După o probă de viteză, am luat un bilet și am zburat spre peronul doi, de unde urma să plece trenul. Nu găsisem loc pentru că era vineri seara și toată lumea pleca acasă. Prin urmare, atmosfera pe holul din tren era sufocantă. Nu o luasem bine din loc, că a și venit Nașul. El este șmecher, e puhav, câteodata ironic și întotdeauna șmenar.

În fața mea s-a desfașurat o scenă minunată: un bărbat i-a dat 10 RON în loc să îi arate biletul, Nașul a întrebat binevoitor: ”Până unde mergi?”, călătorul a răspuns șovăind: ”Dragănesti Olt”, iar Il Padrino Controlore s-a înfuriat, a aruncat banii și flegmatic a scos pe gură: ”DOAR O SUTA DE MII?”. A urmat la control un tovarăș al drumețului, nici el nu avea bilet, dar spre surprinderea Nașului, nu avea nici bani. Era să mor de râs cand i-am vazut fața controlorului după ce bărbatul acesta îi spusese ”Pur și simplu nu am…”. L-a lăsat așa și a trecut mai departe. Nu s-a mai intors, nu l-a dat jos, nu i-a facut nimic pentru că nu avea ce câștiga din asta.

Trenul plecase din București și se îndrepta spre Craiova. La Roșiori au coborât navetiștii și s-au eliberat câteva scaune. Prin urmare, am ocupat unul și m-am apucat sa lucrez pentru că nu mai suportam să stau degeaba. În compartiment se afla o femeie de 36 de ani necăsătorită, după cum ea însăși a spus, o studentă la Drept, una la Academia de Politie și un milițian.

Foarte profundă, intelectuală și importantă, studenta la Drept a început să ne povestească despre colegul ei, fiul lui Năstase Adrian, care nu trece pe la școală și are 10 în examene. Ulterior ne-a spus că ea nu are pile, că mama ei lucrează la amărâtul de Minister al Agriculturii unde nici nu sunt mulți bani și matușa ei, care este judecător și s-a ocupat de cazul fraților Cămătaru a avertizat-o că o așteaptă multe sacrificii. Ea, salvatoarea justiției și militanta reformelor a ales meseria aceasta dificilă tocmai pentru binele, EVIDENT, al poporului.

Despre femeia de 36 de ani pot să spun că am înțeles de ce încă nu s-a căsătorit: nu cred că o poate suporta cineva.

Când studenta de la Academie era dornică să afle ceva de la milițian în legătură cu facultatea, iar eu lucram de zor, viitoarea judecătoare a continuat discuția interesantă legată de promovarea examenelor: ”Ce să înțelegi când vine unul la examen care tace și ea 10, iar alții vorbesc foarte mult și iau 5 sau 6?”. La o asemenea intrebare nu am putut să nu răspund: ”Dacă tăceai, înțelept rămâneai.”.

Tot făcând haz de oripilarea femeilor din compartiment, cu fața șocată a Nașului în minte și cu laptopul în brațe am ajuns în sfârșit în Craiova.

Acum mi-am amintit de ce îmi plăcea atât de mult anul trecut să merg cu trenul.

Pentru CFR cu dragoste,
Adriana

Pentru oameni suntem prea slabi, prea graşi, prea înalţi, prea scunzi, prea tăcuţi, prea vorbăreţi, şi enumerările pot continua fără încetare. Niciodată nu vom fi îndeajuns de buni pentru ei. Niciodată nu se vor opri din comentat, indiferent ce am face. Eu una sunt sigură că dacă ar fi să-i mulţumesc pe toţi…ar trebui să dispar de pe faţa pamântului. Şi al doilea lucru, ar trebui să nu mai scriu. După unii scriu prea superficial, după alţii scriu mult prea pretenţios, sau li se pare că totul este extras de undeva… Asta ar însemna să ma opresc din scris? NU. Nici nu am să o fac. Fie că suntem graşi, fie că suntem slabi, fie că suntem ”urâţi” sau frumoşi… trebuie sa încercăm să nu mai judecăm oamenii după ceea ce arată, ci după ceea ce oferă.

Suntem atât de perfizi, atât de invidiosi, atât de răi, încât dorim să controlăm totul, să judecăm totul şi să etichetăm totul astfel încât nimeni să nu fie mai bun ca noi, să nu iasa cu ceva în evidenţă desupra noastră, că atunci e bai! Dorim să deţinem controlul, să fim superiori, chiar dacă asta înseamnă să ne călcăm în picioare principiile, desigur, dacă le avem şi să-i călcăm în picioare pe ceilalţi, chiar dacă asta ar însemna să distrugem o viaţă şi o familie.  Unde este dragostea pentru semeni? Sau celor evlavioşi, unde ne este iubirea lui Hristos? Unde? În acuzaţii false, vorbe scoase si distrugerea de vieţi? Pentru că dacă este aşa, ”mon cheri” nu doresc să fiu pe placul nimănui. Nu vreau să mă încadrez în nici o categorie. Nu vreau să fiu albă, nu vreau să fiu neagră, nu vreau sa să fiu PSD-istă, PNL-istă, sau să fac parte dintr-un partid. Nu vreau să fiu elevă, muncitoare, studentă sau directoare. Nu vreau să fiu ortodoxă, penticostală, baptistă, budistă, catolică sau orice altă religie, tot ce vreau este să nu fiu ştiută, prezentată ca şi ”fata albă”, ‘’studenta”, ”fata de culoare neagră” sau oricum altcumva. Eu vreau sa fiu ştiută, prezentată, ca şi ALINA, fata care nu are nici o etichetă, fata care nu are nici o culoare, ci doar EA. Restul sa cunoşti tu, nu să-ţi prezint eu!

Si totusi e ceva pe lumea asta care nu inceteaza sa ma uimeasca,sa ma infurie si,paradoxal-sa ma faca fericita uneori…este timpul asta necrutator si ireversibil…E banal poate,dar de fiecare data cand ma gandesc ca parca mai ieri alergam fara griji prin ograda bunicii,spionand si urmarind orice miscare cu ochi curiosi si asaltandu-i pe toti cu mii de intrebari,simt in mine un dor nebun de a retrai momentele alea unice din viata mea.As fi vrut sa-mi pastrez zambetul acela inocent si sfios ,privirea jucausa care emana atata fericire!..
Dar in goana nebuna a timpului am pierdut atatea…Si azi,mai mult ca niciodata,realizez cate s-au schimbat.19 ani…19 clipe…Sunt alta,si nu mai stiu daca lacrimile din ochii mei exprima fericire sau durere…Nu mai stiu daca satena aia cu ochi cafenii care ma priveste din cealalta parte a oglinzii sunt chiar eu sau e doar o imagine pe care cei din jur o asociaza cu mine…pacat ca putini sunt cei care stiu sa priveasca si dincolo de ea..
Am trecut prin multe pana am ajuns studenta in anul II la Drept(suna ironic daca stau sa ma gandesc ca n-am visat niciodata sa fac Drept,ba mai mult-nici nu consideram asta ca fiind o optiune!).Am trecut printr-o copilarie fericita totusi.Desi evenimentele anilor ‘90 nu mi-au permis sa ma bucur de jucariile dorite sau de calatoriile visate,dragostea celor apropiati a compensat tot ce la varsta aia consideram eu ca fiind adevarate lipsuri:)Asta m-a determinat oarecum sa tind la mai mult,sa incep sa-mi construiesc drumul in viata(desigur cu ajutorul familiei fata de care voi ramane mereu recunoscatoare).
Studiile gimnaziale au trecut fulgerator parca,insumand succese,dezamagiri,priviri aruncate pe furis,fluturasi in stomac,prietenii adevarate si toate “ingredientele”presupuse de adolescenta.Perioada asta urata pentru multi,pentru mine a fost chiar destul de ok,desigur daca nu iau in considerare crizele alea cand nu ma simteam inteleasa de nimeni,varsand lacrimi fara rost care azi imi aduc zambetul pe buze:)
Cat depre liceu…ramane a fi totusi pentru mine cea mai frumoasa amintire,cele mai fericite clipe alaturi de colegi si prieteni,cele mai trasnite pozne urmate de discursul trist al dirigintei iubite,discurs al carui ecou trecea pe langa noi:)…Emotiile olimpiadelor,dezamagirile in “dragoste” si chiar furia ce-o trezea in mine dimineata desteptatorul..toate astea au reprezintat sarea si piperul adolescentei mele…Au urmat bac-ul ,balul de absolvire-si astea momente unice,de neuitat..Si iata ca a venit si marele moment cand trebuia sa dau la facultate.Dupa cateva zile ratate asteptand in zadar sa intru pentru a depune cerere la USM si dupa cateva cereri aruncate la gunoi din cauza nehotararii mele la ce facultate sa dau,m-am trezit in strada cu incaltamintea rupta si cu sentimentul ca mi-am distrus singura viitorul…Cererea mea includea facultatile de Sociologie,Relatii Internationale si Limbi Straine,facultati pentru care am optat din simpla intentie de a intra la buget,cu bursa,dar fara nici cea mai mica dorinta de a o urma pe vreuna dintre ele…Si abia atunci am inceput sa regret ca nu incercasem mai devreme sa intru la facultate in tara vecina…Dar iata-ma a doua zi asteptand cuminte in fata ambasadei Romaniei:)Am depus actele pentru studii universitare dupa care m-a cuprins un sentiment dulce de mandrie ca reusisem sa-mi indrept singura greseala facuta:)Si am fost admisa…in Brasov…la Drept-facultatea care n-as fi crezut niciodata ca o sa-mi placa…
Acum…nu stiu ce-mi rezerva viitorul,e si firesc,si nu stiu daca n-am sa regret vreodata alegerea facuta,dar cert e ca acum traiesc un nou capitol din viata,care poate fi determinant pentru viitorul meu.Si e imbibat cu atatea trairi si metamorfoze sufletesti incat uneori ma simt coplesita,dar visul de a-i face pe ai mei mandri de mine si de a ma revansa fata de cei care ma ajuta si cred in mine ma fac sa merg mai departe,sa lupt pentru a schimba viata mea si a celor din jur in bine.
Si uite asa,zi de zi,clipa de clipa simt tot mai mult ca imaginea aia din oglinda traieste,viseaza,iubeste…Si abia asteapta sa dovedeasca lumii intregi ca dincolo de ea…sunt EU!

Iubitule de ce nu le povestesti cum ne-am intalnit noi doi?

Numele de “Pensionara porno”, a fost dat de imaginatia noastra bolnava.In rest nu era decat o doamna care a vrut sa-mi faca lipeala cu virgina de fi-sa, studenta in America.
Mergeam cu niste prieteni pe Calea Victoriei si in dreptul muzeului de arta, o doamna mai in varsta cu bagajele in mijlocul strazii.Credeam ca asteapta un taxi, sau ceva de genu’.

“Baietel, ma poti ajuta si pe mine cu bagajele pana la colt, ca mi s-a rupt roata de la geanta?”Si scotand aceste vorbe, m-am indragostit imediat.Avea sa fie mireasa mea.Imi faceam deja planuri cum o sa ma duc si o sa le-o prezint parintilor.

“Um…ok va ajut” am spus.
“Hai ca nu e mult, pana la colt doar”

Ajungand la colt, cu inima franta am intrebat-o, crezand ca povestea noastra de dragoste e pe sfarsite:

“Pana aici?”
“Da da, pana la colt” si a indreptat degetul catre alt colt al strazii.Am simtit cum imi creste inima, privindu-i mana suava.Am inceput sa trag ca un nebun de geamantan.Ce conta ca era foarte greu?Eram cu femeia visurilor mele.Pe la mijlocul drumului imi spune:

“Uite asa baiat frumos as vrea si eu pentru fata mea.Cati ani ai?”

“Pai trec a 9-a.”Am raspuns, cu inima sfasiata si cu lacrimi in ochi.CUM?Ma dorea pe mine, dar nu pentru ea?!Pentru fata ei??

“Stii fata mea e anul 2 de facultate in America”

Nu ma mai interesa.Aveam inima franta.

“Pentru ca m-ai ajutat pana aici , iti voi da 5 euro”

Am refuzat-o.Nu puteam sa mai sufar in continuare.Mi-a dat numarul ei de telefon fix, dar nu l-am bagat in agenda.Mi-a spus sa o sun ca sa-mi primesc “rasplata”.Dar nu vreau sa ma amagesc.Ea urma sa plece in Franta iar, si eu ramaneam cu inima franta.

Vorbind serios acum, nu existau decat 2 finaluri:

1. O sunam, imi facea cunostinta cu fi-sa, ma duceam in america, ma casatoream, eram foarte bogat.

2.O sunam, imi facea cunostinta cu fi-sa, nu-mi placea de ea, intr-un final ma casatoream cu baba, eram foarte bogat, in cativa ani ramaneam cu toata averea.

De ce sa n-o sun pe baba?

Desi de obicei nu dau massuri si nu fac pe Posta Romana, de data aceasta se vede clar ca cineva are nevoie de ajutor. Daca ma citeste cineva din Bucuresti care vrea sa faca o fapta buna este binevenit.

Acesta este mesajul exact asa cum apare pe blogul lui Cabral:

“Ana. 23 de ani. Ca si multora dintre noi, Anei ii place la mare. Dar vineri, in drum spre mare, a avut un accident cu masina. Unul nasol.Are nevoie de sange, orice grupa, este primitor universal. Acum traieste prin transfuzii, daca nu primeste sange… moare.

Cabral imi cer scuze ca am copiat de la tine. Chiar nu vedeam rostul editarii textului.

24 iulie 2006

Wśród moich młodszych znajomych zawrzało ostatnio na temat kont studenckich, banki prześcigają się w pozyskiwaniu studentów na tak zwane “konto student”. 0 zł za prowadzenie konta, brak opłat za otwarcie i prowadzenie konta, 0 zł za otwarcie rachunku, prowadzenie i przelewy przez Internet, bezpłatne wypłaty gotówki z bankomatów, na czym więc bank zarabia? Oczywista podejrzliwość jest zgodna z naturą ludzką, nie możliwe przecież że ktoś robi coś dla nas bezinteresownie prawda? Oferty banków różnią się bardzo często bardzo małymi szczegółami. Łatwo to sprawdzić… w sieci można znaleźć mnustwo porównywarek również dotyczących kont sudenckich – np. “pierwsza lepsza” strona znaleziona w sieci. Na pierwszym planie widać że nacisk kładzie się na konto student, widać też że oferty bankó nie wiele się różnią. Warto więc przemyśleć i przeanalizować wybór konta młodzieżowego (tak też się nazywa te konta), ja szczerze mówiąc polecam kierować się dostępnością bankomatów i prowizjami w kraju i za granicą. Jeśli ktoś robi dużo zakupów przez internet to oczywiście na pierwszym miejscu stawiałbym na brak prowizji od przelewów.

Studenci nie mają pieniędzy?
Czy rzeczywiście tak jest? Dlaczego więc banki o nich walczą? Co może być atrakcyjnego w tym segmencie rynku? Wcześniej wyglądało to przecież wprost przeciwnie, student traktowany był jako gorszy klient… Tutaj głos zabiera psychologia, banki liczą na to że so skończeniu studiów, absolwenci pozostaną im lojalni, ale będą obsługiwani już na normalnych warunkach. Rzeczywiście coś w tym jest, zastanówmy się: w ilu miejscach mamy podane konto bankowe? praca, urząd skarbowy itp.. itd.. we wszystkich tych miejscach trzeba będzie dokonać zmian. Tutaj ponownie górę bierze natura ludzka, człowiek jest bowiem istotą leniwą i po prostu nam się nie chce. Często w ostatnich latach studiów ma się już stałą pracę lub prowadzi się mniejszy lub większy biznes, trzeba więc nie mało zachodu żeby załatwić wszystkie formalności. To wszystko sprawia, że banki zaczęły traktować studentów bardzo serio, przecież wielu z nich będzie w przyszłości bardzo dobrze zarabiającymi specjalistami w swoich branżach.

Jest też inna powiązana kwestia – przyzwyczajenie, sam jestem najlepszym przykładem. Od wielu lat posiadam konto studenckie w banku PKO, inteligo zwane dziś iPKO, zdaję sobie sprawę z faktu że w tej chwili jest to najmniej atrakcyjna oferta na rynku, jednak jak mi się wydaje z przyzwyczajenia, funkcjonalności i być może jeszcze kilku innych kwesti nie zamierzam się przenosić, wniosek: oferta działa

Istnieją oczywiście granice, dobrym i znanym mi sposobem jest posiadanie kilku rachunków (przecież i tak są darmowe) i po czasie wybranie oferty najlepszej. Decyzję i wnioski wysnujcie sami.

Mi-am adus aminte cum recent o tanara clienta studenta-n anul doi la ATF (academia de teatru si film) intr-o discutie despre lumea filmului, m-a naucit in momentul in care a recunoscut ca habar n-are cine a fost Orson Welles
Degeaba am dirijat eu discutia spre ”Cetateanul Kane” asta asa, ca sa-i dau unitati ajutatoare.  De citizenul asta auzise ea, dar nu stia de unde sa-l ia !
Avea insa un stil pe contraatac cu care m-a naucit din nou :
 ”daca te-ntreb eu acum, care-i seria de pe permisul tau de conducere, o stii ?”

…………………………………………………………………………………………..

Si daca tot a venit vorba de acest monstru sacru cred ca n-ar strica un scurt remember la ziua aceia din octombrie ‘38 cand intreaga America a fost bulversata – in special New-York-ul,  cu o piesa de teatru difuzata la radio, o adaptare dupa romanul lui H.G. Wells ”Razboiul lumilor” care a fost intercalata ingenios printre buletinele de stiri, creandu-se astfel impresia ca actiunea dramatica a piesei este reala

http://www.ziare.com/70_de_ani_de_la__invazia_martiana__a_lui_Orson_Welles-452228.html

acum, cine are chef sa-si ia o pozitie confortabila, sa inchida ochii si sa se teleporteze in parfumul vremurilor d-acum 70 de ani  …

part 1.    http://www.youtube.com/watch?v=4wf5TPVz56A&feature=related

Hm, cum erau emisiunile din acele timpuri !   Minunati-va in continuare …

part 2. http://www.youtube.com/watch?v=QUBisKB5l98&feature=related

part 3.  http://www.youtube.com/watch?v=ejt_aWUrEp8&feature=related

Interviu cu : Fata, 21 ani, studenta la Sociologie

“Sa arat o alta latura a mea decat  studenta-care-vine-cu-mapa-la curs”

 Ai vreun cont pe vreo retea online de socializare? Daca da, care?

Am cont pe Facebook, MySpace si Netlog. Cel mai mult folosesc insa Facebook. MySpace mi se pare un pic “ostil”. Netlog imi place, dar inca nu am atatia prieteni aici cati am pe Facebook. De fapt, e greu sa ai mai multe profile pe retele de socializare diferite…pentru ca nu iti mai aduci aminte in care lista il ai adaugat pe “X”, si trebuie sa mentii “la zi” toate profilele….Dar nu am de ce sa ma plang.Imi place sa socializez online. Nu ma plictisesc niciodata . Imi place sa primesc si sa trimit mesaje si sa vad statusurile, pozele prietenilor. In grupuri nu prea ma bag, nu stiu exact de ce…Oricum, Facebook e cel mai tare. Sunt o groaza de chestii pe care le poti face aici.

 Care-s lucrurile care le faci cel mai des pe Facebook?

Pai..uploadat poze, trimis mesaje, citit profile prieteni , ii caut pe altii pe care nu-i am inca in lista, mai adaug uneori si prieteni din lista prietenilor mei, adica persoane pe care eu nu le cunosc, dar care sunt prietene cu prietenii mei. Nu sunt genul care sa aprecieze daca o retea de socializare te lasa sa pui cantece sau video, cum e myspace….pentru asta exista youtube, nu?

 Ce informatii ai oferit despre tine in profilul tau? (date personale, informatii de contact, date biografice, fotografii)?

Profilul meu de pe Facebook este destul de complet. Nu , nu am dat adresa de acasa, daca asta era intrebarea!…Am pus insa cate ceva despre mine, cine sunt, de unde vin , incotro ma indrept….Glumeam. Am dat informatii personale, dar nu cred ca e o problema, pentru ca vreau ca prietenii mei sa ma poata identifica, nu?..Am zis numai esentialul, dar , oricum, mie un profil gol imi face impresie proasta, imi da senzatia ca persoana este neserioasa….Trebuie sa scrii cat-de-cat despre tine!  Ce m-ai mai intrebat?…Ah, da, am pus si poze cu mine si am avut grija sa fie totusi poze bune, in care sa arat ca lumea, si sa ma simt bine . Sa arat o alta latura a mea decat cea de studenta-care-vine-cu-mapa-la curs. Bineinteles, pozele astea le-ar putea vedea si profii de la facultate, adica nu am nici o problema cu ele…

 Ce parere ai despre fetele care posteaza poze cu ele in ipostaze …sa le zicem mai putin decente?

Am vazut ca mai ales elevele de liceu fac asta. Cred ca simt nevoia sa se exprime, pentru ca li se pare ca sunt oprimate de parinti. Nu stiu. Fiecare e liber sa faca ce vrea. Traim intr-o democratie,nu? Nu stiu ce sa-ti zic . Cand eu eram la liceu, nu aveam acces la internet si acum regret!

“Recunosc , pierd o groaza de timp cu Facebook-ul asta!…”

Ii cunosti personal pe toti cei pe care i-ai adaugat in lista de prieteni? Daca da, cat de des ii vezi?

Nu…nu ii stiu pe toti. De multe ori accept cereri de prietenie venite de la necunoscuti. Doar asta este farmecul ,nu? Sa socializezi si cu persoane noi! Ce e drept , nu prea ajung sa ma vad fata-in-fata cu prietenii astia noi…Dar cu prietenii mei cu care ma cunosc de mult timp ma vad des! Imi place sa explorez site-ul sa descopar noi profile. Oricum, daca intri intr-un grup automat incepe sa “ploua” cu cereri de prietenie.

 Din ce grupuri faci parte?

Din mai multe, dar nu ma intreba cum se cheama exact! Pe muzica, moda, evenimente, cateva organizatii internationale….Sunt si grupuri in care intru, apoi nici nu ma mai intereseaza.Dar altele le urmaresc continuu si postez mesaje. Recunosc , pierd o groaza de timp cu Facebook-ul asta!…

 Pe ce criterii decizi sa accepti sau sa respingi o noua cerere de prietenie?

Daca imi place persoana…Te rog sa nu ma intrebi ce inseamna “daca-mi place”! Sunt destul de subiectiva, mda. Dar sa stii ca nu prea resping o cerere de prietenie, nu prea. Imi place sa vad cum imi creste numarul de prieteni din lista. Stiu , “cantitatea nu inseamna calitate”, dar…Resping persoanele care simt ca nu ma intereseaza in nici un fel.

“Stiu ca se mai fac si porcarii online…”

Ai avut vreodata probleme online (furt de identitate, online bullying, utilizatori care nu erau ce pareau a fi)?

Nu….Ba da, stai. Dar e ceva foarte “minor” . Mi s-a intamplat sa primesc amenintari de la un utilizator care scrisese ca e din SUA , dar vorbea romana. Nici pana azi nu stiu cine era si daca macar il cunoastem cu adevarat. El pretindea ca da. Dar eu nu cred. Cred ca era un nebun care trimitea astfel de mesaje la toata lumea. N-am facut nici un fel de caz de chestia asta si nu m-a afectat absolut deloc. E ca-si-cum ai primi un spam pe email. Cui ii pasa de spamuri? Sunt simple “mesaje-parazite”!

Cum ar trebuie sa fie un mesaj de amenintare venit pe o retea de socializare pentru a te face sa te simti cu adevarat inconfortabil?

Vrei cumva idei pentru un scenariu horror….Sa vedem…E fun sa-mi imaginez. Ar trebuie sa zica chestii despre mine pe care nu le stie aproape nimeni. Ar trebui sa posteze poze cu mine facute fara stirea mea. Ar trebuie sa vorbeasca cu prietenii mei in numele meu sau ca din partea mea. Dar asta nu se poate intampla…numai daca te cunoaste foarte bine si e si psiho…

 De la ce varsta ai permite unui copil sa-si faca profil pe o retea de socializare?

De la 0 ani! Daca am sa fiu mama, am sa-i creez eu cont bebe-ului meu , imediat cum se naste!…Nu stiu ce sa-ti spun pentru ca am auzit si eu ce probleme apar…Nu prea sunt in tema , stiu ca se mai fac si porcarii online. In Romania oricum nu  prea se intampla.

“Nu sunt addicted….”

 Au retelele de socializare online vreun avantaj in comparatie cu alte mijloace de comunicare, de exemplu  in comparatie cu emailul ,messul?…

Cred ca da. De exemplu, poti trimite oricand un mesaj , fara sa platesti ca pentru SMS. Totusi, daca prietenii tai nu obisnuiesc sa se logheze des pe retea, e degeaba. Dar de ce trebuie sa comparam?….

Fata de email, retelele de socializare sunt mult superioare, asa cred eu cel putin.Poti face mult mai multe. Dar fata de mess, iarasi, de ce sa comparam? Daca vreau sa vorbesc rapid cu cineva, probabil voi intra pe mess si nu pe Facebook.

 Cat timp pe saptamana dedici site-urilor gen Facebook?

1-2 h, nu mai mult. Dar mi-e greu sa-ti spun, cand intru pe Facebook, probabil mai navighez si prin alta parte sau ascult muzica…Oricum nu sunt “addicted”. Cunosc insa o fata care este. Te pot pune in legatura cu ea, daca vrei. Cred ca ea are cont pe toate retelele din lumea asta!