După o pauză de trei luni, mă apuc, în sfârşit, să scriu. Între timp, văd că s-a schimbat interfaţa panoului din care scriu, mi se pare interesant. Schimbările şi surprizele întotdeauna fac viaţa plăcută.

Dar marea mea problemă e că nu mai ştiu despre ce să scriu. Mi se pare că am câte ceva de zis despre toate şi, în acelaşi timp, n-am nimic de zis. Paradoxal, nu? E ca Zen. (aici ar trebui să fie un smiley care, pe mess, se scrie ) [punct şi virgulă + două paranteze] încercaţi şi vedeţi cum “traduce” messengerul ce v-am dat)

Cineva mi-a sugerat să scriu despre trabucuri şi să mă gândesc la altceva. A fost foarte haios. Cum ar fi să fumezi un trabuc în secret, fără să ştie nimeni, şi – mai ales – să-i şi placă trabucului să fie fumat? Lumea e atât de plină de aluzii şi de perdele, încât ne zăpăcim unii pe alţii dând mesaje care mai de care mai subtile…

Totuşi, nu mă pot concentra atât de mult încât să pot scrie chiar orice… şi să mă gândesc la altceva în acelaşi timp. Sugestia aceea ar fi chiar haioasă, dar acum mă simt altfel. Pierdut în spaţiu şi timp. Bine, nu chiar în spaţiu, doar în timp. Uneori chiar îmi pierd noţiunea timpului visând cu ochii deschişi. Am tot felul de aşteptări şi nu ştiu dacă se vor împlini.

Scriu generalităţi, dar lumea poate înţelege ce vrea din ele. Am văzut că multe generalităţi pot fi luate drept subtilităţi, dar nu toate… De exemplu, unul zice că a văzut o găină călare pe cocoş. Altul îşi imaginează o chestie lascivă dintre un bărbat şi o femeie… Dar de unde ştia altul ce vorbea unul? Nu ştia, a crezut că e ceva subtil. Iar primul chiar vorbea serios, la modul literal. Ştii când merge găina călare pe cocoş? Când e furioasă! Aşa că, dacă aud pe cineva vorbind astfel despre o găină şi un cocoş, nu voi şti dacă vorbea literal sau nu…

Uf, şi e Mercur Retrograd, de parcă lucrurile nu sunt îndeajuns de complicate. Sper doar ca începutul acela să nu fie şi sfârşit.

Despre ce să scriu? Asta mă întreb de câte ori mă gândesc la blog. E clar, am nevoie de o muză!

Traim intr-o lume mare si plina de greutati,si pentru ca toti suntem muritori,traim si invatam din greseli.Greselile care le provocam sau pe care ni le provoaca altii,sau greseli ale propriului nostru destin sau existenta care uneori ne incarca cu ghinioane si greutati…

Se intampla atunci sa te simti coplesit si sa cauti o scapare…mi s-a intamplat adesea sa constitui o scapare pentru multe persoane…ma gasesc adesea in postura unui jurnal in care fiecare isi scrie propria lui poveste,o poveste grea si trista pe care se asteapta sa o poata rezolva dupa ce si-au scos-o de pe suflet…

Nu pot spune k imi displace…imi place sa stiu ca pot ajuta pe cineva…cu atat mai mult persoane dragi mie sau prieteni..insa uneori simt k absorb prea mult…ma simt incarcata.. ca un burete kare a absorbit tot pana la refuz…..