Referitor la articolul de ieri, consider că ideea unei alianţe socio-liberale este salutară, constituind o veritabilă dialectică a contrariilor politice şi nu numai, fiind şi singura soluţie viabilă pentru a scăpa Ţara de excesele băsesciene. Rămân totuşi rezervat faţă de stilul omului Crin şi faţă de ideea unui Prim Ministru etnic german.

O demonstraţie magistrală (la propriu!) de spirit profetic autentic, adică politic, găsiţi pe blogul Mariei Barbu, în această chestiune a SOCIO-LIBERALISMULUI.

Chiar mă deranjează atenţia care i se dă acestui profesoraş de istorie de la Tulcea, pe numele său Crin Antonescu. Măcar nea Traian avea o meserie – era Căpitan de vas, om încercat pe valurile oceanelor lumii… Ce este Crin? O paiaţă a celor care strigau ca nişte descreieraţi JOS ILIESCU în Bucureştii imunzi ai anilor ‘90… Iar propunerea Sasului Klaus Johannis mi se pare strigătoare la Cer şi jignitoare pentru mine ca Român în Ţara Românească. Dacă ajunge Sasul Prim Ministru, repudiez ideologic alianţa socio-liberală…

De unde şi până unde a ajuns Crinache Arbiter Elegantiarum în politikia dâmboviţeană?! Voi credeţi că poate Crinul să dicteze ce şi cum pot vota cei care i-au acordat încrederea în turul 1? Mai degrabă dreapta liberală va vota Traian Băsescu, care a înfierat cu mânie proletară comunismul pe vremea celebrului Tismeniţki…

Eu cred că Domnul Crin este victima răzbunării Grecului Tăriceanu… Călin nu l-a iertat niciodată pe acest impostor că i-a luat locul care i se cuvenea, prin Naştere, Tradiţie, Nobleţe, Educaţie şi Prestanţă – acela de Lider al Opoziţiei Autentice de Dreapta. Cred că l-a pus la înaintare în cadrul acestei alianţe stânga-dreapta PSD-PNL, pentru al compromite în ochii dreptacilor autentici şi a pregăti debarcarea lui în maxim 6 luni… Istoria va dovedi dacă am sau nu dreptate.

Nu întinează oare Crin idealurile Dreptei aliându-se cu urmaşii ideologici lui Ion Iliescu?

S-ar putea ca Românii să nu fie chiar atât de naivi cum ar dori Crin şi să respingă ideea străină a unui Prim Ministru sas şi să voteze pentru Traian Băsescu în mare număr în Turul Doi…

Un Prim Ministru minoritar! O greşeală de imagine pe care un Strateg Desăvârşit ca Ion Iliescu sau un Genial Bărbat de Stat ca Adrian Năstase nu şi-ar fi permis-o! Cred că Mircea Geoană se află în aceeaşi poziţie în PSD ca şi Crin în PNL – şi după ce vor pierde alegerile vom vedea cine conduce cu adevărat şi PSD-ul şi PNL-ul, pentru că aceştia doi sunt doar imagini ale Puterii, nu substanţa ei, neavând cum să fie, din punct de vedere ontologic, în primul rând.

O dedicaţie pentru Clasa Politică Românească –  Las Mañanitas, i. e. Mica Diminineaţă, The Little Morning… un fel de La Mulţi Ani mexiacan!

Aş vrea să-l salut pe scumpul nostru Preşedinte Traian Băsescu, cu tradiţionalul Buenas noches, compañero! Şi pe voi toţi cu frumoasa Muzică a celor de Buena Vista Social Club, Candela:

Aţi auzit trompetele? Recitalul de trompetă de 2:07 până la 2:30 este unic! Da, am votat cu MG, normal, aşa m-a învăţat Preşedintele şi la referendum am zis pas, adică am refuzat cu dispreţ propunerea Plebeului de atentat la Aristocraţia Parlamentaristă… aşa am învăţat de la Adrian Năstase. Je suis un legitimiste…

Şi pentru că nu vreau să-l las necolindat pe Candidat, vreau să-i dedic şi tizului MG o piesă specială. Tot de la Buena Vista Social Club, Hasta Siempre Comandante… Ecce Candidatus!

Impresii la cald… Am ascultat-o la radio, în maşină… Am fost văduvit deci de contactul vizual cu fizionomia candidaţilor, care ar fi fost foarte instructiv şi lămuritor.

Impresia mea este că s-a detaşat Mircea Geoană, prin maturitate, calm şi discurs echilibrat. Băsescu era vizibil obosit, încremenit în proiectul câştigător din 2004 şi în amintiri senile din Vechea Constanţă – “la Revoluţie şi mineriadă mă uitam la televizor în Constanţa… am botezat copilul secundului meu Ionescu, copil crescut în religia musulmană…” Penibil! După ce i-a pus la punct pe armeni, acum vrea să-i radicalizeze şi pe musulmani!

De fapt şi Crin este dobrogean de-al nostru, Băsescul şi-a găsit naşul în persoana lui Crin. Spontan, fermecător, lipsit de inhibiţii diplomatice precum Geoană Gură-de-Aur, Crin m-a cucerit! Cu toate astea nu pot vota cu Antonescu din trei motive:

1. Mă supun Voinţei lui Ion Iliescu. Sunt un soldat disciplinat al PSD-ului şi respect Voinţa Preşedintelui de Onoare al Partidului.

2. Sunt de stânga, sufleteşte. Nu voi putea vota nicicând un candidat de dreapta, care face caz de clişeele fumate anti-comuniste ale anilor ‘90, anii de dezastru economic pentru Ţară.

3. Crin nu este suficient de matur ca şi gândire pentru a putea fi Preşedinte. Este un bun vorbitor, dar cam atât. Nu are substanţă a gândirii, precum Mircea Geoană care este Jurist. Şi Diplomat. Deşi sunt de-o seamă, Mircea Geoană este mult mai matur şi versat decât Crin.

Voi vota Mircea Geoană fără entuziasm, am mai spus-o. Fără entuziasm juvenil – mai degrabă din Datorie Matură.

Are dreptate Mircea Geoană şi în ce priveşte Biserica. Serios, mi-a plăcut că a citat din Sf. Ioan Gură de Aur. Avem noi Sfântul Ioan la PSD… dar a fost simpatic oricum! E adevărat că slujitorii Bisericii trebuie plătiţi de Stat, să fie asimilaţi serviciului public, nu să stea la mâna prostului ca acum!

Traian Băsescu şi-a pierdut şarmul, a devenit osificat, rigid… Era mai simpatic când hăhăia şi era degajat, marinăreşte… a devenit prea “Prezident”, prea stiff, nu mai are acea convivialitate, acel savoir vivre care l-a consacrat…

Pe de altă parte, Mircea a devenit mistic, am mai spus-o… Patriarhul Daniel rules, de acord, doar este ecumenic şi tolerant, but John Chrysostom is even better. Though he was a wild Anti-Semite…

Chestia cu atacul la Cumnatul Costea a fost chiar josnică, Crin, ai pierdut mult cu asta. Felicitări, Mircea Geoană pentru eleganţă!

Crin practică o hermeneutică a Constituţiei apropiată de o hermeneutică a Bibliei, ceea ce mi se pare… întemeietor!

Dacă aş fi fost neutru, aş fi oscilat între Geoană şi Crin, dar aşa, votez M. G., adică mă votez pe mine! O seară bună şi un weekend eclairissant!

Am fost colegi la Facultatea de Filosofie. Remus a luptat mereu împotriva obscurantismului Biserii Ortodoxe Române, care ţine Poporul Român în întuneric. Îmi aduc aminte de scandalul icoanelor în şcoli, pornit de Emil Moise, un alt fost coleg de al meu, dar şi de aberanta îndoctrinare religioasă din şcoli, prin predarea “religiei”…

În timp ce Mircea Geoană bate mătănii pe la mânăstiri… Halal om de stânga, care îl invocă pe Dumnezeu la trei vorbe! Măcar Ion Iliescu a recunoscut că este “liber-cugetător”… Liber cugetător nu înseamnă “ateu”, ci Om Iluminat, cu gândirea liberă, modernă, europeană, tolerantă, progresistă, socialistă, mondialistă… cred că Domnia Sa visa un Stat Mondial al Proletariatului, atunci, în săbaticii ani ‘90, ani de sângeroase conflicte interetnice fraticide, ca în fosta Iugoslavie.

Păcat că nu are practic nici o şansă Remus Cernea şi îmi pare rău pentru el. Îmi pare rău pentru colegul meu că nu putem avea un Intelectual Umanist la Cotroceni, cum ar fi fost, totuşi, Adrian Năstase… care pe lângă formaţia juridică internaţională o are şi pe cea filosofică. Uite, vineri la ora 12 lansează la Fundaţia Europeană Titulescu volumul Lucian Blaga – Diplomat, în prezenţa fiicei filosofului, Dorli Blaga. Ce politician “normal” ar face aşa ceva în preziua alegerilor? Dar Adrian Năstase de aceea este Măreţ, pentru că el crede în Spirit!

Blaga – Filosoful, nu miliţianul!

Voi vota cu Mircea Geoană, acest inginer reşapat în jurist, în diplomat, cu reţineri, dar totuşi cu încrederea că este singurul care are susţinerea organizatorică pe plan intern şi imagologică pe plan internaţional pentru a scăpa ţara de nedemnul de Traian Băsescu. E timpul să ne întoarcem la Normalitate!

Votez cu Mircea Geoană de dragul lui Ion Iliescu, că altminteri aş fi votat cu Doctorul cel Bun.

Mircea Geoană este un pas spre Normalitate, dar nu va fi ultimul. Menşevicul Geoană este un tovarăş de drum al socialiştilor autentici.

P.S. Dezgustător discursul anti-comunist, reacţionar, al lui Crin. Şi-a dat arama pe faţă ca fan al cripto-legionarilor, al legionarilor de criptă ai anilor ‘90… Sfânta Tinereţe Legionară… Nu cumva o fi şi Mircea Geoană legionar, în definitiv soţia lui este machidoancă? Nu îl înjura Mircea Geoană ca o iudă filo-americană pe Ion Iliescu în 1996, punându-se în slujba noii puteri de dreapta a lui Emil Constantinescu?

150 de ani de la nasterea lui Jean Jaurès

Anul acesta s-au implinit 150 de ani de la nasterea lui Jean Jaurès, personaj carismatic si de-o importanta capitala in dezvoltarea democratiei europene de la sfarsit de sec. XIX inceput de  sec. XX.

Filosof de formare (mai intai profesor de liceu, mai apoi profesor universitar)  cu o minte sclipitoare si de o inteligenta iesita din comun, Jaures cocheteaza in prima parte a vietii sale cu republicanii/republicanismul. Mai apoi, dupa 35 de ani, incepe sa flirteze cu socialismul, ajungand un personaj marcant al miscarii Socialiste Franceze (SFIO) si europene (membru al Partidului Socialist European). Totusi socialismul sau este unul “moderat”, el opunandu-se puternic oricarei forme de miscare extrema (este cel mai puternic opozant al lui Georges Clemenceau - in doua randuri Prim Ministru al Frantei – recunoscut prin mentalitatea sa extremista si radicala).

Jaures este recunoscut ca parintele social democratiei si unul dintre “mentorii” Frantei Moderne – cu al sau sistem social de stanga, “protectionist” si paternalist. Francezii de rand ii datoreaza foarte multe lui Jean Jaures si pentru ei el reprezinta un simbol al natiunii.

P.S. am descoperit si un clip dragut cu o reinterpretare marca Zebda al unei melodii a lui Jaques Brel dedicata “cetateanului de marca” Jean Jaurès:

]]> http://mgeorgescu.wordpress.com/2009/11/16/cristi-boureanu-un-politician-de-viitor/ Mon, 16 Nov 2009 20:46:53 +0000 Mihnea Georgescu http://mgeorgescu.wordpress.com/2009/11/16/cristi-boureanu-un-politician-de-viitor/

L-am văzut câteva minute pe Realitatea TV perorând. Omul are logos şi nu este prost. Aşa oameni ne-ar trebui… purtători de cuvânt ne-ruşinaţi, adică lipsiţi de simţul ruşinii, care ne inhibă…

Da, la Ora de foc… Sclavul lui Vântu, Adrian Ursu i-a şi tăiat microfonul, lui şi tovarăşului Guşă…

Are logos, are dialectică, păcat doar că este în tabăra lui Băsescu dar asta se poate schimba oricând, nu este asta o problemă. Un model de tânăr politician de succes! Regret că PSD-ul nu are un Boureanu… Ponta e fad, Bănicioiu inexistent… Dar probabil că nici nu îl avea prea curând, deoarece stânga inhibă spiritul de iniţiativă, de afaceri, în numele unui populism prost-înţeles. La PSD ca retorică domină Ion Iliescu. Fără el Partidul s-ar duce de râpă în doi timpi şi trei mişcări.

Da, dezbaterea Băsescu-Antonescu, în această ordine, deoarece, pe lângă faptul că este mai matur, Băsescu este (încă!) Preşedintele României… Am fost dezamăgit, vă spun sincer…

În primul rând, felicitări lui Mircea Geoană că nu s-a coborât la nivelul acestui circ politicianist! Nu ar fi avut, dealtfel, nici un interes.

Probleme mărunte, de alcov, cu privire la femeile din viaţa candidaţilor… Doamnele îi supravegheau cu un ochi atent din spate, ca la ţară… Penibil, într-un cuvânt! Măcar Ion Iliescu nu s-a afişat cu Doamna Nina peste tot! Încă o dată, vreau să evidenţiez caracterul urban, european al lui Ion Iliescu. Ceea ce este valabil şi în cazul lui Adrian Năstase, dacă mai era nevoie să o menţionez.

E clar, voi vota cu Mircea Geoană… Votez cu M. G. fără entuziasm, dar fiind conştient că este răul cel mai mic în momentul de faţă, un Preşedinte Diplomat, care poate că a învăţat ceva de la Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Dacă nu a învăţat, cu atât mai rău pentru Ţară şi cu atât mai rău pentru el.

Deşi, sufleteşte, aş fi votat cu Doctorul, dar sunt conştient că hidra portocalie nu poate fi învinsă fără un aparat de Partid eficient în spate…

Rencontre avec Elisabeth Roudinesco

Alain Badiou (ENS) et Elisabeth Roudinesco (psychanalyste), conférence à l’ENS le 29 avril 2006.

Cette conférence, dans sa première partie, est très philosophique. Cependant elle reste très accessible. Les questions qui sont posée me semblent essentielles car elles concernent le rapport entre organisation politique et le dévelopement d’un certain scientisme psychiatrique.  L’enjeu est d’autant plus important que comme le dit Mme Roudinesco, ce que l’on fait aux malades mentaux préfigure ce qu’il sera fait aux autres…

lien

Quand tout va mal, quand tu ne veux plus croire en rien….

Le suicide , 1ère cause de mortalité chez les jeunes, revendication ultime d’employés dépressifs, moyen définitif de montrer à ce monde que tout ne va pas.

Nous sommes loin de nos aspirations et des utopies pseudo révolutionnaires qui ont fait fantasmer tant de générations de jeunes idéalistes. Nous sommes bien les deux pieds dans la merde et y a aucun signe pour laisser supposer une quelconque amélioration dans tout ça. Le système capitaliste n’est pas une panacée, bien au contraire. Dommage que l’on s’en apercoive que maintenant sous couvert d’écologisme branchouille et de socialisme de pacotille. Le communisme stalinien s’est écroulé tel un mur européen étouffant sous ses gravats les espoirs d’une gauche perdue et hébétée.

La social-démocratie a été la seule “arme” opposée au libéralisme imbécile, engluée dans ses contradictions et ses analyses de pacotille, elle ne pouvait elle même que se jeter droit dans le mur des idées stériles. C’est bien ce qu’elle a fait et aujourd’hui en Europe ses plus gros bastions sont devenus peaux de chagrins et réserves ridicules de politicards en manque de pouvoir et de courage intellectuel. Car il en faudrait pour envoyer tout ça dans une poubelle de l’histoire, stopper net ce travestissement des idées “nobles” de la gauche en une soupe ignoble de social-capitalisme des plus douteux.

Alors que la droite joue son rôle de force réactionnaire et de défense de ses privilèges, elle n’a rien pour la contrer, ni même pour étouffer un minimum cette insolence sordide.

Bientôt il y aura des élections, cirque médiatique. La droite n’a pas d’ennemis dans les urnes, vu que même les pseudos partis de “gauche” font le jeu de ce système économique qui nous écrase. Alors d’où vient l’espoir?

J’aimerai croire qu’il vienne des extrêmes, enfin d’un extrême. Mais malheureusement l’extrême gauche et son rejeton anarchisant n’ont de cesse de se faire une guerre des chapelles alors que paradoxalement il rejettent les religions. L’égo surdimensionné de certains, le sentiment d’avoir raison sur tout, d’être l’avant garde éclairée et tout le toutim que j’entends depuis mon adolescence font de mon espoir un vague spectacle de marionnettes, vision puérile et si insignifiante.

Alors c’est dans ces moments là qu’on aimerait ne plus croire en rien, ou juste en son “univers”. Sa vie de couple, la raïa des potes, la famille qui quoi qu’il se passe sont toujours les appuis les plus stables. Le système ne croit pas en moi, je ne crois pas plus en lui. A nous d’inventer nos structures parallèles aussi imparfaites soit elles.

Je ne leur ferai pas le plaisir de quitter la partie, même si elle est perdue d’avance…

Contre la “régulation”, pour la refonte : les impasses des stratégies prudentielles

Frédéric Lordon à l’ENS le 15 décembre 2008.

Attention, il parle à des économistes, donc il y a un certain nombre de termes techniques, mais cela reste compréhensible.

La question posée est tout simplement celle de l’organisation de la finance.

lien

Cette conférence a eu lieu dans le cadre du séminaire  “Accumulation, régulation, croissance et crise”

lien

La conférence de  Robert Boyer, est très bien aussi (je n’ai pas encore écouté les deux autres), très ironique, la crise était tout à fait prévisible (et prévue par un certain nombre d’économistes, pas assez “modernes” au sens libéral du terme).

Intéressantes déclarations de Martine Aubry dans le Journal du Dimanche de ce jour ! Interrogée à l’occasion de l’anniversaire de la chute du mur, elle dit son regret que l’Europe n’ait pas été au rendez-vous pour « accompagner les ex-pays de l’Est dans un régime de transition conservant un Etat protecteur et faisant naître un marché efficace ».

Elle en tire le malheureux constat : «le triomphe de l’ultralibéralisme a été une illusion..» les libéraux américains ont «débarqué dans les pays de l’Est avec la volonté de détruire tout ce qui représentait le régime antérieur, en particulier l’Etat et les services publics, laissant la place à l’enrichissement de quelques-uns et au règne des mafias». Et d’en tirer la leçon : « la crise économique a montré combien ce système marchait sur la tête. C’est bien d’un nouveau modèle que la gauche doit construire »

Quand le journaliste lui demande si la gauche n’est plus social-libérale, Martine Aubry répond: « Certains ont considéré que la financiarisation de l’économie était le comble de la modernité. Mais la gauche en France a mieux résisté à cette idée fausse. Et aujourd’hui, le Parti Socialiste est uni autour d’une idée simple et forte : le dérèglement est tel qu’il ne s’agit plus d’amender le libéralisme ou de corriger ce capitalisme à la marge. Il s’agit de changer le système, de changer de système. C’est à cela que nous travaillons. »

Dieu soit loué, m’écrierais-je, si je n’étais pas athée ! Certes Martine ne va pas jusqu’à dénoncer, unité oblige , les petits camarades qui considéraient naguère que la doctrine socialiste était à ranger au rang des vieilles lunes. Sans doute est-elle encore très optimiste en affirmant que le Parti est uni sur l’idée qu’elle avance : il faudrait prévenir quelques uns de nos camarades ! Mais tout de même, le ton change.

On ne parle pas comme on le proclamait naguère, de supprimer la propriété capitaliste. Mais quand Martine, prenant l’exemple de Molex rachetée par des actionnaires américains qui l’ont vidée puis exécutée, défend l’idée que lorsqu’une entreprise est mise en danger pas ses actionnaires, il faut la mettre sous tutelle judiciaire, elle semble bien décidée à remettre en cause le droit de propriété qui comprend comme les juristes le savent l’usus, l’abusus et le fructus, le droit d’utiliser le bien dont on est propriétaire comme on le veut, le droit d’en tirer les bénéfices et le droit de s’en séparer comme on l’entend !

« L’ultralibéralisme nous a envoyé dans le mur» affirme Martine Aubry. Pourquoi « l’ultra » ? Le libéralisme n’a guère besoin de qualificatif pour nous envoyer dans le mur ! « Le marché doit être régulé, sinon il peut être destructeur de l’économie/» ajoute notre première secrétaire. Elle a raison d’affirmer que « les principes qui le déterminent, la concurrence, l’individualisme, le court terme, ne peuvent s’appliquer aux biens collectifs, à l’éducation, à la santé et encore moins à la société » - c’est à dire à ce qui fait l’essentiel de notre vie en commun ! – mais il faut aller plus loin et constater, et expliquer, expliquer toujours, – ce doit être le rôle historique des socialistes -que dans ces secteurs essentiels, la propriété capitaliste – le secteur privé – répond à une logique contraire à l’intérêt général.

La lutte contre la privatisation de la Poste dans laquelle le PS s’est heureusement engagé, n’est qu’une traduction parmi d’autres de la nécessité de s’opposer à la catastrophique logique libérale. Le secteur hospitalier conduit à marches forcées vers la logique de la gestion privée avant d’être définitivement dépecé, l’Education Nationale menacée de toutes parts, nous offrent un formidable terrain de lutte qui justifie l’identité socialiste de notre combat.

Ce sont ces combats que la PS doit mettre en perspectives pour affirmer la différence entre la gauche socialiste et les autres.

Jacques Fleury

Pour aller plus loin sur le même sujet, lire sur ce blog ICI la contribution de la section de Roye au projet du PS

La drept vorbind, nu ştiu dacă este a treia. Dar ştiu că este a treia conferinţă a Clubului la care particip. Şi nu am “ratat” nici una. Nici nu s-ar fi pus problema să nu vin, mai ales că se cuvenea să răspund “Prezent!” la invitaţia Preşedintelui Ion Iliescu… Cu binecuvântarea şi la invitaţia domniei sale, pentru care ţin să îi mulţumesc şi pe această cale, am participat şi de această dată la întâlnirea Clubului.
Când ai ocazia să stai faţă în faţă cu Istoria, să îi simţi respiraţia şi modulaţiile… te rupi parcă de noroiul contingenţelor şi tinzi, practic, spre Totalitate, spre Universal, adică spre descoperirerea Sinelui. Am fost şi rămân un hegelian…

20 de ani de la Revoluţie… şi vreo 92 de la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, e adevărat că întâlnirea a avut loc pe data de 5 noiembrie, dacă ar mai fi aşteptat două zile, ar fi fost mai semnificativ… mai ales că era şi Shabbat… În treacăt fie spus, salut propunerea de bun simţ a Dreptului Domn Aurel Vainer pentru funcţia de Prim Ministru. Eu l-am votat la parlamentare…

Deşi, din punct de vedere Iniţiatic, data de 5.11.2009, pare mai nimerit aleasă, suma internă a cifrelor fiind 18, reductibil la 9, Numărul Perfecţiunii…

O întâlnire de taină la care au participat mărimele PSD şi nu numai… liberalii şi conservatorii au fost şi ei prezenţi prin cei mai străluciţi reprezentanţi. Este suficient să evoc personalitatea strălucitoare la propriu a unui Călin Popescu-Tăriceanu, care i-a ţinut piept cu bărbăţie Barbarului de la Cotroceni…

A propos de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, pe care o aniversăm azi, nu vreau să vă las fără o dedicaţie specială cu această ocazie. Evident, unsere Kamaraden, RAMMSTEIN, MOSKAU…

Ist doch die schönste Stadt der Welt…

Mais, revenons a nos moutons! Nu îi pot numi pe toţi şi nici nu mi-am propus… Reţin discursul iliescian, percutant, organizat sistematic şi sistemic în sens întemeietor. Nu îmi pot reprima gândul intim dar obsesiv că viziunea politică a Domniei Sale, ca, dealtfel, a tuturor Marilor Lideri ai Istoriei, se aşează sub Semnul Totalităţii. Să mă explic. Ce altceva este îndelung clamatul consens iliescian, decât o reflecţie a Totalului? Apoi, chiar acest Club, care depăşeşte limitele strâmte ale ideii de partid, fie el şi Partid cu viziune mesianică, precum cele socialiste… chiar şi acest Club, nuda sa existenţă în vremuri tulburi… ca o sinteză dialectică a unor tendinţe adesea contrare, de cele mai multe ori convergente şi întotdeana completându-se în chip subteran şi fericit!

Ei bine, da! A fost o experienţă în sine… Discursul îl puteţi citi pe blogul Preşedintelui, pe mine mă interesează percepţia lui… Suprinzătoare este deci la Omul Iliescu pasiunea Totalului… Pe lângă Domnia Sa, un Emil Constantinescu va părea întotdeauna robit de Individual, de Particular, de Etnic dacă vreţi în sensul conservator al termenului… Şi oare Dreapta Autentică, fundamentată teoretic şi iconomic, nu este, precum Stânga autentică, sub Semnul Totalului, a Unităţii tainice de fiinţă şi de esenţă? (pleonasmul este doar aparent).

Şi vorbind despre Economie şi Iconomie, discursul lui Nicolae Văcăroiu a fost întemeietor din acest punct de vedere… ca dealtfel şi slujirea sa publică din perioada ‘92-’96, evocată cu lux de amănunte relevante în ceea ce a spus…

Am plecat după cel de-al treilea discurs, cel al lui Emil Constantinescu. Nu am mai putut rămâne să-i audiez şi pe Mugur Isărescu, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. Pierderea a fost, fără doar şi poate, imensă… M-am bucurat să văd totuşi un Adrian Năstase cu o cravată albastră şi un Tăriceanu cu o cravată – fină ironie! – portocalie! Există o unitate de substanţă între cei doi Prim-Miniştri autentici pe care i-am avut în acest Millenium… Boc este o caricatură, neputând fi socotit Prim Ministru… Ce este Boc? Despre unitatea de substanţă dintre Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu vom avea ocazia să împărtăşim altădată şi, probabil, în alte contexte.

Remarc prezenţa unor Oameni de Bine care se ştiu ei mai bine şi nu are sens să-i menţionez şi public şi cu care am comunicat realmente…

Aş fi dorit să stau până la Sfârşitul apoteotic… dar! Hélas, m-au chemat obligaţiile academice din cadrul Collège Juridique Franco-Roumain… am plecat în trombă deoarece urma să prezint o sinteză despre Diverses Théories de l’Etat de Droit! Supremă ironie…

]]> http://vindicte.wordpress.com/2009/11/05/francois-hollande-social-democrate-decomplexe/ Wed, 04 Nov 2009 16:40:05 +0000 vindicte http://vindicte.wordpress.com/2009/11/05/francois-hollande-social-democrate-decomplexe/

François Hollande, à France inter. Rappelons que son think tank propose dee s’inspirer du système éducatif américain…

“Est-ce que c’est normal que cela soit là encore les classes moyennes et les classes populaires qui payent les études…

-faire payer les plus riches?

-Non! Cela veut dire que celui qui a été dans l’université, il a une dette à l’égard de la société…”

Voir la vidéo à partir de 11min15. On peut noter aussi qu’un peu avant, il affirme son attachement au principe de la concurence, à l’Europe de la concurence, et qu’il centre son propos sur la dette…

Autrement dis, sa rénovation idéologique se fait dans l’affirmation du cadre néolibéral au sens le plus classique du terme, avec un peu de social par dessus: il est donc  (social)-démocrate…

Pour creuser un peu ce qu’il y a derrière cette idée, vous pouvez consulter ce post (edit: je remet la vidéo ci dessous) et regarder la vidéo à partir de la minute 54 et conclure: on n’a même pas besoin de Sarkozy lorsque l’on a François Hollande …

(vous pouvez en profiter pour regarder l’intégralité de la vidéo, car elle le vaut bien.)

Vous pouvez consulter aussi ce post (un peu ancien) de Jean-Luc Mélenchon sur le sujet de l’université, et c’est en effet ici, à mon sens qu’il y a une démarcation idéologique forte: ceux qui sont pour le principe de l’autonomie financière des universités et donc pour un marché de la connaissance, et donc aussi pour considérer in fine l’étudiant comme un client (qui a alors une dette et doit payer le prestataire de service concerné), et ceux qui considérent que le savoir est un domaine qui a sa propre logique (autonome, notamment des intérêts de l’entreprise) et qui n’est pas la même que celle du monde financier (rentabilité, profit, capital humain, …).

Débat entre Jean-Luc Mélenchon et Julien Dray  à Sciences-Po Paris, le 12 décembre 2007. En gros, deux visions sur l’avenir de la gauche s’affrontent, et ici, ils ont un peu de temps pour s’expliquer.

Cei zece Miniştri PSD care şi-au dat demisia din Guvern din solidaritate cu colegul Nica. Era să scriu Caranica, nu era departe de adevăr: Galaţii lui nu sunt departe de Constanţa mea natală şi ceva dârzenie de machedon ar avea vrednicul de pomenire Nika… Nike, pe greceşte va să zică Victorie…

Ce pot spune?! Un gest de suprem eroism şi aproape creştinească jertfă de sine, nu prea s-a mai văzut în România să se renunţe aşa de uşor la ciolan. Cei Zece… Decemvirii Neamului Românesc!

P.S. Şi unde mai pui că de la Decemviri la Decembrişti nu este decât un pas!

Am citit o mărturisire cutremurătoare a unui vechi tovarăş de lupte ideologice în câmpul minat la blogosferei. Mă refer la tânărul Liberal Alexandru Marin, un Om de Bine. Ideea de bază a scrierii sale, mărturisire de vibrant patriotism şi emoţionantă sinceritate, care ne invită în mod expres şi nu numai la reacţie, este aceea a unei Românii a bunul simţ, sau, cum îmi place mie să spun, a Normalităţii.

Dragă Frate Alexandru, îţi scriu această scrisoare fiind conştient de unitatea subterană de substanţă umană, în primul rând, care ne leagă pe noi, Oamenii de Bine din toate Partidele acestei frumoase Ţări şi, de ce nu?, şi din societatea civilă. Unde alţii mai bănuitori văd obscure solidarităţi transpartinice eu văd simplu – Omul. Omul în toată normalitatea lui, eliberat de ideologii sterile şi de tătuci doctrinari, care se contemplă pe Sine şi încearcă să găsească adevărul în el.

De aceea nu pot decât să salut instigarea ta la Normalitate, mişcătoarea ta apologie a Bunului Simţ. Prea multe lucruri nu ar mai fi de adăugat. O perspectivă personală?

Ştii că sunt social-democrat. Nu din oportunism, aşa cum au insinuat unii fără Neam şi Dumnezeu. Ci din Bună Credinţă, din frumoasă Tradiţie familială, datorită moştenirii culturale umaniste la care mă revendic şi în care mă regăsesc. În clipe grele pentru mine personal, dar şi pentru Ţară, am găsit în Oameni ca Ion Iliescu sau Adrian Năstase un sprijin şi nişte Modele existenţiale. Drama lor a devenit şi drama mea. Sau, mai bine spus, drama intelectualului din Societatea Românească se joacă, în primul rând, pe scena politică şi apoi în vieţile noastre.

Invazia prostului gust, a proastei creşteri, a non-valorii anti-culturale în societatea românească mă revoltă în aceeaşi măsură ca şi pe tine. Avem nevoie de o schimbare radicală a Societăţii Româneşti, schimbare pentru care Criza nu poate fi decât ocazia şi cauza. După un an de guvernare bastardă şi lipsită de binecuvântare, de o crasă incompetenţă şi de un deşănţat politicianism, se cuvine să aşteptăm altceva, o Lumină nouă.

Cred într-o firească şi necesară primenire morală a Societăţii Româneşti, o Renaştere a Neamului, pe care o aşteptăm ca pe Messiah.

Salutăm pe această cale prăbuşirea inevitabilă a Guvernului Marionetă Boc. Fii Luminii (recte pesedeii) nu au mai putut să stea alături de buldogii Preşedintelui şi au ales calea îngustă dar Dreaptă a Opoziţiei. Era un gest firesc, pe care îl aşteptam de multă vreme.

“Poporul P.S.D.-ist”, ca să folosesc o vorbă dragă Doctorului cel Bun – nu poate fi oare asimilat cu Poporul Ales, eliberat din Robia Babiloniei băsesciene? Se pare că Băsescu are ascendenţă asiriană…

Cum poate un ţăran din Mărgău ca Boc să stea alături de un Aristocrat precum Cristi Diaconescu?! Se poate amesteca Lumina cu Întunericul?

Sperând că P.S.D.-ul îşi va regăsi adevărata esenţă mesianică, în slujba Mânturii Neamului, a poporului asuprit de kapitalişti, salutăm acest gest de minimă decenţă al întoarcerii la greua misie de Iluminare a masselor!

O dedicaţie pentru Adrian Năstase:

Nous jouissons, au Québec, d’une qualité de vie exceptionnelle.  Des services sociaux à faire pâlir de jalousie un grand nombre d’américains, surtout en ces temps de disette économique, et un environnement social généralement paisible dans lequel on peut évoluer sans avoir peur de se faire agresser au tournant de la rue ou au dépanneur du coin. 

Par ailleurs, le coefficient de Gini, mesurant le niveau d’inégalité économique dans une société donnée, a récemment fait ressortir que le Québec a connu depuis vingt ans une moindre accentuation de l’iniquité sociale en comparaison des autres provinces canadiennes ou des États-Unis.  Il en est de même pour les pays à tendance social-démocrate de la Scandinavie et de l’Europe de l’Ouest qui ont su freiner l’aggravation des écarts de revenus dans leurs populations respectives.  

Certains rétorquent que le poids d’un tel ensemble de mesures d’aplanissement socio-économique est trop lourd à porter et que celui-ci se maintient au prix d’un endettement public dangereusement élevé. Ceci est l’éternelle rhétorique de la pensée mercantile qui réduit tout ce qui est social à la plus simple expression monétaire sans apprécier le facteur humain de l’équation sociétale. 

Même si l’on admet que la dette publique de l’état du Québec demeure l’une des plus élevées en Amérique du nord, on est en droit de se demander comment en est-on arrivé là? 

Depuis la grande noirceur de Duplessis jusqu’au présent gouvernement libéral de Jean Charest, le Québec a toujours plié les genoux devant les multinationales, particulièrement américaines, et a éternellement hésité à demander de véritables redevances sur l’exploitation abusive de ses ressources dont l’objectif aurait été d’assurer la préservation de celles-ci et l’enrichissement de la nation.

On apprenait, en juin dernier, que 22 entreprises minières ont échappé à l’impôt entre 2002 et 2008 en s’appuyant sur tel ou tel avantage fiscal douteux. 

Les compagnies forestières, elles aussi, ne sont pas à plaindre.  Après avoir rasé les aires forestières durant des décennies avec le consentement implicite des gouvernements tout en ne retournant que des miettes à la collectivité, elles ont reçu, en 2007,  351 millions de dollars en remboursement de travaux sylvicoles après avoir déboursé 228 M$ en redevances et 5 M$ en impôt sur les profits! Faites le calcul vous-même!  À cela, il faut ajouter les centaines des millions de dollars d’aide à l’industrie forestière octroyés par le provincial!

Parlons de l’eau qui sera la ressource la plus convoitée dans l’avenir.  Durant longtemps, Pepsi, Coca-Cola, Danone, Nestlé et Naya s’en sont donnés à cœur joie en pompant notre ressource hydrique sans contrôle ni perception monétaire de l’État. Devant le tollé général, la ministre du Développement durable, de l’Environnement et des Parcs (MDDEP), Line Beauchamp, a annoncé qu’à partir de 2009 les grands exploitants d’eau seront soumis à une taxe pouvant rapporter un misérable 5,5 millions aux deniers publics!  Pourtant, Québec devrait taxer davantage ces compagnies qui aspirent l’eau de nos rivières, de nos lacs, de notre nappe phréatique sans créer le moindre emploi de qualité et concourir à la prospérité économique du Québec.

Notons qu’en Alberta, seulement dans le domaine des sables bitumineux, la province a pu engranger plus de douze milliard$ en redevances – douze milliard$!- et cela pour une seule et unique ressource!

Le peuple québécois, jadis colonisé de la couronne britannique et maintenant colonisé du capital américain, a constamment su courber l’échine comme une bonne populace servile habituée à se faire piétiner en vendant ses richesses naturelles pour une bouchée de pain à des intérêts étrangers.

Une dette publique de l’ordre de celle que nous possédons actuellement est une aberration.  Il existe un véritable décalage entre notre capital de trésors naturels et la condition de nos états financiers publics.

Après tout, le territoire du Québec regorgeait et regorge encore de richesses naturelles et nous devrions, en rapport à notre petite population et notre faible occupation du sol, n’avoir aucune dette de la dimension de celle qui accable actuellement nos finances publiques.

Une somme colossale a été tirée de nos poches au fil des décades et s’est enfuit hors de nos frontières à notre plus grand désavantage.  Et maintenant, nous payons l’addition de notre laisser-faire et de notre laxisme.

Ce n’est pas le filet social dont notre peuple s’est doté qui est la cause de notre endettement collectif, comme tente de nous faire croire la bien pensante élite mercantile nord-américaine qui a le culot de nous culpabiliser pour notre solidarité sociale, mais bien le vol de nos ressources naturelles par cette dernière.

Sorin Oprescu îşi va anunţa candidatura astăzi la ora 16, la Cotroceni. Locaţia nu pare întâmplătoare. Aşa cum Domnul Traian Băsescu a intrat pe ultima sută de metri în cursa electorală în anul 2004, tot aşa şi Sorin Oprescu a aşteptat momentul cel mai bun pentru a-şi anunţa candidatura. Mult succes, doctore! Noi, intelectualii de stânga, te susţinem!

După ce Mircea Geoană s-a apucat să bată mătănii în Biserica de la Palatul Cotroceni, iată că un alt lider politic de primă mână al acestei Ţări – l-am numit, fireşte, pe Traian Băsescu, alege să se pună sub protecţia Sfinţilor pentru a se feri de Mânia Populară. Aşa cum sesiza cu pertinenţă şi distinsa mea colegă Nordic Larisa, scumpul nostru Preşedinte Traian Băsescu a ales să se lanseze la apă într-o localitate cu nume predestinat, aflată la graniţa de Vest a Ţării… Ex Occidente Lux!

Sân Nicolau Mare… Nume predestinat al Măreţiei… După cum, noi, cei iniţiaţi în tainele limbii greceşti, ştim – Nikolaos înseamnă NIKE LAOS, Victoria Poporului. Deci numele Sân Nicolau Mare ar însemna – Marea şi Sfânta Victorie a Poporului… pentru că, nu-i aşa, Domnul Traian Băsescu cârmuieşte ca un Epitrop acest Neam pe Calea Mântuirii sub auspiciile Autorităţii Poporului, neavând a da seamă de derapajele anticonstituţionale ale domniei sale decât în faţa Poporului, nu a sistemului ticăloşit… Vox Populi, Vox Dei!

Campania electorală începe sub auspicii bune, cu miros de tămâie… Călugărul Vasile ar fi gelos!

Dacă nu am dreptate, vă dau voie să mă înjuraţi pe blog. Dar după ce am auzit că a fost astăzi la Congres, asta e concluzia mea – Mircea Geoană este slab, foarte slab, nu convinge nici măcar Partidul. Cred că turul doi va fi Băsescu-Oprescu şi va ieşi Oprescu. Eu votez Oprescu.