unde chifteaua e piftea şi lopăţica devine lopâţică

Crema tenisului mondial masculin a descins in Londra, cu ocazia barclays ATP World Masters Tour. Primii opt in ierarhie, duelandu-se in grupe parca importate din competitii sportive pe echipe, si cu un britanic printre ei. Andy Murray, un fiu al Scotiei.

Tabelul competitiei masculine domina curtea interioara de la Wimbledon, intre Central Court si Court 1.

Care a si dat la o parte cortina turneului, 6-3, 3-6, 6-2, dupa ce demarase cu un 5-0 in 22 minute, in fata argentinianului Del Potro, locul 5 mondial. Un insular in varsta de 22 ani, dispunand de un sud-american de 20, nu intr-o reeditare a razboiului Malvinelor…

Ce-i interesant despre aceste zile de tenis la cel mai inalt nivel tine insa si de localizarea evenimentului. Nu la All England Lawn&Tennis Club, sediu situat in sud-vestul Londrei, in inverzitul si traditionalul Wimbledon, ci la O2 Arena, acea labartata cupola cu tepi din ecranizarea cu James Bond, campata aidoma unui cort extraterestru, undeva pe malul sudic al fluviului, in tuguiul peninsulei Greenwich.

Ce aduce nou aceasta repozitionare a tenisului, de pe iarba Wimbledonului in sala complexului cu nume de furnizor de servicii de telefonie mobila? Beneficii atat pentru spectatori, cat si pentru jucatori.

Pentru jucatori!? Cum asa? Ei bine, e o lege nescrisa partizanatul in favoarea simpatiilor gazdelor de la Wimbledon de a oferi Central Court si in general terenurile principale celor mai bine clasati dintre britanici. Avantajul de a juca pe iarba proprie. Asta pe cand alde Dinara Safina, la vremea verii numarul unu mondial intre femei, era azvarlita pe terenurile periferice ale complexului de inalta tinuta. Un Murray probabil nici nu mai stie prea bine cum arata alte terenuri decat cel Central.

In O2 in schimb, fiecare tenisman isi asteapta randul si democratia e impartita si pentru purcei, si pentru catei. Pe acelasi teren de sub o cupola atat de mult blamata, atat de nefunctionala in opinia multora, la ora cumpenei dintre milenii, cand, intr-adevar, megainvestitia parea a fi devenit un “elefant alb”, un proiect muribund din fasa, miliarde aruncate pe malul Tamisei.  

Iata insa ca i s-a gasit utilitatea, fiind de fapt multifunctional. De la concerte de muzica, incluzand cel al Madonnei, pana la recentele Campionate Mondiale de gimnastica, iar acum, o noutate, tenisul.

Madonna, "aterizata din spatiu", intr-o coreografie scenica de exceptie, in timpul concertului din vara in O2 Arena

E bine si pentru spectatori. Putini muritori de rand isi permiteau luxul de a prinde un bilet la Wimbledon, ale carui destule meciuri se derulau si cu suficiente locuri lasate libere, pentru ca angajatii sau simpatiile ori prietenii angajatilor ori simpatiilor diverselor companii ce-si asigurasera pe cai comercial-corporatiste locurile lor in jurul dreptunghiurilor verzi nu catadicsisera finalmente sa onoreze cu prezenta.

In plus, Wimbledon e cochet, capsuni cu frisca si sampanie, bonomie de moda veche, dar nu intr-atat de extins. E oarecum exclusivist. O2 in schimb e pentru norod, mai mare, cu 17.500 locuri, si extrem de putine dintre acestea de un alt rang. Uniformitate si incluziune prin diversitate. Si un baietel dintr-o familie nevoiasa, de pe-acolo, din estul Londrei, dar de pe malul nordic, atat de “mai altfel” decat inverzitul Greenwich, poate prinde cu taticul sau un loc, inspirandu-se din arta cu racheta a urmasului lui Henman si intrebandu-si parintele cand incepe si el orele in preajma fileului.

Indirect, un imbold pentru regenerarea tenisului la nivelul juvenil si in general al maselor, in Regatul Unit. Atat de zgarcit in oferta de campioni pe scena mondiala. Atat de optimist acum, cand intre aspirantii la glorie suprema se regaseste si un britanic, fie el scotian si nu englez.

Acest turneu la O2 e in pas cu tendintele evidente ale globalizarii, tenis pentru mai multi, o nivelare prin devalorizare, sapand incet la temelia unui emblematic Wimbledon, atat de inradacinat in malul de care incet-incet ne indepartam.

Iar in crema jocului se va remarca Roger, ce ne zambeste cu crema pe fata si Gillette la purtator, nu ca Napoleon, cu o mana folosind racheta de tenis si cu cealalta ingrijindu-se de aspectul sau facial, aparandu-si concomitent amicul din reclama TV cu cei trei muschetari, Thierry cel cu mana pe lama de ras dar si pe minge.

Vom afla curand cine va triumfa, cine va lua potul, acolo unde recent si Marian Dragulescu sfida legea acceleratiei gravitationale si dadea Romaniei si mai mult aur. Unii aduc aur, cu sudoare si repetitie, altii iau aerul romanilor intr-o tara cu munti ca ai nostri care aur poarta. Iar noi?

Cladirea terenului principal de la Wimbledon, Centre Court, vazuta dinspre poarta 5. Wimbledon inseamna traditie, istoria jocului dar si emfaza. Nu e multora accesibil... De aceea Murray se poate astepta in O2 sa fie incurajat de un spectru mai larg de suporteri

lent. foarte lent. sâmbătă la pranz. soarele deabia se mişcă. bega se prelinge cu chiu cu vai. pescari. de pe podul catedralei văd o pescăriţă. blondă. nu bat până la varsta ei. bănci. bulăneli leneşe ca şi râul. la fel de murdar ca la începutul timpurilor. o muscă zboară lent. internetul vine încet, apa la duş deabia susură. sun la recepţie. ţzârrrr, ţzârrrr, ţzârrrr, ţzârrrr. în cele din urmă cineva ridică receptorul. încet, o mână îl duce la ureche. şi mai încet aud aerul tras în piept. pregătirea pentru cuvânt. o inspiraţie serioasă. au trecut deja trei secunde de când a fost ridicat aparatul. în cele din urmă, dupa încă două secunde aud: “recepţia, bună ziua”. în colţ, la chioşc, pleşcaviţa nu mai e ce-a fost. raza a scăzut, miezul a devenit mai roz. criza. tot 5 lei. râgâi mici în timp ce admir prestanţa timişorencelor. a rămas neschimbată. la fel şi pulpa de pui. lângă catedrală, nuntaşi. mulţi nuntaşi. alergând haotic peste şosea. un claxon. o frână. constat că diferenţa dintre o nuntă şi o înmormântare e dată câteodată de o simplă frână. costumul de nuntaş dă bine şi într-un caz şi în celalalt. poate doar floarea de la piept se schimbă. o salvare rupe violent liniştea. un porumbel mort într-un colţ. şi mai mult soare. diseară mergem la studenţi. o ciorbă de văcuţă cu smântână şi ardei iute e imperios necesară după atâtea zile de sandvişuri. o brunetă. o ocheadă. nimic.
s-a mai dus o zi. a fost şi ciorba. au fost şi studentele. ce a mai ramas din ele. o bentiţă roz de sutien, un portjartier la vedere, un toc crăcănat şi tremurat de 12 , un fard violent. întrebare: unde se termină cochetăria şi unde începe prostul gust? prostul gust şi neamul prost. pomul copt. şi încă una şi m-am dus. la nani. cât de lată trebuie să fie bentiţa de la sutien astfel încăt să acopere un spate gol într-o cârciumă “târâie tava” din campus?

pentru că diferenţa dintre o studentă cu ciorapi cu adeziv şi spatele gol şi o studentă vestică cu ciorapi cu adeziv şi spatele gol stă în geanta vuitton. deh, tristeţi provinciale. cu ştaif.

stau în maşină. în parcare. ore întregi. citesc. o carte/zi. mă plimb. urinez. iar stau în maşină. picotesc. citesc. conduc. sute de kilometri. îmi cumpăr sandvişuri de la benzinăriile din drum. apă. un snickers. iar conduc. beau apă în timp ce conduc. iar snickers. conduc. cafea. conduc. citesc în parcare. ore întregi. citesc. conduc. mănânc. picotesc. zilele încep să se confunde, timpul începe să se scurgă. nu ştiu dacă e marţi sau sâmbătă. ştiu doar în ce oraş sunt şi ce oraş urmează. învăţ să am răbdare. doar eu cu mine. mă gândesc. nu ma plâng. mă constat. mă adaptez. mă cizelez. mă modelez. încet, în afara mea se lasă tăcerea. mai sălbatic. mai mecanic. reacţionez doar dacă e necesar, vorbesc doar dacă trebuie. nici un cuvant în minus, nici un gest în plus. nici o grimasă de dragul socializării, nici un zâmbet de amorul artei. mecanizez minutul şi sistematizez gândul. vegetez matematic şi mă conserv static. citesc. merg. conduc. străbat kilometri. sute. mii. ca şi ieri, şi azi. posibil şi mâine. nu mă plâng. mă adaptez. mă inchistez.
mă gandesc

Pentru reprezentantii multor firme o astfel de modalitate de promovare care leaga numele firmei de cel al unei alte companii pare o idee de neconceput. Ar trebui totusi sa fie luata in seama pentru ca are o serie de avantaje si aduce un set de beneficii semnificative intr-un buget afectat de criza. Inainte de toate, sa definim promovarea incrucisata: o forma de reclama ce implica doua sau mai multe parti, fiecare partener din aceasta intelegere promovand produsele sau serviciile oferite de alt partener. Este esential ca produsele sa fie complementare luand in calcul profilul cumparatorului, modul de a face cumparaturi al acestuia si bugetul de cheltuieli disponibil, asa incat nici una dintre parti sa nu fie prejudiciata.

Cateva exemple de promovare incrucisata:

La capitolul avantaje avem urmatoarele dar nelimitandu-ne la acestea:

Dintre beneficii enumar:

Astazi, dupa ce am ajutat niste copii dragalasi sa picteze becuri (actiune organizata de RecoLamp, care mai dureaza pana maine la ora 15:00 la Plaza -zona Rotonda-), am fost la cinema.  N-am mai fost sa vad un film de mult, gratie programului incarcat care imi da de furca de ceva vreme.  Astazi insa am facut exceptia de la regula, si a meritat intru totul.

Am vazut “This Is It“, filmul care este rezultatul repetitiilor lui MICHAEL JACKSON pentru turneul omonim. A fost induiosator si miscator. A dezvaluit un om care, secat de puteri, a vrut sa isi multumeasca fanii pentru ultima oara.

Eu nu apartin de generatia Michael Jackson, n-am crescut pe muzica lui si nici n-am avut timpul sa-l apreciez la adevarata lui valoare. MJ e fenomenul generatiei parintilor mei, si probabil al generatiei unora dintre cei care citesc acest post. A fost un simbol al anilor ‘80 si al anilor ‘90, la fel cum a fost si Elvis pentru vremea lui, sau Jimi Hendrix, sau Queen.

Filmul este presarat cu interviuri ale dansatorilor lui, cu fractiuni din cantecele ce urmau sa fie prezentate in show-ul final, dar si cu cateva cuvinte din partea Regelui Pop – un adevarat adept al credintei, iubirii si al protejarii planetei. Chiar el spune ca “mai avem 4 ani sa salvam planeta, pana nu e prea tarziu”. Eu zic ca mai avem chiar mai putin.

Ce e mai trist e faptul ca generatia mea n-a avut (si nici nu are) un astfel de simbol, un profesionist in muzica, cineva care sa fie in stare sa mobilizeze masele intr-un asemenea fel. Cand urca pe scena, emana carisma prin toti porii, oamenii erau vrajiti de miscarile lui “nepamantene”; de talentul lui iesit din comun.

Va recomand tuturor sa mergeti sa vizionati filmul, ruleaza doar doua saptamani in cinema-uri si merita sa vedeti munca unui artist legendar!

clientul ideal pentru btl-ist e o bere. berea se vinde în orice anotimp, berea face turneu fie ploaie, fie vânt, cu orzu’ pe la pământ. berea e plină de bugete şi btl-uri. berea îţi dă o sută de mii doar să-i stai alături. oricând are ea chef.
daţi-mi o bere şi vă înconjur pămantul!. cu spectacole, scene, schele, artişti, corturi, artificii, mici şi desigur, bere.
eşti bere cu mine, sunt frate cu tine. se intră greu în branşa asta. se lucrează pe cunoştinţe, pile, relaţii, felaţii. cine apucă un ciolan de bere, va avea aur. în cont. cine nu are bere, să-şi cumpere. dacă vara nu-i ca iarna da-i ca toamna, consumul pe cap de vită furajată scade. dar btl-ul tot se face. dacă vara e ca vara, creşte consumul, creşte btl-ul, creşte procentul, creşte zămbetul. c’aşa-i în bere.
in bere veritas! nu, vinul nu e o sfârâiala. în zona de vin atl-ul primează. să fie primate la ele acasă! neinteresant subiect vinul. din punctul ăsta de vedere.
aşa că revin şi vă întreb: nu ştiti o bere care caută un btl vivace?

Oricine este binevenit să participe la acest turneu. Condiţiile esenţiale pe care doritorii trebuie să le îndeplinească sunt următoarele: să aibe o echipă formată din 7 jucători şi 2 rezerve (numărul rezervelor poate fi şi mai mare, însă minimum 2 rezerve sunt obligatorii), să achite taxa de înscriere în valoare de 10 lei de persoană şi echipa să aibe un nume. Astea sunt obligaţiile pe care participanţii trebuie să le îndeplinească. Recomandările ar fi următoarele: fiecare echipă să aibe un banner cu numele echipei şi simbolul precum şi un banner cu un mesaj dedicat familiei regretatului Ibrahim Dossey,  bannere ce vor fi afişate pe toată durată desfăşurării turneului la marginea terenului. Aşa cum am zis, acestea sunt doar câteva recomandări motiv pentru care nu trebuie să vă descurajaţi. Scopul esenţial este participarea la acest turneu. Dacă va fi să-l şi câştigaţi, cu atât mai bine pentru voi.

Înscrierile se pot face prin completarea formularului de înscriere (îl găsiţi în partea de sus, la pagina “Înscrieri”), formular pe care, mai apoi, îl veţi trimite pe adresa de e-mail ibrahim.dossey@yahoo.com.

Banii, 10 lei de persoană se vor pune într-un plic, pe care se va scrie numele echipei iar plicul va fi înmânat unuia dintre organizatori la următoarele două meciuri de acasă ale Steagului, cu Pandurii Târgu-Jiu pe 2 noiembrie şi cu Unirea Urziceni, într-una din zilele week-endului 7-8 noiembrie. Asta ca o primă opţiune. O a doua este aceea să mă contactaţi direct (găsiţi totul la rubrica CONTACT), să ne întâlnim şi să-mi predaţi taxa de înscriere. Menţionez din nou că toţi banii rezultaţi din taxa de înscriere vor fi donaţi familiei lui Ibrahim Dossey, Ioana, soţia, şi Jennifer, fiica.

În deplasarea precedentă la Mediaş, toţi suporterii, în jur de 50, şi-au manifestat intenţia de a participa la turneu, rămânând acum ca ei şi toţi ceilalţi suporteri “stegari” (şi nu numai) să-şi exprime în mod oficial… dorinţa.

]]> http://filmeonlineorg2.wordpress.com/2009/10/23/the-tournament-2009/ Fri, 23 Oct 2009 05:28:38 +0000 filmeonlineorg2 http://filmeonlineorg2.wordpress.com/2009/10/23/the-tournament-2009/

La fiecare 7 ani, intr-un orasel din lume ales la intamplare, are loc un turneu foarte special. Acesta nu este unul destinat publicului larg. In acest turneu sunt inscrisi 30 din cei mai profesionisti asasini ai lumii. Singurul lor scop este sa ramana in viata. Ultimul ramas in picioare, va primi un premiu de 10 milioane de dolari si titlul de asasinul nr. 1 din lume. Dar unul dintre participanti triseaza si il arunca in mijlocul acestei batalii pe viata si pe moarte pe Joseph Macavoy, un biet si nevinovat preot, care va fi ajutat de frumoasa Lai Lai. Daca vrea sa ramana in viata, Joseph va fi nevoit sa incalce juramantul facut lui Dumnezeu si va trebui sa inceapa sa ii omoare pe toti cei care vor sa il elimine.

Publika îşi continuă turneul cu Guinness, săptămâna asta se cântă la Iaşi (Dublin Pub) mâine şi pentru cine mai doreşte cine mai pofteşte din Vaslui (The Dublin Irish Pub) şi anume poimâine. Dacă nu sunteţi cu moaştele şi cu alea, aveţi o alternativă viabilă. So be there to have your world rocked!

Guinness Celebration Tour a început cu dreptul. Primele trei concerte s-au înfăptuit, lumea a supravieţuit iar noi (încă) mai putem. Deci e de bine.

Mai este suficient drum de bătut şi suficient Guinness de…celebrat. în acest moment însă ne retragem câteva zile la Bucureşti, ca să nu ne uite oamenii. Ne era dor de Music Club – ceea ce nu ştiu de fapt dacă e ok sau îngrijorător..

Damn long trips..

Publika s-ar putea să înceapă să vă pregătească nişte surprize de nu vă vedeţi. Timpul va hotărî, până una alta avem ~10 ore de drum pe parcursul cărora să punem lumea la cale. Chiar de 2 ori.

Roknrol baby.

Mă bucur de un răsărit frumos la Oradea. Show-ul a început rezonabil şi s-a terminat incendiar, deşi problemele de dinainte au destabilizat flow-ul trupei puţin. Lord’s s-a arătat la fel de dement ca în vremurile de demult apuse. Mare parte din familie şi foarte mulţi prieteni, m-a bucurat acest lucru. Mişu şi Ancuţa shinier than ever, asta ca o notă personală.

După mica mea escapadă, mă reîntorc la colegii mei pentru a ne continua treaba.

Nu uitaţi, diseară continuăm teribilele experienţe. De data asta Beer and Bricks din Timişoara ne va fi martor.