Deci, dupa cum ziceam, zurlia cea mica nu s-a lasat. Cand a avut loc intalnirea cu ea? Vineri, da? Ei bine, sambata, eram la un party foarte plictisitor. Si, din obisnuinta, in astfel de moment, scot telefonul sa ma uit pe twitter. Vad mail, de la Twitter: “x is now following you on twitter”. Foarte frumos, zic eu in sinea mea. Numele imi atrasese atentia, aproape acelasi nume ca al fostei sotii. Devin interesat. Ma uit la poza, nu o recunosc si trimit mesaj: “ne cunoastem?”. Aproape instantaneu vine replica: “da, am fost aseara la tine”. Am ramas cu gura cascata: micuta m-a gasit pe twitter, si-a facut cont si acum vorbea cu mine. Adevarul e ca, pe twitter nu m-a mai agatat nimeni. Asa ca am ajuns sa vorbesc cu ea toata noaptea. Mi-a trimis poze in care arata altfel decat in seara in care imi “cetise contoarele”. Muult mai bine. Sunt dat pe spate de tupeul micutei si, ceea ce ma distruge nervos, e urmatorul lucru: are acelasi nume cu fosta, aceeasi culoare la par si la ochi si e din singura zodie cu care sunt compatibil. Deci mi se pare o gluma nesarata a sortii. E ca si cand as avea in fata o versiune cu mult mai putini ani a femeii de care divortez. Si mult mai buna versiune, as adauga. Spun “in fata” pentru ca ne-am si intalnit azi noapte. Da, am facut-o si pe asta. Ne-am plimbat cu masina, am ascultat muzica, am adus-o acasa. Cand liftul a ajuns la etajul ei, nu s-a miscat de langa perete. Am vrut sa ii deschid eu usa si a inchis-o la loc cu piciorul: “mergem la tine”, zice ea. Nuuu, stati linistiti! Am mers la mine dar am trimis-o pana la urma acasa, neatinsa. Azi am fost din nou in oras, cica la un ceai. Iar acum abia a plecat de la mine, ne-am uitat impreuna la un horror (nu, nu era despre viata mea). Micuta are atata viata in ea incat nu imi revin. Saruta cu atata pasiune, e toata un zambet, are mici gesturi de amanta versata, dar e totusi atat de naiva. E o prada prea usoara si prea sigura pentru mine. Si cand se uita la mine cu ochii ei frumosi si nu atat de pervertiti de viata…stiu ca nu ma voi purta urat cu ea. Pur si simplu nu m-am hotarat ce voi face si pana unde voi merge cu ea. Deocamdata doar o indepartez delicat si o trimit acasa. Nu ca nu as vrea sa o trantesc pe canapéa si sa ii rup hainele de pe ea. Nu ca nu as vrea sa fac dragoste cu tineretea ei atat de ademenitoare. Dar, deocamdata, nu stiu ce sa fac. Ceva ma retine. Ma simt prea batran si prea oboist pentru asa ceva. Si nu vreau sa o fac sa sufere. Mi-ar fi prea usor. In plus, fata are un bac de sustinut, nu as vrea sa o bulversez. Da, e inca la liceu. Are 18 ani si ceva, i-am vazut pozele de la majorat.
Poate ca viata nu mi-a scos-o intamplator in cale. Azi mi-a trecut prin cap sa o transform in “my special project”. Sa fac din ea femeia dupa care sa moara toti barbatii. Asa, din experienta mea de viata si din tineretea ei, va iesi o adevarata bomba. Imi e clar ca nu pot avea nicio relatie serioasa, diferenta de varsta e prea mare dar…as putea sa fac din ea o bomba smart and sexy, sa fie proiectul meu de senzatie. Daca ati vedea-o, v-ar placea: cand am plecat de la ceai si-a deschis poseta si m-a intrebat daca vreau sa isi plateasca singura consumatia. A fost atat de sweet! Nu poti sa te porti aiurea cu o asemenea fata, nu? Cred ca, de saptamana viitoare, o trec la transformare: cosmetica, manichiura, alea alea. O sa fac o femeie adevarata din ea.
Poate am luat-o eu razna, zau asa, dar de doua zile zambesc si nu imi fuge gandul stiti voi unde. Apropo de fosta, aseara i-am vazut masina in fata unui club. Azi, dupa pranz, era tot acolo. Fiecare cu viata lui, nu? Procesul se prelungeste, abia anul viitor, in primavara avem termen din nou. Inca mai suntem legati, nu se mai termina odata cosmarul.
Noapte buna!

bătrân cu masca pe faţă. îi tremură chiloţii pentru viaţă. viaţa lui.
un alt bătrân cu masca pe faţă. broboane de sudoare punctează pielea uscată de şopârlă. frica e prea mare, viaţa merită prea mult traită, pensia prea toată mâncată.
“am muncit o viaţă întreagă, merit”. meriţi pe dracu’.
nu meriţi nimic. mori. pentru că nu ai facut nimic altceva decât să munceşti, meriţi cu atât mai mult să îngraşi pământul. ai adus copii pe lume? mori înzecit. nu au nici o vină pentru ca să-ţi urmeze calea blestemata.
nu, ăştia nu mor. organismele primitive sunt cele mai rezistente.
nu numai porcul rezistă la plutoniu.

Trufia tinereții și buna smerire…

Un tânăr rege, pentru a-şi arăta valoarea, obişnuia să caute necontenit prilej de ceartă cu regele bătrân al ţării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să stabilească legături de prietenie şi întrajutorare cu tânărul său vecin. Dar în zadar.

Într-o zi, tânărul porni război împotriva ţării vecine. Bătrânul rege amintindu-şi câte prostii făcuse el însuşi la tinereţe şi că tânărul rege este la vârsta la care nu i se poate cere înţelepciune, porunci căpitanilor săi, să-l prindă viu. Când acesta fu adus şi-l văzu speriat, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se prefăcu mânios şi-l condamnă la moarte. Tânărul implora îndurare…

–Bine, îţi mai dau o şansă! Se prefăcu înduplecat bătrânul rege.

A doua zi i se puse în braţe un vas plin ochi cu apă şi i se spuse:
–Va trebui să înconjori cetatea, fără să verşi nici-un strop de apă, altfel vei muri, iată, călăul este în spatele tău, cu securea pregătită.

Regele poruncise ca supuşii săi să se aşeze de-a lungul drumului: cei din stânga să-l jignească şi să-l huiduie, cei din dreapta să-l laude…

Tânărul reuşi să înconjoare cetatea, fără a risipi nici-un strop de apă, iar bătrânul rege îl întrebă:
–De ce n-ai întors batjocura mulţimii, care te jignea şi batjocorea?
–N-aveam vreme! Trebuia să am grijă de vasul cu apă!
–Dar de ce n-ai răspuns măcar celor, care te lăudau?
–N-aveam vreme, trebuia să am grijă de apă, să nu se risipească…

–Tinere, vezi aşa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru că ţara are nevoie de mine! Nu mai căuta aplauze ieftine, ai grijă de vasul, pe care Dumnezeu ţi l-a dat în grijă. Ţara şi poporul tău au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un suflet, pe care trebuie să-l păzească şi o misiune, pe care trebuie s-o îndepinească.

După 4 zile de comă, ca urmare a unor multiple plăgi făcute prin înjunghiere în abdomen, Jasper s-a întors la viaţă.

Se pare că toate gândurile au ajutat.

Se pare că şi-a dat seama că for ever young nu e acelaşi lucru cu a muri tânăr, şi mai ales cu a  muri că un dement a ales în locul tău.

Ceea ce i s-a întâmplat lui Jasper e mâna destinului…e un şir întreg de dacă…dacă nu s-ar fi…

Eu cred întot deauna că toate lucrurile se întâmplă cu un scop…intuiesc, sper, scopul pentru care Jasper a fost la un pas de moarte.

Trezirea la viaţă a sufletului pentru care s-a opus drumului spre lumile albe..

Când am aflat ceea ce i s-a întâmplat m-am gândit de ce unii îşi trăiesc viaţa ca şi cum ar trăi ultima zi a existenţei lor.

Pentru că nu şti niciodată.

Şi niciodată nu crezi că ţie ţi se poate întâmpla ceva.

Niciodată ţie…

…altora poate.

Dar ţi se poate întâmpla şi ţie şi ţi se poate întâmpla chiar atunci când te aştepţi mai puţin.

Şi te gândeşti că mai aveai atâtea lucruri de făcut şi atâtea amintiri de trăit.

Trăieşte-ţi clipa!

Nu ca şi cum ai trăi ultima zi a vieţii tale… trăieşte-o făcând ceea ce ţi-ai dorit până acum să faci şi nu ai făcut!

 Nu se ştie niciodată.

…s-ar putea să nu mai apuci.

Un om frumos drag sufletului Iuliei luptă pentru viaţa lui.

Plăteşte preţul de a fi vrut să salveze sufletul unei fiinţe dragi.

Jasper e undeva departe…

Acolo, departe, gândurile ei sper să răzbată şi să-l cheme înapoi.

Trebuie.

Gândurile ei trebuie să îi dea putere.

Se spune că oamenii în comă aud.

Va auzi şi gândul Iuliei.

Luptă, Jasper!

Am hotărât să scriu mai mult despre călatoriile pe care le fac şi despre locurile minunate pe care le văd. Sau mai puţin minunate. Cred că e plăcut să cunoască şi alţi tineri modul în care mi-am propus să cunosc lumea şi sper ca poveştile mele să lărgească macar cu câţiva milimetri orizonturi…

E păcat să cunoştem doar lumea turistică, prezentată pompos de agenţiile de turism. Imaginile publicitare arată întotdeauna fumos, iar de cele mai multe ori sunt locuri frumoase în Grecia, Croaţia, Turcia ş.a.  dar modul meu de viaţă şi personalitatea mea nu se regăseşte în tiparele serviciilor de turism.  Pentru mine toate facilităţile şi ofertele de turism în zonele de interes general sunt ca un teatru, ca o expoziţie. Turistul ajunge să vadă ce vor alţii să vadă şi să cunoască. Când mergi la Viena de Crăciun sunt mai mulţi turişti decât vienezi şi toate acele trăsuri cu cai albi, magazinele si cafenelele scumpe din centrul vechi, afişele cu concerte de Mozart, spectacole la Schonbrunn, sunt toate pentru turişti. E frumos. Dar prea facil şi relaxant pentru cei 23 de ani ai mei şi spiritul meu explorator.

Călătoriile sunt una dintre marile pasiuni ale mele şi mi-am programat deja locurile pe care vreau sa le văd pe parscursul întregii vieţi. (În mare, nu vreau să-mi scape nimic.) Astfel de vacanţe ”clasice” mi-am programat pentru vacanţe cu copiii sau nepoţii.

Până atunci, vreau sa exprorez lumea şi locurile în care merg. Acest lucru e posibil doar în zone în care turismul nu este foarte dezvoltat sau căutând foarte bine la ”periferia” punctelor de maxim interes turistic.  Din acest punct de vedere România este o ţară potrivită pentru mine, pentru că turismul este concentrat in 2-3 locuri din ţară, iar restul locaţiilor frumoase sunt deschise turiştilor exploratori

Îmi place România. Am vizitat multe dintre locurile frumoase de la noi şi mai am încă o listă. E mai greu cu infrastructura, poţi ajunge destul de greu dintr-un loc în altul dacă nu eşti bine pregătit şi uneori e greu să găseşti loc de cazare. Pentru asta îmi place sa merg cu cortul. Am avut multe peripeţii şi îţi feră libertatea de a dormi aproape oriunde. E bine că încă nu te amendeaza nimeni pt campat înafara campingurilor, cum se face în alte ţări. Pe amatori îi sfătuiesc să profite cât mai pot de această libertate că vin europenii peste noi să ne întarească regulile.

În afara ţării, am locuri preferate în Austria, ţară care din mai multe motive e aproape de sufletul meu şi am ajuns să o cunosc destul de bine.  În Croaţia m-am îndrăgostit de Zagreb, pe care l-am declarat oraşul meu preferat după Cluj. M-am simţit ca acasă acolo, oamneii sunt foarte draguţi şi prietenoşi, străzile curate, oraşul frumos, cu istorie, artă, cultura urbană. Cam tot ce poţi aştepta de la un oraş. Nu are aer de capitală, poate de asta e mai prietenos

Cu aceste idei în minte şi în suflet, în primăvară am planificat o excursie cu motocicletele spre Zagreb, cu ocol prin Austria. Eram foarte încântaţi, aşteptam să îî prezint lui Sabin oraşul meu preferat. Din păcate în acea perioadă au început ploile în tot vestul Europei şi ne-a pus în impas… Ne-am uitat la prognoza meteo pe o rază de 2000 de km de Cluj şi am mers în direcţia în care nu ploua în urmatoarea săptămână: spre Slovacia.

Până atunci Slovacia nu era pe harta mea de călătorii. Dar a fost o călătorie extraordinară, care m-a făcut să realizez cât de ignorantă eram şi cate idei preconcepute aveam despre unele ţări pe care încă nu le-am vizitat.

Mi-a plăcut foarte mult, am parcurs Slovacia în lung şi în lat şi am admirat peisajele de pe motor. Nu am vizitat prea mult pe jos. Doar Bratislava, care are aer de capitală şi aduce puţin cu Bucureştiul nostru, mai ales că ne-a întâmpinat cu un ambuteiaj cum am ieşit de pe autostradă. Am stat două zile în centrul vechi, care e frumos şi e în stil medieval, cu străzi pavate, arcade, străduţe de genul străzii Sfoară, biserici gotice, statui…

Vă mai povestesc şi altă data despre Slovacia, nu vreau să vă plctisesc. Vreau doar sa subliniez că dupa acestă experienţă am realizat că nu există locuri care nu merită vizitate. Fiecare loc e unic şi interesant, dar trebuie sa ştii să îl descoperi. Să cunoşti oamenii care trăiesc acolo, să asculţi legendele şi să frecventezi locurile pe care ei le frecventează, nu locurile prezentate în liantele pt turişti ptc acelea în mare parte sunt o mască, care vrea să le ofere turiştilor o latură internaţională, familiară. Mie imi place să caut esenţa şi originalitatea locurilor şi niciodată nu am fost dezamăgită de ce am descoperit.

Dacă un loc nu ţi-a plăcut, probabil că nu l-ai cunoscut cum trebuia sau nu ai reuşit să cunoşti localnici. Mi s-a întâmplat asta la Bruxelle.

Cu ajutorul lui s3ptember am redescoperit o melodie care mi-a marcat tineretea. Vermilion de la Slipknot.Cu toate ca mie imi place mai mult varianta acustica (din sila nu am mai cautat-o) merge si aceasta.

Trecutul nu vine niciodată singur.

Trecutul este o cutie a Pandorei…în care însă ştii ce se află. Dar nu trebuie să o deschizi.

Trebuie să o laşi închisă.

Oare?

Cui foloseşte să ne întoarcem în vremea în care eram frumoşi şi nebuni?

De atunci a trecut prea mult.

Timpul.

Nu ne-am schimbat. Suntem tot frumoşi, doar că acum suntem “oameni frumoşi”. Atunci eram frumoşi tineri rebeli.

Nu ieşisem cu mult din adolescenţă. 

 Unii dintre noi au rămas aceiaşi adolescenţi…întârziaţi.

Se schimbă oamenii?

Noi nu ne-am schimbat. Ne-am asumat responsabilităţi.

Dar suntem aceiaşi frumoşi nebuni cu suflete frumoase.

Aceea a fost o vârstă a tandreţii.

Nimic nu ne stătea în cale atunci. Făceam tot ce ne trecea prin cap. Trăiam frumos. Visam frumos.

Unii şi-au împlinit visurile.

Dacă mă gândesc bine, cred că toţi dintre cei de atunci şi le-au împlinit.

Mi-e dor de toţi dintre ei.

De unii poate mai mult.

Iar de unii cel mai mult.

Pe aceştia din urmă nu îi voi vedea prea curând.

O parte dintre acei frumoşi nebuni e încă aici.

Încă.

Adevăratele războaie nu le purtăm cu alţii…adevăratele războaie le purtăm cu noi înşine.

Luptele interioare…

Războiul cu noi înşine este singurul război fără victime colaterale.

Sau nu?

În orice război cu tine însuţi o parte din tine moare.

Doar o parte.

Celelalte sunt pentru alte războaie…

…ce vor veni.

Marti seara ne vedem in Fire pentru un concert caritabil de la ora 21.00. Acesta este probabil ultimul concert KinEthics in componenta actuala, urmatorul va fi la Balul CNSS.

Intrarea este 5 ron, dar banii vor fi donati in integralitate unui Orfelinat, asa ca daca nu veniti pentru noi, macar veniti pentru copii.

De asemenea, am postat un nou articol pe blogul generozitatii culturale http://glasuri.wordpress.com/2009/11/12/the-music-guy-serghei-vasilievici-rachmaninoff/

Cheers,

Tiberiu

Tineretea e frumoasa, chiar foarta frumoasa…. Batranetea nu e naturala. Iar acum avem tehnologie. Si daca varsta incepe sa isi spuna cuvantul, exista solutii: noul botox pentru sani. E recomandat femeilor care imbatranesc, adica de 20-30 de ani , (fiindca trebuie sa arati sub 20). Deci, adio criza de 30, 40, 50 de ani. Acum criza incepe la 20! Atentie femei, de acum savurati viata pana la 20 de ani, dupa aia incepe batranetea, societatea va vrea fetite! Revenim la noul botox, numit stiintific breastox. E recomandat mai ales daca porti cupa A sau B – adica pentru cele cu sanii mici -,si e indicat sa apelezi la breastox imediat dupa 20 de ani, cand sanii incep sa arate de-a dreptul dizgratios. Iar tratamentul este usor: 12 injectii pe langa sani. Si pentru 3 luni vei avea sanii ca a unei tinere de…. 16, 12 ani… sau nu imi mai dau prea bine seama ce inseamna “femeie tanara” azi. Dupa care mai ei o portie de 12 injectii si tot asa. Si esti scutestita de operatie estetica. Vei avea niste urme de intepaturi, dar tot e mai bine decat ridurile care apar pe langa sani dupa 20 de ani, te sfatuiesc inventatorii. Si asteptam pe viitor si produsele botox pentru fetite, ca poate cercetatorii se gandesc sa previna imbatrinirea din frageda pruncie…si sa ne lase pe toate la stadiul de bebeluse.

Cateva intrebari din/de viata, la care m-am gandit si am reusit sa raspund… Nu stiu cat de bine, dar cert e ca raspunsurile sunt cat se poate de sincere!

1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai sti cati ani ai?

Probabil 16 spre 17. Chiar daca nu arat chiar ‘batrana’ cred ca am o minte putin mai altfel decat cea de la 15 ani. Oricum, matura nu pot sa-i spun. Mintea mea e orice, numai matura nu!

2. Ce e mai rau sa esuezi sau sa nu incerci?

Depinde. Uneori e mai bine sa nu incerci, decat sa risti si sa esuezi sau sa te alegi cu sechele pe viata. Alteori e mai bine sa incerci, doar pentru a nu trai cu vesnicul “daca”.

3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac?

Poate pentru ca asa suntem noi. Credem ca lucrurile care implica mai multa munca si neplaceri pot duce la rezultate bune si frumoase. Uneori duc, doar ca suntem noi prea lacomi ca sa ne putem bucura in totalitate de ele; pentru ca intotdeauna vrem mai mult.

4. Daca moneda nationala ar fi “fericirea”, cat de bogat ai fi?

Cred in continuare ca fericirea nu exista.

5. Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult sa il vezi schimbat la oameni?

Ipocrizia.

6. Faci ceea ce ai visat sa faci sau faci ceea ce faci doar pentru ca imprejurarile te-au adus aici?

Fac ceea ce fac doar pentru ca imprejurarile m-au adus aici.

7. Esti mai preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?

Asta-i grea. Nu stiu… De cele mai multe ori sunt tentata sa fac lucrurile cum trebuie, dar sfarsesc prin a le face pe cele care trebuie.

8. Daca ar trebui sa oferi un singur sfat unui copil despre viata, care ar fi ala?

Sa lupte pana castiga ceea ce-si doreste.

9. Ce-ai prefera sa fii : un geniu stresat sau un prost fericit?

Un prost fericit.

10. Ce-ai alege intre a pierde toate amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa iti mai faci amintiri de acum inainte?

Avand in vedere ca sunt inca tanara aleg sa imi pierd amintirile de pana acum. Daca imi amintesc de prieteni, rude, etc se pune, nu?

11.Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie? ce o face atat de speciala?

Nu stiu daca este cea mai frumoasa, dar sigur este speciala. Eram cu mama la Castelul Dracula din Brasov si am vizitat asa-zisa camera in care dormea Dracula; si acum am in imagine becul care s-a stins brusc in momentul in care am intrat in camera aceea, mirosul de mucegai si umezeala ce dainuia. O lumanare s-a aprins la un moment dat si am vazut un sicriu cu capacul inchis si un nene a aparut dintr-un colt al camerei (el aprinsese lumanarea si banuiesc ca era ghidul) si a inceput sa ne spuna povestea lui Dracula. Dupa ce s-a terminat povestea, am iesit din camera. Ceea ce face amintirea asta atat de speciala este faptul ca in momentul in care am plecat am vazut o mana alba, iesind dintr-o gaura din perete. Culmea e ca m-a si atins… m-am speriat groaznic. Abia peste o ora mi-a explicat mama ca nu era nici un vampir pe acolo…

12. Daca ai castiga 1 milion de dolari ai renunta la ce faci acum?

Sincer, nu. Mie imi place la scoala si chiar nu vreau sa se termine liceul

13. Cand a fost ultima oara cand te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in care credeai din tot sufletul desi toti te sfatuiau sa nu incerci?

Din cate imi amintesc, acum vreo 10 luni.

14. Care e lucrul pe care l-ai dorit intotdeauna sa il faci si inca nu l-ai facut? Ce te opreste?

Sa zbor. Pai… n-am aripi

15. Care e lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti?

Am simtul mirosului foarte bine dezvoltat… numai colega mea de banca stie prin ce trece zi de zi )

Leapsa merge mai departe la Gole, Deea si Teo.

Crăciunul e un motiv de a fi alături. Prilej îmi sună forţat…n-ai nevoie de un “prilej” anume să o faci. Să fii alături. O poţi face de fiecare dată când simţi.

Bradul de Crăciun e cu totul altceva.

E un loc special. Al copilăriei fiecăruia.

Şi mă refer aici la inocenţă. Întoarcerea la Inocenţă.

Moş Crăciun a fost prezenţa magică în copilăria Iuliei. Lui îi scria scrisori, pe care, mai apoi când a mai crescut, le ascundea ca noi să nu i le citim.

Şi noi ne străduiam să ghicim pe unde o fi pus “epistola”, pentru că, normal, dorinţele de pe hârtie trebuia să coincidă cu materializarea lor sub formă de cadouri aşezate sub brad.

Mi-amintesc, într-un an, a primit o păpuşă enormă, o păpuşă de care părinţii ei erau siguri că se va bucura copila. Noi aşteptam să-i vedem reacţia. De uimire, ne gândeam. În brad erau aşezate şi nişte ouă Kinder, preferatele ei la acea vreme (nu mai ştiu cât avea Iulia, vreo 4 poate?…nu mai ştiu).

A venit Iulia…a privit bradul…noi aşteptam reacţia…care, fără să întârzie, a venit… cam aşa:

- Ouă Kinder!

Noi ne-am uitat dezamăgiţi unul la altul (noi dezamăgiţi, copilul foarte fericit!) şi ne-am gândit că in inocenţa lor, copiii nu pun preţ nici pe dorinţele, nici pe surprizele, nici pe gândurile noastre.

Doar pe ale lor.

Într-o zi Iulia nu a mai crezut în Moş Crăciun.

Nu că n-ar mai fi vrut. Cred. Nu ştiu de ce, nu am întrebat-o, dar cred că a auzit ceva la şcoală.

Şi a venit întrebarea. Ca un trăsnet. Ne-a lovit.

- Există într-adevăr Moş Crăciun?

Atunci întrebarea aceasta ne-am dat seama că poate fi oricum, numai simplă nu.

Iar răspunsul la întrebare…

Substratul profund al răspunsului era acela că ai minţit un copil.

Minciuna ca formă de model personal?!? Într-un context care, oricum, nu admitea justificări. Scuzabilă însă, sau motivată, sau…nu, nu era.

Nu are cum, mă gândesc acum.

Nu era inofensivă, dimpotrivă. Era o minciună care răneşte şi marchează sufletul.

Unui copil.

Iulia a auzit ceea ce oricum aflase. Răspunsul.

- Nu.

A fost atât de dezamăgită încât o vreme nu a mai vorbit cu noi.

Ceva în sufletul ei s-a rupt, şi nu pentru că aflase că Moş Crăciun nu există, ci pentru că noi am înşelat-o, perpetuând o minciună în care NOI o făcusem să creadă.

Iulia a fost un copil profund, niciodată, niciodată superficial. La fel cum e şi acum, adolescentă.  Frumoasă ca spirit. Frumoasă în esenţă. Frumoasă ca apariţie.

Episodul “Moş Crăciun” a fost unul plin de tristeţe.  Adulţii, (pe vremea aceea nu erau nici ei, părinţii, adulţi, erau , de fapt, şi ei  nişte copii, dar eu privesc acum prin prisma unei vârste) au minţit şi au dezamăgit un copil. Asta era esenţa. “Justificarea”  lor era totuşi magică. Să crezi în Moş Crăciun.

Mi-am pus întrebări. O consider o dilemă. Existenţială şi crucială în viaţa unui copil.

E vorba de inocenţă.

Să le-o răpim copiilor spunându-le că Moş Crăciun nu există? Să-i amăgim perpetuând minciuna? (ce urât sună cuvântul!)

Unii au ales să mai creadă în Moş Crăciun.

În inocenţă.

P.S Iulia ne-a iertat demult. Cred. Sper.

Bucurati-va de puterea si frumusetea tineretii voastre. Hmm, nu conteaza..
Oricum nu veti intelege puterea si frumusetea tineretii pana cand acestea nu s-au stins. Dar crede-ma in 20 de ani, vei privi pozele din tinerete si iti vei aminti intr-un fel pe care nu il poti intelege acum, cate posibilitati ti se aratau si ce grozav aratai.
Nu esti atat de gras pe cat iti imaginezi!
Nu-ti fa griji in privinta viitorului sau fa-ti griji, dar sa stii ca a fi ingrijorat este la fel de eficient ca si cum ai incerca sa rezolvi o problema de algebra, mestecand guma.
Adevaratele probleme din viata ta sunt probleme care nu ti-au trecut niciodata prin mintea ingrijorata, genul ala de probleme care iti provoaca o privire fxa intr-o zi stupida de marti.
Fa in fiecare zi un lucru care te sperie!
Canta!
Nu te juca cu sentimentele oamenilor si nu te pune cu oameni care se pot juca cu sentimentele tale.
Relaxeaza-te!
Nu-ti pierde timpul fiind gelos!
Uneori esti inainte, alteori esti in urma. Cursa este lunga. Iar in cele din urma, este o cursa cu tine insuti.
Retine numai complimentele pe care le primesti. Uita insultele. Daca reusesti sa faci asta, spune-mi si mie cum reusesti.
Pastreaza vechile scrisori de dragoste, arunca vechile declaratii bancare.
Intinde-te!
Nu te simti vinovat daca nu stii ce vrei sa faci cu viata ta…
Cei mai interesanti oameni pe care ii cunosc, nu stiau la 22 de ani ce doreau sa faca cu viata lor. Unii din cei mai interesanti oameni de 40 de ani pe care ii cunosc, inca nu stiu.
Ia calciu din belsug!
Fii ingaduitor cu genunchii tai. O sa le duci dorul cand se vor duce.
Poate te vei casatori, poate nu.
Poate vei avea copii, poate nu.
Poate vei fi divortat la 40 de ani.
Poate vei dansa “the funky chicken” la cea de-a 75-a aniversare a casatoriei.
Orice ai face, nu te felicita sau mustra singur prea mult.
Alegerile tale sunt de fapt sanse pe jumatate, si asa este la oricine.
Bucura-te de corpul tau. Foloseste-l in cate moduri poti.
Nu-ti fie frica de el, sau de ce cred alti oameni. Este cel mai tare instrument pe care o sa-l ai vreodata.
Danseaza! Chiar daca nu o poti face altundeva decat in sufrageria ta!
Citeste instructiunile, chiar daca nu le vei urma.
Nu citi reviste de frumusete, pentru ca ele te vor face doar sa te simti urat.
Incearca sa-ti cunosti parintii! Niciodata nu stii cand se vor duce pentru totdeauna.
Fii amabil cu fratii si surorile tale! Ei reprezinta cea mai buna legatura cu trecutul tau si totodata sunt oamenii care cel mai probabil iti vor ramane aproape pe viitor.
Intelege ca prietenii vin si pleaca, in afara de cei cativa pretiosi, pe care ar trebui sa-I pastrezi.
Munceste mult, ca sa umpli golurile din geografie si din stilul de viata pentru ca, cu cat imbatranesti, cu atat mai mult vei avea nevoie de oamenii pe care ii cunosteau cand erai tanar.
Calatoreste!
Accepta unele adevaruri inalienabile.
Preturile vor creste. Politicienii vor flirta. Si tu vei imbatrini.
Si cand asta se va intampla, vei visa la cand erai tanar, cand preturile erau rezonabile, politicienii erau nobili, iar copii ii respectau pe cei in varsta.
Respecta-ti batranii!
Nu te astepta ca altcineva sa te sprijine!
Poate o sa ai un fond mutual, poate o sa ai un sot bogat, dar nu vei sti niciodata cand oricare din ele va disparea.
Nu te juca prea mult cu parul tau, pana cand vei ajunge la 40 de ani iti va arata ca la 85.
Ai grija ale carui sfaturi le urmezi, dar fii rabdator cu cei care ti le dau.
Sfatul e o forma de nostalgie; raspandirea lui e o cale de a pescui trecutul din cosul de gunoi, curatindu-l, acoperindu-i cu vopsea partile urate, si reciclandu-l pentru mai mult decat merita.

Bucura-te de viata, este oricum mai tarziu decat crezi…

Zen-ul este alcătuit din două mari structuri: SANSHI-MONBO (învăţarea Legii – Dharma – sub directa îndrumare a unui maestru Zen şi KUFU-ZAZEN (meditaţia Zen personală).

Prin acestea, practicantul, folosindu-se de efortul propriu, îşi stabileşte o situaţie personală ideală, şi apoi se străduieşte prin încercare şi eroare să o atingă pas cu pas.

Deşi atât de diferite, SANSHI-MONBO şi KUFU-ZAZEN sunt necesare amândouă pentru ca Zen-ul să fie complet.

La origine Zen-ul era practicat cu scopul de a atinge o iluminare spirituală denumită SATORI.

Procesul practicii Zen conduce la o “stare alterată de conştiinţă” (ASC) sau “la descoperirea propriului sine real” (reorganizarea sinelui), în care “descoperirea propriului sine real” ia locul “graniţelor de siguranţă ale sinelui”.

Spus mai simplu, practicanţii de Zen observă că personalitatea lor se modifică în direcţii pozitive.

SATORI- iluminarea -este o “conştiinţă intuitivă” care poate fi doar experimentată şi înţeleasă prin propriile acţiuni directe.

Scopul practicii Zen este de a aspira către Nivelul Cel Mai Înalt Al Vieţii Ca Fiinţe Umane. 

Experienţele de SATORI afectează cunoaşterea şi modelele cognitive; lucrurile vor putea fi privite din ipostaze noi, având ca rezultat schimbările de personalitate ca urmare a schimbărilor propriei cunoaşteri.

Una dintre aceste schimbări se referă la ÎNCEPEREA VEDERII LUCRURILOR DINTR-UN PUNCT DE VEDERE ALTRUIST.

Cum nu cred în existenţa altruismului exponenţilor acestor timpuri în care mulţi sunt tineri şi neliniştiţi unii mai mult ca alţii, concluzia este următoarea:

Ori nu sunt prea mulţi practicanţi Zen…ori cei care o fac nu au înţeles ce vor de fapt de la ei şi de la viaţă…şi de la alţii.

Până atunci însă, fiţi Zen!

Sau măcar fiţi!

…..si batranelul..se apropie de mine cu pasi mici siguri si apasati;ma priveste in ochi,imi apuca mainile …si cu voce blajina imi spune:
Fiecare din voi sunteti egali atunci cand va nasteti;toti primiti cate un HAR, unii il sadesc ingrijesc si dezvolta,altii nu l baga in seama,il pierd pe drum.Acestia nu l merita….si toata viata traiesc in regrete….
Tu ai primit perechea aceasta de aripi,mari, solide,albe,puternice,care

Era o vreme,  aveam în jur de 20 de ani, deci nu cu foarte mult timp în urmă, cînd îmi închipuiam că pot fi orice. Simţeam în mine ceva destul de mare pentru a cuceri lumea. Credeam că n-ar fi imosibil să cîştig un premiu Nobel, de exemplu. Era, la o adică, posibil, chiar dacă de o improbabilitate ce tindea la infinit. Acum nu mai tinde, acum a ajuns.  Mi-e dor de vremea aceea în care toate orizonturile posibile mi se păreau deschise, dar în acelaşi timp trebuie să recunosc că plăteam un preţ scum pentru acel sentiment. Preţul era dat de depresiile pe care le aveam cînd mă uitam la mine, la educaţia mea precară, la condiţia socială şi găurile negre din “cultură”.  Ziceam atunci că “am pierdut startul”, că în ciuda potenţialului pe care îl simţeam zăcînd în mine şi care mă făcea să visez, era prea tîrziu pentru a recupera tot ce pierdusem în anii tinereţii, acei ani esenţiali pentru formarea unui destin.

Azi, odată cu maturizarea, mi-am pierdut şi visul naiv care mă făcea să cred că pot deveni orice, partea bună fiind că nu mai am depresia asociată cu visul respectiv. Cu toate astea, cînd am auzit azi că Hertei Muller i-a fost retras premiul Nobel de către comitetul de la Stockholm pentru o amendă neplătită din anul 1982, anul meu de naştere-se pare că venirea mea pe lume a fost semn rău pentru Herta noastră: aproape că îmi pare rău că m-am născut-m-am gîndit că ar fi bine să-mi plătesc şi eu amenzile. Sînt aproape sigur că am cel puţin o amendă RATB neplătită, datînd din primul an de facultate, atunci cînd, deşi aveam abonamentul gratuit, mergeam pe blat pentru că mi-era lene să pierd vremea pe la cozi pentru decontare.  Astfel, ar trebui să mă duc chiar azi să mi le plătesc ca să mă asigur că nu o să pierd vreodată premiul Nobel din cauza asta.

Vorbind serios, povestea asta e pentru mine un exemplu extraordinar că acolo unde tronează litera moartă a legii, rezultatele pot fi de-a dreptul aberante. Înţeleg de ce regulile de la Stockholm spun ce spun, dar nu înţeleg de ce minţile luminate de acolo nu au destulă deschidere la minte pentru a înţelege că o datorie nesemnificativă faţă de stat nu poate fi în niciun caz  un indicator pentru tipul de cetăţean care e cineva.  Desigur, corectitudinea e bună, dar să taxezi atît de dur o greşeală făcută du 27 de ani în urmă ? (mi-a fost uşor să fac calculul, pentru că atîţia ani am şi eu). Oare Nobel însuşi, dacă ar mai fi în viaţă, ar fi de acord cu decizia asta? Sigur că nu ar fi, pentru că Nobel era o minte luminată, nu un comitet imbecil (nu arunc injurii gratuite, se ştie că un grup e mult mai prost decît fiecare dintre membrii lui luaţi în parte-există chiar un proverb roman care spune, aproximativ, că senatorii sînt oameni de treabă, dar Senatul e o vită proastă). Aşa că dacă Nobel ar mai fi în viaţă, s-ar revolta împotriva unei asemenea decizii care neagă opera de o viaţă a unei scriitoare ce şi-a dovedit în condiţii extrem de dificile integritatea caracterului (parte din motivul care a stat la baza acordării premiului) , integritate care acuma, uite, e contrabalansată de un bilet de tramvai. Tocmai această contrabalansare face decizia comitetului aberantă şi posibilă doar în virtutea unei legi moarte pe care moşnegii de acolo nu o înţeleg sau în virtutea vreunei scleroze, au uitat-o. Şi dacă Nobel ar mai avea în el vreun fel de viaţă, s-ar întoarce în mormînt. Dar nu mai are, aşa că, din păcate, Nobel n-o să reacţioneze în niciun fel  povestea asta tragi-comică.

Vorba lui Luther King, mai am si eu un singur vis: visul ca într-o zi să se descopere că Obama mergea la prostituate  şi nu le lăsa bacşiş, şi atunci şi se i se retragă şi lui premiul Nobel, pe care nu-l merita oricum de la bun început.

Traian Basitu’ (Cel din care se trag toti romanii, conform doarmnei Udrea)

BOUreanu

Vadim

Geoana pe geoana

Siii in finaaaaaaal

…

…..

………

………..

………………..

Mai da umpic in jos

….
EBA

Tinerii sunt viitorul Moldovei, dar şi prezentul ei. Adesea meditez, la vechea şi complicata problemă a tinereţii. Or, ea este o enigmă, ce are întotdeauna dreptate şi totuşi este întotdeauna mediocră.
Pentru unii pare banal, însă eu cred că fraza ,,Tinerii sunt puterea supremă a societăţii, viitorul nostru, generaţia de mîine” nu mai are acea valoare. De ce…vă întrbaţi fiecare din voi?
Dar, v-aţi întrebat vreodată ce viitor vom avea noi, avînd o generaţie de tineri ,care sunt tot mai indiferenţi, care nu mai frecventează orele aşa cum o făceau părinţii noştri, ci îşi fac studiile doar pentru a se făli cu o diplomă. Ce viitor ne aşteaptă, dacă tinerii nu vor să muncească, ci stau bine-merci cu banii părinţilor, tinerii care nu sunt patrioţi şi uită cele mai frumoase tradiţii şi obiceiuri ale gliei noastre, tinerii care trăiesc în concubinaj şi nu întemeiază familii, care divorţează, care cad pradă ispitei de alcool şi droguri.
Da, suntem în secolul XXI, cînd lumea vede totul cu alţi ochi şi totuşi tinerii zidesc adesea o lume plină de erori, cu un viitor sumbru şi plin de lacune.
Cum creionaţi voi acest viitor, în care tot mai mulţi tineri pleacă peste hotare. Mulţi părăsesc şcoala, participă la activităţi criminale sau cad victime ale traficului de persoane. Oare mai putem spune că suntem noi viitorul acestei societăţi? Răspunsul va fi simplu: este de vină societatea în care trăim, vom învinui şi de astă dată pe cei care ne guvernează.
Dar, oare nu suntem şi noi actori ai acestei societăţi? Ar fi timpul să nu mai învinuim pe nimeni, ci să fim tineri capabili de lucruri cu adevărat demne, să ne înrolăm în lupta pentru bine şi frumos pentru a deveni mai frumoşi la chip şi mai înalţi la faptă.
Probabil, doar astfel nu ar mai exista atîtea orfelinate, iar copiii vor avea o viaţă mai frumoasă în sînul familiei, părinţii nu vor mai fi nevoiţi să plece peste hotarele ţării, pentru a ne umple buzunarele cu bani.Oare nu vom avea specialişti mai buni , atunci cînd vom şti cum să ne alegem o profesie, în comun cu predilecţiile pe care le posedăm şi să nu rîvnim la ceea ce nu e al nostru. La sigur că vom avea şi o societate mai sănătoasă , atunci cînd vom deveni duşmanii drogurilor, alcoolului şi tot ce e nociv pentru o societate de nota zece.
Se pare că tinereţea, e mai mult o trufie şi doar uneori o valoare. Astfel,ceea ce este deprimant în spectacolul tinereţii manifestate, e totala ei lipsă de originalitate. E absurd să spunem, că tinerii sunt originali. Originalitatea lor constă în faptul că ,,nu înţeleg bine” anumite lucruri pe care mai tîrziu le vor înţelege cu siguranţă. Să medităm mai mult la vîrsta tinereţii şi să ne mîndrim că noi vom făuri viitorul, dar nu un viitor tumultos, ci unul plin de lumină cu orizonturi deschise spre o lume nouă.
Profită de timpul în care eşti tînăr pentru a face ceva bun şi nu fugi de un gînd măreţ şi provocator: ,,Cum poţ fi tu de folos ţării în care te-ai născut?” Meditează…

M-am întors din multe războaie…ale mele, ale altora, ale altora cu mine…prea multe, mă gândesc câteodată, pentru un trup atât de firav…

Am purtat destule lupte…cele cu morile de vânt au durut cel mai tare.

Nu am mers niciodată pe cărări bătătorite…fiecare drum al meu era necălcat de paşi…ai mei au fost primii…

Modestia îmi este străină. Falsa modestie mă irită. Prelinsul pe lângă ziduri nu m-a caracterizat…

…dar nici mersul pe mijlocul drumului…echidistant…nici..nici….lipsa de implicare…a fi neutru.

Mi-am găsit calea. După ce am devenit înţeleaptă.

Înţelepciunea înseamnă să ştii să nu cazi în toate gropile, decât în cele mari, inevitabile.

Care sunt acelea? Le trăim toţi…la un moment dat…toţi cădem..doar e inevitabil, nu?

Ce am evitat însă? Să  rănesc să doară prea tare şi să  fiu cinică.

“Par delicatesse j’ ai perdu ma vie” spunea Arthur Rimbaud

Trăiesc încă…dar m-am scurs în fiecare secundă în care a trebuit să spun NU…nu că n-aş mai fi fost delicată, ci pentru că se impunea!

M-am lovit de ziduri, dar am ţipat la ele, chiar dacă ştiam că voi auzi doar ecoul indiferenţei.

Nu m-au străpuns săgeţi. Am purtat platoşă. De autoapărare. Când nu am mai făcut-o, am sângerat.

Am avut zile care s-au transformat în nopţi şi nopţi care s-au transformat în zile. Nu au fost albe…nopţile…au fost întunecate de gânduri.

Am trăit PRIN şi PENTRU…Şi continui să o fac.

Cei care nu mă meritau au plecat unul câte unul…i-am dat afară din sufletul meu…m-am gândit la un moment dat că e prea mult vid…ca şi cum vidul ar putea fi etichetat astfel!

Unora când le-am smuls rădăcinile, am făcut-o cu pământ cu tot.

Sunt arogantă? Poate. Dar îmi asum aroganţa de a fi perfectă.

Ce este perfecţiunea? Fiecare îi poate da definiţia din unghiul din care priveşte spre…

Perfecţiunea este un ideal, nu o utopie. Iar eu am tins spre acest ideal. Şi l-am atins. Utopia le-o las celorlalţi…unora…altora…tuturor celor care nu vor să încerce!

Mi-am câştigat dreptul de a fi perfectă.

Poţi alege să nu fii! La urma urmei, e o opţiune.

DOAR o opţiune.