Atunci când se cheltuieşte în zadar, când o investiţie nu-şi atinge profitul scontat, ajungând chiar la faliment, se spune că investiţia aceea s-a pierdut pe Apa Sâmbetei.

Rezervorul cu substanţă politică portocalie din campania electorală a PD-L s-a răsturnat în Capitală, substanţa deversându-se pe Apa Dâmboviţei. Aceasta constituie startul vizibil al involuţiei acestui partid, premiza eşecului său politic. Moleculele de apă dâmboviţene sunt împriegnate continuu cu cele portocalii ale lichidului electoral iar drama în trei acte intitulată Lichidarea portocalie va culmina şi totodată va avea the end la terminarea ultimului act – cel corespunzător alegerilor prezidenţiale din 2009, care va coincide cu ultima rezervă de substanţă portocalie valabilă ce nu a apucat să se scurgă pe Dâmboviţa.

Dacă nu PD-L, atunci cine? Ar putea fi întrebarea ce ar frământa mintea cititorilor.

Probabil PSD. De ce PSD? Fiindcă alegerile locale din iunie a.c. s-au concretizat, cum bine spunea şi Adrian Năstase, prin câştigul PSD, cel puţin simbolic, ceea ce demonstrează că PSD a revenit în forţă.

PD-L şi-a epuizat artificiile de manevră: „fântâna înţelepciunii” a secat în persoana lui Traian Băsescu, aceasta coincidând cu dispariţia „fanteziei salvatorului”, un mit ce umplea odinioară aura aceluiaşi Băsescu. Mitul acesta a rămas doar într-o carte acum prăfuită de Mitologie nescrisă a zbuciumatului popor român (nu căutaţi cartea, fiindcă ea nu există).

Acum, când scriu aceste rânduri, mă găsesc pe o alee din Parcul Herăstrău şi sunt nevoit să mă opresc din mers din cauza unui câine comunitar negru imitând privirea lui Traian Băsescu care mă priveşte lung, fără grai, stându-mi în cale (…). Gata, a plecat!

Îmi continui plimbarea în soarele încă fierbinte al serii. Revin la analiza mea privind Lichidarea portocalie.

După cum spuneam în recentul meu articol Atmosferă de seară în Capitală, Preşedintele Traian Băsescu se (re)dă cu poporul prin invitarea liderilor partidelor parlamentare la Palatul Cotroceni pentru data de 1 iulie a.c. în sensul unor dezbateri pe marginea creşterii preţurilor la alimente şi la combustibil, alimentând astfel rezervorul maşinăriei populiste în prezent uzate, pregătind-o pentru următoarele ieşiri la rampa de la Universitate sau pentru băile de mulţime. Din nefericire pentru figuraţia prezidenţială, prostimea este mai puţin extaziată acum de legendarul Traian Băsescu.

Stau şi îmi adresez câteva întrebări:

Cât va mai continua Băsescu să fie un Preşedinte- Jucător?

Când va ajunge Preşedintele „Să trăiţi bine” să recunoască că Titanic-ul portocaliu s-a izbit implacabil de iceberg-ul realităţii?

Căpitanul Traian Băsescu va părăsi onorabil Titanic-ul, sau a aranjat o barcă de salvare care să-l ducă, după naufragiu, la ţărm?

Portocaliul a fost la modă, atât ca şi culoare vestimentară cât şi una a barelor sau scaunelor din mijloacele de transport în comun bucureştene. Prezentul e marcat de un portocaliu dezgustător şi demodat, banal şi neinteresant, de factura minorităţii de culoare, specifică clasei needucate, inculte.

M-aţi putea ataca privitor la cele scrise, invocându-mi apartenenţa politică contrară culorii politice portocalii, ca motivaţie fundamentală ce a stat la rădăcina scrierii acestui articol.

Eroare!

Am fost şi sunt apolitic. Nu mi-am vopsit gândirea cu nici o culoare şi nu pot reprezenta un potenţial subiect al aderenţei mele la filosofia, ideologia sau registrul vreunui partid politic. Sunt incolor. Asta nu îmi împiedică analiza şi secretarea ideilor concretizate în scris pe paginile mele virtuale.