Numai RON-ul din nume ii face romani; asta sa nu va faca sa credeti ca numele provine de la by-ron. E de rasul lumii…

Recunosc ca sunt printre plangaciosii contemporani in ce priveste muzica autohtona; s-a intamplat de nenumarate ori sa spun ca muzica romaneasca e lipsita de valoare, dar plina de fâţe cu ţâţe (scuzata sa-mi fie expresia). Dupa ce hormonii s-au plictisit de cele din urma, iar autocompatimirea a atins cote insuportabile, am dat frau liber discernamantului si simturilor si am constatat ca problema era ignoranta mea. Asa se face ca de vreo 3 ani incoa’ am descoperit si muzica buna – cum spune lumea pe scurt – in afara de folkul-cel-prea-mult-ascultat.

Byron. Este romanesc, canta englezesc* si transmite sufletesc. Vers, flaut, cate-un strop de jazz pe ici pe colo, stare, nostalgie, furie, incantare, rock-tare, complexitate, simplitate. Poate nu sunt cele mai potrivite cuvinte, dar ascultandu-i fiecare simte cum se (re)simte.

Va las spre ascultare piesa care m-a facut sa exclam: Cine-s astia? De unde? Cum?

Crossroads

* e frustrant, dar romanii apeleaza tot la engleza; ce sa faci daca au limba buna…