Atunci cand nu ai bani marunti iar baiatul care livreaza pizza iti zice “nu-I nicio problema, imi dati data viitoare” inseamna ca esti fucked up? Ca traiesti precum un parazit, cu pizza si orice alta mancare gatita si transportata de altii? Adevarul este ca, de cand cu despartirea, nu am mai gatit nici macar un ou acasa. Nici nu mi-am luat nimic din bucatarie, le-am lasat toate acolo. Nici nu am vreun chef sa mai intru in supermarket, sa fac cumparaturi, asa cum faceam cu ea. Si mananc intotdeauna singur in restaurant, nu-mi place sa mai stau cu nimeni. Invat sa traiesc din nou singur, invat sa imi placa singuratatea. Imi iubesc ochelarii de soare care imi feresc ochii de privirile celor care trec pe langa mine. Imi iubesc paltonul cu guler mare care ma ascunde de lume. Ma izolez, de tot si toate.
Ciudat pentru ca, dupa multi ani de haiducie, mi-a luat ceva vreme sa ma adaptez la viata in cuplu. A fost destul de greu. Sunt micile amanunte care fac diferenta: capacul de la duschgell, capacul toaletei, hainele pe care le porti, locul in care tii painea, cana de cafea, aspiratorul, unde iti lasi pantofii. Daca esti genul tipicar, greu iti va fi sa treci peste obiceiurile celuilalt. Daca il/o iubesti, vei trece cu usurinta. Cat de simplu mi se pare sa razi de toate prostiile astea si sa spui “iubito, hai sa facem un pact: de cate ori ma prinzi ca las cafeaua pe televizor, de atatea ori o sa fac sex cu tine”. Si o lasam numai acolo! Dar pentru asta trebuie sa ai cu cine comunica, sa ai cu cine vorbi, sa ai cu cine sa imparti bune si rele. Sa fii fericit cu cel de langa tine si daca ati fi morti de foame, pe varful unui munte. Fericiti pentru ca sunteti impreuna. Nu fericiti cu conditia sa…aveti bani, masini, case, concedii, haine, bijuterii, etc. La dracu, cate dintre astea vei lua cu tine in cutie? Stiti voi care cutie.
Sotia mea m-a considerat mereu un barbat slab, care cedeaza usor. Nu am putut s ao fac niciodata sa inteleaga ca am fost slab doar cu ea, doar pentru ea, pentru ca o iubeam si vroiam sa ii fie bine, chiar cu pretul de a-mi fi mie rau. Ma rog, dupa luni intregi de terapie imi dau seama ca nu a fost vina mea dar asta nu face totul sa fie mai usor.
In alta ordine de idei, acum toata lumea incearca sa imi prezinte cate o femeie. Proprietara apartamentului in care locuiesc tocmai a fost pe aici incercand sa ma cupleze cu o nepoata de a ei: “e de la sat, nu e foarte frumoasa, e cam scunda dar lucreaza la politie si are o garsoniera”. Pana acum mi-a mai fost prezentata o tipa careia i-a murit prietenul si una care are doi copii. Deci, inteleg eu, acum ca am fost casatorit, trebuie sa joc in alta divizie, adica sa imi cobor standardele? Adica nu trebuie sa mai am pretentia sa intalnesc o femeie normala, frumoasa, fara prunci pentru ca…si eu sunt second hand?? O, Doamne, atunci am dat de naiba. Mai lipsesc din ecuatie femeile pitice, alea frigide si alea care tocmai au iesit de la dezalcoolizare.
Mai bine singur. Apropo, tocmai a venit pizza.
PS: imi doresc sa cunosc o femeie cu care sa rad cel putin o ora pe zi si cu care sa fac sex pe capota masinii, pe Transfagarasan. Nah, am zis!
Noapte buna!

ma urasti?
problema ta
crezi ca-i mai bun?
nu-mi ajunge nici pana la glezne…
ma iubesti?
pacat… eu pe tine da
te-am amagit?
scuze… n-a fost cu intentie
te-am insultat?
foarte bine… meritai
te-am jignit?
iarta-ma, sigur nu am vrut
ma invidiezi?
incearca sa fi mai buna daca poti
ce fac cu viatza mea?
te intereseaza?
ai zis ce-ai vrut?
o sa si asculti ce nu vrei
ca sa te multumec?
n-o sa ma schimb niciodata
rau?
ce e aia?
ti-am zis ca te iubesc?
am fost sincer
copilaros?
da… si asa o sa raman
vrei sa-mi fi prietena?
demonstreaza ca meriti
te urasc?
as putea dar nu vreau
fals?
niciodata
te deranjez?
asta e
te iubesc?
stii lafel de bine ca mine.

Imi place sa traiesc singurica, in caminul meu…dar astazi, ca niciodata…m-am simtit uitata de viata…

Daca esti singur/a si iti cautati un partener/ o partenera, un iubit/ o iubita si esti din BUCURESTI trimite-ne un e-mail!

Daca vrei sa cunosti alte persoane singure de sex opus sau daca stii pe cineva in aceasta situatie da-le de veste! Spune-le despre Fast Dating (numai in BUCURESTI, momentan). Ca sa participi la aceste intalniri trebuie mai intai sa te inscrii in baza noastra de date. Dureaza foarte putin!

NU se percepe taxa de inscriere sau de participare!

Trimite un e-mail la adresa:  echipanoastra [arond] gmail.com

La subiect trece  “Inscriere” si lasa-ne cateva date despre tine:

1. nume.

2. sex (F sau M), varsta, inaltime, greutate.

3. e-mail (ca sa te putem contacta).

Daca tu ai o relatie in acest moment si nu te intereseaza dar cunosti persoane singure spune-le si lor de acest proiect. Daca esti fata si ai un amic, un coleg, un frate, un var care stii ca e singur convinge-l sa se inscrie.

Pentru Fast Dating este necesara inscrierea in prealabil. In functie de numarul de locuri vei fi anuntat/a prin e-mail cand poti participa. Primul eveniment Fast Dating va fi organizat in luna decembrie, intr-o locatie la Universitate.

Inscrierile, intrebarile sau nelamuririle le asteptam la adresa:

echipanoastra [arond] gmail.com

“Piatra…univers tacut nisipului plimbandu-si pasii pe calea amintirii descrie cercuri, necercuri dorului de mai mult. Avant  strecurarii printre degetele clepsidrei unduindu-si dorinta strigata rugat acolo sus, in si mai sus decat poate OMUL zari ridicat pe varfurile mintii.”

Pierdut…asa sunt…pierdut…pierdut in fumul de tigare, pierdut in toata nebunia din sufletul meu….sufletul meu….care suflet? Cel pe care l`am pierdut acum mult timp …. Pierdut odata cu acele clipe de fericire al unui copil nevinovat…un copil care se gandea doar la ce va face maine, cu cine isi va mai pierde timpul aiurea pe strazi, prin baruri, prin diversele locale si locuri din acel oras simplu, plin de banalitate…acel oras care nu scoate in evidenta nimic…si pe nimeni…Un copil care nu se gandea la probleme, un copil ce nu accepta gandul ca va ajunge sa aiba belele peste belele, un copil ce nu se vedea ca un “oricare altul”…Un copil care credea in puritate, in fericire si in prieteni…..dar toate acestea spulberate fara pic de remuscari…Spulberata de o lume … de o lume inselatoare….o lume plina de iluzii, carora am cazut prada…o prada usoara dupa cum au spus`o unii, inocent, fara pic de experienta in viata, am cazut prada iluziilor desarte, am cazut prada falsitatii, banilor si faimei…lucruri ce te aduc pe cea mai inalta treapta, dar dupa un timp, cazatura de acolo ramane marcanta….Eram sus, eram inconjurat de multa lume, eram popular, aveam pe cine voiam, cand voiam…Faceam ce voiam, cand voiam, cu cine voiam…eram “elita” cartierului, cand eram toti eram zeu, nu ma interesa de nimeni din jur, de nimic…aveam faima, eram cunoscut, eram “sus”, pe ultima treapta, si credeam ca`mi e bine…Dar a venit si ziua in care am cazut de acolo, si cazatura se simte…se simte si acum, si se va simti si in timp…M`am inmuiat….unul a murit….un altul a intrat la puscarie…Cum ma simt? Ma simt gol…gol pe dinauntru, ca un caine, un caine pribeag ce strabate strazile in prag de iarna…un caine singur, in intuneric, in frig…

Draga cititorule, probabil te intrebi de ce in toate articolele mele vezi atata tristete, atata singuratate si cuvinte care dor…Nu e nimic aberant, nu e nimic de domeniul “SF”, nu e nimic inflorit…e doar realitatea, realitatea vietii, realitatea cruda de care ne lovim zi de zi…si care e tot mai dura…Asa ca draga cititorule, nu alerga dupa faima, nu alerga dupa bani, nu alerga dupa atentie si popularitate…toate acestea nu o sa te transforme in nimic decat intr`un “obiect” al altora, folosit impotriva tuturor si atingerii scopurilor unora, si dupa, un simplu “om”, nici macar prieten, nici macar amic….nu o sa te mai cunoasca, nu o sa te mai suporte….

Cu toate, prin cate am trecut, am ajuns sa cunosc cel mai de pret lucru : dragostea. Dragostea pura, acele momente in care simti ca ai un nod in gat, un gol in stomac, acele momente in care ai vrea sa spui multe, dar nu poti…ramas uimit de puritatea unei copile, de acea puritate de mult pierduta pe drumurile vietii , acea puritate pe care care o vad in ochii ei, in faptele si in zambetul ei, ma regasesc in ea….M`a intrebat de ce o iubesc atat de mult…m`a intrebat de atat de multe ori ce am vazut tocmai la ea…Stiu ca ti`am raspus deja la intrebare “Domnisoara ce m`ai dat peste cap”, si stiu ca o sa citesti si aceste randuri, te iubesc atat de mult pentru ca ma regasesc in tine….imi regasesc sufletul, imi regasesc copilaria, imi regasesc puritatea de mult pierduta….ma regasesc in faptele ei inocente, in zambetele ei, mereu cu mintea in nori………………………..

[Dedicat pustoaicei ce m`a dat peste cap...pustoaicei ce m`a facut sa cred iarasi in oameni neatinsi de ura si durere....ce m`a facut sa cred in puritate...]

“Si timpul trece tot mai greu pentru mine, timpul care odata zbura in prezenta ei, zambete ce rasunau pe toata strada, facandu`i pe toti sa intoarca capul….clipe de fericire de mult uitate….Clipe ce au ramas adanc intiparite in inima, amintirea ei….atat de vie…si acum….”

O noua lovitura a vietii ce o resimt din plin…Nici o surpriza din partea vietii…nimic nou, doar ceea cu ce sunt obisnuit…Si Doamne, de ce mie ? Cu ce am gresit ? De ce sunt nevoit sa platesc pentru pacatele pe care nu le`am facut ? De ce ? Un cosmar care nu se mai termina, o noapte fara de sfarsit, asta se abate asupra mea , un sentiment de ura si singuratate, simt cum ma imbratiseaza, simt cum ma ridica, ma ridca catre rau, catre intuneric, si ma arunca in cea mai adanca gaura a disperarii ….. Sunt disperat….inca o zi trece….doua…..trei….imi spun ca nu vreau sa renunt, ca nu pot, ca o sa fiu tare, ca n`o sa mai arat nimic ….. ca o sa renunt la tot, n`o sa ma mai intereseze…si nu , nu pot … nu pot renunta la ea… nu pot renunta la speranta…. o speranta de care atarn … o speranta care se subtiaza pe zi ce trece… bratele disperarii sunt in jurul meu, aud vocea ei, cum ma innebuneste, cum ma face sa`mi pierd mintile………..

Si ma trezesc….e ora 2:34 dimineata….afara vantul suiera ascutit, ca taisul unei sabii …. si suflu greu, obosit, transpirat tot, imi aprind o tigare si ma asez jos….pe cimentul rece, ma sprijin de perete……trag adanc, si ma intreb de ce iarasi….acelasi vis, acelasi cosmar, de atatea zile, se repeta….noapte de noapte….mai trag un fum, o lacrima imi scapa din fraiele barbatiei si o simt cum imi aluneca rece pe obraz….inca una imi scapa , si inca una …. si inca una….. arunc tigarea , strig, ma zbat, lovesc peretii si plang …. plang ca un copil, un copil…..asta sunt in sufletul meu, un copil sentimental, care nu lasa sa i se citeasca slabiciunea pe chip, un copil ce ascunde in el atata singuratate, ura si durere, care ar ingrozi orice om in toata firea…. un copil ce i`a spus ca o iubeste, ca nu poate fara ea…….si pe zi ce trece, o simt tot mai departe, o simt tot mai rece…. o simt cum se distanteaza…….si curand mi`e teama ca n`o s`o mai simt ….. imi e teama ca o sa ii uit chipul , o sa ii uit parfumul, o sa ii uit buzele catifelate, o sa ii uit vocea….. Si imi e teama ca o sa fiu iarasi gol, fara amintirea ei ….. aceasta amintire care imi face atat de mult rau, dar care ma face sa ma simt viu …..

Ca o naluca, ca un miraj , mai trece o zi din viata mea, o zi pe care o urasc, o zi care ma face sa`mi doresc tot mai mult sa fi murit atunci …. o zi care ma face tot mai rece…………dar fara amintirea ei, fara sa o stiu asa mica, dragalasa, simpatica, frumoasa, cu ochii ei mari, buzele fierbinti, cu acel zambet ce te face sa simti un fior rece pe sira spinarii, acel fior ce iti spune ca te`ai indragostit …. acel gol in stomac, acel rosu in obraji ce te tradeaza, acea stare care te face sa nu spui nimic, sa fii mut, sa o privesti in ochi, vrand sa`i spui ca o iubesti , si sa`i iei trupul in brate………………………………………………..fara amintirea ei, as fi un nimeni ……………………………………………………………fara ea, sunt un nimeni…………si da, chiar de imi e greu, chiar de sufar atat de mult pentru ea, chiar de regret zilele in care nu o vad, nu o pot uita, nu pot sa ma mint ca o sa`mi treaca…nu……de ce ? pentru ca ………………………………..O IUBESC ! …………………………………………..

Neglijat si singur. Asa s-a simtit, blogu’ asta, de o vreme incoace (mai precis 3 luni). Sincer mi-a cam fost dor de el asa ca am “gugalit” numele lui si “iacatal”. Binenteles ca a trebuit sa imi schimb parola ca sa reintru ca administrator, fiindca am uitat-o, dar asta-i alta poveste.

De ce nu am mai postat? pai raspunsu-i simplu: am plecat in prima tabara, unde, desii aveam internet, aveam un program foarte incarcat si somnul batea in fiecare seara dorinta de a posta. Apoi vara a continuat cu alte tabere, intr-un ritm alert si foarte “ocupant” pentru mine si m-am lasat pe tanjeala cu gandul postatului zicandu-mi “las’ bah ca scriu la sfarsitul verii un articol gros cu tot ce am facut in vara asta”. Ha ha. Ce gluma. A inceput scoala si nu mi-am mai facut timp nici atat de al meu singuratic si demult uitat blog.

Ce m-a apucat acum de am “reinceput relatia” cu acest “vechi prieten” ? hmm… un rol important il are profa mea de istorie. Aveam cam mult mult de invatat si asa putin chef incat imi aruncam gandul departe de orice tinea de caietul de istorie. Si cred ca l-am aruncat prea departe si am dat de “Growing Brain” . Si de aicea e simplu. A explodat in mine o pofta de a scrie, sa zicem, nascuta din nostalgie.

Deci de acum inainte, cu siguranta ve-ti gasi posturi noi pe “Growing Brain” pentru ca am de gand sa fiu mai “grijuliu” cu el si sa il vizitez mai des. Godspeed.

Ps: poza emo ar trebui sa ilustreze blogul, in perioada asta de 3 luni ( defapt e pusa la baza, de fun ) nvm :-”

Maoists’  Violence Needs Peaceful Solutions

In last few weeks, the Naxalites have intensified their attacks on police force and changed their strategies to force government to negotiate. Swapping of police officer with Naxalite prisoners was as bad or as good as swapping of Kandahar passengers with terrorists. Intensities of terror only differ. But it has set precedence. Home Minister has urged Naxalites to give up arms for starting a dialogue. He may be right in principle. But today after 40 years of Naxalite movement we need a fresh & more proactive approach to solve the problem.

The governments, state as well as the centre, know the issues involved & their complexities vis-à-vis the tribal aspirations, land reforms, acquisition of land for projects, rehabilitation of displaced people due to projects etc. There is nothing which government does not know to take a decision. Why are we waiting for first Naxalites to raise the level of violence to attract attention and then again wait for them to abjure violence? Congress & the communists of all shades have been political allies for most of these forty years. Trinamul Congress is offshoot of Congress. Now they are all playing the blame game.

Proactive Comprehensive Package:

We have seen the farmers benefiting from the special package of Rs.70,000 crores last year. There are demands for special packages for Bihar, UP, Karnataka, Andhra even for relatively frequent & smaller issue like annual floods. Why can’t the central government come out with a pre-emptive and proactive package for the economic development of the Naxal affected areas in cooperation with the concerned states? Do we have a unified policy for development of tribal areas which would address the genuine concerns of the affected groups? We still do not have acceptable unified policy for acquisition of land for any project, public or private, and for compensation & rehabilitation of displaced people. For the tribals who do not wish to relocate, income generating projects based on low skills like handicrafts and handloom, or food processing based on local factors of production may be the acceptable answer. The basic issue of providing livelihood to the poor tribal people should be taken care of through NREGA or any scheme specially made for Naxal affected areas.

Change Ownership of the Trigger:

Talking about abjuring violence! We have seen Maoist movement in Nepal. Even though they have stopped the violence, there is issue of merger of the Maoist fighters with the Nepalese Army. And there is no solution yet for this issue. Do we want to end up with some thing like this situation? Over the decades, these Naxalites have developed no skills other than pulling the trigger. They are also battle hardened young people. Have we given them a good enough reason to drop the gun? Can we for example offer a job in paramilitary forces to any one surrendering the weapons? It may be better to channelize their energies by deploying them with assured jobs in paramilitary forces of different skill levels and sensitivity.

Political Solution & Not Force:

The train hijacking incidence indicates that the Naxalites have stepped up level of activities to high visibility spectrum with objectives of getting their cadre freed from jails. On the other hand the FIR filed names only unknown miscreants instead of the known groups who are responsible for the event. It is time politicians stop such cover ups and eyewash games. West Bengal government has been committing faux pas one after the other from Singur, Nandigram, Lalgarh to Rajdhani hijack. Congress has been only playing a wait & watch game as communists are now out of the UPA government. Since they can not form an alternate government in Bengal, Congress has refrained from sacking the government by invoking article 356. The home minister is busy with plans to modernize the police force to meet the challenge. This in any case was over due in any state of India after terrorism from Pakistan took its toll. While that is being done, we need to differentiate Naxalites and bring them into main stream. By police force we may succeed in containing the activities of the Naxalites but we can not solve the basic problem. That is possible only with a political solution.

Delays Escalate Situation:

Prime Minister has called Maoists biggest threat. We have a minister for North East or interlocutors for J&K. Who is in charge of such a major long standing problem in Naxal affected areas? The home minister is in charge of security part (the effect) but what about the root cause? It is left to the states to manage the issue in spite of their failure to contain the Naxalites even in Congress ruled states like Maharashtra & Andhra. It is time we pull up the socks and have a comprehensive frame work to address the issues. Let us not wait for bows & arrows to be replaced by AK-47 or stones pelted on Rajdhani to be replaced by bombs. We have to give a good reason for Naxalites to come to negotiating tables. Earlier the better!

Vijay M. Deshpande

Corporate Advisor,

Strategic Management Initiative,

Pune

October 30, 2009

Scroll down for my other blogs

Or visit www.strami.com

Voi lega acest prim articol de semnificaţia blogului, şi anume “transformarea”. Nu am să ţin vreo teorie aparte în privinţa aceasta, dar putem începe să ne gândim la diverse situaţii care determină schimbarea. O astfel de situaţie relevantă este materia. În chimie, de exemplu: o substanţă îşi menţine starea ei de existenţă atâta timp cât asupra ei nu acţionează un factor extern. Dacă intervine un proces (cum ar fi oxidarea, arderea ş.a.) sau o altă substanţă, atunci prima îşi va modifica starea pe care o avea iniţial.
Cu cât mai mult suntem noi transformaţi, care suntem o multitudine de substanţe, compuşi, elemente? … O multitudine de stări, gânduri, simţiri?
Totuşi, din moment ce suntem schimbaţi, primim o veste bună: NU SUNTEM SINGURI. Ceva interacţionează asupra noastră. Ceva ne pune în mişcare ansamblul nostru şi în felul acesta ne întreţine viaţa (se ştie deja că viaţa înseamnă mişcare, nu ne mai oprim asupra acestui punct).
Uită-te în jurul tău! Cine sau ce te schimbă? Acordă atenţie asupra acestui detaliu dacă vrei să ştii cum te transformi.

Ca material didactic am ales un anime intitulat Shakugan no Shana, care îmi place foarte mult. Aici, ceea ce reprezintă viaţa unui om a fost denumită existenţă (“power of existence”). Pe parcursul poveştii, apar personajele negative care acumulau cu ajutorul unor creaturi aceste puteri ale existenţei, făcând ca respectivele persoane care au fost “înghiţite” să dispară. Dar dacă tot mai multe persoane ar fi dispărut brusc, ar fi zdruncinat percepţia celor care îi cunoşteau, iar echilibrul lumii ar fi fost distrus. Cu scopul de a înfrunta aceşti inamici exista o castă de luptători numiţi Flame Haze care aveau şi datoria de a înlocui pe cei dispăruţi cu nişte “torţe de existenţă”. Persoanele care cunoşteau pe cel ce fusese înghiţit şi vedeau torţa care îi ţinea locul, ei percepeau flacăra ca fiind chiar acea persoană. Dar în timp ce flacăra se micşora, tot aşa era şi cu memoria celor din jur: îşi aminteau to mai puţin despre persoana cel ce fusese de fapt “înghiţit”. Când torţa se stingea, toţi ceilalţi trăiau de ca şi cum acea persoană nici nu a existat.
(în imaginea de mai jos se văd mici flăcări ce reprezintă torţele)
Şi mă gândeam în privinţa aceasta: existenţa noastră contează atunci avem formă în conştiinţa celor de lângă noi. Am fi nimic dacă în percepţia celorlalţi sunt nimic. Trebuie să dăm valoare ceea ce suntem, căci Dumnezeu ne-a făcut să existăm. Trebuie să preţuim acest dar şi mai ales trebuie să avem grijă cum ne modelăm existenţa. Pentru că nu e numai a noastră…

Am revenit în camera mea. Sunt singur. Dar sentimentul l-am purtat cu mine toată ziua, deşi uneori am fost cu grupuri mari de oameni. Aici sunt în siguranţă. Nimeni nu mă vede, nimeni nu mă poate răni. Între cei patru pereţi pot fi eu însumi, pot fi slab, pot plânge…

Am senzaţia că nimeni nu mă înţelege. O lume întreagă, goală şi tristă, mă priveşte răutăcios. Aş vrea să pot sta de vorbă cu cineva. Nu am cu cine. Problemele mele sunt prea mari şi prea grele pentru a fi purtate de alţii. Chiar şi de părinţi, care se comportă de parcă nu au avut niciodată vârsta mea.

De la o vreme am observat că e mai simplu să fac pe deşteptul. Să arăt cool. Să fac pe durul şi pe nepăsătorul. Uneori mă simt mincinos şi penibil, dar masca asta mă ajută. Mă apără de răutatea celor din jur. Mă apără şi de mine…

Stau mult la calculator. Uneori mă joc, alteori stau de vorbă cu alţii. Nu vreţi să aflaţi ce fac atunci când nu e nimeni prin preajmă. M-aţi considera un ciudat. Probabil chiar sunt, pentru că aşa mă consider…

Am mii de „prieteni” pe hi5. Mai nou sunt şi pe Facebook. Am o groază de tovarăşi la şcoală. Totuşi, mă simt singur şi trist. Şi simt că deja încep să îmbătrânesc.

Viaţa asta începe urât. Aşa o fi toată?…

e nasol sa fii un deshtept intr-o mare de proshti. te ineci,inevitabil…