Am trăit în viitor o poveste. Am zburat către stele şi apoi m-am reîntors sprea mica mea Gee.

Cât de seducătoare pare ideea de a vedea viitorul, de al manipula şi a modela tot ce vrei din el de parca ar fi plastilină.

Trăiesc într-o lume de Crăciun, cu fulgi,cu inimi îngheţate, cu vise împlinite, cu basme şi legende…

După greci, sirenele erau nişte creaturi mitologice, femei pe jumătate femei iar pe jumătate păsări, ce locuiau pe insula cu flori Anthemoessa. Mai târziu puţin grecii se hotărăsc că de fapt sirenele astea ar arăta mai degrabă a creaturi acvatice, precum sirenele din poveşti, acele femei fatale cu fabuloase cozi de peşte sau nu, precum şi le imaginează fiecare, un fel de zeiţe ale mării ce înnebuneau marinarii cu al lor cântec şi îi ademeneau în împrejurimile stâncoase unde îşi găseau sfârşitul.

Uneori sirenele apar pe unde nu te aştepţi. Te ademenesc cu părul lor presărat cu vise iar tu crezi că sunt visele tale. Şi eşti beat de fericire pentru că ai reuşit să prinzi un vis de coadă şi te gândeşti că i-ai venit de hac – dar pe când îl strângi mai bine între degete, acesta dispare precum praful de stele şi-ţi lasă urme argintii în palme. Iar atunci, în loc să fugi din calea lor, te întinzi după altele şi aduni atâtea încât dupa o vreme eşti doar o fantasmă plumburie tristă de prea multe vise pierdute.

Dacă va fi să scapi din ghearele unei asemenea sirene vei învăţa că ce e prea frumos nu e de fapt şi că visele nu se caută în părul himerelor ci în al tău. În fond ale tale sunt mereu acolo – chiar dacă ţi se pare că le-ai pierdut – ele rămân cuibărite printre şuviţe şi aşteaptă să le prinzi din nou.

Mă preling printre degete imaginare ce mă gâdilă încet şi-ţi scap printre gene.. Toate-s noi în jur – parcă nu ar fi fost acolo până acum, iar sufletu-mi e iar copil; vrea să se joace cu stelele din parul tău. Ai fost vreodată pe aceleaşi cărări dintr-o pădure dar ai avut impresia că parcă, oricât de des ai umblat pe-acolo, parcă totuşi e complet diferit?

În zare se arată nişte ochi calzi.. poate am să-i fac ai mei şi am să-i pun pe raft la păstrare.

Până atunci, am să mă tot preling prin crăpături..

Astăzi o prietenă avea la status o chestie care mi-a placut mult:

“…dacă-i spui unui om frumos că vrei să mergeţi împreună să mâncaţi stele, nu se miră, doar vine cu tine şi mănâncă şi el stele.”

Iubitul meu cel de departe,
ce greu de paşi singurătatea îmi atârnă!…
Eu dorm sub cerul gol; ca niciodată
nu mă veghează stele şi nici lună.

De-aici, din lumea mea de sticlă,
vreau să cuprind ce-n veci n-a fost cuprins;
dar între noi trec secole, nu clipe
şi-a nu ştiu câta oară azi a nins.

Şi de-aş găsi pe undeva o zână bună
sau de aş câştiga dreptul de a iubi la loterie,
aş cumpăra şi pentru cerul meu o lună,
o lună mare, poleită, din hârtie.

Uneori, în nopţile goale de vise,
când simt eliberare-atât de-aproape,
mă-ntreb de-am să mă fac vorbe nezise
sau dor de stele şi de ape.

Si m-am dus de pe cer

intr-o gaura neagra

in care pierdeam incet

si iubire

si fericirea

din visul sau viata

ce-mi parea c-am trait ieri.

In stralucirea unui quasar.

Si m-am dus de pe cer

o  data cu Lira si Orion

m-am dus de pe cer

sa caut infinitul din mine

vai, suflete, ce gol spiritual

te cheama sa-l gasesti……..

Dar, Doamne, la sfarsitul noptii

stelele unde se odihnesc ?

Rasaresc in noapte,

Sub a mea fereastra.

Stralucind in taina.

Doua puncte albastre.

Ochii mei le cauta.

Micile stelute.

Le privrsc prin vis,

Le iubesc si cant.

di Marianna Gallinella

Sulla provenienza degli etruschi, la cui presenza  è egemone nell’Italia centrale tra il X ed il III Sec. a. C., si sono molto affaticati gli studiosi senza giungere ad una conclusione certa. Le ipotesi formulate su quella origine sono in sostanza tre. Alcuni vogliono gli Etruschi venuti dall’Oriente per via marittima, altri discendenti di gruppi abitanti l’Italia prima dell’invasione indoeuropea (matrice delle varie popolazioni della penisola); altri ancora calati dal nord delle alpi Retiche. Nessuna però ha fondamenti tali da renderla vincente. Si sa per certo, comunque, che tra tutti i popoli italici (lidi, tirreni, tusci, raseni), quello etrusco raggiunse il più alto grado di civiltà. Se ne ha una chiara testimonianza nel musei archeologici delle città toscane e laziali, (Chiusi, Cerveteri, Tarquinia, Firenze) dove le prima sculture etrusche risalgono addirittura all’VIII sec. a.C. . si tratta di opere ancora rozze, in cui le figure modellate in argilla oppure fuse in bronzo, sono rappresentate in forme piuttosto rigide e schematiche.

A cominciare dal VII sec. a. C., quando gli etruschi vennero in contatto con l’arte greca, la loro scultura fece dei notevoli progressi. Pur ispirandosi a quella greca, con l’introduzione in Etruria della concezione greca dell’Ade (regno sotterraneo ed oscuro dei morti, abitato da demoni paurosi) l’arte etrusca non perse la sua originalità e rivela chiaramente un aspetto fondamentale della civiltà di quel popolo: il grande culto funerario, nel cui ambito curarono in modo particolare le tombe con urne, canopi, sarcofaghi di pietra, cippi, sfingi e stele. Se ne differenziava soprattutto perché non mirava a renderne fedelmente la realtà plastica delle forme naturali, né a rappresentare “tipi”, ma deformava liberamente strutture e particolari per raggiungere una maggiore intensità espressiva e puntava all’individualità ispirandosi alla realtà contingente.

Era un’arte più ingenua e primitiva, non colta e raffinata come quella ellenica, ma proprio per questo più affine alla semplicità rude e pratica dei Romani.

L’agro chiusino, che comprendeva i territori della Val di Chiana e della Val d’Orcia, fungeva da raccordo tra il corso del Tevere e quello dell’Arno, metteva in comunicazione le regioni interne dell’Etruria meridionale con quella settentrionale ed infine era collegato al mare.

Tale territorio, abitato fin dalla preistoria, ebbe un notevole sviluppo intorno al VII sec. a. C., a causa dello sfruttamento decentrato delle risorse agricole.

Ciò portò alla formazione di una serie di insediamenti minori documentati prevalentemente da necropoli, di cui troviamo testimonianze nel Museo Archeologico di Chiusi, e nei musei civici di Chianciano Terme e Sartiano.

   Una din cele mai apropiate şi strălucitoare galaxii spirale (15 milioane de ani lumină distanţă) – Messier 83 îşi etalează rămăşiţele de supernove, stelele în formare şi praful stelar . Credit imagine: NASA, ESA, and the Hubble Heritage Team (STScI/AURA).

Poate eu am inventat pasii pierduti prin sali, pe canapele, pe strazile umede unde picaturile de ploaie se lipesc de pantofii trecatorilor. Poate chiar eu i-am inventat, pasii pierduti printre stele, pierduti printre masuri nemasurate de nimeni niciodata. Cine stie cine va sterge pasii pe care poate eu i-am inventat…

Altes Problem bei Lieferengpässen griechischer Säulen:

Woher nehmen, wenn nicht Stelen.

   În constelaţia Ophiuchus, la 400 de ani lumină nişte stele tinere se nasc şi îşi încep strălucitoarea viaţă în adâncurile spaţiului nemărginit . Credit imagine : NASA JPL-Caltech, Harvard-Smithsonian CfA .

Norii noptii acopera tot ce e mai frumos pe cer. Luna este invelita de o plapuma a intunericului, doar conturul i se mai observa… Stelele nu se vad deloc, fiind aspirate parca pentru totdeauna in intunericul universului. Se pare ca in ultima vreme norii nu se mai opresc din plans, picaturile grele, ca de plumb cad lenese pe pamant, risipindu-se in mii de alte picaturi. Se pare ca s-a strans prea mult dor in inima norilor. Norii dispar.

Cu ochii atintiti spre luna perfect rotunda, Eva viseaza, ii este dor. Asteapta pe acoperisul blocului, mai aproape de-al ei cer. Nici ploaia n-a speriat-o, nici vantul, nimic nu o chinuie mai mult decat amintirile. Si totusi, este un copil, care asteapta, care a prins radacini chiar si in blocurile de beton, fiind sustinuta de tot Universul.

De multe ori Luna i-a zis Evei ca El nu se va mai intoarce, stelele n-au mai lasat-o sa citeasca in ele. Dar ea astepta., nu purta pica nimanui, El o va gasi tot acolo… Creierul se lasa “orbit” de mrejele inimii, de parca o ceata densa s-ar fi lasat in jurul lui.

Amintiri. Cenusa neagra din sufletul Evei indica prezenta in trecut al unui foc, focul iubirii, care a ars totul in calea lui… Iar ea… ea are nevoie de speranta.

Norii negri din inima ei devin tot mai grei. Lacrimi. Iarasi? Lacrimile cad, fiind atrase de gravitatia Pamantului. Pamantul. Da, el este inecat de lacrimile miliardelor de oameni. Pamantul cu Luna lui, Stelele lui, Cerul lui, Durerea lui.

Totusi Eva sta sus, acolo unde prima daca am admirat cerul cu El.

Se aud pasi, fata tresare. In lumina Lunii apare o figura… atat de cunoscuta si totusi atat de straina. A venit. Eva a incremenit, sau poate frigul era de vina. Voia sa alerge in bratele-i atat de asteptate, dar nu a putut. S-a apropiat de fata, nu a spus nimic, si totusi, gesturile lui faceau mai mult ca o mie de cuvinte.

Eva isi simtea lacrimile reci pe fata in vantul noptii. Liniste. Inima fetei batea cu putere in piept, asteptand raspunsuri, dar nu, nu acum… Acum are nevoie de acea evadare mult asteptata.

Blocuri gri. Caldura…

Anul Internaţional al Astronomiei continuă seria de manifestări dedicate celor 400 de ani de când Galileo Galilei a îndreptat pentru prima dată o lunetă spre cer. Una din cele mai importante manifestări are în centrul său NASA şi activităţile sale. Pentru publicul larg, dar şi pentru astronomii amatori şi profesionişti, NASA va dezvălui imagini nemaivăzute ale centrului galaxiei noastre. Aceste imagini vor fi puse la dispoziţia a mai mult de 150 de planetarii, muzee, biblioteci şi şcoli de-a lungul Statelor Unite ale Americii.

Fotografia gigantică este expresia imortalizată a unui centru galactic în plină acţiune, unde forţe imense se ciocnesc şi formează miezul galactic. Imaginea este o compoziţie a trei imagini surprinse de Telescopul Spaţial Hubble, Telescopul Spaţial Spitzer şi Observatorul cu raze X Chandra. Experţii care lucrează cu cele trei telescoape au asamblat cu grijă imaginea finală într-un mozaic foto care oferă cea mai detaliată viziune asupra misteriosului miez al Căii Lactee.

Imaginea, pe care o putem vedea în partea stânga sus, prezintă spectacolul inedit al evoluţiei stelelor, de la regiunile unde stelele iau naştere, la stele tinere şi fierbinţi, la stele bătrâne şi reci, ajungând până la resturile de stea ce au format găuri negre. Toată activitatea stelară se petrece pe fondul unui mediu ostil în centrul căruia domină o gaură neagră super-masivă, de patru milioane de ori mai masivă decât Soarele nostru.

Să ne bucurăm dar de această imagine palpitantă a centrului galaxiei noastre împreună cu lumea întreagă, aducând un omagiu acestui An Internaţional al Astronomiei.

Philips si-a inceput activitatea in Romania in jurului anului 1925 iar doi ani mai tarziu, Philips a deschis in Bucuresti prima fabrica de echipamente radio. Dupa o intrerupere a activitatii, Philips s-a intors pe piata romaneasca in anul 1992 pentru ca astazi, diviziile de aparatura electronica, electrocasnica si de ingrijire personala, aparatura medicala si produse de iluminat sunt reprezentate in mod direct in Romania.

Romania joaca unul dintre cele mai importante roluri in regiunea de sud-est a Europei pentru Philips in ceea ce priveste recunoasterea marcii, nivelul de recunoastere a brandului Philips fiind mai mare in Romania decat in celelalte state din zona. In Romania, produsele vedeta sunt, in randul produselor de ingrijire personala aparatul de ras electric Philipshave cu o cota de piata de 78%, in zona produselor electronice sistemele Home Cinema iar in cadrul diviziei de aparatura medicala sistemul de radiografie „Bucky Diagnost Floor”, echipament preferat in clinicile private din Romania. Totodata divizia produselor de iluminat este lider de piata in Romania.

De-a lungul timpului, Philips a inventat becul cu incandescenta, aparatul de barbierit electric, gramofonul, caseta audio, discul compact si DVD Recorderul, de asemenea avand o contributie esentiala la dezvoltarea radioului si televiziunii. Printre lucrurile cu care se lauda compania se numara faptul ca Philips ilumineaza 65% din aeroporturile internationale importante, 30% din spitale, 35% din autoturisme si 55% din stadioanele importante de fotbal, de asemenea turnul Eiffel, Sydney Opera House, Big Ben si Shanghai Hongqiao Square.

Desi compania a fost fondata in 1891, logoul companiei a aratat consistenta incepand cu 1930 cand au aparut cele 4 stele flancand 3 valuri, toate grupate intr-un cerc. Pana la mijlocul anilor 90, toate campaniile de promovare au fost efectuate la nivel de produs, particularizate la fiecare tara. In 1995 Philips a decis modificarea strategiei in sensul definirii unor campanii globale care sa dea companiei o reprezentare unitara a imaginii la nivel mondial. La acel moment a aparut sloganul “Let’s make things better” cu scopul de a consolida noua strategie.

Din septembrie 2004, noul logo si noul slogan “Sense and Simplicity” cuprind angajamentul companiei de a intelege nevoile cumparatorilor pentru a le oferi in schimb solutii inovatoare, usor de asimilat si utilizat in produse atragatoare. Tot din 2005 Philips promoveaza tehnologiile inovatoare in actiuni denumite “Simplicity Event” in mereu alte orase ale lumii, caravana plecand din Paris si trecand prin Amsterdam, New York, Londra, Hong Kong, Sao Paulo si Moscova.

“Ura plange cu lacrimi de stele” (de fapt, era “una”, nu “ura”, dar, parca, nu avea acelasi impact :-j revenind…)
Ura plange cu lacrimi de stele… de aceea apar stelele cazatoare: pentru ca dragostea se transforma in ura si, atunci, oamenii isi pun dorinte: as vrea sa mor/sa dau timpul inapoi/sa pot sa uit/etc.

“but don’t look back in anger, I heard her say…”

Don’t live your life in anger, either…
Furia se aduna picatura cu picatura, zi de zi, se formeaza un lac din ce in ce mai mare si mai adanc pana cand, intr-o zi, vijelia vine si distruge totul din calea lacului, lasandu-l sa cada liber, ca o cascada a distrugerii… Si, din acea zi, nu mai este nimic de facut.

“so, break yourself into my stones…”

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.

[Psalmi 18.28]

Cînd este destul de întuneric, poți vedea stelele.

Ralph Waldo Emerson

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod