Multi care s-au uitat saptamana trecuta la i real (eu nu m-am uitat,m-am uitat la meci) l-au vazut pe johannes mergand pe apa.Toti s-au minunat ce incredibil a fost si cum a reusit.Adevarul e ca el nu a mers deloc pe apa si totul a fost o mare pacaleala.
Aici aveti clipul cu johannes

Iar aici este clipul cu “trucul” pe care l-a facut: !CLICK!

Google Sites ofera posibilitatea celor care au adresa de email pe Gmail.com sa isi creeze propiul site personal folosindu-se de un editor de html creat in google. Astfel ca orice utilizator sa isi poata creea usor un website.

Lucrul cu editorul oferit de google este asemenea unui editor word, putandu-se lucra la un site in modul multiuser.

Chestie super interesanta oferita de Google care include si hosting.

In final trebuie subliniat faptul ca acesta facilitate este oferita si pentru cei care nu detin o adresa de email pe gmail.com acestia trebuind sa isi faca o adresa email pentru a putea folosii Google Sites.

Bafta la creat site-uri.

Bai, mereu m-am intrebat ceva ; majoritatea albumelor foto de pe Hi5 au ca titlu ” Poze noi ” (sau, mai pe limba noua : Pozik noi, P0z3, P00zik cu o doolcik, just an ordinary life … :*:*:*:*:* xoxo ).

Da’ acum ma intreb – unele albume cu titlul asta sunt de prin 2007 .. oameni buni, astia n-au notiunea timpului? Nu poti zice de ceva ca e nou fiindca se invecheste in timp.

Da, poate nu are sens postarea asta dar simteam nevoia sa scriu cate ceva.

Atentie !Lecturarea acestui text poate provoca inducerea unor stari sau imagini nedorite de autor.

As fi vrut sa potrivesc bucatile rupte de mucava pentru a vedea ce reprezinta intregul, dar nu stiam de unde sa incep…
.
In vremurile tulburi ce au urmat Revoltei, acei paria, bieti actori de circ, jongleuri cu chip de rozatoare gonite de Otrava Rosie, au simtit ca resturile aparute in urma dihoniei se pot transforma in aur. Circul vietii instalat in Piata Mare, din care fusesera alungati odata, ii atragea acum din nou. In galeriile lor intunecoase, departe de strigatele   Celor Care Credeau in Dreptate, si-au desemnat Treimea. Apoi, si-au luat in primire Cartierele . Cel care era curat, a ajuns in fruntea Lumii Lor. Al doilea, cel mai bine hranit, care trecuse prin purgatoriul galeriilor umede ale Otravei Rosii fara consecinte dureroase dar care se si infruptase din belsugul propagandistilor Egalitatii, a ajuns mai marele Primului Cartier. Cel de-al treilea era o combinatie intre Don Quijote si mercantilul anonim venetian. Fiind cunoscut numai in cercul de initiati ai vremii, acesta a fost imputernicit sa dispuna de orice slujitor al Cartierului, dupa bunul plac. Invatase jongleriile vietii in Marile Piete ale lumii. Devenise un exemplu pe care cei asemenea lui il urmau in tacere. Era cel mai curajos si dibaci . Putini aveau curaj sa il infrunte. Foarte multi il admirau din umbra, putini il aprobau fatis, nimeni nu il insotea in periplurile sale…

Anii au trecut peste noi…Treimea si-a atras in jur magicieni de balci, anonimi inghititori de flacari din vodevilurile vremurilor apuse, pe care i-a format dupa chipul si asemanarea Sa si i-a invatat trucurile esentiale. Cei Trei se sustineau reciproc desi nu se rosteau chemari, atat in mijlocul furtunilor cat si atunci cand existenta lor tihnita era amenintata de neintelegerea Celorlalti. Jongleurii se simteau aproape unul de celalalt desi erau risipiti, acum . Pericolul ii aduna, periodic, in vechile galerii nestiute de Cei din afara Lumii Lor.  Cuferele   s-au  incarcat  repede   cu   nestemate,  camarile s-au umplut cu bucate alese. Afara,  Cei Care Credeau in Dreptate traiau vremuri tulburi . Linistea Pietei Mari era din nou sfasiata de vuietele protestatare …

Averile si notorietatea se dobandeau repede in Cartierele Pietei Mari. Galeriile obscure si inguste ale inceputurilor s-au largit aberant.  Au aparut prin unghere intunecoase bijuterii,  bani albi si bani negri, bogatii nemasurate . Jongleurii Slujitori ai Treimii credeau in clipa Lor, atunci cand vor conduce Piata Mare, cand orice se va vinde pe bani multi si orice se va lua pe nimic . Despre acea perioada, acum, nu se mai stie mare lucru . Memoria colectiva, ocupata cu zarva Pietei Mari, nu a retinut forfota muta a Cavalerilor Treimii. Urmele nestematelor carate in depozite ascunse de ochii Celorlalti, ai Celor Care inca mai Credeau in Dreptate, au fost sterse demult…

Au trecut anii iar lumea, intreaga lume, s-a schimbat. Au aparut legi, s-au perindat guverne prin Piata Mare . Jongleurii au intrat demult in randul Celorlalti. Sunt bine vazuti si primiti. Adevarati Cavaleri, ei se simt innobilati prin dragostea tuturor. Cateodata, bogatia Lor devine obiect de studiu pentru Cei mai Curiosi sau tinerii invatacei . Niciodata, insa, nu au existat conflicte cu Cei Care Conduc Piata . Pana acum…

Mozaicul incepe sa prinda contur. Fragmentele colorate, puse unul langa altul, par sa creeze o imagine finala, posibil actuala si usor de interpretat.   Trei jongleuri  cu  mingi,  in  arena  aflata  in  mijlocul  Pietei.  In   jurul   lor,    cativa          trecatori curiosi,  majoritatea nestiind ce se intampla,  aplauda plictisiti.  In afara spatiului de reprezentatie,  Cei Care Credeau Odata in Dreptate,  lasati la vatra acum si care slujisera toata viata Treimea sau pe cei ca ei,  fara sa aiba habar,    traiesc chirciti de foame si frig in rulotele lor afumate . Traiesc cu speranta ca jongleurii, la iesirea din arena, le vor azvarli cateva monede. In noptile reci, batrani trapezisti si clovni care isi poarta si acum cu mandrie costumele peticite, mangaie cu lacrimi in ochi,  la lumina lumanarii din seu, fotografiile odraslelor plecate in lumea larga, prin circurile existentiale ale lumii .

Asa arata mozaicul final, pe care l-am incropit in graba din cioburile vremii.

Nu insist pe victoriile personale in ceea ce vreau sa spun azi. Victoriile strict personale. Alea sunt complicate. Intense dar complicate prin simplul fapt ca par spectaculoase si solide azi dar relative maine. De la mine eu vreau mai mult si mai mult si mai mult asa ca, ce a constituit o victorie azi, este treaba fasaita maine. Asa cum David Duchovny este dependent de sex, eu sunt dependenta de mici si mari victorii proprii, pe orice plan, fie ele si scremute, fie ele si amare, fie ele si ostenitoare, fie ele si obtinute din incheietura – victorii sa fie. Asa ca eu nu pot vorbi despre victorii personale. Ma aflu in situatia trista in care nu ma pot bucura cu adevarat de ele, am nevoie de o victorie noua mult prea des. Iar victoriile mari, de neclintit, fara echivoc – care sunt alea? Teoretic le stiu: sa iubesti neconditionat, sa fii senin, sa nu iti fie teama de moarte, sa ai echilibru interior, sa nu te poata umili si speria nimic, sa ai compasiune pentru tot ce este in jur, fie si pentru lucruri scarboase ca gandacii sau ca prostia. Ei bine, acestea nu mai sunt percepute ca victorii atunci cand sunt in tine asa ca nu te poti bucura nici de ele. Cand le simti, notiunea de victorie nu mai conteaza, nu mai exista pentru tine. Asadar, lasam victoriile personale intr-un sertar.

Un surogat pentru ele si, in acelasi timp, o dovada a unui altruism remarcabil, ar fi bucuria pentru cele ale altora. Si, avand aceasta bucurie, te apropii pe nesimtite si de “cele mari, de neclintit, fara echivoc” pe care le-am enumerat mai sus. Eu una ma bucur pentru victoriile altora. Multa lume spune asta dar putina lume chiar face asta. Eu chiar o fac numai ca, printre multele dificultati intalnite la noi in tara in ultimii ani, am intalnit-o si pe asta: nu prea am mai vazut victorii adevarate. Nu imi dau seama daca incapacitatea unora de a celebra si admira a facut in asa fel incat orice succes autentic sa fie musamalizat, nu-mi dau seama daca atunci cand cineva are o victorie o tine ascunsa pentru ca stie ca nu va starni cine stie ce reactie, nu imi dau seama daca victoriosii se tem ca nu cumva sa starneasca antipatie, camuflandu-si astfel cum stiu mai bine inaltimile reusitei. As vrea sa fie asa dar cred ca e mai grav de-atat. Cred ca, neprimind o reactie puternica, vie, constructiva, oamenii au ajuns sa-si puna sub semnul intrebarii victoria, au inceput sa puna sub semnul intrebarii importanta ei si atunci si-au pierdut motivatia pentru o alta, ajungand sa nu mai aiba o alta. Sau ajungand sa deprinda mecanismul construirii si promovarii unui succes fals, care sa aiba ecou in societatea noastra.

Ce aduce, in fond, o victorie, la noi? Cateva aplauze, in cel mai bun caz. Cativa jurnalisti. Nu multa lume. Daca nu e victorie in fotbal, doar ca aia nu prea e. De obicei lume care vine peste tot, nu lume care a venit pentru victoria ta in special. Neintelegerea victoriei tale dat fiind ca intreaga idee de victorie este in ceata. Invidie. Ma intreb foarte des cat de mult au deturnat apatia si invidia romaneasca traiectoria ideii de victorie, ma intreb cat de mult se hraneste ideea de victorie din reactiile altora la ea si imi dau raspunsul repede: mult, reactia la victorie este esentiala, ea ghideaza poate cel mai bine victoria urmatoare, ii face pofta dar ii si traseaza directia. Si cand nu este entuziasm dar nici invidie, este varianta cea mai rea, la care nu te poti raporta nicicum: apatia, lipsa de reactie.

Sunt atat de multe victorii mimate la noi, de la presupusele casnicii intr-o perpetua luna de miere pana la succesul in afaceri obtinut cu truda si munca, incat nu cred ca oamenii mai pot distinge intre o victorie reala si una contrafacuta. Ei nu mai resimt visceral puterea unei victorii, sunt dati peste cap ca pasarile din preajma display-urilor enorme si hidoase din intersectiile Bucurestiului, si-au stricat radarul pentru acest gen de reperare. De fapt, cred ca, la fel ca fericirea, victoria a iesit din viata romanilor, ea este ceva ce se intampla doar la televizor, in emisiuni, in reclame, in filme, e ceva ce nu poate fi decat orchestrat si se aplauda doar la comanda. Nici nu mai stim ce inseamna iar reperele, exemplele, la fel ca in multe alte zone, ne deruteaza teribil.

Aproape toti oamenii pe care i-am intalnit in ultima vreme au renuntat sa-si mai gandeasca viata in termeni de victorie si fericire. Eu incerc sa-i tentez cu toate smecheriile posibile. Le pun melodii cu mesaj social, le povestesc scene din filme, le dau replici grandioase din carti si piese de teatru, le povestesc o seara aiurita de-a mea, incerc sa le fac pofta pentru iesirea furtunoasa din rutina si din lipsa de asteptari inalte. Incerc sa scot din ei prapadita aia de scanteie, de pe unde o fi ascunsa. Nu pot sa cred ca exista oameni care nu vor sa se lafaie intr-o victorie, nu pot sa cred ca nu isi doresc adrenalina aia fantastica.

Nu stiu cum de mi-am pastrat eu apetitul pentru victorie, insa. Chiar nu stiu, nu fac pe nebuna. Daca as reusi sa-mi definesc chestia asta, as predica-o peste tot, as scrie o carte din aia usurica de self help cu ideea mentinerii acestui apetit. Dar nu stiu exact cum de mi-a ramas intact acest apetit. Ca multe alte pofte, si asta e mentinuta cu greu aici. De la pofte mici ca filmele de scurt metraj europene si pana la pofte mari ca victoria, esti destul de singur si risti sa-ti distrugi sistemul de valori la fiecare pas, risti sa incepi sa vezi filme de cacat si sa crezi ca a-ti aranja casa este o victorie.

Cred ca prin exercitiu, in primul rand. De cand am avut primul succes si pana astazi, daca trecea un timp fara un succes cat de mic, faceam tot ce se putea ca sa mai simt un pic gustul reusitei. Gaseam eu o situatie in care sa ma bag si in care sa ma lupt, gaseam eu ceva, nu asteptam. Apoi reactia parintilor mei si cea a barbatilor importanti din viata mea la orice chestie imi reusea. Entuziasmul, sarbatorirea, un tortulet, o lumanarica, o calatorie. “Pai, asta trebuie sarbatorit” imi rasuna cel mai des in minte daca ma gandesc la trecutul meu. Apoi faptul ca reusita mea ii inspira si pe cei din jur, nu o lasau sa moara, preluau o idee, o stare, ceva din reusita aia. Si duceau cumva lucrurile mai departe. Cu invidiosii a rezolvat mama, care mi-a spus, pe buna dreptate, ca atunci cand nu te mai invidiaza nimeni, nu esti intr-o pozitie prea buna, inseamna ca nu mai rascolesti nimic in nimeni si ca nu mai prezinti nici o problema, ca te-ai “integrat” in mediocritate si gata.

Cand ma satur, asadar, de competitia perpetua cu mine insami, vreau sa ma relaxez privind alti oameni reusind. Cu entuziasmul celor din jurul lor cu tot. Vreau o reusita clasica, o reusita cu miza mare, o reusita cu stil, o reusita care sa miste multe persoane, o victorie care chiar sa insemne ceva, nu o minciuna, asa cum le intalnesti la noi. Nu o facatura, o cosmetizare, mult zgomot pentru absolut nimic, nu o farsa. Ceva real, ceva care sa insemne ceva, repet. Pentru istorie. Daca nu pentru toata, macar pentru istoria unei tari. Vreau sa vad astfel de lucruri ca sa imi incarc bateriile complet, sa imi fac plinul, sa nu trebuiasca sa mi-l fac greoi din incurajari si sarbatoriri ale succeselor mele. Si de-asta mi-a placut sa vad ca a castigat Obama. Am asteptat victoria lui foarte multa vreme iar cand ea a fost sigura, nu am mai putut de bucurie. Iata o victorie cu miza mare, una reala, una care a intors lumea pe dos iar asta este abia inceputul. Am simtit sanatatea societatii care a generat-o. Nu am spus “armonia” sau “perfectiunea” ci “sanatatea”. Sanatatea sociala. Si am simtit, cu toate ca uitasem, ce inseamna sa castigi cu adevarat iar lumea sa recunoasca si sa celebreze acest lucru. M-am simtit trezita si inspirata, m-am simtit vie si plina de si mai mult curaj decat in rest. Si m-am bucurat inca o data ca ideea de victorie si de schimbare a lumii nu mi-a iesit din vene nici o clipa. Asa cum am mai spus, cand ai o miza mica, cand nu mai crezi in sansele de a avea un succes rasunator si cand nu mai faci pe tine de fericire cand reuseste altul, esti un om mort.

Cu siguranta ca au existat locuri ,persoane ,si intamplari importante si de valoare,la tara,si poate ca inca mai exista,insa nu prea mai aflam de ele.

Taranul roman…..ala care da cu sapa…..ala care strange recolta muncita tot de el…..ala caruia ii curg broboane de sudoare de pe frunte sub arsita inebunitoare a soarelui…ala care mananca rosii cu branza si nu vrea nimic mai mult….ei bine…..e pe cale de disparitie…cel putin cel care a fost pana la acum 20 30 de ani.
Ultimii tarani autentici aflati in viata sunt la veritabile varste de peste 70-80 de ani…..restul,deja au inceput sa fie poluati de noul curent…un curent care sincer ma inspaimanta.

De fapt,ce exista acum in generatia de pana in 25 de ani nici nu se mai pot numi tarani.Nici oraseni de altfel.Nici macar cocalari.Sunt o combinatie macabra intre taran,semi-orasean de ghetou,si maimuta cu “iq subunitar”.Singurele lor valori o reprezinta maneaua de cea mai joasa speta posibila,baututura,plimbarile in dacii aproape dezafectate,sau chiar in Slk-uri,de ce nu,bataia,in fond…nevoile elementare:mancare,somn,sex,lupta pentru suprematie.

Ei nu mai au acele valori pe care le aveau bunicii si strabunicii nostri..de fapt,ultima generatie de taran valoros a fost aceea a anilor 1930-1940….

Factor important in cretinizarea pana la absolut a taranilor actuali(nascuti dupa anii 80) o constituie si accesul la Tv si media,care acum este sub orice cristica,iar acest lucru i-a influentat mai mult decat negativ.

Ia ca exemplu un taran de ,sa zicem,undeva la 18-20 de ani.El nu mai are conceptul de munca…atat de putin cat ii merge mintea,ii merge la jmekerii,vrajeli,la cum sa faca BANI,cat mai multi BANI,nemunciti,cat mai usor cu putinta.Cum sa isi etaleze muschii,cum sa fie el cel mai tare si cel mai “finutz”,de stilul vestimentar nici nu mai vorbesc…prostul gust domina in tot ceea ce ii proiveste pe indivizi de specia respectiva.

Pacat ca din o valoare autentica care a consacrat taranul roman,care cu lipsurile si defectele lui era totusi mult mai acceptabil decat noua specie de taran care deja ne umple ,ca o molima,strazile,magazinele,scolile,chiar si facultatile,a ajuns o nonvaloare exacerbata pana la un nivel canceros.

Trist este ca ,lasand deoparte taranii,chiar si orasenii,copiii,tind spre aceeasi valoare…..valoarea banului si a manelei,valoarea de a “avea valoare”.Generatiile ce vin sunt din ce in ce mai draconice,ca o ciuma,pe care nimeni nu o mai poate opri.Si de vina in fond Nu sunt ei,ci tot cei din asa-zisele generatii bune….pentru ca Ei au avut putere de decizie cand au promovat Sexualitatea,Violenta,si Prostul gust prin toate mijloacele media.

La mijlocul anilor 90 deja situatia incepuse sa capete aspecte destul de nasoale,reviste deocheate de duzina de cea mai joasa speta,programele tv incepeau sa preia stilul american,iar acum,dupa mai bine de 10 ani,situatia e iremediabila.De ce? Pentru ca EI sunt CONDUCATORII,PROFESORII,si,mai grav,PARINTII de maine.Deja de azi……am vazut parinti cocalari plimband sugarul in carut si in o mana tinand un telefon din care se auzea o manea jegoasa,cu distorsiuni bineinteles…Ce poti cere unor astfel de parinti?

Din punct de vedere social sunt ok..au slujbe,au scoala,au casa….deci au tot motiivul sa aibe si un copil,care insa crescut in spiritul degradarii societatii romanesti actuale va ajunge cel putin de 2-3 ori mai rau decat parintii sai….si e trist.

Cocalarii,sau..SPERMENJII cum le spuneam eu inainte de a se inventa notiunea de cocalar,nu numai ca traiesc printre noi…ci ne Domina….si in 10 ani ei o sa faca Legea,la propriu.

Aveam o discutie cu un astfel de specimen care imi spunea ca:

-”ce vrei ma,sa ascult moţard,ca voi? sunteti niste rataţi astia care ascultati moţard“

-”decat manele de cacat ca ale voastre nu o sa scult niciodata,voi sunteti o molima”

-”da,dar noi suntem mai multi si noi o sa va conducem pe voi ratatilor”

Stii ce ma doare cel mai mult din ce a spus rahatzelul asta care nu avea mai mult de 15-17 ani? CA AVEA DREPTATE.

Ieri a venit Iulia la mine si mi-a aratat cateva smecherii la calculator. M-a invatat cum sa fac un videoclip cu windows movie maker si asta e primul meu filmuletz. ) sper sa va placa

monument

O povestioara interesanta

Si acum vine chestia !!!

Comuniștii (zice-se), au vrut să scoată monumentul, dar canci, se pare că n-au avut șanse sau n-au avut … cu ce, asa că dacă or văzut ei că nu pot să-l scoată de tot, s-au gândit să scoată cumva crucea și vulturul romanesc din peisaj, dar… canci și alea, n-au vrut să iasă 

Văzând ei ca nu le iese, ce s-au gândit, minte de rusi – la cruce s-au lăsat păgubasi că era mai greu de scos dar la stema României cu vulturul le-a venit o idee și au pus peste vultur o casca d-aia de răzbel tipică armatei ruse, și iacă cum un monument românesc are alte conotații…