Azi m-am teleportat in timp cu sageata albastra, ne-am desprins de sine, am ajuns la warp speed (50 km/h) si ne-am dus in viitor. Nu aberez, am si dovada foto, si nu e trucata. Va arat si voua aceasta dovada a calatoriei mele.

Ceea ce e si mai ciudat, in viitor, in doomiipatrujnoo, Romania arata tot la fel. Asta inseamna ca nici pana la acea data nu o sa fie mai buna situatia aici?? Look, it’s the same:

Julen sig nærmer og i går fik jeg styr på de sidste adventsgaver. Sine springer over i år på nær 3. søndag i advent. – Hun skal ikke snydes for en Hello Kitty bamse, når de 2 store får en.

Adventsgaver, julen 2009

Og her hænger de så, gaverne. I køkkenet bagved spisepladsen. Der er navn og nummer på gaverne, således at der ingen tvivl er om, hvem de forskellige er til og hvilken søndag de må åbnes.

Pigerne er allerede meget spændt på den første gave, som jo er på søndag. Heldigvis er det den store gave, som jeg har valgt, at de skal have på søndag. – Der er bare noget med børn og store gaver. Store gaver er bare mere spændende.  

Ellers er julen så småt skudt i gang her. Der er lavet lidt dekorationer og lidt pynt er hængt op. Mere kommer til i weekenden og pigerne skal også lave en dekoration hver herhjemme. Det bliver nok i morgen.

Julekasserne er  slæbt ind og Tilde og Ida er helt vilde med alt det flotte stads. De har så svært ved at lade det ligge i kasserne.

Nissehuerne er også fundet:

Sine med nissehue.

Tilde nissepige.

Og Ida nissepige.

 
Så julemåneden sæt i gang! – Vi er klar!

Quem viu a mídia hoje no RS, viu um certo ode ao programa Emprega  RS, espelhado num homônimo do governo Serra em São Paulo. Para anunciar o embuste, um paulista, Afif Domingues, Ícone da Privataria. Ocorre que o governo gaúcho resolveu sabotar o Sistema Público de Emprego – SINE. Este programa coordenado pelo Ministério do Trabalho e Emprego e custeado pelo FAT, é executado no RS pela FGTAS – Fundação Gaucha do Trabalho e Ação SOcial – vinculada a Secretaria da Justiça e Ação Social do Tucano Fernando Shüller. O governo do estado, através da FGTAS recebe em torno de R$ 8.500.000,0 por ano para manutenção do SINE no RS. Ocorre que o Tucano Secretário Shuller resolveu utilizar estes recursos, destinados a operar o Sistema Público de Emprego, Nacional, e referência mundial em Sistemas de Emprego, reconhecido pela OIT, paraa custear o Plágio Tucano chamado Emprega Sâo Paulo e que aqui chamam de Emprega RS. Utilizou recursos do MTE para montar o tal programa em parceria com o governo de São Paulo e com uma empresa privada responsável pelo programa. O tal programa tem atendimento “on line”, através da internet, onde o trabalhador se inscreve para uma vaga e é atendido por um teleatendimento  montado na sede da FGTAS. Para contratar os atendentes do teleatendimento, a FGTAS reduziu o número de funcionários terceirizados em várias agências da FGTAS/SINE, piorando ainda mais as já precárias condições de atendimento naqueles postos (agências) de atendimento. Pelo conteúdo de certas matérias da grande mídia, o tal Emprega RS teria sido o agente intermediador para o trabalho de muitos trabalhadores até então desempregados. Até aqui não se sabe o número de “colocados” pelo emprega RS, mas já é possível verificar que há uma queda muito grande da inserção de trabalhadores através do SINE operado pela FGTAS no RS. Claro: o trabalhador vai ao SINE, que intermedia mão de obra, e lá ao invés de ser inscrito no Sistema Público Nacional, tem seu nome incluido neste embuste chamado Emprega RS, constituido através de recursos do FAT, que na verdade são repassados ao esstado para operar o sistema SINE. Falsificam informações e falseiam números. O emprega RS é desenvolvido por empresa privada, assim como privadas são as empresas que prestam serviço no teleatendimento do programa. Utilizam-se do recurso público para provaatizar o estado.  O neo liberalismo, em decadência no mundo inteiro e derrotado no Brasil, fez ninho no RS e choca ovos dde tucano com a chocadeira alheia de empregos do Sistema SINE.  O sr. Schiller, braço pseudo intelectual do des governo Yeda, também procura desenvolver sua charlatanice intelectual as custas do FAT, Fundo de Amparo ao Trabalhor, que são recursos dos trbalhadores brasileiros. O FAT esta a serviço da geração de emprego e renda no país, coisa que o governo Lula tem gerado como “nunca na história deste país”. Já foram mais de 11 milhões de postos de trabalho gerados, muitos destes por causa de financiamentos do FAT as empresas, por qualficaçãao profissional patrocinada pelo FAT, ou pela intermediação de milhões de empregos feitos pelo SINE, um dos melhores sistemas públicos de emprego do mundo.  Cabe a nós, membros da sociedade gaúcha, desmascarar mais este embuste gerado no ninho do tucanato neo liberal paulista do Sr. Serra, e que pôs ovos aqui pelo Pampa. Melhor quebrar os ovos antes que deles brotem cobras ou tucanos entreguistas. Infelismente esta barbaridade esta sendo cometida contra uma Fundação que já foi referência na implantação do Sisema Sine no país inteiro. Perdem os funcionários desta importante instituiçção e perde principalmente o povo gaúcho por atitudes exclusivistas e privatistas que se instalaram no estado rio grandense.

in aceasta zi din viata ta, Dumnezeu vrea ca tu sa stii…

… ca tradarea Sinelui tau pentru a nu trada pe altcineva este fara indoiala tot o tradare. Este Cea mai inalta dintre tradari.

Nu eviti tradarea tradandu-te pe tine, ci alegi pe cine sa tradezi. De fapt nu exista asa ceva – tradarea. Este doar un singur adevar, exprimat intr-un final.

Asta nu este deloc tradare. Este iubire. Pentru celalalt si pentru tine. Poti iubi atat?

Nu va trebui sa te gandesti nici macar o secunda pentru a sti de ce ai primit acest mesaj astazi.
Cu dragoste, prietenul tau,
Neale Donald Walsch

http://www.humanitysteam.ro

Og så sådan i anledning af at Sine har rundet det halve år, ja så har jeg optaget lidt video med prinsessen, så jeg kan dele hende næsten live med jer andre.

Lørdag formiddag; næsten helt alene hjemme. I al fald er det kun Sine og jeg der er at finde på adressen.

Tilde og Ida er hos farmor i denne weekend og Michael er ude og spille volley i dag.

- Så jeg har kaffe i kruset, godt humør og hygge i køkkenet, mens jeg hører Mads og Monopolet. Sinsen sover  formiddagslur, så tiden er helt min egen.

You may have heard about [possibly in a differential equations lecture or in a physics lecture] the following relation

c₀cos(ωt)+c₁sin(ωt)=(c₀²+c₁²)^1/2cos(ωt+φ)

Ever wondered what’s going on? Here I am writing about one way of doing it.

First, consider the following [homogeneous  and linear, too nice huh ? ] differential equation:

y”+ω²y=0

(1)

You know, a set of two linearly independent solutions is {cos(ωt),sin(ωt)}, then any function which satisfies the equation above can be written as a linear combination of cos(ωt) and sin(ωt). Now, observe that Acos(ωt+φ) satisfies (1), therefore,

Acos(ωt+φ)=c₀cos(ωt)+c₁sin(ωt),∃c₀,c₁
(2)

Now the problem is determining the relation between A,φ,c₀ and c₁. We can set t=0 to get some information. We can differentiate Acos(ωt+φ) w.r.t.[with respect to] t and then again set t=0. After a few seconds, the work will be done

Set t=0, therefore get

Acos(φ)=c₀

Differentiate (2) w.r.t. t, and let t=0 to get,

-Asin(φ)=c₁

cos²(φ)+sin²(φ)=1, therefore c₀²+c₁²=A².

Let A=(c₀²+c₁²)^1/2 and φ=arccos(c₀/A) then everything’s okay. Surely, it does not matter whether A is positive or negative, its sign would change the value of φ to φ+π, for example.

The reason which motivated me to write this post is just a little complicated, say, it is a pseudo-motivation. A connection to the blog title has been made, then I can end this post

Take care…

End note: Voila!

bord  garare mărunțișar  unguraș  piroxen  veleitară

ieromonah  pulverulență marochinărie  perinevrită ultrasonoră panatenee

antitanc păună  metal bontire  pelasg afro

consensual pasteureloză  nociv magazioară  bibliografie  înrădăcinare

vacuolă  anafilaxie damblagit interpelațiune căuzășesc șerpuindă

apelpisie telepatie hil  macrobian hiper omegatron

hepatogen apunere hiposceniu  cifrată împărtășanie  cifoscolioză

hașișism țesut nucă gliptogeneză zaharat dans

rabator ideat astupare zidărit așternere vergelat

lușa  report buftea cataramă 

Mă transform urît. Asist neputincioasă la prefacerea visurilor, ambiţiilor, iubirilor, prieteniilor, în gelozie, invidie, frustrare, ură, sictir, scîrbă, lehamite. De peste tot resimt nu provocarea, ci ameninţarea. Nu mai am răbdare nici cu mine, nici cu ceilalţi. Nu mai am răbdare să aştept, nu mai am puterea să ofer, fără să cer nimic în schimb. Nu mai sînt în stare să apreciez ceea ce am, atît cît mi s-a dat. Nu mai sînt dispusă să îmi tăinuiesc antipatiile, să îmi temperez pornirile, să îmi manifest public şi inoportun dezaprobarea sau dispreţul. Nu ezit în a lovi sau a mă răzbuna în mod injust. Nu mai sînt dispusă să accept că fiinţe mai puţin reliefate ca mine, total indezirabile, au ceea ce mi-am dorit mai presus de fire să fie al meu. Nu mai pot să mă bucur ca de un stimul formativ pentru devenire de nedreptăţile, perdafurile, umilinţele şi bagatelele celorlalţi. Nu mai ştiu să trăiesc în necondiţionare. Nu pot să mă eliberez de viciul comparaţiei maladive cu ceilalţi.

Nu-mi mai găsesc lumea şi nici apele. Trăiesc încruntată şi tulburată, cu o nevoie permanentă de recunoaştere publică pe care, în esenţă, nu o valorizez. Delicateţea, timiditatea, discreţia le-am înlocuit cu brutalitatea, furia, opulenţa şi îndrăzneala programatică. Din pretensivă am devenit absurdă. Din preocupată, sînt pe cale să devin nepăsătoare. Din exigentă cu mine însămi, încep să devin închpuită.

Mă simt înşelată în toate aşteptările mele, minimalizată în privinţa competenţelor mele, ignorată în legătură cu sentimentele mele. Vina pentru ce nu reuşesc, am preschimbat-o în victimizare, culpabilizarea în lamentaţie şi-n vaiet.

Nu mai sînt în stare să-mi alimentez stările de bine, de frumos, de graţie. Nu mai ştiu să mulţumesc, să mă mulţumesc şi să fiu mulţumită. Am uitat sensul de la care am pornit, nu ştiu încotro mă îndrept. Nu ştiu cum să-mi reintru în sărite, nu găsesc cale de întoarcere la mine şi nici de a merge înainte, prin lume. Asist ca spectator, la solilocviul care îl regizez inadecvat şi îl interpretez grotesc. Ştiam eu că nu ar fi trebuit să dau la teatru.

Ar trebui să învăţăm să ne prefacem frumos. Atunci am deveni frumoşi şi pentru ceilalţi. Am deveni dezirabili şi comportamentele noastre ar deveni digerabile. Ne-am face una cu lumea şi ne-am legăna în confortul acceptării şi-al legitimării sociale.  Noi, cei ostracizaţi, ne-am trezi peste noapte apreciaţi, îmbrăţişaţi de complimente şi cocoţaţi instituţional în vîrful unei ierarhii. Astfel, am da  uitării standardele sinelui şi le-am împrumuta pe cele ale identităţii create prin traficarea valorilor şi convingerilor lăuntrice. Sacrificarea consecvenţei cu eul ne-ar aduce în schimb o creştere spontană a stimei de sine în al cărei miraj ne-am arunca negreşit, ca în apa unui botez întru devenire. Glorificarea sinelui ne-ar permite lesene să înlocuim preocupările spirituale cu cele materiale, abandonînd jocurile minţii, pentru cele ale cărnii. Am uita de investire în detrimentul investiţiei. Am deprinde conformismul faţă de colegi, obedienţa faţă de şef, respectul faţă de părinţi, consecvenţa cu partenerul de viaţă. Poziţia noastră socială ar fi una pregnantă, confortul cu identitatea creată tinzînd spre o perfectă armonie. De ameninţările celor care ne-ar reproşa uitarea de sine ne-am apăra cu iscusinţă,  prin intermediul proiecţiilor defensive, manevrînd bagatela ca pe o armă infailibilă.  Astfel succesul ni s-ar proiecta în registrul certitudinii, ca perspectivă de viitor pe care nici o voce şi nici un afect pasager nu ar putea-o tulbura cu preţul reflexivităţii vreunei oglinzi aşezate brutal  în faţă. Am deveni nişte indivizi realizaţi,  care ar perora în registre ireproşabile despre bine, despre ce trebuie, erijîndu-ne în apostoli ai ideologiei corecte de viaţă. Am indica şabloane, ne-am pretinde modele. Închipuindu-ne stăpîni abosoluţi ai propriului eu, ne-am transforma în istorici profesionişti ai propriei memorii. Eul nostru construit după tipar totalitarist s-ar ocupa cu cenzura adevărurilor incomode emergente pentru a ne putea lăfăi în minciunile comode, universal împărtăşite  şi astfel a ne înregimenta definitiv în structurile societăţii clădite pe-o fundaţie de cadavre de indentităţi autentice.

***

Învăţînd să ne prefacem frumos, am uita degrabă să mai simţim frumos. Să ne petrecem eul frumos prin clipe frumoase cu oameni frumoşi. Ne-am urîţi în aşa chip, intrînd într-o aşa antinomie cu noi înşine încît am crede că frumos şi adevărat nu ne-a fost niciodată, nimic.

Urmeaza un material interesant despre ADN, preluat de la editura For You. Kryon este o entitate care, de foarte multi ani, aduce comunicari  prin Lee Carroll, coautor al cartii COPIII INDIGO, publicata de Editura For You http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=26, carte care nu este un channeling, ci o prezentare extrem de pertinenta a copiilor care s-au nascut in ultimii 25 – 30 de ani.Materialul a fost tradus de Ana Nicolai, de pe http://www.kryon.com/seminar%20images/DNA%20page/DNA.html

Stratul 1 ADN: Keter Etz Chayim [ke-tér eţ háim]

Interpretarea lui Kryon: “Pomul Vietii“

Kryon si-a inceput explicatiile despre ADN in iunie 2003 in Mt. Shasta. Desi inca nu numise acest strat, el a facut referiri la el si a inceput studiul tuturor. Acest channeling este numit “Experienta de la Muntele Shasta” si poate fi gasit aici: http://www.kryon.com/k_chanelshasta03.html

Kryon a dat numele acestui strat doua luni mai tarziu, in august, in Del Mar, in acest channeling numit “Totul despre Valoarea de Sine” http://www.kryon.com/k_chaneldelmar03.html, in care vorbeste si despre alte straturi.

Acest strat reprezinta Dubla Spirala biologica. Ea este arhiva biologica Maestra a acestei vieti. Numerologic vorbind, reprezinta cifra “unu” si, prin urmare, are o energie ce inseamna “Noi Inceputuri.” El reprezinta setul de instructiuni din 4-D si, totodata, din multidimensionalitate, pentru celelalte 11 straturi. Trei procente din instructiunile din acest “Genom Uman” [genom: setul complet al GENELOR dintr-o celula] sunt pentru straturile de codificare ale proteinei. Restul de 97% reprezinta o interactiune vasta cu celelalte straturi interdimensionale ale ADN-ului.

Toate straturile reprezinta “numele lui Dumnezeu” in ebraica… iar catorva li s-a dat, de asemenea, numele in lemuriana.

Stratul Unu face parte din primele trei, reprezentand “STRATURILE PAMANTARII”.

CHANNELING: Experienta de la Muntele Shasta, California, 21-22 iunie 2003

Salutari, dragilor, sunt Kryon din Serviciul Magnetic.

Energia este puternica aici. Am ales un timp si un loc care au avut o energie si mai inalta decat s-a asteptat partenerul meu, asa incat o sa ii cer sa se centreze [vorbind despre Lee]. Exista multe lucruri astazi, care ii vor cere sa mearga incet. Vor fi prezentate concepte pe care nu le-a mai vazut pana acum, nume pe care nu le-a auzit niciodata. Cele ce urmeaza sunt informatii ce pot fi oferite numai intr-un loc cum e acesta – un loc cu energie lemuriana.

Vom vorbi despre aceste lucruri mai mult, pe masura ce continuam, insa in acest moment dorim sa va spunem ca anturajul care a sosit acum trei zile, este activ printre voi. Vor fi cei care ar intreba, “Poate fi cu putinta asa ceva? Cum am putea noi sti ca oricare din subiectele ezoterice discutate in aceasta seara sunt reale sau adevarate – unde este dovada?” O sa va spunem: intregul mesaj din aceasta seara, va fi, poate, cel mai ezoteric mesaj oferit vreodata de partenerul meu. Este o dovada ca il cautati, poate ca l-ati asteptat ani de zile, sau ati putea sa va urmati intuitia si sa il credeti in aceasta seara. Puteti de asemenea sa ii invocati pe cei care stau langa voi, sa va ajute sa discerneti [referindu-se la cei nevazuti].

In seara asta este foarte diferit pentru partenerul meu. Face acest lucru de ani si ani de zile, si totusi acum este diferit. Este o miscare inapoi, nu-i asa, partenerul meu, la zilele in care erai cuprins de anxietate inaintea evenimentului? Pentru ca nu stiai ce urmeaza sa se intample? Cam aceasta este calea iubirii lui Dumnezeu. Cam aceasta este calea lui “acum.”

Suntem aici, stiti? Atat de multi dintre voi ne simtiti aici. Acest grup de fiinte care vin in fata voastra are un singur tel – sa inalte omenirea. Deseori va spunem ca nu sunteti singuri, si va spunem despre darurile divinitatii care va apartin. Totusi, atat de multi dintre voi spuneti, “Cine, eu? Sunt atat de mediocru.” Dualitatea ascunde totul. Ea ascunde totul! Nu va exista o zi din viata voastra in care sa nu aveti dovada sfinteniei voastre. Nu va exista o zi in viata voastra in care sa va priviti in oglinda si sa spuneti, “Oh, da, vad acea fata divina.” Va exista mereu dualitatea in actiune – fragmente si parti, care imping si trag – intrebandu-se mereu daca asa ceva ar putea exista.

Chiar si cei mai iluminati dintre voi, cei care vibrati la frecvente mai inalte, veti avea clipele voastre. “Draga Spirit, ai spus ca nu voi fi niciodata singur, si totusi astazi ma simt insingurat!” V-am auzit in cele mai intunecate momente ale voastre – in supararea voastra si in cele mai luminoase momente din bucuria voastra. Am fost cu voi pentru a sarbatori, atunci cand ati dansat in lumina si ati plans in intuneric. Este unul din motivele pentru care, atata timp cat suntem aici facand channeling prin partenerul meu, aceasta va fi tema: ca sunteti iubiti cu adevarat. Iubiti dincolo de orice masura Omeneasca pe care v-o puteti imagina, draga familie. Exista atat de multe lucruri care se ascund in maretia voastra.

Tema lui Kryon a fost, si intotdeauna va fi, aceasta: ca ati schimbat realitatea planetei voastre. In timpul procesului, ati facut posibila o situatie… una care va astepta. V-am spus aceasta: ca la sfarsitul schimbarii retelei magnetice, va incepe cu adevarat munca lui Kryon. Toata munca mea din ultimii 12 ani, ca maestru al fortelor magnetice, a avut de-a face cu aceasta schimbare a retelei, insa acum nu este vorba de schimbarea retelei. Mai degraba, este vorba despre ce se intampla dupa ce reteaua a fost instalata. Si este momentul sa trecem in revista acest lucru.

Daca e sa va oferim o comunicare reala despre ceea ce se petrece, trebuie sa o facem cu pasi usori, in special cu mesajul din aceasta seara. Si iata primul pas. V-am spus despre reteaua magnetica si reteaua cristalina – doua retele ale planetei, una langa alta, aliniate intre ele. V-am spus si de o a treia retea, care este Constiinta Umana. Aceasta retea este cea care se va misca impreuna cu cea Cristalina.

- va urma -

 Denne kat, Idas missekat. Den har funde ud af at hoppe op i mit lille træ som står ved hoveddøren. SUK.

Det vil sige, nu kan den kun hoppe op i det når barnevognen står der, for træet er mere eller mindre ødelagt af at den har klatret i det. Så nu skal den have barnevognen som støtte, for ellers bøjer det og katten må opgive sit forehavende…

Så kan den ellers sidde der,  kigge ind ad køkkenvinduet, meget insisterende, som om der er noget den gerne vil opnå… Jeg ved godt hvad den vil; den vil ind i baggangen og ligge og hygge på havehynderne. MEN det er forbudt for katte, som den kan ligeså godt droppe det…

Og det træ bliver fjernet, for en skønne dag, så hopper den ned på barnevognen og vækker Sine.

Og der findes nemlig ikke noget som babyer der bliver vækket i utide, de er nemlig ikke særlig sure og krævende – ala sidde på arm hele tiden….

George obişnuia să privească în răstimpuri spre cer.Oriunde îl vedeai pe strada,la fereastră îşi satura pupilele cu lumină.Toată fiinţa sa se regăsea în formaţiunile în continuă schimbare ale norilor.Totul se petrecea aievea.Trăia o dilatare culturală pe care nu o mai simţise până atunci.Un nou sentiment,deci o nouă viaţă,îşi spunea extaziat.Putea să spună de acum înainte că viaţa sa nu mai era vis.Nu ştia însă că-i lipsea cu desăvârşire orice control conştient asupra acestei senzaţii.Intra în negura fiinţei.Nu era în pericol însă.Nefiind maturizat sentimental nu putea închide trăirea în sine însuşi.Îşi pierduse libertatea cu mult timp în urmă şi trăia acum într-o singură consecinţă a actelor sale:vinovăţia.
Realitatea era prezentă în el într-o măsură exagerată.Când ajungea pe culmi rareori se temea că-şi va pierde minţile.Era evident un semn de nebunie.Când conştientiza acest lucru era deja prea târziu.Trăia în necesitate,ştia acest lucru,şi de aceia toate sforţările sale erau atât de dureroase.Învăţase cu timpul sa le întoarcă asupra lui însuşi.Durerea de orice fel îi finaliza căutările.Acum se putea închide în sine însuşi.Stăpân,în posesie,cuvinte care reveneau obsesiv şi îl turmentau.De aici înainte nu mai putea lupta cu sine însuşi,era la capăt de drum.’S-a terminat’ îşi spunea într-una plângându-şi de milă.S-a terminat.Viaţa sa fusese un ambalaj pe care îl aruci la coşul de gunoi.Rămânea de acum înainte despuiat,gol,fără formă,fără glas.Cine să-l creadă?Îl dadea de gol zâmbetul ironic.Am înţeles pe urmă eroarea fundamentală a spiritului său,o eroare nietzscheană de altfel si exprimata cel mai corect de Eminescu:’Căci unde-ajunge nu-i hotar/Nici ochi spre a cunoaşte…..Acest supraom nu este creator cum si l-a imaginat Nietzsche ci distrugator.Căci raportul dintre creator şi creaţia culturală este mijlocit de lume(humanity) la care supraomul nu mai are acces.
-Am puterea să deschid.Atât;nu pot să închid.Nu am curajul să revin.Odată ce am trecut pragul nu pot să mă mai intorc.Pentru mine nimic nu se termină,nu-şi găseşte sfârşitul.
-Pentru că nu incepe,i-am replicat înţepându-l.
-Nu mă lua peste picior.Nu se mai termină consecinţele decât odată cu somnul.
-Când ţi-e refuzată prietenia sau iertarea consecinţele curg la vale şi le vei trăi ca eterne reîntoarceri ale aceluiaşi.Eşti oglinda lumii.
-Nu pot închide cunoaşterea,prietene.
-Tu treci înainte,nu te opreşti.Nimic nu-ţi este propriu,i-am reproşat.Coboară în timp!
-Omul e lup printre oameni.El devoră şi frumosul şi dreptatea şi adevărul.Traieşte dacă poţi!
-O nuanţă de idealism întrevăd la tine,m-am mirat de atitudinea sa.
-Pretenţia de a atinge absolutul în planul imanenţei este îndreptăţită numai dacă renunţăm la limbaj.Şi vorbesc cu tine la întâmplare,ma înţelegi,cum se înţeleg animalele mirosindu-se la fund,m-a pleznit peste faţă.
Fără să spun un cuvânt am ieşit din camera sa şi contrariat cum nu mai fusesem pană atunci am pornit spre parcul central să-mi limpezesc memoria. Mi-aduc şi acum aminte de el când l-am văzut pentru prima oară:nu era decât o sumă de ticuri nervoase,grimase,strâmbături.Ridica speriat privirea când încercai să i te adresezi.Vocea sa era atât de firavă şi tremurătoare încât ai fi zis că rupe o vrajă la rostirea fiecărui cuvânt.Cum am ajuns la mine în apartament,încă sub influenţa vrăjii, mi-am notat câteva din spusele sale.Le reproduc fidel aici:”Omul nu poate să iasa din el insuşi,să-şi iasă din ţâţâni”;”Paradisul se traieşte când spaţiul din jurul nostru este plin de seminţe”;”Cel puternic nu doreşte să fie urmat,copiat,luat ca exemplu.Continuitatea îi este proprie numai lui”;”La ce bun să mai munceşti în ziua de astăzi.Supremaţia culturală e o utopie”. Era într-adevăr terminat.Nu ştiu ce ar fi făcut dacă nu l-ar fi descoperit pe Bruckner.Tensiunea sa nervoasă avea de acum înainte un corespondent.Şi aceasta l-a salvat.
Începuse marea construcţie de sine.Nu mai putea pierde timpul.Nu se gândea nici un moment la finitudinea fiinţei sale.Conştiinta morţii era străina pentru el.Trebuia să facă ceva aici şi acum,nu în realitate ci cu sine insuşi.Era înşelat de propria conştiinţă.Chiar şi acum după atâţia ani înca mai cred că a vrut să se elibereze,să-şi învingă frica.Credea că dacă lucrează la fundaţia sa spirituală,la bazele alcatuirii sale ca fiinţă şi solidifică scheletul conştiinţei sale se va afla în sfârşit în posesia cuvântului izbăvitor.El lucra în fiinţă şi nu cu fiinţa.În final această cale nu te poate duce decât la ratare.
Un om mai sărac sufleteşte ca el n-am mai văzut de atunci.Îl vedeam suferind şi când deschidea ochii.Nu putea să investească emoţional obiectele fizice,lucrurile de folosinţă.În consecinţă acestea luau formă de imperative compulsive în mintea sa.O patologie de uz casnic.Aceste vâlvătăi s-au stins după un timp lăsându-i privirea pierdută într-un neant.Nu mai puteai citi nimic în ochii lui:nici o dorinţă nu-i mai lumina privirea.
Nu venisem decât cu cinci minute în urmă în camera sa şi mi-am dat seama de la primele cuvinte schimbate că este confuz si delirează.M-a salutat din pat şi m-a rugat să trag jaluzelele.
-Nu vreau să mai văd,lumina e mult prea dureroasă.Dacă nu ar fi existat aş fi fost cel mai fericit om,mi-a zis aproape plângând.Toată după-amiaza durerea a ramas la un nivel constant.Mi-a sfâşiat carnea secundă cu secundă.Nu mai pot lupta cu ea,sunt la capâtul puterilor.Am renunţat să mai fac pe martirul.Vreau să o iau in posesie,să o absorb,să devin una cu ea.Nu scap deloc dacă mă ascund de ea şi îmi proiectez paradisul în afara ei.Şi atunci am înţeles:durerea nu comunică,nu vede,nu simte,e brută,necizelată şi barbară şi te vrea doar pentru ea.Sunt oameni care vor să sufere şi işi caută de belea însă când au dat de durere şi îi simt puterea se refugiază în colţişorul confortabil al vreunei amintiri plăcute ori în logică.Dar durerea nu cunoaşte nici o logică,e dincolo de subiect şi îl transformă după bunu-i plac,îl aruncă într-un vârtej de culoare şi după dispoziţie îţi înnegreşte perspectiva vizuală ori îţi înroşeşte conştiinţa.Nu cunosc decât aceste două culori.Cu timpul am înţeles din repetiţie sensul acestor culori.Revenirea lor nu se produce la intervale constante ci după dispoziţie.Senzaţia dureroasă are toane.Îmi este frică mai mult de roşu decât de negru,acesta este mult mai omenesc.Roşul mă scoate din minţi câteodată,mă aduce în pragul nebuniei.Simt că nu mai rezist,să iasă din capul meu.Atât de intensă este durerea că îmi crapă capul.Acum ştiu că nu acolo găsesc refugiu.Durerea e una,eu un complex ca personalitate.Atunci ce-mi rămane de facut?Mă abandonez durerii şi aceasta se împarte,scade din intensitate,cu alte cuvinte populez teritorii virgine ale conştiinţei:verdele şi albastrul iar într-o mica măsură galbenul.Totul se amestecă în privirea mea iar dacă reuşesc combinaţia perfectă am acces la divinitate dacă iese greşit sunt în ghearele morţii.Am trecut de multe ori pe lângă Tine,Doamne şi pe lângă tine,Lucifer,nu te-am uitat.Punctul terminus l-am atins şi am privit in jur apoi dar ce surpriză am avut când m-am trezit orb în lumea orbilor.Aceştia erau împinşi de la spate să împlinească profeţia,lipsiţi de conştiinţă şi nebuni.Ei ştiu cu siguranţă că este ceva acolo în afara lor,în lume,care corespunde dorinţei lor şi se aruncă în vârtejul factual,plonjează în devenire.Şi vai,lor li se împlineşte vrerea.Cât îi urăsc.
-Alchimistule,văd că vrei să scrii destine,i-am răspuns într-un final.Văzând că nu l-am înveselit deloc l-am rugat să-mi scuze prezenţa şi am ieşit puţin în stradă.Îmi amintesc că după ce a descoperit că este singur pe lume,s-a rupt de tot.În tot acest timp până la ruptură a crezut în demnitatea fiinţei umane.A abandonat această demnitate când transpusă în fapt a fost întâmpinată de resentiment.S-ar fi jertit pentru această demnitate si chiar dacă a abandonat-o în contingent a zăvorât-o trainic sub o supapă existenţială.Existenţa nu cere să o trăieşti demn,cere numai să o trăieşti.Cum?Cum se trăieşte,cum poţi să trăieşti,mi-a spus la un moment dat când l-am întrebat dacă un anumit aspect al vieţii ne face de ruşine,ruşine că suntem oameni.Nu suntem demni de a ne numi oameni decât in răstimpuri.Nu am fost de acord cu el în privinţa asta invocând faptul că avem un discernământ,o judecată de valoare cu care ierarhizam lucrurile.Să te văd cu judecata ta inaintea calaului,mi-a răspuns.Şi în momentul acesta l-am înţeles:acest om nu vrea să greşească,îi este teamă de judecata lumii.Prietene,i-am spus,ştiu că-ţi este greu să te suporţi mai ales în preajma altcuiva dar fă un pas înainte şi iubeşte-te mai puţin.Trebuie să înţelegi că nimeni nu se va prosterna în faţa adevărului tău.Renunţă la turnul tău de fildeş şi coboară în piaţă.E locul unde imediat eşti cântărit.Tu eşti mai uşor ca un fulg şi vei fi ca printre pietroaie.În prezenţa ta omul însuşi este un pietroi pe care numai tu poţi să-l iei în mână şi să zvârleşti cu el în oglinda lumii.Zeci de cioburi iţi vor reflecta personalitatea.Cu toţii ne vom înfrupta din înţelepciunea ta.Aceasta iţi dictează:cântarul meu nu măsoară greutatea ci diversitatea.Nu greutatea unei culturi sau a alteia caută să întemeieze un mod de viaţă ci unitatea în diversitate.Caută aceasta unitate.Greutatea oboseşte,cu cât eşti mai greu cu atât oboseşti mai repede.Culturile obosesc şi asemenea unei pietre sunt aruncate în râul devenirii.Căci totul e în schimbare.
Am trecut apoi amândoi pe terasa să ne mai învioram puţin.L-am privit timp de câteva secunde.Era livid ,faţa îi era transfigurată.Luase o hotărâre.M-am temut la început dar mi-am revenit repede ştiind că la el problema se punea numai într-un singur fel:ce va face.Va lupta sau nu?Dacă da atunci restul e tăcere.
Două săptămâni s-au scurs de la întalnirea noastră şi nu mai auzisem nimic de la el,ca într-o seară să mă sune să-mi spună că a făcut în sfârşit un mare pas în viaţă.Nu ştiam la ce trebuia să mă astept.Nu am intrat bine la el în cameră că am exclamat:ai luat bataie!Tâmpla şi obrazul stâng erau umflate şi vinete.Cu toate aceste George era euforic şi aştepta să mi se destăinuie.Nu era nimic de felul unei descărcări sufleteşti,o piatră luată de pe inimă ci mai degrabă o confirmare ce suna astfel:ce ţi-am spus eu?Ce se întamplase de fapt?Dăduse peste un cerşetor care cu banii primiţi din mila oamenilor îşi potolea setea cu o bere într-un local,un fel de berărie unde dădeai numai peste feţe dubioase.M-am aşezat,mi-a spus,la o masa mai retrasă şi ferită de priviri cum îmi place mie.Eram eu şi încă un ins la masa alăturată.După ce m-a privit o vreme s-a ridicat şi m-a întrebat dacă se poate aşeza la masa mea.Am îngânat că da,în sinea mea mi-era indiferent.După un timp în care cerşetorul şi-a conturat profilul de parcă ar fi trimis un curriculum vitae unui angajator i-am spus scurt:vreau să mă omori.Scurt,nu m-a întrebat de ce,ce motive aş avea să ajung să-i cer aşa ceva,mi-a spus că nu-i este greu să ia sticla de bere şi să mi-o spargă in cap.Ai puterea să faci aşa ceva,l-am intrebat.Da,mi-a răspuns.Crezându-l capabil am ezitat şi m-am întins puţin de spate descotorosindu-mă de o povară sufletească.Nu i-am vorbit urât ci dimpotrivă încercam să-l fac să înteleagă că există o logică în toată bolboroseala lui,să introducă un fir conducător în discuţie.Trecuse la Puşkin şi la nelamurirea sa privind circumstanţele şi anul morţii sale.De la a doua bere au început să mă irite convingerile pe care le afişa.Tot ce mă ţinea legat de dansul la masa aceea era promisiunea unei beţii pe gratis.După paharul de vodka,înviorat şi de cafeaua fierbinte i-am cerut ferm:hai să ne batem,să ne măsuram.Eram euforic şi în acele momente doream să mi se întample ceva,orice,să simt că sunt în viaţă.Acesta vazând că eu insist se ridică de pe scaun şi mă trase afară în curtea barului.Nici că am bine timp să-mi scot ochelarii că am primit doi pumni în faţă şi m-am pravalit pe jos.Luasem o trântă de existenţă.Eram de-a dreptul fericit,se întampla aievea.Aveam dreptul la viaţă de acum înainte.Lumea din bar a sărit in apărarea mea dar cerşetorul o luase la picior şi se facuse nevăzut.M-au întrebat cu toţii dacă sunt bine şi cum am ajuns în compania acelui om iar eu îi minţeam cu desăvârşire zicându-le că nu l-aş fi crezut capabil de aşa ceva fară să-i fi facut ceva,fără motiv.Minţeam şi indignat găseam în minciună o desfatare totală.Deveneam serios la întrebarile lor,trebuia să împărtaşesc faptul că sunt bine,da eram bine,eram în extaz,extaz în vinovăţie.Zilele urmatoare m-am tot învartit prin preajma acelui bar în speranţa că o să-l reîntalnesc pe cerşetor să-i fac cinste cu o bere,să-i spun că a fugit ca un laş dar nu l-am mai văzut de atunci.
Nu i-aş fi crezut cuvintele sale dacă ar fi fost rostite de altcineva.Dar el stătea în faţa mea iar vânătăile erau proba adevărului sau.Şi ce adevar.Mi-era străin,nu puteam să am empatie pentru acesta.Stând in faţa acestui om, îmi încredinţam viaţa în mâinile acestui monstru.Putea în orice moment să mă strangă de gât.Ştiam însă că n-o va face.Avea prea multe supape de siguranţă.Mi-am pus pălaria pe cap şi fără să-i spun nimic am ieşit din cameră.
Trecuse mai bine de o lună când am primit un telefon de la dânsul.Vocea sa era de nerecunoscut,avea o greutate de plumb şi nu l-aş fi recunoscut ca aceeaşi persoană.Mă ruga să trec pe la dansul.Nu l-am refuzat.În minte îmi stăruia certitudinea că acest om nu constituie un pericol pentru nimeni.Când i-am trecut pragul înfatisarea sa mă izbii profund.Slabise considerabil,obrajii erau subţi iar maxilarele proeminente.L-am întrebat dacă se simte bine.Mi-a răspuns ceva nedesluşit cum că trăieşte într-un ciclu vital,un fel de’când il apuca’.L-a apucat dorul de ducă i-aş fi răspuns dar ştiam că nu se poate glumi cu el.Îmi întinse o coală de hârtie plină de un scris mărunt şi plin de tăieturi.Textul de mai jos reproduce exact fiţuica pe care am citit-o la dânsul.
“Democraţia creeaza într-adevar iluzia că se duce o luptă pentru putere şi o împărţire a puterii in stat.Jocurile politice sunt o consecinţă a acestui fel de sistem.Ele crează o falsă egalitate de şanse.Democraţia şi cultura sunt incompatibile.Democraţia este un surogat de egalitate când ştim că oamenii sunt orice numai egali nu.Producţia culturală nu are nici o valoare într-un sistem democratic,ea işi pierde menirea cu care este investita şi în cel mai bun caz devine o valoare materială.Apar noi forme de producţie culturală:cultura politică,cultura economică,cultura mediului,cultura pop.Sunt culturi surogat,de fapt cu greu pot fi numite culturi ci mai degrabă imbecilitate de masă.Infuzia acestor culturi în clasele de mijloc şi de jos este aproape totală.Acestea dau naştere la generaţii de politicieni,economişti,artişti,activişti cu toţii mai visatori ca altul care vor să înfăptuiască dezideratul unei democraţii perfecte:egalitatea tuturor.Oamenii trăiesc astăzi in visul creat de alţi oameni.Democraţia serveşte la supravieţuirea unei rase care degenerează cu fiecare generaţie,îşi pierde capacitatea de a tolera existenţa,de a nu mai crea surogate de masă şi de a se opri din marşul forţat al progresului.Vrem să reproducem existenţa,vrem să trăim veşnic fără oprire dar uităm că maşinăria perfectă este trupul nostru cu toate inconvenientele lui,cu bolile lui,cu nevoile lui,cu moartea într-un sfârşit.Avem înca nevoie de artă dar am uitat emoţia aferentă,am uitat cum să o trăim.Suntem călăii celuilalt când acesta se consideră mai mult decât o marfă.Sărăcia este o consecinţă a egalitaţii,o consecinţă a democraţiei însăsi.Se păstrează aceleaşi ierarhii între cel puternic şi noii convertiţi ca de la sclav la stăpân.Ce am eu astăzi,tu trebuie să vrei mâine.Sloganul unei noi democraţii ar trebui să sune astfel:ce avem noi dintotdeauna,eu vreau astăzi,tu trebuie să vrei mâine.Numai astfel poate să funcţioneze un sistem democratic.Acolo unde competiţia este eliminată,vocea majorităţii se întăreşte în registru.Aceasta se consideră îndreptaţită,prinde viaţă,devine organică.Acum se poate modela cultural aceasta masă.Naţionalismul se alatură socialismului prin mijlocirea culturii.Se poate vorbi din acest moment de supremaţie culturală.Acest lucru nu se poate întampla într-o democraţie unde avem un respect sfânt pentru egalitatea de principii,unde nu ai dreptul să te joci cu viaţa omului,cu libertatea sa de conştiinţa.Căci e liber să creadă in orice.Are acest drept.Şi oricine are dreptul să-l asculte,nu să şi-l urmeze.”
-Eşti pregătit pentru o lecţie de retorică?m-a întrebat pe un ton poruncitor.Nu puteam decât să încuviinţez.Să te ascultăm i-am spus,prefăcându-mă că sunt subjugat de cuvintele sale.
‘Vociferările patriotice la noi sunt lipsite de înţelegerea dinăuntru a naţionalismului românesc.Acesta ca specie europeană nu a fost un succes în evoluţia liberal-progresista a statului român,s-o recunoaştem,dar nici un eşec.Adevărul e cam pe la mijloc şi îti dă mari dureri de cap.Când nu mai ai de la ce să-ţi reclami legitimitatea politică faci apel la naţionalism.Acesta a trecut prin numeroase transformari dramatice până la momentul decembrie 1989 când epuizat şi îmbătrânit a eşuat într-un dezgust faţă de idealul moral al unei identităţi colective.Iar dacă nu mai suntem capabili să recunoaştem că identitatea colectivă e garantul identitaţii individuale nu ne mai rămâne decât să ne mâncăm între noi de vii.Şi aici au intrat în scenă maneliştii,aceste borâturi cu corzi vocale de 14 karate,pe terenul unei conştiinţe făcute cenuşă.Flăcările maneliste au carbonizat complet trupurile şi aşa canceroase ale românilor.Am avut în anii de după revoluţie marea şansă de a ne crea şi recrea în fiecare dimineaţă,de a ne abandona pasivitatea fiinţei si a ne reinventa în sens nietzschean conştiinţa.Şi dacă ne-am trezit în fiecare dimineaţa neştiind în ce direcţie s-o apucăm şi pe cine să înjurăm este pentru că am pierdut în 50 de ani sănătatea mintală pe care ţi-o conferă exerciţiul capitalismului.A fi în afara timpului nu înseamnă neapărat să fii şi înaintea acestuia.Raţiunea ar fi putut impune scopuri la nivel instrumental şi astfel ar fi apărut pe piaţa europeană mărci româneşti autentice.Totul s-a petrecut însă pe dos.UE nu ne-a făcut altceva decât să conştientizăm că nu suntem buni de nimic doar să ne întinăm prin consum ca porcii.Viitorul de la Bruxelles sună bine ghiftuiţi şi umflaţi de băutură.Te întrebi apoi cum speranţa de viaţa e atât de scazută la români.Nu era nevoie decît de resuscitarea iniţiativei private în sectorul românesc de afaceri.Totuşi este mai comod să furi de la stat.Hoţilor şi bandiţilor,ce-aţi făcut cu ţara asta?Aţi furat de la mort!Lăsaţi-l să se odihnească în pace.’
-Haide,ce mai aştepţi.Fă-o.Ia cuţitul şi fă-o.Majoritatea evidenţelor mă îndreptăţesc să cred că poporul român a învăţat să trăiască creştineşte sub orice fel de autoritate.Iar când unul dintre români se ridică la rang de autoritate uită pe de-a întregul ceea ce a învătat de când se ştie.De ce eziţi?Eşti o autoritate,ai legea de partea ta.Nu sunt vrednic să mă numesc român deoarece nu joc după regulile tale?Nu sunt complicele tău.
Atunci se întamplă inevitabilul,fu înjunghiat în stomac şi muri trei ore mai târziu.
La acea vreme eram orbit de valorile democratice.Nu concepeam un sistem mai perfect decât cel democratic.Îmi lipsea cu desăvâşire judecata de valoare.Lucram cu stereotipuri.Unul dintre ele îmi spunea exact că un sistem totalitar este incompatibil cu demnitatea umana.Eram învăţat să înfierez orice uzurpare a libertaţii individuale in spaţiul public.Cine mă asculta nu avea dreptul să mă injure.Cu timpul am învăţat să întorc şi celălalt obraz şi astfel mi s-a zdruncinat credinţa în egalitatea oamenilor.Libertatea îmi era ameninţată.Nu mai aveam linişte.Majoritatea nu este perfectă întotdeauna,îi lipseste dimensiunea critica dinauntru.Majoritatea nu stie că greşeşte în procesul decizional îmi spuneam în acele zile.Această majoritate nu ştie ce este adevarata libertate.
-Libertatea nu este decât un aspect şi nu-mi stă în fire să tânjesc după libertate,îi spuneam foarte degajat.
-Greşeşti,ai uitat ce înseamnă firescul existenţei,sufletul viu.
-Omul trece prin mine şi nu lasă nici o urmă,mă destăinuiam lui George.Eram într-adevăr dincolo de subiect.Se întampla în acel an prin preajma paştelui,pe o vreme însorită,să mă pierd prin străduţele pustii ale orasului,savurând tării la terasele în aer liber,soare şi alcool,o demenţă răufacătoare.Nu puteam îndura existenţa.Dormeam mult,jumătate de zi,nu suportam dimineţile.Realitatea mă tragea în ea,mă aspira ca o gaură neagră.Cu cât străluceam mai tare cu atât durerea că sunt pierdut se înteţea.Adevărul nu are corespondenţă,e făcut fiecare din elemente individuale.Originea lui mă contrazicea.Nu ştiam însă acest lucru.Am descoperit pe urmă prezenţa mea în lume după ce trei nopţi la rând mişcări spasmodice mi-au sfâşiat pieptul.Am mişcat fiinţa înspre partea binelui,eram o umbră.Alegerea aceasta mi-a permis să trăiesc estetic in lume.După nopţi pierdute în faţa calculatorului navigând pe site-uri de fotografie am achizitionat cu primii bani primiţi de acasă un aparat foto.Am renunţat la lecturi urmărind umbre.Realitatea e neagră,e carbune şi ne mânjeşte feţele.Rareori ieşim la lumină ca nişte mineri lucrând în adancimea sufletului.Binele este o aberaţie.Cine să-l dorească?Iubirea şi compasiunea de oameni nu sunt necesare vieţii.Avem dreptul să le ignoram,să lucrăm numai pentru noi înşine,să fim noi în noi inşine.Dar aceasta este o contradicţie funciară a fiinţei care nu mai crede in nimic.Răul este permis în consecinţă.
-Opreşte-te o secundă şi te rog să-mi explici raţionamentul mai pe îndelete.Cred că ascunde multe.
-Unii oameni nu aleg să facă rău dată-le fiind această alegere pentru că li se întamplă ca în vis să-i urmărească toate consecinţele închipuite şi să nu le dea pace.Sunt un produs al mediului şi îşi trăiesc viaţa prin proprietate.Unii oameni trec de partea răului dată-le fiind această alegere dacă ştiu că acesta nu are nici o valoare de conştiinţă fiind nulă în relaţie cu celălalt.Acest om este mai periculos pentru el insuşi.Unii oameni aleg răul tocmai pentru că înfaptuirea acestuia este un eveniment de conştiinţa care le permite depăşirea celuilalt ca valoare normativă.Acesta va trăi consecinţele faptelor sale,fiind slab de la natura.Unii oameni nu aleg răul fiind buni de la natură.Aceştia nu cunosc adâncimile spiritului,nu sunt profunzi.Iar restul oamenilor sunt de partea răului în virtutea inerţiei vieţii dar complici,ascultând orbeşte.Spune-mi acum care dintre toţi aceştia are dreptul să-l înlăture pe celălalt,să-l ucidă.
-Înteleg acum.Răul este permis pentru cei care au puterea să-l ţină sub control şi să-l producă mecanic.Asta se numeşte genocid.Călăul este judecatorul suprem.Cine are dreptul să-l judece?
-Majoritatea.
S-a înverzit la faţa auzindu-mă.Cât de perfect este acest sistem?m-a întrebat.
-A trăi,dragul meu,nu-i un fapt lipsit de importanţă.E dreptul fundamental într-un stat.Dar ia aminte,în sânul naţiunii tale,în statul tău al cărui cetăţean eşti.Majoritatea ori tiranul iţi decide destinul.În lipsa unui principiu organizator obiectiv de judecare a lumii şi a celuilalt,găsirea în violenţa a unui ultim resort existenţial şi externalizarea urii colective împotriva evreilor vinovaţi de pierderea sinelui pur si nealterat se constituie într-o religie naţională.Naţionalismul a culminat în Germania nazistă cu masacrarea evreilor.Aceştia nu aveau un stat,o voce nici în stat, nici în comunitatea internaţională.Genocidul chiar dacă a existat şi poate fi demonstrat matematic nu poate fi incriminat.Evreii erau ai nimănui.Nimeni care să-i apere,să le susţină cauza.Dar acest lucru este ne-evreiesc.
Trecuse mai bine de o oră de când purtam această discuţie.M-am scuzat şi am ieşit pe balcon.Aerul uscat de afară,disconfortul emoţional în prezenţa lui imi accentuau o stare de slăbiciune sufletească.Sedimentul argumentelor mele fusese vânturat ca nisipul de pe fundul mării pe timp de furtună de nesiguranţa pe care o afişam în glas.Mi-am luat palaria,l-am salutat şi am ieşit în stradă.M-am indreptat cu pas rapid spre prima terasă care mi-a ieşit in cale.Am cerut o bere neagră şi am asteptat ca alcoolul să mi se urce la cap.Devenisem in ultima vreme suspicios pe toată lumea.Această stare îmi slăbea puterea de judecată.Amplificată de alcool,în ultima vreme nu reuşeam să trec de dimineată decât cu câteva doze de bere,conştiinţa mă părasea în ignoranţa euforiei.Fusesem crescut în iluzia ca totul îmi este permis şi îngaduit iar dacă îmi doream cu adevărat un lucru acesta nu era de neatins.Nu ştiam să pierd iar regulile jocului nu le cunoşteam decât parţial.Prin urmare eram foarte uşor influenţabil.Nu ştiam să-mi negociez partea iar unde m-am născut,în partea aceasta de lume,nu rezişti multă vreme numai cu principii.Trebuie să te dai pe brazdă,cum se spune.Unul din cele mai grele lucruri este să fii absorbit cultural la noi.Şi cine oare defineşte cadrele culturale la noi?Romania nu a cunoscut niciodată o fenomenologie a spiritului ori a percepţiei estetice,nici măcar una a stomacului.Nu am crescut niciodată de la stadiul de mormoloci.Căci din acest moment se defineşte weltanschaung-ul,se produce ruptura,se conturează autoritatea.Asta era cam tot ce aveam pe suflet şi tocmai terminasem de baut a doua halbă de bere când îmi spuneam că totul s-a sfârsit.O cultură trebuie să crească înconjurată de dragoste şi întelegere,de iubire,altfel creşte strâmb.Dar de unde această nobleţe de spirit între ai noştri.Darurile pe care le-aş fi adus din peregrinările mele din le-aş fi împarţit cu bucurie.Dar aşa am crescut într-o cultură a urii unde libertatea este înăbuşitş,intenşiile dubioase,mişcarea monitorizată,orice înjurătură intenţionată.Romanii nu rezistă la schimbare,îmi spuneam.Altoiul capitalismului are mari şanse să nu se prindă de trunchi,să nu dea rod.Demenţa este colectivă şi cuprinde clasa de mijloc a societaţii care nu posedă proprietaţi,indiferent de vârstă.Romanul nu ştie să muncească la stăpân.Anii petrecuţi de exodul romanesc în Italia şi Spania nu este un accident demografic.Au plătit scump pentru mia de Euro pe lună.Veninul s-a strâns şi reveniţi in tara au învăţat să impună condiţii,să facă pe stăpânii,să-şi intre în rol.Ajustarea la normele europene le dă mare bătaie de cap.Directivele nu se discută ci se pun in aplicare.Romanul nu face cum i se spune,trebuie să măsoare câtă libertate îşi jertfeşte,să-şi dea cu intelectul,să înţeleagă rostul.Demenţa romanului într-o lume în care şi-a pierdut rostul.Şi cu aceste gânduri mă eliberam oarecum de o tensiune sufletească.Eram la a treia halbă.Şi încearcă din răsputeri să înţeleagă noua ordine,îmi continuam firul gândurilor.Nu ştie oare că este sortit eşecului,fundăturii.Nu,nu vreau să-l justific.E demn de milă.Cum să-mi fie frică de asemenea caractere.Libertatea nu este totul pe lume.Şi cum înteleg această libertate?Suntem egali în spaţiul public şi publicitar.Hai,barman încă un rând şi adă-mi şi o tarie!Ce frumoasă este lumea şi ce naivă,simplă.De ce sunt certat cu umanitatea?Nu merită darurile mele!Ce treabă am eu cu Celălalt?Nu pot să mă descotorosesc de el.Hai la George să mă vadă în halul ăsta.
M-am ridicat de la masă şi clătinându-mă uşor am păşit cu grijă pe dalele de marmura.Nu vedeam la doi metri în faţa mea,nu distingeam nici o figură,nu eram în stare să judec pe nimeni şi mă întrebam de ce drumul urcă.Oraşul acesta nu stă pe nici un deal.Urcuşul mă obosi de la o vreme.M-am oprit să mă sprijin de o vitrină.Stând în picioare mi-am pierdut pentru câteva secunde simţul realitaţii.Perspectiva bulevardului işi închidea unghiurile,lungimile îşi pierdeau din întindere,distanţele se îngustau,spaţiul se strângea tot mai aproape pe linia dreaptă a privirii mele şi se concentra în puncte concentrice.Dâre de lumina se uneau în cercuri rotindu-se în jurul meu,ameţindu-mă.Mi-a venit rău dar nu m-am putut apleca şi m-am inecat cu propria vomă.Aceasta se scurgea acum pe tricou.Stăteam ţeapăn rezemat de vitrină.Nu puteam face nici o mişcare.Era intuneric in jurul meu.Am incercat să articulez un cuvânt dar acesta s-a prefăcut într-un ţipăt scurt.M-am prabuşit la pământ.Pieptul mi se zdruncina în mişcari sacadate.Ochii mei erau doi cărbuni aprinsi.Vedeam cum mă îndepărtez de ordinea vegetativă şi mă întrupez în străfulgerări de voinţă.O lumină orbitoare mă invada în răstimpuri încercând să doboare opacitatea organicului.(Organicul nu simte,e o masină oarbă a cărei poruncă este necondiţionată.Absolutul nu este decât ridicarea la grad de conştiinţă a organicului.Când se produce in istorie acest lucru a dispărut orice speranţă.Este indiciul drumului spre totalitate.Dumnezeu se ascunde,nu-şi mai trimite îngerii protectori.Bezna se întinde deasupra istoriei spiritului când acesta decide cine trăieşte şi cine moare.Dar şi acesta pică sub auspiciile relativismului în zilele noastre şi chiar dacă nu credem trăim forme mult mai nuanţate de totalitarism.)M-am trezit într-o ambulanţă cu conştiinşa vinovaţiei mele.Îndurasem tirania organicului de prea mult timp,sufletul meu fusese teren de încleştare.Lupta se dădea în continuare însa în alte registre.Acest lucru mă ţinea înca în viaţă.Păcatul îmi penetrase fiinţa.Nu mai puteam privi de acum înainte în ochii celuilalt.Privirea îmi sangera la spectacolul lumesc.Mi-au dat lacrimile când asistenta medicală din ambulanţă m-a prins de braţ,mi-a legat un cordon elastic şi mi-a injectat în venă glucoză.Era procedura standard care ameliora suferinţa.Dar eu de asta aveam nevoie?Vroiam să sufăr în continuu,fără încetare.Nu vroiam sa vărs lacrimi pentru că mă făceau să mă simt mai bine,vroiam să vărs lacrimi în suferinţă,lacrimi îndreptate către Hristos.El era lumina din inima mea de acum înainte,alegerea inimii mele şi renunţarea la intelect.M-au dus de urgenţă la secţia de psihiatrie.Aici s-a petrecut un episod,mai bine zis o convorbire în particular între mine si Dana,psihiatrul de serviciu.M-am bucurat că aveam in faţa o femeie.Întotdeauna acestea au ştiut cum să vorbească cu mine.
-Fără un sens acut al realitaţii nu poţi închide o obsesie.Asta vom incerca să facem astazi:să te aducem la lumină,îmi spuse cu o voce blândă.
-Greşeşti,i-am spus.Această conştiinţă a necesitaţii m-a împins la compulsie.Cu cât cobori mai adânc în organic,să fii martor la curgerea sângelui din vene (înfiorătoare necesitate).Organicul nu oboseşte.Nimeni n-ar dori să ştie de ce sângeră un corp.Organicul nu-i nimic din ceea ce ştim că-i omenesc.Te admiri?N-ai vrea să ştii ce admiri.A fi în stare să admiri e deja o calitate apreciabilă.Nu poţi admira nişte organe.
-Nu putem lua cunoştinţă de trăirile tale decât dacă le exprimi,le dai afară,însa proiecţia ta a unui Eu împins într-un limbaj abstract şi destul de greu accesibil stă acolo la pândă,gata să preia controlul iar dacă te vei forţa în continuare va fi fără îndoiala vizitatorul tău.
-De ce nu suntem conştienţi de frumuseţea lumii?De ce conştiinţa ne părăseşte când încercam să depăşim existenţa cotidiană?am întrebat-o încercând s-o ademenesc spre teritorii bine cunoscute de mine.
-Când îţi doreşti un lucru atât de mult încât eşti orbit de mirajul acestuia iar conştiinţa nu te ajută în obţinerea acestuia nu înseamnă decât că voinţa ta nu este liberă.Vrei peste ceea ce iţi poate îngadui libertatea ta.
-Dar libertatea despre care vorbeşti mi-a fost cenzurată.Mi-au zdrobit voinţa,am scrâşnit din dinţi.
-Nimeni nu ţi-a zdrobit voinţa.Libertatea ta oricât de ameninţată este de ceilalţi este acolo şi este cea care te compune ca individ,iţi dă coerentă.
-Vreau sa iau in posesie libertatea pe care o văd în depărtare.
-Ia aminte.Vei lua în posesie şi depărtarea şi nu vrem să se întample acest lucru cu tine.Uite aceste pastile,mi-a intins palma binevoitoare.
Au trecut doi ani.În tot acest răstimp orgoliul meu rănit încerca din răsputeri să conceptualizeze lumea din nou,să judece existenţa,să lupte iaraşi cu lumea.Puterea conceptului care sapă in carne,care duce fiinţa pe culmi,acolo trebuia sa fiu.Ştiam că acolo sunt cu desăvârşire singur.Calea era bătătorită şi plină de indicii ajutătoare.Samson primise putere pentru a doua oară,îmi spuneam.Orele petrecute în rugăciune nu mă ajutau să ajung unde vroiam.Păcatul închide fiinţa în sine,în negură.Se ştie că trăim în intuneric,că divinitatea e absenta,stă ascunsă.De Hristos te apropii cu privirea plecată,cu inima plină de smerenie.El este acolo dintotdeauna,gata să te îmbraţişeze,să te strangă la pieptu-i.Refuzul lui Hristos nu mai mânie pe nimeni în zilele noastre.Avem fiecare libertate de conştiinţă.

Aparent starile mele se schimba de la o zi la alta intr-un mod fantastic. Aparent azi ma simt mai puternica, mai plina de viata, mai increzatoare decat ma simteam ieri.

Azi am simtit cum delasarea mea imi lasa un gust amar. Pentru ce am devenit indiferenta fata de propria mea persoana in ultima vreme? N-am nici cel mai vag raspuns. Dar azi m-am simtit stapana pe mine. Si ma simt in continuare.

Bravo mie.

Sper sa dorm in noaptea asta 6 ore pline.

ในที่สุดก็เป็นเวลากว่า 2 ปีแล้วสินะที่อาร์ตได้รู้จัก และได้เป็นเพื่อนกับทราย จะบอกว่าเร็วก็เร็ว จะว่าช้าก็ช้านะ (เอ๊ะ..เริ่มงง) ตลอดเวลาที่ผ่านมาก็มีเหตุการณ์หลายอย่างที่ทำให้อาร์ตมีทั้งสุขและเศร้า  ทั้งเฝ้าคอยและรอคอย  ทรายเป็นเพื่อนผู้หญิงคนแรกที่อาร์ตอยากเปิดใจ เป็นคนแรกที่อาร์ตโทรหาแบบว่าบ้าบอมาก (รวมๆคงเป็นพันมิสคอลแล้วล่ะมั้งนี่) เป็นคนที่อาร์ตแคร์ที่สุด เป็นคนที่อาร์ตยังไม่เคยเห็นหน้าแต่ก็บอกกับตัวเองได้เลยว่าอาร์ตชอบทราย(แบบไหนล่ะ อิอิ) ทรายเป็นผู้หญิงคนแรกที่อาร์ตดูไม่ออก (เหมือนเพลงหมอกและควันของป๋าเบิร์ดไง) แต่ก็เป็นผู้หญิงที่น่าค้นหา  เป็นอะไรอีกหลายอย่าง…เริ่มขี้เกียจเขียนล่ะ หุหุ

แอดไปเพราะรูปนี้ล่ะมั้ง ^ ^

    เราเคยมีเรื่องเข้าใจผิดกันก็หลายครั้ง โดยเฉพาะไอ้เรื่องที่ทรายเข้าใจว่าอาร์ตเป็นรุ่นพี่แล้วอาร์ตเข้าใจว่าทรายเป็นรุ่นน้องนี่ มารู้ทีหลังทำเอาฮาเลยนะ …เข้าใจผิดกันไปกว่าครึ่งปีแน่ะ   

    วันที่อาร์ตไปทักทรายหลังจากแอดเป็นเพื่อนก็วันนี้แหละ Halloween Day (จำไม่ได้ล่ะ ว่าแอดมาจากเพื่อนคนไหหน) ทรายเป็นเพื่อนกลุ่มแรกๆของอาร์ตเลยนะ หลังจากที่อาร์ตเริ่มเล่น Hi5 (จำได้เลยว่าเริ่มเล่นหลังจากกลับจากการนั่งวิปัสนาที่วัดพระธาตุจอมทอง เชียงใหม่) ไม่เชื่อดูที่ My Note ของอาร์ตดิ อิอิ

    มันก็มีบ้างนะที่ทรายหายไปเฉยๆ เล่นหายไปทีละ 3 เดือนนี่ คงไม่ใช่เรื่องปกติล่ะมั้ง โทรไปก็ไม่ติด MSN ก็ไม่ออล เล่นทำเอาอาร์ตแทบคลั่งเลยล่ะ – -*

   แต่ก็แปลกนะที่อาร์ตยังคงรอคอยทรายอยู่เสมอ….ไม่คิดจะเปลี่ยนไปเลย  ^ ^

น่ารักจังเลยรูปนี้อ่ะ

เอาเป็นว่า….ขอบคุณนะที่(ยัง)คบกัน(อยู่ แม้ว่าจะเป็นเพื่อนก็ตาม)

Ai devenit de-atîta vreme altul. Un alt eu împuţinat la spirit, degradat fiinţial, înjosit existenţial. Dar nu, motivele pe care le invoci pentru ascunderea ta nu sînt acelea pe care le afişezi tu pe panoul tău comportamental. Greşelile care te-au adus aici nu sînt acelea pe care ţi le impuţi, formula pe care o îmbraci nu te scuteşte de fond. Încercările tale de deghizare, de eludare, de ecamotare sînt doar nişte  expresii ridicole ale disperării. Degeaba te vezi strîmb dacă nu te priveşti drept.  Nu aşa trebuie să te schimbi, nu aşa trebuie să devii. Te încăpăţînezi să faci metamorfoze improprii, să sfîrteci cordoane ombilicale la întîmplare. Nu, nu omul acela îţi era oprelişte, nu, nu preajma aceea ţi-era frustare. Ce faci? Chiar nu-ţi dai seama că tai de unde nu trebuie, că operezi cu rebutările greşite? Te ambiţionezi să rămîi singur? Te ambiţionezi să nu mai ai de ales? Chiar vrei să nu te mai găsească nimeni? Cu cine ai să mai joci?

Gîndeşti totul prost. Pentru că îţi impui să gîndeşti ceea ce ar trebuie să fie lăsat în voia simţurilor, integrat fără contestare şi îndoială căutată în structura motivaţională. Gîndeşti degeaba, acţionezi pe dos. Degeaba schimbi ceea ce ar trebui să rămînă aşa. Degeaba renunţi la acele lucruri pentru care ar trebui să lupţi pînă la capătul sufletului. Degeaba rămîi în acele conjucturi pe care ar trebui să te forţezi să le părăseşti, mergînd pînă la capătul voinţei. Totul ţi-e degeaba pentru că îţi impui ţinte false şi îţi inhibi raţiuni constitutive elementare. Raportarea la a fi nu ţi-e nici măsura sinelui şi nu-ţi e nici măsura realităţii, aşa cum ţi-ai dori. Nu, lucrurile nu-ţi vor fi niciodată pe plac, pentru că faci miscări greşite, ascunzîdu-ţi urmele pe care ai putea fi însoţit. Nu faci decît să te ascunzi de tine. Chiar vrei să te rătăceşti de tot? De-a ce anume ai să te mai joci?

Ştiu că vrei cu orice preţ să cîştigi. Crezi că trişînd o să reuşeşti să-i păcăleşti pe toţi, simulîndu-ţi victoria. Cu ambiţia ta ai să şi reuşeşti, şi asta ştiu. Însă mai ştiu că n-o să-ţi dai seama decît prea tîrziu că ai pierdut. Că te-ai pierdut, jucînd iresponsabil, de partea adversităţii şi nu a ta însuţi. Şi că nu mai e nimeni dispus să se joce v-aţi-(re)găsitălea.

Copile, tu chiar nu ştii că sinele nu e obiect de joacă?

Îţi probezi zilnic şi aproape sistematic rezistenţa la agonie. În loc să eludezi contextele şi prezenţele care îţi zgîndăresc rănile şi-ţi întreţin frustrările, te arunci conştient sub tăişul supliciului pentru a-ţi savura suferinţa. Înfometat cum eşti de înfruptarea din alteritate, însetat de sens, preocupat de adevăr şi dependent de esenţial, te hrăneşti voluptos din ultimele resurse ale propriului organism. Lucid pînă la sînge, înlocuieşti lipsa prezenţei obiectului de-posedat, cu prezenţa supliciului zilnic. Asta îţi este singura alternativă la neant, după ce ai încercat inutil să-ţi spînzuri obsesiile şi pasiunile în laţul substituţiei precare, să ţi le torturezi în capcana negării şi să le închizi în celula spongioasă a uitării. Ai înţeles dureros că lucrurile cu adevărat importante, cele dezirate mai presus de fire nu suportă escamotare, că lipsa lor nu poate fi absorbită şi digerată de subconştient pînă la dispariţie. Ai priceput că fuga nu te scapă de bîntuirea de aspiraţii neîmplinite, şi că nicăieri nu te poţi ascunde de fantoma dorinţelor neîmpărtăşite. Aşa că te arunci în inima umilinţelor cu zîmbetul netrucat şi cu mîngîierea transgresării situaţionale. Ascendentul afectului ţi-e pretext pentru transcendare. Nefericirea de fond, îţi devine contingent, fericire de conjuctură. Rîsul strident, preajma înţesată de glasuri te ascunde de tine, chiar în inima suferinţei. Dar ştii că răul acesta ţi-e singurul bine la îndemînă, singurul pretext pentru întreţinerea iluziilor fără de care căderea în gol ţi-ar fi fără păvază. Plăteşti orice vamă, numai să fii scutit de preţul însingurării. Singurătatea ta e lipsa mîinii care loveşte, lipsa fiinţei care trădează, lipsa ascendentului care bagatelizează, lipsa contextului care înjoseşte. Avînd accesul blocat spre împlinire, disperat, te laşi sedus de tribulaţiile suferinţei. Dacă singura prezenţă care-ţi poate fi în preajmă este agonia, atunci îi accepţi identitatea de destin sub jurămîntul însoţirii pentru totdeauna.

Articol de Ronald Holt, directorul Institutului de cercetari “Floarea Vietii”, infiintat de Drunvalo Melchizedek, http://www.floweroflife.org/higherself01.htm

Am fost invatati de societate sa facem planuri de viata si sa traim dupa masura posibilitatilor noastre. Daca nu reusim sa planificam, atunci planificam sa nu reusim. Este important sa intelegem ca, oricum, exista o modalitate la fel de importanta de a exista care trebuie si ea invatata. Trebuie sa invatam sa traim aproape de inimile si de visurile noastre. Cand traim in inspiratie (inima si visul nostru) facem ce ne spune inima in ciuda fricii de nesustinere. Manifestam ajutorul de care avem nevoie, fara sa putem vedea, de cele mai multe ori, ce urmeaza. Punand in balanta aceste doua metode, putem castiga capacitatea de a sti cand sa aplicam o metoda sau alta.

In 1988, lucram de cinci ani pentru Honeywell, in Albuquerque New Mexico. Intr-o zi, Sinele meu Superior mi-a spus: «este timpul sa-ti dai demisia de aici si sa mergi mai departe ». Mi-am spus : “Am auzit bine? …A innebunit Sinele meu Superior?” Am tacut pentru cateva minute, incercand sa diger ceea ce mi-a spus. M-am hotarat sa-i spun Sinelui meu Superior ca am de dat bani fostei mele sotii si ca mai am inca de platit pentru camion.  Ca lucram aici de cinci ani si ca urma sa ma pensionez. I-am spus ca voi renunta la asta si voi continua sa-mi platesc datoriile pentru camion si pentru fosta sotie. I-am spus ca am incredere in Sinele Superior si ca ma voi lasa ghidat. Totusi, am mai spus ca am nevoie sa fiu sigur ca asta se doreste de la mine si ca nu este imaginatia mea, provenita din faptul ca ma simteam obosit pentru ca faceam aceeasi munca de mult timp. Asadar, aveam nevoie de trei semne foarte clare, astfel incat sa stiu fara niciun dubiu ca a fost un mesaj de la Sinele meu Superior. In acel moment, nu as mai fi ezitat sa fac ceea ce mi s-a cerut.  Am ras de mine si apoi mi-am spus: „Asta ii va lua sinelui meu Superior mult timp, asa ca sunt in siguranta”.

In doar o zi, am primit toate cele trei semne foarte clare si am ramas cu gura cascata. A doua zi m-am dus la serviciul personal si am dat preavizul de doua saptamani. M-au intrebat ce urma sa fac in continuare si ce aveam sa lucrez. Raspunsul meu a fost: « Nu stiu ». A fost pentru prima data cand Sinele meu Superior m-a aruncat clar in necunoscut fara niciun mijloc material de suport.

Cand pasim in necunoscut, primim o sansa de a invata, in primul rand, cat de mult bagaj mental si emotional caram si apoi, cat de luminoase si increzatoare sunt inimile noastre, cu adevarat. Floarea Vietii a fost un bun profesor pentru mine, pentru ca noi, ca facilitatori, pasim constant in necunoscut, cu fiecare workshop si cu fiecare grup, pentru ca suntem  cu inima deschisa si vulnerabili.

In general, eram foarte entuziasmat sa traiesc clipa prezenta, dar a trebuit sa-mi infrunt fricile. Traind momentul, a trebuit sa fiu atent la oportunitatile care puteau fi valorificate. Pe masura ce termenul limita se apropia (se incheiau cele doua saptamani de preaviz), nu aveam inca nicio idee despre ce urma sa fac. In ultima zi, inginerul-sef a venit la mine si m-a intrebat daca vreau sa sub-contractez. Sinele meu Superior mi-a luminat inima cu inspiratie si a spus: „Asta este!”. Am stiut ca trebuia sa accept si asta am facut. La noul meu loc de munca castigam de trei ori mai mult decat inainte si timpul de lucru era mai putin cu jumatate decat la postul precedent.

Asta a tinut trei luni pana cand Sinele meu inalt a venit si mi-a spus: „Este timpul sa pleci in Hawai, sa traiesti acolo.” Acum viata devenea captivanta. A fost nevoie de foarte putin ca sa fiu convins de aceasta cerere, asa ca am inceput sa strang toate bunurile si sa le vand. In doua saptamani, eu si prietena mea am vandut tot ce aveam. Aveam doua mijloace de locomotie cu 10 viteze, doua rucsacuri si 3000 de dolari. Ne-am cumparat biletele, ne-am pus bicicletele in avion si am plecat spre Hawai. Cand am ajuns acolo, ne-am luat bicicletele si ne-am indreptat spre Honolulu ca sa cautam ceva de lucru si sa inotam pe plajele frumoase de acolo. A durat o saptamana pana cand am gasit de lucru, un serviciu care sa ne relaxeze temporar, pana gaseam ceea ce trebuia sa facem cu adevarat. In cele din urma, Sinele meu Superior a trecut de anumite jaloane, pe masura ce increderea in mine si in Sinele inalt a crescut.

Cativa ani mai tarziu, intr-o circumstanta asemanatoare, Sinele meu Superior mi-a comunicat ca vrea sa plec in Japonia si sa fac cunoscuta acolo Floarea Vietii. La acel moment, nu aveam bani. Imi amintesc ca mi-am spus: “Oare cum o s-o scoata la capat Sinele Superior pe asta?” In cateva zile aveam un bilet pana la Tokyo si am imprumutat 300 de dolari.

In 1993, in octombrie, am aterizat la Tokyo, in Japonia si am stat 3 luni. Pentru a scurta o poveste lunga, am avut succes in a duce Floarea Vietii acolo. Lectiile si aventurile m-au deschis spre un nou mod de a fi. Sunt multe istorii asemanatoare pe care vi le-as impartasi, dar trebuie sa ne intoarcem la Sinele Superior.

Vi s-a intamplat ceva asemanator?

Mie, da.

Cristina

Îndumnezeirea omului. Cap.1o

După cele spuse , înțelegem nu doar cât de dificile sunt lucrurile, ci și că,după cum gândim noi și după cum acționăm, probabil lucrăm în zadar și nu putem ajunge acolo unde vrem să ajungem. Nu simțim că sufletul nostru se eliberează, se vindecă, nu simțim că Harul lui Dumnezeu este în adâncurile ființei noastre, că sufletul nostru se sfințește după cum ne-a făgăduit Domnul. Aceasta nu pentru că nu știm. Cunoaștem , dar nu este suficent doar a cunoște. Se întâmplă mai ales pentru că omul, după cădere, s-a întors spre sine. Înainte de cădere omul se mișca spre Dumnezeu fără nici cea mai mică reținere și fără să întâlnească vreo piedică. Întreaga lui ființă se mișca spre Dumnezeu, centrul lui era Dumnezeu, toate erau Dumnezeu. Păcat, îndeosebi, înseamnă că omul L-a lăsat pe Dumnezeu, s-a întors către sine și s-a îndumnezeit pe sine. Poate că această stare în vremurile noastre a ajuns în cel mai rău, cel mai aberant punct!

Odinioară oamenii erau idolatrii. Credeau în diferiți zei și idoli care erau lucruri din afara lor. În vremea noastră omul s-a îndumnezeit pe sine, adică se crede Dumnezeu. Chiar și copilul de grădiniță spune: „Eu nu sunt de acord. Eu nu fac ceea ce-mi spuneți. Eu o să fac ce vreau, o să fac ce-mi place”. Noi credem că cine știe ce am descoperit sau vai, ce importanți vom deveni, dacă gândim și acționăm astfel.

În realitate omul se afundă tot mai mult în abisul, în temnița întunecată al sufletului său.

Îi vedem pe cei care se droghează, pe cei care au idei ciudate, care fac lucruri bizare că întreaga lor viață nu are nici o legătură cu logica. Aceștia se află la extremă. În fapt, cam așa sunt toți oamenii!

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009