Det femte och sista avsnittet i min serie artiklar på temat “Det judiska Polen” kommer att handla om den kommunistiska antisemitismen efter Andra världskrigets slut, kulminerande i en kampanj 1967-70 som tvingade merparten av Polens omkring 25 000 judar att lämna landet. Läs i sammanhanget gärna vad Judiska muséet har att anföra:

http://www.judiska-museet.a.se/utstallningar/1968_pl.stm

Åren 1948-53 kom i Sovjetunionen och Östblocket att präglas av stort upplagda antisemitiska och antisionistiska kampanjer, något som givit upphov till beteckningen “de svarta åren” när det gäller den judiska befolkningen i dessa områden. “Inom Sovjetunionens gränser förde man efter kriget två kampanjer av ideologisk och politisk natur”, heter det i Judehatets svarta bok av Eriksen, Harket, Lorenz (Albert Bonniers förlag, 2008). Dessa båda kampanjer benämndes den “antinationalistiska” respektive den “antikosmopolitiska” kampanjen och riktade sig alltså direkt mot judarna.

Dessa kampanjer hade sitt ursprung i sovjetdiktatorn Josef Stalins grundläggande antisemitism. Det började med våldsamma angrepp på judisk nationalism i slutet av 1947 och fortsatte med mordet på Judiska antifascistiska kommitténs (JAK)  ledare Solomon Mikhoels i januari 1948 och den därpå följande arresteringen av nästan hela JAK-ledningen. Sedan rullade det på i allt vildare fart. I Judehatets svarta bok läser vi:

“Från 1950 och framåt vidtogs hårdare åtgärder mot judarna. De åtalades och avrättades för att vilja förvandla Krim till en judisk republik och ett ‘brohuvud för den amerikanska imperialismen’…Den antisemitiska politiken kulminerade då flera hundra läkare arresterades mellan oktober 1952 och februari 1953, samt med den efterföljande processen mot framstående läkare som ägde rum i Moskva 1953.”

Av 37 åtalade läkare var 17 judar. Åtalspunkterna gällde att man redan mördat två ledande sovjetpolitiker, planerade en sammansvärjning mot staten och ville mörda Stalin samt sålt sig till amerikanerna. En pogromstämning mot Sovjetunionens judar byggdes upp inför vad som, av allt att döma, var planerat att bli en kommunistisk förintelse mindre än ett decennium efter den nazistiska. Till all lycka hann dock Stalin avlida innan någonting sådant kunde iscensättas, och efter Stalins död förklarades den judiska “sammansvärjningen” ha varit ett fabrikat av myndigheterna. De fängslade läkare som fortfarande var i livet frisläpptes.

De antisemitiska excesserna i Stalins rike spred sig som ringar på vattnet i det sovjetdominerade Östeuropa. Judehatets svarta bok igen:

“Den sovjetiska kampanjen mot kosmopoliter, internationalister och spioner tog upp klichéer liknande dem som tidigare använts mot judarna. Kampanjen fortplantade sig Tjeckoslovakien, Ungern, Bulgarien, Polen och Östtyskland (DDR). Processerna hade tydliga antisemitiska, antisionistiska och antiisraeliska drag. Internationellt mest känd blev rättsprocessen mot den judiske tjeckiske kommunistledaren Rudolf Slánský – en process där antisemitismen förklädd till antisionism blev den bärande beståndsdelen. Förhören och processerna genomfördes under sovjetisk ledning.”

 Rudolf Slánský avrättades 1952.

Slánský arresterades i november 1951 och dömdes året därpå till döden. Han gavs den övergripande skulden för Tjeckoslovakiens ekonomiska förfall och påstods ha lett en “titoistisk-sionistisk-kosmopolitisk” sammansvärjning. Bland 14 åtalade var elva judar. Åtta dömdes till döden, de övriga till livstids fängelse. Slánskýprocessen följdes av flera liknande skådespel fram till 1954. 233 dödsdomar, varav 178 verkställdes, utfärdades, och drygt 35 000 personer ådömdes långvariga fängelsestraff; 22 000 spärrades in i arbetsläger utan dom. Alla dessa var inte judar, men alla processer hade en rabiat antisemitisk ton.

I Polen användes landets traditionella antisemitism som redskap av det styrande kommunistpartiet vid två tillfällen: 1956 och 1968. Vid båda tillfällena lämnade många judar landet. Antisemitismen i mitten av 1950-talet hade sitt ursprung i att en fraktion inom kommunistpartiet gav “de stalinistiska judarna” skulden för övergreppen under den polska stalinistepoken, då Boleslaw Bierut haft makten. Eftersom det inte var alldeles enkelt att efter judeförintelsen under Andra världskriget helt oförblommerat angripa “judarna”, tvingades man sätta in antisemitismen i ett inte helt orimligt politiskt sammanhang. I en rad polska städer skedde, särskilt år 1957, grova antijudiska övergrepp samt skändning av judiska begravningsplatser. Gamla konspirationsteorier återupplivades.

Mellan 1956 och 1959 beräknas så många som 50 000 judar ha lämnat Polen, och två tredjedelar av de polska judar som valde att återvända till hemlandet från Sovjetunionen under senare delen av 1950-talet emigrerade vidare. Strax före ingången av år 1960 fanns cirka 30 000 judar kvar i Polen.

Så kom Sexdagarskriget 1967, då Israel sopade golvet med de arabiska aggressorerna och erövrade bland annat Sinai, östra Jerusalem, den så kallade Västbanken och Golanhöjderna. Resultatet blev en “antisionistisk” – det vill säga som alltid i realiteten en antisemitisk – våg i Östblocket. Den polske kommunistledaren Wladyslaw Gomulka gav den antisemitiska kampanjen en symbolisk start genom att i ett tal den 19 juni 1967 tala om polska judar som “femtekolonnare”, det vill säga anhängare av staten Israel vilken bekämpades av Östblockets arabiska allierade.

Gomulka talade om polska judar som “femtekolonnare”.

Snart nog beskylldes Polens judiska befolkning för allt möjligt ont, särskilt sedan stora studentdemonstrationer 1968 - liksom på andra håll i Europa – krävt yttrandefrihet och demokrati. Judar angavs vara pådrivande i “den amerikanska imperialismens, den västtyska revanschismens och världssionismens gemensamma antipolska konspiration.” Judarnas patriotiska lojalitet ifrågasattes, judiska medlemmar sparkades ut ur det regerande kommunistpartiet, judar anklagades för förtal mot staten, judar mobbades på arbeten och i skolor. Till slut uppmanades Polens judar att helt enkelt lämna landet, eftersom de ju var “främlingar”, “kosmopoliter” och “sionister.”

De pogromstämningar som skapats under åren 1967-70 ledde till att större delen av landets omkring 25 000 judar emigrerade. Bland dem som hamnade i Sverige kan nämnas publicisterna Dorotea Bromberg, Jackie Jakubowski och Maciej Zaremba.

Gomulka tvingades slutligen, efter en minst sagt växlingsrik karriär, avgå i december 1970 för att ersättas av Edward Gierek som högsta kommunisthönset i Polen. Några av läsarna har kanske hört följande historia om Gomulka och hur fort den politiska vindkantringen kunde gå i kommunismens Polen, men jag drar den ändå:

En ny fängelseintern leds in i en cell i Polen någon gång under det kommunistiska styret. I cellen sitter redan tre modstulna herrar mot en av gallerväggarna. Vår nykomling presenterar sig och frågar sedan mannen närmast honom: “Nå, min vän, hur har du hamnat här?” Mannen tittar missmodigt ner i golvet innan han svarar: “Jag skrek ‘Död åt Gomulka!’ vid en demonstration.” Samma fråga till näste man i ordningen som knappast är gladare han. Svaret blir: “Jag ropade ‘Leve Gomulka!’” Nykomlingen vänder sig sedan till den dystre gamle mannen med kal hjässa som sitter ihopkurad längst bort från honom. “Och hur är det med dig?” blir frågan. Gamlingen tittar upp med plågad blick och svarar: “Jag ÄR Gomulka.”

“If I had been Arab leader, I would have never justified Israel. It’s natural, we took their country. It’s true that we have historical connections with Israel, but this happened 2000 years ago, but what Palestinians have to do with that? Yes, there was anti- Semitism, there was Nazism and Hitler, but what is the Palestinians’ fault? They know this: we came here and stole their country, and why would they have to accept that? David Ben Gurion (ex- politician and one of the main leaders of the Zionist movement, of self- determination of the Jewish peoples and founder of the Israel state)

Starting with 1948, since Israel state was illegally founded on the territory of Palestine until present, Israel, with the financial support of USA, managed to project and to work out a distortional image of the reality in the region. The western press and different pro- Israeli organizations bristle with negative judgments on Palestine, and the key terms from any study- material are “Hamas”, “Fatah”, “Gaza Strip”, “West Bank”, “Arab terrorists”, “rockets”, “dead people”, “injured people”. The public opinion was infected and manipulated in such a way, that only the pronunciation of the word Palestine causes already fear and rebellion. “There are innocent people who die in Israel… children are being massacred… death to Arabs!”- this way express their resentments those who are far away from this conflict, provoked and fed by some hegemonic ambitions, from the geographical point of view as well as from the spiritual one.

The Zionism dilemma

The foundation of the Israel state had been planned since 1871. A special contribution to it had Theodor Herzl, the Jewish journalist and dramatist, who back in 1881 created in Odessa “the Zionist movement”.  In 1894, he systematized the doctrine of the Zionism in his book about the Judaic state “Judenstaat”. Resuming the fundamental thesis of the anti- Semitics, Herzl defended the idea which says that the Jewish people cannot be assimilated with other nations, and they should be re- localized in order to build a separate state. The same time, he talked about the danger that the Jewish people represent- “a rebellion which followed to start with the Jewish and to finish God knows where”, “and the only solution was creating the Jewish state”. Herzl knew very well that there is no politic Zionism without anti- Semitism, because it can convince Jewish people to run away from Israel. And here is where the necessity of promoting “the extra national nationalism” comes (which presented Jewish people as foreigners for the peoples which they belonged to) and to use the persecutions in order to stimulate the emigration. Herzl’s dilemma was this one: how can we build a Jewish majority in a state populated by a native Arab population? What can the solution be? Making a colony driving away the Palestinians and stimulating the Jewish migration would be the right one.

Balfour Declaration

Establishing the puppet regime with the leadership of Lloyd George in England brought a favorable attitude towards Zionists. On November 2^nd, 1917, Arthur Balfour, the new foreign affairs minister addresses Lionel Rotschild the next letter, known also as “Balfour Declaration”: “The government of its Majesty, considers the creation of a Jewish community in Palestine a favorable thing and will use its good offices in order to facilitate the accomplishment of this objective; it is understandable that nothing which might prejudice the civil and religious rights of the non- Jewish community existent in Palestine, will be done”. It should be mentioned that the moment when the Balfour declaration was adopted, the Zionists had 2.5% of the Palestinian territory, and when the decision of dividing the territory was taken, the number reached 6.5%. In 1982, the state of Israel held 93% of the Palestinian territory. The majority of the Rabbis sentenced the political Zionism right from the beginning of its appearance. During the Conference in Philadelphia (3^rd- 6^th of November, 1869), there was adopted a resolution which underlined the radical opposition between the Universalist principles of the Judaism and nationalist Zionism.

Secret services

Starting with 1880 there was built more secret services, which contributed to the growth of the Jewish community in Palestine. During the 1^st World War, the “Rechesh” organization, prepared the territory for the institution of the first Jewish colonies. Starting with the 20’s, Haganah, a paramilitary and clandestine organization, responsible for the protection of the Jewish rural installations, put the modern basis of the secret Israeli information services. In 1937 there was founded the Institute for Immigration, charged with the facilitation of the clandestine immigration in Palestine.

The “earth” strategy

In 1930, the doctor Arthur Ruppin, an expert of the Jewish Agency for Agriculture and Economy, stated the following principles: “The earth is the most indispensable element, which will help us thrust our roots in Palestine. But because in Palestine there are no arable territories without workers, we have to get the territory and to shift the villagers. Yossef Weits, the director of the National Jewish Fund, responsible for the acquisition of territories in Palestine, wrote back in 1940: “It has to be clear that in this country there’s no place for 2 peoples. The land of Israel is not small, if all the Arabs left and the borders extended a little bit towards north across the Litani River, and towards East, towards Golan altitudes”.

The founding of the terrorism

The earth of the Palestinians couldn’t be taken with force over night. The Zionists understood that taking the territories is a long length process, which will delay the foundation of the state of Israel. There should have been found a reason which will hurry up the realization of this project. This way in 1946 was created 2 terrorist organizations. One of them was led by Menachem Beghin, and the other one led by Yitzhak Shamir, which launches more terroristic actions. As a consequence, on 29^th of November, 1947, UNO decided to divide Palestine into 2 parts. The Arabs opposed resistance, and the terrorist bands massacred all the citizens of the Deir Yasin, as an advertisement for all the Arabs that don’t want to subdue. The Palestinians sheltered themselves in the neighboring countries, and only a small group stayed around Yasser Arafat (the 1^st president of the Palestinian autonomy, the founder and the leader of the political party Fatah). Offering the autonomy was fatally for the Palestinians. Because of the hatred towards Israel, but as a consequence of the provocations, the Palestinians committed more assaults. Arafat was compelled to make mass- arrests of his own people. As a consequence, the Arabs separated and started to fight between themselves.  And this wasn’t a coincidence at all, but a well planned diversion and directed by Zionists. During the 1943 and 1948 period, there was implemented an agrarian politics, which contributed to the dispossession of the villagers of their territories. The massive exodus of Arab population, because of the massacres, made the territories free of Arab owners and workers.

“Principle project”

On May 3^rd, 1979, Begin Menahem, the prim- minister of Israel for the 1977- 1983 period, proposed its project for the administrative autonomy of Palestine, to the 11 member committee, called “Principle project”. On 17^th of May, the committee approves the project, and on 21^st of May, it’s being ratified by the Government. The ratified project consisted of enumeration of different principles concerning the annexation and expansion politics of the Zionist entity. That project mentioned that after a 5 year transitional period, foreseen for the administrative autonomy period, Israel will claim its “would- be” “sovereignty right” over Cisjordan and Gaza Strip. “The Jewish colonies and Jewish citizens will depend on the Israeli legislation and administration; the “right” to continue the colonization of the regions under autonomy regime will be safeguarded and the lands that belong to the public domain as well as the untilled land, will be transferred into the occupants’ property, (…) the security forces will be responsible for the internal security of the occupied territories”. In one of the annexes, it is being reminded that the Zionist leaders will never allow the creation of a Palestinian state, in Cisjordan and Gaza strip. At the economic level, the autonomous administration wasn’t authorized to “coin the money, to create a central bank, to collect indirect taxes, to control the imports, exports and monetary circulations”. There was foreseen the robbing of the land and the control of the territorial communication network by the Israeli Ministry of the Transport. Israel assumed the right to provide Gaza Strip with water supplies and to plan the exploitation of water resources from Cisjordan.

The strategic importance of Israel on the Palestine’s territory

A Jewish Palestine is very advantageous for USA. The role of Israel as a guardian of the Middle East became even more indispensable especially after the chess from Iran had been removed. Israel is now the only one that can control simultaneously not only the Suez Canal, but also the oil fields. USA takes action through Israel, offering it unconditioned and unlimited help. From time to time, USA convicts verbally Israel, but the same time defending it against any sanction that could intimidate its actions, and offers it all the financial and military support that is necessary for effectuating this vital mission and for maintaining the position of the USA in the world balance.

The USA support

The support accorded by the USA to Israel and the trials for installing the democracy in the region disturbed the Arabs and the Islamic opinion, and endangered the USA security. Starting with 1973, USA constantly offered Israel economic and military assistance. It receives annually approximately 3 billion of dollars and each Israeli beneficiates from USA of at least 500$ annually. More than that, the Americans offered a huge diplomatic support to Israel. Since 1982, USA rejected 32 resolutions of the Security Council of UNO, which convicted Israel vehemently. Also USA was the one who blocked the effort of the Arab states to include the matter concerning the nuclear arsenal of the Israel on the agenda of the National Atomic Energy Agency. USA helped Israel during the war- period (1956, 1967, and 1973) and participated during the peace negotiations. USA offered Israel freedom in its relationships with the occupied territories, West Bank and Gaza Strip, even though when some of the actions weren’t coordinated. More than that, the ambitions of the Bush administration “to modernize” the Middle East (starting with the invasion in Iraq), improved the strategic situation of Israel in region. Israel was a strategic factor during the cold war. It stopped the expansion of the Soviet Union in the region and caused a humiliating defeat for its soviet allies, Egypt and Syria.

Terroristic groups- a new justification

Starting with 1990, especially after September 11^th, the support offered to Israel was justified through the “danger of the terroristic groups that originate from the Arab and Muslim world”. That is why USA offers Israel freedom in its relation with Palestine, and will not make any pressure until all the Palestinian terrorists will be caught or killed. Israel is seen nowadays as a crucial ally in the war against terrorism, because his enemies are USA’s enemies too. The terroristic organizations like Fatah, Hamas or Hezbollah that endanger Israel cannot affect USA in the case when it is not affected.  More than that, the Palestinian terrorism is not an auctioned directed against Israel or Occident, but an “answer” to the colonization actions of the Palestinian territories, a detail which is being deliberately ignored by many experts. This way, the relationship USA and Israel, and the unfair attitude of the international community make the communication between Occident and Orient.

Above human being

When it is being talked about Israel and Palestine important circumstances are being forgotten, which date since the period when the Jews made up a minority for the Palestinians. Since 1948 until now, the discussions about this conflict concentrated exclusively on the terroristic actions launched by the Arabs against the Jewish peoples, “without any reason”. The Arabs were constantly the evil ones, and the “nationality of the God” always blessed and bemoaned. Being placed in the category of the positive characters, Jewish people aren’t accused of absolutely anything, not even of the fact that they organized massacres against the natives, instituted illegally a state on a foreign territory and keep extending their colonies on the Palestinian territory. . On the background of these occurrences, declarations according to which “Israel was built on the democracy and freedom principle, on the basis of the political and historical imperatives” are a big offence for the whole humanity. This emphasizes pretty clear an undeclared truth, and especially that the political and financial interests are placed higher than the human being and human values. And if their protection claims the implementation of the dirty political games, the fabrication of the terrorists, launching of the terrorist actions and falsification of the reality- then any atrocity may be justified. Yes… the Arabs have their own fault here in this conflict (and I’m not talking about the simple individual who has no deal with the political decisions taken by his political leaders, nor with what is being discussed by the big powers during the negotiations meetings), and this is because the crime, no matter in what context was it done, doesn’t deserve to be legitimized. But the dilemma is as it follows: why don’t those who accuse the Palestinians of terroristic attempts against Israel, explain the reasons that stay at the basis of their violence and insubordination? And how comes that until the state of Israel was formed, the Jews and Arabs managed to live peacefully together inside one Palestine?

Translated by Flocea Cristina

Ivor Benson a fost, ca şi Douglas Reed, jurnalist britanic participant la evenimentele care au trasat caracterul şi destinele secolului nostru. A scris pentru ziarele The Daily Express şi The Daily Telegraph din Londra şi The Rand Daily Mail din Johannesburg, Africa de Sud, iar din 1964 pânã în 1966 a fost consilierul în probleme de informaţii al Primului Ministru Ian Smith al Rhodeziei (astãzi Zimbabwe). Astfel a fost observator direct şi imediat al acţiunii de distrugere a civilizaţiei şi economiei continentelor din emisfera sudicã.

Cartea pe care o rezumãm aici, The Zionist Factor (Factorul Sionist), nu este o analiză istorică continuă ci o serie de discuţii ale diferitelor aspecte ale ofensivei dirijate împotriva creştinismului şi a civilizaţiei sale. Unele au apărut sub formă de articole în revista lunară a autorului Behind the News (În dosul stirilor) publicată în Africa de Sud. Subtitlul cărţii este “Influenţa iudaicã asupra istoriei secolului 20″.

Publicatã pentru prima datã în 1986 şi apoi cu adăugiri în 1992, această carte continuă analiza făcută de Douglas Reed în monumentala sa Controversa Sionului cu fapte petrecute după scrierea acelei cărţi, care se opreşte în 1956. Merită citit!.

Veţi găsi informaţii despre legăturile dintre finanţa mondială, sionism şi comunism, precum şi despre planurile de instaurare a noii ordini mondiale anticreştine.

Lucrarea este oferită în format pdf (435 k).

Descarcă: aici

Sunt puţine momente în istorie când un document are puterea să zdruncine un mit istoric şi o legendă atât de mare, aşa cum este cea a Holocaustului evreilor, afirmaţia că germanii au gazat milioane de evrei în lagarele de concentrare din Polonia din timpul celui de-al doilea război mondial.

Raportul Leuchter este unul dintre aceste documente rare şi de pret. Întocmit şi scris de Fred A. Leuchter, consultant american pentru proiectarea, construirea şi întreţinerea camerelor de gazare, raportul prezintă metodologia şi constatările primei investigaţii ştiinţifice a locaţiilor din Polonia unde se presupune că ar fi avut loc gazările. Concluzia lui Leuchter, după inspectarea locaţiilor şi analizarea probelor la un laborator competent, prelevate din pereţi şi podele pentru determinarea conţinutului total de cianuri, este indubitabilă: presupusele camere de gazare nu puteau fi, nici atunci şi nici acum, camere de gazare. Merită citit!

Lucrarea a apărut doar în format digital. Nu cunoaştem să fi fost tipărită.

Lucrarea este oferită în format pdf (410 + 474 k).

Descarcă: aici

O carte ce dezvăluie propaganda mincinoasă ţesută în jurul “holocaustului” evreiesc. O care ce merită citită!

Lucrarea a apărut doar în format digital. Nu cunoaştem să fi fost tipărită.

Cartea este oferită în format pdf (319 k).

Descarcă: aici

Este o lucrare colectivă în care autorii lucrării dezvăluie lucruri cutremuratoare cu privire la acţiunile de distrugere a Bisericii Catolici din exterior şi din interior, precum şi implicarea masoneriei şi a evreilor sionişti în această acţiune demolatoare. Lucrarea este foarte bine documentată atât din autori creştini cât şi evrei.
O recomandă tuturor creştinilor ortodocşi care doresc să cunoască pericolul care ne urmăreşte şi pe noi.

A apărut în buletinul Studii istorice româneşti, vol. 1, nr. 1, 1995, pp. 37-58.

Cartea este oferită în format pdf (570 k).

Descarcă: aici

Un rezumat al cărţii The plot against the Church de Maurice Pinay. Autorul mărturiseşte că “cea mai imfamă conspiraţie împotriva Bisericii este în plină desfăşurare.” “Avem dovezi despre modul în care este planificat totul prin inţelegere secretă între forţele conducătoare ale comunismului, francmasoneriei mondiale şi puterea secretă care le coordonează”.

Acest rezumat a apărut tradus în limba română în anul 1993.

Cartea este oferită în format pdf  (243 k).

Descarcă : aici

Lucian Croitoru: O prioritate pe termen scurt este efectuarea de alegeri democratice. Cel putin la fel de importanta este continuarea angajamentelor noastre economice cu FMI, Banca Mondiala si alte institutii financiare. Este singura modalitate, in opinia mea, de a reduce efectele crizei financiare.

Saptamana viitoare vom primi o noua transa de la Banca Mondiala. Romania trebuie sa mai incaseze alte doua transe de bani, inclusiv de la FMI, pana la sfarsitul anului. Existenta unui Guvern care sa poata negocia cu FMI este esentiala. Romania avea nevoie de un prim-ministru competent in probleme economice. In plus, este un prim-ministru neangajat politic, asa cum au cerut o parte din partidele parlamentare

ADICA VOM LUA SI MAI MULTI BANI PT. PENSII SI SALARII DE LA EVREII DIN FMI SI BANCA MONDIALA .

BANI CARE VOR FI PLATITI ULTERIOR DIN TAXE EVIDENT.DOBANDA LUATA DE SIONISMUL MONDIAL PT. ACEASTE IMPRUMUTURI ESTE BINEINTELES SECRET DE STAT.

cele mai noi melodii, filme tari, manele noi,poze cu femei goale, curve, hi5.com,stiri online, noutati media,cursuri online, modele de contracte, caut iubita, femei bune.

Marile linii ale unei noi politici externe israeliene: Surpriza lui Lieberman
Editorial de Marc Henry în Le Figaro:

Avigdor Liebermen se declară gata să spargă un tabu al diplomaţiei israeliene. Zgomotosul ministru al afacerilor externe, într-un document confidenţial dezvăluit joi, propune nici mai mult nici mai puţin de a slăbi alianţa cu marele aliat american, fundament al întregii politici externe astatului evreu de mai multe decenii.

Această „revoluţie” nu lasă nimic la întâmplare. Ea survine într-un moment în care Barack Obama este în poziţie de slăbiciune.Un alt ministru, Benyamin Ben Eliezer, membru al cabinetului de securitate, nu ezită să afirme că preşedintele american „înoată în ceaţă” într-un moment în care George Mitchell, emisarul său special, întreprinde, fără mari speranţe, un nou turneu în regiune.

„Statele Unite sunt fără nici o îndoială cei mai buni prieteni ai Israelului în lume, dar dependenţa noastră exclusivă faţă de ele nu este sănătoasă pentru nici una din părţi. (…) Statele Unite şi Israelul trebuie să constituie coaliţii cu alte ţări”, preconizează raportul intitulat „Marile linii ale unei noi politici externe israeliene”. Avigdor Lieberman a dat el însuşi exemplul. După ce a fost pus pe tuşă de americani şi de majoritatea europenilor ca reacţie la declaraţiile sale considerate anti-arabe, şeful grupării Israel Beitenou, un partid ultranaţionalist, a sporit în ultimele luni vizitele în America Latină şi în Africa, „două continente multă vreme neglijate”.

Pentru a transmite acest mesaj, Avigdor Lieberman îi dă o tentă de bunăvoinţă.”Ceea ce vrem noi este să facilităm viaţa americanilor care sunt confruntaţi cu numeroase probleme în Coreea de Nord, în Afganistan, în Pakistan, În Iran, în Irak, în timp ce, în ceea ce ne priveşte, trebuie să învăţăm să nu mai avem tot timpul nevoie de americani”, a explicat şeful diplomaţiei.

În continuare, documentul deplânge faptul că ministerul israelian al afacerilor externe a devenit „ministerul afacerilor palestiniene”. „Este de neconceput ca relaţiile noastre noastre cu Statele Unite să fie centrate numai pe chestiunea palestiniană, în timp ce sunt alte dosare, cum sunt securitatea regională, lupta contra terorismului”, deplânge raportul. El respinge de asemenea de la bun început orice tentativă de a fixa un calendar pentru a ajunge la un acord final cu palestinienii, în timp ce Barack Obama vroia să încheie negocierile referitoare la un stat palestinian în următorii doi ani.

Avigdor Lierman propune ca părţile să se mulţumească cu un simplu „acord interimar” şi să fie lăsate deoparte „pentru o lungă perioadă de timp” problemele „dificile şi emoţionale”, ca viitorul Ierusalimului sau coloniile israeliene. Un scenariu pe care palestinienii nu au nici o şansă să îl accepte.

O altă necunoscută de amploare: Avigdor Lieberman sugerează o oarecare distanţare de Statele Unite fără a preciza care este strategia de rezervă în caz de eşec al tentativelor de apropiere cu alte ţări. Singura certitudine: pentru moment, rari sunt cei care par dispuşi să se prezinte voluntari pentru a sparge izolarea Israelului de la venirea la putere în primăvară a guvernului Netanyahu.

„Dacă aş fi fost lider arab, niciodată nu aş fi îndreptăţit  Israelul. Este firesc, noi le-am luat ţara. E adevărat că avem legături istorice cu Israelul, dar asta s-a întâmplat acum 2000 de ani, dar ce au palestinienii cu asta? Da, a existat antisemitismul, nazismul, Hitler, dar care este vina palestinienilor? Ei ştiu atât: noi am venit aici şi le-am furat ţara, de ce ar trebui ei să accepte asta?” David Ben Gurion (  fost politician şi  unul din principalii conducători  ai mişcării sioniste, de autodeterminare a poporului evreu şi ctitor al Statului Israel)

Din 1948, de la fondarea ilegală a statului Israel pe teritoriul Palestinei şi până în prezent, Israelul, cu susţinerea financiară şi politică a SUA a reuşit să proiecteze şi să promoveze  o imagine distorsionată a realităţii din regiune. Presa occidentală şi diferite organizaţii pro israeliene abundă în aprecieri negative despre Palestina, iar termenii cheie, din orice material sau studiu sunt „Hamas”, „Fatah”, „Fâşia Gaza” , „West Bank”, „terorişti arabi”, „rachete”, „morţi”, „răniţi”.  Opinia publică atât de mult a fost infectată şi manipulată încât numai pronunţarea cuvântului „Palestina” suscită un sentiment de teamă şi revoltă. „Mor oameni nevinovaţi în Israel… sunt masacraţi copii…moarte arabilor”!  – astfel îşi exteriorizează resentimentele cei care se află departe, din punct de vedere geografic, dar şi spiritual, de acest conflict, provocat şi alimentat, de dragul unor ambiţii hegemonice.

Dilema sionismului

Fondarea statului  Israel în Palestina a fost plănuită încă în 1871. Un aport deosebit l-a avut ziaristul şi dramaturgul evreu Theodor Herzl, care în 1881 a întemeiat la Odessa „mişcarea sionistă”. El a sistematizat doctrina  sionismului  în 1894 în cartea sa  despre statul iudeu „Judenstaat”. Reluând teza fundamentală a antisemiţilor Herzl a apărat ideea potrivit căreia evreii sunt neasimilabili altor naţiuni, şi trebuie relocalizaţi pentru a constitui un stat separat. Totodată, el a vorbit despre pericolul pe care-l reprezintă evreii  – „o revoluţie care urma să înceapă cu evreii şi să sfârşească cine ştie unde”, iar unica soluţie era crearea statului evreiesc”.  Herzl ştia foarte bine că antisemitismul este indispensabil sionismului politic, deoarece îi  poate convinge pe evrei să fugă în Israel. De aici şi necesitatea de a promova  „naţionalismul extranaţional” (care i-a prezentat pe evrei drept  străini faţă de poporul în care trăiesc)  şi de a folosi persecuţiile pentru a stimula emigrarea. Dilema lui Herzl era următoarea: cum se poate de creat o majoritate evreiască într-o ţară populată de o comunitate arabă palestiniană autohtonă? Soluţia? Realizarea unei colonii prin alungarea palestinienilor  şi stimularea emigraţiei evreieşti.

Declaraţia Balfour

Stabilirea regimului marionetă sub Lloyd  George în Anglia a adus cu sine o atitudine favorabilă faţă de sionişti. Pe 2 noiembrie, 1917,  noul ministru de externe, Arthur Balfour, îi scrie lui Lionel Rotschild următoarea scrisoare, cunoscută sub denumirea „Declaraţia Balfour”:“Guvernul majestăţii Sale priveşte cu favoare stabilirea în Palestina a unui Cămin naţional pentru poporul evreu şi-i va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de înţeles că nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile şi religioase ale comunităţilor non-evreieşti existente în Palestina sau drepturile şi status-ul politic obţinut de evrei în alte ţări.” De precizat că, în momentul  adoptării declaraţiei Balfour sioniştii posedau în Palestina 2,5 % din pământuri, iar când s-a luat decizia împărţirii  teritoriului –  6,5 %. În 1982  statul Israel deţinea 93% din terenurile Palestinei. Majoritatea rabinilor au condamnat  sionismul politic încă de la apariţia sa.  La Conferinţa de la Philadelphia (3-6 noiembrie 1869) a fost adoptată o rezoluţie  care sublinia opoziţia radicală  dintre principiile universaliste ale iudaismului  şi naţionalismul sionist.

Servicii secrete

Începând cu 1880 au fost întemeiate  mai multe servicii secrete,  care  au contribuit la creşterea comunităţii evreieşti în Palestina. În timpul primului război mondial , organizaţia „Rechesh”  a pregătit terenul pentru instituirea primelor colonii evreieşti.  La începutul anilor 20, Haganah, o organizaţie paramilitară şi clandestină, responsabilă de protejarea instalărilor rurale evreieşti ,  a pus bazele moderne ale serviciilor de informaţii secrete  israeliene. În 1937 a fost fondat Institutul pentru Imigraţie, însărcinat să faciliteze imigraţia clandestină  în Palestina.

Strategia „pământului”

În 1930, doctorul Arthur Ruppin, expert al Agenţiei evreieşti pentru Agricultură şi Economie, enunţa principiile: „Pământul este elementul cel mai indispensabil pentru ca noi să ne înfigem rădăcinile în Palestina. Dar deoarece în Palestina nu există  terenuri arabile fără muncitori, trebuie să obţinem pământul şi să-i strămutăm pe ţărani”. Yossef Weits, directorul Fondului Naţional Evreiesc, răspunzător de achiziţionarea de terenuri în Palestina, scria în 1940: „Trebuie să ne fie clar că în ţara aceasta nu e loc pentru două popoare. Pământul Israelului nu  e  mic,  dacă toţi arabii pleacă şi dacă frontierele sunt împinse puţin spre nord, de-a lungul râului Litani, şi spre est spre Înălţimile Golan”.

Fondarea terorismului

Pământul palestinienilor însă nu putea fi luat peste noapte. Sioniştii înţelegeau că acapararea terenurilor este un proces de lungă durată, care va tergiversa fondarea statului Israel. Trebuia găsit un motiv care să grăbească implementarea acestui proiect. Astfel în  1946 au fost create două organizaţii teroriste, una sub conducerea lui Menachem Beghin, şi alta sub conducerea lui Yitzhak Shamir, care lansează mai multe acţiuni teroriste. În consecinţă, la 29 noiembrie 1947  ONU  a decis împărţirea Palestinei în două. Arabii s-au opus, iar bandele teroriste au masacrat pe toţi cetăţenii localităţii Deir Yasin,  ca un avertisment către toţi arabii care nu vor să se supună. Palestinienii s-au refugiat în ţările vecine şi doar un grup mic a rămas în jurul lui Yasser Arafat (primul preşedinte al Autonomiei palestiniene, fondatorul şi liderul Partidului Politic Fatah).  Acordarea autonomiei a fost fatală pentru palestinieni. Din cauza urii faţă de Israel,  dar şi ca urmare a provocărilor, palestinienii au comis mai multe atentate. Arafat a fost nevoit să facă arestări în masă în rândul propriilor săi oameni. În consecinţă,  arabii s-au dispersat şi au început să lupte între ei. Şi asta nu era o coincidenţă, ci o diversiune bine planificată şi regizată de sionişti. În perioada 1943 – 1948 a fost implementată o politică agrară,  care a contribuit la deposedarea palestinienilor de pământurile lor. Exodul masiv a populaţiei arabe, din cauza pogromurilor,  au eliberat teritoriile de  proprietari şi muncitori arabi.

„Proiect de principiu”

Pe 3 mai 1979  Begin Menahem, prim ministru al Israelului în perioada 1977-1983, a propus comitetului celor 11 miniştri proiectul său de autonomie administrativă a Palestinei, numit „proiect de principiu” . Pe 17 mai  comitetul îl aprobă, şi pe 21 mai, guvernul îl ratifică. Proiectul ratificat consta în enumerarea unor principii privind politica anexionistă şi expansionistă a entităţii sioniste. În el se afirma că după o perioadă de tranziţie de cinci ani, prevăzută pentru autonomia administrativă, Israelul îşi va revendica pretinsul „drept de suveranitate” asupra Cisiordaniei şi Fâşiei Gaza. „Coloniile evreieşti şi locuitorii evrei vor depinde de legislaţia israeliană şi de administraţia israeliană; „dreptul” de a continua colonizarea în districtele aflate sub regim de autonomie va fi salvgardat, pământurile aparţinând domeniului public şi cele necultivate vor intra în mâinile ocupanţilor,( …)forţele de securitate vor fi responsabile de securitatea internă din teritoriile ocupate”. Într-o anexă se aminteşte că liderii sionişti nu vor permite niciodată crearea unui stat palestinian în Cisiordania şi Gaza. La nivel economic administraţia autonomă nu era autorizată „să bată monedă, să creeze o bancă centrală, să perceapă impozite indirecte, să controleze importurile, exporturile şi nici circuitele monetare”. Era prevăzută intensificarea spolierii pământurilor şi controlul reţelei de comunicaţii din teritoriu  de  către Ministerul Israelian al Transportului. Israelul îşi rezervase şi dreptul de a furniza  apă fâşiei Gaza şi de a planifica exploatarea  resurselor de apă din Cisiordania.

Importanţa strategică a Israelului pe teritoriu palestinian

O Palestina evreiască avantajează SUA. Rolul Israelului ca jandarm al Orientului Mijlociu a devenit şi mai indispensabil după  înlăturarea şahului din Iran. Israelul e singurul care poate controla simultan nu doar Suezul, ci şi zona petroliferă. SUA acţionează prin intermediul Israelului oferindu-i  un ajutor necondiţionat şi nelimitat. Din când în când condamnă verbal Israelul, însă concomitent îl protejează  împotriva oricărei sancţiuni  ce  i-ar putea  intimida acţiunile, şi îi furnizează tot suportul financiar şi militar necesar realizării aceste misiuni vitale şi pentru a menţine poziţia SUA în echilibrul mondial.

Suport SUA

Suportul SUA acordat Israelului şi încercările de a institui democraţia în regiune a bulversat arabii şi opinia islamică, şi a pus în primejdie securitatea SUA. Începând cu 1973 Statele Unite au oferit constant Israelului asistenţă economică şi militară. Acesta  primeşte anual circa trei bilioane de dolari, iar fiecare israelian beneficiază din partea SUA de cel puţin 500 dolari anual.  Suplimentar, Israelul a beneficiat  şi de un suport diplomatic enorm din partea americanilor. Din 1982 SUA au respins  32 de rezoluţii ale Consiliului de securitate ONU, care condamna vehement Israelul. Tot SUA au blocat efortul statelor arabe de a include chestiunea privind arsenalul nuclear al Israelului pe agenda Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică. SUA au ajutat  Israelul în perioada războaielor (1956, 1967, 1973,) şi a luat partea sa în timpul tratativelor de pace. SUA au oferit Israelului libertate în relaţia cu teritoriile ocupate, West Bank şi Fâşia Gaza, chiar şi atunci când unele  acţiuni nu erau coordonate. În plus, ambiţiile administraţiei Bush, de a „moderniza”  Orientul Mijlociu (începând cu invazia Irakului), a îmbunătăţit situaţia strategică a Israelului în regiune. Israelul a fost un actor strategic în timpul războiului rece. El a oprit expansiunea  Uniunii Sovietice în regiune şi a pricinuit o umilitoare înfrângere aliaţilor sovietici Egipt şi Siria.

Grupările teroriste, o nouă justificare…

Începând cu anii 1990, în special după 11 septembrie, suportul pentru Israel a fost justificat prin „pericolul grupărilor teroriste originare din lumea arabă şi musulmană”. De aceea SUA oferă libertate Israelului în relaţia sa cu Palestina, şi nu –l presează  să facă concesii până când toţi teroriştii palestinieni nu vor fi prinşi sau ucişi.  Israelul este văzut astăzi ca un aliat crucial în războiul împotriva terorismului, deoarece inamicii lui sunt şi inamicii Americii. O asemenea abordare însă nu este justificată. Organizaţiile teroriste care pun în pericol Israelul, Fatah, Hamas sau Hezbollah, nu poate afecta SUA, în cazul în care nu sunt atacate. Mai mult decât atât, terorismul palestinian nu este o violenţă direcţionată împotriva Israelului sau a Vestului, ci o „replică” la acţiunile de colonizare a teritoriilor palestiniene, detaliu pe care mulţi „experţi” îl ignoră deliberat.  Astfel, relaţia SUA cu Israel, şi atitudinea părtinitoare a comunităţii internaţionale face dificil dialogul dintre Occident şi Orient.

Mai presus de om…

Când se vorbeşte despre Israel şi Palestina se trec cu vederea circumstanţe destul de importante, care datează încă din perioada când evreii constituiau o minoritate printre palestinieni. Din anul 1948 şi până în prezent discuţiile despre acest conflict s-au axat, în exclusivitate, pe acţiunile teroriste lansate de către arabi împotriva poporului evreu, „fără nici un motiv”. Arabii au fost constant demonizaţi, iar „seminţia lui Dumnezeu”, blagoslovită şi jelită. Clasaţi în categoria personajelor pozitive, evreilor nu li se incriminează absolut nimic, la nivel oficial, nici chiar faptul  că au organizat pogromuri împotriva aborigenilor, au  instituit ilegal un stat pe teritoriu străin, şi continuă să-şi extindă coloniile pe pământul palestinian. Pe fundalul acestor ocurenţe, declaraţii conform cărora „Israelul a fost construit pe principiul democraţiei şi libertăţii, în baza imperativelor istorice şi politice” este un afront adus întregii umanităţi.  Asta relevă destul de evident un adevăr nedeclarat, şi anume, că mai presus de om şi valorile umane sunt puse interesele politice şi financiare. Iar dacă protecţia lor revendică implementarea  jocurilor politice murdare, fabricarea teroriştilor, lansarea acţiunilor teroriste şi falsificarea realităţii  -   atunci orice atrocitate poate fi justificată. Da … arabii au partea lor de vină în acest conflict ( nu mă refer la omul simplu care nu are nicio treabă cu deciziile politice luate de liderii săi, şi nici cu ceea ce discută marile puteri la masa de negocieri), şi asta deoarece crima, indiferent de context, nu merită să fie legitimată. Dar dilema este următoare: din ce cauză acei  care acuză palestinienii de acţiuni teroriste împotriva Israelului nu explică motivele ce se află la baza violenţelor şi nesupunerii lor? Şi de ce până la fondarea statului Israel, în Palestina intactă, arabii şi evreii au convieţuit paşnic?

Maria DIMINEŢ