What a great thing! Just arrived another Report from Greece, from Elena. She wrote the Report about the Meeting in Romania.
Have a look here:

Report Suceava

Update: acest post a fost scris pe 1 decembrie, dar din motive personale nu l-am mai publicat.

Fac parte din generatia internautilor. Ultima data la cursul de la Shakespeare am avut o parte de speaking in care am fost intrebata daca sunt “digital native” sau “digital immigrant”. Evident ca raspunsul meu a fost native. Aproape ca m-am nascut cu tastatura in brate. Tastez de la 6 ani, desi maica-mea inca abia stie cum sa deschida si sa inchida calculatorul, iar tataica-miu stie doar sa intre pe Skype ca sa vorbeasca cu mine si sa intre pe Google ca sa caute informatii despre automobile. Aceatsa “pofta” deci nu mi-a fost inspirata de parinti. Insa sora-mea a “mostenit-o” de la mine. Ea tasteaza de cand a inceput sa vorbeasca, iar acum nu ezita sa imi ceara diverse programe pe messenger (desi impartim aceeasi camera, insa eu sunt fericita stapanitoare a unui laptop) si, de asemenea, nu a ezitat sa isi creeze un blog, cand a descoperit gustul scrisului.

Insa nu despre asta era vorba, ci despre cum aceasta lume virtuala mi-a schimbat viata.

Imi e greu sa imi amintesc exact care a fost momentul (sau macar luna) in care, impinsa de furie si nervi, am intrat pe un site de socializare si mi-am facut un cont. In orice caz, era inceputul lui 2008. Era un fel de Hi5, dar romanesc si… nu prea populat. La vremea aceea treceam prin faimoasele crize adolescentine.

Asadar mi-am facut acel profil, mi-am ales un nick name… eco, sa zicem. Nu mi-am pus poze, insa mi-am facut o descriere, care, spre surprinderea mea, dupa mult timp in care incercam sa ascund ceea ce sunt, a scos la iveala exact personalitatea ce se ascundea in interiorul meu. Nu am primit niciun mesaj de la alti utilizatori. Evident, nu aveam nicio poza in care sa-mi arat fromele apetisante… pe care nici macar nu le posed.

Dupa un timp, insa, am primit un mesaj in care un anume baiat imi cerea sa vorbim… pentru ca ii place descrierea mea sincera. Evident, nu avea de unde sa stie daca este sincera sau nu. Din intamplare, chiar era. Nu stiu ce forte supranaturale ale acestui Univers s-au unit atunci incat m-au facut sa gadil tastatura si sa ii raspund. I-am dat id-ul meu. Un altul decat cel pe care il foloseam de obicei.

Vorbeam odata la doua trei zile, ii dadusem numarul meu de telefon (nu pot sa imi explic nici in momentul de fata de ce. In mod obisnuit nu as fi dat unui strain numarul de telefon, insa cred ca de data aceasta destinul a fost de vina) si ne mai dadeam cate un sms de “hey, ce mai faci?“. Pana intr-o zi cand, facandu-si curaj, mi-a spus ca… ma place si ca sunt ca si drogul lui, ca simte nevoia aproape fizica de a vorbi cu mine. Si cum nici macar 17 ani nu aveam si eram putin confuza, m-am speriat.

De ce m-am speriat, probabil va intrebati. Era cineva care ma placea sincer, pentru ceea ce sunt, pentru ca nu ii aratasem decat o poza in care scoteam limba, aveam parul roz si ochii tristi. Pai tocmai de asta. Pentru ca nu ma vazuse niciodata si pentru ca.. acest cineva era din… Suceava. Eu jos, el sus, vasazica. Cum era sa accept acest lucru, cand eu insami ma amuzam pe seama celor care “si-au gasit dragostea pe net”? Asadar in acel moment am decis sa nu mai intru pe acel id, sa nu ii mai raspund la mesaje, la e-mailuri, la nimic.

Zis si facut. Insa, desi am luat aceasta decizie, niciodata nu i-am sters numarul din agenda. Nu ma intreati de ce. Pur si simplu a ramas acolo.

Au urmat luni in care eu am decazut si am decazut… si am decazut ca om. Nu mai eram eu, nu ma simteam bine in pielea mea. Simteam permanent nevoia de nou, ma sufocam. Tocmai de asta cred ca mi-am pus si un pierce, in antepenultima zi a anului 2008. Era un act de rebeliune fata de mine, de corpul meu in care ma simteam prizoniera. Omul al carui drog zicea ca sunt, ramasese undeva in cel mai adanc colt al inimii mele.

De ce spun ca ramasese si nu ca l-am uitat, o sa vedeti in urmatoarele.

In fiecare an am fost alta, in fiecare an, la sfarsit, am tras linie si am hotarat sa ma schimb. Asadar niciodata nu am avut aceiasi prieteni doi ani la rand. Nu, eu nu am prieteni de-o viata si niciodata nu am petrecut revelionul cu aceiasi oameni. Sfarsitul lui 2008 venea pentru mine ca o noua sansa. Mereu am vazut ultima zi din decembrie ca sfarsitul unei agonii si un nou inceput, al carui curs depindea de mine.

Asadar in ziua de 31 decembrie 2008 an decis sa… fiu alta. Am petrecut revelionul cu prietenii din acel an, am facut karaoke, ne-am distrat. Ma simteam linistita. O linista neobisnuita chiar. Cu putin inainte de momentul 00:00 am primit un sms. De la cine credeti ca era? Exact, de la dependentul de mine. Imi ura un an nou magnific, in care sa lasam trecutul in urma si sa ne continuam drumul, facandu-ne noi amintiri si aducandu-ne aminte de tot ceea ce a fost cu placere. Trebuie sa recunosc ca mirarea mea a fost fara limite. Era ultima persoana de la care asteptam un semn de viata in ajunul lui 2009.

Incercam sa nu bag in seama, insa gandul imi fugea doar la… inceputul lui 2008, la cel care a fost singurul care m-a considerat frumoasa si pe care il fascinam. Poate ca si de asta m-am speriat. Nu eram obisnuita ca cineva sa ma placa. Era… ceva nou, ceva ce nu asteptam, desi imi doream.

Totusi, cum se spune, mi-am luat inima in dinti si… nu, nu i-am raspuns la sms, ci l-am sunat. Corpul imi tremura, eram putin panicata, urma sa ii aud pentru prima data vocea. Desi facuseram schimb de numere de telefon, nu ne-am sunat niciodata. Ne dadeam doar sms-uri. In momentul in care la celalalt capat mi-a raspuns o voce tremuranda, nespunand nici macar clasicul “Alo” ci doar “Ce faci?”, am stiut ca sunt pierduta. M-am topit. Eram singura, pe un balcon strain, in frigul fara de zapada al Bucurestiului si… ma indragosteam de o voce al carei stapan nu stiam nici macar cum arata.

In momentul de fata nu mai stiu ce am vorbit in acea seara, stiu insa ca a fost momentul de debut nesfarsitelor zile in care am vorbit ore intregi.

Dimineata, vasazica pe 1 ianuarie, m-a sunat si am vorbit in jur de jumatate de ora ca si cum ne-am fi cunoscut de o viata intreaga. El de la Vatra Dornei, de pe un deal, din zapada, tremurand de bucurie, iar eu de pe acelasi balcon strain din Bucuresti, in tricou, pantaloni trei sferturi si picioarele goale la multe grade cu minus. Am vorbit mult, poate aproape o ora, insa frigul l-am simtit doar in momentul in care am sfarsit conversatia.

Au urmat… tachinari, vorbe dulci, filosofii. Pana intr-o zi cand, de data aceasta, el era cel care “ma parasea”. Da, dupa doua luni de vorbit in fiecare zi, imi spunea ca are nevoie de o pauza, desi eram doar prieteni. Eram indragostita iremediabil, insa asta nu m-a oprit sa ii respect dorinta… pentru o zi, doar. Stiu doar ca i-am spus ca nu vreau nicio pauza, ci il vreau pe el. Raspunsul lui a fost unul foarte inspirat: “Hai sa te ajut sa iti faci bagajul: iti pui 7 perechi de ciorapi, 7 tricouri, 7 chiloti“. Urma sa merg la munte.

Acela a fost momentul in care, oficial, am devenit… un cuplu la distanta. Desi nu ne vazusem niciodata, ne cunosteam cum nimeni nu ne cunostea. A urmat si te iubesc-ul, care, de asemenea, m-a speriat. M-a speriat pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt absurda doar eu si ca nu ar fi trebuit sa imi infranez dorinta de a-i striga in telefon “TE IUBEEESC”. Mi-a spus te iubesc, iar eu i-am raspuns… “multumesc”. Dupa cum va puteti da seama, suntem doi.. atipici. Nu i-am raspuns “si eu” pentru ca ar fi sunat ca o obligatie si nu era asa. Eu chiar il iubeam si voiam sa ii spun asta intr-un moment potrivit.

La scurt timp a urmat vizita la mine. Da, in vacanta de Paste (pentru ca, asemenea mie, era doar clasa a 11a) s-a urcat in primul autocar cu destinatia Bucuresti si a venit sa isi intalneacsa dragostea. Nu va pot explica emotiile prin care am trecut atunci. Eram sigura ca se va speria de mine si va fugi.

Ne-am intalnit in cel mai romantic loc posibil… autogara Obor. Printre tigani, babe si multi tarani… am simtit ca sunt cea mai fericita persoana de pe acest pamant. In sfarsit imi strangeam in brate dragostea, era reala, era cu mine si ma placea exact asa cum sunt.

A urmat o vacanta de Paste cum niciodata nu am avut. A fost magnific sa adorm si sa ma trezesc cu el. Din fericire am o mama extraordinara care a acceptat nebunia noastra.

De asemenea au urmat multe zile, la Suceava si la Bucuresti, de care ne-am bucurat impreuna.

Poate ca unii considera ca-i o nebunie adolescentina sau ceva trecator. Nu stiu ce e, insa sunt sigura ca nu-i trecator. Azi se implinesc 11 luni in care in fiecare zi m-am simtit iubita, azi se implinesc 11 luni de cand… am simtit primii fiori, care acum sunt si mai puternici.

Nu va sfatuiesc, insa, sa faceti ceea ce facem noi. E oribil, ingrozitor de greu. Sunt clipe de disperare in care tot ce iti doresti este sa urci in primul tren cu destinatia “casa persoanei iubite”. Insa te abtii si te descarci plangand, aducandu-ti aminte ca mai sunt inca 8 luni si totul va fi perfect, va fi in fiecare zi cu tine.

Daca nu as fi fost sigura de ceea ce eu si el avem, nu m-as fi implicat intr-o asa relatie. Avem un trecut, un prezent si, mai ales, avem un VIITOR, un viitor impreuna.

In concluzie, multumesc Sfintei Tehnologii cu toate ramurile ei, care m-a facut sa ma indragostesc si care imi mentine dragostea aprinsa. Multumesc Orange-ului pentru optiunea de vorbit nelimitat ).

Si ii multumesc lui ca exista . Si Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, care la 1 octombrie 2010 mi-l va aduce definitiv langa mine .

P.S. Astia suntem noi

ACESTA ESTE ADEVARATUL MIRCEA GEOANA, PRESEDINTELE SENATULUI DIN PARLAMENTUL ROMANIEI SI CANDIDATUL LA PRESEDENTIA TARII !!

THIS IS THE TRUE MIRCEA GEOANA, THE PRESIDENT OF ROMANIA’S SENATE IN THE PARLIAMENT AND CANDIDATE TO THE PRESIDENCY OF ROMANIA ! 

RUSINE !!

SHAME !!

George Staicu

Se spune ca in timp de criza trebuie cheltuiti cat mai multi bani. Ok, dupa ce mi-am schimbat primul brat la masina a inceput sa bata si al 2lea. asta cam pe cand am luat carnet adica acum vreo 4 luni. Bine ma duc la faimosul service Daewoo cu care tatal meu a mai avut niste probleme si iau un brat. 130 lei. Astazi ma gandesc ca si asa am oleaca de timp , ce ar fi sa schimb si celalat? Ma duc la un magazin din oras si intreb cat costa un brat. Cand am auzit pretul nu mi-a venit sa cred: 65lei. Ok, l-am luat si cand m-am uitat era exact la fel ca si cel la 130 lei , pana si ambalajul la fel.

Parerea mea e ca oricine cand are nevoie de o piesa la masina e in stare sa lase tot pentru masina , deoarece parca esti lasat fara picioare, si uite asa comerciantii profita pe faptul asta. Inteleg o diferenta de 20-30 lei , dar dublu mi se pare tiganie curata.

Va las sa ghiciti unde sunt facute:)

Dupa o noapte istovitoare de dansat “la fierarie”, caci asa se numea clubul, si ceva discutii filosofice in toiul noptii (presupun, ca nu stiu ce au tot vorbit baietii afara), a urmat somn pentru toata lumea. A doua zi, Eugen se plangea ca a dormit prea repede, iar la masa am fost toti foarte tacuti.

Cu ArTiStul drept ghid, am vizitat Sala Tronului de la Muzeul de Istorie din Suceava, unde am vazut replici din ceara ale boierilor si apropiatilor lui Stefan cel Mare, si am ascultat o portiune dintr-o piesa de teatru: parca ne uitam la un tablou vorbitor.

Dupa aceea, a urmat vizita la Cetatea Sucevei, care era nu doar o gramada de ruine, ci arata chiar ok. Chiar daca erau prezente semnele cu “nu va urcati pe ziduri”, am indentificat 2 scari care duceau fix pe ziduri. De ce le-ar mai fi pus, daca nu voiau sa ne urcam acolo?!

A urmat drumul spre Bucuresti, care lui Bobby nu prea i-a placut (nici noua, ca se termina blogtrip-ul).

Ca o concluzie, pentru mine acest #blogtrip a insemnat un weekend foarte misto, petrecut cu oameni misto, de la care am invatat multe si cu care m-am distrat. In continuare, pozele:

Mai multe poze gasiti aici

Pozele lui Tudor Galos

Pozele lui Bogdan Todireanu

Pozele lui Andrei Pavel

Pozele lui Alex Taradaciuc

Pozele lui ArTiStul

O poza de grup

Alex Bleau a scris despre blogtrip

BlogTrip a fost organizat cu ajutorul: GreenPixel, Mercedes-Benz, Microsoft, Paralela45

Si a fost blogtrip Suceava… inca un motiv s-o tai acasa. M-am intalnit acolo cu oameni pe care-i stiam din online gen: Daniel Damian, Fln, Artistul, Proro, Fructul , oameni pe care ii mai intalnisem la meetinguri asemanatoare, gen : Adrian Ciubotaru, Andrei Pavel si Bobby Voicu caruia ii multumesc pentru evenimentul organizat si , de asemenea, 2 dintre vechii mei prieteni de acasa, Petru Burac si Marius Bardan care au fost si ei prezenti acolo. Ei n-au fost singurii prezenti ci au mai fost multi altii care probabil vor fi mentionati intr-un review mai oficial al Blogtripului de la Suceava. In cadrul acestei intalniri s-au tinut sesiuni despre: securitatea in wordpress, conduita in online, rpmGO.com , despre twitter si o prezentare a comunitatii din online a orasului Suceava. Mi-ar fi placut sa fi putut participa si la socializarea de dupa conferinta, insa timpul n-a prea tinut cu mine.

Multumim inca o data Bobby Voicu si tuturor organizatorilor si sponsorilor pentru BlogTrip Suceava.

Jurnal de bord: e ora 3:03, tocmai ne-am intors din Fierarie, unde trebuie sa recunosc, ne-am distrat pe cinste.

Sa incep cu inceputul: azi ne-am trezit (care am putut) de dimineata si am luat micul dejun, dupa care au urmat mici “preparatii” cu mapele si sala. Am primit oamenii, vreo 17 la numar, si am inceput distractia, adica prezetarile.

L-am avut pe Bobby ca moderator, si au vorbit pe rand:

1. Eugen, despre securitatea pe platforma wordpress:
   • imediat ce apare o noua versiune de wordpress, faceti upgrade! Actualizarile nu sunt optionale.
   • trebuie sa existe un bacup al blogului (se pot folosi fie phpMyAdmin, fie plugin-uri ca DBC Backup sau WP DB Backup )
   • pentru parole, se poate folosi un generator de parole (e recomandat ca acestea sa contina litere, cifre si majuscule)
2. Mihai ne-a intrebat daca suntem pregatiti sa facem fata cu succes cresterilor bruste de trafic, sau mai exact, daca serverele noastre fac fata. La intrebarea gazduire in Romania vs gazduire in strainatate, am aflat ca daca majoritatea vizitatorilor sunt romani, atunci nu exista motive pentru care gazduirea ar fi de alta nationalitate . De asemenea, am aflat cum se configureaza corect wordpressul pentru a afisa link-urile SEO friendly: blog/category_name/post_name (in caz ca nu stiati, dar eu cred ca toata lumea stia )
3. Vlad Balan, despre rpmGO, un blog care a reusit sa reziste intemperiilor, si care a fost mentionat in Forbes.com
4. Adrian Ciubotaru, despre twitter si social media: asculta, implica-te, give up control (trust the users), fii sincer, gandeste pe termen lung (deoarece dureaza pana castigi increderea altora)
5. Tudor Galos, despre conduita 2.0 : trebuie sa ne raspundem noua insine la intrebarile: “Care va sunt valorile proprii?” si “Care va este audenta, nisa?”  si abia apoi sa scriem pe blog…

Dupa toata aceasta distractie, am fost sa mancam si apoi in club. Va povestesc alta data cum a fost, ca ma bat baietii daca nu ma duc sa dorm, ca deja s-a facut ora 4:14. Nighty Night!

BlogTrip a fost organizat cu ajutorul: GreenPixel, Mercedes-Benz, Microsoft, Paralela45

Plecat-am 11 din Bucuresti, ieri pe la 10, si iata-ne ajunsi in Suceava!

Vreme frumoasa, discutii interesante, multe chestii de bagat la cap (pentru mine, cel putin, ca-s mai mica si trebuie sa invat de la cei mari) si multe hohote de ras. Nici nu mai stiu cand am ras asa mult intr-o singura zi.

Drumul spre Suceava a fost supus unor modificari, si fiindca s-a votat, am vizitat cetatea Neamtului. Trebuie sa recunosc ca este impresionanta, mai ales modalitatea de acces (deocamdata nu am poze, ca nu m-am gandit sa iau si un cablu), care consta intr-un pod lung de lemn, suspendat pe niste stalpi inalti de vreo 20 m. Privelistea din cetate ne-a uimit pe toti, mai ales ca la apus, cerul parca luase foc, iar luminile orasului deja incepusera sa se aprinda.

Concluzii ziua 1:

-nu trebuie sa te feresti sa promovezi anumite produse pe blog (pt bani, bineinteles, ca trebuie sa traim si noi ) atat timp cat ele te reprezinta -checked

-cand ai spike-uri de trafic, trebuie sa afli motivele si sa intelegi de ce s-a intamplat asa -checked

-baietii discuta foarte mult despre chestii tehnice, si avand in vedere ca fetele sunt in minoritate (doar eu si Simona), subiectele de conversatie au fost monopolizate

-am umblat o gramada prin Suceava sa gasim un barulet unde sa stam la o “ceterica”, dar la ora 21 era peste tot pustiu si trist. Intuitia mea feminina ne-a indrumat spre un locusor unde am savurat vin fiert si bere cu baietii

-se pare ca metoda politehnista de a te apuca de treaba cu cateva ore inainte de deadline se aplica intr-un cadru mai larg, caci baietii (unii dintre ei) inca nu si-au terminat de compus prezentarile pentru #blogtrip

So far, so good. Sa vedem ce se va intampla mai departe…

BlogTrip a fost organizat cu ajutorul: GreenPixel, Mercedes-Benz, Microsoft, Paralela45

Sexy Insense Christmas Costumes Fashion 12 Decembrie 2009 SCS Suceava

Cute Miss Santa outfits at this Fashion Show!

Looking Sexy for your manly Santa in your red velvet and white fur.

officemtx youtube channel provided this video.

The story:

On the 11th of November 2000, a football game in the Romanian first division turned out to be so special, that even made it to the BBC Sport’s Play of the day. I consider myself lucky, since I was watching it live, to be honest, I don’t really remember why. Not that I don’t like football, just that game wasn’t a promising one at all. The home team, Dinamo Bucharest (a big and old team, disliked in other parts of the country like anything from that city), was waiting for a visit of a small team from the north of Moldova (almost Bucovina), Foresta Falticeni. That team was so small, that they had to play their home games in the stadium of bigger city close to them, Suceava. As club infrastructure and player strenght, it was literally the battle between David and Goliath.

After one hour of playing, it was already 4-0 for Dinamo. With only 30 minutes left from the game, the miracle started to get his shape. The little green players were scoring. Once, twice, and then a third goal came, and then the fourth, and finally the fifth. It was 4-5 in the end. It was like in a soap-opera. Here are the goals, if you’re interested, what’s really ironic, is that the game was transmitted on Acasa tv, the channel known for the fact that the majority of his programs are soap-operas.

At the end of the season Dinamo finished on the second place winning the silver medal, and they are still regarded as one of the best teams from the country. The little heroes of Foresta finished on the 13th place and had to leave the First Divison. The club dissolved two years later.

Conclusion:

Life is short, and the lack of money will make it even shorter, but that’s just one more reason to act now and make a difference. You can always make some changes for better in your world. Unless you’re living on an island all by yourself, don’t worry, your memory will outlive you. The only question is: for how long?

Eu: Domnule, observ pe masă pixuri cu Mircea Geoană iar doamna din dreapta are pix portocaliu cu PD-L. Vi se pare normal să fie  astfel de materiale electorale într-o secţie de votare?

El (vădit surprins, dar sigur pe el): Domnişoară, dar credeţi că mă interesează? Sau că interesează pe cineva de pixuri? Dacă vreţi să ştiţi, la turul asta nu ne-au mai adus pixuri, au rămas din primul tur!

Eu: Domnule, dar este ilegal ce faceţi! Ar trebui să luaţi măsuri!

O domnişoară proaspăt aşezată pe scaun: Auziţi, da ce vă luaţi numa de noi, uitaţi că doamna scrie cu pix portocaliu de la PD-L! Am văzut că a scos ea pix de la PD-L, am scos şi noi cu Geoană, două!

Eu: Staţi liniştită, am observat-o şi pe doamna! Dar asta nu e o scuză.

El (uitându-se în buletinul meu): Da domnişoară, ce aveţi cu Geoană? Da votaţi cu cine vă e bine! Aşa sunt aştia din Botoşani, din Botoşani… ce spun eu… aştia din Suharău… de unde să ştie ei cu cine să voteze. Votează prost şi atât! Luaţi de aici ştampila, repede. Votaţi cu cine vreţi, o să vă fie tare bine!

Am luat ştampila şi am intrat în cabina de vot. Între timp nenea, aproape mă înjura în spate. Am pus ştampila (nu pe Băse) şi am revenit să aduc ştampila. Mi-a spus în silă că pot face reclamaţii în stânga.

Am iesit şi am întrebat gardianul unde pot face reclamaţii. „Nu ştiu domnişoară!”, a venit răspunsul celui care trebuia să asigure (într-un nu ştiu care fel) buna desfăşurare a procesului de votare.

Am ieşit din secţia de votare cu gândul să sun pentru a face o reclamaţie. Nu am făcut-o. Mi-am dat seama că poate nu erau vinovaţi candidaţii de modul în care înţeleg cei din teritoriu să îi ajute la votare. Şi da, am învins.  Deocamdată.