Orice final e un inceput.
Orice inceput e o noua lupta.
Fiecare ne impingem propria piatra. Forma ei difera, dar e tot piatra.
Fie ca ne e teama sa nu cada, fie ca ne dorim sa ajungem mai sus, tot un munte e de urcat.
Nu e niciodata acelasi munte, ar fi prea usor.
In varf incercam sa fim cat mai atenti sa nu cada pe cealalta parte si noi de-a rostogolu dupa ea.
Si ce-i mai rau, uitam sa ne mai uitam si la peisaj… Ramanem doar cu urcatul pietrei…

…dar o sa imi treaca.

Nu stiu cand si cum. Dar sunt convinsa ca inca sunt suficiente de puternica. Acum ma simt de 10 ori mai optimista decat acum 6 ore.

Pentru ca in urma cu 12 ore, eram satula de ideea ca am ramas aproape complet fara prieteni, pentru ca ma simt atat de singura, cum nu m-am simtit vreodata, pentru ca ma asalteaza muncitori pe strada spunendu-mi cum s-ar arunca de pe schela din cauza sanilor mei, pentru ca nu dorm si daca reusesc intr-un final sa o fac trebuie sa ma trezesc la 5:00, pentru ca mi-e incredibil de dor de ai mei, mai ales de mama,  pentru ca imi vine sa plang in statie la 5 aproape fara motiv, pentru ca sunt total iresponsabila la varsta mea, pentru ca mi-e frica de mor de sesiune, pentru ca probabil nu o sa iau carnetul de soferi din prima, pentru ca raman fara bani, pentru ca am senzatia ca o sa raman si mai singura si multe altele.

In ultimele 6 ore sunt mai bine, risc doar sa ma indragostesc foarte rau pentru ca ma simt foarte vulnerabila.  Si cu siguranta sunt foarte vulnerabila.

Cu toate astea, o sa dorm la noapte. Maine trebuie sa invat pentru ca am colocviu, iar, joi, din muschi, vascularizatie si nervi. Probabil nu o sa il iau.

Fire…

Motto:

* Învaţă să priveşti fără imaginaţie, să asculţi fără distorsiuni, asta-i tot. Încetează să mai atribui nume şi forme la ceea ce este în esenţă fără nume şi formă, realizează că fiecare modalitate de percepţie este subiectivă, că ceea ce este văzut sau auzit, pipăit sau mirosit, simţit sau gândit, aşteptat sau imaginat, este în minte şi nu în realitate. *   ( Nisargadatta Maharaj )

*******

Solitude…

s-au frânt tăcerile-mi de rouă catifea,

strivindu-se de colţii hâzi ai unei rime…

sărutul umbrei s-a prelins pe o mărgea

doinindu-se a toamnei taină pentru, nimeni…

Sibilla

Şi dacă-aş îndrăzni să te cuprind  sărut, în chihlimbarul dorului baladă… Oare-ai putea să te abandonezi cum vânt, să-mi răvăşeşti mirările, dar, să-ţi rămân întreagă ?… ( Sibilla )

Stai… să-ţi mai spun de… roşu şi de-ţi fură, * ispita * dor şi nu observi, cu lipsa-ţi de*  măsură *…  Sau nu, te du. Te du acum, m-ai intristat… de vei mai reveni, cândva… nu vreau să ştiu nimic, te iartă, rogu-te, de-ai mai putea… Privesc, frunzişu-ţi frământându-se, mă minunez… nu eşti mesteacănul ce strâmb stătea, în cuget însă totdeauna drept… Să fie astfel, sau mă-nşel… balade ce ne leagă aripi de demult, rămâne-vor străjeri, arc peste hule dacă eşti, vei reuşi să redevi la fel… se cheamă că pe mine sau ispita treci prin rug… Te taci! Mă tac şi eu…  cum toamnele ce peste noi se curg, se curg…  Nu vreau să-aud, pricepi? Nici elegia lacrimei ce-am devenit n-o mai ascult… din stâncă de m-oi mai zvâcni arar, doar tu vei ştii că-s eu, o ciută-n cale de-ţi tresar… Acum, sunt numai micul fulg de-amurg…  ( fire… – Sibilla )

*******

Nimic nu e… întâmplător din câte par să se întâmple, nici rândurile aşezate Scări, nu dor, cum ignoranţa celui ce să urce vrea… neînfruntându-şi patimi mai întâi şi-ajunge, să nu mai ştie care treaptă e a sa şi care-l ispiteşte-n mreje, piază rea … doineşte dar, vocalele-a blândeţe, dă-i şansei de-a-ţi rămâne ţie, Tu… fii Înnţelept şi şezi deoparte de-ale multora * reţele * sau… * poveţe *…   ( Sibilla )

* Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe. *   ( Octavian Paler )

* Nu proştii au făcut ca inteligenţa să aibă ieşire la zâmbet. *   ( Vasile Ghica )

* Voinţa de a crede că viaţa e un miracol ne permite să asistăm la miracole, nu aşa-numitele “ritualuri secrete” sau “ordine iniţiatice”. Hotărârea omului de a-şi împlini destinul îl face pe om să fie adevărat, nu teoriile pe care el le dezvoltă pe seama misterului existenţei. *   ( Paulo Coelho )

* Destinul nostru este harta gândită de Dumnezeu înainte de a ne naşte, hartă concepută cu libertatea necesară de a ne descurca pe ea. *   ( Viorel Muha )

* Dacă nu găseşti nicio cale de ieşire, încearcă privind în Sus *….    ( anonimus )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe www.citapedia.ro

]]> http://orizonturi123.wordpress.com/2009/11/25/sentimente/ Wed, 25 Nov 2009 11:04:02 +0000 Orizonturi Eterne http://orizonturi123.wordpress.com/2009/11/25/sentimente/ http://notopic1.wordpress.com/2009/11/24/omul-nimeni/ Tue, 24 Nov 2009 03:50:46 +0000 No Topic http://notopic1.wordpress.com/2009/11/24/omul-nimeni/ http://fatacupisici.wordpress.com/2009/11/23/o-alta-poveste-de-craciun/ Mon, 23 Nov 2009 20:32:57 +0000 fatacupisici http://fatacupisici.wordpress.com/2009/11/23/o-alta-poveste-de-craciun/

De asta vara ma gandesc la iarna. Mi-am dorit ca anul acesta sa indrept imaginea proasta pe care o aveau sarbatorile de iarna in mintea si in inima mea. De ceva ani nu mai pot simti spiritul Craciunului, si imi e ciuda pe mine ca am lasat o intamplare nefericita sa imi strice aceste zile de iarna in urmatorii ani. Vreti sa va povestesc ce am patit?

La un moment dat m-am indragostit de un tip. El cu 9 ani mai mare decat mine, eu o pustoaica de liceu la prima iubire. Am tinut la el cu toata inima mea, cu tot trupul meu, cu toata simtirea. L-am iubit intr-un fel in care nu cred ca multa lume a iubit. Pana la capat, pana la moarte daca ar fi fost cazul. Am dat totul pentru el, m-am certat, impacat, certat cu toata lumea pentru el. Pana si cu mine.

Dupa patru ani de relatie, o serie de greseli facute de ambele parti, acumulate in tot acest timp, puse la incoltit, fermentate, crescute, au dus la despartire. Asta nu ar fi o problema. Felul las in care a ales sa duca la capat ideea asta a fost traumatizant. Sa ne intelegem, eu nu sunt cea mai normala persoana din lume, am frustrarile mele, deep inside eu sunt inca pustoaica aia din liceu care iubea in disperare si voia si mai disperat sa fie iubita. Dar nici el nu era. Nu am intalnit un om mai incapatanat, mai rasfatat si mai lipit de fusta mamei lui decat el. Niciodata.

De Craciun, al patrulea Craciun pe care urma sa il petrecem impreuna, am ales sa merg la ai mei, sa ii vad, si apoi sa ma intorc in Bucuresti a doua zi. L-am rugat sa vina cu mine pentru acele trei zile. Nu a vrut, a motivat ca are de lucru, ca trebuie sa se duca la serviciu daca intervine ceva, ca el nu poate pleca din Bucuresti. Ok, am cazut de acord ca voi merge acasa pentru a ma intoarce a doua zi si a-mi petrece Revelionul cu el.

Am plecat acasa, iar in Ajunul Craciunului, cand tocmai venise mosul, l-am sunat sa ii spun ca il iubesc si ca imi e dor de el. Ce am primit inapoi: ” Vreau sa ne despartim. Nu am simtit ca te pierd cand ai plecat.” A cazut cerul pe mine. El s-a dus la Revelionul pe care il planuise impreuna cu prietenii sai iar pe mine m-au adunat parintii si prietenii de pe jos, au strans cu farasul inima mea facuta bucati.

De asta nu mai suport sarbatorile de iarna. Au urmat zile de chin, zile in care as fi dat orice sa dau timpul inapoi sa repar toate greselile facute, stiute sau nestiute. Au fost nopti in care visam ca face dragoste cu alta femeie, si ma trezeam plansa si panicata. Gandul ca s-ar putea intampla asta era pur si simplu prea mult pentru mine. Incet, incet mi-am revenit, m-am afundat in munca si am “trecut peste”. Sau nu. Cum spunea odata Povestiridinorasulviu, mai bine e sa treci “prin”.

Doar ca anul asta am sperat ca o sa fie altfel. Am sperat ca persoana de langa mine va avea puterea sa transforme sarbatorile. Sa faca o vraja si sa schimbe durerea in caldura, sa schimbe trauma in ceva frumos. Voiam sa fiu cu el si cu prietenii mei, sa ne trezim impreuna in dimineata de Craciun, sa ne dam cadourile si sa bem ceai cald cu scortisoara langa brad. Voiam sarbatori asa cum nu le-am avut niciodata. Voiam sa simt ceea ce nu cred ca am simtit vreodata.

Din pacate insa, se pare ca si anul acesta sarbatorile vor fi la fel…

Edvard Munch- “Furtuna” (1893)

E dificil  sa descriu starea de soc provocata de afirmatiile doamnei Zoe Petre in emisiunea de aseara de la Realitatea. Cu melancolie aristocratica, ea deplange victoria referendumului si faptul ca “ceva se distruge si nu se pune nimic in loc.” Senatul, de unde, ce surpriza, “s-au rostit mari discursuri” si care are o vechime de “200 de ani”, va fi desfiintat prin acest referendum. Este, sugereaza dansa, un atac la adresa democratiei, asemanator cu, atentie! “decretul de desfiintare a Senatului dictat de Stalin in 1946 “.

As dori sa ii felicit din toata inima pe Sever Voinescu si Traian Ungureanu pentru eleganta si calmul aproape ireal aratate in emisiunile “Realitatii”. Trebuie ca cineva sa detina o luciditate si o stapanire de sine extraordinare pentru a putea rezista cu mintea netulburata manifestarilor obscene de ignoranta si rea-vointa din aceste emisiuni. Reactia lui Sever Voinescu la afirmatia doamnei Zoe Petre a fost intr-adevar impresionanta prin detasare si politete. Marturisesc ca un asemenea comportament mi-ar fi peste puteri. Domnule Voinescu, va rog sa imi permiteti o observatie: comparatia dintre Basescu si Stalin sau dintre cele doua momente istorice nu este doar, cum i-ati raspuns dumneavoastra, “un pic cam exagerata”.

Nu, comparatia se bazeaza pe un sofism monstruos, grosolan; este stupefiant, uluitor, consternant ca un istoric de renume, o excelenta exegeta a culturii antice sa compare un demers ce facea parte din comunizarea tarii si exterminarea elitelor cu unul contemporan ce constituie un pas marunt, dar important dintr-un lung drum de reformare a statului. Este dificil de articulat o explicatie, de fapt chiar si o relatare, a acestei afirmatii. Lipsesc resursele emotionale, dramul de luciditate, experienta poate. Nu ar fi fost vreo problema daca ar fi spus asta Mihai Gadea sau Mircea Dinescu. De la ei stim ca ne putem astepta la opinii politice delirante. Dar ca liderul “de facto” al Facultatii de Istorie sa dovedeasca o atata de crasa lipsa de discernamant istoric, o selectie atata de brutala a faptelor, o uluitoare rea-vointa, o aroganta atat de jignitoare fata de cei care au spus “Da”, fata de un presedinte si un stil pare-se “populist, vulgar, demagogic”, este un fapt ce continua sa ma bantuie.

Si ma bantuie in continuare spectrul singuratatii absolute, groaza de a trai intr-o societate in care binele comun nu exista, in care eroarea de apreciere a adevarului se combina cu o ura inexplicabila, dezarmanta. Mai grav decat atomizarea sociala- si poate la baza acesteia- este o atomizare existentiala, a unui numar infinit de lumi paralele ce nu se intersecteaza decat in punctul resentimentului. Eroarea, ignoranta, minciuna, lumea fictiva a presei, instinctele atavice si inertiile postcomuniste- ele, doar ele alcatuiesc substanta fiintarii noastre. Un nenorocit de blestem, o vraja sau insusi “stapanul lumii acesteia” ce L-a ispitit pe Mantuitor in pustiu, iata ceea ce ne apasa. Ne apasa cumplit, nemilos, atat de tare incat nu mai simtim, incat traim amortiti si bolnavi, morti-vii ce striga obsedant unii la altii. Suntem sub o vraja dar vedem lumea dezvrajita, goala, contingenta. Fara incredere in adevar, vesnic suspectand, fara iubire.   Lovim pana si omul bolnav, in omul plangand, lovim in valori, in modele, lovim in Creatie. Lovim puternic, pana avem spume la gura si ochi injectati, lovim pana gafaim de oboseala.

Nu mai exista bine comun, credinta, noblete, aproapele nostru. Oameni orbi, incapabili de a contempla, fara puncte de referinta, cazuti. Singuratate. Prefigurare a iadului.

In noaptea singuratatii, mereu isi face aparitia demonul timpurilor trecute.
Isi infige ghiarele, cristale de gheata, intr-un suflet care nu mai stie nici el daca mai exista.
Si paralizeaza orice ratiune, orice gand coerent, caci mintea se lupta iar cu un suflet infrigurat si infricosat caruia nu-i mai pasa de lumea asta.

O seara pe care mi-o rezerv exclusiv mie este sambata.Atunci incep cu manichiura,pedichiura,baie cu saruri si sapunuri naturale,le prefer pe cele cu ciocolata si menta,masca mea cu miere si ulei de masline pentru par,uleiul de corp dupa baie atunci cand pielea imi este inca uda,pensat,creme antirid si masca de fata cu miere si malai,picioare bagate in lapte si stat acolo pana cand laptele se raceste,si crema mea de corp ce miroase a scortisoara si iasomie.

Apoi imbrac un dessu negru de preferinta si fumez un pachet de tigari si scriu.

Aseara insa mi-am imbracat dessul si am simtit mainile lui cum ma cuprindeau!Pielea lui parea sa absoarba fiecare miros al pielii mele,gustul,textura.A fost avar si m-a cuprins strans la pieptul lui si si-a dorit sa raman acolo ,chiar daca dimineata timpurie mi l-a luat.A atins fiecare parte a corpului meu cu egoismul unui copil ce mananca ciocolata pentru prima data,m-a vrut toata.Si-a pus inima lui aproape de inima mea si si-a lasat buzele aproape de urechea mea.Mi-a soptit:”Nu-ti fie frica de ziua de maine cand nu voi mai fi,fie-ti frica de acum,de faptul ca poate nu-ti voi mai da drumul!”

Mi-as fi dorit sa-mi fi fost frica de acel acum ,dar mi-e mi-a fost frica de maine!

Poate ca sunt avara,stii eu niciodata nu am putut sa trec peste egoismul si proiectarea spre infinit a iubirii!

Nici nu conteaza ca ea nu stie sa fie decat cand doi sunt prezenti,pentru ca pentru mine este prezenta si cand este doar unul singur,nici nu conteaza orgasmul asa de mult,sau poate ca conteaza ,dar nu atat de mult cum conteaza mirosul pe care l-a lasat pe perna mea.

O seara de singuratate in doi! O seara de impreunare solitara.O seara in care optica a contat !El m-a vrut pentru corp ,eu l-am vrut pentru suflet.

Stii intotdeauna am stiut ca eu sunt femeie de un singur barbat!

Cand m-am trezit nu am vazut decat reflexia umbrelor lui de aseara.Cand m-am trezit m-am vazut pe mine,goala,neputincioasa,supusa fatidicului ,prea eu ca sa ma mai pot intoarce la starea de binete.Cand m-am trezit am vazut in mine putinele reminiscente de om pe care le mai am:”mai vreau!“.

Si urasc blestematul ala vedre din fata geamului meu!Il urasc auzi,imi aduce aminte de culoarea sperantei!Speranta un lucru atat de obisnuit si specific oamenilor!

Azi astept luni cum nu am facut-o niciodata…astept luni ca sa nu am de ce? si sa am de ce!

Ascult : 3 Doors Down-Here Without You

Mananc:nimic…not really hungy anymore..

Miros a: depresie

Sunt o:femeie ratata sentimental

Vreau sa: am liniste sufleteasca

Shopping: 2 parfumuri Bvlgari Notte si Lancome-Hypnose,o trusa de machiaj,o trusa de unghii french,ulei de corp ,si un bax de Burn

Concluzia zilei de azi: A arunca cu banii face bine la spirit,nu de alta dar pt acele ore in care faci shopping …UITI!

Mai stii cand iti povesteam pe weblog sau pe blogspot sau chiar pe celalalt blog pe care l-am sters de pe wordpress despre Grasul meu? Acel barbat,singurul barbat care mi-a incatusat spiritul? Mai stii cand iti spuneam ca i-am furat o camasa ,cand sufletul meu aproape simtea ca el ma va parasi? Azi pentru prima data in cateva luni bune am imbracat-o iarasi.Ii caut mirosul lui in ea,ii caut fiinta in ea,il caut pe el! Am nevoie sa cred inca in aceasta iubire bolnava ,iubire ce m-a distrus ,ca sa imi pot aduce aminte de ce la mine acum primeaza singuratatea si de ce imi place ea asa de mult.Mai tii minte cand iti spuneam cat de mult il iubesc? Imagini cu respiratia lui in parul meu ud,dupa ce ne petreceam ore intregi sub dus facand dragoste ,incep sa devina din ce in ce mai puternice,daca inchid ochii cred ca as putea sa il si simt .

Acel barbat ,care a stiut cum sa ma inlantuiasca,cum sa supuna salbaticia mea,cum sa ma faca sa iubesc,sa ma iubesc docila,cum m-a invatat sa merg singura fara ca peretii sa ia formele ciudate ale unei custi,pe care acum le simt ranindu-mi spiritul,cum mi-a dat ambitia de a deveni mai buna si nici macar nu a stiut-o decat la mult dupa ce noi nu  ne mai iubeam!

Azi ii port camasa,si imagini cu el imbratisandu-ma atat de cald si atat de puternic tipa in mine mai rau decat au facut-o pana acum.Daca inchid ochii i-as putea simtii mainile peste sanii mei,pe gatul meu,si buzele lui mereu mirosind a cirese amare pe buzele mele.Daca inchid ochii as muri azi fericita!

Am nevoie de asta sa imi aduc aminte de ce eu inca traiesc,pentru ca am un crez! Chiar daca el nu mai traieste si in el,chiar daca in mine traieste doar cand ii dau voie.

Iti aduci aminte cand iiti povesteam de nopti de insomnie ,cand scrumiera la fel ca acum era plina cu chistoace planse ,si cana de nes vazuse mai mult nes decat vazuse ea in intreaga luna,si cuvintele le insiram o mie despre mine si despre el? Azi ii port camasa ,si parfumul lui dulce si tare de Boxer pour Homme ,parfum de cirese mi se parea mie atunci il simt inundandu-mi narile si o lacrima las sa cada,doar una promit!

Iti aduci aminte de mine cat de vie eram? Acum sunt si mai vie!Acum,azi!

E ora 12:02… inchid ochii si nu pot sa adorm…

Noapte buna iubite! Sau ramas bun? Vei mai dormi maine aici?
Sau in patul altcuiva? Oare, de maine, pe unde vei mai hoinarii…?

Ma tem de singuratatea de a fi cu tine, asa ca ingramadesc
intr-un ceas TOT ce am pentru tine si il las sa treaca…

Deschid ochii larg: e unu fix…

Ma iubeste cineva, numele lui incepe cu litera “A” , dar…

E prea tarziu… Imi e somn!

E unu si un minut…

Iar mie nu-mi mai pasa in patul cui vei dormi si
pe unde ai sa mai hoinaresti…!

Noapte buna!

If I gave you my heart
In the deep of the night
Would you hold it like a candle giving you light?

Nozuka.

Am nevoie de ceilalti exact in aceeasi masura in care au si ei nevoie de mine. Astazi da, maine nu si viata merge mai departe. Poate ca doare uneori dar cu timpul invatam sa ne suportam singuratatea.Cine are drept de viata si moarte asupra noastra? Raspunsul este infiorator de simplu – cine poate. Nu e moral, nu e etic, legal, cinstit dar e adevarat, e tragic cat de adevarat este.

Ce ai uitat in noapte? … ce cauti?! …ce mai vrei??

Singuratatea inseamna cunoasterea de sine…
Cand suntem singuri putem judeca fara a ne indeparta de realitate…

Un om destept a spus asa:
“Toata viata cautam dar niciodata nu suntem multumiti cu ceea ce gasim!”

Si atunci… eu ce caut? Tu ce cauti? Voi ce cautati… ?!

“La mulţi ani” nu are valoare de urare, ci de memento. De fapt, nu mai are, căci poate la un moment dat, cînd oamenii erau în general mult mai superstiţioşi decît sînt astăzi, se credea că urarea asta chiar poate înmulţi anii. Se pare că urarea de sănătate pentru cineva care strănută datează din Evul Mediu, cînd strănutul era semnul morţii şi cînd oamenii credeau că pot întîrzia moartea prin cuvinte, un fel de magie.

Dar astăzi ne bazăm pe medicină să ne înmulţească anii, nu pe urări. Cum se explică atunci perpetuarea urării şi sentimentul de trădare pe care îl simţim atunci cînd nu ni se urează la mulţi ani de ziua noastră? Fiecare aniversare e totodată o reafirmare a existenţei: împlinesc ani, deci exist. Urările de ”la mulţi” ani sînt simple reflectări ale existenţei noastre în ceilalţi : îmi urezi ”la mulţi ani”, deci îţi aminteşti că exist, deci exist într-o oarecare măsură şi pentru tine. Aşa că atunci cînd “ziua noastră” trece fără urări de la mulţi ani, nu ne temem că vom muri mai repede, ci ne simţim uitaţi de lume, singuri în cel mai absolut sens al cuvîntului.

Dar unii, printre care mă număr şi eu, nu reuşesc să ţină minte datele de naştere ale celor apropiaţi. Ăştia ar trebui să îşi treacă prin agende, telefoane, Facebook, Yahoo , toate datele de naştere ale celor din jur, dar de obicei, în afară de faptul că stau prost cu memoria, mai sînt şi leneşi. Aşa că nu fac nici asta. Eu uit de fiecare dată cînd e ziua mamei, a tatălui, a bunicilor, a fraţilor, a prietenilor, a colegilor.

Cel mai recent am uitat de Puiu, despre care scriam acum cîteva zile, mai mult în glumă decît serios. Dar el, fiind un om de trebă, nu s-a supărat, ba chiar m-a invitat la petrecerea foarte selectă din seara asta. Aşa că îi spun aici  un “la mulţi ani” foarte serios, ca să compensez uitarea. Si le mai urez si tuturor celor de care am uitat vreodată, şi care sînt mulţi. Ca şi celor de care o să uit de acum încolo, şi care sînt şi mai mulţi.

Nici tu n-ai crezut că există, deşi ai trăit cu ei dintotdeauna. Multă vreme nu ai spus nimănui.  Ştiai că ceilalţi nu te vor crede, erai convinsă că or să te numească nebună. Cum altfel, cînd tu însăţi, trăind laolaltă cu ei, îţi presimţeai nebunia? Ţi-ai măcinat interioritatea, înghiţindu-ţi în sec spaimele. Ca un animal hăituit, ţi-ai consumat existenţa în fugi perpetue şi în definitive închideri în tine.  Omniprezenţa lor în viaţa ta, perpetua bîntuire, s-au transformat într-o trans-situaţională vină a ta. Prematur, ai ajuns să te urăşti pe tine pentru ce erau ei. Pentru ce făceau ei din tine, întorcîndu-ţi orice împotrivire înapoi, înmiit.

Au existat şi  oameni care te-au crezut şi care au încercat să te salveze. Încrederea lor te-a făcut din un om slab ce erai, un luptător. Ai crezut că îi poţi înfrunta, că îi poţi exorciza din viaţa ta. Însă nu ai făcut decît să le stîrnşti şi mai mult furia şi să-i determini să-şi fortifice atacurile. Înainte de-a te răpune pe tine, i-au răpus pe toţi cei ce mai îndrăzneau să se te apere cu propriile trupuri şi suflete. Ştiau că pentru a te face să capitulezi definitiv, trebuia ca mai întîi să te lase singură. Evident, au reuşit. Şi-au sărbătorit victoria împărtăşindu-se zilnic cu energiile tale, cu visurile tale, cu speranţele şi convingerile tale. Intrînd prin efracţie iar şi iar în existenţa ta, strivindu-ţi cu bocancii cele mai dragi dintre bucurii. Contactul tău cu realitatea a devenit pe zi ce trece mai neclar, din ce în ce mai intermitent, pînă cînd ai ajuns să nu mai fii tu, reacţiile tale să nu mai fie ale tale. Învins, te-ai preschimbat, după chipul şi asemănarea lor, tu însuţi, într-un monstru.

***

Acum ştii că demonii există fiindcă ţi-au alungat toţi îngerii de la inimă. Ce mai contează că vina nu e a ta şi că poate nu eşti nebună?

In general stim ca avem de cautat un drum in viata. Il cautam, il gasim, incepem sa il urmam.
Putem ajunge la destinatie sau , trist, se poate opri inainte sa ajungem acolo.
Dar pentru ca este al nostru, il urmam cu incapatanare si perseverenta. Si atingem sau nu destinatia.
Nu ne prea trece niciodata prin minte ca am putea sa trecem prin destinatie, ca nu vom putea ramane acolo mereu.
Si cand, totusi, ni se intampla, stam la iesirea din oras, ne scarpinam in cap si trebuie sa alegem.
Un nou drum…
Acelasi drum, alta destinatie…
Sau asta a fost tot… ne asezam in fund si ne uitam la trecatori, la vant, la ape si la anotimpuri… timpuri… o, da !, timpuri…

As vrea sa pot spune candva ca acum ceva timp m-am vindecat si deci atunci cand as spune-o as putea sa privesc in ochii lui ,fara sa tremur,fara sa ma doara,fara sa am nici cea mai mica tremurare,dar eu is turcoaica in spirit ,eu is facuta sa iubesc unul si atat,eu is facuta sa fiu a lui si atat.

M-au citit atat de multi oameni ,nu stiu daca am lasat in ei sau nu un sentiment de jale sau de depresie,cu unii am mers de cand ma stiu de pe weblog,pe altii i-am pierdut pe drum,pe ceilalti nu i-am cunoscut niciodata,si poate acei niciodata  care dau peste pagina mea,poate pe ei ar fi trebuit sa-i tin aproape,ei nu intreaba,ei nu cre,ei nu spun ,ei nu  mai  revin!

Blogul meu din obligatie fata de frustrarile si nemultumirile mele ,il tin,altfel l-as lasa sa moara de tot.Frustrarile mele trebuie sa aiba o casa,pentru ca restul gandurilor ciudate si restul partilor legate de dorinte puse in practica ,restul restului  eu mi le asum si le si fac.

M-a intrebat azi arabul meu de ce mi-l vreau! I-am spus pentru ca niciodata nu imi va da acel Bentley sa il conduc! Pentru ca e barbat in relatia cu mine,si pentru ca face sex oral nemaipomenit.

Si cu toate astea sufletul meu isi doreste acea tandrete si inocenta puierila a celui ce a stapanit si a fost la carma cresterii mele din fetita in femeie.

Putine femei ajung sa iubeasca,si mai putine ajung sa stie ce iubesc,si aproape niciuna nu tine in ea iubirea pentru totdeauna .

Eu am aproape 5 ani… si inca mai numar…

Draga mos craciun,

Anul acesta imi doresc sa scoti din mine  aceasta durere,neimplinire,questie!Si pune acolo liniste si uitare!

Vreau sa fiu si eu om,nu groapa de gunoi sau vant de iarna cum sunt acum!

In pat cu un strain si cu o fantoma,somnul tinde sa devina atat de dulce.In pat cu el si cu EL ,ma consuma sufletesc mai mult decat mi-as dori.

Am dormit in bratele unui barbat pe care inima mea nu-l vrea,dar alaturi de care sfarsitul imi suna a ceva roz si pufos,si in gandurile unui altuia alaturi de care sfarsitul imi suna a ceva negru si catifelet.

V-am spus cat de mult urasc rozul?:-)

Se lasa un val greu de singuratate si de tristete peste lume…Totul este acoperit. Tu il vezi? Il simti cat este de greu? Cum faci sa mergi mai departe? Crezi ca fiecare are pe lume destinul lui? Crezi in alegeri pe care le face fiecare dintre noi, alegeri de viata si de moarte? Crezi ca traiam atat timp cat credem ca merita sa mergem mai departe si murim cand nu mai credem in asta? Nu crezi ca uneori alegerile celor din jurul nostru reusesc sa ne otraveasca sufletul? Nu stiu, cred ca este foarte tarziu, ar trebui sa ma odihnesc si poate maine lucrurile vor arata cu totul altfel…Poate se va ridica valul de singuratate, poate tristetea se va duce…

Sunt oameni pe care i-am ranit.Sunt oameni care m-au ranit.Sunt oameni si….oameni.

 Nu am pretentia sa spun ca sunt sfanta ,in fapt sunt diavolul camuflat sub trup de femeie,dar sunt oameni care ma sensibilizeaza si oameni care ma lasa rece.Arabul meu,barbatul meu,fiinta mea ,unul din acei oameni care intelege tacerea mea si care o iubeste oarecum ,intr-o maniera masochista si frenezia pe care i-o provoaca raceala si rautatea mea este una dintre cele mai extatice.

Aseara am inteles de ce eu sunt femeia de “moment”. Langa mine nu rezista nimeni mai mult de o secunda,dar in acea secunda iau tot!Cer tot! Vreau tot! Am tot! Si  uneori dau tot..

Nu ma judeca,pentru ca o fac eu destul cu mine!

Mai deseara si picanterii despre arabul meu si noaptea furtunoasa,pana atunci tot Vargo cu Infinity ascult!

Pana atunci tot starea de malancolio-fericire am!

Pana atunci tot in jurul meu ma invat ,dar surprinzator nu reusesc sa ma vad!

Singurătatea

Boala secolului XXI e SINGURĂTATEA.

Dacă te întrebi de multe ori ” ce să fac, sunt singur/ă?”

Mai jos găsești metode de a folosi util singurătatea, nu de a scăpa de ea:

Mai întâi de toate relaxează-te, când nu eşti încordat poţi mult mai uşor să iei hotărâri, deci-respiră adânc, fă câteva exerciţii pentru a te elibera de stres şi gândeşete-te la tine (fără să fim egoiişti, – EU este cea mai importantă persoană).

Nu te deranjează nimeni, deci poţi să-ţi planifici timpul. Pune pe hârtie câteva lucruri pe care vrei(sau trebuie) să le faci, ca de exemplu eu:

• • vreau să citesc, (deci i-au o carte pentru a mă relaxa şi încep să o savurez cu o foame, încât singură mă mir de ce nu am găsit timp până acum şi de ce nu am citit, în acelaşi timp mă bucur că nimeni nu mă deranjează cu ţipete, sâcâieli sau orice tip de zgomot, pentru că citesc);
  • vreau să fac sport, (oamenii moderni sunt din ce în ce mai sedentari, e un moment oportun să fac bazin, aerobică sau să sar într-un picior- e şi ăsta un sport );
  • vreau să desenez(chiar n+am făcut-o de mult, îmi iau un creion, o lamă şi o foaie, astfel încep a crea minuni, care mă reprezintă, sau care aş vrea să le am, făra ca cineva să-mi vadă sau să râdă de stângăciile mele bizare);
  • vreau să privesc televizorul, (o fac, cu o poftă, adică încerc toate butoanele posibile şi imposibile, nu e nimeni care să vrea să privească alt canal, decât cel care îl vreau eu );
  • vreau să-mi dedic o oră în care să lenevesc, (atunci lenevesc, am nevoie de linişte şi de relaxare, în acelaşi timp pot să mă gândesc la viitor, la paşii pe care vreau să-i fac pentru a transpune visele în practică, după ce mă trezesc sunt mai hotărâtă în a acţiona, şi o fac!);
  • trebuie să-mi planific timpul, (să văd unde  (nu) am fost eficientă, şi respectiv să fac anumite concluzii, anumite strategii de a fi mai productivă, şi o fac!);
  • trebuie să-mi văd părinţii, (iau un transport şi plec să-i văd, nu are rost să pierd timpul în căutarea a nu ştiu ce, când ei îmi pot oferi protecţie, un sfat şi sprijinul necesar);
  • vreau să plec la biserică, (nu trebuie să fiu cu cineva ca s-o fac, îl găsesc pe Dumnezeu în mine, şi plac la EL)…

Singurătatea e o boală, doar dacă gândeşti aşa, renunţă la a te plânge şi încearcă să savurezi fiecare clipă indiferent cu cine eşti, învaţă-te să te iubeşti, să fii tu însuţi şi să profiţi de timp, căci nimeni nu-l poate întoarce, la fel ţine cont de atitudinea ta faţă de lume. E important cum te simţi, dar nu cum eşti…

P.S. În aceleaşi ordine de idei vă urez să nu vă simţiţi niciodată singuri, dar să fiţi înconjuraţi, sau cel puţin să simţiţi prezenţa persoanelor dragi în preajmă.

Ma lasa singura de multe ori.Ma lasa fara mine!Ma lasa in mine fara mine! Ma lasa cu mine ,dar singura.

Si nu e vorba de acea singuratate cand ecoul in camera reda doar sunetul propriilor pasi,nu,eu vorbesc de singuratatea aceea cand te uiti in jur si te sufoca multitudinea de prezente si in niciuna nu te recunosti si e ca si cum ai fi intr-o camera unde se aud manele(am dat exemplul acesta fiindca eu nu suport manelele) si nu ai cheia de la nicio usa(om) sa poti evada(in alte sunete mai placubile).

Si apoi na ce sa ceri de la tine cand te stii de o viata esti asa singura,si orice prezenta te-a stanjenit sau te-a deranjat,dar ai continuat sa zambesti frumos si ai fost o lady ,ba mai mult ai facut pe plac tuturor si te-ai gandit ca poate asa “imprumuti” din calitatile lor de oameni nesinguri.

Imi place singuratatea mea.Imi place cand ecoul reda doar sunetul uneori asurzitor al pasilor mei ,care pentru o masochista ca mine nu a deranjat niciodata si chiar a intetit senzatia de excitare mentala si de egoism.Nu imi place uneori insa drama in care zac cand vad ca nimeni si nimic din jurul meu nu seamana cu  mine! Nu as vrrea sa semene identic ,ci asa un pic macar sa pot sa zic :”Da ,asta aduce a eu,asta e ca mine,DA!”.

Dar eu zambesc frumos tuturor,si ma comport foate uman,insa eu ca si spirit zac undeva deasupra si tot acolo sper sa-mi intalnesc finalitatea .

Eu nu vreau sa fiu ca toti ceilalti,de aceea cred ca uneori senzatia de greu care ma incearca cand ma invat in jurul lor este tocmai datorita acestui lucru,ca nu vreau sa fiu ca ei.Tembela de mine!

Paleta mea de culori este infinita,ori orasul in care traiesc imi arata ca poti trai doar daca posezi infinitatea griului si atat.Sufletul meu are o multitudine de emotii,ori cei din jurul meu imi arata ca nu poti trai decat daca ai emotiile limitate ale mediocritatii.

Oamenii se schimba.Schimbarea uneori e benefica.Eu stagnez! Stagnarea este rea!