Fumez pe balcon o tigară.

Un porumbel se așează pe stâlp.

Ne privim reciproc.

Ne evaluăm.

Eu fumez tacticos în continuare… el se scutură de ploaie.

El e ud, eu nu.

ASTA DA VIAȚĂ!

Precum spuneam în titlu e mai bine sa urmariti pozele de mai jos

Am Jeep! Sunt tare, nu cel mai tare din bătătură sau din parcare pentru că sunt mulți cu Jeepuri, dar am și eu. Nu mă interesează ecologia, planeta verde e oricum mizerabilă. Ce dacă copii mei nu vor mai vedea decât praf, ce dacă încălzirea globală i-ar putea omorâ. Eu sunt tare, am jeep și asta e cel mai important.

Vă dați seama că autobuzul meu consumă și 20 le litri la sută când bag piciorul în accelerație? Vă dați seama că atunci când trec pe străzile înguste din București nu prea am loc? Vă dați seama că atunci când sunt pe stradă, mai mult stau decât merg și toți motocicliștii, bicicliștii și chiar pietonii care nu sunt ologi mă depășesc?

Dar asta nu are nicio importanță. Eu sunt tare și am Jeep. Nevestei i-am zis că am nevoie de Jeep ca să fiu în siguranță. Când bag piciorul în accelerație pot să distrug un Matiz fără ca să fiu prea mult afectat, nici moral, nici material. Acum mi-am parcat Jeep-ul lângă viitorul Pasaj Basarab.

Fraierii ăștia au muncil la carosabil și au săpat chiar și în dreptul trotuarelor. Acum eu ce să fac? Au lăsat dalele ornamentale de beton pentru locul unde au săpat înșirate pe stradă, și cel mai important – nepăzite. Distanța de la mine până la dalele abandonate este de doar trei metri. Aș mai avea ceva loc în curte și pentru ele, e momentul să muncesc și eu un pic. Nesimțiții nici macar nu le-au curățat de pământ și de praf. Dar eu le iau oricum. Așa că în decurs de 10 minute am reușit să-mi umplu Jeep-ul. Să vezi ce distractiv o să fie când o să vrea ăștia să astupe groapa și nu o să le mai ajungă dalele pentru tot trotuarul…

Să trăiți bine!

(Poveste după un caz real, petrecută sub balconul meu, în miezul zilei, personajul principal, un domn îmbrăcat curat, aproape elegant cu o vârstă de 55-60 de ani)

Baiatul din imagine a stat trei ore incercand sa plece cu masina neagra din parcare. A clacsonat toata dimineata, a chemat politia si tot degeaba. De la balcoane vecinii deja faceau pariuri.

Cele mai dese pariuri se refereau la doua variante: cate ore va mai sta baiatul pana va reusi sa plece si care masina, dintre cele care il inconjurau va pleca, facandu-i loc sa iasa.

Bineinteles, politia pe care o vedeti in imagine a venit, s-a uitat, a dat niste amenzi si a plecat.

Unul dintre politai punea mai mult suflet, dar partenerul lui i-a taiat-o rapid.

“Haide ba sa plecam, ca aici nu avem ce face.” .. Si dusi au fost.

Acum va las pe voi sa ghiciti.

Rezultatul la exit-pool:

10%

30%

40%

20%

Oricum, nu conteaza ce ati votat, conteaza adevarul istoric. VW din stanga a plecat primul, cel pe care l-ati creditat cu 20% sanse.

5:58 dimineata. Pasarelele dorm, dorm si eu cu ele. Ding-dang soneria ma loveste in timpan precum sirena de salvare. Chior de somn, ma lovesc de mobilele din casa in cautarea halatului pufos care-mi tine de cald.

Dupa ce calc pe doua jucarii pe care mi le-a lasat cel mic pe post de capcane prin sufragerie si ma abtin sa nu injur la ore atat de matinale, gasesc in sfarsit halatul. De la bucatarie arunc un ochi in curte. E intuneric si eu sunt adormit. Vad ceva miscare. E gunoiul imi spun eu. Sa vezi ce o sa le zic vreo doua, ca nu au mai fost de doua saptamani si se impute tomberonul. Dau sa deschid geamul si constat ca pervazul era plin cu dulciuri. Calculez rapid efortul de rearanjare a turnului de napolitane ce sta intr-un echilibru delicat si… renunt.

Calculatorul incepe sa imi lucreze la capacitate din ce in ce mai mare. Astfel, solutia imi vine rapid. Abandonez geamul si ma reped pe balcon. Pe gunoieri nu trebuie sa-i ratezi, ca mai trebuie sa mai astepti o saptamana dupa ei, daca au apucat sa plece. Ies delicat, trantind usa, si ma aplec pe peste balustrada.

- Stati asa, nu plecati, va deschid ca sa puteti sa-l luati! zic eu in intunericul de jos.

- Ce sa luam? se aude de jos.

- Tomberonul!

- Ce tomberon?

- Pai… nu e gunoiul?

- Nu! Suntem de la politie!

Incet-incet ochii incep sa mi se obisnuiasca cu intunericul si observ o viermuiala mare pe jos. Vreo 20 de insi erau prin curte.

- Aha… zic eu in cautarea unei vorbe inteligente. Si ce vreti?

- Nu avem treaba cu dumneavoastra, zic ei?

- Zau? Si atunci de ce sunati?

- Ca sa ne deschideti!

- Bine, vin! spun eu cu gandul ca ma voi lamuri jos care e treaba.

Imi trag halatul mai bine pe mine si cobor scarile. Pe masura ce ma apropii de usa de la intrare incep sa fiu tot mai nervos. Se poate sa fiu deranjat la ora asta? Astia chiar nu dorm niciodata? Auzisem eu ca politia vegheaza, dar de ce sa ma trezeasca si pe mine? S-au plictisit cumva sa vegheze singuri?

Nu sunt un tip plăpând, pe deasupra, ma infoiasem ca un curcan cand am coborat si ultima treapta. Intre mine si gasca din curte era doar o usa metalica cu un grilaj. Ma reped la ea si vad, ca in oglinda, pe unul dintre ei care se repede si el la usa. Trag aer in piept sa par mai impunator. Politaiul imi flutura o legitimatie in fata ochilor. Timpul incepe sa se scurga din ce in ce mai incet si aud ca prin vis cum vecinul de sub mine deschide usa si se repede pe scari. Aha, am intariri ma gandesc eu. Nu mai pierd nicio secunda si infig cheia in usa deschizand-o larg. Ma simteam ca un leu in cusca plina cu caprioare. I-as fi rontait la micul dejun pe toti cei care-mi tulburau somnul.

Dupa ce usa se deschise nu am apucat sa zic nimic pentru ca omul cu legitimatia a inceput sa vorbeasca primul.

- Directia Nationala Anticoruptie, zice el ca un fel de prezentare.

- Si ati venit toti? Intreb eu calmat brusc.

Prin minte, caruselul spagilor date de mine, incepe sa ma apese din ce in ce mai tare. Am lasat chiar ieri doi lei spaga cand mi-am luat tigari. Recunosc si la doctori mai dau spaga ocazional. Mintea incepe sa-mi lucreze din ce in ce mai repede. Se pare ca afluxul sporit de sange care mi se ducea la creier era luat din alte zone ale corpului pentru ca din cocosul care eram cand am coborat scarile, ramasese doar un puisor plouat si speriat intr-un colt. Nu neg ca la acesta transformare au contribuit din plin si cei trei mascati ce imi zambeau condescendent, sau cel putin asa mi se parea mie.

Oricum, conversatia continua, eu reusind intr-un mod absolut remarcabil sa procesez informatiile in paralel. Pe de o parte amintirile spagilor din intreaga mea viata, pe de alta, discutia cu apropritarul legitimatiei.

- Aici e nr…

- Da

- Scara 1?

- Nu, ati gresit, aici e o singura scara, hai, fie, doua daca o punem la socoteala si pe cea care se duce la mansarda.

Intre timp, vecinul ajunge langa mine si ma simt mai imbarbatat, stiind ca nu sunt singur in fata armatei invadatoare. El e mai mic si mai pispiriu, dar macar din punct de vedere moral il simteam de partea mea.

- Ce cautati de fapt? intreb eu ca sa lamuresc odata pentru totdeauna dilema.

- Apartamentul 2 doamna M. Avem mandat de perchizitie.

In momentul acela, mi-am dat seama, nu eram eu cel vizat, asa ca, dulce si candid, ma dau intr-o parte si il arat cu degetul pe vecinul buimac.

- Este sotia dansului, aici aveti treaba, va rog poftiti. Spun eu, incercand sa fiu amabil cu saracii oameni, care muncesc la ore atat de matinale.

Gasca nu asteapta prea mult si incepe sa se prelinga pe scari, si intra, si intra, vreo 20-25 de bucati sa tot fie. Vecinul a disparut fiind luat de primii din sirul interminabil, eu raman sa negociez cu ultimii din coloana.

- Eu incui usa.

- Nu o inchideti, imi spune unul dintre ei.

- De ce?

- Ca sa putem circula.

- Si daca imi fura cineva tomberonul din scara? il intreb eu artagos.

- Nu vi-l fura nimeni, domnule, ca suntem noi aici.

Cam neincrezator il las in pace. Totusi, il fac sa promita ca unul dintre ei va sta de planton sa nu mi se fure tomberonul.

Oarecum socat ma retrag in casa. Sotia se trezise si ii descriu totul cu lux de amanunte. Ne dam cu presupusul vreo 20 de minute, pe balcon, la o tigara. Vecina M lucreaza la Primarie, la arhive, sau cel putin asa stim noi. Deci, e posibil ca DNA-ul sa aiba ceva de impartit cu ea.

Dupa inca 20 de minute se aude o duba SMURD cu sirenele pornite care parcheaza in fata casei. In scurt timp, o vedem pe vecina cum e luata in pijama si urcata in duba. I s-a facut rau. Nu-i usor cu 20-25 de musafiri in casa. Mai ales daca nu esti pregatit. Pai atatea cafele, gustari si farfurii de spalat, ar da gata pe oricine, imi spun eu filozofic.

Dupa inca o ora, vecina se intoarce cu o masina cu girofar. Misto. A devenit VIP in cartier. Sotul si cu fata cea mica ii dau plasele cu schimburi pentru mai tarziu. Se urca si ei in masina personala urmarind girofarul.

Cobor si ma pregatesc de o noua zi de munca. In fata casei ma opreste o alta vecina si ma trage conspirativ intr-un colt.

- Ati vazut domnul Serbu?

- Da, raspund eu incercand sa scap mai repede.

- Ati vazut infractorii? Stiam eu ca e ceva necurat cu astia. Si-au luat televizor, mobila de bucatarie si masina.

- Pai, si ce eu nu mi-am luat?

- Da, dar dumneavoastra sunteti un boier, astia sunt niste coate-goale.

Bun asa, gandesc indreptandu-ma spre masina mea boiereasca. Maine, daca vine un necaz, ma transforma astia si pe mine in cine stie ce mare traficant. Cu gura lumii nu te pui, exact ca pe bloguri.

Dorelee!!! S-a terminat nisipul? Mai ia si tu vreo doua galeti si du-te pe Titulescu, ca e la liber.

Acum o saptamana, un camion a descarcat nisip si pietris pentru micile lucrari din zona Titulescu. Pentru cei care nu stiu, aici se construieste cel mai mare pod orasenesc din Romania. Dupa o noapte de priveghi, muncitorii au plecat. Ei revin periodic, pentru a se adapa din materiale, pe masura ce gropile din zona avanseaza.

Fenomenul a fost observat cu mare atentie si bucurie de locatari. Astfel, ca mustele la o delicatesa urat mirositoare au coborat pentru a-si alimenta minisantierele din case cu nisip si pietris (doar pentru asta era acolo nu?). In scurt timp vestea s-a raspandit in oras. Acum asistam la masini din alte cartiere care sosesc sa ia nisip si pietris pentru uzul casnic.

Ce sa mai spun? – Asteptam cu incredere provincia.

O dimineata placuta de dumunica. Iata ca la usa suna cineva. Ma reped si imi iau un halat pe mine ca sa pot deschide usa intr-o tinuta decenta. Ma gandeam sa imi pun si cravata, dar soneria devenea din ce in ce mai agresiva. Asa m-am decis sa las cravata sa zaca in sifonier si deschid in sfarsit usa.

Vecina, mestera si atotcunoscatoarea evenimentelor mondene din cartier, era in prag si imi facea semne din mana. Eu stau mirat in usa neintelegand daca cu mana goneste mustele si tantarii de pe scara sau imi face mie semne. Vazandu-ma nedumerit, vecina isi calca pe suflet si deschide gura spunandu-mi cu un aer conspirativ:

- Ati auzit? murmura ea.

- Ce? Intreb eu imprudent.

Brusc, nemultumita de tonul meu, vecina se strecoara in casa. Inchide usa dupa ea si imi spune vizibil usurata:

- De doua zile il urmaresc pe Chiliman.

Valeu! S-a indragostit vecina imi spun eu. Cand vreau, si mai ales daca ma intereseaza subiectul, pot deveni un ascultator perfect. Deci, iau o fata oarecum preocupata, si, mimand indiferenta, o intreb:

- Dar ce aveti cu primarul, v-a suparat cu ceva?

- Pai nu stiti?

- Ce sa stiu? Deja sunt in ceata. Luati-o usurel, cu inceputul, ii spun invitand-o sa stea pe un scaun.

- Ne-au anuntat gunoierii ca nu o sa mai vina sa ne ia gunoiul.

- Ups, asta e grav. Pai nu le platim luna de luna? De ce sa nu mai vina?

- Nu stiti scandalul dintre Chiliman si REBU?

- Ba da, asta a fost de mult. Ce mai e acum?

- Iar s-au certat si acum au reziliat toate contractele, imi spune ea conspirator. Nici factura pentru gunoi nu mai vine.

Ma decid sa iau taurul de coarne si ii spun hotarat vecinei:

- Misiune de cercetare in blocul vecin! Vedeti cum au rezolvat ei problema!

- He, he, am fost deja, mi-a replicat ea.

- Si?

- Nimic, sunt si ei disperati, iata ca nu au nici o solutie. Sunt si ei in aceeasi situatie ca si noi.

- Naspa! O sa ma gandesc cum putem rezolva problema.

- Eu il pandesc pe Chiliman, cand vine sau cand pleaca de la primarie, sa dau cu el de pamant, imi spune ea hotarata.

- OK, e si asta o solutie. Dar ne trebuie un backup pentru cazul in care nu-l prindeti.

- Punem gunoiul langa stalpul din fata casei. O sa-l ridice gunoierii stradali. Nu ati vazut cat gunoi era acolo ieri dimineata?

- Sincer, nu! ii spun eu nedumerit.

Vecina se ridica de pe scaun si se pregati sa paraseasca demn apartamentul. Eu declar oficial sedinta inchisa si o conduc pana la usa.

Imediat cum inchid usa, arunc halatul gros de pe mine si dau drumul la aerul conditionat. Uf, am transpirat tot sub acel halat facut pentru vremurile de iarna. Ies pe balcon ca sa rumeg informatiile cu o tigara. Fara sa vreau, imi arunc ochii in strada si vad un domn in costum si cu o mapa sub brat. O mana tinea mapa, iar cealalta o mica punguta de plastic legata la gura. Cu un gest elegant lasa punga de plastic langa stalp si se indeparteaza.

Raman sa-l privesc cum se urca intr-un Range Rover si demareaza spre Victoriei.

Je, vecina, ceilalti locatari si cu vecinii din cartier, dorim sa-i multumim Domnului Primar Chiliman pentru minunatele zile de vara in care ne asasineaza propriile gunoaie.

E seara, pasarelele ciripesc vesel BIP, muncitorii de la santier opresc lucrarile BIP, porumbeii se pregatesc de culcare BIP, dau drumul la televizor BIP. Ma pregatesc sa-i dau ceva sa manance juniorului BIP. Mai rezolv una alta din treburile domestice BIP.

Dupa ce il plantez pe junior in pat, ies pe balcon cu sotia si un pahar de vin BIP. Ne destainuim reciproc realizarile si frustrarile de peste zi BIP si ne spunem parerea referitoare la cele care mai trebuie rezolvate BIP. Planurile pentru viitorul scurt, mediu si lung sunt intoarse pe toate fetele BIP.

Intr-un final sotia se declara doborata de oboseala de peste zi BIP si se retrage in dormitor BIP. Eu raman singur, savurandu-mi tigara BIP. E ceva ce nu-mi da pace BIP. Ceva care ma streseaza BIP. Oare ce o fi BIP? Dupa o indelungata cercetare, ce a durat aproape 30 de secunde BIP. Imi dau seama BIP.

Cine dracu face BIP, BIP, BIP? Ma uit pe strada si identific infractoarea in persoana unei masini Renault Megane. Sta mandra, parcata langa bordura, pe trecerea de pietoni, cu rotile inca umflate, fara zgarieturi sau alte semne distinctive. De cate ori trece cate o masina pe strada – BIP, un baiat traverseaza – BIP, mai tarziu un maidanez ii onoreaza rotile – de patru ori BIP.

Toata noaptea am fost perfect informat asupra traficului din cartier. La al 312-lea BIP era 2 noaptea, la al 513-lea era 4 dimineata, la al 620-lea s-a ambitionat alarma de la magazin sa-i tina isonul. Daca BIP-BIP e ca un foc razlet de arma, NI-NO-NI-NO de la magazin e ca o orchestra ce cata un sfert de ora fara intrerupere.

Se face dimineata, soarele bate vioi in geam, camioanele stabat vesel intersectia, lasand o dara albastra si parfumata asupra trecerii lor prin zona, muncitorii se scarpina ganditor in crestet privind la sclipirea argintie a tarnacopului ce se misca regulat in mana dibace a lui Dorel. Ma trezesc mai obosit decat atunci cand m-am culcat? Oare de ce?

1051-BIP, 1052 -BIP, oare cat de nesimtit poti sa fii ca sa lasi alarma cu senzorul de proximitate pornit, intr-o zona cu trafic intens?

Acum cateva zile ma uitam de la balcon ca sa vad spectacolul plin de neprevazut al bulevardului. Am sansa/nesansa sa locuiesc pe una dintre cele mai aglomerate artere din capitala, iar in curand, voi fi beneficiarul unui cap de pod ce va sari peste gara.

Deci, fumand o tigara si privind spectacolul strazii observ un tigan ce coboara dintr-un Jeep. Il privesc cu atentie si redescopar – pentru a cata oara – toate elementele care ma irita nespus. Lanturi de aur – 2kg de gat si de mana, combinate cu o cruce lucitoare ce ii ajungea pana la buric.

Suav, prin portiera intredeschisa a mastodontului, se strecura catre urechile a jumatate de cartier o dulce manea.

Tiganul, cocalarul cu burta revarsata peste centura, avea intr-o mana un pumn de hartii si ambalaje. Se uita din stanga in dreapta cautand cu privirea ceva. Il privesc curios si il zaresc rasufland usurat – a gasit. Tacticos, se inderapta catre cosul de gunoi si scapa de hirtiile si ambalajele pe care le tinea in mana. Misiunea fiind indeplinita se urca la volanul Jeep-ului si demareaza in viteza. Eu raman socat, privind in colbul drumului ridicat de rotile mari ale Jeep-ului ce musca asfaltul prafuit.

In sfarsit, imi desprind privirea din zare si vad un domn saracacios imbracat, dar curat, cu un costum albastru inchis. Manecile hainei erau roase de atata purtat, dar sapunul si detergentii au muscat puternic, atat din haina cat si din pantalonii care se vedea ca au prins si vremuri mai bune. Ochelarii cu rama groasa ii dadeau batranelului o infatisoare de profesor iesit la pensie. Viata trecuse pe langa el lasandu-i riduri adanci pe fata. Ajuns la trei metri de cosul de gunoi care mandru gazduia resturile cocalarului baga mana in buzunar. Scoate o punga de plastic pe care o face ghem… si o arunca pe jos. Tacticos, cu o miscare exersata intr-o viata de om, calca pe ea cu ura si pleaca mai departe.

Cifra magica 7. In credinţa crestina din evul mediu, cifra sapte simboliza linistea, milostivirea si pacea, aceasta era de obicei interpretata. Sapte fiind suma dintre cifrele trei care reprezinta pe Dumenzeu si cifra patru simbolul celor patru elemente, patru vanturi, sau cele patru puncte cardinale. Aceasta cifra m-a marcat noaptea trecuta.

Sapte dulai, care alergasera toata ziua o catea in calduri, au disparut rapid, schelalaind a jale pe sub balconul meu. Oare de ce? O veni cutremur? Am inceput sa studiez cu mare atentie pasarile de noapte. Animalele simt de obicei pericolul.

“Oare ce pasari sa vad?”. “Bufnite si lilieci” imi raspund tot eu. Tipenie. Alte animale ce sa putea sa observ? Nu stiu. Nu am mai vazut nimic altceva decat la zoo – dar si pe aia vor sa o inchida. Sunt din ce in ce mai agitat.

Gata! S-a rezolvat! Rasuflu usurat pentru ca raspunsul apare vioi.

Sapte – ca brazii. Nu erau piticii din „Alba ca zapada”. Erau sapte tinere sperante ale acestei tari chinuite. Se plimbau noaptea sub clar de luna plina. Cei sapte incercau sa comunice telepatic prin ragete guturale in plin miez de noapte. In mod suspect, nu erau in mijlocul campului ci chiar intre bucati mari de beton, pe care, de-a lungul timpului ne-am invatat sa le spunem blocuri.

Brusc devin interesat, aud moduri noi de folosire a limbii romane. Gramatica vorbita e ucigatoare – limbajul “care este” se imbina pe alocuri cu triluri vesele soptite din toti bojocii. Aflu cu surprindere ca “aia” poate inlocui peste 50% din cuvintele dictionarului. “Ia ba aia si ga in aia si in aia ca in aia nu ca aia e greu”. Cum? Nu v-ati dat seama? Dar e foarte clar – “Foloseste parul acela si loveste in cele doua semne de circlulatie care depart benzile. Nu te obosi sa dai in cel metalic ca nu reusesti, e bine infipt in pamant.” Asadar, in sir indian, precum zilele saptamanii, cei sapte au inceput, pe rand, o lupta apriga cu cei mai cranceni dusmani – semnele de circulatie.

Victorie! Au reusit sa darame cinci bucati!

Ragetul meu de bucurie “unde va credeti mai nenorocitilor, pe camp?” i-a determinat pe cei sapte viteji samurai sa grabeasca pasul catre vesnicele plaiuri ale mintilor apuse. Bineinteles in drumul lor mi-au transmis niste urari dulci care m-au ajutat sa am un somn linistit.

Cine ridica semnele?

Am urmarit curios finalul. Vroiam sa vad cine pune la loc ce jumulisera vandalii. Unul dintre semne era chiar in mijlocul drumului blocand circulatia.

Domnul, domnul cu gipanul… nu, nu, nici nu a incetinit, a trecut direct peste semn.

Poate domnisoara cu Fiatul… a oprit, aha, face ca la scoala “ocolirea semnului de circulatie din trei miscari”.

Domnul cu Citroen-ul… a oprit, gandeste, a decis: alege varianta de Bucuresti cu ocolire pana la semafor pe celalalt sens.

In sfarsit, Politia… nu, nici ei, au trecut razant, calcand un pic pe semn.

Gunoierii – Bingo! Au rearanjat toate semnele!

Felicitari Rompest!

Compunere de clasa a patra? NU. Nu e stilul meu. Totusi, cu ocazia intrarii in primavara calendaristica va dau un prilej ca sa mai uitati de poluare, de politicieni, de mizeria materiala si umana din tara noastra.

Deci, daca traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul poate ar trebui sa fim un pic mandri. Zilele trecute am descoperit un scurt filmulet cu titlul “O lume fara Romania”. Este extrem de interesant cum te lauda unii oameni.

Evident cel care a facut filmul nu traieste in Romania ca altfel ar fi renuntat din start.

E bine sa vezi paretea plina a paharului.

Daca faceam eu filmul arata cu totul diferit: o lume fara nesimtire, manele, cersetorie, tiganie, şuţi, borfasi, fara Tariceanu, Remes, caltabosi, tuiculita, spaga, fara Q-ariu, Jiji, “care este” – Vanghelie, Iliescu, Cozma, VC Tudor, Basescu, Nastase si fara Prostanacul. – O ce lume minunata ar fi!

In timp ce scriu acest post pe sub balconul meu a trecut un tinerel cu castile la urechi care asculta manele. Eu stau pe o un bulevard central, (cu zgomot pe masura, la etajul doi) si am auzit manelele baiatului foarte clar.

Oare cati decibeli ii strabateau creierul?

O singura explicatie e posibila: baiatul nu avea nimic in cap – pentru rezonanta.

Update: Am aflat ca acest clip a fost sponsorizat de Guvernul Romaniei.

Deci, AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA!