… şi nu era nimic şi nimeni. Doar voi doi, de mână, târâindu-vă picioarele prin frunzele veştede, picate sub greutatea toamnei. Nimic nu vă disturbă momentul de linişte. Copacii seculari, a căror scoarţă o mângâiaţi în trecere, veghează asupra iubirii ce v-o purtaţi. Stelele vă luminează calea, şi rămâneţi, pentru o clipă, tu contemplând puzderia de luminiţe de pe bolta infinită, şi ea mângâind cu talpa un pâlc de iarbă încă verde. La un moment dat, tu îi strângi mâna mai tare… te uiţi în ochii ei, şi-i spui… “Iubito, pune-ţi o dorinţă!”. Ea roşeşte… închide ochii preţ de doar câteva secunde, şi apoi îi redeschide, luminoşi şi umezi. Şi tu îi arăţi ceva pe cer…

“Ce frumos, iubitule! Tu ţi-ai pus o dorinţă?!”

Bineînţeles că ţi-ai pus. Şi o iei în braţe, şi o strângi de parcă ai vrea s-o faci mică-mică să încapă perfect în inima ta. La urma urmei, şi-aşa ea e cea care locuieşte acolo şi o face să vrea să bată. De ce nu ar fi şi fizic?

Şi vă mai uitaţi preţ de câteva minute la minunea de pe cer. Nu pare a fi o stea căzătoare, totuşi. Trebuia să se stingă demult. Dar persistă. Zâmbiţi amândoi, asemuind-o iubirii în care vă scăldeţi sufletele, şi care dăinuie, în ciuda tuturor stavilelor.

Dar nu e o stea… şi tocmai v-aţi pus câte o dorinţă pe… nişte pipi! Ain’t life a bitch?

duminica + mici bucati de vineri

S-a intamplat minunea sa vad si eu o stea cazatoare (stiu ca nu e stea, dar parca suna mai frumos asa). Eram pe terasa, vorbeam la telefon cu Septembrie*** despre niste minuni din copilarie de care imi amintesc mereu zambind, caci le-am iubit, m-au iubit, poate m-ar iubi si acum, daca ar mai trai. Dar nu conteaza, eu o sa le iubesc mereu. (Sfinte Elvis, da iubareata mai sunt azi…) Buuuun! Vorbeam si visam si ma trezesc cu steaua cazand, iar pana sa ii spun lui Septembrie, s-a si stins. Trebuia sa imi pun repede o dorinta, ma tot gandeam, nu stiam ce sa aleg. Pana la urma tot la ce m-am gandit prima data a ramas. Am inchis ochii, am soptit dorinta si am zambit. Sper ca a fost intr-un ceas bun. Si sa se implineasca repede-repede, ca sa auzim de bine.

Octombrie, sa inteleg ca trebuie sa mai astept un an? Nu te mai stiu…

*** Nota: prietenii mei vor avea, de azi, nume de luni.

Un faimos teoretician, Vladimir Propp, a emis ipoteza ca basmele seamana intre ele, cu o structura tipica:

1. O situatie initiala de echilibru, care este periclitata de un element al raului;

2. Se realizeaza o actine reparatorie printr-o aventura eroica;

3.  Armonia se restabileste si eroul este rasplatit.

Daca il judecam dupa criteriile acestea, Stardust e un basm in toata regula si inca unul foarte misto.

Are de toate: suspans, actiune, chimie placuta intre cei doi tineri protagonisti, bildungs roman, ca tot suntem in perioada tezelor nationale, umor negru, un dram de horror si interpretari bunicele, cu mentiuni pentru Michelle Pfeiffer, care, la anii ei, arata mai bine decat orice starleta de la Hollywood si din alte parti, si, Peter O’Toole, care apare vreo cateva minute, dar suficient sa il tii minte tot filmul. Rolul lui de Niro e un fel de ciorba Nasul la psihiatru reincalzita la cuptorul cu microunde.

Dincolo de toate insa, ce imi doresc cel mai mult sa spun despre Stardust este ca a facut sa vibreze ceva in mine mai dihai decat a facut-o toata seria Lord of the Rings.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus recenzia-asa!

Mitru: tell me a story kitten

Cuki: about what?

Mitru: anything you want

Cuki: how about the story of a lonley girl that wished on a star?

Mitru: sure

Cuki: a fost o data ca niciodata, o fetita pe numeee

Cuki: zi un nume

Mitru: Smaranda

Cuki: smaranda sa fie

Mitru: si ce facea ea?

Cuki: si smaranda era foarte nefericita, ca nu avea prieteni. multi o considerau ciudata pentru ca mereu desena diverse lucruri care mai de care mai ciudate, creaturi infricosatoare si sinistre

Cuki: si nimeni nu vroia sa se joace cu ea. parintii ei erau prea preocupati de serviciu ca sa’i poata oferi smarandei atentia de care avea nevoie

Cuki: si chiar mai mult, nu erau constienti de cat de singura era cu adevarat fiica lor.

Cuki: ii spuneau ca nu trebuie decat sa fie mai sociabila, sa vorbeasca cu copii si ei vor ajunge sa se imprieteneasca cu ea odata ce o vor cunoaste.

Cuki: dar degeaba le spunea smaranda ca ea a incercat de multe ori sa faca acest lucru, ei erau convinsi ca e doar o faza, de care o sa treaca odata ce creste mai mare.

Cuki: si asa a mai trecut un an, iar smaranda era tot singura.

Cuki: intr’o zi, niste baieti mai mari au vazut’o stand singura la umbra copacului ei preferat.

Cuki: la inceput, smarandei nu ii venea sa creada ca baietii aceea vorbesc cu ea.

Cuki: dar s’a entuziasmat prea repede, caci acei baieti nu au facut decat sa rada de ea si sa ii rupa caietelul cu desene.

Cuki: smaranda a fugit acasa, plangand tot drumul, cu caitelul rupt strans in brate.

Mitru: saraca

Cuki: ajunsa acasa, a fugit in camera ei, a inchis usa si s’a aruncat in pat, plangand.

Cuki: si a plans, si a plans, pana in cele din urma a dormit.

Cuki: cand s’a trezit, era deja noapte.

Cuki: tiptil, s’a dat jos din pat si s’a dus la fereastra, privind miile de stele de pe cer, fascinata de frumusetea lor.

Cuki: plimbandu’si privirea pe panza intunecata presatara cu diamante, intr’un colt zari ceva ce’i atrase atantia

Cuki: era cel mai mare si cel mai fumos diamant dintre toate, si lucea cel mai puternic.

Cuki: smaranda privi steaua lung si afectuos.

Cuki: in timp ce’i admira lumina, isi aduse aminte de vorbele bunici sale, care murise cand era ea mititica, si care a fost singura perosana care a iubit’o vreodata cu adevarat

Cuki: ii spusese ca atunci cand o stea cade, trebuie sa’ti pui o dorinta, si aceasta se va indeplini.

Cuki: in clipa in care aceste cuvinte ii rasunara in minte, steaua cea mare si stralucitoare se desprinse de pe cer pentru ea.

Cuki: smaranda, inchise repede ochii si inclesta pumnii strans si isi dori din tot sufletul sa aiba si ea un prieten.

Cuki: deschise ochii, tematoare, privind pe cer.

Cuki: steaua cea mare disparuse de tot.

Cuki: smaranda zambi, increzatoare ca dorinta ei se va implini.

Cuki: se indrepta spre patul ei, si se cuibari sub patura, tinand strans la piept ceea ce mai ramase din caietel.

Cuki: toata seara nu reusi sa doarma

Cuki: isi imagina diverse scenarii, cum s’ar implini dorinta ei, cine va fi acel prieten, cum va fi sa aibe prieten…

Cuki: si asa dimineata veni.

Cuki: smaranda atipise putin, dar se trezi brusc, simtind ca ceva o gadila la picior

Cuki: iesi de sub plapuma usor, privind spre margina patului.

Cuki: nu’i veni sa creada ochilor!

Mitru: what what?

Cuki: la marginea patului ei, se aflaaaa…

Cuki: se aflaaaaaa

Cuki: o veveritza!

Mitru: aaaaaaaaa

Mitru: the inhumanity!

Cuki: si asta nu e tot

Cuki: it was a talking squirrel

Mitru: don’t you just hate those

Mitru: asa

Cuki: si veverita ii spuse ca a fost trimisa aici ca sa fie prietena ei.

Cuki: singura conditie, era sa nu spuna nimanui de existenta sa, caci altfel avea sa fie luata de langa smaranda.

Cuki: smaranda accepta.

Mitru: no smaranda don’t do it!!

Cuki: din ziua accea, smaranda si veverita au devenit cele mai bune prietene.

Cuki: era mai distractiv decat ar fi crezut smaranda sa ai ca prietena o veverita.

Cuki: cate jocuri inventau!

Cuki: cate povesti isi spuneau!

Cuki: veverita chiar o ajuta pe smaranda sa deseneze si alte lucruri, lucruri frumoase.

Cuki: si in mai putin de jumatate de an, smaranda era deja alta persoana.

Cuki: era mai vesela, zambea, mai des, pana si ochii ii capatasera o sclipire aparte.

Cuki: toti observara schimbarea asta la ea, inclusiv copii care o respinsera de atatea ori

Cuki: intr’o zi, in timp ce smaranda statea sub copac, desenand, iar veverita statea sus in copac printre crengi, uitandu’se la ea, o fetita se apropie de ea.

Cuki: se prezenta, spuse ca numele ei eraaa

Cuki: ca numele ei era dana (that being my real life best friend )

Cuki: cele doua fete incepura sa vorbeasca. dana era fascinanta de desenel smarandei, iar smaranda era mai mult decat dornica sa i le arate.

Cuki: usor usor, cele doua fete au inceput sa se imprieteneasca.

Cuki: in fiecare zi cand smaranda iesea in parculetul ei, se intalnea cu dana sub acel copac.

Cuki: zilele trecura, iar smaranda ajunsese sa petreca din ce in ce mai putin timp cu veverita.

Mitru: oh noes

Cuki: dar veverita nu se plangea. ea era oricum intotdeauna langa smaranda, fie ca ea stia, fie ca nu.

Cuki: o urmarea, sarind din copac in copac si ascunzandu’se prin tufe de trandafir.

Cuki: intr’o zi, smaranda o chema pe dana acasa, fiind ziua ei de nastere si implinind 10 ani.

Cuki: cele doua fete se jucara toata ziua, iar veverita statu pe o creanga de pe copacul de la fereastra smarandei, privindu’le.

Cuki: tot jucandu’se ele, dana dadu peste o carte, si din carte cazura niste foi.

Cuki: erau desene mai vechi ale smarandei, printre care si un portret al veveritei.

Mitru: I can feel the drama rising

Cuki: smaranda, vazand cat de incantata era dana de acel desen, ii marturisi ca acea veverita e prietena ei cea mai buna.

Cuki: abia dupa ce spusese acest lucru, isi aduse aminte ce cuvintele veveritei din prima zi cand a cunoscut’o.

Mitru: and then stuff starts to happen

Cuki: privi repede spre fereastra, spre cranga unde statea veverita de obicei cand era cineva in camera.

Cuki: nu mai era acolo.

Cuki: smaranda incerca sa se linisteasca, dar nu putu sa se abtina sa nu izbucneasca in plans.

Cuki: o ruga pe dana sa plece, si ii promite ca are sa’i povesteasca totul, dar acum nu e in stare sa vorbeasca despre acest lucru.

Cuki: isi petrecu tot restul zilei singura, inchisa in camera ei, plangand

Cuki: dar printre lacrimi si suspine, smaranda intelesese ceva.

Cuki: ca desi a pierdut’o pe veverita, prima ei prietena adevarata, a castigat’o pe dana.

Cuki: veverita nu a fost niciodata dorinta in sine, ci o cale ce a dus la implinirea dorintei.

Cuki: dandu’si seama de acest lucru, isi strense lacrimile si se duse la fereastra.

Cuki: stelele erau la fel de stralucitoare ca in ziua aceea.

Cuki: le privi in toata splendoarea lor, si sopti usor “multumesc”, iar toate stelele parca incepura sa luceasca mai puternic, raspunzandu’i “cu placere”.

Cuki: the end =D

Multumiri lui Mitru, fara de care aceast post nu ar fi existat, si pentru ca a avut rabdare sa ma asculte :”> Hug attack!>:D<>:D<>:D<>:D<>:D<

Imi cer scuze pentru ca am furat poza de aici.Sper sa ma ierte baietii, da sa-mi bag pula daca am putut sa ma abtin.

Cine este aceasta Federatie ?

          Este vorba despre o comunitate de oameni preocupati de cercetari si actiuni spirituale in Italia, autointitulata si “Laboratorul pentru viitorul omenirii”. Aceasta federatie are si o Universitate denumita “Universitatea Intelepciunii” . Damanhurienii au creat de-a lungul timpului “Templele Omenirii”: Templul Albastru, Hala Apei, Hala Pamantului, Hala Metalelor, Labirintul, Hala Sferelor si Hala Oglinzilor.

          Asta se intampla intr-o calda seara de sambata (august 1978), cand un anume Oberto Airaudi, impreuna cu vreo 10 alti damanhurieni stateau in jurul focului, cand, la un moment dat pe cerul de deasupra dealului Vidracco s-a vazut o lumina puternica (era o uriasa stea cazatoare-aparitie f. rara) coborand foarte lent. In urma acestui impact au observat ca pe pamant au ramas urme de praf stelar. Au considerat aceasta intamplare ca pe un semn pozitiv si un moment propice pentru a incepe saparea unui tunel in munte, spre “inima Pamantului”, pentru a crea un contact sincronic, in vederea realizarii unui gen de templu care nu a mai existat decat acum cateva mii de ani sau mai mult …

          Totul a fost creat manual si cu puterea vointei desi tuturor celorlalti din vremea aceea li se parea un proiect irealizabil. La indemnul plin de vitalitate si de speranta al lui Oberto Airaudi referitor la acest plan de constructie, doi dintre ei s-au apucat atunci sa sape doar cu ajutorul unui ciocan si al unui pickhammer dar au reusit cu multa darzenie sa sape mai mult de 1 metru pana au venit si ceilalti sa-i ajute. Sapaturile au continuat cu grupuri care se succedau tot la 4 ore, timp de 15 zile, sapand non-stop. Pentru acestia a sapa in interiorul muntelui a fost ca si cum au “sapat” in ei insisi (introspectie-autocunoastere). Entuziasmul si importanta pe care o acordau acestui eveniment i-a facut sa le intareasca prietenia si cooperarea. I-a intarit placerea pentru activitatea de grup si gustul pentru “secret” deoarece la acea vreme nu aveau aprobarea sa faca excavatii intr-o zona care nu existau legi care sa controleze o astfel de constructie. Au creat prin sapaturi un coridor care parea la inceput ingust insa continuand cu darzenie au realizat o nisa in acel coridor pentru contactul cu Pamantul in momentele de practica meditativa. Pana in acel moment totul se facuse manual insa venise momentul de a achizitiona un ciocan electric, cu ajutorul caruia, din doua parti opuse, au inceput sa faca doua semicercuri.Totul a fost realizat cu calcule exacte iar momentul in care cele doua semicercuri s-au intalnit (realizand cercul) a fost pentru ei o “sarbatoare euforica”. In cadrul cavernei circulare create a inceput constructia peretilor interiori cu mortar plasat direct pe pamantul ud, iar anumite parti mai instabile ale coridorului au fost intarite cu ajutorul caramizilor. In final, a fost preparat mozaicul din piatra Luserna. Ca rasplata pentru aceasta lucrare terminata, acestor muncitori li s-au adus fructe din gradina si paine facuta in cuptor de lemne si au fost puse pe foc anumite ierburi . Acest spatiu creat a devenit Templul Albastru.

          “Templele Umanitatii” reprezinta niste “creuzete” ale artei, devotiunii si o pura dorinta de a cuceri noi teritorii spirituale si umane. La fel cum umanitatea continua sa evolueze si sa se transforme, si templele sunt intr-o continua reinnoire si dezvoltare. Ele nu sunt monumente ale trecutului ci un punct de intalnire dintre divinitate si dimensiunea umana pentru fiintele de azi, o “oglinda sacra” capabila sa reflecte lumina interioara a fiecarei fiinte si sa trimita un mesaj dinspre Pamant inspre Ceruri. Complexul de temple reprezinta doar 10% din dezvoltarea care urmeaza sa se realizeze in acest munte sacru. Dintr-o cariera abandonata se va folosi piatra pentru a construi o moderna catedrala in interiorul celor doua cratere din zona impadurita adiacenta zonei Templelor Umanitatii. Aceasta catedrala va fi dedicata artei si creativitatii umane. Apoi va fi construit un Teatru cu peste o mie de locuri, gazda tuturor aspectelor de creativitate umana si va fi dotata cu o minunata orga bisericeasca. Printre alte dotari care se vor realiza se numara : o biblioteca a textelor sacre si spirituale, spatii inovative dedicate artei si cercetarilor, un SPA si spatii pentru sanatate si bunastare. Un trenulet subteran va realiza legatura dintre zona actualelor temple si noua zona iar o “masinarie pe cablu” va transporta vizitatorii din satele vecine spre zona complexului.Toate aceste noi spatii vor fi acoperite de o cupola uriasa de sticla, gratie tehnologiei moderne. Toate zonele din imprejurimi vor fi imbogatite cu lucrari de arta, fapt care invita artistii din intreaga lume sa participle la realizarea acestui vis uimitor. Va fi un loc magic care va avea o influenta benefica asupra fiecarui vizitator, deoarece, la fel ca si Templele Umanitatii, si acest loc va fi amplasat pe un punct special de pe planeta : pe locul de intalnire al Liniilor Sincronice, care aduna energiile spirituale din intregul Univers.

C21 Pandant stea cazatoare din ceramica, lucrati si picatat manual 8 Ron (la comanda se pot realiza si cercei, brosa, etc)

*Text publicat pe Forum Romania libera in decembrie 2001

‘Sateliţii copiilor’, acesta-i numele pe care sînt tentat să-l dau unei ‘Porţi Stelare’ foarte concrete, cunoscută sub acronimul STARSHINE, prescurtarea de la Student-Tracked Atmospheric Research Satellite for Heuristic International Networking Experiment , ce aminteşte titlul unui cântec de mare succes lansat în anii şaptezeci în musicalul rock ‘Hair’, compus de William Oliver Swofford.

Proiectul STARSHINE, program educaţional eşalonat pe 11 ani, adresându-se copiilor de şcoală din toată lumea pentru a ajuta la construcţia unor sateliţi şi a învăţa despre cauzele naturale ce le modifică orbitele, a planificat cinci sateliţi, din care până acum au fost lansaţi numai trei. Unul dintre ei a şi ‘murit’, era vorba despre Starshine 1, instalat pe orbită pe data de 5 iunie 1999, la 387 kilometri deasupra Pământului, de misiunea STS-96 a navetei Discovery.

După opt luni şi jumătate, coborând pe o spirală, satelitul Starshine 1 a intrat în atmosfera Pământului , undeva deasupra Oceanului Atlantic, lângă ţărmul brazilian, arzând complet şi planificat la înălţimea de 80 km. Printr-o coincidenţă din care nu încercăm să desprindem vreo semnificaţie, moartea satelitului Starshine 1 s-a întâmplat doar la câteva zile după moartea autorului melodiei ‘Good morning, Starshine’.

‘Deci totul a început cu un eşec ?’, ar putea suna o întrebare grăbită. Nu, dimpotrivă, aceasta-i dovada unui succes. Nici un fel de resturi ale sateliţilor Starshine nu aveau voie să ajungă până la suprafaţa Pământului ; preţul cerut de companiile de asigurări pentru un asemenea risc era de 100 de milioane de dolari!

Într-adevăr, poate că numele Starshine nu este chiar cel mai grăitor pentru ilustrarea acestui program, titulatura revelatoare ar fi fost ‘proiectul stelei căzătoare’ (Project Falling Star) ; pentru că scopul fiecăruia dintre cei cinci sateliţi este o reintrare planificată şi spectaculoasă în atmosfera Pământului. După cum spunea fizicianul Max Born, de câte ori vezi o ’stea căzătoare ‘ trebuie să-ţi spui o dorinţă, iar aceasta se va împlini. Dorinţa autorilor proiectului, profesorul de astronautică Gil Moore şi soţia sa Phyllis, a fost de a folosi aceşti ’sateliţi ai copiilor’ la antrenarea elevilor din şcolile Pământului la studiul interacţiunii mecanice între un obiect orbital pe o traiectorie joasă şi atmosfera planetei noastre. Bineînţeles, satelitul Starshine 1 a avut şi defectele sale, ce nu au fost ascunse. De exemplu, el nu putea să se rotească în jurul axei sale, defect ce a fost remediat la următorul satelit pus pe orbită, Starshine 3. Deci numerotarea sateliţilor nu s-a făcut în ordinea cronologică a lansării lor.

Satelitul Starshine 3 a fost lansat dintr-un loc mirific prin puritatea şi sălbăticia naturii sale, insula Kodiak, situată la 250 km de Anchorage, capitala statului Alaska, ultimul ’stat frontieră’ american, lângă ţărmurile căruia înoată balenele, pe câmpiile căruia pasc bizonii şi aleargă caii sălbatici. Dintre toate cosmodroamele lumii, Kodiak este cel mai recent inaugurat; anterior misiunii Starshine 3, de pe Kodiak mai fuseseră lansate trei misiuni suborbitale, de fapt trei tiruri aproape normale ale unor rachete din dotarea forţelor aeriene americane. Lansarea lui Starshine 3 a suferit o serie de amânări, prima fiind provocată de atacul de la World Trade Center din 11 septembrie 2001, ducând la întreruperea legăturilor aeriene în SUA timp de câteva zile. Au urmat amânări produse de vremea nefavorabilă, de un radar care nu funcţiona, apoi de o puternică furtună solară. Abia pe 29 septembrie 2001, racheta Lockheed Martin Athena 1 a ridicat spre cer încărcătura ei din patru sateliţi, numiţi în comun Kodiak Star, iar individual: PICOSat, PCSat, Sapphire şi Starshine 3.

PICOSat era un satelit tehnologic demonstrativ, incorporand patru experimente, între care teste cu o baterie flexibilă din polimeri, precum şi folosirea GPS pentru a studia impacturile ionosferice asupra semnalelor din comunicaţii şi navigaţie. PCSat, prescurtarea de la Prototype Communications Satellite, a fost proiectat de studenţii de la U.S. Naval Academy pentru a fi utilizat ca releu de radioamatori. Sapphire reprezintă şi el un satelit studenţesc, destinat testării sensorilor pentru infraroşii în spaţiu ; satelitul are de asemenea o cameră digitală şi un sintetizator de voce pentru a converti mesaje de text în voce umană pe frecvenţe destinate radioamatorilor. În fine, Starshine 3 este un satelit al elevilor din 26 de ţări ce participă la proiect pe bază de voluntariat.Racheta Athena 1 a ajuns pe orbita prescrisă, la o oră şi cinci minute după lansare, unde a largat primii trei sateliţi, cei plătiţi de Departamentul Apărării, la 500 de mile deasupra Pământului. Şaisprezece minute mai târziu, racheta a coborât pe o traiectorie mai joasă, exact acolo unde-i ‘franjul’, ori marginea atmosferei terestre. Satelitul Starshine 3 a fost instalat pe orbita polară înclinată cu 67 de grade faţă de planul ecuatorului, la două ore şi zece minute după startul rachetei Athena 1. Satelitul Starshine 3 este echipat şi cu un mic radio-transmiţător. Semnalul său a fost captat prima oară de un radioamator de la staţiunea antarctică Palmer, care l -a contactat imediat pe directorul proiectului STARSHINE, după care un jubilant Gil Moore a anunţat succesul pe postul NASA TV.

Aşa cum am lăsat deja să se înţeleagă, ordinea sateliţilor din proiectul STARSHINE a fost 1 ; 3 ; 2. Aceasta s-a întâmplat datorită condiţionării instalării lui Starshine 2 de misiunea STS-108 a navetei Endeavour, cu un take -off amânat de nenumărate ori. În fine, pe 6 decembrie 2001 Endeavour şi-a început misiunea. În cala navetei se afla şi satelitul Starshine 2, construit înaintea lui Starshine 3. El a a fost primul minisatelit la care s-au aplicat învăţămintele deduse din lecţia oferită de Starshine 1 ; astfel, versiunea Starshine 2 a incorporat pentru prima oară un mecanism de rotire a satelitului în jurul unei axe trecând prin centrul său de greutate, folosind un jet de azot.

Proiectul STARSHINE antrenează participarea copiilor şcolari prin realizarea de piese funcţionale efectiv incorporate în sateliţi, precum şi prin urmărirea evoluţiei lor încet coborâtoare, dar spectaculoase, prin atmosferă. Care sunt piesele tehnologice pregătite de copii ? Nişte mici discuri de aluminiu , cu diametrul de un ţol, şlefuite până la, hai să nu -i zicem perfecţiune, căci ar însemna ceva de neatins, ci până la un maximum de putere reflectoare. Copiii sunt responsabili pentru şlefuirea acestor oglinzi de aluminiu ce sunt fixate apoi la exteriorul sateliţilor sferici Starshine . “Noi le dăm toate materialele de care au nevoie, iar ei le pregătesc până ce devin plane şi strălucitoare”, spune Gil Moore. Pentru primul satelit Starshine, Moore şi soţia lui Phyllis au depus o muncă herculeană la distribuirea kiturilor cu materiale şcolilor participante, apoi la colectarea oglinzilor finisate. Proiectul Starshine a permis copiilor de şcoală de pe tot globul să participe la pregătirea pieselor pentru sateliţii ‘Disco Ball’, cum au mai fost supranumiţi . Fiecare şcoală înscrisă la proiect a primit două discuri de aluminiu, diferite tipuri de paste şi lubricant pentru şlefuire, foi cu instrucţiuni şi o casetă video demonstrativă.

Copiii şcolilor participante la proiect au răspuns cu entuziasm: “Ideea de a lucra la o oglindă care va zbura pe o navă spaţială le-a stârnit interesul”, spunea un profesor de la o şcoală implicată ; “Putem atinge un obiect ce va pleca în cosmos”, declara impresionat de gândul acesta ‘trancendental’ unul dintre ei . “Punem oxid de aluminiu pe o placă de sticlă, pe care discul de aluminiu e supus unei deplasări în forma cifrei 8″, explica un alt copil mai puţin entuziasmat unui ziarist local ce se interesa de activităţile cu implicaţii spaţiale din şcoala lor. Dar intruziunea unui singur grăunte de praf între aluminiu şi sticlă poate strica totul. Menţinerea curăţeniei în timpul procesului de prelucrare şi atenţia intens focalizată pe fiecare detaliu sunt două aspecte importante ale pregătirii oglinzilor. Şlefuirea unei singure oglinzi la perfecţie necesită cinci ore ; în funcţie de şcoală, această activitate este efectuată de un singur elev, ori divizată într-o activitate de echipă, când fiecare copil are dreptul numai la 20 de minute de muncă. Pentru satelitul 1 s-au folosit 878 de oglinzi, 845 pentru minisatelitul 2, şi 1500 au fost lipite pe Starshine 3. Adunaţi, apoi mai puneţi un zero pentru aflarea numărului total de ore de muncă. Muncă brută ? Da, şi nu prea. Întrucât unitatea de optică geometrică aflată la adresa www.riverdeep.science îi învăţa pe elevi cum ‘lucrează’ oglinzile ; iar în timpul prelucrării le mai sunt prezentate, într-o formă uşor accesibilă, noţiuni de optică ondulatorie, folosirea ‘franjelor de interferenţă’ pentru testarea planeităţii oglinzilor , cu lumină aflată aproape la maximul sensibilităţii vizuale a ochiului omenesc, adică având lungimea de undă cam de o jumătate de micron. Ca să dea cele mai bune rezultate, oglinzile ’starshine’ au voie să se abată de la planeitate doar cu maximum 10 lungimi de undă, ceea face 50 de microni. Oglinzile au fost testate la Marshall Space Flight Center, găsindu-se o eroare maximă de două lungimi de undă, însă majoritatea nu se abăteau cu mai mult de o jumătate de lungime de undă de la ideal, adică oglinzile ieftine de metal pregătite de copii s-au dovedit la fel de bune ca nişte oglinzi mult mai scumpe de cristal.

Întrucât oglinzile urmau să zboare în atmosfera înaltă, cu foarte mult oxigen atomic acţionând ’sălbatic’ asupra metalului, ele au fost acoperite cu un strat protector din dioxid de siliciu. Oxigenul atomic provine din acţiunea razelor ultraviolete solare asupra oxigenului molecular. Fiind mai puţin densă decât oxigenul molecular, ‘atomica’ atmosferă înaltă a Pământului se umflă în vremea intensificării activităţii solare, când sunt expulzaţi protoni şi ultraviolete în exces. Activitatea solară e periodică, fiecare ciclu solar durează 11 ani, chiar pe această durată a fost gândit proiectul STARSHINE.

Răspunzând amortizării produse de atmosferă, orbita unui minisatelit Starshine îşi strânge mereu volutele, iar aceasta-i o indicaţie despre variaţia densităţii aerului la foarte mari înălţimi, acolo unde se află staţia ISS, care-i afectată şi ea de fenomen. La vizita din decembrie 2001 a navetei Endeavour, aceasta a îndeplinit şi funcţia de remorcher împingător, ridicând staţia orbitală cu 15 km.

Zburând pe orbita polară, satelitul Starshine 2, largat pe 16 decembrie 2001, este vizibil în lumina crepusculară, adică înainte de răsărit ori după apus, pentru orice observator terestru aflat între latitudinile de 62 de grade nord şi sud. Şcolile care participă la proiectul STARSHINE primesc instrucţiuni detaliate privind modul de observare a minisateliţilor cu oglinzi. Dar nici pentru eventualii outsideri, observarea şi participarea activă la program nu este interzisă. Poate că şi aici se ascunde o parte din frumuseţea programului, oricine se poate înscrie ‘din mers’. Mergeţi la un computer, intraţi pe internet, şi căutaţi www.heavens-above.com. Acolo trebuie să vă înregistraţi, ceea ce e gratuit şi nu implică riscuri. Lista ‘default’ a localităţilor de pe glob de unde se aşteaptă observatori este imensă. Dintr-un zel prea mare al celor care au alcătuit lista, Heavens Above.Com ne prezintă însă şi localităţi suplimentare, care nu există pe hartă. Astfel, situl respectiv îmi propunea să aleg între două Craiove, una pe coordonatele bine-cunoscute de mine, alta situată cu aproape două grade de latitudine mai la nord! Oricum, iată un sfat util pentru profesorii scolilor din Romania care vor să se înscrie acum la proiect: Aflaţi mai întâi coordonatele şcolii cu un GPS împrumutat, ori de pe o hartă obişnuită, printr-o interpolare ‘de bun-simţ’. Înscriind coordonatele pe situl arătat, puteţi afla exact orele la care vor putea fi observaţi minisateliţii elevilor, cu zece zile înainte, aşa că aveţi timp suficient pentru organizarea echipei de ‘observatori ai cerului’. Alături de rubricile zilei şi orei apar coordonatele cereşti ale satelitului, notate Alt., care înseamnă înălţimea unghiulară deasupra orizontului, şi Az., adică azimutul, exprimat pur şi simplu ca direcţie pe roza vânturilor. Datorită vizibilităţii crepusculare, înălţimea satelitului este cam de zece grade; pentru a vă face o idee despre ce înseamnă un grad, să spunem că aceasta este înălţimea unei persoane adulte, aflată în picioare la distanţa de 100 de metri de noi.

Traiectoria satelitului pe cerul crepuscular e trasată până la momentul intrării în umbra Pământului ; pe traiectorie sunt marcate cu liniuţe poziţiile după fiecare 15 secunde. Copiii ‘observatori’ vor fi învăţaţi mai întâi cum să surprindă mersul satelitului printre astre şi să-l poziţioneze pe harta cerească — trasă anterior la imprimantă — ‘personalizată’ a localităţii respective, la ora de observare. Ei mai au nevoie de cronometre digitale, există pe piaţă ceasuri electronice relativ ieftine ce au incorporată şi funcţia de cronometru. Când se vede primul flash al satelitului se porneşte cronometrul ; se numără apoi cinci flashuri, se opreşte cronometrul şi se citeşte rezultatul. Cifrele respective se vor trimite pe adresa gilmoore12@aol.com. Însă dacă vreţi să participaţi la un asemenea proiect începând chiar cu fabricarea oglinzilor, grăbiţi-vă! Căci NASA a aprobat deja transportul sateliţilor Starshine 4 şi 5 cu misiunea STS-114 din ianuarie 2003 a navetei. Ca să înscrieţi şcoala dumneavoastră pentru a primi kiturile cu oglinzi, accesaţi  www.azinet.com/starshine şi derulaţi ‘papirusul’ până găsiţi School Participation Request. Clickaţi şi completaţi cât mai repede toate rubricile. Succes!

În noua misiune, un satelit va fi mai greu, altul mai uşor, amândoi având aceeaşi configuraţie externă. Vă amintiţi de Galileo Galilei şi de celebra experienţă cu ghiuleaua de tun şi glonţul de muschetă lăsate să cadă la acelaşi moment din vârful turnului din Pisa ? Legenda spunea că amândouă au ajuns la sol exact în acelaşi timp, iar pe baza ei s-a formulat echivalenţa dintre masa inerţială şi masa gravitaţională. Ei bine, legenda e falsă. Deoarece corpurile sunt influenţate în mod diferit de interacţiunea cu aerul. Într-un fel, misiunea lui Starshine 4 şi 5 ’speculează’ tocmai această abatere de la legendă. Astfel, prin trasarea mişcării celor doi sateliţi de mase diferite, se va putea afla cu o mai mare precizie densitatea atmosferei înalte a Pământului. O mulţime de resturi ale unor misiuni precedente se află chiar la înălţimile unde evoluează acum navetele şi staţia cosmică internaţională. Cunoaşterea densităţii atmosferei cu acurateţe mai mare va permite manevrarea mai bună a navetei spaţiale pentru evitarea ciocnirilor cu asemenea piese de mult uitate pe orbită.Titus Filipas

PS. Am trimis articolul prin e-mail unui fost coleg de facultate, domnului Costel Marghitoiu. Care imi raspunde: “Draga TitusAm citit articolul Satelitii copiilor, foarte interesant, dar nu ma prind daca e o fictiune, sau realitatea. Oricum ar trebui publicat pe undeva, pentru ca aduce ceva informatii care ar putea face placere multor minti curioase. Mai trimite-mi materiale din astea, imi plac.

CONSTANTIN MARGHITOIU”