Un apel cãtre crestinii intelectuali – Întrebãri interesante

Crestinismul si vocea ratiunii

(Traducere adaptatã dupã Why Won’t God Heal Amputees – lucrare de pe internet)

Iatã 10 întrebãri la care un crestin intelectual sã încerce sã rãspundã…

Tu esti un om educat, ai studii superioare, ai obtinut o diplomã, ai fost învãtat sã gândesti rational si logic despre lumea în care trãiesti…

Sunteti persoane inteligente, stiti cum functioneazã o societate si cum se dezvoltã seturile de valori, gânditi critic si analizati o situatie în functie de considerente rationale si nu dintr-o poveste.

Stiti de Legea Gravitatiei, de inertie si magnetism. Mã adresez acum unor persoane inteligente care gândesc rational si stiu sã-si aplice aptitudinile critice asupra faptelor si lucrurilor din jurul lor.

Dacã sunt crestini, cu atat mai bine, vor aplica aceste aptitudini asupra religiei.

Sunt câteva întrebãri simple la care orice crestin ar trebui sã caute un rãspuns logic, dar ei gãsesc mai întotdeauna unul inventat, o scuzã mai mult sau mai putin penibilã în numele D-zeului lor…

Crestinii cred cã rugãciunea are ca efect vindecarea cancerului, tratarea bolilor, iluminarea si gãsirea “cãii”. Totusi, membrele amputate refuzã sã creascã înapoi în completarea trupului unui om.

1. “De ce D-zeu nu vindecã persoanele cu membre amputate?”

Cu totii stim cã membrele amputate nu cresc la loc ca rãspuns la o rugãciune. E o întrebare simplã, nu? Ciungii, cum sunt numiti ei popular, nu primesc nici un ajutor de la acel D-zeu, nici un miracol, nici o regenerare.

Dacã esti o persoanã inteligentã trebuie sã recunosti cã este o întrebare cel putin interesantã. Pe de altã parte, tu crezi cã d-zeu rãspunde la rugãciune si face minuni.

În acelasi timp stii cã D-zeu îi ignorã total pe cei cu membre amputate de vreme ce acele membre nu mai cresc înapoi, chiar dacã oamenii care au membre amputate se roagã ani în sir sau întreaga lor viatã.

Cum te împaci cu aceastã discrepantã? Ca o persoanã inteligentã, sigur cã ai o pãrere despre acest fapt, pentru ca toatã baza ta în D-zeu sã aibã sens. Pentru a avea o pozitie fatã de acest fapt, trebuie sã creezi un fel de rationalizare: trebuie sã inventezi un raspuns în numele lui D-zeu pentru a explica acest fapt ciudat.

Ai sã spui: “Cred cã D-zeu are un plan secret, anume legat de aceste persoane.”

Deci îti inventezi o scuzã, apoi încetezi sã te mai gândesti la acest lucru, pentru cã îti creeazã disconfort în minte stiind cã explicatia ta este complet irationalã, iar opinia ta intrã în contradictie cu faptul cã esti o persoanã educatã si ai un simt critic ce poate rationaliza logic si gãsi un rãspuns firesc.

Uite un alt exemplu: Ca si crestin, crezi cã lui D-zeu îi pasã de tine si îti rãspunde rugãciunilor.

Se pune acum o întrebare:

2. “De ce sunt atâtia oameni care mor de foame în lume?”

De ce ar fi D-zeu îngrijorat de mãrirea salariului tãu sau boala mamei tale si în acelasi timp sã ignore rugãciunile disperate ale atâtor copii inocenti, care pur si simplu mãnâncã insecte ca sã nu moarã de foame? Nu prea are sens, asa-i?

Nu are nici o logicã. De ce ar face asta un D-zeu care e prezentat de religie ca fiind iubitor si cãruia îi pasã?

Pentru a explica aceasta trebuie sã inventezi vreo scuzã încredibilã în numele acelui d-zeu, precum cã: “D-zeu vrea ca acesti copii sã sufere si sã moarã de foame pentru cã are un plan divin si misterios legate de ei.”

Sau: “Acesti copii trag pãcatele pãrintilor…”

Si, bineînteles, îti scoti cât mai repede din minte toatã situatia, pentru cã îti creeazã un disconfort psihic, te deranjeazã cumva ca – fiind o persoanã inteligentã cu studii superioare, care are abilitatea de a gândi rational – nu poti folosi un rãspuns logic, argumentat ca sã explici de ce un D-zeu iubitor si cãruia îi pasã ar comite o asemenea atrocitate.

3. “De ce D-zeu a vrut moartea atâtor oameni inocenti în Biblie?”

Exodus 3:52 D-zeu ne spune sã ucidem pe toti cei care muncesc în ziua Sabatului.

În Deuteronom 21:18-21 D-zeu ne spune sã ucidem pe toti adolescentii neascultãtori.

Deuteronom 22:13-21 D-zeu ne cere sã ucidem toate femeile care nu sunt virgine în momentul cãsãtoriei. S.a.m.d – sunt o multime de îndemnuri si cereri violente în Biblie.

Nu prea are sens, asa-i? De ce ar vrea un D-zeu care e caracterizat de o iubire fãrã margini moartea atâtor fiinte umane pe considerente atât de triviale?

Doar pt cã lucrezi în ziua gresitã a sãptãmânii sã mori? Chiar e absurd! De fapt, dacã într-adevar esti o persoanã inteligentã, realizezi cã acestea sunt de-a dreptul nebunii!

Asa cã inventezi fel de fel de explicatii neargumentate pentru a scuza intentiile criminale ale acestor versete.

4. “De ce biblia contine atât de multe informatii nestiintifice, nonsensuri fãrã argumentare?”

Ai o diplomã care atestã cã nu esti ignorant/a, deci stii la ce mã refer. Stii cum functioneazã stiinta. Folosesti bucuros produsele stiintei zi de zi:

- masina

- telefonul mobil

- cuptorul cu microunde

- televizorul

- calculatorul

- iluminarea

- mp3-ul

Acestea toate sunt produse ale stiintei. Stii cã stiinta este vitalã pentru orice fel de dezvoltare economicã. Aici intervine o problemã: ca persoanã educatã si inteligentã stii cã biblia contine o serie de informatii care sunt un total nonsens din perspectiva stiintei.

De exemplu:

- Dumnezeu NU a creat lumea în 6 zile, acum 6.000 de ani în urmã, cum sustine biblia.

- NU a fost niciodatã un potop care sã acopere muntele Everest, cum sustine

biblia

- Iona NU a stat 3 zile în burta unui peste, cum sustine biblia.

- Adam NU a fost creat din lut, cum sustine biblia.

Toate povestile acestea sunt DOAR POVESTI. De ce un D-zeu atoatestiutor ar lãsa sã se scrie în biblie atâtea prostii irationale, adevãrate povesti de adormit copiii?

Nu prea are sens, asa-i?

Asa cã vei încerca sã inventezi tot soiul de scuze idioate pt a explica “de fapt” cum stau lucrurile, de ce biblia contine atâtea informatii care nu au nimic în comun cu inteligenta, pt a-l scuza pe D-zeu cu povestile tale.

5. “De ce D-zeu e prosclavagism, de ce îndeamnã fiintele umane sã creeze sclavi din alte fiinte umane?” Exodul 21:20-21, Coloseni 3:22-24, Ephessians 6:5, 1 Petru 2:18, s.a.m.d.

Ai sã vii cu vreo explicatie ciudatã, inventatã pe care sã o oferi drept rãspuns.

Asa-i?

6. “De ce lucruri rele se întâmplã oamenilor buni?”

7. “De ce nici una din minunile despre care se spune în biblie nu a lãsat în urmã absolut nici o dovadã?”

8. “Cum îti explici – în mod rational si inteligent – cã Iisus nu a apãrut niciodatã (nu în închipuirea ta, ci real) în fata ta, sã stea de vorbã cu tine?”

9. “De ce Iisus ar vrea – chiar si la figurat – sã-i bei sângele si sã-i mãnânci corpul?”

Tie nu ti se pare cã sunã grotesc si de-a dreptul revoltator? De ce ar vrea un Dzeu, care are absolut toatã puterea posibilã, sã faci asa ceva, când – în oricare alt context – sunã a ritual satanist, canibal, dezgustãtor?

10. “De ce rata divorturilor la crestini, la credinciosii care nu contesta nimic, e la fel de ridicatã ca si în cazul necredinciosilor?”

Crestinii, din câte sustin, se cãsãtoresc în fata unui D-zeu si a prietenilor lor crestini, toti rugându-se la acel D-zeu spre succesul acelei cãsãtorii.  Si apoi spun: “Sã nu despartã nici un om ceea ce D-zeu a unit”. D-zeu, se presupune, este atotputernic, deci dacã a unit douã persoane nu se mai poate face nimic, nu?

Si totusi crestinii divorteazã în aceeasi mãsurã ca toti ceilalti, care nu se pretind anticrestini, ci sunt doar oameni normali, cu probleme si griji normale, cu bucurii si atitudini sociale normale.

Ca sã explici asta ai sã cauti în minte o serie de argumente care vor cãdea pe rând oricum, si ai sã inventezi pânã la urmã un rãspuns fãrã nici o acoperire, pentru cã asa faci tu si te simti dator sã arãti cã nu esti idiot si cã nu degeaba ai luat examenele si licenta.

Deci ca sã crezi în D-zeu trebuie sã vii cu tot soiul de scuze penibile inventate care sã justifice o serie de acte si situatii. Dacã esti o persoanã inteligentã, cu studii superioare care poate gândi logic si creea un rationament sprijinit pe argumente valabile îti dai seama si singur/ã cã toate aceste scuze inventate în numele unui D-zeu nu sunt nimic altceva decât disperarea de a te agãta de ceva ca sã poti crede în continuare, chiar dacã stii cã e o tâmpenie.

Dacã te gândesti sincer la toatã problema asta, fãrã sã te pãcãlesti singur, folosindu-te de toate aptitudinile învãtate în scoli, de tot ajutorul primit ca sã gândesti si sã fii inteligent – trebuie sã recunosti cã toate rãspunsurile si scuzele cu care ai încercat si vei încerca sã vii sunt niste absurditãti, niste inventii penibile si fãrã sens.

Dar iatã ceva extrem de interesant legat de tot ce am scris pânã acum!

Ce-ar fi dacã ai presupune cã D-zeu e imaginar? Cã este o inventie menitã sã ajute oamenii cu mult timp în urmã, o inventie ce în timp a luat-o razna si a devenit peste mãsurã de antisocialã.

Acum lucrurile încep sã se clarifice pentru cã absolut fiecare rãspuns la oricare dintre aceste întrebãri capãtã înteles si sens. Uitã-te acum la toate aceste întrebãri ca o persoanã inteligentã, capabilã sã gândeascã rational…

De ce D-zeu nu vindecã persoanele care nu au toate membrele?

Pentru cã D-zeu e inventat si nu are cum sã rãspundã la rugãciuni. “Rãspunsurile” pe care le “primesc” crestinii sunt doar în imaginatia lor. Toate dovezile si studiile stiintifice sustin acest fapt.

De ce sunt atâtia oameni si mai ales copii care mor de foame în lume?

Pentru cã D-zeu e imaginar, e o inventie si nu are cine sã rãspundã la rugãciunile acelor copii.

De ce D-zeu cere moartea atâtor oameni nevinovati în biblie?

Pt ca D-zeu e inventat, iar biblia e scrisã de multã vreme de niste oameni care nu numai cã gândeau primitiv dar si erau primitivi si tindeau spre indoctrinare ca sã obtinã o anumitã influentã care sã le poate oferi putere asupra semenilor lor.

De ce biblia contine atâtea date antistiintifice?

Tocmai am spus: biblia a fost scrisã de niste oameni primitivi si nu de vreo fiinta supraumanã atoatestiutoare.

De ce D-zeu sustine sclavagismul?

Tocmai am spus…

De ce se întâmplã lucruri rele oamenilor buni?

Pentru cã D-zeu e o inventie, e imaginat, – lucrurile rele se întâmplã în aceeasi ratã statisticã tuturor.

De ce nu existã nici o dovadã a minunilor sãvârsite de Iisus?

Pentru D-zeu e imaginar si toate miracolele despre care se vorbeste sunt un mit ca sã ajute oamenii naivi sã creadã mai usor.

De ce Iisus nu ti-a apãrut niciodatã real în fatã?

Pt ca D-zeu e imaginar,  iar Iisus, conform arheologilor si istoricilor care au dovezi în ceea ce sustin, a murit acum 2000 de ani.

De ce ar vrea Iisus sã sãvârsesti un act de canibalism, sã-i bei sangele si sã-i mãnânci carnea?

Pt ca D-zeu e imaginar si toate religiile din lume se sprijinã pe ritualuri bizare ca acesta, sustinând lucruri ce depãsesc bunul simt.

De ce rata divorturilor la crestini este egalã cu rata divorturilor la acei care refuzã sã creadã povesti cu serpi vorbitori si mers pe apã?

Pt cã D-zeu e imaginar si cel ce crede în aceste nonsensuri o face doar pt cã asa a fost învatat/ã acasã de mic copil si undeva se teme de amenintarea unui iad imaginar.

Vezi ce s-a întamplat aici? Când presupui că D-zeu exista toate raspunsurile la aceste întrebãri sunt complet irationale si nu le poti gãsi nici un argument solid, te strãduiesti întruna sã inventezi ceva în numele acelui D-zeu.

Dar dacã reusesti sã recunosti cã acest concept e inventat, si cã a cãpãtat mai multã putere decât ar fi trebuit într-o societate normalã, întreaga noastrã lume începe sã capete sens, sã aibe rãspunsuri si sã se sprijine pe oameni reali în loc de povesti cu serpi vorbitori si pe amenintarea cu diavolul, care, filosofic vorbind, nu face decât sã sperie mintea umanã si astfel sã o frâneze sã rationeze.

Lumea noastrã e distrusã de religii si de îndemnurile violente pe care le sustin religiile. E distrusã de oamenii care refuzã sã vadã dincolo de povesti cu mers pe ape si oameni care zboarã si se încãpãtâneazã sã fie umili în fata unui zeu inventat care nu le oferã decât nepãsare si prostie.

Lumea noastrã capãtã sens dacã recunoastem cã D-zeu e imaginar. Astfel oamenii inteligenti, care au învãtat sã rationeze si sã fie critici, înteleg cã D-zeu e un imaginar religios.

Când îti folosesti creierul si gândesti logic despre credintele tale religioase nu poti ajunge decât la o singurã concluzie: Dumnezeu de care ai auzit de când erai copil e imaginar, învãtat si impus. Ca sã-l sustii trebuie sã renunti sã gândesti logic, sã refuzi sã te întrebi si astfel sã te prefaci cã nu esti în stare sã ai o gândire criticã.

Astfel accepti sute de scuze bizare, inventate, care sã-ti justifice credinta în “Dumnezeu”.

Acum, sã te mai întreb încã ceva: Ce importantã are? Ce importantã are dacã oamenii vor sã creadã într-un D-zeu inventat?

Conteazã foarte mult, pentru cã oamenii care cred în fiinte imaginare nu pot face diferenta între situatii normale si situatii anormale, când e nevoie sã le schimbe. Tot ei nu pot face diferenta între dreptate si gresealã.

Cu ignoranta si nebunia lor acesti oameni pot face sã sufere sau sã ucidã alte fiinte umane ca si cum ar fi normal cã lor li se permite sã decidã pentru viata altor oameni.

Conteazã pentru cã oamenii care vorbesc sau cred cã vorbesc cu fiinte imaginare au un mental nesănătos nefiind în stare sã decidã corect pentru ei.

Cum pot ei oare lua decizii bune pentru altii?

Conteazã pentru cã oamenii care cred în superstitii, precum sunt rugãciunile, nu au dreptul sã conducã societãti sau sã facã legi. NU poti crede în DREPTURILE OAMENILOR si în acelasi timp în serpi vorbitori si sã tragi concluzii rationale privind soarta oamenilor.

E atât de simplu! E atât de evident! Dar de multe ori oamenii refuzã sã fie de acord cu lucrurile simple. Natura umanã mai de grabã complicã lucrurile si inventează solutii la probleme inexistente.

Credintele tale religioase te rãnesc pe tine si pe cei de lângã tine si ne rãnesc pe noi oamenii care trãim în aceeasi societate cu tine.

Cand soarele va fi apus deja peste ziua de 6 decembrie pecetluind viitorul ceţos al unei Românii mult prea aplecată spre scandal şi senzaţional, fantasmele trecutului se vor sălăşlui pentru încă 5 ani printre noi toţi, probabil fără ca noi să ne dăm seama. Sub mantia minunată a sfântului Nicolae o parte a românilor va exulta, alta va pleca fruntea, iar majoritatea românilor vor rămâne pe cap cu aceleaşi probleme ca şi înainte. Noaptea dintre 6-7 decembrie va fi o veritabilă noapte a sufletului, când firile mai deschise către meditaţie îşi vor face o introspecţie în sfârşit obiectivă, vor contempla abisul în care au căzut pentru a putea spera în mâna puternică a sfântului Nicolae care să-i călăuzească din nou la lumina soarelui.

Momentan ne aflăm cu toţii în peştera ignoranţei, cea conturată atât de frumos de Platon. Suntem prinsi in nimicurile aceste campanii electorale certandu-ne pentru formele ce le vedem proiectate pe pertele peşterii. Pentru unii, formele par mai portocalii, pentru alţi sunt, dimpotrivă, roşiatice. Suntem prinşi în mecanismul unei determinări fatidice care se exprimă secvenţial prin apartenenţa, uneori inconşitentă, dar aproape mereu funamentalistă, la unul dintre grupurile care dispută cu elocinţă culoarea umbrelor de pe perete. Un mecanism care nu lasa loc de libertate interioară.

Despre libertate este vorba, mai mult, despre libertatea interioară a intelectualului care ar trebui sa fie motorul principal al evolutiei unui neam spre o lume mai bună, spre un popor educat, spre gustul armoniei. Referitor la această libertate interioară a intelectualului, Andreo Pleşu scrie următoarele cuvinte în Dilema Veche: “Mărturisesc, în final, o idiosincrasie privată: nu mai suport să văd intelectuali aplaudînd frenetic politicieni. Sînt de acord să-i ajute, să lucreze pentru ei, să-i flancheze. Dar nu vreau să-i văd aplaudînd în turmă. O să ziceţi că aşa e jocul („în doi, în trei, în cîte cîţi vrei“), dacă te hotărăşti să intri în el. Poate. Dar există riscul, pentru jucători, să-şi piardă libertatea interioară”.

Da, l-am citat pe Andrei Plesu şi prin aceasta m-am compromis deja în faţa celor care susţin înfocaţi că umbrele ce le văd pe peretele peşterii sunt roşiatice. Probabil unii dintre ei vor citi aceste cuvinte, profetice aş îndrăzni să spun, fierbând de revoltă şi resentiment, acuzându-l pe Andrei Pleşu de demagogie şi pe mine de rea voinţă. Şi totuşi, Andrei Pleşu este singurul intelectual asociat cu Traian Băsescu care are încă libertatea interioară de a spune lucrurilor pe nume, de a nu vedea în fiecare declaraţie a Preşedintelui o victorie, de a nu conferi oricărui gest prezidenţial o conotaţie salvifică. În articolul citat, Anrei Pleşu vorbeşte despre obiectivitate. Desigur, obiectivitatea nu poate fi niciodata perfecta, dar totusi nu ezita sa surprinda defectele lui Basescu şi faptul că întreaga situaţie politică românească este o dezamăgire.

Revenind la libertatea interioară a intelectualilor, nu mă sfiesc să afirm că aceasta este redusă la minim în cazul unor persoane precum H-R. Patapievici sau Vladimir Tismaneanu. Odată cu această remarcă mi-am ridicat în cap şi tabăra celor care văd pe perete umbre portocalii. Voi argumenta însă. Spre deosebire de Mircea Badea care îl denigrează pe Patapievici cum i se iveşte o minimă ocazie, eu il apreciez foarte mult pe domnul Patapievici pentru ceea ce a scris. Il apreciez pentru Omul recent, pentru Zbor în bătaia săgeţii, pentru Cerul văzut prin lentilă, pentru Ochii Beatricei, pentru dialogurile şi intervenţiile din Sensuri metafizice ale crucii, dar îi dezaprob cu hotărâre pentru activitatea propagandistică de susţinere a lui Traian Băsescu. Am adesea impresia că Patapievici a devenit un fel de avocat din oficiu care trebuie să ia tot la două zile o poziţie publică de susţinere al lui Băsescu. Spre deosebire de Plesu, Patapievici nu si-a permis nicio clipa sa-l critice pe Traian Băsescu, să-l mustre, să-i explice că lucrurile stau altfel. Politicianul ar trebui sa fie cel care sa ia aminte la cuvintele intelectualului si nu intelectualui la inrumarile politicianului. Această inversiune perversă de roluri este semnul pierderii libertăţii interioare.

Cand intelectualul îşi pierde libertatea interioară nu mai există dezbatere de idei, ci doar sensibilitati. Atunci când intelectualul îşi piere libertatea interioară, tot poporul regreseaza pentru ca în mentalul colectiv intelectual devine politicianul (chiar dacă nu a citit nici 3 carti) in timp ce intelectualul este vazut ca o piesă de decor. Educaţia, cultura, înţelepciunea nu mai sunt atunci valori pe care poporul să-şi dorească arzând să le urmeze, pentru că nimeni nu şi-ar dori să fie doar o marionetă. Prin urmare, când intelectualul îşi pierde libertatea interioară, poporul îşi piere apetitul pentru cultură şi întreaga societate se află într-un regres continuu. Valorile devin non-valori şi anormalitatea devine normalitate.

Nu înţelegem deloc miza acestui joc. Andrei Pleşu şi-a dat seama că este o miză aproape inefabila. Un fel de totul sau nimic. UN fel de ruleta ruseasca cu un revolver cu 6 gloanţe. În acest context, nimeni nu are de câştigat, nici Băsescu, nici Geoană, nici cei care văd pe peretele peşterii umbre portocalii şi nici cei care văd umbre roşiatice. Acest joc halucinant în care intelectualii îşi pierd libertatea interioară este atât de pervers încât ne dă tuturor impresia că ne poate oferi o lume mai bună. Acest joc ne promite totul, nu ne dă nimic, dar ne ia totul! Ne ia fărâma de divinitate pe care o avem în noi: libertatea interioară.

Prietenul meu Danut Jemna a publicat recent pe site-ul Bisericii Strajerul un foarte interesant text despre inchinare in teologia Sf. Irineu de Lyon.

Danut Jemna, care a inceput sa lucreze, sub indrumarea Prof. Stelian Tofana,  la o teza legta de fundamentele biblice ale conceptului de incoruptibilitate la Sf. Irineu, este profund preoocupat de actualitatea si complexitatea teoloogiei acestui genial teolog din seculul al doilea al istoriei crestine.

Iata ce spune el in textul anuntat mai sus:

Între reflecţiile asupra subiectului închinării, în spiritualitatea creştină, atrage atenţia gândirea Sf. Irineu de Lyon care aduce asupra acestei teme contribuţii importante din perspectivă antropologică şi eclesiologică. Consecvent cu gândirea sa biblică despre adevăratul Dumnezeu, Sf. Irineu răspunde gnosticilor că nici omul şi nici creaţia nu apar ca o necesitate pentru Dumnezeu. Din eternitate, Logosul îl glorifică pe Tatăl, fiind împreună cu el, iar Fiul, la rândul său, este glorificat de Tatăl, într-o relaţie reciprocă de cunoaştere şi iubire. Sf. Irineu precizează cu claritate că Dumnezeu nu a avut şi nu are nevoie ca omul să-i aducă slavă şi că nu l-a creat pe om dintr-o necesitate (Adversus Haereses, 4.14.1), ci l-a modelat cu scopul de a fi o fiinţă spre care să se canalizeze darurile divine (AH, 4.14.2). Inclusiv după căderea omului, toată iconomia lui Dumnezeu se arată ca o simfonie a mântuirii, adică a unei diversităţi de acte divine care concură spre acelaşi scop (AH, 4.14.2).

Analizând Legea şi Profeţii din VT, Sf. Irineu se opreşte la sistemul ceremonial iudaic, la jertfe şi daruri, la sistemul religios prin care poporul ales era chemat să se închine lui Dumnezeu. Rolul ofrandelor este interpretat de Sf. Irineu în spiritul profeţilor VT care atrag atenţia asupra faptului că Dumnezeu nu are nevoie de jertfe şi că rolul lor este unul profetic şi pedagogic. Considerând că între VT şi NT există o relaţie tipologică, Sf. Irineu se opreşte cu analiza la darurile şi ofrandele aduse în Biserică. Din această analiză, care are un puternic caracter antropologic, reţinem trei idei mai importante şi încercăm să le aducem în actualitate.

Restul textului AICI.

Problema noastra cea mai acuta este ca ne e greu sa admitem ca suntem oameni. Din acelasi motiv avem probleme sa il acceptam pe Isus ca Om. Crestinismul a suferit o schimbare interesanta de-a lungul secolelor. Daca in biserica apostolica intrebarea fundamentala era legata de divinitatea lui Isus, umanitatea lui nu era pusa la indoiala. Traise printre ei, plansese cu ei, statuse la masa cu ei si experimentasera impreuna aceleasi evenimente. Stiau ca era Om. Problema lor cea mai acuta era divinitatea Sa. Ucenicilor le-a trebuit mult timp si efort pentru a putea accepta aceasta concluzie.

Astazi ni se pare ofensiv si umilitor sa il consideram pe Isus Om cu adevarat. Picturile murale sau vitraliile din biserici ni-l infatiseaza cu un halou deasupra capului, un ne-om sau mai degraba o persoana din alta lume. Suntem aprigi in a-i apara divinitatea, dar avem probleme atunci cand trebuie sa ii explicam natura umana. A fost pe deplin om sau doar pe jumatate? Si-a sarbatorit vreodata ziua de nastere? Cine era prietenul sau cel mai bun? Spunea glume sau bancuri? Era atras de fete in adolescenta? Ce jocuri juca? Stia sa fluiere, si ce fredona in timpul lucrului in atelierul de tamplarie?

Scriptura il descrie pe Isus ca un om normal, supus aceloras elemente carora suntem si noi expusi. I-a fost foame, sete, a simtit oboseala, durerea, a fost trist, s-a bucurat, a fost respins, acuzat, a purtat lupte sufletesti, si chiar s-a maniat. Nevoile fizice erau o realitate la fel ca pentru oricare alt om. A fost ispitit, supus tentatiei egoiste atat in pustie cat si in gradina Ghetsemani. Cu siguranta au fost si alte momente in care a fost ispitit, insa Biblia nu vorbeste despre toate. Iar Isus nu s-a rusinat de natura sa umana. A fost onest in toate privintele, iar faptul ca astazi citim despre ispitirile la care a fost supus este un semn de onestitate si din partea scriitorilor evangheliilor. Cum il prezinta biserica de astazi pe Isus? Are deschiderea sa vorbeasca despre Cel care a fost ispitit ca si noi, dar care a biruit?

Data evenimentului:

Vineri 4 decembrie 2009, orele 18 şi sâmbătă 5 decembrie 2009, ora 9,00

Titlul evenimentului:

Anul Calvin în România: Receptarea ideilor reformate ale lui Jean Calvin în spiritualitatea  evanghelică europeană

Locaţia: Centrul Areopagus, Calea Martirilor Nr. 104, Timişoara, Tel.  0256.494381, www.areopagus.ro; office@areopagus.ro,

Descriere eveniment

Pe data de 10 iulie 2009 s-au împlinit 500 de ani de la naşterea reformatorului Jean Calvin (1509-2009), născut în localitatea Noyon din Picardia sub numele de Jean Cauvin. În acest context, Centrul de Educaţie Creştină şi Cultură Contemporană Areopagus din Timişoara se alătură multelor iniţiative similare din întreaga lume, organizând în perioada  4-5 decembrie 2009 un simpozion internaţional cu tema:

Anul Calvin în România: Receptarea ideilor reformate ale lui John Calvin în spiritualitatea  evanghelică europeană

În cadrul acestui simpozion internaţional sunt invitaţi o serie de teologi care s-au aplecat asupra teologiei lui Jean Calvin din diverse perspective. Iată invitaţii şi titlurile prezentărilor care vor fi oferite la simpozion:

Dr. Anthony N. Lane este profesor de Teologie istorică şi director de cercetări istorice la London School of Theology. Cele mai multe lucrări academice au fost în domeniul istoriei creştine, în special perioada Reformei. Ultima lui carte este A Reader’s Guide to Calvin’s Institutes (2009). El va prezenta o lucrare intitulată:

“Jean Calvin ca teolog catolic: Calvin şi tradiţia catolică”.

Dr. Thomas Schirrmacher este un teolog şi filosof creştin german. Este rectorul Seminarului Martin Bucer, o şcoală teologică din Bonn, cu filiale în câteva ţări europene. Profesorul Schirrmacher conferenţiază în etică, sociologia religiei, religiile lumii şi drepturile omului în Germania, România, SUA şi India. Este autorul şi editorul a peste 70 de cărţi. El va  prezenta lucrarea:

“Redescoperirea importanţei ecumenice a operei lui Jean Calvin în ciuda secolelor de defăimare”.

Dr. Bela Visky este lector universitar în Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă cursuri de teologie reformată. El va prezenta o lucrare intitulată:

“Cazul Servetus: o dispută nesfârşită şi implicaţiile sale teologice”.

Dr. Emil Bartoş este conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea Bucureşti. De asemenea, predă cursuri de teologie şi sociologie la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti şi la Facultatea de Sociologie şi Psihologie din Universitatea de Vest, Timişoara. Titlul prezentării sale este:

“Unio mystica: o comparatie intre Jean Calvin si Dumitru Staniloae asupra doctrinei despre unirea cu Cristos”.

Daniel Oprean este doctorand în teologie al Universităţii Wales, UK şi director de programe educaţionale la Centrul de Educaţie Creştină şi Cultură Contemporană Areopagus, Timişoara. El va prezenta lucrarea:

“Din viaţă la teologie: Rădăcinile şi caracteristicile teologiei slujirii la Jean Calvin”.

Rowan Williams, the Anglican Archbishop of Canterbury is in Rome, for meetings at the Vatican, including an audience with Pope Benedict XVI (see some details HERE).

The Archbishop also contributed to the Willebrands Symposium, an academic event celebrating the ecumenical contribution of Cardinal Willebrands, the first President of the Pontifical Council for Promoting Christian Unity, organised after the Second Vatican Council.

Rowan Williams has read a paper at this event. I reproduce below a fragment from this discourse, related to the recent openings at the Vatican for receiving among Catholics those Anglicans who are discontent with recent evolutions in the Anglican Communion.

The recent announcement of an Apostolic Constitution making provision for former Anglicans shows some marks of the recognition that diversity of ethos does not in itself compromise the unity of the Catholic Church, even within the bounds of the historic Western patriarchate. But it should be obvious that it does not seek to do what we have been sketching: it does not build in any formal recognition of existing ministries or units of oversight or methods of independent decision-making, but remains at the level of spiritual and liturgical culture, as we might say. As such, it is an imaginative pastoral response to the needs of some; but it does not break any fresh ecclesiological ground. It remains to be seen whether the flexibility suggested in the Constitution might ever lead to something less like a ‘chaplaincy’ and more like a church gathered around a bishop.

You may read the whole text HERE.

Julie Pennington-Russell

Cu ceva timp in urma, Conventia Baptista de Sud (SBC) a primit sugestia de a crea o baza de date centralizata cu aceia dintre slujitorii ei care au fost acuzati de abuzuri sexuale, mai ales contra minorilor. Liderii SBC au respins cu oroare sugestia, replicind ca principiul autonomiei bisericii locale impiedica amestecul birocratiei SBC in chestiunile bisericilor locale in care slujesc clericii SBC.

In 15 noiembrie conducerea sectiunii SBC din Georgia a anuntat ruperea relatiilor cu Biserica Baptita din Decatur (cu peste 2.700 de membri, din pricina refuzului acesteia de  renunta la slujirea ca pastor in acea biserica a Rev. Julie Pennington-Russell, care pastoreste cu succes acea biserica din august 2007 (vezi detalii AICI).

Interesant. Iata ca in acest caz autonomia bisericii locate nu mai functioneaza. Cam aici se opreste consecventa in SBC. Cititi AICI citeva comentarii pe aceasta tema.

Triumviratul Nicolae Steinhardt-Petre Țuțea- Richard Wurmbrandt  sunt lapis philosophorum secolului XX. Petre Țuțea, se evidențiază în acest context printr-un patriotism înflăcărat (absolut) ieșit din comun. Ca să te numeri printre ucenicii săi trebuie să îndeplinești de fapt, o singură și grea condiție: să fii român.

“- Eu am vrut să mă sinucid…(Este vorba de perioada pușcăriilor comuniste)

- Poate că exact asta se dorea.

- …dar n-am avut curaj. Nu am vrut, nu curajul fizic, ci pe cel metafizic. N-am vrut să-l ofensez pe Dumnezeu.

- În ce trăsătură a poporului român ar trebui să credem, ce ar trebui să construim mai departe? Înzestrarea, inteligența, bunătatea, noblețea, ce anume credeți…?

- Eu am făcut numai bine în viața mea. Dacă venea un om prăpădit și mă găsea că am luat salariul, îl împărțeam cu el. Am făcut 13 ani de temniță. Am crezut că mă duc pe front, să mor cu arma în mână și nu mi s-a permis.

- Cuvântul dumneavoastră, înțelepciunea dumneavostră au fost tot o armă, nu?

-Nu, doamnă, eu sunt un om nerealizat. Așa sunt eu.

- Ce socotiți un om realizat?

- Eu am vrut să legiferez, nu să fiu pușcariaș.

- Dar pușcăria este numai un segment, o perioadă din viața dumneavoastră, nu e întreaga viața. Ne-au rămas atîția ani ai dumneavoastră pentru, să zicem, gloria poporului român.

- Eu pentru poporul român mă las împușcat acum, la zid, acolo… Dacă e nevoie, pentru poporul român mă las împușcat când vrea el. Mai mult nu pot să ofer poporului român, decât viața mea. Am cerut să mor pe front și, un dobitoc, nu știu cum îl cheamă, a spus că n-am onoare, fiindcă am fost un om de dreapta.

- Ce înseamnă un om de dreapta?

- Român absolut, asta înseamnă.

- Cum vă rugați lui Dumnezeu?

- Cu umilință ! Și cu “Tatăl nostru”. Numai față de Dumnezeu și de neamul romănesc mă simt nimic, cu toate că am fost în vârful generației mele, înaintea lui Mircea Eliade.”

În clipa morții  ultimele cuvinte ale lui Petre Țuțea au fost: “Doamne Isuse Hristoase, ai milă de mine !”

  “   Sexy Braileanca a sucit mintile unui tanar de 17 ani, elev la Seminarul Teologic, in timpul unui show erotic la Arad. Copilul a mers pana la capat: s-a dezbracat, s-a urcat pe scena si i-a facut un sex oral vedetei.  Profesorii au aflat de isprava elevului si consecintele nu au intarziat sa apara. In urma dezmatului, baiatul curajos a fost transferat la un alt liceu. “Tanarul chiar a avut curaj sa-mi faca sex oral in vazul tuturor. Nu am stiut ca este minor, dar mi-a placut la nebunie cum mi-a dat limbi”, a declarat Sexy Braileanca. Episodul va aduce la o sanctiune si pentru patronul clubului pentru ca a permis accesul in discoteca al unui minor. “

    Sursa: Libertatea

Ha ha ha ). Sa te mai duci sa te spovedesti ))

Ek ontmoet vanaand ‘n paar vriende in Menlyn vir ‘n fliek. Ons herken ons vriende eers nie, want sien hulle net van agter af, en die girls wat daar by hulle staan ken ons glad nie. Maar nou ja, ons het hulle lanklaas gesien, so dalk is die girls nuwe vriende wat ons nog nie ontmoet het nie. Ons staan nader en groet. Heel vriende stel die jong dametjies hulleself aan ons voor.

Die eerste sin na die name was “you are the people we were praying to meet“. Onwillekeurig reageer my brein met “ek weet nie waarvoor julle gebid het nie, maar ek is seker dit was nie vir my nie“. Die volgende sin, net nadat ek myself bedwing het om my gedagtes tot woorde te bring? “It’s always strange how people react when we start talking about the Lord“. “Wat het my vriende aangevang?! Wie is die vreemde mense met wie hulle kuier?“

My vriende like ook nie baie hierdie mense wat jou so geestelik kom betas nie, en dan maak hulle my die verantwoordelike om hierdie tipe ongemaklike situasietjies te hanteer, deur publiek te maak dat hier tans ‘n dominee in die groep is. Die opgewondenheid onder die jonge dames was geen geheim nie. ‘n Dominee! Mensdom, hoekom kan my vriende nie in suke gevalle byvoeg dat hierdie dominee reeds getroud is nie!

Volgende ding is ons word na hulle bybelstudie toe genooi. Ek moet sê, dit was ‘n eerste vir my. Ek het gedog die feit dat ek ‘n ds. titel het (wat ek nooit gebruik nie) vrywaar my daarvan om na random bybelstudiegroepies genooi te word, maar niks sal hierdie evangeliste stop nie! Hulle sal sommer die ander kerk se dominee try convert dit lyk my. Op daai punt kon ek myself nie meer inhou nie:

You really don’t want to invite me to your biblestudy group.

No, we like people who ask a lot of questions.

Really, you don’t want to invite my to your biblestudy group (emphasized by one of my friends telling them that this isn’t a good idea).

We really like people who ask a lot of questions.

Hulle het nommer uitgeruil met my een vriend. En ek wonder nogals of ek nie dalk tog by hulle bybelstudie moet instap met my Griekse Bybel en ‘n kopie van die boek oor Nuwe Testament eksegese wat ek vandag gekoop het nie. Iets wat ek nooit sal doen in my eie gemeente nie, waar ons saam lees, en saam teologiseer. Maar vanaand voel ek violated.

Ek voel geestelik betas.

Hierdie mense ken my nie, weet nie wie ek is nie, ken nie my storie nie. Maar hulle aanvaar dat ek hulle vorm van geestelikheid moet deel, en aanvaar dat hulle maar aan my mag vat met hulle weergawe van die wie die spirituele wese wat ons God noem is, en hulle aanvaar dat ek fine moet wees daarmee. Ek voel vanaand violated.

Lucrarea “Antichristul” a vazut lumina tiparelor in anul 1901,  iar in Romania a putut fi citita doar dupa anul 1920. Acest volum este de fapt ultimul  pe care a reusit sa il termine Nietzsche inainte de a muri. Filosoful spune despre cartea sa “Antichristul” ca este o incercare a unei critici a crestinismul, si asa si este !

Filosoful Friedrich Nietzsche (1844-1900) este reţinut în mentalul colectiv prin celebra blasfemie: “Dumnezeu a murit” (O.D). Fiu de pastor lutheran, a murit la frageda varsta de 56 de ani damnat de propriile-i ideologii.  Neegalabilul, supraomul, filosoful sec XIX … a fost gasit pe strada, dezorientat,  plangand si imbratisand un cal.

Pe langa numeroasele jigniri aduse la adresa crestinilor, Nietzsche il mai numeste pe crestin: animalul casnic, animalul de turma, animalul bolnav. Pentru el mila, iertarea, dragostea, pacatul, mantuirea sunt doar actiuni imaginare la fel ca si lumea aceasta.

Motivul pentru care scriu acest articol este urmatorul: “Preotul – acest tagaduitor, acest calomniator si otravitor conteaza drept o specie superioara de om ?” insotit de urmatoarea afirmatie “ Protestantismul este paralizie pe de o parte, paralizia crestinismului, pe de alta parte, a ratiunii “.

Cea mai mare blasfemie adusa de Nietzsche in toate scrierile sale este urmatoarea: “a existat un singur crestin si el a murit pe cruce, Evanghelia a murit pe cruce…si credinta este o adevarata viclenie crestina”.

Hiperboreanul nostru, asadar, este invins de umbrele bolii sale mentale. Dupa parerea lui Kramer JH. Friedrich Nietzsche a murit din cauza bolii Alzheimer.

Orice om are dreptul sa nu creada in Cristos dar ultimul cuvant ii apartine  lui Dumnezeu.

“Nietzsche a murit” semnat, Dumnezeu

1 Corinteni 4:16  De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.
1 Corinteni 11:1  Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos.

outofur.com