Mi s-a întâmplat şi chestia asta! M-a confundat un taximetrist cu o curvă. )))

Era aseară, în rochiţa care seamănă cu un halat de casă şi ciorăpei roşii. Era cam ora 22.00 şi ceva. Am urcat în taxi pe scaunul din faţă (greşeală!). Am încercat să-mi acopăr picioarele dezgolite cu geanta, dar nu era destul de mare. )

Primul semn a fost când şoferul m-a întrebat: “Gata, domnişoară, v-aţi hotărât să vă duceţi acasă?”. )) Am zis “Da.” şi-am zis că poate mi se pare. După aia, am început să discutăm despre gropi şi-am zis iar că mi se pare când mă atingea pe umăr de fiecare dată când voia să make a point. )) Începuse să fie dubios atunci când a insistat, “Şi, veniţi aşa devreme în seara asta de la… serviciu?”. )) M-am gândit să mă revolt, să fac o criză, gen “Cum vă permiteţi, sunt un cetăţean respectabil care plăteşte taxe şi nu calcă pe iarbă în parcuri, vă rog să vă cereţi scuze!!”, dar şoferul era gras şi inofensiv, aşa că am hotărât să mă amuz. )

Discutam preţ de o staţie despre politică, după aia mă întreba cum mi-a mers cu banii în seara aia. ))) Şi mă gândeam că e exact ca în tehnicile de intervievare în jurnalism, una caldă, alta rece. ))) I-am dat doar răspunsuri evazive, nu i-am zis nici da, nici ba. Aşteptam momentul.

Eram aproape de blocul meu, când am reuşit să strecor în conversaţie: “Da, păi am venit acasă mai devreme, că mâine, la serviciu. Ştiţi, eu lucrez în presă, la un cotidian şi duminica suntem în redacţie.” Priceless! )))) Mi-a zis şi săru-mâna când am coborât. )))

Mama e profesoară. Ieri, un elev de-al ei a scris cu buretele pe tabă “Muie” în ora de engleză. Mie mi s-a părut foarte drăguţ şi amuzant, mamei la fel. ) Elevul i-a explicat ei, când l-a întrebat de ce a făcut chestia aia, că în clasă era gălăgie şi el a vrut să scrie “Gura!”, dar a ieşit “Muie”. )))))))

Acum, ca să fim sinceri, ce scuză posibilă poţi să ai când scrii “muie” pe tablă? )

What he said.

Ţin totuşi să diferenţiez gorila de katie. Io merg pentru Mando Diao, The Killers, Razorlight, The Good, The Bad & The Queen, The Hives, The Rakes blabla.

Ne-ntoarcem pe 17. Dacă reuşim să bloguim de acolo, vom.

Totul a început când mi s-au dezlipit de tot balerinii-gen-papuci-de-casă, pe stradă. Talpa s-a smucit deodată, aş putea jura că am auzit-o strigând “Freedom!”, şi, practic, balerinii aveau două tălpi: una pe care mi se sprijinea talpa proprie şi alta, mai groasă, care era priponită doar la călcâi şi, în rest, spre vârf, se târâia. Adică a trebuit să şchiopătez, întrucât eram FIX la jumătatea drumului (pe care, inspirat, hotărâsem să-l fac pe jos). Din reacţiile vivace din jur, menţionez: bătrâni în baston care simpatizau cu mine, unul mi se pare că mi-a făcut cu ochiul, o doamnă care, după ce m-a văzut târându-mi tălpile până la chioşc, m-a auzit cerând lipici, mi-a şoptit conspirativ: “Vezi că ţi s-au dezlipit pantofii!” şi, ultim, the one who made my day, un muncitor c-o bormaşină care a zis colegului “Şchioapă, şchioapă, da’ buna!”. )))

Cu lipiciul chinezesc de 5.000 lei în mână, mi-am căutat loc pentru descălţare, lipire, reataşare. După ce m-am aşezat pe un gard ş-am plecat repede pentru că un bătrân făcea pişu la copacu’ de lângă mine, am găsit un colţ de stradă, m-am rezemat de gard, am scos încălţarea ş-am dat sa dau cu lipici. Pentru cei care şi-au dat seama până acum care va fi fost problema mea, îmi pare rău, dar nu mi-am adus aminte că mai toate lipiciurile trebuie tăiate cu un briceag ceva în vârf ca să poată curgă chestia. Ridicând mâinle spre cer a neputinţă, am aruncat lipiciul in boschet, am smuls cu un strigăt de război talpa târâitoare ş-am mers mai departe spre magazin, lejer, cu talpa în geantă.

A, ş-am descoperit că port cel mai mic număr la sutien din tot magazinul (de sutiene) când vânzătoare mi-a înmânat sutienul cu polkadots [!!!!] numărul meu ş-a zis “Asta-i cel mai mic pe care-l am”.

Dude: ce am spus adineauri?
eu: ) nu mai stiu, ceva de mccann
eu: ia niste Cocorosie
Dude: pm
Dude: a da
Dude: de raspuns
Dude: nu – nici acuma
Dude: ce e cu melodia asta?
Dude: mi-ai dat-o din greseaala?
Dude: k nu zici nimic
Dude:
eu: ti-am zis “ia niste cocorosie”
Dude: aaaaaaaaaaa
Dude: credeam ca cocorosie e vreun medicament de memorie
Dude: ))
Dude: pe bune
Dude: ))))
Dude: ce caterinkaaaaaa
eu: )))))))))))))))))))))
Dude: )))
eu: vai di capu’ meeeu
eu: ))))))))

Azi dimineaţă am fost cu muma şi mătuş-mea la cimitir, să frezăm şi primenim mormintele. Muma era în calitate de Cimitir Expert, mătuşa, de Secund, iar eu le ţineam uşa gărduţului deschisă, să intre şi să iasă când poftesc. )

S-a început cu măturatul, la care Cimitir Expert a rulat, până la un punct. Pe unul dintre cele patru morminte era o buruiană, crescută aşa, parcă în ciudă, luuungă şi verde. Se uită muma la ea, cu mâna-n şold, ş-o apucă s-o smulgă. Buruiana nu doreşte şi stă pe loc. Muma se opinteşte, ca-n basme, trage şi mai tare, dar nu. După ceva încercări, muma suflă greu, renunţă, se îndreaptă de spate, se uită înspre buruiană şi zice: “E, da’ apăi… poate înfloreşte.” ))))))

Mai va şi găsim că jumătăţile de sticlă în care punem florile se făcuseră 2 din 4. Adică fuseseră furate! Şi cum aveam 4 buchete şi 4 morminte, Secundul, mătuş-mea, ţopăie repede prin cimitir şi fură la rândul său 2 sticle de la vecini. )))

Iau florile, să desfac buchetele din sforile alea cu care sunt legate. Desfac ce desfac şi m-apucă răs. Şi răd, şi răd, iar muma: “Tu, fată, râzi în cimitir? Ce-i?”. Şi-i arăt. Unul dintre buchete nu era legat cu sfoară, ci cu… banda de la o casetă audio!! ))))) Muma nu e impresionată, zice “Da’ poate nu avea femeia sfoară.” Zic da, ş-avea teancu’ de casete cu 3 Sud Est ca Plan B.

Dacă acu’ ceva vreme aveam dilema privitoare la ce poate să însemne mesajul “oprit flori” scris pe o pungă de plastic cu marker-ul, acum mi s-a năzărit altă întrebare.

Cineva a ajuns pe-acest blog căutând “flori care seamana pasarica”. Aceasta, după capşorul meu, poate însemna fie:

1. Flori-plante care seamănă cu organ sexual feminin.
2. Flori-plante care seamănă cu o pasăre mică.
3. Flori-plante care fac anumita activitate agricolă cu o/într-o păsărică-organ.
4. Persoană numită Flori care, în toată fiinţa ei, seamănă cu o păsărică-organ.
5. Posibilă greşeală de literă, a se înlocui “r” din flori cu “c”, ceea ce ar naşte cu totul alte controverse.

În metrou, în faţa mea stătea un bărbat cu o plasă verde în mână, pe care scria “oprit flori” cu marker-ul.

Situaţii:

a. I-a lăsat nevastă-sa bilet dimineaţă cum că tre să oprească nişte flori din alea pe care le aveau pentru… ceva.
b. Avea o vecină pe nume Flori pe care trebuia s-o oprească de la… ceva.
c. A vrut să scrie iniţial ceva gen “oprit gaze”, dar a avut un moment de blackout şi-a scris “flori” din greşeală.
d. A auzit la OTV cum că florile vor ataca planeta şi şi-a lăsat bilet cum că trebuie să le oprească.

……

În acelaşi metrou, lângă mine era un bărbat care citea suplimentul TV de la “Libertatea”, pagina cu întrebări despre sex. Am ochit doar titlul: “Dacă fac sex, o să arăt mai bine?”.

În ce fel de lume am trăi dacă asta ar fi adevărat?

Cu un coleg, pe bulevard. El se uita după corcoduşe prin toţi copacii, salcâmi, peri, meri, boscheţi, arbuşti, viţă-de-vie…

Zic: Auzi, da’ tu crezi că toţi copacii fac corcoduşe?
Zice: (serios) Eu cred că toţi copacii fac CEVA.

“Păsărică, fii şi tu mai cu scaun la cap!”

Aceasta-i o poveste genială.

Acum câţiva ani, un nenea sus-pus o ajutase pe maică-mea într-o chestiune administrativă şi săraca se simţea obligată, nah, să-i dea un cadou lu’ nenea, că aşa-i frumos, două găini şi un ou Kinder pentru copii. Şi se tot foia ea prin casă derutată. Se făcea cum că io eram plecată şi muma stătea şi cam prost cu banii, aşa că nu tu pălincă de Bihor pentru nenea sau sfat dăştept de la fii-sa. Îşi dă ea seama până la urmă că efectiv n-are cum să-i cumpere ceva, deci trebuie să-i dea ceva deja existent în domiciliu. Caută sărmana şi răscoleşte după chestii preţioase, da’ nimic nu părea bine, că doar nu-i dai lu’ nenea inelu’ de cununie al lu’ bunica sau, ştiu io, frigiderul.

Pân’ la urmă găseşte şi-i fericită, şi-mpachetează genial. Se întâlneşte cu nenea la biroul lui, îi zice mulţumesc, nenea, uitaţi o atenţie, lui îi sticlesc ochii şi se luminează tot. Ia punga cu pricina ş-o înfundă sub birou, să se uite, pasămite, mai încolo. Mama pleacă. În pungă, cadoul recunoscător pe care el l-a păstrat pentru mai încolo, să se bucure singur, era o farfurie chinezească cu diametrul nu mai mare de 5 cm, maro, cu suportul rupt de mine cu ceva vreme mai înainte. Bărbatul în putere, sus-pus, fericit la vederea pungii, a primit o farfurie de decor chinezească probabil pictată de copii iugoslavi la Cisnădie, într-un beci.

Din păcate, peste câţiva ani, nenea cela a murit. Sunt convinsă că a cerut să fie înmormântat cu farfuria.

Pe lângă plânsetul la drum de seară, ani de liceeeu, cu emoţii la română, filmul, vai, dar filmul e bestial şi-am râs de una singură azi şi abia am apucat sa notez nişte chestii:

* La petrecerea de ziua lui Şerban, descoperim că, pe vremea aia, era amuzantă fraza “Unde-o fi Şerban? Că doar n-a cumpărat tot magazinul!”, pentru că e urmată de hohote isterice.
* As far as we know, de ziua lui, Şerban primeşte vreo 50 de cărţi şi un iepuraş.
* Din formaţia aia care cânta ahem, soundtrack-ul, doar gagica ştia versurile. Bănică, cel puţin, era pe dinafară.
* În scenele în care Oana Sârbu încearcă să fie nervoasă, seamănă cu o paraşută emo.
* Citat: Ionică: “Vedeţi cucuiele din capul meu? (cu dragoste) Mihai mi le-a făcut!” =)))
* Din simptomele pe care le avea, cred că Dana nu avea nevoie de ochelari, ci avea o tumoră imensă. La toate organele. Ea însăşi era o tumoră.
* Patul Danei seamană cu o căpiţă de fân.
* Mihai era foarte NF, iar Dana alerga ca o găină.

Dacă-l prind data viitoare de la început…… Ahhh!

Aveam un vecin. Îl chema Puţică. Puţică Vasile sau Ion sau Fernando. Nu mai ştiu. Partea frumoasă a acestui domn Puţică era că a fost singurul locatar din blocul meu care îşi pusese pe cutia poştală plăcuţă cu “Fam. Puţică”…

Mă iertaţi! S-ar putea ca acest creştin să fi fost mai întâi.

=))))))

Rechinu’ – Patru scânduri şi un cui

Prima trupă de hip-hop creştin din România: Pocăiţii. Se pare că sunt pe bune.

E pe Euforia, vineri seară şi uneori mă uit cu mama, cu alune şi ceai de fructe de pădure şi râdem. Aseară a fost de excepţie totuşi! Eu venisem după o zi de “mamă, ce frumoasă e viaţa, daaaaa!!”, îi făcusem EU de mâncare mamei, era cum se poate mai bine pentru amândouă.

Era una acolo, concurenta adică vreau să zic, era una pe care o chema Bella, cu un “l” nu cred, ce naibii? Şi a fost proba aia “propusă de juriu”, aici îmi imaginez cum au stat ăia, apropo, Mircea Bărbulescu, THE man, avea pantaloni de trening negri, cu două dungi albe pe laterale, am râs şi de asta destul de mult, aşa, îmi imaginez cum stau ei cu frunţile traspirate şi number 2 pencils în mâini şi concep următoarea probă!! Fetele (noastre!) trebuie să pună nişte cutii în nişte pungi de Leonardo, cu Leonardo tăiat, cât mai multe, da, şi după aia să meargă pe podium cu sarsanalele, dar să mearga cu ATITUDINE! Şi în tot acest timp, au o îngheţată în mână, ca să facă proba mai grea, că nah, aşa face femeia, îşi suflecă mâinile când e sezonul de reduceri, se acoperă cu sârmă ghimpată, îşi măzgăleşte faţa cu noroi şi linge la îngheţată. Aşa, şi să zic de Bella, aia, care era lentă rău, adică abia băga ceva într-o pungă, şi prezentatoarea zicea aşa, în fix această ordine, cu o voce foarte ascuţită: “Hai, Bella! Mai repede! Hai, mai repede, Bella! Bella, hai! Trebuie mai repede, Bella! ……. Mai! Repede! Bella! Trebuie! Hai!…”

Tot Bella asta, şi când zic Bella mă gândesc la un câine, pentru că ştiu o căţeluşă pe care o cheamă Bella, aşa, deci asta zice la un moment dat, şi-aici am râs tare mult, că şi-a cumpărat pantaloni TREI SFERŢI. Şi alta, Luiza parcă, care era ţigancă, cu un tricou cu Mickey Mouse făcut din strasuri, avea probă cică să se înţolească ca să se ducă cu gagicu’ pe motocicletă. Şi se duce gagica în Kenvelo şi o întreabă pe vânzătoare, aşa, un pic superior chiar: “Auzi, daaaaa’… ai vreun tricou ceva cu o motocicletă pe el?”. Adică da, frate, daca-mi dădeaţi probă de femeie de serviciu, căutam tricou cu un veceu pe el. Nu aşa se faceeeee?