In jurul ore 17:30 ajung la Mall-ul din Baneasa, scopul deplasarii mele este sa merg la patinoar, adica sa patinez. Dupa cum banuiti, habar nu am sa patinez, prin urmare, cad des. Alex a fost obligat sa ma suporte pentru urmatoarele 2 ore.

Am inceput prin a bea un pahar mare de vin fiert, pentru curaj probabil. In timp ce asteptam sa se refaca gheata. Dupa ce am ajuns pe gheata, au urmat zeci de minute cu mine razand, cazand, impiedicandu-ma, chiar tipand usor cateodata sau injurand. I-am distrus lui Alex degetele, ce sa mai, mana cu totul. Macar a avut de ce sa se amuze. Si e asa cald cand are grija de mine. M-am udat pe blugi si m-am ales cu genunchiul cam umflat. M-am simtit excelent. M-am destins total. N-am mai avut o seara asa de reusita de mult timp. De mult n-am mai avut o seara in care sa fiu atat de binedispusa.

A incercat sa ma agate baiatu’ de la patine si un baiat care m-a cules de pe jos intr-un moment cand am ramas singura pt 30 de secunde. Sunt misto, ce sa mai.

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte cat de simplu e sa te simti bine. Cred ca de azi sunt mai optimista cu 50%. Ceea ce e enorm tinand cont de starea mea din ultima vreme.

Cu siguranta voi dormii linistita in noaptea asta.

Cu invatatul stau prost, dar am fost anuntata ca maine e liber. Poimaine la fel. Am doua zile de stat pe materie si o zi pe cadavru. Hai ca nu-i Chami atat de negru.

In seara asta am ajuns in apropiere de intersectia Sebastian, care de obicei nu este foarte aglomerata, e pur si simplu blocata. Pana am traversat eu si am ajuns in statia de autobuz, realizez ca “traficul era fluent” si mai mult ca sigur datorita celor doi politisti din intersectie care fluierau si dadeau din maini mai ceva ca o obsedata de sport la sala de aerobic. Imi zic: ok, asta e de bine, nu trebuie sa ma mire, ci doar sa ma obisnuiesc cu binele. Dar ce mi s-a parut foarte simpatic (cu siguranta daca as fi fost in compania cuiva am fi facut o gramada de mistouri, asa …a trebuit sa ma distrez singura) a fost ca la un moment dat unul din cei doi politisti care s-a dovedit a fi o politista, a renuntat la fluier si a inceput sa tipe…nu intelegeam, nu mai are plamani sa sufle, dar poate tipa….si domne, tipa de ii sarea sapca de pe cap… si nu le spunea nimic gen: tu! treci mai in dreapta! tu! du-te dupa tramvai! baaaaiiii, ti-am facut eu semn sa treci??? Erau mai mult incurajari: hai, hai, hai!!! Banuiesc ca si-a pierdut vocea destul de repede, era deja ragusita!!! O invit pe doamna sau domnisoara politist si in intersectie la razoare, la kogalniceanu, la piata rosetti, la armeneasca si cam in toate intersectiile din bucurestiul asta plin de masini…

Mi-aş fi dorit toamna asta cu totul altfel. Cam tot ce spun sau fac în ultimul timp începe cu acest  “mi-aş fi dorit”; insuportabil, ca senzaţie. Îmi petrec timpul agonizând între dorinţă şi laşitate, între viitor şi senzaţia tot mai pregnantă de final. Ies arareori din casă şi numai pentru pricini ce ţin de feed-back. Încă te vreau acasă. Mă mai trezesc din când în când cu o doză proaspătă de oxigen şi îmi spun că, până la urmă, nu e chiar atât de rău. Am mai fost aici. Cunosc camera asta, am mai călcat podeaua asta.

Nu ar trebui să glumeşti cu albul zăpezilor. Nu ar trebui să glumim, de fapt, cu astfel de chestiuni de educaţie. Bunul-simţ universal valabil (care mă obligă să înghit toate lucrurile pe care mi-aş dori să le spun, să le ţip) mă zgârie pe interiorul pleoapei şi îmi provoacă toate lacrimile pe care tu le vezi. E aşa un sentiment de putere nemăsurată, să priveşti cum cresc simţurile, să urmareşti de aproape scârba pe care o produci, chiar şi atunci când scârba asta e în legătura cu propria persoană. Şi apoi mai e şi teama asta de ridicol, singura teamă îngăduită unui om (iartă-mă că o spun) cu o inteligenţă peste medie… Încerc să şterg furtuna asta de emoţii care îmi provoacă spasme musculare şi dureri de cord, însă eşuez lamentabil; pentru că îmi amintesc totul. Şi atunci, dragul meu prieten, îmi promit că voi găsi o cale, un drum, singurul care nu va înceta niciodată să fie drum, şi nu acela căruia îi cunosc fiecare piatră şi pumn de nisip – ci unul nou, în care pur şi simplu să cred. Calea bătătorită mi-a oferit (într-un mod paradoxal) prea multe surprize. Iar pe mine mă dezgustă surprizele, de orice fel ar fi ele.

Te-am vrut acasă pentru că e toamnă, şi încă mai cred că singurul lucru pe care îl avem în comun e anotimpul; pentru că numai tu ştii să îmbrăţişezi ca în poezia lui Nichita, forţând aerul să îngheţe între noi; numai tu ştii, doar printr-o privire, să mă faci să mă ruşinez de gândurile mele negre. Pentru că sunt un om mai bun când dorm cu tine, şi sunt din nou fata cu şuviţe arămii şi bluze în culorile pământului. Şi mai ales, te vreau acasă pentru că în afară de o coală de hârtie stupidă, eşti singurul cu care pot să vorbesc deschis.

Aş vrea să pot să vreau.

Am 05.Oktober 2009 zelebrierten die Einwohner des balinesischen Dorfes das Aci Rah Pengangon Ritual, unter den Einheimischen auch bekannt als die “Kissenschlacht” oder der “Kissenkrieg”. Die Zeremonie wird mit einem gemeinschaftlichen Gebet im Pura Desa, dem Dorftempel begangen. Nach dem gemeinsamen Gebet beginnt die erste, kleinere Kissenschlacht im mittleren Tempelhof. Duzende, nur mit traditionellen Sarongs bekleidete Männer “bekämpfen” sich in 2 Gruppen indem sie sich mit sogenannten Bantal (wörtlich übersetzt Kissen – hier in geflochtene Kokosnussblätter eingewickelter, gekochter Reis) bewerfen. Die eigentliche, große Kissenschlacht findet außerhalb der Tempelmauern statt, wo sich hunderte Männer und Kinder voller Vergnügen von beiden Straßenseiten bewerfen. Man muß nicht extra erwähnen, daß hierbei auch der Eine oder Andere neugierige Tourist getroffen wird, was der allgemeinen Erheiterung aber eher zuträglich scheint und erst endet, wenn den Kontrahenten die “Munition” ausgeht. Die ganzen aufgeplatzten Kissen der vorangegangen “Kämpfe” werden dann gemeinsam aufgesammelt und in den Reisfeldern als Zeichen der Fruchtbarkeit und des Wohlstandes feierlich verbrannt. Einige faszinierende Fotos können Sie hier im Flickr Fotostream von BaliWWW bewundern.

mă gândesc să mai pornesc o cruciadă
voi toţi nu sunteţi nimic
ştiţi prea bine – plănuiţi împotriva mea
blocul, scara şi chiar strada
sunt toate negre
câini tremură adăpostindu-şi în suflet ţipătul.
aşteaptă să ridice cineva luna
să poată s-o urle.

nu aveam ceva cu voi
şi de altfel – poate nu mă năşteam nicodată
dacă nu insistaţi
îmi ajungea lumea aia
fără cer, fără lumini plătite sau neplătite
doar cu maşini de creat nefiinţă.

să mă gândesc
nu ştiu dacă îmi place ceva în lumea voastră
poate doar păsările – şi să zicem o stea sau două
dacă mi-aţi fi spus dinainte
aş fi venit doar să îmi iau ce îmi trebuie.

păcat că acum sunt aşa de implicat

Când dimineaţa se îndrăgostea de Mara şi furnicile se prelingeau pe marginea bordurii, ocolind picioarele ei desculţe, mie îmi venea să ţip de bucurie că eram acolo, viu, pe lumea asta înroşită de îmbrăţişări şi de răsărituri de soare. Şi când nu mai suportam să o privesc numai pe Mara, care mă avertizase că n-am voie să mă apropii de ea până când nu se zvântă roua de pe firele de iarbă, îmi venea să scot un ţipăt strident şi ascuţit ca un fir de iarbă, care ar fi ridicat brusc temperatura dimineţii aceleia îndrăgostite şi ar fi dogorât obrajii Marei ca un sărut şi ar fi făcut-o să râdă. Numai că în timp ce dimineaţa se subţia, şiroind pe la încheieturile mecanismului ineficient al unei zile de vară, care se desfăcea ca o lalea adusă de la întuneric la lumină, acţionată de nenumăraţi scripeţi, urmele lăsate de picioarele desculţe ale Marei în nisipul încă umed şi cleios, se ştergeau ca o cerneală incoloră. Până să-mi dau seama că Mara nu era decât o reacţie chimică a imaginaţiei mele acide cu substanţa bazică a dimineţii în care mă trezisem atât de devreme, am scos un ţipăt ca un tăiş de secure, care s-a împlântat în pieptul dimineţii aceleia ca o blasfemie într-un rug cuprins de flăcări ca de nişte mure.

mă pot întoarce la țipăt???

vocea pe care o ascult e a cuvantului matca. isi ocaraste necredinciosii. se leapada de pacate. isi blestema ziua in care s-a nascut. isi reneaga fiintarea.

a cazut in pacat doar din iubire. pentru noi si-a abandonat crezul si noi am facut haz de el ca de-un nebun. eu, copil al lui, ii alin durerea. suferinta lui ma roade. tipatul lui ma face sa tremur. ma secatuieste de vlaga si mi se preumbla prin toate maruntaiele. ma urmareste. si nu mai inceteaza.

sunt mai mult ceea ce el a facut din mine. si sunt amar. si stau in penumbra. sunt un om monstruos de negru si prin mine alung lumina.

 Furtuna, vant si ploi. Asa au fost saptamanile din urma..ale Ei.  In dimineata aceasta cerul se inseninase din nou, si ce frumos era..! nici un strop de nor! doar cer limpede si albastru..ca un vis de vara.

Inchise ochii… numarau stelele impreuna, pe cerul de Mai, mirosea a iarba, El o stranse cu tandrete in brate, Ea se infiora…ce aproape erau de ..stele..era deajuns sa intinda mana si sa le culeaga!

cat trecuse..o zi..sau poate doua..nu! nu! sute de zile pline..le pierduse sirul..

I se facu dor…! ce copil a fost ..! sa Si intunece fericirea cu furtuni de nisip…si totusi…firele nesuferite de nisip nu i dadeau pace! I se facu dor…

“Buna dimineata, dragul meu!” / “Buna dimineata..doamna”, un timbru rece si metalic nemaintalnit pana atunci, intrebarile si indoielile si gandurile o asaltau din nou! isi infranse temerile, zambi cerului si…/”mi e dor de tine, voiam sa te aud, sa te simt, sa mi vorbesti..si vreau sa te vad…mi e dor”  / “da.poate.azi.si mie mi e dor de tine.vorbim. te sarut” ii raspunse el, in timp ce vizualiza ultimele cotatii bursiere pe display-ul computerului, sec, rece, metalic, impersonal..si… mintea! nu i fusese dor, nu i dusese lipsa…altfel de ce nu o trezise dis de dimineata, de ce nu i simtise tandretea strecurata in fiecare cuvant adresat…Ei!!  Incheie convorbirea pe un ton pozitiv  zambindu i Lui in receptor- doua lacrimi sarate se prelingeau de obrazul Ei.

Asta a fost tot?! asta a fost tot?! Pentru ce luptase Ea?! si Visele? Visele Ei! visele Lor! si Iubirea?! si casuta de la tara cu gradina plina de liliac parfumat?! si vacantele pe plajele stancoase din insulitele grecesti?! si conacul vechi pe care l restaurasera impreuna cu atata dragoste si pasiune! inca isi amintea oboseala dar si placerea imensa din acele zile..cand alergau dupa..vopsele..nuanta de castana salbateca, tapet de matase cu flori de cires neinflorit!  prima sticla ..Vin d’Amour..! cata emotie si bucurie! serile lungi in care el fuma havana, jos in salon, intins pe divan, iar ea citea cu voce tare un pasaj din “Dinastia”, el o alinta ironic numind-o “domnisoara Richard” – “hai! ce mai stai? du-te odata si construieste-ti imperiul ala dupa care tanjesti atat!” si radea ! Ea se topea - El era singurul imperiul pe care si-l dorea! apoi  il privea seducator- si-i vindea cate o sarutare pentru un fum aspru de havana. ii placea gustul dens al tutunului ars, stia ca nu ar fi avut acelasi gust daca nu l ar fi degustat impreuna cu EL! si mai voia! ca un copil care nu se satura de ciocolata. El o privea usor incruntat si ii spunea grav: draga mea, o doamna nu fumeaza havana! Ea lua aerul fetitei care si a pierdut papusa. apoi izbucneau in ras, un ras plin de toamne tarzii si primaveri colorate. Si ..Stef! Stefano…! care i semana leit Lui! si pe care Ea il sufoca uneori cu grija, cicalelile si exagerarile de mama! Si lunile coapte de August! cand plecau in drumetii, prin satuce mici si prafuite, uitate de lume; intotdeauna el conducea automobilul ala antic si tradator, pe care ea i-l facuse cadou intr  zi de septembrie (mare greseala!) si care i lasese de multe ori cu ochii in soare, refuzand indaratnic sa mai porneasca! Si cutia de palarii tapisata cu organza violet, pe care el i-o cumparase din boutiqul unui anticar septuagenar, pierdut intr-o suburbie londoneza. Si zilele toride cand se rasfatau in apa varateca si inspumata. Ea ii sampona parul si ii alinta fiecare suvita, ii mangaia tamplele inspicate cu fire argintii pe care le iubea! Si noaptea rece de Martie, in care El  a luat-o de mana, si i-a promis o escapada cu miros de viata reala! Intr-un vartej nebun si somnambul a plimbat-o atunci prin tot soiul de locuri ciudate, gri, anoste, lugubre, ilicite, interzise… dar care palpitau, frematau, viata de zi cu zi!   Aerul de .. “domnisoara de pension” de pe fata ei ..a disparut pentru cateva ceasuri;  totul a culminat cu o licoare albastra-vinetie cu gust ciudat, si  o denumire imposibil de memorat. Si conversatiile lor?! replicile jucause cu care se intreceau unul pe altul! cuvinte amagitoare ironice incitante, pe care le impleteau inr-un cod doar de ei stiut! Si diminetile de duminica cand pregateau impreuna micul dejun si apoi asezati fata in fata jucau rolul a doi straini: “buna ziua domnisoara sclifosita, iesiti la o limonada?/ poftim..?! aah! ce tupeu! eu nu ies cu necunoscuti!”si rasete cu parfum de fericire. Si zidurile albe, inalte , si tainice unde si-au ferecat promisiunile de nedespartire?! si privirile..privirile lui in care se reflecta doar imaginea Ei!

                                              …. si apoi tacere, indiferenta, tacere….!

Nu! nu se poate! Nu-l va lasa sa-i striveasca visele! cele mai fumoase Vise! Visele Lor! de ce tace? de ce?! unde-i sunt cuvintele?! doar O iubeste! de ce nu-i arata?! de ce Ea nu mai simte?!

tacerea Lui, o facea pe Ea sa se simta ca un naufragiat, care dupa un lung si cumplit uragan, reusise sa se salveze, era Vie! supravietuise! dar..ce trist…! era singura! era doar Ea! Ea era singura care supravietuise! si ce folos..? in fond ..a luptat, a sperat, a visat si a iubit pentru doi! pentru ei amandoi!

nu! nu va renunta! il va aduce inapoi! il va recuceri! da! da! cu orice pret! doar il iubeste! e doar o chestiune de timp…!

se ridica de la masa, cafeaua cu lapte se racise demult, nici nu s a atins de ea. isi netezi rochita cu un design usor retro, tocurile inalte ii subliniau picioarele frumoase, in urma auzi comentarii tipic masculine. zambi complice! barbatii!

“la urma urmei e doar..un barbat!” isi spuse/ ” nu l subestima, ai mai facut o!” vocea asta sacaitoare nu i dadea pace! uf! / ” nu l subestimez, draga! am zis ca e doar un barbat, mai mult, e cel pe care l iubesc! si …si ma iubeste! ce? adica n am dreptate? nu i barbat? sau ce?” / ” ignora ma cum ai mai facut o! dar si tu si eu stim..ca nu e suficient sa vrei doar TU!” /  de unde ai mai aparut si tu si te-ai fixat in mintea mea?! nesuferito! te fac eu sa dispari! gaseste ti alt culcus;  ” Ce tot spui acolo? eu eu si iar eu! sigur ca si el vrea! nu se poate altfel!”  ” Si gata! m-a obosit destul discutia ! ma voi gandi la asta maine! maine…o noua zi! acum fuuug!  i-am promis lu’ madame Caliopi ca trec pe la ea! a facut prajitura aia delicioasa cu nuci glasate! stie ca nu-i rezist! dar..mi e draga tare, chiar si asa un strop senila cum e in ultima vreme! Oare sa i cumpar ultimul numar din Hustler..? data trecuta mi a reprosat ca fotografiile sunt prea artistice..! Mon Dieu!”

Cu cat mi se interzice sa ma enervez, cu atat simt ca ma mananca pielea mai rau. Nu mai functioneaza nici aer mult in piept, nici numaratoarea in gand pana la 10, nici alte artificii psihologice.

Ori eu nu constientizez corect natura lucrurilor, ori este vorba de o eroare in Matrix.

In ultima perioada am dat vina pe destin. Toti si toate decurgeau minunat, ca si cum as mai fi avut doar o luna de trait, iar acum acest destin impresionat de nu stiu ce fenomen cred ca s-a razgandit si-mi da 75 de ani.

Ma folosesc de blog pentru a ma descarca, ca un alt mic artificiu, ca sa reusesc sa ma destresez inaite de a ajunge in inposibilitatea de a-mi folosi mainile.

Mi-ar placea sa incep cu N. E un specimen neinteresant, care initial inspira mila, dupa care te scoate la propriu din minti. Cu regret spun, fara doar si poate, specimenul este aproape de casa, chiar in casa. Ma pune in dificultate deoarece nu stiu ce abordare sa mai adopt atunci cand il vad. NU, chiar NU imi place sa stau in apropierea specimenelor de sex feminin.

Dupa o analiza superficiala am dedus ca acest N. este o victima a unei familii numeroase. Copilarind intr-un oras in care apa calda exista numai in weekend, a ajung sa recupeze, la 29 de ani, toata apa calda de care nu a avut parte, astfel dimineata petrece 40 de minute in baie, iar seara 1 30 daca isi spala parul. Asa m-am pricopsit eu, eu care dimineata, cum ma dau jos din pat trebuie sa ajung urgent in baie pentru a fi usurata de 250 ml.

Cu cat incerc sa ma trezesc mai devreme, ea este mereu in baie. Daca bat si iar bat tot acolo ramane, in conditiile in care alti 2 “vezicari” fac pitici pe langa mine.

Asa mi s-a intamplat si in aceasta dimineata. Asa am pierdut ocazia in aceasta dimineata. Dupa ce am asteptat 15 minute, timp in care  pandeam usa, a iesit brust, iar replica a fost cu lovitura: “Vrei sa intri tu acum ca vreau sa fac si eu un dus”. In timpul acesta pierdeam orice urma de feminitate, crestea in mine o mandrie de baiat de imi vedea sa o bag si sa o scot.

Este ceea ce se intampla in fiecare dimineata dupa incercarile mele (au ramas doar la stadiul de incercari) de a o convinge ca fiecare dintre noi are aceleasi nevoi si ca trebuie respectat un anumit program.

Trista este si nevoie ei de electricitate (consecutiv 5 becuri,  calculator care face ca o rasnita in timp ce este deschis dc++ pentru binecuvantatul jardarmul in actiune, plasma deschisa la programul unde se pune muzica de radio), doar pentru ca, repet, la 29 de ani, ii este frica sa doarma singura.

Acest speciment neinteles ajuns sa-mi toceasca nervii precum imi taraste papucii pe parchet. Dupa tot stresul acumulat vine sa-mi ceara explicatii nefondate si sa tipe pentru, doar pentru o discutie penibila despre jaluzele (prefer sa nu detaliez pentru ca o bat daca ajung acasa si o gasesc in bucatarie).

IMI VINE SA TIP. Iar acum urmeaza specimenul doi. La limita satatatii sexuale, actul in sine trebuie construit, dezvoltat si adaptat, cred, mediului incojurator. Oare cu cat tipi mai tare insemana ca iubesti mai mult ?:)

Ca sa fiu mai explicita, M., specimenul 2, este o FIARA, o “masina sexula” precum jucaria pe care o are pe dulap. Nu intru in detalii umilitoare, spun doar ca a primit reclamatie de la administratorul blocului cu participarea activa a vecinilor implicati si bineinteles a politiei. Am tinut sa aduc aminte acest umil detaliu (spus de EA cu zambetul pe buze ca o reusita in viata) ca sa intelegi cat de greu imi este o sa conving, indirect, ca nu are rusine.  

Uite asa am absolvit-o pe ea de orice vina in momentul in care o vecina inundata  de la baia noastra mi-a “scuipat” in fata cat de deranjata este de galagie. O intrebare aveam atunci in minte: “Ce se intampla, doctore? ”. A fost in care m-am decis sa-i vorbesc. Au trecut 5 luni, acea discutie a fost reluata, pana aseara cand a tipat, urlat, ragnit, gemut la fel ca de obicei.

Discutia a fost mai mult decat penibila. O sa redau cuvinetele ei: “Esti chiar nesimtita ca exagerezi asa. Nici macar nu se aude pentru ca ma abtin cat pot. Ce vrei acum, sa nu mai fac nimic? Ai vazut ca dau televizorul tare. Cum de ti-ai permis sa-mi trimiti mesaj atunci. Nu puteai si tu sa astepti pana terminam?”. Am vazut ca nu are cine sa ma asculte.

Va rog sa ma ajutati sa gasesc o strategie pentru specimenele alaturi de care folosesc aceeasi baie si bucatarie.

Nu va speriati! Extraterestrii sunt printre noi! Spot creat pentru BBC Radio 4 Science Fiction Season.

Un bloc. Un etaj. Un apartament. Un dormitor. O lumina de la monitorul unui calculator. O melodie. Afara e seara. Eu stau cu o tigara in mana si imi pun imaginatia la incercare. Mi-am promis ca voi continua povestea din articolul precedent. Asa ca sa ii dam drumul.

Dar dimineata parea sa fie atat de departe, nici macar un ochi din cei sase nu era inchis. Stateau si ascultau. Se auzeau zgomote de afara, parca vedeau si niste umbre. Se consolau cu gandul ca pot fi copacii in bataia vantului.

- Sergiu mi-e frica. Strange-ma in brate.
- Nu fi copil mai fato. Ma duc afara sa vad ce se intampla.

Era intuneric bezna. In departare se auzeau voci. Copacii parca dansau pe melodia vantului. Lanterna nu lumina mult si nu se putea intelege mai nimic din ce era in jurul lor.

- Nu cred ca suntem singuri. Aud niste turisti, zice Sergiu.

Ioana scoase capul afara iar ochii i se umplura de lacrimi.
- Imi e frica. Esti sigur ca sunt turisti?
- Nu Ioana, sunt sigur ca spiritul fetei a venit dupa noi.
- Sa stii ca nu esti amuzant.
- Nu mai avem ce face la ora asta. Hai sa dormim si vom discuta cu ei de dimineata.

Au intrat in cort si au incercat din nou sa adoarma. Iarasi incepeau sa se auda zgomote. Dar acum nu era decat sunetul stropilor de ploaie lovindu-se de cort.

- Proasta zi ne-am ales sa venim aici, zise Catalin. Ploaia asta a stricat tot dupa ce ca este racoare. Unde e berea ma Sergiu?
- Lada frigorifica a ramas afara, am uitat de ea.
- Bine, hai lasa ca ma duc singur sa imi iau.

Ioana se trezi si se uita nedumerita in jur.
- Unde e dragul meu vecin?
- S-a dus dupa ber…

Se auzi un tipat. Atat de tare si de strident. Totusi se auzi din departare. Parea o voce de fata. Inima le batea cu putere amandurora. Au iesit afara sa vada ce se intampla. Bateriile lanternei se terminasera. Ploua, vantul batea si era intuneric. Totusi se vedea silueta cuiva care se indrepta spre ei. Prietenii au strigat in cor:

- Catalin, tu esti?

Totusi era liniste. Silueta avansa. Nu puteau distinge nimic altceva. Se auzi un zgomot ca si cum cineva a calcat pe o crenga in directia opusa. Se intoarsera si il zarira pe Catalin.

- Ce faceti aici? Nu vedeti ca ploua? V-a apucat romantismul?

Cei doi au ramas profund uluiti si dezorientati. Cand au intors capul in cautarea siluetei misterioase totul parea pustiu. Dar ei stiau ca au vazut ceva. Au incercat sa ii spuna lui Catalin dar acesta i-a luat in ras. Totusi cine tipase? Au incercat sa se uite prin imprejurimi. Initial au crezut ca ceilalti turisti au patit ceva. Asa ca au incercat sa avanseze pentru a vedea daca pot fi de ajutor. Insa cand au ajuns in zona unde acestia ar trebui sa fie nu era nimic. Nimic nu parea sa fie deranjat. Nici un cort. Nici un foc de tabara. Nu erau nici macar ambalaje aruncate.

- Vezi Sergiu? Eram sigura ca nu erau turisti.
- Atunci erau in trecere. Stiu ca am auzit voci. Si nu sunt nebun.
- Si cum explici tipatul de mai devreme daca acestia erau doar in trecere?
- Si tu ce vrei sa zici? Ca padurea e bantuita?
- Eu cred ca neuronii vostri au plecat la bantuit, zise Catalin. Poate era un lup si nu ati auzit voi bine. Eu ma duc in cort sa ma usuc.

Asa ca au pornit cu toti. Totusi la primul pas facut Ioana simti un fior pe sira spinarii. Ofta si mai arunca o singura privire in urma. Zari iar silueta. Ramasese complet perplexa. Nu ii veni sa creada si ramase impietrita. Totusi reusi sa isi revina si incerca sa isi strige prietenii. Acestia deja ajunsesera cel mai probabil la cort. Ea nu mai era in raza lor. Era singura in mijlocul padurii speriata de moarte. Ridica mana si privi la inelul de pe mana ei.

- Nu vreau sa ajung ca fata din poveste. Nu vreau sa fiu un simplu inel pe o mana moarta. Ok, trebuie doar sa fiu calma si sa ma orientez. Baietii vor veni dupa mine, stiu asta.

Va urma…:)

Am avut un episod de visare. Stateam comod si am inchis ochii, muzica m-a tras pe aleea ei. Mi-a aratat ce imi inspira ea de fapt. Ce se petrece in mintea mea. Nu pot vedea clar. Lumina e stinsa. N-am platit factura.

Vreau sa ies afara si sa ploua, vreau sa fie cald. Vreau sa fie o ploaie calda de vara. Doar sa stau sa inchid ochii si sa ma ploua. Vreau sa fiu singura in jur. Nu, mint. Vreau sa fi si tu acolo. Sa fim doar noi doi. Sa ploua. Sa ma privesti. Vreau sa alerg. Vreau sa tip. Vreau sa dansez. Vreau sa nu mai vad nimic, doar sa aud totul mai bine. Vreau sa fie noapte tot timpul. Sa rasara soarele doar cand imi e dor de el si de jocul de culori superb de la rasarit. Sa rasara si sa apuna imediat. Vreau sa plang. Vreau sa rad. Vreau sa stau intinsa in iarba si doar sa simt. Vreau sa inot. Sa sar in apa si sa simt cum ma ridica. Vreau sa pot controla timpul. Vreau sa il pot opri atunci cand zambesti.

Ăsta e ultimul, își spuse, după asta trebuie să se întâmple ceva, Doamne, nu mai rezist așa… Stătea în bancă și privea foaia cu subiecte… iar literele se transformau, mai mari mai mici, se încolăceau și se roteau, ca o roată de carnaval, scria dar gândurile îi fugeau aiurea: Luni am avionul… nu mă urc în el fără ea… chiar dacă ar fi să aprind tot Villanuevo ca să fac asta.

După examen se întâlni cu prietenul lui: Este gata? – Da, e timpul… și-i întinse un pachet…

În sfârșit diseară, diseară o să se termine coșmarul ăsta… stătea întins în patul său, în camera pe care o închiriaseră când ajunseseră aici…nici azi nu se vedeau, ea avusese nuș-ce treabă…. se dusese la coafor parcă… dar nu-i păsa… de mâine nimic nu-i va mai despărți… zâmbi la gândul acesta, apoi se ridică din pat se apropie de masă și cântări încă o dată pachetul… îl pipăi și-i studie forma… știa ce era acolo… dar tot era nerăbdător… în ultimele luni niciodată nu-și dorise să vină noaptea cu atâta ardoare, dimpotrivă ajunsese s-o urască… noaptea era cea care-i răpea iubita și o arunca în brațele altora dar azi, azi avea să fie diferit, în sfârșit noaptea o să-ș ia revanșa și o să i-o aducă înapoi… Se uită la ceas… era ora patru… mai dădu o dată ocol camerei, se simțea închis, îi era teamă să plece afară: dacă ușa s-ar fi blocat și ar fi rămas pe din afară fără pachet, sau dacă l-ar fi pierdut… nu avea decât să stea în casă și să aștepte: deschise laptopul să se uite la un film dar imaginile se pierdeau fără ca el să priceapă ceva; după un timp stinse filmul și se duse la duș să-și limpezească gândurile… apa curgea și era atât de binefăcătoare: îl răcorea și-i liniștea mintea… abia sub zgomotul apei reuși să nu se mai gândească, doar lăsa apa să-i invadeze pielea și închise ochii…

La ora opt se pregătea de plecare, mai avea încă vreo 2 ore de așteptat, dar nu mai avea stare, deja trecuse prea mult timp… După ce se îmbrăcă, luă pachetul și-l desfăcu în sfârșit. Găsi acolo banii… banii cu care trebuia să-l prindă, un microfon pe care trebuia să-l poarte ca să-l înregistreze, să aducă probe și un pistol… M-am gândit că s-ar putea să ai nevoie, Alex se gândea la toate, să nu-l folosești decât dacă trebuie… doar dacă trebuie. Se echipă încet, atât de încet încât îi tremurau toate încheieturile… dar se silea să întârzie procesul ca să tragă de timp… Apoi chemă un taxi și se așeză în fotoliu să-l aștepte… ținea arma în mână privind-o fix… metalul strălucea rece… nepăsător… îl trecea dintr-o mână în alta: să nu-l folosești decât dacă e necesar. În cele din urmă ajunse și taxiul… se urcă și porni spre club…

Înăuntru aceeași atmosferă pe care o știa, aceiași indivizi obosiți, ratați pe care îi ura… niște macho fără vocație care erau în stare să seducă numai femeile pe care le plăteau… se stăpâni cu greu să nu-i împuște pe toți, dar nu ăsta era scopul lui… poate că într-o zi chiar avea să-i dea foc așa cum visase, dar ziua aceea nu venise încă, trebuia să-și resolve treaba. Ceru un whiskey și contemplă spectacolul de pe scenă… Clubul avea două nivele: jos era club de noapte, unde erau dansatoare care-i întrețineau pe bărbați, iar sus… ei bine sus erau niște camera unde fetele își așteptau clienți. Jos la intrare exista un catalog unde fiecare își alegea fata dorită, iar apoi era condus la camera respectivei. Pe scena de jos a clubului se perindau fete care dansau ș aprindeau mințile bărbaților și le desfăceau buzunarele. El stătea într-un colț și privea sumbru acel spectacol, care oricât de incitant ar fi fost altădată îi părea acum derizoriu. Recapitula în minte ce avea de făcut… apoi la timpul potrivit îl întrebă pe barman de patron. și-i arătă acestuia un bilet, așa cum fusese învățat.

- Ești nou? întrebă barmanul
- Sunt cel mai bun… răspunse el sec, cu ton neutru, era absent.

Îl urmă pe barman, urcară sus la etaj și trecură printre camera, se încordă, încercând să ghicească, să-și amintească unde era ea. Dar dacă i-aș da banii pe bune și aș pleca cu fata? Să ne pierdem să nu ne mai găsească nimeni… Ajunseseră la anticameră iar barmanul intră în timp ce-i făcu semn să se așeze, îl ascultă; rămas singur pentru o clpă numără banii: 40.000 suficient cât să plătească datoria și să plece. În interior auzi niște sunete, ca și cum ar fi mugete, apoi un țipăt de groază. Sări de pe scaun neliniștit, apoi din interior ieși o femeie cu hainele sfâșiate, murdară și plină de sânge. Îl privi cu ochii triști, goi, se cutremură de atâta ură câtă simțise în ochii ei; ură și rușine, că apărea așa în fața unui străin, era ca un animal încolțit, își aminti spusele ei: sunt un nimeni… El era cel care-i făcuse asta, tipul care îl aștepta în spatele ușii… el îi distrusese femeia… o lovise, acum își aducea aminte clar urmele de vânătăi pe care ea încerca să le ascundă, acum înțelegea toate lacrimile, toate gândurile ei negre. O lovise, o înjurase, își bătuse joc de ea în nenumărate rânduri, iar acum el trebuia să-i dea bani, să-l plătească pe el ca s-o scape pe ea…

- Intră! barmanul îi făcu loc și se duse la locul lui.

Mergand voios printre paginile pline cu vid-uri de pe Youtube, niste chipuri simpatice mi-au sarit in ochi. Erau trei copii.

Insa se pare ca ce avea sa urmeze in video nu era ceva la fel de dragut precum ei. Uita-ti despre ce e vorba:

http://youtube.com/watch?v=Hu4F0_f701w&feature=related

Vorba unui user ” Another child abuse on Youtube “. Nu inteleg de ce sa-ti sperii copiii in asa hal si sa mai si pui pe youtube. Plus ca tipa nu a primit vre-un comm pozitiv daca la asta se astepta.

Probabil ca unii au pur si simplu o parere prea buna despre ei si cred ca oamenii sunt prosti. In fine, let them be.

Poate ca aceasta mini-stire nu e ceva atat de haios sau ironic precum anterioarele, insa e ceva ce e intalnit frecvent pe mai multe site-uri si da dovada de lipsa de responsabilitate din partea parintilor.

Ne vedem mai tarziu!

In vasta-mi cautare am vazut ca o fata insistenta ma tragea de maneca. Curiozitatea mi-a fost starnita vazandu-i expresia fetei, parea ca tocmai fusese talharita sau casa-i luase foc.

Despre cine  vorbesc? Unul dintre specimenele pe care le vedem foarte des din pacate la televizor. Cum, nu stiti despre cine e vorba? Sa fiu mai clar:

http://youtube.com/watch?v=RBCGvmBKXxs

Da, biata fata.. macar sa-i fi dat cineva un bip! Daca vedeam emisiunea in direct, de mila, eu asa faceam . Cine stie ce copilarie traumatizata o fi avut si Dumnezeu stie ce semnificatie o avea un telefon pentru ea. Probabil una foarte importanta.

Insa mai stii, poate are dreptate. Isprava asta cu telefonul i-a adus renumele international, fata devenind celebra cat ai zice ” poc “ peste hotare. Adelo, te-ai scos .

Din categoria cant si`mi place sa fac asta:

da stiu.. old school stuff.. but F U N N Y

” Sa traiesti pana la sange, sa iubesti pana la durere, sa arzi pana la tipat. Sa simti ca te sfasii atunci cand te desprinzi din imbratisarea celuilalt. Sa-ti asezi ticaitul inimii in cadenta silabelor numelui sau dulce-otravit, egoist si salbatic, terestru si inaltator. Si sa uiti ca in dragoste nu exista alegeri pentru o viata. Sa vrei sa iubesti sa il iubesti pentru totdeauna si sa te iubeasca mereu.

Imposibil. “

Alice Nastase

Trec printr-o perioada care se manifesta, pur si simplu, in ciuda mea! E o perioada antipatica, eu sunt antipatica, cei din jurul meu sunt antipatici…

“Daca trei persoane iti spun ca esti beat, du-te si te culca…”

Daca doua persoane mi-au zis in trei zile ca tip, trebuie sa imi pun calus… Nu, domnilor, nu tip, vorbesc raspicat ca doar nu-s muribunda, multumesc lui Dumnezeu! Nici nu-s vreo suava din aia care da impresia de inteligenta numai pentru ca nu vorbeste…. Si nici nu-s muta! Vorbesc tare si raspicat sa ma fac inteleasa si auzita!

Daca eu ma chinui sa inteleg suavii si suavele, mutii, fonfanitii, taraitzii, etc, atunci, domnilor, obisnuiti-va si voi cu mine ca vorbesc clar!!!!!!

ACUMA URLU!!!!!! CA MA ENERVATI SI IMI STRICATI ZIUA!!!! SI WEEKENDUL, ASTA E MAI GRAV!!!!

Nu mai sunt singur! Nu mai sunt un obiect pe care dintr-un capriciu al nu stiu cui sa fiu luat si aruncat. Sunt un suflet viu.

Da! Vara s-a cuibarit anul acesta langa mine in cort la VAMA Veche. Da!

Fragila si nuda se revarsa peste mine. Ma pierd fara sa-i spun. Ii sunt fidel, ma port afectos si inteligent. In schimb primesc dragoste si respect…bine inteles mangaieri,mai ales noaptea.

Da, noaptea, pentru ca in timpul zilei inima ei i se umple de mila pentru voi care stati tolaniti pe plaja si cerneti nisipul printre degete.

In amurg amandoi traim mica noastra vacanta si va vizitam pe voi, corpuri lungite pe plaja cu picioarele desfacute in evantai, stransi in comunitatea voastra de oameni liberi sub cerul albastru.

Ascultam muzica, privim spre marele larg si facem haz de marea care se grozaveste si se umfla sub suflul vantului. Intr-un dute-vino purtate de valuri, cioburi de cochilii slefuiesc lacrimi rotunde de nisip pentru un sirag de perle.

Marea devine tot mai nervoasa. Meduzele credule plang ca valurile le-au azvarlit pe plaja jupoanele albastre. Tu vara mea fierbinte te racoresti in apa. Tipatele pescarusilor prevestesc furtuna.

Detasata si relaxata iesi din mare acoperita doar cu vesmantul albastru de apa vie. Ochii tai de culoare bleu turcoaz ma prind in mreaja. Cerul meu a cazut in mare. Depind de generozitatea ta!

Mi-ai dat o clipa sansa sa fiu fericit. Cati oare dintre noi prind aceasta clipa?

S-a asezat pe bordura. A lasat in spate spitalul si ramane cu fata la muzeu. De o parte a drumului e un spital, de cealata un muzeu. Intre ele drumul. Multi oamnei pe drum. Toti merg de undeva in alta parte.Mereu viata e in alta parte. Tu stai intr/un loc si actiunea e altundeva. Ceea ce traim azi maine e istorie. Doar un drum de facut.  Isi prinde capul in maini, mainile ii devin din ce in ce mai mari si capul din ce in ce mai mic ca si cand ceva de dincolo ii spune ca viata nu trebuie gandita ci apucata cu doua maini. Si asa reuseste sa planga. Isi aduce aminte de Strigatul lui Munch si isi da seama ca de fapt el e acela, ca a mai trait asta, ca a fost in capul lui Munch si ca acel strigat se aude acum in capul lui. Dar asta e iarasi un concept si conceptele nu sunt bune.

Sau cel putin nu la fel de bune ca mainile mari care pot prinde si apuca. 

Ma uit la cer ca din mormint,
Si greul ma apasa,
Ma uit la toti si tip… plangand,
Nu-mi luati fratilor viata !

Nu-mi luati ce am mai scump,
Nu-mi luati lumina ce plapind,
Mi-a luminat Viata!

Voi vreti ca niste lupi haini,
Inima sa-mi sfasiati,
Doar pentru simplu fapt ca am Iubit,
Un ingeras, un fluturas?

O zina ce mi-a dat viata,
Si inima mi-a inviat,
Un Suflet Bun si minunat,
Ce-o data-n viata l-ai aflat.

Lasati-mi Sufletelu-n pace,
Ca eu voi plinge cit mai pot,
Si mistuit de-atita ura,
De catre voi ma voi intoarce,
Voi pustii pamintu asta,
Miseilor ! Cu voi cu tot!

Eu

Dedicata din toata inima Sufletelului meu.

Si pentru toti ceilalti, nu le doresc decit sa ajunga sa simta si sa traiasca ce-am simtit amindoi un ultima perioada. Iarta-ma Sufletel, dar aste le doresc.

Te Iubesc!

]]>