Când citesc cărţile lui Kundera îmi apare imaginea unei gări pustii. E spre seară, nu e încă întuneric, dar nici lumina nu mai este veselă, la restaurantul gării sunt feţe de masă pătate şi miroase a mâncare de duzină, dar nu proastă, câţiva oameni, puţini, aşteaptă trenul sau pe cineva făcând lucruri fără nici o importanţă. Gara e veche, fără stil, neîngrijită. Nu ştiu de ce îmi apare imaginea asta, poate e o amintire, poate e o închipuire, în orice caz nu vreau să spun nimic mai profund decât că asta e imaginea care îmi apare. Poate chiar e din vreo poveste de-a lui.

Iubiri caraghioase e o carte pe care, în stilul meu caracteristic, am început-o acum un an şi apoi am lăsat-o. Citisem ceva din ea, dar nu m-a prins prea tare atunci. Acum am reluat-o exact de la pagina la care pusesem ca semn de carte biletul la Bestfest de anul trecut şi am constatat că partea nouă îmi place mai mult decât partea veche. Poate pentru ironia fină etc etc după cum ne învaţă coperta 4 şi vreo câteva comentarii literare găsite aiurea pe net, poate pentru că personajele sunt departe de a fi perfecte. Poate pentru că fiecare iubire e câteodată, iar unele adeseori, caraghioasă, fără ca asta s-o facă mai mult sau mai puţin iubire.

Cartea asta cred că ar trebui să fie lectură obligatorie pentru toţi cei care vor să intre într-un program de dezintoxicare de basmele tradiţionale despre iubire.

Cât despre perspectiva autorului, citesc pe un alt blog că această carte este despre men and their women. Parţial de acord. Da, bărbaţii au mai multe dimensiuni decât femeile din carte. Dar din prisma “caraghioslâcului” pe care îl aduc în relaţie, cred că stau bine mersi pe picior de egalitate.

Tatiana Stepa, Valsul zilelor pustii :

” Mi se răsuceşte, tot mai adânc, în creier, ca o gheară, gândul că nu trebuie să amânăm nimic din ceea ce putem face sau din ceea ce putem trăi frumos.

Pentru că nu rămânem decât cu ceea ce trăim aşa cum se cuvine şi nu ne supravieţuieşte decât ceea ce avem puterea să construim autentic, la timp… ”

http://www.jurnalul.ro/

Fulgere-n şoaptă…

despărţirile plâng  fulgere, în şoaptă,

îmi par adesea că-s cuminţi, nu iartă…

şi mă surprind zâmbind peste dureri,

cu flori de colţ deasupra de poveri…

( Sibilla )

Oameni sunt si minerii! Petrila ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru autoritati si sa faca ceva impotriva coruptiei.Tatiana Stepa, a lucrat în mină, între mineri, la Lupeni, mereu i-a păsat şi s-a implicat, nimeni nu v-a mai cânta ca ea, Imnul lor, al minerilor… Tatiana Stepa, rămâne Rug Viu prin cântecele sale, dar şi ca modelul de Luptătoare, deseori şi prea mult rănită, niciodată înfrântă !

Tatiana Stepa şi Andrei Păunescu – Imnul Minerilor :

Un copil din popor. O fată de mineri din Valea Jiului. O fiinţă modestă în comportament şi supradotată în har, debutează la vârsta de 19 ani în Cenaclul Flacăra şi, după 27 de ani de slujire jertfelnică a muzicii şi poeziei, moare absurd, la o vârstă când maturitatea abia începe şi Dumnezeu îi dă compensaţia – insuportabilă, dar nobilă! – de a-şi lua rămas bun de la toţi cei care au iubit-o, din locul de cea mai înaltă onoare al culturii naţionale, Ateneul Român.  ( Adrian Păunescu, pentru Jurnalul Naţional )

http://www.jurnalul.ro/

Tatiana Stepa – Cântec pentru prieteni :

… dar, vă las şi bucuria şi tot Cerul plin de stele, vă las singura avere, vă las cântecele mele…

Tăceri vorbitoare…

dincolo de tăceri, deasupra de cuvinte,

rămân copaci stingheri, aducerile-aminte…

arc peste hule, curcubeu, ne fi-va Tatiana,

lăsatu-ne averea ei : ” Dă, Doamne , iarna… ”

Sibilla

” Când vremurile se vor mai linişti şi ceaţa se va mai risipi, când oameni care am fost se vor întoarce în oamenii care suntem şi această nefericită ţară îşi va regăsi nu numai valorile, ci şi încrederea în stabilitatea valorilor, vom recurge la cântecele Tatianei Stepa ca la nişte medicamente miraculoase. Şi o vom ierta pentru paradoxul cu care ne-a sfidat, trăind în suferinţă şi producând bucurie. ”  ( Adrian Păunescu )

http://www.jurnalul.ro/

Dumnezeu s-o hodinească-n pace !

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro – neogen-fan club Tatiana Stepa

informaţii preluate de pe surse online – www.jurnalul.ro

folk Tatiana Stepa şi Andrei Păunescu – youtube

]]> http://sfinx777.wordpress.com/2009/08/09/%e2%80%9d-ce-am-fost-si-doamne-ce-am-ajuns-%e2%80%9d/ Sun, 09 Aug 2009 18:12:29 +0000 Sibilla http://sfinx777.wordpress.com/2009/08/09/%e2%80%9d-ce-am-fost-si-doamne-ce-am-ajuns-%e2%80%9d/

” Ce-am fost şi, Doamne, ce-am ajuns … ! ”

Romania are una dintre cele mai mari rate ale mortalitatii infantile din Europa, cu 23 de decese la 1.000 de nasteri.

Peste 350 de reprezentanti ai autoritatilor locale nu isi pot justifica averea iar alti 27 sunt in stare de incompatibilitate, arata Agentia Nationala de Integritate.

Deoarece sistemul administrativ este politizat şi,  avertizorul este adus în situaţia de-a lupta cu o armată unită prin ticăloşii, clanuri şi căpuşe,  nemoşagurile ce-au asfixiat sistemul, se ajunge la :

“pentru ca avertizorii de integritate au de suferit daca semnaleaza cazuri de coruptie, desi formal sunt protejati prin lege”.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5979059-doar-9-avertizori-integritate-intr-n-institutiile-lor.htm

Populaţia României resimte tot mai acut efectele dezastrului naţional, a nepăsării şi nesimţirii fără margini, a hoţiilor şi ticăloşiei fără limite a corupţilor ce se intitulează cu ipocrizie ” clasă politică românească ”… noi NU avem clasă politică, ci o adunătură de păcălici, şmenari, ordinari, incapabili să salveze măcar ce-a mai rămas nebatjocorit de ” destoinicia ” lor, a cameleonilor politici, nişte impostori …

Ne mor bătrânii de… foame, ne mor copiii bolnavi, ne apasă dări, taxe, impozite, facturi şi am ajuns în imposibilitatea de-a le mai plăti, ne plâng tăcerile, ne dor uimirile, ne rup bucăţi din trupuri şi suflete frângerile cărora ne-au predat şi abandonat ei, criminalii neamului românesc, ” politicienii ”, nişte oportunişti ce viermuie umilindu-ne şi ne tot întrebăm, se poate şi mai rău de-atât, încotro, ce-au de gând cu noi, atâţi cât am mai rămas, căci, ” grija lor ” ne-a tot rărit, ne-a împuţint, pe noi, ca să trăiască ei bine jucându-se de-a ” cârmuitorii ” pe seama lacrimilor suferinţelor şi nefericirilor noastre… până când, Doamne?

” nu ştiu dacă aţi aflat cu toţii.. de bătrâna ce-a furat de foame, un banal pachet de biscuiţi…

totuşi cât de rea eşti  soro lume, ce cumplit spectacol îţi permiţi, dacă s-a ajuns să moară oameni, pentru un… banal pachet de biscuiţi… ”

Tatiana Stepa – Bătrâna…

” Grija ” statului român şi cum îşi ” preţuieşte ” valorile… :

” Tatiana Stepa a fost nu numai o mare cântăreaţă, ci şi o mare nedreptăţită. Tandreţea şi dârzenia, mila şi forţa au fost mereu trăsăturile contrarii, complementare ale caracterului ei. A gustat umilinţa creştină, nu a suportat umilinţa socială. Simţea că e purtătoarea unui înalt rang de nobleţe: ascendenţa minerească şi ţărănească. N-a cântat niciodată la Ateneul Român, dar – ce miracol! – ea îşi petrece ultima tăcere, preţ de două zile, la Ateneul Român. Şi tăcerea ei se aude. Este reducerea la şoaptă a permanentului strigăt de durere cu care a încercat să ne sensibilizeze şi, vai, atât de rar, a reuşit, într-o lume abrutizată.

Până şi în chestiunile simple de viaţă, Tatiana, deşi nebăgată în seamă de autorităţi, care au lăsat-o ani de zile în situaţia de evacuată (căreia nici primarii succesivi ai Capitalei, nici primarul Sectorului 3 nu i-au dat în ciuda insistenţelor mele o minimă soluţie locativă), le-a rânduit pe toate cu abnegaţie, eroism şi seriozitate. Şi-a crescut exemplar copilul care i-a rămas după divorţ în grijă. Şi-a îngrijit părinţii, grav bolnavi, din puţinul ei, cu o dăruire de sfântă. Traiul greu, al tuturor minerilor, a fost la fel de greu şi pentru părinţii Tatianei. Ei au murit anii trecuţi şi Tatiana a mai avut de împlinit, în acest fel, alte două mari datorii creştineşti şi omeneşti. A murit şi fratele ei, care lucra undeva, în Ungaria. Cu un fel de umor negru, Tatiana îmi spunea că, în ciuda faptului că e foarte bolnavă, a trebuit să supravieţuiască, pentru a putea să-i înmormânteze omeneşte pe toţi. ”  ( Adrian Păunescu, pentru Jurnalul Naţional )

http://www.jurnalul.ro/

Ne-au mai rămas : rugăciunile, nădejdea-n Dumnezeu… ” ce-am fost şi, Doamne, ce-am ajuns !!! ”…

Vasile Mardare – Totuşi Doamne!

ASA NU SE MAI POATE
SUNT PREA URATE TOATE
N-AVEM NICI DREPTUL UNEI PAINI
LOVIM O VIATA INTREAGA
IN TARA NOASTRA DRAGA
SUNTEM TRATATI CA NISTE CAINI
DEMOCRATII PE DEGET
SI LEGEA FAR’ DE LEGE
SI BUNI SI HARNICI NUMAI POT
IN CEL MAI JALNIC TEATRU
SUNTEM DIN PATRU-N PATRU
HAMALII URNELOR DE VOT
NU TARA NU-I SARACA
,DAR AVUTI-AI BLEAGA
PRECUM O PRADA DE RAZBOI
HEI LIDERI DE PARADA,
NU-I OM SA VA MAI CREADA
CA PREA VA BATETI JOC DE NOI

REFREN
SI TOTUSI NOI ACEASTIA NU NE-AM PIERDUT NAEJDEA
CHIAR DACA NI MEREU MAI GREU
CU-O ULTIMA SUFLARE,STRIGAM IN GURA MARE
AL NOSTRU ESTE DUMNEZEU

DREAPTA NEDREPTATE,
NI LE-ATI LUAT PE TOATE
SI CA INDIVID SI CA POPOR
DAR SA TINETI MINTE PANA IN MORMINTE
DUMNEZEU RAMANE AL TUTUROR
VOI AVETI AVERE,VOI AVETI PUTERE
SI PLACEREA TRAIULUI ATEU
NOI PRIN NEDREPTATE,
LE-AM PIERDUT PE TOATE
DAR IL MAI AVEM PE DUMNEZEU

NICI MUNCA NICI RASPLATA,
CA TOTI SA FIM INDATA
BIETI CERSETORI LA SEMAFOR
SI NIMENI NU RASPUNDE
DE CRIZELE PROFUNDE
DE CARE ATATIA OAMENI MOR
VOI DIN MORMANT COMPLICE
SI PANA-N CICATRICE
STARNITI NEIERTATOARE BOLI
COPII NOSTRI BIETII,
CUNOSC AMARUL VIETII
DE CAND NI ARUNCATI DIN SCOLI
IMPOZITE NE MUSCA
IN TARA CA O CUSCA
VANDUTA ASTAZI PE UN POL
UMIL E TRICOLORUL,
BOLNAV E TRICOLORUL
STOMACUL OMULUI E GOL

REFREN

DOAR CARCIUMI PRETUTINDENI,
CRAVASE,GRATII,PINTENI
SE INRAIESC SURORI SI FRATI
BATRANII MOR DE FOAME
SI-N CINICE PROGRAME
CEI TINERI SUNT ABROTIZATI
ATI DAT PSEUDONIME,
GRETOASEI VOASTRE CRIME
DE-A VINDE TARA PE NIMIC
SOLUTIE BARBARA,
SA FIM ROBI INTR-O TARA
SA FIM O TARA LOZ IN PLIC
NE-INGHESUITI CU BICIUL
PE SCARA DE SERVICIU
CA NISTE SLUGI SA VA SERVIM
DAR NOI VA DAM DE VESTE
CA ROMANIA ESTE
IN EUROPA LEGII VII

REFREN

ASA NU SE MAI POATE
SUNT PREA URATE TOATE
N-AVEM NICI DREPTUL UNEI PAINI
LOVIM O VIATA-NTREAGA I
IN TARA NOASTRA DRAGA
SUNTEM TRATATI CA NISTE CAINI
LA SARACIA NOASTRA
ROS GALBENA ALBASTRA
NE DATI MIZERIA RASPUNS
SI UNEORI NE VINE
SA SPUNEM PRIN SUSPINE
CE-AM FOST SI DOAMNE CE-AM AJUNS

REFREN

” Speranţa este bucuria nestatornică născută din ideea unui lucru viitor sau trecut, de realizarea căruia ne îndoim întrucâtva.  ”   ( Baruch Spinoza )

” Crucea este poarta tainelor.  ”

” Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.  ”   ( Isaac Sirul )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro şi neogen

citate preluate de pe www.citapedia.ro

muzica folk – trilulilu

Tatiana…

Tatiana Stepa…

Tatiana Stepa: “Vă las cântecele mele”

Motto :

” Iubire, durere şi strigăt, vocale deschise spre-un cer tăinuit
oracol pe trepte nespuse, consoane-ncrustate-n granit…
Lumina ce lin se pogoară cu luptă se-adapă mereu
precum lumânării de ceară i-ajunge etern Prometeu
un cîntec, un vers, o baladă, aduse din alte tărîmuri
sporesc c-o lucire de zîmbet fiorul neînfrînt al furtunii…
pe soclu zeiţa rămîne !… din urmă veni-vor postumii… ”

( preţ de-o libertate. vremelnică despărţire… – LUCAS )

Azi dimineaţă scriam ” tristeţi surâse-n alb ”, aşa am simţit eu, puţini vor înţelege… Ascultam, muzica ei, cântam cu Tatiana împreună şi, deodată, am tresărit zâmbet…

Şi-acum zâmbesc, lacrimile o zâmbesc pe Tatiana-n Lumină Lină, surâs în alb, tristeţi surâse-n alb…

Tatiana Stepa nu va fi plânsă, ci, zâmbită mereu, cântată, acum şi… mâine şi mereu, ca-ntotdeauna ! Respect Luptătoarei , Rugului Viu, Tatiana Stepa !

Aduceri aminte pentru mereu… :

Era înainte de 89… Aveam 18 ani, recitam versuri pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa… nu le reţin cu exactitate … : lumina se va stinge de la sine/ şi munţii se vor trage în pământ / nu vor mai fi aceeaşi care sunt / şi, se va naşte, cine ştie cine… Erau acolo şi Tatiana şi Hruşcă şi Şeicaru şi Cristi Buică… şi noi, elevii de la Economic, un grup ce interpretam un colaj de versuri pe muzică folk. Aveam emoţii mari, ne doream tare mult să facem impresie bună, muncisem mult. Ţin minte şi-acum…  bluziţe de mătase mov şi fustele negre şi lungi… lumina movalie tăind întunericul sălii… pe scenă, noi, în culise ei, Artiştii, Maeştrii… ne urmăreau cu atenţie. Eu, cea mai mică din grup, o pitică cu voce tunătoare, recitam tare serioasă, îmi auzeam respiraţia doinind… Au urmat aplauzele spectatorilor şi florile, apoi, ne-am îndreptat spre culise. Doamna profesoară de limba română ne felicita şi vorbea, nu auzeam nimic, aşa departe eram… visând pe miriştile-mi sibiline, retrasă-ntr-un colţ, cu privirea-n zări, numai de mine, credeam, ştiute… Deodată, am simţit o mână caldă dar hotărâtă, apucându-mi mâinile… atunci mi-a atins sufletul cu şi în Lumină, ea.. Tatiana. Zâmbea : ” tu ştii să zâmbeşti, sufletule?… ia să văd zâmbet, hai, răsai zâmbet… ”… Şi-a izvorât mai întâi o lacrimă şi-am ţâşnit zâmbet uitându-mă-n ochii ei adânc, adânc… şi ea zâmbea şi eu zâmbeam şi-am tresărit spre înaltu-i ce-l simţeam Lumină… Asta a fost tot, atunci. Mai apoi, aveam să-mi surâd tristeţile-n alb, ori de câte ori ” mă-mpiedicam de câte-o lacrimă ”… Tatiana mi-a dăruit zâmbet… oare cui n-a dăruit…

Şi-am învăţat de la Tatiana Stepa mai ales să lupt, să-mi ridic aripile după fiece căzătură, cântând şi zâmbind Elegii Atlante…

” …Eu nu mai plang, caci in adanc
Aceste lacrimi valul cinic l-au sporit
Si prin prapad abia te vad
Dar tu sa stii ca pan’ la moarte te-am iubit

Iubirea mea, te rog ceva
Ca pe o prada sa ma dai acestor pesti
Pe-al meu schelet sa urci incet
Si catre alte continente sa plutesti… ”
( Elegie Atlantă, de Adrian Paunescu )

Şi dacă încă nu m-am mutat pe steaua mea, e şi datorită Tatianei ce m-a răsărit zâmbet, demult, care mi-a surâs în Alb azi în zori şi de la care-am învăţat să lupt cu… multe !

7 sunt semne prin care,

ne-a surâs tăceri, mirare,

şi iubind peste blestem:

” răsai zâmbet, când mă tem ”…

copacii fără pădure,

pietrele să i- le -ndure,

cifra doi frântă-n oblon

ne va fi licăr, Creion…

ochii-albaştri ai lui Dumnezeu,

Tatianei, Rază spre… mereu…

” … şi dacă-am fost şi dacă suntem şi dacă nu ne-am întâmpla, în ochii tăi rămân Icoană, în ochii mei rămâi Regat… ”… ( Poem cu umeri goi )

Dumnezeu s-o hodinească-n pace !

Sibilla

TATIANA STEPA – OCHII ALBASTRI AI LUI DUMNEZEU :

”… Ochii albastri ai lui Dumnezeu

In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare

Si lacrimile picura mereu,

De parca s-a-ntamplat ceva ce doare

Si astazi, plang, in loc de fiecare,

Ochii albastri ai lui Dumnezeu… ”

Partaj – Iubeste-mi mainile si ochii :

” … Iubeste-mi mâinile
Si ochii
Si iarta-le nevruta vina
Ca prea târziu venira-n cale-ti
Si prea curând se duc de tot…

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca în curând n-am sa-ti mai pot
Aduce-n mâini
Si-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumina… ”

Tatiana Stepa – Rasari asupra mea Lumină lină… :

” Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfânta, pururea fecioara,
In noaptea gândurilor mele vina…. ”

Tatiana Stepa – Pe patul părăsit… :

” Se-mbraca-n demnitate amaraciunea
Duminica de ieri si-a scos coroana
Saruturile tac, zi trista lunea
Ramas bun ochi, ramas bun targ
Ramane rana…… ” …

Tatiana Stepa – duminica de ieri :

Imparte Doamne Cu Mine Durerea din Lacrima Care Te Striga si Da-Mi Alinarea Si Da-Mi Mangaierea imparte Cu Mine Durerea imparte Doamne Cu Mine tăcerea… împarte Doamne cu Mine Iubirea…

Aşa cred şi simt eu… Tatiana surâde ştiind că o vom cânta şi zâmbii mereu, zâmbet ! Tatiana Stepa, mugur de zâmbet răsărit din lacrimi nevăzute, mereu izvor de mângâieri sufletelor, Licăr de Lumină Lină… nouă, celor ce-o vom iubi şi zâmbi cu Respect, mereu !

Astăzi, 7 august, sub Semnul lui 7, debutează GUITAR FOLK-ROCK FESTIVAL GĂRÂNA 2009 ! Tatiana Stepa va fi prezentă… aşa să ştiţi şi s-o zâmbiţi cântec pe Doamna Folkului, Rugul Viu, Licăr de Lumină ! În Poiana Lupului din Gărâna, TATIANA va fi omagiată prin cântec, surâzându-şi tristeţile-n alb, zâmbind publicului de pe.. ” steaua ei, pe care s-a mutat spre hodină ”… Lacrima-i zâmbet va licări de fiecare dată când îi vom fredona versurile, fărâme de Lumină Lină , unul din Sufletele care rămân şi după ce pleacă…

”….Dar vă las şi bucuria

Şi tot cerul meu de stele

Vă las singura avere,

Vă las cântecele mele.…. ”

( TATIANA STEPA )

Tatiana Stepa ! Respect !!!

Sibilla&Lucas

]]> http://mentalitati.wordpress.com/2009/08/07/tatiana-stepa-a-tineretii-mele/ Fri, 07 Aug 2009 10:39:36 +0000 mioriticul http://mentalitati.wordpress.com/2009/08/07/tatiana-stepa-a-tineretii-mele/

Ce inseamna pentru mine Tatiana Stepa? Ceea ce inseamna oricare dintre membrii Cenaclului Flacara si, mai tarziu, ai Cenaclului Totusi Iubirea.  Parte din tineretea mea. Astazi, la 8 dimineata, Tatiana si-a facut drum printre ingeri si pasari si s-a dus acolo unde vom merge cu totii, in amintire. Din 2004, Tatiana astepta sa moara. Cancerul cervical nu te iarta, asa cum nu te iarta nicio alta forma de cancer. Poate este un cliseu ce spun dar Tatiana va trai mereu prin muzica ei.

Aprind o faclie pentru Tatiana Stepa, asa cum aprindeam in noptile de cenaclu, cu multi ani in urma…

Mai puteti citi despre ce a inseamnat Tatiana Stepa la Isabellorelai, la  Pantaleonescu, pe SlagarTops,  pe Reporter Virtual, in Stiri la pachet, la A small feather in the wind…, la Artistu, la Cristi Lisandru, la Pleiada, la Iyli, la ciococioco si la multi alti bloggeri. Va multumesc tuturor in numele generatiei mele.

V-o mai amintiti pe Tatiana Stepa? Cu siguranta va amintiti “nebunia colectiva” de la Cenaclul Flacara, vocea puternica a lui Adrian Paunescu planand peste multime si marea de lumanari aprinse care se unduia in noptile in care cenaclul poposea in orase. Una dintre vocile minunate ale acelor vremuri era cea a Tatianei. Gorjeanca s-a lansat la Cenaclu Flacara, in septembrie 1982, pe stadionul din Fagaras cu melodia “Si-am sa-mi fac o doina”. In timp, a devenit membra a cenaclului “Totusi Iubirea” si a cantat peste romanii din tara si din diaspora in peste 1000 de spectacole.

In aceasta dimineata, la ora 8, Tatiana s-a stins, la Spitalul Militar din Bucuresti. Suferea de cancer de col uterin inca din anul 2004. Duminica seara a cantat pentru ultima oara romanilor, intr-o emisiune televizata in direct.

Mergi cu ingerii, Tatiana si iti multumim pentru generozitatea ta!
Condoleante, familiei!

20 Iulie :  Sfântul Ilie Stăpânul Fulgerelor, Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene, Ziua Energeticianului şi ziua de naştere a Poetului Adrian Păunescu. ” Totuşi Iubirea peste blestem ! ”

Ziua Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene :

20 Iulie, o Zi de Mare Sărbătoare,creştinii îl cinstesc azi pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul şi tot în această zi, sărbătorim Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene, precum şi Ziua Energeticianului.

Astăzi, de ziua lor, piloţi militari zboară pentru Forţele Aeriene Române, familii, prieteni, români,  pe elicoptere, avioane de vânătoare sau de transport…

În anul 1913, pionierii aviaţiei româneşti l-au ales ca ” patron spiritual al aviaţiei ” pe Sfântul Prooroc Ilie.

Primul zbor efectuat de către Românul Aurel Vlaicu în 1910, este marcat şi sărbătorit în data de 17 iunie, Ziua Aripilor Româneşti ”.

Aurel Vlaicu a proiectat un nou avion, Vlaicu III, integral din metal, în 1913. Acesta poate fi considerat primul avion din lume construit în întregime din metal.

http://www.orastieinfo.ro/

În 13 septembrie 1913,  s-a prabusit lânga comuna Branesti (aproape de Câmpina), pierzându-si viata.

Ziua Energiticianului. Trofeul Energiticianului :

Prin Decretul 507/1972 se decide ca Ziua Energeticianului să fie ” acompaniată ” în întreaga ţară de manifestări de breaslă şi întreceri profesionale sub egida ” Trofeul Energeticianului ”.

În anul 1992 se marchează ca 20 iulie să devină sărbătoarea Zilei Energeticianului, considerând că Sfântul Ilie este stăpânul fulgerelor şi devine astfel patron spiritual al tuturor energiticienilor.

Energiticienii prin munca lor, proiectează, realizează, exploatează şi întreţin complexul sistem de producere şi distribuţie a energiei electrice. Ei sunt ” soldaţi ai luminii ”.

20 Iulie : Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene, Ziua Energeticianului, prilej de-a ura Sărbătoriţilor Zilei patronate de Sfântul Ilie Tezviteanul : sănătate, împliniri, bucurii şi linişte sufletească !

Cer Senin Aviatorilor, Linişte Apărării Antiaeriene, Spor şi Lumină Energeticienilor, La Mulţi Ani, tuturor !

Totuşi Iubirea peste blestem…

20 Iulie este ziua de naştere a Poetului Adrian Păunescu, cel care a înfiinţat Cenaclul Flacăra, şi cel ce va rămâne licăr de lumină sufletelor noastre cu : ” Totuşi Iubirea peste blestem …

Octavian Lazar – Totusi iubirea peste blestem :

Totuşi Iubirea peste blestem…

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.

( Adrian  Păunescu )

Vă mai amintiţi… ” Să fie Pace în Lume… ”, versuri, Adrian Păunescu… :

Să fie Pace în Lume…

Sa fie pâine pe masa
Si toti ai casei acasa
Si grâu-n brazda sa iasa
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Si ale lumii guverne
Sa stie bine-a discerne,
Nevoia vietii eterne,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Sa fie-o blânda lumina,
Si nu rachete-n gradina,
Doar vesti frumoase sa vina,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Ca focul rau sa nu arda,
Cât viata-n noi nu e moarta,
Sa stam cu totii de garda
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare Si pâine
Si pentru ziua de mâine
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

De-o pace dreapta mi-e sete,
Plenara-ntregii planete,
A hotarât ce se vede,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt

Ministrii lumii sa n-asculte
De interese oculte,
Ci de vointele multe,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt…

( Adrian Păunescu )

http://www.versuri-si-creatii.ro/

La Mulţi Ani, Maestre ! Să fie Pace în Lume, căci, da, Totuşi Iubirea e peste blestem… Cenaclul Flacăra rămâne fărâmă de suflet nemuritoare ! Doamne Ajută !

Sibilla

informaţii preluate de pe surse : google.ro,  www.orastieinfo.ro, www.versuri-si-creaţii.ro

” Totuşi Iubirea peste blestem ” – youtube

imagini preluate din presaonline şi google.ro, www.orastie.ro

Am primit The History of Love cand eram in maternitate, am citit cateva pagini si m-am oprit pentru ca ma facea sa plang.

Nu voi scrie prea multe despre aceasta carte. Ma bucur ca am citit-o. Este amuzanta si trista. Este simpla si complexa. Este despre oameni care traiesc si oameni care mor, cateodata aceiasi. Este despre ea insasi.

Am un prieten căruia îi datorez cel puţin un sfert din cărţile bune din biblioteca mea. Acum ceva vreme mi-a făcut cadou Matei Vişniec, Păianjenul în rană. Teatru scurt şi ciudăţel. Am fost cam circumspectă şi nu m-am apucat de ea imediat, dar printre biberoane şi scutece, acum o lună şi ceva, s-a apucat mama s-o citească şi, ca să nu rămân mai prejos, şi eu. E fantastică. N-am terminat-o, mai citesc din când în când câte o piesă. Oricum, nu merge toată odată, e păcat, n-ai avea timp să te gândeşti la ea şi ai citi-o degeaba. Nu e o carte care se hăpăie, ci una care se degustă.

În Omul care vorbeşte singur am găsit o perspectivă foarte brutală asupra vieţii, sau mai bine zis, convieţuirii. Însă aproape mi-e teamă să mai scriu ceva, pentru că nu vreau să stric plăcerea de a o citi celor care n-au citit-o încă. Probabil însă că, într-adevăr, mulţi dintre noi ratează în felul ăsta mari iubiri şi nu doar atât.

Am mai citit o seamă de pagini din cartea Ilenei Vulpescu şi m-a lovit nu chiar o revelaţie, dar ceva asemănător: personajele ei par a fi sortite unui soi de iubire aparte. Valoarea supremă pentru ele este liniştea căminului şi armonia pe care, cel puţin personajele pozitive, nu riscă prea mult să le distrugă. Bărbaţii buni îşi iubesc nevestele dar mai calcă ocazional şi pe alături, femeile bune cam la fel, dar mai adesea doar cu gândul. Aparent, aventurile ocazionale sunt ca bolile copilăriei: inevitabile, e relativ neplăcut că se întâmplă, dar mai bine le faci mai devreme (cât trăieşti) decât mai târziu (adică deloc şi le regreţi). Nu mi-e clar ce motivează această perspectivă. De ce nu se întâmplă ca personajele pozitive să îşi părăsească partenerii (pe care îi respectă şi de care se simt ataşaţi, că altfel vorbim de alte motive) pentru Celălalt? De ce este acceptabil să ai aventuri, atâta vreme cât esti discret, politicos cu partenerul, aduci toţi banii în casă, etc, dar nu e acceptabil să îl laşi baltă ca să-ţi împlineşti nu ceva ce ştii dinainte că e un capriciu, ci ceva ce ar putea fi o iubire “adevărată” (cu scuzele de rigoare pentru clişeu). Nu e o întrebare tendenţioasă şi nici nu am un răspuns gata mestecat la ea.

Nu ma imaginam in postura de cititoare a blogului lui Adrian Paunescu, insa, urmare a  unei discutii avute astazi (“incarcata” zi -din toate punctele de vedere – am mai avut! ) am avut curiozitatea sa caut versurile poeziei sale Totusi, iubirea si astfel am “ajus” pe blogul sau…

In cautarea mea, pentru a-mi implini nevoia obsedanta de a cerceta ,   am descoperit (nu America ) si versurile poeziei Totusi iubirea peste blestem.
Chiar daca “romanul s-a nascut poet”, nefiind experta in arta creatiei literare, prefer sa ma abtin de la orice comentarii asupra versurilor, lasandu-va sa va delectati sufletele cu aceste doua poezii. Lectura placuta!

TOTUSI, IUBIREA

“Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.”

TOTUSI IUBIREA PESTE BLESTEM

” Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.”

Inchei acest post citand autorul : “Cred în continuare că există şi iubire şi blestem”.