unde chifteaua e piftea şi lopăţica devine lopâţică

Fick inlägg publicerat i Tidningen Market, se länk om ni vill läsa

http://www.market.se/Asikter/Debatt/Handeln-spelar-huvudroll-i-stadsutvecklingen/

Un individ de nationaliatate romana, ocupand functia de ambasador al Romaniei la Londra, are pretentia ca cei de la Top Gear sa isi ceara scuze pentru afirmatiile urate pe care le-au facut la adresa tarii noastre. Afirmatii care sunt adevarate. Insa noi ne cacam pe noi ca ne-au jignit. Top Gear a fost probabil cel mai bun lucru care i s-a intamplat turismului romanesc. Iar noi evident, ne facem de ras. Iar.

Ar trebui sa ne cerem scuze noi,poporul roman, celor de la Top Gear pentru gestul infect al acestui ambasador “dresat” in comunism. Ar trebui sa le pupam mana pentru ce au facut. Dar nu, noi ne cacam pe noi ca ne-au jignit, ca ne-au creat o imagine proasta. Oamenii au fost impartiali. Si acest lucru ne-a ajutat.

Ar trebui probabil sa se creeze un “buzz” in online, si de ce nu si in offline, in care sa punem la zid comportamentul acestui ambasador, pentru ca Europa sa vada ca ideile lui nu reflecta si ideile si interesele poporului roman, pentru a incerca sa contracaram parerile proaste care s-ar putea forma despre noi din spusele acestui “domn”.

Pacat. Pacat este si faptul ca acest individ nu va fi demis, desi merita.

PENSIUNEA DOMNITA

O constructie moderna, ce respecta stilul traditional al zonei, plasata într-una din zonele deosebit de frumoase din Poienile Izei. Privelistea deosebita asupra dealurilor acoperite cu pasuni si paduri este completata de sunetele specifice unui sat: cantecul cocosilor, ritmul potcoavelor cailor de la carutele ce trec pe ulita, mugetul îndepartat al vitelor sau, duminica dimineata, clopotele bisericii ce cheama credinciosii la slujba. Lipsa altor constructii in partea din spate a pensiunii, pana în varful dealului, permite ochilor sa se delecteze cu peisajul superb.

Perioada: 28.11.2009 – 04.12.2009 – valabila pentru minim 4 nopti de cazare

Servicii oferite:

Pensiune Acasa la Maramures
Restaurant: bucatarie cu specific maramuresan.
Seara festiva cu ceterasi de muzica populara traditionala
Salon penru servirea mesei
Cazarea:
- in pensiune in camere cu pat dublu matrimonial.
-in camping format din 5 casute pentru 10 persoane terasa cu 2 bai + gratar + cuptor + loc pentru guias

Facilitati disponibile:

Loc de joaca pentru copii
Gratar
Bucatarie
Parcare proprie
Sala de mese
Programe turistice
Cablu TV
Frigider
Foisor / Terasa
Incalzire centrala

- cazare cu demipensiune 65 ron/persoana/noapte
- cazare cu pensiune completa 85 ron/persoana/noapte

Tarife pentru copii:
- pana la 4 ani – gratuit – Se plateste doar patul suplimentar daca acesta este comandat
- 4 – 7 ani – 30% din valoarea pachetului pentru un adult
- 7 – 12 ani – 50 % din valoarea pachetului pentru un adult

Contact:

Craciun Gheorghe

0727689884

craciun_invest@yahoo.com

22 noiembrie 2009. O zi însorită de toamnă, numai bună pentru excursii. Mă gândesc cât de fericiţi trebuie să fie directorii unor muzee şi ce încasări record au realizat doar într-o singură zi. Cât de liniştiţi s-au întors excursioniştii după ce au inspirat atât de mult aer prosapăt şi câtă pace sufletească s-a adunat astăzi în sufletul miilor de turişti! Avem o ţară minunată. Nu e rău că e vizitată masiv de către autohtoni o dată la 4-5 ani. Aşa e românul: devine brusc ceea ce vor stăpânii. Azi au devenit turişti nişte nevinovaţi care nu pot sta decât pe scaun. Chiar şi din această poziţie, visând la statutul de Homo erectus, se dau Homo habilis pentru un mic boier care le subapreciază IQ-ul. Le sugerez organizatorilor de alegeri ca în 2014 să-i ducă şi la tratament, eventual la Herculane sau la Techirghiol. Şi dacă le place nămolul, poate ar fi mai bine să se scalde acolo mai mulţi ani. Sau măcar cât timp li se umple troaca. Sănătate şi virtute, dragi turişti!

Theater of the city of Cordoba Hugo del Carril or Metropolis theater

The Metropolis city located only one block from the Patio Olmos mall on Illia blvd lately has been the niche for young adults thirsty of culture at a very accesible price ($ 5 to $20 argentinian pesos). You can find from mini theatrical plays of 30 minutes with the possibility to eat and drink while watching the play to foreign cinema of very good taste. The crowd is great and the theater made you feel more than welcome. How to get there? Believe me, 90% of the public transportation one way or other will let you close by.

http://www.cineclubmunicipal.org.ar/contenidos/2009_11/index.php

Another theater to take into count is the well recognize teatro Libertador San Martin. Many important performances of international level had taken place here. Ballet, theatrical plays, opera and concerts in this theater will give you a preview of the glamour from the past and a quality culture dosis.

http://www.teatrodellibertador.com.ar

Historical corner of "el mercado de las pulgas" under moonlight

“El mercado de las pulgas” or flea market is an area close to the main river that cross the city. This area come to life from Friday night to Sunday. There are a lot of artisans exposing a huge varieties of objects that run from exothic incense, homemade cake, jewelry to handmade books and plants. Saturday’s night usually people also can enjoy jazz bands. Around of the flea market there are a big number of little galleries with clothing , shoes,  accesories, home decoration as well as places to eat. Bars and restaurant from that can be very cheap or a little bit expensive but you never regret the amount or the quality of the food:). Something to take into count at the time to eat, drink or just relax for a second is to be always camera ready because most of the bars and restaurants are decorated in an unusual way that worth to take picture of it.

Open gallery close to the flea market

Antiques are all over the place…in the flea market and around it…from little to big things people who love to dig for interesting things will be in the paradise.

How to get there? Well, almost everything in Cordoba is close and that believe me will be your biggest advantage there. The line C and line A of the trolebus will let you right there in the middle of the market. Most of the buses that go through Velez Sarfield ave or close to Patio Olmos are a good option as well.

Good touch of culture for the weekend. Enjoy:)

För några dagar sedan såg jag en intressant annons i en dansk tidning, en uppmaning om att åka till Malmø och få råd till den lyx som man inte längre kan kosta på sig i Danmark. I finanskrisens spår lockar Skåne med billiga svenska priser danskarna som aldrig förr sedan öppningen av Øresundsbron – för första gången drar nu Malmø fler fritidskunder än København:

“Enligt Öresundsbrons VD Caroline Ullman-Hammer har finanskrisen öppnat upp Sverige för danskarna. Hon tror att de flesta danskar kommer att fortsätta att besöka skånska butiker och turistmål även om den svenska kronan stärks”, skriver Sydsvenskan.

Sött med det sura. Men tänk vilken ruljans det skulle bli om bropriserna konsekvent hölls på en vettig nivå… Farvel, finanskrise!

History books tells us that Asuncion was founded on August 15th, 1537. It all started when a spanish crew heading up to Peru from Buenos Aires ran out of food, so they decided to dock in “a the very small bay in Paraguayan River” to pick up some groceries; and the natives were so kind that the filled the ships with fruits and meat, and told the spanish they will be waiting at their return. Conqueror Juan de Salazar y Espinoza – probably watching that the ground was good, the people nice and the women so beautiful –promised to comeback and settle a fort, which he did, and  called it “Our Lady, Holy Mary of the Assumption”, the actual full name of Paraguay’s Capital city.

This is just a compressed story of how it all began.

I’ve decided to write a blog about Asuncion because many people, Paraguayan, travelers/tourists (and even me) don’t know much about the city: the history she hides, the unknown places, the wonderful green and the things we might not know.

So I open the curtains of this project. First article will come up next week.

]]> http://sensioro.wordpress.com/2009/11/19/finantari-active-programul-national-pentru-dezvoltare-rurala/ Thu, 19 Nov 2009 12:10:21 +0000 Monica http://sensioro.wordpress.com/2009/11/19/finantari-active-programul-national-pentru-dezvoltare-rurala/ http://pow3rpuffgirls.wordpress.com/2009/11/18/pana-una-alta/ Wed, 18 Nov 2009 20:03:04 +0000 Iulia Capitanescu http://pow3rpuffgirls.wordpress.com/2009/11/18/pana-una-alta/

Votati destinatia voastra preferata!

Acum ceva vreme, intr-una din plimbarile mele obisnuite pe Transfagarasan, ma intrebam ce draci i-au bantuit pe ai nostrii de au asfaltat ca la carte o buna parte din celebrul drum (da, din punctul meu de vedere cel mai frumos drum din lume si cel mai periculos din Romania – cu toate ca stiu deja pe cineva care ma va contrazice). Iata ca adevaratul raspuns la intrebarea mea existentiala a capatat contur prin filmarile realizate de cei de la Top Gear in Romania (mentionez aici ca sunt fan Top Gear si am urmarit deja emisiunea despre tara noastra). Acuma…ca orice optimist vad si eu partea plina a paharului si anume ca nu mai iti rupi masina prin gropile ce se formasera, traseul arata mult mai bine si te poti deplasa mult mai sigur si mai civilizat. Si adaug cantitatea industriala de publicitate ce a “picat din cer” pentru tara noastra, din punct de vedere turistic. Si ce super huge reclama si-a facut Dacia (chiar daca mascata), unul din protagosnitii emisunii fiind aproape “obsedat” de celebra masina romaneasca.
De unde sa incep ? Romania a fost prezentata in emisiune cu bune si cu rele. Cu partile absolut superbe si cu partile negative, pe care multi dintre “patriotii” declarati ar fi vrut sa le stearga de pe fata pamantului. Care sunt astea ? Tiganii la plimbare cu caruta, mizeria din orasele prin care au trecut, lipsa indicatoarelor din Bucuresti, expozitia de masini de lux din fata hotelului Rex din Mamaia (care conform unora impacteaza negativ viziunea asupra tarii, noi fiind un popor cica sarac care nu isi permite masini de zeci de mii de euro), lipsa autostrazilor si multe altele pe care nu mai are sens sa le enumar aici.
Au vazut Constanta ,Mamaia, autostrada noastra mandrie populara (autostrada soarelui), Bucurestiul cu Arcul de Triumf si Casa Poporului (super interesante filmarile din reteaua de tuneluri de sub Casa Poporului), drumul din Bucuresti spre Transfagarasan pana au ajuns la cel mai frumos loc din lume si la cea mai buna sosea din lume (asta au zis-o ei, nu eu).
Nu mai zic nimic de masinile cu care au venit…absolut superbe si…va las pe voi sa le descoperiti in emisiune, pe care v-o recomand cu mare drag chiar daca nu sunteti fani ai seriei.
Am ramas impresionata ca au reusit sa aleaga in Romania cu adevarat cel mai frumos loc, cu o istorie impresionanata (pacat ca au distrus Transalipna ca si acolo se puteau face multe) si cu niste peisaje ireale.

Si hai sa nu mai mancam ce nu trebuie cu polonicul cum ca face si cum ca drege, ca indiferent de scopul realizarii acestei emisiuni, totul a fost facut cu mult talent, profesionalism si noi am primit in schimb ceea ce aveam nevoie : PUBLICITATE frate, ca de asta ducem noi lipsa, si din intamplare am avut parte de publicitate de calitate (si o zic ca licentiat in publicitate nu ca mancator de tot ce zboara).

Asa a declarat unul dintre membrii echipei Top Gear aflat in Romania, pe drumurile noastre. Si parca ti se umple inima de bucurie atunci cand o astfel de afirmatie vine din partea unui cunoscator de drumuri. Si iti amintesti ca sunt o multime de lucruri bune in tara asta, care merita sa fie amintite si luate in consideratie.

Detalii si imagini aici, in Zf.ro.

Asta vara toata mass-media a vuit de vestea ca echipa emisiunii Top Gear filmeaza un episod in Romania. Ziaristii s-au strans ca in fata unui mesia in jurul celor trei prezentatori: Jeremy Clarkson, Richard Hammond si James May, s-a zvonit ceva de niste filmari, undeva pe transfagarasan si in jurul Casei Poporului, publicul s-a extaziat de ideea ca un episod din cea mai vizionata emisiune auto se va filma in Romania, promisiunile unei editii interesante a Top Gear existau.

Cum a aratat Romania in viziunea celor de la Top Gear?
1. Clarkson: “You would imagine that coming here in a car that costs 168.000 pounds is like turning up in Sudan in a suit that’s entirely made of food”. 0-1 pentru Top Gear
2. Calatoria celor 3 incepe in Mamaia. Unde englezii raman inmarmuriti de colectia de masini de fitze din fata hotelului Rex. Scorul ramane acelasi.
3. Pe o harta aproximativa a Romaniei este aratat traseul pe care il au de urmat cei 3. Cateva orase principale sunt prezentate pe harta: Constanta, Bucuresti, Pitesti si destinatia… Transilvaniei. “Transilvaniei ce?” veti intreba. Ei bine, se pare ca englezilor le-a scapat din vedere si existenta genitivului din gramatica limbii romane. Scor egal: Romania – Top Gear, 1-1.
4. O dacia sandero intrece pe autostrada soarelui bolizii celor 3, un Aston Martin DBS Volante, un Ferrari California si un Lamborghini Gallardo Spyder. Romania 2 – Top Gear 1.
5. Pe sistemul GPS al masinii lui James May nu exista harta Romaniei. May se opreste sa afle indicatii de la cativa trecatori romani. Engleza acestora este execrabila. 2-2.
6. Nici romana lui May,invatata dintr-un ghid de conversatie englez-roman nu este prea recognoscibila. 3-2.
7. Clarkson si Hammond, ajunsi primii – evident – in fata Casei Poporului raman fara cuvinte la vederea Casei Poporului. 4-2. Reuniti cu May profita de ocazie ca sa faca niste ture cu masinile prin tunelele de sub edificiu.
8. Ajunsi intr-un bar, dupa prima zi de calatorie, cei trei vizioneaza la un ecran ceea ce ei denumesc “a local version of Top Gear”. Versiunea autohtona prezinta, din nou, Dacia Sandero, si este in limba bulgara ( ?!?!?! ). 4-3. In plus gagica care o prezinta e cam naspa si e imbracata prost. 4-4.
9. In ziua a doua, cei 3 englezi strabat si autostrada Bucuresti – Pitesti. Dupa care raman fara autostrada. 4-5 si felicitari pentru Ministerul Transporturilor!
10. Caravana opreste pentru ca Clarkson ii face cadou lui May o Dacia Sandero. Cadoul e apreciat foarte mult de May: “This is the essence of a car. That’s a superb gift!” Scor egal: 5-5!
11. Un tir face Sandero-ul nou al lui May praf. May intra intr-o discutie cu soferul tirului. “I don’t know what he’s telling me in hungarian ( ?!?!?! ) or whatever…” 5-6 pentru Top Gear.
12. Clarkson descopera un caine maidanez la cinci pasi de piciorul lui. 5-7.
13. Cei trei pasesc in “gipsy country”, dupa vorbele lui Hammond. Totul in jur devine rustic inapoiat ca in filmul Borat: carute, cai, șatre de țigani, drumuri neasfaltate, praf. 5-8.
14. Puradeii si localnicii inconjoara masinile de parca n-ar fi vazut una in viata lor. Brusc, comparatia cu Sudan-ul pare justificata. Clarkson li se adreseaza direct: “Gipsies, did you hit that man in the back?” 5-9 si mi-e rusine.
15. Dupa o noapte petrecuta in masini, pentru ca n-au gasit niciun motel sau pensiune ( sau asa pretind ), englezii strabat un drum plin de gropi si hartoape spre Transfagarasanul mult asteptat. Masinile trepideaza ingrozitor. 5-10 si inca o data multumiri Ministerului Transporturilor.
16. Cei 3 ajung in final la Transfagarasan. Imaginea ii copleseste. “This is the most amazing road I’ve ever seen”, exclama Clarkson. “It looks like every great corner from every great racetrack in the world has been knitted together to create one unbroken great ribbon of automotive perfection.” 6-10.
17. Cursa intre britanici incepe, totul in panorama impresionanta a transfagarasanului. Un “Oh, that’s havenly!” sincer iese din gura lui Clarkson. 7-10.
18. Soseaua e impecabila. “This road is getting better and better. THIS is the best road in the world!”
19. Clarkson incheie finalul traseului montan: “Romania! Thank you for having us. And can we stay… for ever?” 8-10.

Per total, Romania a iesit cu o imagine corecta, pe alocuri distorsionata voit, intr-o ignoranta sau nepasare fortata ( vorbim maghiara si slavona, suntem pe aceeasi pozitie cu Sudanul ), pe alocuri fiind accentuate partile negative ( tigani, comune uitate de tehnologie, gropi in mijlocul soselelor, carute cu fiare vechi, maidanezi – dar pe toate astea le avem, cu astea defilam in Europa ), pe alocuri fiind omise niste parti bune care ar fi meritat sa fie mentionate: peisajele care-ti taie rasuflarea, cladirile vechi ale Bucurestilor, romancele , etc.

Cu toate astea, e clar ca cei trei s-au simtit bine, si au facut pana la urma un lobby macar interesant, daca nu pozitiv, Romaniei. Astept acum cu interes sa vad cum o sa le strice Elena Udrea &co toata munca.

PS: cel mai tare m-a deranjat, in final, nu prezentarea facuta de emisiune Romaniei, ci un moment pe care cred ca am si vrut sa-l uit la modul subconstient. In timp ce Hammond si Clarkson stateau pe treptele Casei Poporului, un roman i-a anuntat ca in curand se vor intalni cu un demnitar roman, secretarul general al Camerei Deputatilor. Indiferent ca secretarul general era sau nu un pasionat de masini, ceea ce reiese din filmare este un alt “romanism”: un demnitar important roman ii primeste pe niste gazetarasi doar pentru ca sunt straini, atractia pentru straini a tuturor politicienilor romani fiind comparabila doar cu cea a nepotelului al carui unchi vine din strainatate cu cadouri. Cersetoria.

Daca s-ar duce Cristian Tudor Popescu in Marea Britanie l-ar gazdui prim-ministrul sau Regina? I-ar durea in fund de el.

Aún atónita por el espectáculo de hoy. Mágico y sobrenatural. Puro oro para tus ojos.

* Sí, seguimos jugando a hacernos los turistas.

+++++

Still stunned by the sight of today. Magic and unearthly. Pure golden eye candy.

* Yes, still playing that now-we-are-the-tourist thing.

Când omul (conştiincios) îşi pune-n gând să plece undeva ca să stea acolo mai multă vreme, se pregăteşte, cât de cât.

Eu mă pregătesc de 5 ani să trăiesc în Spania. Întâi mi-am schimbat personalitatea. Din introvertită, retrasă şi terorizată de stafia ridicolului, m-am făcut mai “nesimţită”, mai abilă-n conversaţie şi m-am dedat la plăcerea de a ocupa centrul atenţiei, când am ocazia. Asta mi-a luat 3 ani. Apoi am învăţat spaniola cât de-o patalama marca Instituto Cervantes; am aprofundat dihotomia istorică “republican versus franquist”, relevantă pentru Spania contemporană; m-am uitat la interviuri şi emisiuni pe TVE online, am învăţat gesturi şi expresii faciale reflex în situaţia X sau Y; am memorat cum se reacţionează “spanioleşte” când cineva se plânge prea mult, când vrei să încurajezi sau ajuţi, ori când vrei să strecori un sfat aducător la realitate cuiva (în plus!) vanitos. Egal alţi 2 ani. Trei noţiuni, in nuce: directeţe, exagerare jovială (dar exagerare!) şi expansivitate. Bun.

Ca să ajung în Galicia, Spania, să invit la cafea o persoană întâlnită cu 30 de minute înainte, folosind exact formula şi intonaţia deprinse din sus-menţionatele emisiuni, şi să îmi dau seama în secunda următoare că am făcut o gafă. “Glm!” Înghiţitul acela stânjenit cu care o persoană politicoasă îşi ia câteva secunde ca să pregătească un refuz elegant pentru o îndrăzneală abruptă. “Glm!” – suficient ca să-mi dau seama că particularităţile locale mă trag iar de urechiuşe.

Galegul e spaniol, dar e şi galeg. De fapt, e întâi de toate galeg. Rezervat şi introvertit. Din categoria “tace şi face”. Ba nu: tace, tace, şi-apoi face. În expectativă, înainte de orice. Să vedem, să cumpănim: cu cine am de-a face? Ce-ar fi mai potrivit să zic? Galegul e prudent. Nu se-avântă şi nu exagerează: “depende” e răspunsul caracteristic. L-am primit de-atâtea ori, că până la urmă mi-am pus mâinile-n cap, am râs şi-am exclamat: “cât de tipic galeg, acest ‘depinde’!” Mi s-a surâs furiş, cu tâlc – nu ştiu exact ce înseamnă asta, flatare, încântare sau “fraieră eşti, tot nu te-ai prins”, dar îmi place.

Îmi place cum toată pregătirea mea, toata “auto-spaniolizarea” precedentă sare dezechilibrată, dezminţită, în toate părţile, ca un papanaş precar închegat în apa clocotindă. Îmi place turnura ironică a pregătelii mele cincinale. Acum mă adaptez: să devin un pic mai rezervată, un pic mai introvertită… Schimbarea-de-sine, un montagne russe fără capăt.

Cine răspunde mereu cu “depinde” A) se eschivează. B) Sau se gândeşte bine înainte să vorbească. C) Sau se teme să nu comită vreo “incorectitudine”. D) Sau e conştient de diversitatea lumii, la tot pasul. E) Sau e stăpânit de mania calculării detaliilor. F) Sau îşi râde un pic de interlocutorul impacient. G) Sau e convins că omul şi fiecare minuţel al său sunt supuşi vremilor, capriciilor ei periodice şi neaşteptate. H) Sau are o inepuizabilă chemare spre a aşeza lucrurile în coadă de peşte.

Prefer ultimele două ipoteze, fiindcă se încadrează liniştitor în identitatea eminamente acvatică a acestui oraş: A Coruña, peninsula (din nord-vest a) peninsulei (iberice). Depreciativ sau laudativ, oraşele se povestesc în formule cu “cel mai…” şi “cea mai…” Îmi fac datoria: A Coruña are cel mai vechi far roman încă în funcţiune (Torre de Hércules). Şi cea mai lungă faleză (circa 8 kilometri). Mai are muzee interactive, un Aquarium Finisterrae cu o Sală Nautilus subterană unde, după percepţia mea, vizitatorul poate gusta un pic din varianta agreabilă a “vieţii după moarte”, şi o construcţie marca arhitect Arata Isozaki. Are un bucheţel de bisericuţe romanice, dar nu catedrale, şi nici moaşte sfinte (pentru acestea, a se apuca direcţia Santiago). Şi este, desigur, inima imperiului Zara.

Totuşi, nu astea îi dau farmecul. (Motiv pentru care, de altfel, nu pot răspunde rugăminţii de a posta fotografii – sunt banale, deci nedrepte.) Nu astea, ci acea volatilă constantă pe care n-o pot numi mai nimerit decât “identitatea eminamente acvatică”: felul cum te rătăceşti cu harta în mână pe străduţele din centrul vechi, întrerupte, ricoşate, tăiate ca tot atâtea albii de-un râu lansat pe cărări croite ad-hoc doar de cheful apelor lui. Felul cum, fie şi rătăcit pe străzi, simţi că apa e “într-acolo” sau “într-acolo”, o busolă invizibilă cu doi poli cardinali, ca şi cum ai fi conectat permanent la o antenă pe bază de unde, da, dar unde olfactive: dinspre ocean te ghidează mirosul salin, o respiraţie proaspătă, iar dinspre port – miros de acvariu şi peşte viu, de “casă de apă”.

În fine, felul cum răspunzi ploii. Ploaia e de toate felurile aici. De trei minute şi de 2 ore. (Mai mult n-am observat să ţină “dintr-o bucată”, o porţionează vântul oceanic în doze suportabile ori chiar şarmante, romanticeşte vorbind.) Burată, ca lacrimile de arici – dacă aricii plâng vreodată – sau temperamentală în secvenţe bruşte, scurte şi ritmate. Ploaia e flamencoul Galiciei. Pe ploaie, oamenii se comportă ca nişte marinari pe corabie. Când plouă burat, deschizi umbrela, companion nelipsit, şi navighezi pe străzi cu pas nu repede; nu alergi pe ploaie. Când răpăie, strângi umbrela şi stai sub o copertină până îi trec toanele.

Umbréle-vele, oameni-corăbii, străzi-ape. Le guvernează deopotrivă vântul. Somnolent sau violent, furiş sau brutal, mai totdeauna cald, mai degrabă decât rece. Motiv pentru care nu se poate spune c-ar fi “tăios”, deşi face multe victime în rândul umbrelelor. O cunoştinţă de pe alte meleaguri mi-a spus că într-o iarnă aici i s-au rupt trei umbrele. Nu cred că ştie să navigheze. Eu am ajuns la concluzia că, dacă vrei să nu ţi se rupă umbrela, când mergi pe ploaie şi vânt în A Coruña, trebuie să foloseşti o umbrelă deja ruptă – nu ferfeniţă de ruptă, doar cu vreo două spiţe frânte. Atunci se mlădiază după vânt, în loc să-i opună neghioabă rezistenţă, te poartă un pas mai la dreapta sau mai la stânga, răspunzând rafalelor-valuri, punându-te în acord cu ele, şi, bineînţeles, ruptă fiind deja, nu se mai rupe.

Burniţă. Şi ceţuri. “Mist”. Şi abur fin, de valuri explodate. Sună a climat advers, de coastă din nordul Britaniei, cu eroi de roman victorian răzbind înfriguraţi pe cărări biciuite de vânt, deasupra mării scoase din minţi. Nordic, germanic, dur. Ai arunca runele, să vezi ce fatalităţi mai pică la drum de seară. Aproape; căci lipseşte un ingredient: frigul. Burniţa, ceţurile, aburul, vântul sunt calde, aici (12-15 grade). Ca şi cum A Coruña s-ar strădui să se-alinieze în liga galică a nordului european – imperfect. Aspiraţional, dar nu efectiv. Este, da, nordul sudului: cât de nordic poate fi sudul. Dar atât. La urma urmelor, e totuşi sud.

Per ansamblu, relativ anti-turistic, nu? Dum-dum-ul unei campanii “agresive”, cum se zice, de promovare a oraşului ca punct de atracţie turistică s-ar topi ca un găinaţ de vrăbiuţă în reprizele de ploaie aproape zilnice, în nouă-zece luni din cele douăsprezece ale anului. De ce să vii la A Coruña, unde farmecul locului se cere ingerat-digerat lent, când toată bucuria turistului e servită pe tavă, din prima, prompt, solar, cu ghiotura în de-alde Barcelona, Valencia sau Sevilla? A Coruña, cum bine-a zis un străin încetăţenit aici, “e o comoară ascunsă”. Turistul n-are timp de căutat comori; turistul vrea comori la vedere, categorie din care aici fac parte doar salba de taverne din centru, cu meniurile încărcate de puzderie de fructe de mare, în zeci şi minunate feluri pregătite.

Păi de ce să vii aici: pentru că e ca un tort cu straturi, straturi de creme culturale, identitare. Straturi de lumi. În centru, piaţa barocă, de-o armonie “cu greutate”, de echilibru pur burghez, cum se cuvine oricărui oraş castilian “respectabil”, ca Salamanca, Segovia sau Madrid. Din centru: la două minute, orăşelul vechi, întortocheat, obscur, auster, de pe vremea arhitecturii romanice, când creştinismul era încă ascetic şi mistic, mai degrabă decât cuceritor politic. La zece minute, pe alt traseu, insula minusculă, azi legată printr-o pasarelă de “continent”, cu castelul San Antón, fostă puşcărie pentru rebeli iluştri care, cum informează inscripţiile, “au profitat de anii de temniţă pentru a scrie.” Tomuri de critică de teatru, de pildă. Întemniţarea, stare de fertilitate.

Tot din centru, în alt unghi, la cinci minute se succedă artere comerciale, cu galaxii de “branduri”: Zara, Pull & Bear, FNAC, Swatch, Bershka, mai toată parada… La zece minute, pe altă rază, plajele Orzán şi Riazor, cu hedonismul şi bravada lor (când nu plouă, se-nţelege): corpuri unse, sâni, pectorali, windsurferii-spectacol, îngheţate şi sucuri, consumerism până la urmă plăcut. La douăzeci de minute, în altă direcţie, înălţat pe-un deal solitar, dovadă de piatră a unei obsesii milenare pentru eventuale invazii britanice, Turnul lui Hercules; tehnic, ingineresc, pragmatic, radiază spirit roman dintr-o bucată peste colinele din jur, unde vânturile puternice ţin vegetaţia îngenuncheată la nivelul firului ierbii. În fine, peste golf de Turn, la zece minute bulevardiere si alte cincisprezece atletice de centru, ajungi direct în Scoţia: Monte San Pedro, un deal dulce de verde, cu alei dichisite, pajişti, arbuşti şi tufe, într-o geometrie a tranchilităţii – natura ştie să-şi construiască şi ea mânăstiri.