Kadangi didžioji žiniasklaida apie kai kurias smulkias LEO LT atsiradimo detales nutyli, tai aš norėčiau užduoti visai ne retorinius klausimus apie energetikos ateitį po LEO LT išardymo.
   Įkuriant LEO LT vyriausybę labai aktyviai konsultavo Aidas Galubickas, “Suprema” vadovas ir valdybos pirmininkas. Per tą laiką “Suprema” pakeitė pavadinimą ir tapo “Evli”. Ir… Praėjus kažkiek laiko sužinome štai ką: Didžiosios Britanijos investicinis bankas „N M Rothschild & Sons“ („Rothschild“) ir Šiaurės bei Baltijos šalių regione veikiantis investicinis bankas „Evli“ tapo UAB „Visagino atominė elektrinė“ patarėjais. Apie tai džiaugsmingai praneša D.Grybauskaitė, bet apie “Evli” kukliai nutyli…
   Iš tiesų gerai, kai konsultuoja tikri profesionalai. Bet šiame kontekste labai keistai atrodo konsultantai, kurie vyriausybę konsultavo nesėkmingame LEO LT projekte, bet nežiūrint į tai, jie laimi konkursą toliau patarinėti naująjai vyriausybei dėl naujosios atominės elektrinės statybų…
   Aš suprantu, kad tokiuose projektuose galutinius sprendimus priima politikai. Bet man vis vien įdomu kas šioje situacijoje atsiduria kvailio vietoje: vyriausybė, kuri pasitikėjo patarėjais (konsultantais); patarėjai (konsultantai), kurių neklausė vyriausybė; o gal Lietuvos žmonės, kuriuos vėl bando apkvailinti ir vyriausybė, ir patarėjai (konsultantai)? Kas ir kaip dabar apsaugos Lietuvą nuo LEO LT2???? VP10 išstumta, bet kas ir kada (šiuo atveju laikas yra svarbus) ateis į jų vietą?

Teus olhos me olham
longamente,
imperiosamente…
de dentro deles teu amor me espia.

Teus olhos me olham numa tortura
de alma que quer ser corpo,
de criação que anseia ser criatura

Para ler o restante clique no link abaixo e conheçam nosso novo blog

http://www.poemasepensamentos.com.br/2009/08/13/fecundacao-gilka-machado/

Auto refiriéndome a mí escrito Contra la culpa del sentir. Valores, emociones y pecados, del 28 de julio pasado, va el siguiente ejercicio:

a) Ocurre un dramático accidente. Mueren y quedan heridos niños pequeños (de la edad de mis hijos), en una guardería del IMSS (como a la que asisten mis hijos). La función de la guardería es cuidar a los niños, y su primerísima, es por supuesto salvaguardar su vida y su integridad física; en general su seguridad.

b) Ese hecho por si mismo, tiene inherentemente, valores negativos. ¿Cuáles? Inercia (muerte) y enfermedad. Sobre los encargados de los niños: relajación, como contrario de escrupuloso, o sea irresponsabilidad o negligencia.

c) ¿Qué sentimientos causa y a quienes? A los padres: culpa, pesar, tristeza, odio e ira. A los encargados de los niños: vergüenza, culpa, miedo, pesar. A los espectadores: compasión e ira.

Todos estos sentimientos son muy intensos, tanto que distorsionan la capacidad de elegir racionalmente, pero, ¿en que acabará todo esto?

Se repetirá que existió el accidente y negligencia. Y ello provocará una nueva emoción, igual de intensa: la decepción: emoción negativa generada por el convencimiento de que no había nada por hacer.

Ahora bien, la catarsis es un proceso psicológico, mediante el cual se pretende, provocando la exposición intensa a la emoción que perturba y distorsiona, utilizando positivamente las llamadas técnicas de lavado de cerebro, bajar la intensidad de la emoción y así lograr un equilibrio.

La Suprema Corte de la Nación, en éste sentido, no puede ser utilizada como procesadora de éstos sentimientos. Su función es otorgar justicia, cuando hay una injusticia, y fijar los límites del poder estatal. Pero la justicia o la injusticia, son valores positivos y negativos, respectivamente, pero solamente atribuibles a las conductas humanas, no a los hechos. Pero además, la facultad ejercida por ella, no trata de las conductas de los ciudadanos, sino de los límites del poder.

Es la primera vez que hablo en éste blog acerca de la SCJN y en concreto de mi padre. De su acción respecto de éste asunto y muchos otros, no siento más que admiración. Con relación a este asunto, principalmente en la red, nos han insultado, e incluso han deseado su muerte, la mía, la de mis hermanas, hijos y sobrinos, de maneras no muy agradables, pero casi todas relacionas con el tercer elemento: el fuego. Además de sonarme a reminiscencias medievales, la realidad es que nos tienen sin cuidado, total, en mi familia no creemos en la famosísima ley de la atracción.

Hasta aquí mi propia catarsis.

PD. En éste asunto hay un tema jurídico de trascendencia nacional que no se ve y que hay que seguir, y consiste en saber si de acuerdo al artículo 113 constitucional y su ley reglamentaria existe responsabilidad patrimonial del Estado, en materia de seguridad social.

Toată lumea știe probabil deja în acest moment că principalul lucru care ne diferențiază pe noi, oamenii, de celelalte primate este găndirea.

Steve Jobs, unul dintre fondatorii companiei Apple, actualmente CEO-ul (Chief Executive Officer) acestei firme, afirma la începutul unui documentar mai vechi pentru televiziune, care se intitula “Memory & Imagination”, că, citind la un moment dat un studiu care încerca să catalogheze speciile în funcție de eficiența cu care se deplasează a rămas inițial surprins să afle că omul, creația supremă, s-a clasat undeva pe locul trei (pe primul loc fiind Condorul, care folosește cea mai puțină energie pentru a se deplasa pe o lungime de un kilometru). Ulterior cineva dorind să testeze aceeași eficiență în cazul în care omul se deplasează pe o bicicletă a descoperit că performanța Condorului a fost cu mult depășită. Făcând o analogie la această descoperire, Steve Jobs afirmă că pentru el computerele sunt una din cele mai mari realizări făcute de om, asemănându-le cu niște biciclete pentru mintea umană:

Acestea au fost așadar vorbele celui care ulterior a redevenit șeful unei companii de la conducerea căreia fusese înlăturat, companie care după reîntoarcerea sa a revoluționat întreaga industrie IT prin introducerea unor produse revoluționare ca iMac (computerul all-in-one), iPod, iPhone și nu în ultimul rând Mac OS X (cel mai stabil și mai intuitiv sistem de operare folosit pe toate computerele și dispozitivele concepute de compania Apple).

from www.gazzetta.it

Il presidente Obama ha scelto Sonia Sotomayor per la massima istituzione giudiziaria Usa. Tifosissima dei New York Yankees, nel 1995 una sua sentenza pose fine allo sciopero Mlb

WASHINGTON D.C. (Usa), 27 maggio 2009 – Il presidente più sportivo nella storia degli Stati Uniti d’America non si smentisce mai. Barack Obama ha nominato giudice della Corte Suprema (la più alta istituzione giudiziaria degli Usa) Sonia Sotomayor, 54enne latinoamericana cresciuta nelle case popolari del Bronx, a New York, non lontano dallo Yankee Stadium. Nel 1995 una sua sentenza spianò la strada alla fine dello sciopero della Major League Baseball, che aveva portato alla cancellazione delle World Series 1994 e minacciava anche la nuova stagione.

Sonia Sotomayor, neo giudice della Corte Suprema. Reuters

“HA SALVATO IL BASEBALL” — Ed è proprio ricordando quella sentenza che Sonia Sotomayor, tifosissima dei New York Yankees, è stata presentata da Obama. “Qualcuno dice che il giudice Sotomayor ha salvato il baseball” ha detto il presidente introducendo la nomina. Era la fine di marzo 1995 e la neo giudice della Corte Suprema, allora giudice della Corte federale di Manhattan, dovette pronunciarsi su una petizione contro i proprietari dei club per violazione dell’accordo di lavoro. I giocatori, per protestare contro l’idea di introdurre il tetto ai salari, il 12 agosto 1994 avevano dato inizio allo sciopero, culminato con la cancellazione della postseason. All’inizio del 1995 i proprietari avevano ritirato la proposta di salary cap, trattando la questione salari direttamente con l’ufficio del commissioner venendo meno a un accordo che proibiva questa pratica. Ne nacque l’istanza presentata al giudice Sotomayor. Il 29 marzo l’associazione dei giocatori annunciò la ripresa delle attività se la sentenza fosse stata favorevole. Due giorni dopo arrivò il verdetto, e lo sciopero durato 232 giorni si concluse. “La sua sentenza non produsse direttamente un accordo – ricorda Donald Fehr, direttore esecutivo dell’associazione giocatori -, ma diede alle due parti tempo per tornare al tavolo delle trattative e produrre un accordo. Se non avesse deciso quello che ha deciso, lo sciopero sarebbe andato avanti e la situazione sarebbe peggiorata sempre di più”.

a favore dello sport — La Sotomayor ha incrociato lo sport anche nel 2004, quando fu chiamata a pronunciarsi su un reclamo di Maurice Clarett, running back di Ohio State, che voleva dichiararsi per il draft Nfl nonostante non fossero ancora passati tre anni dal suo addio alla high school, tempo minmio per dichiararsi elegibile secondo le regole del football Usa. In quella occasione la neo giudice della Corte Suprema si pronunciò a favore dell’Nfl, affermando che aveva l’obbligo di favorire gli accordi collettivi tra giocatori e lega. La regola dei tre anni era infatti inserita nell’accordo di lavoro tra giocatori di football e Nfl.

Hoje nós sonhamos com o “Portugal Eterno”, mas existiu uma “pátria suprema”, uma mãe que sofreu em épocas e eras distantes de nossos tempos, e hoje podemos nos orgulhar de nosso Portugal. Todavia, ela foi a precursora, lutou imensamente contra tudo e contra todos, como uma verdadeira mãe que acalenta seus filhos.

Há uns 10 mil anos atrás, após o período da idade do gelo, em terras dos vales do Tejo e do Sado, existiam grupos humanos que por ali fixaram suas vidas, uma vez que, seus antepassados já haviam escolhido aqueles locais e hoje os geólogos encontraram restos petrificados de comidas, esqueletos e crânios em rochas, sendo que, eles já mostravam as suas religiosidades, enterrando os seus mortos, e graças a isso, podemos hoje saber algo a respeito desse povo lusitano.

A maior concentração desse povo foi no “Alto Alentejo” e dali foram infiltrando-se por todo território lusitano. No referido território ao sul do Tejo, existiam imensas minas de cobre, e ao norte de estanho, o que foi a razão das continuas invasões de outros povos. Nas proximidades do Cartaxo, existe um monumento que é o “Castro de Vila Nova de São Pedro”, cuja fortaleza ainda tem vestígios de “Torres Semi-Cilindricas”.
Na “Idade do Bronze”, de 2000 a 800 anos antes de Cristo, houve grandes deslocamentos de imigrantes com a invasão de muita gente vinda do centro da Europa, como os Celtas, os quais eram de uma civilização mais avançada, inclusive, conheciam a manipulação do ferro. Porém, eles se adaptaram aos locais e acabaram os habitantes da Lusitânia absorvidos pela cultura Celta. Já ao sul do Tejo habitavam os “Célticos”, e no Algarve os “Cónios” e como também os Celtas foram deslocando-se todos para o Sul.
Portanto, essa junção de povos durante séculos e séculos de irem se coordenando e absorvendo-se uns aos outros nas terras da Lusitânia, perdurou até a chegada dos romanos há 300 anos antes de Cristo, os quais invadiram as terras ibéricas, e daí em frente a civilização romana encampou a civilização lusitana. Porém, esta nunca deixou-se dominar completamente pelos invasores, haja vista, pela atuação do grande guerreiro lusitano Viriato que entre 147 e 139 A.C. conseguiu derrotar muitas tropas romanas. Todavia, devido ao montante de invasores, os lusitanos foram assimilando a língua falada dos romanos, o Latim, que misturando palavras de suas línguas anteriores com o latim, falado pelas ordas romanas, surgiu uma língua lusitana arcaica.

Após, os romanos ficaram dominando a Lusitânia por 1000 anos, até o ano 711 da nossa era, quando tropas vindas da Àfrica, da Mauritânia e do Marrocos, invadindo a Península Ibérica, derrotaram facilmente as enfraquecidas tropas romanas. E esses africanos eram os “Mouros”, que com sua cultura trouxeram a riqueza das grandes construções, dos castelos, da arte poética, da música, que em conjunto com a riqueza dos romanos, que trouxeram a jurisprudência e a língua latina, enriqueceram o povo lusitano.

A Lusitânia nunca deixou-se vencer, uma vez que, um povo dominado por mil anos dos romanos e por 700 anos dos mouros, até 1452 de nossa era, conseguiu sair-se bravamente, absorvendo todas essas culturas estranhas, mantendo-se imponente, até finalmente reorganizarem-se com a criação do nosso Portugal, no século XII, deram de presente para as populações subseqüentes esse magistral país, que conseguiu mudar o panorama mundial, criando países e com sua linda língua, a terceira do mundo, falada em oito maravilhosos países.

Por essa razão é que os portugueses têm o grandioso orgulho de serem também chamados de lusitanos, e eu como descendente direto dessa encantadora pátria lusitana, ser chamado de LUSO-DESCENDENTE.

Adriano da Costa Filho
Membro da Casa do Poeta de São Paulo, Movimento Poético Nacional, Academia Virtual Sala dos Poetas e Escritores, Academia Virtual Poética do Brasil, Ordem Nacional dos Escritores do Brasil, Associação Paulista de Imprensa, Associação Portuguesa de Poetas/Lisboa e escreve quinzenalmente para o Jornal Mundo Lusíada.

L'ex-presidente indonesiano Suharto

La Corte Suprema indonesiana ha rovesciato la condanna che essa stessa aveva fatto, due anni fa, contro il Time magazine, per diffamazione dell’ex-presidente Suharto. Una vittoria per la libertà di stampa.

Nel 1999 il magazine ha pubblicato un articolo in cui si affermava che la famiglia di Suharto aveva ammassato una fortuna multi-miliardaria durante i suoi 32 anni di governo.

Dall’inizio del processo, un comitato di controllo ha stimato che Suharto ha rubato almeno 35 miliardi di dollari mentre era in carica.

The Time magazine era stato condannato a pagare 106 milioni di dollari, circa 65 milioni di euro, in danni al patrimonio dell’ultimo periodo di Suharto come presidente. Ora la condanna è stata revocata. Il giudice della Corte Suprema Hatta Ali ha detto che l’articolo, che è stato pubblicato nell’edizione asiatice del Time, non ha violato la legge, o ha violato degli standard etici.

Suharto è morto nel 2008, all’età di 87 anni. Il processo era ancora in corso. Ora le pressioni politiche sono finite, così come il processo. Tuttavia, gli eredi dell’ex- presidente sono indagati per avere ancora parte di questa fortuna.

Ora si spera che i giornalisti si sentano liberi di lavorare in Indonesia.

Estamos hartos  de esto expreso la diva Susana Jimenez y  es cierto

Cuando  pienso que me  humillan con  los 30000 desaparecidos

en la Argentina de esa epoca representaban 1% de los habitantes .

Nunca  pudimos ver  ni  10000 madres se calcula que  pudieron ser unos 5000 desaparecidos el  resto  inventado ,delincuentes  comunes

toda vida  vale y la muerte  apena, pero si  quisieron tomar las armas y perdieron cual  es nuestra culpa?

Muchos fueron engañados  y reclutados.

Cuando  se siembra el  odio  y el  resentimiento estos son siempre los resultados .

Por que siempre  el  mismo  experimento  esperando  un resultado  diferente?

Por que  no  tomaron  el  camino  de la civilizacion en vez del  de la barbarie?

Peròn los creo y luego los  mando a matar por  odio y en una eleccion con esas  ideas nunca hubieran ganado .

La democracia o  al menos votar   quien lo  consiguio??? …….ellos???

Lo unico que lograron en su  accionar fue que tuvieramos que

aguantar una dictadura  que unicamente puso un fin momentaneo a esa  locura dejando un pais quebrado.

En aquellos dias de los 60’s  y  70’s  cuantas  personas  eran asesinadas  diariamente con bombas y atentados ,no  solo  mataban militares, policias empresarios ,politicos y  sindicalistas se acuerdan????

mataban niños “el  coletivo  frente  a la casa rosada lleno  de niños escolares destruidos por la bomba de  un motociclista que los uso  de  pantalla para que la onda  pegara en la casa de gobierno”

Los montoneros eran  fueron y son asesinos resentidos oportunistas listo  a vivir una vida  burguesa  con los mejores beneficios capitalistas.

En el peor de  los casos  se van a Paris  y en algun bar traman  cafecito  mediante “ir  por mas”(vamos por mas) como  si nuestras vidas les pertenecieran

Su  ideal  luchar  contra los comerciantes  que segun ellos eran la causa de que la gente no pudiera comprar,resultando  en que ahora los supermercados  son todos chinos extranjerizaron nuestros almacenes en sociedad  con ellos.

Despues fueron por  la gente del  campo  se acuerdan de la  “Reforma Agraria” darle los campos entre la gente de la villa para ellos mismos,resulta que fueron por el  campo  pero  el  campo los trillo.Recuerdan  el  Nestor  se  golpeo la cabeza en el  palco.

Y del  odio  a la clase  media que me dicen??? te extraña que la saqueen la maten como  si nada?

La clase  media debe salvar a argentina ya el  campo lo  hizo.

La corte suprema dio  el  OK a  la delincuencia montonera a aplicar la pena de muerte a los ciudadanos.

El  asesino  no  es asesino  segun ellos es un a persona perseguida  por la sociedad.

Hablando  de  perseguidos   no  temen ellos a la sociedad  que se  canse de ser  perseguida???

miren los desaparecidos no  fueron mas  que  el  1% de los habitantes de la argentina de  los 70

Esto  es todo  y nada mas.

Esta página está enfocada a entregar a los empresarios, consejos legales que les sean, por sobre todo, útiles. Así, en esta ocasión quiero retomar el tema de la importancia de los contratos para los comerciantes (esto ya lo había comentado anteriormente en otro artículo de esta página). Cabe señalar que, al decir “contratos” me refiero a ellos en el sentido más amplio posible, es decir, la connotación de la palabra incluye desde un contrato de 50 hojas (por decir un número) hasta la carta de intención o el correo electrónico que, aparentemente, no trae consigo derechos y obligaciones para las partes.

La realidad es que los comerciantes, por el solo hecho de serlo, se rigen bajo un principio jurídico muy simple: “La voluntad de las partes es la ley suprema”. Este principio está contenido en el artículo 78 del Código de Comercio Mexicano y, salvo que lo estipulado en el contrato fuere contrario a la ley o al orden público, dicho documento es la ley suprema entre las partes. El mismo principio está reconocido internacionalmente por los tratos de los que México es parte. Es por ello que, para los comerciantes, debe ser primordial que, todo documento que pudiera traer aparejados derechos y obligaciones, sea debidamente revisado por un abogado.

El Código de Comercio establece en su artículo 78 que “en las convenciones mercantiles cada uno se obliga en la manera y términos que aparezca que quiso obligarse, sin que la validez del acto comercial dependa de la observancia de formalidades o requisitos determinados”. La frase anterior es importantísima para los comerciantes, ya que, por ejemplo, un error de redacción en el contrato puede traer para ellos un detrimento enorme; pensemos en que dos comerciantes, negociaron intereses moratorios a razón del 3% mensual pero, sin quererlo, establecieron el contrato intereses al 3% anual. El comerciante que deje de recibir el pago de lo debido y que pretenda cobrar los intereses moratorios se llevará una gran sorpresa debido al error.

Ahora bien, es verdad que la “libre voluntad de las partes” tiene algunos limites pero éstos mas bien tienen que ver con la forma del contrato en determinados casos. Veamos lo que establece el artículo 79 del Código de Comercio: “Se exceptuarán de lo dispuesto en el artículo que precede: I.- Los contratos que con arreglo a este Código ú otras leyes, deban reducirse a escritura o requieran formas o solemnidades necesarias para su eficacia; II.- Los contratos celebrados en país extranjero en que la ley exige escrituras, formas o solemnidades determinadas para su validez, aunque no las exija la ley mexicana. En uno y otro caso, los contratos que no llenen las circunstancias respectivamente requeridas, no producirán obligación ni acción en juicio.”  Asi tambien es necesario tomar en cuenta que los limites a la voluntad de las partes tendrán que ver con la licitud del objeto del contrato y con la imposibilidad de renunciar a derechos que, conforme a la ley, son irrenunciables, 

Visto lo anterior, se reitera la importancia de que lo negociado entre empresarios sea plasmado con sumo cuidado en el documento que regirá la relación jurídica ya que, el error en la manera en la que el contrato es redactado puede llegar a tener consecuencias importantes.

Recuerden que siempre será más económico pagarle al abogado para que redacte el contrato adecuadamente que pagarle para que defienda, en juicio, lo que en muchas ocasiones es indefendible.

Como siempre, quedo a sus órdenes para cualquier duda o comentario y, por favor, déjame tus impresiones respecto a este tema en esta página.

Saludos.

Jorge Mafud.

Nu ar fi oare dovada de iubire suprema ca atunci cand esti absolut convins ca persoana pentru care simti dragoste ti-a dat ignore pe Ym,sa ii scrii in fiecare zi pe acel id?

Sa ii spui ce ai mai facut,un jurnal intim daca vrei…Acel Id de messenger sa devina sanctuarul tau….sa ii spui tot ceea ce simti pentru ea..tot ceea ce nu este realizabil,ba mai mult, si ceea ce este cu putinta?

Simpla vizualizare a acelui id sa iti provoace frisoane de emotii,sa simti cum ti se scurge adrenalina prin piept si stomac la simpla apasare a tastei enter….sa iti poti spune,intr-un final….adevarul…….

Nu vad multe greseli mai mari decat cea de a mima intelepciunea, nu vad ipocrizie mai mare decat cea de a-ti denumi capitularea “intelepciune”.  Ma obosesc oamenii care te acuza ca esti indarjit, incrancenat, ca si cum asta ar fi teribil, ca si cum asta ar fi suprema greseala. Nu imi place sa fiu acuzata de idealism, mai ales ca idealismul este confundat cu naivitatea in societatea romaneasca – asa cum multe cuvinte si-au pierdut adevarata valoare, si idealismul a capatat o valoare noua, de multe ori peiorativa. Se considera ca nu poti sa fii idealist pe termen lung, de obicei idealismul este apanajul unei varste fragede si trebuie combatut, este o boala care trebuie tratata. Nimeni nu se mai gandeste la intelesul termenului “idealist”, nimeni nu mai ia in calcul aceasta alternativa. Cu seriozitate, nu cu duiosie si cu intelegere, idealismul nu este ceva induiosator ce trebuie tolerat, este o abordare a vietii, la fel de pertinenta ca oricare alta, nu este un lux pe care ni-l permitem cand suntem tineri si tampitei, nu este o fantezie din care trebuie sa iesim cu orice pret, nu este un teren propriu lipsei de maturitate.

Daca esti cu adevarat intelept, zambesti cand sesisezi idealismul, el nu te deranjeaza, nu are de ce sa o faca. Cand doar mimezi ca esti intelept, te scoate din minti idealismul, pentru ca nu este decat ceea ce tu nu mai poti sa fii. Nu vrei, de fapt, binele celui idealist atunci cand il contrazici, vrei doar sa inceteze a te mai forta sa-ti amintesti tot ceea ce nu mai ai puterea sa fii. Daca esti intelept, fie esti convins ca toata lumea va ajunge in felul propriu la intelepciune, fie nu esti convins ca intelepciunea este modul unic, ideal de a te raporta la viata si atunci imbratisezi si alte moduri, fara sa te gandesti ca al tau este superior. Nu exista intelept care sa te frece la cap cu faptul ca tu esti subiectiv, idealist si indarjit. Nu exista asa ceva. Aia sunt doar infranti care se agata de tine, ca sa-ti simta puterea convingerilor un pic dar care sa te si traga in jos in acelasi timp. Cam ca un batran care si-o trage cu o fata foarte tanara. Nu spun ca batranul nu o place pe fata, nu spun ca ea nu ii da bucurie uitata dar, in acelasi timp, contactul cu batranul nu face nimic altceva decat sa o stoarca de energie, ca un vampir.

Am avut intotdeauna suspiciuni legate de presupusa maturitate si intelepciune. Ce-i drept, am visat sa fiu calugar buddhist la un moment dat. Am vrut sa fiu calugar buddhist si pentru ca ei nu au batul in fund ca reprezentantii bisericii crestine, ei rad in hohote in interiorul templului, spun glume si mananca alaturi de tine, povestindu-ti absolut orice despre viata lor, fara urma de pudoare, fara urma de bariere. Am vrut sa fiu inteleapta ca ei dar mi-am dat seama ca nu pot sa fiu si ca nici nu trebuie. Nascuta si educata complet diferit, accesul meu la tipul lor de intelepciune este inchis si nu e rau sa fie asa, nu vreau sa joc rolul inteleptei, vreau doar sa fiu sincera cu mine insami si sa nu ma las calcata in picioare si redusa la tacere in virtutea unor frustrari si unor complexe carora oamenii le zic maturitate, asezare, intelepciune, echilibru.

Cand eram in liceu am gasit un citat intr-o carte a lui Ludwig Wittgenstein. Il voi nota si in original (din respect pentru cititorii mei vorbitori de limba germana) si il voi traduce apoi si in romana: “Die Weisheit ist etwas Kaltes und insofern Dummes. (Der Glaube dagegen, eine Leidenschaft.) Man könnte auch sagen: Die Weisheit verhehlt Dir nur das Leben. (Die Weisheit ist wie kalte, graue Asche, die die Glut verdeckt.) – “Intelepciunea e ceva rece si de aceea stupid. (Credinta insa, o pasiune). De asemenea s-ar putea spune: Intelepciunea nu face decat sa-ti ascunda viata. (Intelepciunea e asemenea cenusii reci si gri, ce acopera jarul.)”

Am crezut intotdeauna ca odata nascut intr-o credinta de tipul crestinismului, nu poti deveni intelept si mi-am luat foarte in serios rolul de om care trebuie sa devina competitiv cu datele oferite, am luat foarte in serios felul in care te educa crestinismul, am vazut ca te face sa fii razbunator, pe faza, vigilent, te face sa ripostezi tocmai pentru ca isi intinde mana si te impinge in jos, in zona umilintei obscure si modestiei nejustificate. Asa ca fie ripostezi, fie capitulezi, nu se poate trai echilibrat in raport cu crestinismul, daca il iei cu adevarat in calcul. Nu doar prin asuprire te face sa fii asa ci si prin promisiunea fericirii eterne acordate destul de arbitrar. Cred in intelepciunea calugarilor buddhisti pentru ca ei isi asuma de la bun inceput ideea ca viata este numai suferinta si ca atunci orice joc de putere, orice incrancenare nu isi are rostul. Dar un hibrid ca mine nu poate sa mai ajunga la abordarea asta pentru ca are deja in sange modul de operare al crestinismului. Si ma intreb atunci care este motivatia oamenilor crescuti si educati in crestinism, care este motivatia celor mai in varsta la noi in tara de a te “potoli” cu orice pret. Ce vor ei sa obtii, in ce vor sa te transformi si ce iti garanteaza potolirea, care este explicatia ei, justificarea ei? Nu am inteles niciodata. Intelepciunea unui om care nu s-a nascut intr-un mediu spiritual care sa nu vada rostul nici unui fel de contorsionare imi pare exact asa cum a descris-o Ludwig Wittgenstein. O tampenie. Moarte. A te potoli este echivalent cu a muri, dupa mintea mea.

Daca un copil vrea sa se joace, tu sa-l duci la biserica, daca se alinta, tu sa-l pui sa duca gunoiul, “ca sa se invete cu greul”, daca are fantezii grandioase, sa-i spui ca viata reala nu este asa, daca se infierbanta pe un subiect si nu se lasa pana cand nu il aduce si in atentia altora, sa-i spui ca este inutila lupta lui, daca vrea sa nu faca nunta si daca vrea sa nu faca un copil, sa-i spui ca viata asa trebuie sa fie si ca trebuie sa intre in randul lumii, daca are indrazneala sa moara idealist, sa spui ca a trait degeaba. Este periculos ce se intampla la noi in tara, foarte periculos. Am vazut o fetita superba care si-a scos guma de mestecat din gura si a spus “cred ca nu imi place”. Sora ei, urata si cu doar cativa ani mai mare, i-a bagat guma la loc in gura si i-a spus “mestec-o si taci”. Iata ca infrangerea se produce de la varste mici. Si ma refer acum atat la infrangerea (temporara) a fetitei frumoase, cat si la infrangerea definitiva a celei mari si urate. De ce ne sperie atat de tare orice reactie contrara curentului, de ce devenim niste animale muginde atunci cand cineva indrazneste sa fie impotriva curentului si sa se mentina acolo? Care este schema intregii noastre agitatii si, de-a dreptul fascinant, cum de putem investi atat de multa energie in a infunda pe cineva in loc sa o folosim pentru a ne alatura unui efort de a stabili un contrapunct sanatos? De ce ne grabim atat de tare catre “intelepciune”, de ce suntem un popor atat de intelept, de unde ne vine aceasta ancorare atat de solida in lucruri? Ca suntem o natie prapadita, cu o istorie prapadita, cu traditii prapadite si cu identitatea sfrijita. Nu am trait nici drame mari, nu am trait nici victorii mari. De unde suntem atat de gravi si intelepti? De unde ne vine constientizarea profunda a faptului ca nu are nici un rost sa fii curajos, pasional si cu incredere in fortele proprii de a schimba lumea prin mici sau mari chestii? Ca nu ne vine de la radacina, asta e sigur. Daca ar fi sa cristalizam filozofia romanilor de viata, am putea sa spunem ca totul este bucurie ieftina si ca de-aia nu are rost sa te contorsionezi. Cam asta ar fi teoria pe care mi-o pot defini in minte legat de romani. Si nu e rea. E un fel de hedonism topesc, mai de balta. Un hedonism pricajit si nesimtit. Mai cu jena. Adica nu pentru “placere” traiesc romanii, placerea e ceva derizoriu, ne ingrozim la auzul termenului astuia, e aproape la fel de rau ca idealismul. Ci pentru bucurie mica, veselie inconstienta si sporadica. Un hedonism cu veselia sporadica in centrul lui.

Ma suprinde ca un popor in capul caruia s-a cacat toata lumea lejer, nici macar cu ura, are atat de putin entuziasm fata de incercarile de a iesi din cacat. Mai ales ca romanii sunt foarte interesati de starea materiala, de aparente, mai ales ca romanii traiesc pentru a “agonisi”, pentru a-si satisface ambitiile marunte, ei nu sunt orientati catre austeritate si suferinta. Macar pe undeva sa aud si eu “iesi macar tu din cacat, ca eu nu am putut”. Macar pe undeva sa aud aceasta exprimare incarcata de adevar, de realism, de altruism. Dar nu. Romanii isi pazesc stagnarea ca niste caini de lupta. Idealismul este cel care trebuie distrus, nu complacerea. Idealismul este pentru dementi, idealismul este pentru derutati, idealismul este pentru cei care nu au inteles mersul lucrurilor. Trebuie sa faci lucruri “serioase” ca sa dovedesti ceva. Nu ai cum sa-ti pierzi timpul luptand.

Simplu spus: eu zic ca romanii trebuie sa se hotarasca. Sunt un fel de buddhisti care cred ca totul e suferinta si atunci, intr-o abordare proprie a acestui adevar de necontestat, se straduiesc sa te intristeze cu orice pret si sa-ti taie orice avant, ca sa nu suferi mai tare atunci cand vei realiza chestia asta singur sau sunt doar niste lasi, niste incapabili care vor sa te infunde doar din invidie, asa incat bucuria ta sa nu o intreaca si complexeze pe a lor? Eu zic sa-si defineasca filozofia de viata si sa caute mai adanc in disciplina lor spirituala, care o fi aia, ca sa-si dea raspunsul.

Ca altfel ajung sa ma gandesc la lucruri triste cum ar fi un lucru care mi-a sarit in auz intr-o discutie cu cel mai bun prieten al meu. Vorbeam despre slovaci, despre civilizatia lor, despre evolutia lor sociala si economica iar eu, naiva, l-am intrebat de ce crede ca ei pot tot ce pot, de ce ei sunt frumosi, carand viori in spate pe strazi si tinandu-se de mana, de ce sunt eleganti si delicati, de ce se integreaza atat de neted in Uniunea Europeana? Iar prietenul meu mi-a spus, raspunzandu-mi astfel si la intrebarile legate de romani: “pentru ca ei nu au mizeria in codul genetic”. Nu vreau sa ajung sa gandesc asa, prin urmare tot astept o definire a traiectoriei spirituale a poporului roman, asa incat sa inteleg de ce romanii se incovoiaza atunci cand vad ca cineva isi apara cu vehementa si forta idealurile.

Si, daca tot am vorbit astazi in spiritul idealismului care m-a cuprins de mica si care nu ma mai lasa, adaug inca un citat care m-a miscat in copilarie si, cu toate ca el se pare ca a fost deja dedicat cuiva si anume lui Courtney Love, eu imi permit sa-l dedic Romaniei: “Oh my beautiful liar, oh my precious whore, my disease, my infection, I am so impure.” Este un citat din melodia “Liar”, cantata de Nine Inch Nails. “O frumoasa mea mincinoasa, o pretioasa mea tarfa, boala mea, infectia mea, sunt atat de impur”, cum ar veni.

Cu gandul la supararea lui Dan pe noile mele subiecte am vrut sa scriu despre Ion Iliescu. Am vrut sa scriu dar ce? Am revazut imagini cu mineriadele si, punandu-le in legatura cu imaginea prospera a lui Iliescu la congresul PSD, punandu-le in legatura cu Ion Iliescu jucand ping-pong cu frenezie in China, am simtit din nou acea teribila, paralizanta neputinta care ma locuieste de ani de zile. As fi vrut sa pot apuca de undeva subiectul dar mi-am dat seama ca s-au zbatut atat de multi pe acest subiect, inclusiv eu, incat devenim ridicoli redeschizandu-l. El ne conduce pentru ca este mizeria suprema nerezolvata. Ion Iliescu nu doar ca nu este in puscarie ci este prezent in forma, in forta, ne vorbeste si astazi dand din mana despre nevoia de oprire a demagogiei. In continuare, suntem un popor care uraste intelectualii si caruia nu ii pasa de adevar, in continuare suntem un popor cangrenat. Si ma gandesc zi de zi la supararea lui Dan pe faptul ca nu scriu lucruri pe care le stiu si pe care altii nu le stiu dar ii spun  lui si le spun tuturor celor care citesc acest blog ca mi-as parea atat de ridicola in orice forma de lupta incarcata de speranta, in orice forma de lamurire constructiva, atata vreme cat Ion Iliescu este inca prezent printre noi, in libertate. Am auzit din nou vocile infrante, una a lui Ion Caramitru, alta a lui Dragos Paslaru, legat de ceea ce au facut minerii, de acel razboi civil care este posibil si probabil in orice moment la noi in tara.

Nu s-a rezolvat nimic. O spun cat se poate de calm, nu ma incrancenez. Nu s-a rezolvat nimic esential si nu imi imaginez, cat se poate de simplu spus, ce as putea face pentru ca Ion Iliescu sa fie in puscarie. Sau pentru ca Vadim sa nu mai apara niciodata, nicaieri. Nu este un vaiet dramatic, este o problema foarte clara in mintea mea. Si cam o data pe saptamana imi spun ca am luat-o razna, ca m-am lasat cuprinsa de o nepotrivita si timpurie deznadejde, ca exagerez, ca nu mai vad lucrurile bune si ca trebuie sa le vad dat fiind ca sunt tanara, ca ar trebui sa incerc sa imi construiesc o alta perspectiva asupra dezvoltarii Romaniei. Si atunci pornesc, va jur, intr-o cautare proaspata dupa carti care sa imi explice, poate mai bine decat o pot face eu, ce se intampla politic si moral cu aceasta tara. Dincolo de micile umilinte. Ce se intampla cu marile umilinte. Vladimir Tismaneanu, Daniel Barbu (unul din cei mai rafinati politologi ai Romaniei, dupa mintea mea), Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, am citit chiar si marunteii, pe Robert Turcescu si pe Cristian Tudor Popescu. Imi spun ca a trecut pe langa mine pasul inainte, avansarea, ca am ramas eu prinsa in vechi si deplasate incrancenari si atunci imi probez starea citind oameni pe care-i admir.

Ieri noapte, in loc sa cad in plasa revoltei periodice fata de aparitiile lui Ion Iliescu, fata de hulirea si ingradirea CNSAS-ului, fata de proletariatul asta sarac sau bogat care ne ingroapa prin mentalitati marunte si periculoase, m-am dus in singurul loc in care puteam sa gasesc carti atat de tarziu. M-am dus la mizeria aia de Real, cu toate ca este la dracu fata de casa mea. Si m-am uitat la carti. Este mortal locul ala pentru ca gasesti carti care s-au epuizat de multa vreme in librariile adevarate si frumoase. Sunt ele cam jegarite, am vazut chiar un domn rupand o bucata de hartie dintr-o carte a lui Neagu Djuvara pentru a-si nota numarul de telefon al unui amic cu care se intalnise. Asadar, sunt ele cam jegarite dar sunt. Daca ai noroc, gasesti doua exemplare din cartile care te intereseaza iar exemplarul din spate a scapat de abuz, nu s-a obosit nimeni sa-l distruga. Are si lipsa de profunzime in cautare a romanilor partile ei bune.

Am gasit acolo o carte extraordinara, o carte a lui Traian Ungureanu, “Tehnica neputintei la romani”. Am terminat-o deja si, asa cum se intampla de fiecare data cand termin o carte ca lumea scrisa de un roman, nu stiu ce sa fac. Sa ma simt magulita ca parerile citite corespund cu ale mele, sa ma linistesc ca nu mi-am pierdut mintile sau sa ma ingrozesc, sa nu mai ies din casa si sa fac o greva fata de mine insami, care oricum nu conteaza pentru altii si nu schimba nimic? De unde am putea sa apucam refacerea, noi, astia cu creier si cu bun simt? De unde? Suntem ridicoli, devenim pe zi ce trece mai ridicoli in demersurile noastre pentru ca fie ar trebui sa iesim in strada si sa ramanem acolo pana cand Ion Iliescu ajunge in puscarie, fie ar trebui sa ne tinem gura si sa traim in climatul politic pe care-l permitem. Orice alta incercare este nepotrivita, este ca si cum am dichisi un bolnav de cancer in ultimele lui zile si l-am pune sa danseze. Mie asta imi pare o chestie elementara, ma amuza toata agitatia politica, ma amuza presupusele mize sociale, ma amuza toate astea. Si daca nu ma amuza, ma umilesc. Asa ca prefer sa merg pe ideea amuzamentului, sa-mi educ si incurajez directia asta.

Iar lucrurile nu se schimba pentru ca oamenii sunt aceeasi, aceleasi jigodii mediocre, oportuniste, cu aversiune pentru tot ceea ce este rafinat si emancipat. Furia populara este resimtita in fiecare zi, disponibilitatea oamenilor de cacat, mediocri si derutati, infometati de scandal de a te face praf in diferite moduri. Ei vor sa fie chemati de o jigodie, ei au in continuare nevoie de o jigodie in jurul careia sa se grupeze. Norocul nostru este ca jigodiile principale nu ii cheama deocamdata la o nimicire explicita a firavelor valori care au rezistat in tara asta.

As vrea sa cititi, daca aveti dispozitie si vreme, macar un eseu din cartea “Tehnica neputintei la romani” si anume eseul “Ca orice paria”. Intr-un fel resemnat si inteligent Traian Ungureanu explica in cuvinte putine dar cu o concentratie perfecta faptul ca traim o lipsa de schimbare istorica. “Anii ’80 continua. Aceasta anomalie cumplita e posibila pentru ca structura umana care ne-a dat formula politica si istorica a acelor ani nu a cazut si nici nu a imbatranit. Dimpotriva: confirmata de o revolutie pe care a stiut sa o joace la castig si invigorata de capturi fabuloase in bunuri si in imagine, aceasta structura s-a desprins de conditia ei istorica. Ea a incetat sa mai fie decorul stramt si neguros al anilor ’80 si a devenit conditia de lunga durata a vietii romanesti.”

Asta nu este un post. As fi vrut sa fie mult mai scurt de atat textul postat azi. Asta este o intrebare cat se poate de sincera, poate singura intrebare pe care o articulez direct, cu toate ca nu tolerez blogurile care se hranesc din a pune intrebari altora. Dar de data asta si cred ca doar de data asta vreau sa va intreb ce putem face exact, daca avem constiinta si daca nu suntem genul de oameni care tot refuza sa constientizeze pilonii realitatii romanesti? Ce putem face exact pe un fond politic, istoric fundamental putred si gresit?

Later edit: poate ca uitandu-ma la filmul “Flammen og Citronen” in noaptea asta (am inteles ca este despre niste colaborationisti danezi care au reusit cate ceva in clatinarea nazismului), o sa imi vina vreo idee.

Confira o estoque da Suprema Automóveis. Loja de revenda de veículos em Guarulhos. Grande variedade em nosso estoque. Confira.

http://www.vendomeuveiculo.com.br/lojas/suprema

Sunt cateva subiecte cu care nu as glumi niciodata, sunt cateva subiecte pe care nu as nuanta niciodata. Sunt subiecte care ma sperie si care imi produc o mahnire teribila, subiecte care, tratate gresit, aduc un rau imens si nu doar din cel discutabil, pe termen lung ci si din cel fara echivoc, pe termen scurt. Unul din subiectele astea este folosirea prezervativului. E foarte greu, daca nu imposibil, ca cineva sa ma convinga ca nu e bine ca un barbat sa-l foloseasca, nu vreau sa aud ca nu se simte confortabil cu el, ca e jenant momentul, ca se pierde farmecul intregii chestii. Nu vreau sa aud nimic din toate astea. Si, mult mai important, nu vreau sa aud ca, pe langa nenumaratele tampenii spuse de catre profesorii de religie in scoli, vine si tampenia asta cu nefolositul prezervativului. Am auzit copii care au ajuns sa creada si sa spuna ca singurul lor prieten adevarat este Isus, am auzit copii spunand ca nu e bine sa fie veseli pentru ca veselia este ceva diavolesc, am auzit copii spunand ca Dumnezeu ii pedepseste daca gresesc. Toata dementa asta, toata oroarea asta, toata plasa ortodoxiei in forma actuala, statuta si imbarligata, intinsa peste copii inca din clasele mici, este un motiv de teribila ingrijorare. Dar ca aceasta plasa in care copiii sunt speriati, amenintati, ingraditi sa contina si inducerea ideii ca nu e nevoie sa folosesti prezervativ sau alte metode contraceptive daca exista “respect in cuplu”, ei bine, asta mi se pare monstruos, bomboana pe coliva, ca sa vorbesc in termeni familiari ortodocsilor.

Nu stiu de unde sa incep cu indignarea mea, nu stiu cum sa spun mai repede si mai limpede ca suprema dovada a respectului pentru o femeie este sa folosesti prezervativul. Si nu ma gandesc la boli, scot bolile din ecuatie in acest post. De ele se ocupa toata lumea si vad ca Biserica Ortodoxa Romana pare sa le ia doar pe ele in calcul la capitolul necesitatii folosirii prezervativului. “Daca exista respect in cuplu” (a se citi: “daca nu iti inseli partenerul”) nu are ce sa caute prezervativul. Cum vine treaba asta? Daca nu iti inseli barbatul, el poate sa ejaculeze in tine fara nici o grija, oricand. Nu e nici o problema. E sanatos si te respecta, asta e tot ce conteaza. Cum te respecta un barbat care nu te protejeaza sexual si caruia nu ii sta inima in loc gandindu-se ca dintr-o simpla ejaculare tu poti ramane insarcinata? Cum ajungem noi ca societate sa facem pasi inapoi in loc sa facem pasi inainte? Nu am inteles niciodata de ce nu se discuta deschis despre drama sexualitatii si lipsei de protectie in cuplu. Nu vreau sa se creeze (la capitolul protectie) o distinctie falsa intre viata exuberanta, cu sex in dreapta si-n stanga, cu lipsa unei relatii stabile si cea stabila, “armonioasa”, “binecuvantata”. O relatie stabila, o casatorie chiar nu asigura in Romania “respectul” sexual si lipsa de griji. Este cu siguranta mult mai dureros si deconcertant sa vezi ca cel in care ai incredere, cel cu care ai hotarat sa-ti imparti viata nu da doi bani pe tine si ti-o trage fara nici o ezitare in materie de protectie, gandindu-se, asa cum am observat ca s-a impamantenit ideea la noi, ca femeia este cea care trebuie sa “se ocupe” de chestia asta. E ceva tipic feminin devreme ce ea o poate pati, nu? In plus, fiind intr-un cuplu, nu o sa fie o nenorocire, se presupune ca a fi intr-un cuplu aduce bucuria continua de a turna copii, facandu-ti vaginul varza si secandu-te de sanse, energie si identitate. Sau facand un avort, cu sprijinul moral si financiar al partenerului, un avort care te distruge fizic si psihic.

O prietena care are deja un copil a facut sexul romanesc obisnuit, cel de casnicie romaneasca, ala de sub patura sau plapuma, care dureaza doua minute maximum si care te lasa de cele mai multe ori insarcinata. Nu stiu daca ati observat dar romanii sunt foarte bucurosi, lauda barbatul pentru “potenta” atunci cand acesta lasa femeia insarcinata. Nu, nu are legatura cu potenta. O intrare prapadita in vaginul unei femei, o ejaculare precoce, un mic nimic poate aduce o sarcina. Revenind la prietena mea: am fost aproape furioasa cand mi-a spus ca este din nou insarcinata. Pentru ca imi spusese luni de-a randul ca nu mai vrea un copil. Cand am primit mail-ul ei, cred ca i-am scris zece paragrafe de revolta, cu toate ca a fost stupid din partea mea, nu am ajutat-o cu nimic, am strigat in scris fara nici un rezultat. Am intrebat-o cum este posibil sa se intample asa ceva. Cu ea, o femeie desteapta, emancipata, cu un job senzational, cu o educatie perfecta. Deodata a devenit alt om, imi venea sa o intreb, ca in filmele science fiction, daca este ea sau o clona a ei. Mi-a spus ca ea “face o echipa buna cu sotul ei”, ca amandoi castiga rezonabil, ca el este un tata bun si ca, in fond, se bucura de inca un copil, de ce nu s-ar bucura? Am intrebat-o sarcastic daca macar a meritat, daca a fost ceva de capul sexului, mai ales ca ea imi povestise in aceste ultime luni ca nu prea mai e cu sex. Mi-a spus ca a fost “cald” si “familiar”, ca a durat putin dar ca nu crede ca sotul ei merita sa fie atentionat in privinta ejacularii prea rapide si ca el se si inhiba la astfel de teme, aparand atunci riscul sa nu mai faca sex niciodata sau extrem de rar. Mi-a spus ca a incercat sa vorbeasca la un moment dat cu el dar ca el a retezat discutia de la bun inceput, cu timiditate, ceva roseata in obraji dar si cu putina enervare. “In fond, draga mea, imi dau seama ca eu nici macar nu sunt o fiinta atat de sexuala”, mi-a scris in finalul mail-ului. Asta e cea mai trista parte. Evident ca nu esti o fiinta sexuala daca cineva se urca peste tine o data pe luna si nici macar nu te intreaba daca iei anticonceptionale, daca ai diafragma, daca sa-si puna el prezervativ. Dupa asta au urmat etapele obsinuite: valul nestavilit de poze cu ea insarcinata si terminata, cu ei in vacanta, el tinand-o camaradereste de gat, cu ea in maternitate, cu el zambind stresat langa ea. Era clar. Ea devenise de meserie mama si, in fond, pentru ce sunt femeile? Pentru facut copii. Asa am inteles ca ar vrea biserica. Sa faci sex pentru “procreere” dar sa-ti si placa. Sa nu intervii in planul lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu este ca tu sa traiesti o poveste de sex mediocru (in cel mai bun caz) si sa suporti consecintele sexului neprotejat, fara sa ai macar dreptul de a te enerva la culme sau de a fi trista, ingrozita, ca in reclamele senzationale de pe MTV. Cele la sex protejat, cele in care un baiat le povesteste altor baieti ce bine si-a tras-o iar fata, intr-un plan paralel, ii povesteste unei prietene ce tampenie a putut sa faca prin nefolosirea prezervativului.

Care sunt sansele “crestin-ortodoxe”, asadar? Ce invata copiii la scoala? Ca sa stiu si eu pentru ce sa ma pregatesc daca vreodata imi place un baiat proaspat iesit de pe bancile scolii. Sansele sunt urmatoarele: sa nu folosesti nici o metoda contraceptiva si sa stai dracului intr-un cuplu in care sa intri virgin(a), sa feti copil dupa copil pana cand esti o epava asociala sau sa folosesti metode contraceptive si atunci sa fii o curva pe drumul catre iad. Daca ar exista iadul. Ma rog, nu vreau sa le smulg crestinilor piesa centrala a argumentatiei. Vad ca povestea asta cu iadul le este de folos in strunirea oamenilor asa ca o las intacta si banuiesc ca preotii si profesorii de religie o vor folosi in continuare des pentru ca altfel nu vad cum ar putea convinge copiii sa faca tampeniile predicate si predate. Pe langa asta cu “daca s-ar respecta viata de cuplu, nu ar mai fi nevoie de protejare”, pe langa aceasta enormitate, am mai gasit o fraza interesanta: “ei (copiii) trebuie sa stie ca nu e bine sa aiba relatii trecatoare, de simpla cunoastere”. Nu. E bine sa aiba relatii nesfarsite de necunoastere, asa cum se si intampla in Romania de cele mai multe ori. Cum sa ai relatii de “simpla cunoastere”? Trebuie sa ai relatii complexe, imputite, umilitoare, primitive, stupide, sa te lasi batjocorita de barbatul tau si atunci cand rezultatul acestei batjocuri se face simtit in burta la tine, sa spui ca este un dar de la Dumnezeu. Sa nu hotarasti cand faci un copil, sa nu hotarasti cand sigur nu vrei sa-l faci, asta hotaraste Dumnezeu si imi dau seama ca avem o populatie masculina al naibii de credincioasa. Ii doare fix in varful curului de protejarea femeii si abia acum imi dau seama ca din credinta in Dumnezeu le vine asta. Nu stiam. De-acum incolo nu o sa mai fiu o scorpie care sta si ranjeste in fata celui care nu are de gand sa-si puna prezervativul, de-acum incolo nu o sa mai dispretuiesc barbatii care nu protejeaza o femeie la sex, de-acum incolo o sa ma bucur de fiecare data cand un barbat isi va face datoria crestina si va lasa o femeie insarcinata fara sa fi planificat aceasta sarcina.

Vreau sa va spun ca primul meu barbat (un lord, un zeu, o frumusete rapitoare din toate punctele de vedere si mai ales din punct de vedere comportamental) m-a intrebat de unde si-ar putea cumpara el anticonceptionale, ca a auzit ca s-au facut si pentru barbati si ca nu ar vrea sa imi puna sanatatea in pericol cu luarea de anticonceptionale. Putea sa imi spuna doar asta si ramaneam indragostita si excitata pe viata. Nu cred ca a fost o data, o singura data in care sa nu se asigure ca avem o modalitate de protectie. Am inteles atunci fara dubiu ca este, intr-adevar, mort dupa mine. Daca imaginea mea stresata, speriata, pe ganduri, cu un test de sarcina in mana, cu teama unui avort il facea sa fie vesnic pe faza, vesnic atent, inseamna ca ma iubea cu adevarat. Ma intereseaza mai putin senzatiile tari, ravasitoare, declaratiile in genunchi, invitatiile in tari straine si exotice, gesturile demente, statul in fata blocului meu nopti intregi, scrisorile interminabile – astea m-au lasat rece. Nu ma intereseaza o noapte de “extaz” daca a doua zi ma cac pe mine de frica. Sunt nesimtita, e clar. Nu vreau sa imi pierd mintile si sa si le piarda si el, nu vreau sa ma trezesc niciodata cu intrebarea “ce dracu m-a apucat azi-noapte, cat de proasta am fost sa nu ii zic sa-si puna prezervativ?”. Nu vreau. Pentru mine un orgasm e complet doar daca a doua zi ma trezesc si ma gandesc: “cat de proasta am fost sa uit sa imi cumpar iaurt, cand stiu ca nu suport sa-mi mananc cerealele cu lapte?”. Asta e completarea orgasmului. Altfel, nu ma intereseaza. Ca sa nu mai spun ca atunci cand esti stresata de faptul ca ai putea ramane insarcinata si cand vezi ca tocmai ti-o trage un egoist, e greu sau chiar imposibil sa ai orgasm. Esti doar concentrata sa vezi cand si pe unde termina boul ala de pe tine si ce o sa faci ca sa-i repari lui neglijenta. Cine se culca a DOUA oara cu un tip care nu a protejat-o prima oara – adica majoritatea sotiilor din Romania – aia este o femeie care trebuie sa isi caute o forma de terapie, este fie ramasa in timp, fie cu dorinta de autodistrugere, fie sufera de sindromul Stockholm, fie este o fanatica religios care vrea sa fete copiii Domnului la nesfarsit. Cu ultimul caz nu se mai poate face nimic.

Aleg sa inchei descriindu-va primul episod al seriei noi dintr-un serial american difuzat in prime time (la popoarele civilizate, nu la noi): seria noua incepe cu el si cu ea facand sex. Ea il intreaba unde ii este prezervativul, el il ia de pe o noptiera si il pune. E ultima oara cand mai fac sex cu prezervativ pentru ca in aceeasi zi el isi face o vasectomie de dragul ei. Dupa vasectomie el nu are voie sa faca sex timp de 48 de ore. Dar in aceeasi seara se duc la o petrecere si ea este foarte excitata. El ii aminteste ca nu are voie sa faca sex dar ea ii spune ca sunt o multime de feluri in care poti face sex, ii spune ca vrea ca el sa-i faca sex oral. El este foarte bucuros de aceasta solutie.  Nu ma mir ca pe strada la straini domnesc calmul si respectul, pofta de viata, emanciparea perpetua si efervescenta.

Aborto no es inconstitucional. 

La Suprema Corte de Justicia de la Nación declaró constitucional la despenalización del aborto hasta la doceava semana de gestación en el DF. Ocho de los once ministros votaron que esta ley debe seguir vigente después de que uno de ellos retó su legalidad.

(Milenio) 

Conoce más en http://www.milenio.com/node/68800