Vezi cum zilele se duc şi anii trec repede în vânt şi noi ne ducem odată cu ei. Vezi cum clipele se topesc. Viaţa a fost adesea comparată cu un lung tren, în care oamenii se trezesc adesea că merg în el. Nu realizăm unde ne-am urcat şi când. Ştim doar că suntem agolo. Fericire… sunt gări unde staţionăm câte un minut, două. Când începem să zâmbim, sună de plecare. Durerile ni se par că sunt staţii lungi, care nu se mai sfârşesc. Cu ochii îndreptaţi tot înainte, aşteptăm nerăbdători gara pe care ne-o dorim. Gara, în care în sfârşit vom staţiona mai mult. Ne hrănim cu momente de plăcere şi visăm cu ochii deschişi. La un moment dat…pe furiş… va suna alarma că am ajuns la destinaţie. Va trebui să ne despărţim de cei cu care călătorem. Să lăsăm bagajele în tren şi…să păşim înainte. Poate că pe fereastra trenului vor sta oameni cu faţa lipită de ea şi cu lacrimi pe ochi, făcându-mi cu mâna. Sau poate că… am fost singură în compartiment şi nimeni nu-mi va spune : ”Ai ajuns. Aici trebuie să cobori. Ne întalnim la poarta 9!”
Până atunci, am să urc în fiecare staţie în tren şi am să urlu cât mă ţin plămânii: ”Tot înainte şofer!”

O chestie care pare ca se tot repeta: in fericitul caz in care am castile cu muzica frumoasa in urechi atunci cand astept ratb-ul in statie se intampla mult prea des sa fiu intrerupt. “Scuze, ce ratb merge in the dick with the satellite?” “Scuze, maica, sunt o baba inutila care miroase a zacusca, nu ma ajuti sa urc si eu?”. Si altele de genul asta. Chiar daca toti ceilalti 100 de insi din statie nu au casti in urechi.

In seara asta un betiv cu chef de vorba si o doza de bere in mana ma chiestiona despre bocancii mei.

“Cat ai dat pe ei? De cat timp ii ai? Am avut si eu, cinci ani m-au tinut!”

Par mai inteligent daca am castile in/pe urechi? Ma indoiesc.

20 noiembrie

a durat trei zile. “Nici unul din noi nu-l poate imblanzi pe celalalt”, mi-a zis in statie de 16 de la biserica. Amandoi eram nebuni dupa micul print si am inteles. Trebuia sa ma retrag. doamne, cat as vrea ca ea sa o fi zis pe fatza!
Ma abstractizez pe mine insumi, si sper sa scap de ghemul asta de suferinta. Exista oameni care sa ma inteleaga, dar nu i-am gasit inca. Oamenii care sunt langa mine m-au ales pe mine – si nimic n-ar fi putut sa-mi demonstreze asta mai clar decat discutia pe care am avut-o cu Roxana la telefon. De ce a trebuit sa fiu pedepsit asa?

21 noiembrie
Traim cu masti; mintind pe altii ne mintim pe noi insine. Suntem prinsi in capcana, intre idealul a ce vrem sa fim si realitatea demografica, baietii de cartier ce salta slanina si Pizza Hut-ul mereu plin; avem vise si le pierdem, sau le cristificam, urcandu-le mai sus de noi insine. Ii mimam pe ceilalti si le cersim aprecierea; scuipam peste tot, de frica sa nu ratam un loc bun. Ne e frica sa recunoastem homunculii din noi.
Dragostea deja am condamnat-o: e fie o criza temporara de narcisism, care da intr-o sexualitate tarzie si lepros deplorabila (esti ca mine, deci vreau sa te am) sau e dorinta profund umana de a atinge pana si cacatul, daca e cocotat pe everest, cheia slabiciunii si rapciugii (esti cum as vrea eu sa fiu daca am curaj, deci vreau sa te am). Prietenia, ba chiar orice relatie tot la unul din astia doi poli se reduce. Salvarea nu mai exista. Daca a existat vreodata. Supremul nihilist e cel care neaga nihilismul, sa nu uitam.
Sfinxa s-a despartit de cacatul ei de gagiu (ca sa nu zic ca el a lasat-o pe ea, si ei ii e rusine sa recunoasca pana si asta). M-a batut la flocii de pe cap saptspe ore pana s-o dau eu afara. Acuma ca ma gandesc, ea nu prea parea foarte hotarata pe ea, dar nu mai conteaza. Poate ca durerea mea, personala si proprie, e destul. Cred ca Corbul ar fi foarte fericit sa ma auda gandind asta.
Ba chiar s-ar putea sa ma auda, ma duc cu el sa tragem o betie d-aia de se aude la spital. Altfel, zau daca mai stiu pentru ce traiesc.

22 noiembrie

Vis (cred in vise enorm, mai mult decat in Dumnezeu): Iulia ma iubeste, eu o iubesc pe Catalina, Catalina pe Iulia (in vis se cunosc). Scena: inainte de un bal, noaptea, am venit sa plecam impreuna. Afara e cald si padure. Iulia sta sprijinita de un stalp al verandei, cu o rochie f.sexy si o atitudine provocatoare, asa cum mi-o imaginez ca e tot timpul cand nu se ascunde de ea insasi. Noi doi suntem in fata ei, la cativa metri, eu in spatele Catalinalinei: Catalina are ochii inchisi si eu ii deschid cu degetele mele, imi plimb degetele mele peste fata ei, ii frec coapsele si pulpele, fata si mainile; Iulia e excitata pentru ca imi atrage totalmente atentia, Catalina isi poate imagina ca Iulia o mangaie, iar eu ma pierd intre amandoua.
De dupa-masa, am gasit sursa inspiratiei: Nightingale, cantecul nostru. Mai stii asta, Catalina? Iti mai aduci aminte de mine? Stii ca esti pe cale sa mori si sa dispari in mintea mea?
Si – Corbule – ce se petrece acolo???

18 octombrie

Am mers azi cu ea pana la statia de unde ia autobuzul – lung drumul, dar ne-am zis multe bancuri si a fost Okapa. Nu era nevoie sa vin cu ea, si nici nu era nevoie sa mergem pe jos pana acolo; dar frunzele au inceput sa inmormanteze praful si totul a capatat ritmul unui ritual straniu: vantul ne ranjea, ea chiar radea la bancurile mele…
Chiar cred ca putem sa fim prieteni. Oricum, inamica nu-mi e. Trebuie sa nu fac tampenii. Nu degeaba imi spunea Corbul ca prea ma grabesc. Totusi.. are tipa asta un zambet… nu mai am comparatie.

20 octombrie

La festivalul berii m-am pierdut intentionat de Corb, Roxana, si Sfinxa ca sa ma gaseasca ea. Si m-a gasit! Nu-mi vine sa cred! Parca e o faza din alea cu puterea mintii!! Oricum, a fost cel putin aiurea sa stau cu ea de vorba in timp ce era pe genunchii gagiului ei (un anonim de la 10R3 – stuff, nu persoana). Si cu mine vorbea…
Bineinteles ca a trebuit sa plec, cu imaginea buzelor ei in minte. Groaznic lucru sa fii indragostit. Si nimeni – la mine la masa – n-a banuit nimic. Of course, nimeni n-a vazut-o cum arata. poate ca corbul crede ca totul e inventat de mine.

22 octombrie

Vorbim in curte foarte mult. S-a apucat serios de fumat de cand ma cunoaste. De fapt a mai fost o faza de care n-am scris: la biologie avem banci late, si s-a asezat in spatele meu si pe celalalt rand, adica ea sa poata sa ma vada, dar eu sa nu pot s-o vad. Ori de cate ori intorceam capul catre ea, ea ma evita. Asta a fost cu o zi inainte sa incepem sa vorbim in curte. Acum o duc spre casa in fiecare zi, dar nu prea e mediul potrivit. Hai c-a devenit si obicei. Ma descurc si imi place.

“Nu mai rade asa colorat.”

“Aa, te deranjeaza?”

“Pe mine nu, dar oamenii din statie se holbeaza la tine.”

“ HAHAHA! VA PLACE RASUL MEU?”

Oo

“ MACAR ZAMBITI ACUM! ^^ “

“ Esti senila.”

“ Stiaam. Mai ai Skittles?!”

]]> http://zamfirpop.wordpress.com/2009/11/12/borduriada-turdeana-update/ Thu, 12 Nov 2009 20:53:26 +0000 Zamfir POP http://zamfirpop.wordpress.com/2009/11/12/borduriada-turdeana-update/ http://zamfirpop.wordpress.com/2009/11/11/borduriada-turdeana/ Wed, 11 Nov 2009 20:40:57 +0000 Zamfir POP http://zamfirpop.wordpress.com/2009/11/11/borduriada-turdeana/ http://diligensscripturae.wordpress.com/2009/11/11/statie-de-energie-solara-in-spatiu/ Wed, 11 Nov 2009 11:23:30 +0000 Irina Ioana Popescu http://diligensscripturae.wordpress.com/2009/11/11/statie-de-energie-solara-in-spatiu/

Agenţia spaţială japoneză are un proiect de construcţie a unei staţii gigantice de producere a energiei solare în spaţiu, ce va ajunge şi pe Pământ cu ajutorul laserului.
JAXA (Japan Aerospace Exploration Agency) speră ca planul său ambiţios să ajute Japonia să îşi rezolve problemele energetice, dar şi să ofere o soluţie pentru combaterea încălzirii globale, scrie presa britanică. Deja a fost ales un grup select de companii şi cercetători cărora li s-a încredinţat sarcina de a executa planul şi de a construi viitorul sistem spaţial de energie solară SSPS. Planul constă în crearea unui sistem de panouri fotovoltaice asemănătoare panourilor solare care se folosesc în tehnologiile de producere a energiei şi pe Pământ, şi de plasare a acestora pe o orbită geostaţionară. Proiectul nipon are la bază faptul că razele Soarelui sunt de aproximativ cinci ori mai puternice decât cele care ajung pe Pământ, permiţându-le astfel panourilor solare din spaţiu să înmagazineze o cantitate mult mai mare de energie. “Deoarece energia solară este o sursă de energie curată şi inepuizabilă, noi credem că acest sistem va putea să contribuie la rezolvarea problemelor legate de criza surselor de energie şi de încălzirea globală”, se explică într-un raport făcut de experţii de la Mitsubishi Heavy Industries. Dacă proiectul va reuşi, pământenii sau cel puţin japonezii vor beneficia de o energie de până la şase ori mai ieftină decât îi costă în prezent.

Sursa: Jurnalul.ro

pe o stradă strâmtă,
vis-a-vis de-un bulevard
cu nume de aromân,
m-am înecat cu miros de tuş, de ziare proaspăt ieşite de sub tipar,
am înghiţit o ploaie-mbrăcată-n gaze toxice,
şi-am plâns din cauza nebuniei
oamenilor.
aseară m-am intors. cu trenul,
undeva târziu în noapte. am mers kilometri
întregi de la staţia leului până la
pod în octombrie, privind orologiile vechi care creşteau la fiecare intersecţie
pe străzile pustiite,
mirosinde-a-ntuneric umed,
medieval
fixându-mi retina pe sferturile de oră.
mâine
nu voi mai pleca, dar sferturile vor trece în acelaşi ritm neîntrerupt,
parcă mai slinoase ca cele de aseară
şi pătate de rugina ceasornicelor crescânde-n asfalt.

Astazi: Schwebebahn. Inainte de Schwebebahn cateva cuvinte despre Wuppertal: se afla la doi pasi de Koln si tot la doi pasi de Dusseldorf. Ambele orase importante sunt deservite de linii aeriene cu plecare din Romania, Koln chiar si de o companie low-cost. Articolul de maine va descrie in detaliu Wuppertalul, acum ne intoarcem la Schwebebahn care, atunci cand l-am vazut in 2006, mi-a scos un WOW..

Schwebebahn este o linie de transport suspendata si monosina (avand o singura sina). Deja doua particularitati care o deosebesc de alte mijloace de transport. A fost construita in 1900, deschisa publicului in 1901 si se afla inca in uz ca sistem de transport local in Wuppertal, fiind astfel cel mai vechi sistem monosina din lume. Calatoria intreaga se desfasoara de-a lungul a 13,3 kilometri pe parcursul carora sunt insirate 20 de statii. Vagoanele “zboara” la o inaltime de 8 metri deasupra strazilor si de 12 metri deasupra raului Wuppertal al carui curs il urmeaza pentru 10 kilometri. La un moment dat trenurile traveseaza autostrada A46. Spectacolul este deci total. In 2008 Schwebebahn a transportat 25 de milioane de pasageri.

Flota ce ruleaza pe aceasta linie contine 27 de trenuri compuse din 2 vagoane. Fiecare vagon are 24 de metri lungime, 4 usi de acces, 48 de scaune si o capacitate de 130 pasageri. Viteza medie este de 27km/h iar viteza maxima de 60km/h. Pentru doritorii cu bani, flota contine si un Kaiserwagen, trenul original cu care a calatorit imparatul Wilhelm al II-lea in cursul unui test in 24 octombrie 1900!! Trenul este disponibil pentru evenimente speciale si charter.

Intrucat calatoria cap-coada cu Schwebebahn-ul dureaza doar 30 de minute, in articolul de maine o sa va descriu celelalte atractii turistice care sa va umple ziua de vizita in Wuppertal.

Cândva mi s-a spus că viața e ca un tren. Trenul vieții oprește în gări, cu vise pierdute, găsite și regăsite, dar niciodată nu anunță stațiile. Nu are conductor, nu are controlor, nici bilet, doar preț pentru opririle de-o clipă în gările ieșite în cale. Își contruiește propriile căi de fier prin cele mai neașteptate locuri. Următoarea destinație e mereu o surpriză. Câteodată se adaugă vagoane noi care se compun și recompun, vagoane ale altora care temporar staționează în aceeași gară, care țin companie unicului călător din trenul vieții. Nu știm niciodată unde și când vagoanele se vor despărți și fiecare se va duce către alte zări. În gările vieții se părăsesc lacrimi, zâmbete, tristețe, fericire și gările rămân ca un caleidoscop sufletesc, alcîtuind călătoria. Oricum nu putem staționa prea mult! Trenul vieții merge mereu înainte. Nu se întoarce chiar dacă ne-am dori. Nu stă. Poate doar întârzie mai mult sau mai puțin… Controlul biletelor se face doar la destinația finală. Acolo va răsări prețul plătit pentru lacrimi și patimi. Acolo se va plăti amenda pentru timpul pierdut sau trăit prea intens încât am uitat de existența sa. Și de acolo nu știm unde se duce… pentru că se duce mereu… în mișcarea gravitațională neîncetată a sufletului indistructibil…

Anuntul este disponibil in statia de autobuz “Piata Operei” – langa Facultatea de Drept. Azi l-am vazut, i-am facut si o poza, pentru conformitate. Zice asa:

“Domn studii postliciale, nefumator fara obligatii (FO) (49, 1.65, 70kg) cu apartament 95 mp in blocul alaturat la adresa:  TONY P. , Blvd M. Kogalniceanu nr 49 ap 29, sector 5 Bucuresti, doresc prietenie-casatorie cu salariata sau studenta bruneta-satena (FO) cu corp si talie subtire + fund mare si bombat (cu contrast). Astept sa-mi scriti pe larg si sa ne cunoastem. va multumesc anticipat”

Statia de 783, Piata Unirii, 22:04 :  Imi place sa stau aici, pe banca asta, cu el, sa ascult muzica si sa ma uit la masini.

crepuscul rupt în două
varsă
bucăţi de oase şi dungi
pătate cu ţărână indo-europeană,

urme de bărbat nebărbierit în apă vie
şi oameni seci în milă,
cărora
le curge corneea,

doar eu am rămas
cu picioarele crăpate,
cu sudoarea curgândă
şi cu inima cenuşă dincolo de mumbaiul zilelor
incinerate,

să dau stingerea de la flacăra lumânării,
să mă întorc
spre apus,
spre lumea lăsată în staţie,

când aş fi vrut să o lepăd în tăgadă
prin saci
cu şosete.

Foto

Salut.

- Citi dintre voi folosesc scarile rulante ?

- Probabil majoritatea.

- Mergind mai in adinc, citi dintre voi stationeaza pe ele si citi continua sa urce odata cu ele ?

Intreb pentru ca am patit o chestie cu un cetatean, chestie care mi-a adus aminte ca traim in Romania. Toate abtibildele alea galbene cu “Stationati pe partea dreapta” sint puse, dupa parerea mea, de un oligofren (sau de o oligofrena, de ce sa facem discriminare ?), pentru ca sint puse pe partea dreapta.

Daca persoana stationeaza pe stinga, abtibildele le-ar reaminti sa stea pe dreapta.

Scurt. Poate gresesc, dar ma indoiesc. Si acum chestia cu cetateanul: am urcat treptele de la Piata Unirii 1, am traversat tot coridorul pentru a iesi si apoi am inceput sa urc la suprafata cu scarile rulante. Cei citiva cetateni care stationau pe partea stinga s-au dat la o parte cind am zis “pardon”, doar un specimen nu.

L-am intrebat de ce si el mi-a replicat foarte natural: “eu ma odihnesc pe scarile rulante, daca vrei sa urci, urca pe trepte”. N-avea rost sa-i explic, prin ceafa groasa nu prea trec asa usor argumentele. El se putea odihni in continuare si pe partea dreapta iar eu mai cistigam citeva secunde bune urcind si pe scarile rulante.

- Cit de obosit poti fi totusi la 9 jumate dimineata ?

Chiar si dupa o tura de noapte. Iar in secundele alea cistigate puteam traversa linistit pe verde la semafor si mai cistigam alte 2 minute. Stiu, veti spune “Trezeste-te mai devreme”. Ei bine, nu vreau. De ce sa nu cistig 5 sau 10 minute de somn ? Eu mi-am calculat traseul si timpii si ajung la munca inainte de ora de incepere. Ma scol mai devreme ca sa ocolesc obstacolele in loc sa le elimin ? Acesta este inca unul din pasii batuti pe loc care ne tin inca din evolutia catre o tara civilizata.

N-ati vazut ca in discutii toti se refera la alte tari ca fiind “tari civilizate” ? Toti vorbesc dar nimeni nu face nimic in acest sens. In Madrid, daca nu te muti pe dreapta sau te misti incet dau peste tine pur si simplu. Si nu-si cer scuze. Si nu comenteaza nici unul. Despre alte tari nu pot spune nimic, ii las pe altii sa povesteasca. Astept comentarii si eventual sugestii referitoare la modurile in care pot fi educati semenii nostri mai caposi.

“Articol preluat pe blog-ul lui  Sorinel“