Începând cu 3 octombrie 2009, blogul mrdignity.wordpress.com s-a mutat pe un domeniu propriu.

Noua adresă este:

mrdignity.com

Noul feed este: Link

mrdignity.com

După câteva zile de “ucenicie” autodidactă în administrarea unui site, am reuşit să pun bazele unei noi direcţii pentru blogul “Mister Dignity”. Mi-am cumpărat domeniul, am plătit hostingul pe (primii) doi ani şi am trecut la treabă!

Din mrdignity.wordpress.com, acest blog s-a transformat în mrdignity.com.

Blog de sine-stătător, mai multă independenţă, noi posibilităţi de exprimare, o altă imagine, tot atâtea motive pentru a scrie (mult) mai des, ceea ce promit că se va întâmpla.

Prin urmare, începând de astăzi, blogul mrdignity.wordpress.com îşi pierde sprijinul meu şi nu va mai fi întreţinut sub nicio formă, toată acţiunea mutându-se pe mrdignity.com, unde voi face tot posibilul să vă fiu o gazdă primitoare.

Nu vă rămâne decât să vă aduceţi la zi linkul de la “Bookmarks” şi să vă abonaţi la noul feed!

]]> http://mrdignity.wordpress.com/2009/09/27/pastrand-lucrurile-simple/ Sun, 27 Sep 2009 18:10:48 +0000 Mr D http://mrdignity.wordpress.com/2009/09/27/pastrand-lucrurile-simple/

În viaţă, pe cum începi să te dezvolţi, intelectual, financiar, spiritual…, simţi o nevoie constantă de a elimina toate elementele secundare, care deşi dau impresia că ar conta, nu fac altceva decât să te încetinească din drum.

A păstra lucrurile simple, de la numărul de fotografii pe care le pui pe conturile de socializare până la felul în care îţi dezvolţi relaţiile cu cei din jur, se poate deveni o metodă extrem de eficientă pentru a-ţi păstra calmul şi energia într-o lume nebună, unde, adesea, trebuie să lupţi de unul singur.

Deşi nu mai suntem copii, e foarte interesant că mulţi “maturi” după numărul anilor, se comportă şi visează la cai verzi pe pereţi, ca la 13 ani. Ceea ce nu ţine sub nicio formă de puritate, e pur şi simplu o mare pierdere de timp, într-un context în care dacă nu te mişti suficient de repede, vei rămâne cu siguranţă în urma celor din generaţia ta.

Păstrând lucrurile simple, conştient care îţi sunt prioritaţile, mereu nemulţumit de cine eşti şi ce ai, vei progresa.

Cu siguranţă…

Din nou la cursuri, din nou pe fugă, între biblioteci şi săli de cursuri, alte nopţi de sesiune, îndopat cu Red Bull şi panicat că mai am de citit sute de pagini…

Experienţa studentului se dezvoltă de la un an la altul, de la o situaţia la alta… şi fiecare etapă are părţi bune şi părţi nasoale. Şi poate că cel mai important lucru pe care trebuie să îl pui în practică e, indiferent de cât de bun ai vrea să fii în domeniul tău, că viaţa nu se rezumă numai la cursuri, examene, profesori şi colegi; că poţi face multe alte chestii care nu au legătură cu ceea ce înveţi sau cu profesia pentru care studiezi atâta amar de vreme.

Ce vreau să spun e că nu trebuie să te laşi manipulat de sistem sau de strălucirea de suprafaţă a unor oameni sau instituţii şi să uiţi de tine şi viaţa ta, doar pentru a fi dedicat trup şi suflet “cauzei”. Experienţa şi anii petrecuţi în diferite locuri m-au învăţat că, din toate situaţiile, trebuie să ieşi cu capul sus, mai bun ca ieri, conştient de ceea ce eşti şi, mai ales, neluat de fraier de absolut nimeni.

Iar dacă unele lucruri pe care le spui sau le faci, deşi corecte, se dovedesc incomode pentru cei obişnuiţi cu viaţa lipsită de zgomot, nu e pierderea ta.

Viaţa e o continuă şcoală, lecţiile nu încetează… însă dincolo de ceea vrei să faci, dincolo de ambiţii şi planuri, trebuie să recunoşti că nu poţi avea nimic dacă tu însuţi, înainte de orice, ştii cine eşti, ai încredere în ce poţi face şi nu te laşi, niciodată, dar niciodată, doborât!

Care e cel mai mare avantaj atunci când lucrezi într-o librarie, precum Waterstones? Logic, faptul că poţi pune mâna pe cele mai râvnite cărţi, în ziua lansării.

Noua carte a lui Dan Brown, având ca temă centrală Francmasoneria, a fost lansată în Marea Britanie pe 15 septembrie, dovedindu-se, deja, cartea anului, cartea pentru care unii sunt în stare să stea la coadă de la 4 a.m.

Simbolul pierdut continuă stilul scrierilor lui Dan Brown, enigmatic, asemenea unui puzzle interminabil. Personal, din cât am parcurs până acum, sunt înclinat să cred că noua carte e mult mai bine scrisă şi alcătuită decât “Codul lui Da Vinci”, iar documentarea pare a fi mult mai serioasă şi scenariile mult mai pertinente.

Fără îndoială, o carte care te ţine cu sufletul la gură, trecându-te de la suspans la exuberanţă, de la mister la crimă, de la realităţi istorice la proiecţii ale imaginarului.

Oricât de mult aş fi dorit să traduc şi să public aici măcar primul capitol, regulile copyright-ului nu îmi permit asta. Poate că e Dan Brown scriitorul codurilor şi misterelor, dar dacă vrei să citeşti primele rânduri din noua lui carte, în română, uite ce poţi face:

Copiază codul de mai jos:

.elaer tnus namor tseca nid eletnemunom i;153#& ;952#&tra ed eleseip ,ele;553#&niit;153#& ,elirulautir etaoT .eciteoN role;553#&niit;053#& lututitsnI i;153#& CSMS ,etatiruceS urtnep luoriB ,libizivnI luigeloC ,airenosamcnarF visulcni ,etatilaer nî ;952#&tsixe namor tseca nid elii;553#&azinagro etaoT “.oloca avednu taporgnî E” :azarf eni;553#&noc lutnemucod ,aenemesa eD .;952#&tucsonucen ;952#&naretbus ai;553#&acol o al i;153#& citna latrop nu al e;553#&nirefer edulcni citpirc u;952#&s lutxeT .iz;952#&tsa i;153#& oloca ;952#&lfa es lutnemucoD .AIC iulurotcerid lufies nî sihcnî tsof a tnemucod nu ,1991 nÎ :tpaF rolirupmiT rorutuT elA eterceS elirut;952#&;553#&;952#&vnÎ .”eli;553#&r;952#&c egnita a ;952#&r;952#&f ;952#&;553#&aer;952#&m ;952#&cetoilbib o-rtnirp abmilp ia-et muc i;153#& ac e iimul lusnes ed tneit;153#&noc ineved a ;952#&r;952#&f emul nî i;952#&rt A” .ereicerpa anilped mirpxe imî ,i;553#&ot iov ed ;952#&;553#&aF .a;553#&neirepxe i;153#& ele;553#&nit;153#&onuc ti;153#&;952#&tr;952#&pmî ua-i;153#& erac enaosrep esaoremun a soreneg lunijirps ;952#&r;952#&f sircs if tutup if ra un lunamoR .iem iirotitic ed ;952#&;553#&af ,sele;553#&nîenib ,i;153#& emul agaertnî nid iem iirotide ed ;952#&;553#&af ,yadelbuoD ed ;952#&;553#&af enidutitarg asnemi mirpxe imî ;952#&s irod ;153#&a ,aenemesa eD .lleduR leahciM ,uem luraterces i;153#& egnaL edieH ,uem luraserpmi ,namfuaK nosaJ ,uem lurotide :arcul a ed uigelivirp eleram tuva ma erac uc ineteirp iert ed ;952#&;553#&af ednuforp elem elirimu;553#&luM ehtylB urtneP 9002 ,ardnoL ,sserP mahtnaB tudreiP lulobmiS ,nworB naD

Intră pe acest site.

Lipeşte codul.

Dă click pe Reverse.

Ascultă şi citeşte!

Când lucrurile pe care trebuie să le faci întrec numărul de ore dintr-o zi şi pe cum trec zilele, acumulezi tot mai multă oboseală, stres şi agitaţie, ajungi să aştepţi weekend-ul cum nu ai mai făcut-o niciodată.

Şi dacă de luni până vineri tragi din greu să faci ceva consistent şi să devii cineva, weekend-ul e timpul pe care îl rezervi odihnei, relaxarii, distracţiei… tot ceea ce te face să te simţi bine, să ieşi din mediul tău şi să uiţi, măcar pentru două zile, de responsabilităţi şi seriozitate.

Trebuie să înveţi să fii nebunatic, spontan, să te bucuri de tot ce ţi se oferă şi mai ales să laşi naibii cămaşa şi cravata. Timpul pe care îl petreci cu prietenii, ieşirile, venirile, plecările, vizitele… e unic, n-ai vrea să se mai termine; şi cu cât faci mai multe, cu atât te simţi mai bine, plin de energie şi elan, deşi somnul nu e întotdeauna o prioritate de weekend.

Preţuieşte weekend-ul, fă ceea ce vrei, nu te mai gândi la chestii serioase şi bucură-te de viaţă, de prieteni, de fiecare secundă care ţi se oferă… viaţa e frumoasă! (Berea te va ajuta să înţelegi asta mai repede!)

Nu primeşti niciun ban, îţi iei din timpul tău şi adesea faci lucruri mărunte, dar eşti mândru că eşti voluntar. O schimbare de decor ce adesea te ţine pe linia de plutire, te relaxează sau îţi oferă şansa de a înţelege foarte multe despre oameni şi nevoile lor.

Orice de neimportant ar părea ceea ce faci, ajungi să te convingi că prezenţa ta contează şi te simţi din ce în ce mai bine când observi că, prin acţiunile tale, oricât de mărunte ar fi, ceva se schimbă.

Cât am fost student, în ţară, ideea voluntariatului îmi era total neclară şi era imposibil să regăsesc vreun sens în existenţa unor asociaţii studenţeşti pentru care voluntariatul exista doar la nivel de idee, iar contactul cu realitatea era inexistent. Asta poate şi datorită lipsei de fonduri şi a proastei organizări.

Ce faci ca voluntar în Marea Britanie? Eşti conştient că trebuie să dedici câteva ore pe săptămână, din timpul tău liber, eventual după orele de muncă sau în weekend, pentru o anumită cauză pe care o găseşti justificată: fie că petreci timp alături de copiii orfani, fie că ajuţi asistentele într-un spital sau răspunzi la telefoane într-un centru pentru bătrâni, vei produce o diferenţă, chiar dacă nu e nimeni care să te laude sau să îţi mărească vreun salariu.

Şi adesea nu ştii cine beneficiază mai mult: cei pentru care faci voluntariat sau tu însuţi. Nu de alta, dar după o zi stresantă, câteva ore petrecute cu oameni despre care nu ştii nimic, dar care au nevoie de ajutor, te pot face să uiţi de oboseală şi îndatoriri. Mai mult decât atât, ai şansa să descoperi atât de multe despre viaţa altora, atât de multe încât, dacă ai avea talentul necesar, ai putea scrie romane.

În definitiv, motivaţia pentru care fac voluntariat e faptul că în viaţă trebuie să înveţi să şi dai, nu numai să iei. Nu e tocmai uşor, nu e întodeauna plăcut sau comod, dar cu siguranţă contează pentru cineva…

Responsabilităţi,  cereri cărora trebuie să le faci faţă, întâlniri la care trebuie să ajungi negreşit. Timp liber din ce în ce mai puţin şi o existenţă foarte agitată. E semnul că după atâta timp în care aşteptai să simţi cu adevărat ce înseamnă a fi matur şi a face lucrurile aşa cum trebuie, ai ajuns să ai parte de toate astea.

Şi te simţi atât de împlinit când vezi că laşi ceva în urmă, că schimbi ceva în viaţa ta şi a altora şi că tot ceea ce visai cândva, începe să prindă viaţă.

Viaţa nu e niciodată uşoară şi ştiu că nu va fi uşoară niciodată… atâta timp cât munceşti, lupţi şi vrei mai mult. Şi poate că singura metodă de a ieşi din presiunea zecilor de responsabilităţi zilnice, e să fii cât mai organizat şi să încerci să nu laşi nimic la voia întâmplării… oricât ai fi de obosit seara, oricât de greu ţi-ar fi de greu să te trezeşti dimineaţa şi să faci tot ceea ce ai de făcut.

Un om cu adevărat matur e un om responsabil, care face tot posibilul să ţină sub control tot ceea ce poate fi controlat şi încearcă să prevadă, să planifice în avans. În tot acest proces, timpul, factorul esenţial, poate deveni prietenul sau duşmanul tău… şi adesea nu sunt destule ore într-o zi pentru a face câte ţi-ai propus.

Totuşi, a fi matur, responsabil şi calculat nu presupune să fii un castrat social şi să te închizi între patru pereţi sau să devii obsedat de şcoală sau muncă. E-adevărat, viaţa presupune destule sacrificii, dar trebuie să înveţi să te relaxezi, să iubeşti, să fii nebunatic. Viaţa, în felul ei, are şi momente bune, dar şi momente proaste; nimeni nu e scutit de realitatea asta.

Aşa că nu-ţi rămâne decât să nu te laşi sufocat de responsabilităţi sau greutăţi, dar nici să nu exagerezi, crezând că viaţa e numai seriozitate şi încruntare…

1. Pentru imagine. Să spui că ai terminat o şcoală în Marea Britanie, mai ales în Londra, Cambridge sau Oxford, da bine oriunde şi îţi permite să porneşti pe o cale profesională mai puţin bătătorită de restul lumii.

2. Pentru experienţă. Nu înveţi numai pentru examene, înveţi pentru viaţă şi pentru a pune în practică toate noţiunile însuşite. Anii petrecuţi la studii, diferitele locuri de muncă, orele de voluntariat, toate puse laolaltă, vor conta foarte mult când va veni momentul să te angajezi.

3. Pentru cetăţenie. Dacă eşti dornic de afirmare, dar te-ai născut într-o ţară precum Ghana sau Nigeria, unde lucrurile nu sunt prea strălucite, anii petrecuţi la studii în Marea Britanie sunt cea mai bună cale înspre “indefinite leave to remain” şi o viaţă mai bună.

4. Pentru bani. Nu poţi lucra prea multe ore în timpul anului universitar, dar în vacanţe “bagi” ore la greu, ceea ce îţi permite să câştigi bani frumoşi, pe care nu i-ai fi făcut în ţara din care provii, chiar şi dacă munceşti doar la McDonalds.

5. Pentru distracţie. Şcoală e şcoală, munca e muncă, dar timpul liber e sfânt! Şi cu atâtea cluburi şi locuri pe care le-ai putea vedea, nu te vei ajunge să te plictiseşti niciodată.

6. Pentru a fi altfel. Şansa de a trăi printre britanici şi de a vedea ce înseamnă să fii civilizat în orice împrejurare îţi va permite să te schimbi, să devii altfel şi să priveşti viaţa din perspectiva a ceea ce poţi face, cât mai bine, într-un timp cât mai scurt.

7. Pentru că nimic nu e imposibil. Când vezi cum erai cândva şi unde ai ajuns, când rememorezi toate episoadele din trecut, în care vroiai să faci ceva care să conteze, dar erai blocat din toate părţile, înţelegi că tot ce părea de neizbutit, prin perseverenţă, încăpăţânare şi foarte mult efort, poate deveni realitate.

Lecţiile vieţii nu se sfârşesc niciodată. Iar modul fantastic în care ajungi să descoperi noi lucruri te face să conştientizezi că singurul lucru pe care vei ajunge să îl descoperi cu adevărat eşti tu însuţi.

La capătul unui prim an unic, în care nu am învăţat, pe cât am experimentat, am ajuns să pot pune cap la cap alegerile din trecut cu “oferta” prezentului şi perspectivele zilei de mâine şi să decid ce e mai bine pentru mine.

Într-un oraş al străinilor, mi-am găsit cea mai primitoare casă, printre străini, am legat cele mai frumoase prietenii. Probabil că înţeleg cât e de important să ai parte de libertatea de a alege şi de a face lucrurile în stilul propriu.

O atitudine rebelă… probabil. Însă, pentru mine, singură lipsită de regrete.

O perioada foarte agitata pentru mine, cu examene de final de an si multa, foarte multa munca. Se petrec atatea lucruri grozave in fiecare zi, incat pana si ragazul de a scrie aici e alocat unor scopuri mult mai importante.

Acum realizez cat de mult conteaza sa fii ocupat pana peste cap cu lucruri care merita, de pe urma carora vei avea de profitat cu adevarat.

Sentimentul ca faci ceva util si ca nu iti irosesti timpul, irosindu-ti sansele…

Poate că în contextul economic actual, gândul că facem parte din marea familie europeană nu e atât de încântător, însă merită să recunoaştem că nu e deloc de lepădat faptul că avem acest drept.

Şi când spun asta, mă gândesc în primul rând la situaţia mea: dacă România nu ar fi fost în Uniunea Europeană, eu nu aş fi avut acum atâtea drepturi şi nu mi-aş fi permis niciodată să studiez în Londra.

 E-adevărat, suntem români şi adesea numai pentru asta trebuie să muncim de două ori mai greu pentru a demonstra cât suntem de buni, însă poate că asta face parte din datoria noastră faţă de Europa: să demonstrăm că merităm tot ce am primit şi că putem să ne schimbăm, atât imaginea negativă, cât şi obiceiurile proaste.

La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, Romania!

E uşor de înţeles faptul că în viaţă, nimic nu e întâmplător. Lucrurile nu ni se întâmplă pur şi simplu, de la sine; sunt efectele deciziilor şi alegerilor pe care le facem. Suntem influenţaţi de o serie de factori, ne vedem constrânşi să vedem lucrurile în funcţie de posibilităţile momentului, însă, în definitiv, modul în care ştim să alegem şi să identificăm cele mai bune opţiuni posibile ne va marca în mod decisiv viitorul.

Suntem îndrumaţi de puterea aspiraţiilor noastre şi vrem să credem că vom avea parte de ceva special. Totuşi, în viaţă nimic nu e gratuit şi lucrurile consistente, valorile care persistă, trebuie obţinute prin muncă, prin efort şi putere de caracter.

Ne făurim propriile idealuri, facem tot ceea ce credem că e mai bine pentru a le aduce la viaţă, renunţăm la ceva pentru a avea altceva mai bun, călăuziţi fiind în toate de puterea gândului că nimic nu e prea dificil, că nimic nu e imposibil atunci când înveţi să priveşti lucrurile prin prisma ţelului final.

A-ţi trăi visul, a crede în idealurile tale, mai ales când nimeni nu pare să înţeleagă unde vrei să ajungi… iată ce înseamnă să fii cu picioarele pe pământ: nu e suficient să îţi doreşti sau să visezi cu ochii deschişi, trebuie să munceşti, să cauţi, să întrebi, să fii mereu pregătit pentru ceva nou, să nu uiţi de unde ai plecat, să faci ceea ce trebuie să faci şi mai ales să nu uiţi unde trebuie să ajungi…

1. Trupele britanice iau parte la o ceremonie specială, cu ocazia transferului de putere asupra bazei militare de la Basra, Irak. Baza va fi preluată de armata americană, ceea ce apropie de final misiunea britanică pe teritoriul irakian.

2. O femeie ia parte la festivităţile tradiţionale marcate de sărbătorirea Zilei Reginei, în oraşul Apeldoorn, Olanda.

3. În timp ce majoratea ţărilor se pregătesc de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muncii, un muncitor din Bangladesh este surprins în timpul unei activităţi istovitoare, în oraşul minier Dhaka.

Cum se resimte criza financiară în capitala britanică, într-un articol pe care am avut onoarea de a-l scrie pe blogul celui mai tare blogger transilvănean, Makavelis.

Poate fi citit aici.

Când vine vorba de ceea ce poate face un om cu propria-i viaţă, cerul e limita! E-adevărat că uneori te vezi nevoit să faci faţă unor situaţii dificile sau să ai de-a face cu persoane imposibile, ceea ce te-ar putea determina să îţi pierzi elanul, dar în marea majoritate a situaţiilor din viaţa fiecăruia, tot timpul e loc de mai bine, tocmai pentru că progresul personal şi dorinţa de a fi din ce în ce mai bun, nu pot fi limitate de nimeni şi de nimic.

Acum, una e ambiţia stupidă de a face tot posibilul pentru a te ridica, fără să-ţi pese de consecinţe şi să te intereseze nu atât cât de bun devii, ci cât de sus ajungi (în facultate, un profesor avea o vorbă celebră: “Faci orice, urci peste cadavre, te ridici!“) şi alta e să crezi în tine, să vezi în toate împrejurările, posibilităţi şi să alegi din tot ceea ce ţi se oferă ce e mai bun pentru tine şi pentru viitorul tău.

E-adevărat că suntem oameni, supuşi greşelilor, adesea facem lucruri pe care nu le gândim prea mult şi ne vedem siliţi să suportăm consecinţele. Însă, în final, ideea de bază la tot ceea ce se întâmplă cu noi şi felul în care decidem să ne trăim viaţa e să vedem dincolo de orizontul limitat al existenţei de zi cu zi şi să pricepem că e loc de mai bine, că putem face mai mult şi că putem fi mai buni. De la chestiile mici şi până la aspectele majore, depinde de noi să vedem lucrurile în perspectivă.

Pentru că atunci când vine vorba de tine, de aspiraţiile, dorinţele şi aşteptările tale, nu trebuie să îţi impui limite, nu e corect să-i laşi pe alţii să-ţi impună limite. Şi nimic nu te poate ajuta mai mult în tot acest periplu decât ambiţia de a fi din ce în ce mai bun…

Nu că aş fi fost foarte curios, dar ajunsesem de la o vreme să mă întreb cum arată şi celelalte oraşe ale Marii Britanii, mai ales nu părăsisem deloc capitala. Iar ocazia mi s-a ivit tocmai de Paşti (cele de pe 12 aprilie).

Am petrecut patru zile în Glasgow, capitala Scoţiei şi am avut şansa de a experimenta pe viu atmosfera de Paşti: de la vigiliul pascal şi până la masa tradiţională cu miel şi “hot cross buns”, atmosfera de sărbătoare s-a făcut simţită pe deplin: în definitiv, oriunde ai fi, valorile care îi aduc pe oameni împreună rămân aceleaşi.

Ceea ce face ca acest timp al comemorării şi al bucuriei să fie trăit pe deplin…

22 martie e Ziua Mamei în Marea Britanie.

Zi în care Jade Goodie, la numai 27 de ani, a pierdut lupta cu cancerul şi a părăsit lumea aceasta. “O femeie curajoasă”, aşa cum a descris-o astăzi premierul britanic, Gordon Brown, lasă în urmă doi băieţi şi amintirea unui exemplu viu de curaj, determinare şi putere interioară. Un reportaj BBC pe această temă, aici.

Nu ţi s-a întâmplat să simţi că zilele trec pe lângă tine şi toate eforturile pe care le faci pentru a merge mai departe, te fac să crezi că, de fapt, nu apuci să trăieşti mai nimic; că treci de pe o zi pe alta fără ca nimic consistent, cu adevărat important, să se întâmple în viaţa ta?

E o stare pe care o experimentam în trecut, când eram nevoit să fac o mulţime de lucruri lipsite de rost, despre care ştiam că nu vor conduce nicăieri, dar totuşi, trebuiau făcute, pentru că altfel nu s-ar fi putut, altfel nu m-aş fi putut plia pe cerinţele “sistemului”.

De câte ori nu ni se întâmplă să fim nevoiţi să facem anumite lucruri care nu mai corespund cu dorinţele noastre, cu ceea ce am vrea noi de la viaţă, cu ceea ce simţim că e cel mai bine pentru noi? În goana nebună a existenţei, în lupta mai mult sau mai puţin conştientă cu lumea şi prejudecăţile ei, adesea ajungem să uităm de noi înşine, de cine suntem şi de lucrurile pe care le merităm, pe care trebuie să le avem. Ne luăm după vorbele altora, credem cu naivitate că un altcineva are răspunsuri mai bune pentru toate frământările noastre, când, de fapt, noi suntem cei care trebuie să găsim răspunsul.

A alege ce e mai bine pentru tine şi viitorul tău, a ignora prejudecăţile celor din jur şi a cauta cele mai bune soluţii atunci când ajungi să conştientizezi că pentru tine, tu trebuie să fii cel mai important, iată un prim pas spre a trăi cu adevărat. Şi a nu lăsa ca lupta fiecărei zile să nu fie nimic altceva decât un zbucium mut pentru supravieţuire, de pe-o zi pe alta, fără să ştii prea bine ce faci şi ce se va alege cu tine.

A trăi cu adevărat înseamnă a fi curajos, a lua viaţa în piept, cu toate aspectele ei, a cauta ce e mai bun pentru tine şi nu pentru cei care te doresc într-un fel sau altul. A trăi presupune să rişti, să pierzi uneori, să rămâi singur, să cazi, să fii uitat, însă fără a-ţi pierde încrederea în tine, fără a lasă ca tot ceea ce ţi se întâmplă să te dărâme sau să îţi oprească entuziasmul de a fi, de a cunoaşte, de a face.

Când iubeşti viaţa, când ai puterea de a te cunoaşte şi de a te accepta aşa cum eşti şi când poţi spune că nu regreţi nimic din deciziile trecutului, pentru că ai ales ce era mai bine pentru tine, înseamnă că ai înţeles ce înseamnă a trăi…

Nu mai e demult o noutate faptul că Barack Obama e un preşedinte ieşit din tipare, care preferă apariţiile publice mai mult decât comunicatele seci din spatele Biroului Oval. Apariţia sa recentă în emisiunea lui Jay Leno descrie o astfel de atitudine.

Mai jos, gluma legată de jocurile olimpice pentru oamenii cu dizabilităţi, care a provocat multe discuţii în ultima vreme:

Fără îndoială, lunile pe care le-am petrecut până acum în Londra au fost cele mai importante din viaţa mea de până acum. Ar fi atâtea de povestit, atâtea subiecte de învârtit pe faţă şi pe dos.

Doar că acum, mai mult ca niciodată, resimt foarte acut lipsa timpului pentru a face ceea ce făceam cu atâta uşurinţă în trecut. Fiecare zi e destinată unui anumit scop şi simt cu adevărat că nu pierd deloc vremea.

În doar câteva luni, întregul meu univers de cunoştinţe s-a transformat fundamental. De la un nou mediu de viaţă, noi profesori, noi colegi şi o noua abordare a existenţei şi până la lucrurile mici, care ţin de confortul vieţii şi împlinirea de a studia şi de a munci pentru a te întreţine, toate aceste elemente mă fac să mă gândesc cât de mult te poate maturiza o asemenea transformare.

Atâtea-ar fi de spus şi sunt conştient că nu voi avea niciodată timpul necesar pentru a descrie totul, aşa cum se cuvine. Însă lucrurile care contează, lecţiile de viaţă din care merită să înveţi ceva, care te fac să mergi mai departe şi să nu opreşti progresul personal, toate acestea vor rămâne prioritare pentru mine. Şi le veţi regăsi scrise aici.

 Nu are rost să mai spun că atunci când ai impresia că eşti prea bun sau că nu ţi s-ar putea întâmpla nimic rău, vei avea parte tocmai de opusul a ceea ce crezi cu atâta convingere. A-ţi cunoaşte adevărata valoare şi a fi conştient de propriile limite, iată două aspecte pe care trebuie să le ai în vizor zi de zi, de care trebuie să fii conştient mereu.

Pentru că atunci când vine vorba de ceea ce ne stă în putere, ce putem face sau cât putem cunoaşte, incertitudinea domină totul.

E o prostie arogantă să crezi că poţi face o şmecherie la nesfârşit fără să te prindă cineva, e o absurditate să crezi că tacticile tale sunt cele mai deştepte şi nu-ţi vei găsi niciodată naşul. La fel, şi atunci când te crezi stăpân pe situaţie, de neatins şi imposibil de înfrânt, regulile vieţii îţi vor demonstra tocmai contrariul.

Şi lecţia cea mai importantă pe care o înveţi din astfel de situaţii e că trebuie să accepţi că nu poţi profită la maxim de bunăvoinţa unora şi de portiţele de scăpare ale sistemului. Într-un final, vine momentul să plăteşti…