de Simion Lefter

Se duc camarade cocorii
cu visele noastre’napoi,
fac cerc peste ceru’nchisorii
si-si iau rãmas bun dela noi.

Pe tãrmuri de vis si luminã
duc cântecul nostru pribeag,
când îngeri de nea se închinã
si toamna se stinge în prag.

Din zãri, peste ziduri trec norii
ce-apasã pe suflete, grei,
se duc camarade cocorii,
se duc anii nostri cu ei…

de Simion Lefter

Iti scriu o carte mamã din Aiud,
din temnita cu lacrimi si zãbrele,
cu ziduri reci, de unde nu s’aud
cum mor în lanturi visurile mele.
Trec zilele de plumb mai greu ca anii,
se scurge viata’n silnicã povarã;
în suflet mi se scuturã castanii
si plâng un vis pierdut de primãvarã.
Flãcãul tãu voinic, cu piept de-aramã
ce haiducea adesea pe poteci,
azi nu mai e decât o umbrã, mamã,
în temnita cu zidurile reci.
Cu trupul rãstignit pe gratii, sânger
când luna s’a oprit în vârf de brad
ca o fãclie-aprinsã de un înger
când moare’n temnitã un camarad.
Iti scriu o carte, poate cea din urmã
când dansul Salomeei e în toi,
cãci pânã’n zori o viatã iar se curmã,
cã zi si noapte moartea-i printre noi.

de Simion Lefter

Noapte bunã mamã, noapte bunã,
suflet scump nepretuit balsam,
au venit si stelele sã-ti spunã
cã-i târziu si-ai adormit la geam.
Luna a apus dupã ulucã
si-ai rãmas iar singurã’n pervaz.
Du-te mamã, du-te si te culcã
în zadar ai asteptat si azi.
Si icoana parcã stã sã plângã
peste pãru-ti viscolit de nea,
candela-i aproape sã se stingã,
ai uitat azi mamã si de ea.
An de an, ba azi ba mâine, poate,
îti astepti feciorul în pridvor.
El prin închisori se stinge’n noapte,
biciuit pe drumul robilor.
Noapte bunã, noapte bunã mamã,
Domnul sã-ti aline visul drag,
negura s’o vezi cum se destramã
sã-ti îmbrãtisezi fecioru’n prag.