Uneori…

Ştii, azi am fost doar.. rea. Demult n-am fost… Mi-am azvârlit tăceri în tâmpla nourilor,  n-aveau rost…

* Ce dacă-mi sunt orfane cărţi şi ceaiul, pana, anotimpuri? Câteva ore n-au să fugă nicăieri, mă-ntorc oricum… revin mereu din alte timpuri…

Hai, nu te supăra…  ştii că-s cu toane, ploi… zburaseră prea multe-mi gândurile pe fereastră fără * noi *… doar m-am plimbat cu toamna peste case, străzi… şi-am împărţit surâs şi lacrimi, ca să vezi…

Uite, te-alint, ţi-aduc şi ţie flori de colţ sărut pe o mirare … că dacă-mi ierţi * scăpări *, Cuvântul nu-mi mai doare… Aşa-i că-ţi frângi tristeţi în ale mele zâmbet, cânturi.. ? Ştiu că îţi fi-va dor, dar mie… rânduri, rânduri… *

Ce spui ? Nu ai găsit răvaşul pe birou, nici călimara… soba stinsă… ? Eeee… măi să fie… să fi uitat să-ncui, da şi fereastra-ntredeschisă… ? Să fi fost tare cătrănită, de m-am şoptit afară ciută ostenită… Ce mai contează, sunt aici.. l-am regăsit pe * noi *… Nu mă plac rea. Mi-e sufletul întreg şi cald, că mă asculţi… că eşti, cum mă zâmbeşti şi mă tresari * hai înapoi… *… Şi-am fost departe tare, da te-am auzit… mă strigi ca nimeni altul * Niko * şi-am venit…

Sibilla

Nana Mouskouri – The Power Of Love…

te iubesc, zâmbet, mie, Lumină…

tu ştii că-s mai caldă, mai lină,

prin tine, mă-nalţ…

Dragostea… Apa Vie a celor însetaţi de Sublim, celor ce cred în Miracol.    ( Sibilla )

Sibilla

muzica – youtube

imagine preluată de pe google.ro

]]> http://olumedecuvinte.wordpress.com/2009/11/29/moments/ Sun, 29 Nov 2009 16:21:00 +0000 aNNa http://olumedecuvinte.wordpress.com/2009/11/29/moments/

- Hai sa bem o cafea de dimineata si un suc de portocale!
- Dar tu nu bei cafea.
- As bea de dragul tau!
- Dar tie iti place sa dormi pana tarziu.
- M-as trezi de dimineata, tot de dragul tau!

- Hai sa ne plimbam de mana prin parc, acum cand vremea este inca frumoasa!
- Dar tie nu iti place sa mergi pe jos.
- Cu tine de mana as merge pe jos si sute de km!
- Dar in parc ai mai fost, nu ar fi prima data.
- Ar fi prima data cand as merge cu tine.

- Hai sa petrecem o zi intreaga numai noi doi, sa radem, sa dormim, sa ne uitam la filme proaste, sa ne iubim, sa gatim, sa dam foc la bucatarie, sa ne tinem in brate, sa mergem sa la cumparaturi impreuna si sa ne certam cazci eu vreau lapte si tu vrei cola.
- Dar nu e timp, poate am sau ai alte lucruri de facut.
- Sa stii ca eu le-as lasa pe toate pentru tine, sau macar mi-as face timp.
- Poate te-ai plictisi.
- Nu m-as plictisi niciodata de tine!
- Filme am vazut atatea, ce rost are sa le mai vedem odata?
- Le-as vedea de 100 de ori cu tine.

- Hai sa ne povestim unul altuia ce ne place unul la altu, ce ne place in general, ce ne deranjeaza, ce smtim cu adevarat, ce ne supara, cum ar vrea sa stea lucrurile si ce asteptari are fiecare.
- Dar poate ceea ce vrei tu, mie nu o sa mi se para ok?
- Nu conteaza, important e sa stim, putem sa ne acomodam unul dupa celalalt.
- Poate ceea ce tu simti, eu nu simt?
- Macar suntem sinceri si stim ce vrea unul si celalt, nu avem astepai false, nu ne facem vise in van.

- Hai sa ne facem planuri pentru sarbatori, pentru vacante, pentru urmatoarele ore.
- Dar daca nu o sa putem sa ne tinem de ele?
- Si ce daca, ai uitat ca e frumos sa visezi, si cu riscul de a fi dezamagit ca nu se implinesc.

Zile triste, zile singure sau poate doar eu sunt trista si poate doar eu sunt singura. Cu toate astea zilele triste vin dupa ce tu incepi sa absentezi din viata mea. Desi la inceput nu-mi dadeam seama acum realizez ca e greu. Dupa ceva vreme realizez unde am gresit. Realizez ca atunci cand imi spuneai aia nu e bine chiar nu era bine. De ce mereu tanjim dupa un lucru abia dupa ce il pierdem si nu invatam sa-l apreciem la adevarata lui valoare cand inca il avem?

De ce e lumea asa egoista uneori? Sau poate doar eu sunt cea egoista. Nu mi-a spus-o o singura persoana, dar am zis ca trebuie sa fie o aiureala. Chiar asa era – eram egoista. Ma gandeam la mine mai mult decat la tine, greseam si dupa realizam, scuze nu aveam eu treaba cu ele si tot asa. Toate astea au distrus eforturile noastre de a duce acest lucru mai departe. Toate astea m-au distrus pe mine in momentul de fata. Toate astea ma fac sa fiu acum o persoana singura, care nu prea mai zambeste si care se retine de la orice. Oricum si indiferenta are partile ei bune. Acum am constientizat ca uneori e o greseala sa te destainui in fata unei persoane pentru ca devii vulnerabil. Tot acum am constientizat ca trebuia sa tin cont de tine mai mult, sa las de la mine si mai mult si sa gresesc mult mai putin. E greu sa trec peste, dar o voi face intr-un final pentru ca asta e firea umana. Nu mereu putem pastra ceea ce credem noi ca e al nostru.

Se spune ca spatiile dintre degete sunt create pentru ca alte degete sa umple acel gol. Tu ai fost persoana care a umplut nu numai golul de acolo, dar si cel din suflet. Ai fost persoana care a fost alaturi de mine cand eram trista, ai fost persoana care s-a bucurat alaturi de mine cand nu mai puteam de fericire. Am trecut amandoi prin momente frumoase si momente triste, momente care ne-au maturizat pe amandoi, momente care ne-au invatat pe amandoi ce greseli sa nu mai facem. Chiar daca am avut parte de acest sfarsit nu regret nimic si as mai porni inca o data alaturi de tine chiar daca as sti prin ce urmeaza sa trec.

Dragii mei firea omului e sa mearga mai departe. Orice s-ar intampla nu va opriti la primul lucru sau prima persoana intalnite. Continuati sa mergeti mai departe pentru ca nimic nu tine o vesnicie. Invatati din greseli si creste-ti impreuna cu amintirile care le adunati pe parcursul vietii.

Brillante, definitivo, total y dolorosamente realista, George Carlin.

George Dennis Carlin (Nueva York, 12 de mayo de 1937 – Santa Monica, 22 de junio de 2008) fue un cómico de Stand-up Comedy, actor y figura de la contracultura, conocido sobre todo por su monólogo Siete Palabras que no se pueden decir en televisión, grabado en su disco de 1972 Class Clown.
El humorista en una actuación en directo.

Fue nominado en el segundo puesto en la lista de la red de cable Comedy Central entre los 10 comediantes stand-up más importantes, por delante de Lenny Bruce y por detrás de Richard Pryor. Fue invitado varias veces al The Tonight Show durante la era de Johnny Carson y fue también la primera persona en ser anfitrión del popular show de la TV norteamericana Saturday Night Live.

Tras haber grabado veinticinco discos, catorce especiales de la HBO, publicado cinco libros, haber participado en varias películas y protagonizado su propia serie de televisión, Carlin murió el 22 de junio del 2008 a causa de un fallo cardíaco.

Nu stiu cum imi e dor de tine cand mi-e dor de noi doi cautandu-ne trupurile in liniste, sau nu, mai frumos era totusi cu rasete, comentarii, indicatii. Oricum de noi discutand in noapte, eu cu capul pe pieptul tau, tu mangaindu-ma incet incet incet..De mine trezindu-ma nesufocata dimineata in bratele tale. Mi-e dor sa bem vin impreuna, sa imi povestesti chestii serioase, sa te ascult si sa iti pun intrebari, sa te admir si sa te ador de aproape, de atat de aproape. Cand ai venit atunci la mine la serviciu si mi-ai adus junk food, cel mai frumos lucru pe care l-am primit vreodata. Trec anii si de la an la an mi-esti si mai drag, si mai aproape, iar vocea ta de azi, cand aproape ma pregateam sa te cert, mi-a confirmat, daca mai era nevoie, ca nu gresesc, ca esti al meu, al meu, al meu. Si ca nimic nu poate schimba asta.

Incep acest post cu o mentiune: imi cer scuze fata de cei care au intrat pana la ora asta (18.00) asteptandu-se sa citeasca cel de-al patrulea post al seriei “Puterea autodezvoltarii”. Problemele tehnice ale furnizorului de internet, mi-au limitat accesul la blog.
Capitolul 4 – Fii tu insuti! “Daca am face cu totii lucrurile de care suntem cu adevarat capabili, am fi surprinsi!” (Bob Proctor)
De multe ori, avem tendinta de ne comporta asa cum ceilalti se asteapta sa fim. Devenim eticheta pe care ei ne-au lipit-o in frunte.
De aici se naste o intrebare: cine a fost primul? Individul sau eticheta?
Cu siguranta, eticheta. Oamenii din jurul nostru – inclusiv familia – ne-au cunoscut la un moment dat al dezvoltarii noastre, ne-au vazut intr-un anumit punct al starii reale.
Eu personal, sunt inca uimita de reactiile parintilor mei cand vorbesc cu ei … mi se pare ca le aud gandurile spunand: “Parca nu mai e copilul meu care ieri, alaltaieri avea 15 ani …”
Nimeni, oricat de intim ne-a fost, oricat de mult a impartit cu noi, nu ne poate cunoaste pana in adancul sufletului … pentru ca viata este o succesiune de cicluri … cu toti cei care ne-am intersectat, impartim cate un ciclu sau poate mai multe, dar niciodata toate cliclurile!
Deci, uita-te in oglinda si stabileste cine esti TU! Nu cine vrea mama, iubitul / iubita, seful, amicul sa fii … Doar tu, in toate ipostazele tale … TU.
Este singura forma prin care vei intelege cum sa mergi mai sus in evolutia ta spirituala. Nu te uita nici in stanga, nici in dreapta … drumul tau este in fata si este doar al tau.
Dumnezeu ne-a dat tuturor cate o “parcela” din infinit. Tine doar de tine ce alegi sa faci cu ea.
Somn usor, ne “vedem” maine!

Quatro dias longe da realidade, quatro dias longe da rotina, quatro dias longe do teu fantasma para te esquecer, para te deixar ir.
Para arrumar esta cabeça que está um caos e que tem magoado alguém muito especial que é tudo o que tu não és e que não és capaz de ser.
Vou conseguir libertar me de ti, vou conseguir ultrapassar esta tormenta, vou conseguir vencer este marasmo.
Vou deixar de me sentir presa, vou te deixar ir, vou te deixar morrer.
Espero que desta seja de vez…
Vou parar de pensar… Agora!

Ahora resulta que, como los déjà vu, los orgasmos son una especie de ataque epiléptico. Una no puede vivir tranquila, con sus vicios, sin molestar a nadie. ¿Qué pretenden conseguir, que no quiera tener ni un orgasmo más? Yo ya sabía que los orgasmos no suelen traer casi nada bueno: te nublan la vista, te aceleran el pulso, te provocan la segregación de hormonas que te confunden más que el peor psicotrópico y te hacen hacer tonterías. Ya sé que no soy muy de fiar cuando digo “no, nunca” y que esta vez, y tratándose de lo que se trata, menos todavía, pero no puedo evitar decirlo: no voy a buscar más tener un orgasmo. Lo prometo. Me niego. (Esto me suena conforme lo escribo a lo de “no vuelvo a beber”, “no salgo nunca más”, “con ése, jamás de los jamases” y veo que tengo cruzados los dedos de las manos, de los pies y estoy por llamar a toda mi agenda del móvil para que todos crucen sus dedos por mis orgasmos o que alguno los dedillos que le den a “Aceptar llamada” se dedique a demostrarme que no pasa nada por poner los ojos en blanco por un rato). Es que los científicos no piensan en las consecuencias de sus estudios para un importante sector de la sociedad. Los hipocondriacos también somos personas con necesidades fisiológicas.

Y eso que he concluido que no soy una persona viciosa. Yo, que me tengo por cualquier cosa menos por un ser racional, he logrado un punto de control en el que no hay casi nada que me perturbe el ánimo: que no hay Bombay Zaphire, el Tanqueray me vale; que no hay chorrito de limón natural, me quedo con el Pulco; que un día me fumo un pitillín, me puedo pasar dos meses sin que me vuelva a apetecer probarlo. Lo tengo todo bajo control. Salvo lo de los ataques epilépticos por emoción sexual. Eso no se hace. Me voy a traumatizar al final, lo estoy viendo.

Y hablando de correr, en tema de deporte nadie contradice a los médicos. Que es buenísimo para la salud. Y una mierda (con perdón). Yo lo pondría en cuarentena hasta que se hagan estudios más completos. Yo como prueba aporto mi experiencia. El domingo pasado paseaba plácidamente por los bajos del río y no hacía otra cosa que escuchar jadeos a mi espalda. Un miedo que pasé… y eso que estoy acostumbrada a escuchar soniditos de esos por detrás, que parece que los atraigo, pero siempre tengo controlado al sujeto que los produce. Otra cosa es oír cada dos minutos a uno diferente que, cuando pasa por tu lado intuyes que está al borde la congestión, rojo como un tomate, sudado perdido y con cara de cualquier cosa menos de estar sano… casi igual que a los que veo después de un orgasmo… Si es que eso constata que tampoco puede ser bueno correrse.

Mira que hay clases de orgasmos. Están los intensos pero cortos; los simultáneos, que existen; los tourmalet, que van escalando posiciones; los tristes, que son premonitorios del fin de una relación (estos también me dan miedo porque el último polvo siempre es el peor), y ahora resulta que voy a tener que añadir los polvos epilépticos. Esta noche sueño.

Ángela me dice que ella es de medidas transitorias que se convierten en soluciones definitivas. Yo no, yo soy más de medidas definitivas que se convierten en soluciones transitorias (ya profundizaré en esta nueva cualidad). A ver qué sale de esto. ¿Y los sueños húmedos? Ay, que ya es muy tarde y tengo que dormir…

There will be an End of the Semester/NaNo WriMo wrap up party on December 5th at 6 p.m. It will be held at Dr. Moore’s home located at 474 N. Washington Street in Tiffin, Ohio. There will be plenty of food, but additional dishes are welcome. Bring your own drink if it is something specific. Hope to see you all there!

Te regalo mi cintura
y mis labios para cuando quieras besar
te regalo mi locura
y las pocas neuronas que quedan ya

Mis zapatos desteñidos
el diario en el que escribo
te dio hasta mis suspiros
pero no te vayas más

Porque eres tu mi sol
la fe con que vivo
la potencia de mi voz
los pies con que camino
eres tu amor
mis ganas de reír
el adiós que no sabré decir
porque nunca podre vivir sin ti

Si algún día decidieras
alejarte nuevamente de aquí
cerraría cada puerta
para que nunca pudieras salir
Te regalo mis silencios
te regalo mi nariz
te regalo hasta mis huesos
pero quédate aquí

Kontroldarba laikā, skolnieks: “Skolotāj, kāpēc 2.variants ir vieglāks?” Skolotājs: “Paskaties tač savā lapā – ir tikai viens variants!”

…Continua pure così ad andare avanti per la tua strada, fai come se io non esistessi ci mancherebbe altro!

Tu e i tuoi impegni e il tuo lavoro e i tuoi parenti e tutto il tuo mondo nel quale non mi farai mai essere parte…continuerai a tenermi in fondo a tutto quanto, sempre l’ultima a sapere le cose e sempre la prima a doversi accontentare e “fare spallucce” davanti ai tuoi NO.

Tu sei tu e io sono io, non esiste nessun “noi” per te, anche se non lo dici è palese dai fatti che sia così…frasi vuote i tuoi ti amo se poi  concretamente dimostri il contrario! Perchè non ci riesci?! Perchè stai con me?!

Ho la chiara sensazione, giorno per giorno, che questa storia non avrà futuro…così com’è non ha basi per procedere a lungo e forse tu meglio di me lo sai già…sono triste, demotivata, svuotata. Io ti do tutto di me stessa ma mi sembrano risorse buttate al vento. Non te ne fai di niente di queste risorse che io investo su di te e su di noi! (questo troppo troppo debole “noi”)

testo:
Scritta da: Gen Rosso
Pane del cielo, sei Tu Gesù,
via d’amore: Tu ci fai come Te.
No, non è rimasta fredda la terra;
Tu sei rimasto con noi
per nutrirci di Te.
Pane di vita,
ed infiammare col tuo amore
tutta l’umanità.

Sì, il cielo è qui su questa terra;
Tu sei rimasto con noi
ma ci porti con Te
nella tua casa
dove vivremo insieme a Te
tutta l’eternità.

No, la morte non può farci paura;
Tu sei rimasto con noi.
E chi vive di Te
vive per sempre.
Sei Dio con noi, sei Dio per noi,
Dio in mezzo a noi.