Cred că Ioan Alexandru a devenit martorul autentic al lui Hristos oferindu-şi viaţa fără rezerve mărturisirii Logosului  şi suferind la numai 54 de ani acea comoţie cerebrală chiar în timpul predicii rostită în faţa microfonului de care s-a agăţat în cădere murmurând ultimile cuvinte  unui public arădean uluit de scena la care asista. Era într-un turneu de evanghelizare prin diferite oraşe acompaniat de cosmonautul american Charles Duke. Vestea atacului cerebral  suferit la Casa de Cultură din Arad a venit ca o lovitură pentru mine. Refuzam să cred. Am primit-o printr-un telefon de la Andy H., un prieten american . Ne-am îmbarcat în primul tren şi am plecat spre Arad . Când am ajuns Ioan era deja la Spital şi se pregătea plecarea lui într-un spital din Ungaria pentru o intervenţie chirurgicală. A plecat însoţit de Ioachim, fiul său ramas în ţară la aceea vreme, într-un elicopter militar. De acolo a fost dus la Bonn unde  era deja o parte din familia sa având parte de o îngrijire buna în timpul anilor grei  petrecuţi in Germania. L-am vizitat de doua ori la Bonn, pe patul de suferinţă. Era lucid, conştient de suferinţa pe care o purta dar totuşi liniştit şi resemnat, dispus pentru un cuvânt de îmbărbătare. A spus atunci că

“dacă suferinţa nu are nici un sens atunci este o bestialitate greu de suportat.”

Ioan ştia însă că Dumnezeu nu este străin de suferinţă , mai mult ştia că Dumnezeu  suferă împreună cu el şi dă un sens acestei suferinţe prin jertfa de pe Cruce a Fiului Său. Dorea nespus să mai ajungă în ţară. Era imobilizat într-un pat . Am povestit despre cunoscuţi comuni şi ne-am rugat împreună. La plecare l-am sărutat pe frunte şi ca  replica mi-a cerut obrazul să mi-l sărute. M-a ţinut strâns de mână parcă în dorinţa de a nu pleca spunându-mi:

„Dumnezeu te-a adus aici să mă mângâi, eşti un sol de la Dumnezeu.“

A fost ultima mea întrevedere. I-am mai trimis o scrisoare după alegerile din 96 printr-un fost student de la  Filologie  pe atunci proaspăt deputat din partea PNŢCD care avea drum spre Bonn.  De atunci nu am mai primit nici un semnal despre poet însă aveam convingerea că rugăciunile din cuptorul de foc al suferinţei ridicate de Ioan Alexandru  din cămăruţa unde şedea la Bonn aduc binecuvântarea şi mângâierea pe care o îngăduie Dumnezeu celor ce-L slujesc.

 Apoi  a venit vestea vestea morţii sale pe data de 16 Septembrie 2000. Mi s-a spus că a fost găsit cu capul pe biroul sau unde se afla în lucru la un imn dedicat Învierii. Ioan Alexandru a trecut de vama morţii iar trupul său a ajuns în sfârşit în ţară într-un sicriu sigilat. L-am întâmpinat la miezul noapţii la Biserica Sf. Gheorghe cel nou. Aici ne întâlneam adesea cu ani în urma împreună cu  grupul pro vita sau de priveghi la mormântul lui Brâncoveanu.. Am venit cu flori de busuioc. Ştiam că busuiocul era o floare nepreţuită pentru Ioan. În casa unde a locuit în Bucureşti balconul unde adesea lucra era plin de flori de busuioc, amirosind în toată locuinţa. A fost o noapte de veghe şi rugaciune împreună cu parintele Constantin Galeriu, familia îndoliată şi câţiva cunoscuţi. S-au mai ţinut câteva servicii funerare în zilele urmatoare apoi după îndelungi desbateri s-a  decis să fie înmormantat la Mănăstirii Nicula aproape de satul său natal Topa Mică. Cu secole în urmă de la această mănăstire au pornit în toată ţara icoanele pictate pe sticlă cu Mântuitorul din a cărui rană din coastă creşte viţa de vie cu rodul său care este sângele Domnului ce hraneste euharistic lumea. Tot aici vine suflarea românească în pelerinaj de sărbători pentru a se închina cu evlavie Pruncului sfânt ţinut cu candoare în braţele materne ale Maicii Sale. Cred că Ioan a fost primit de Domnul în Împărăţia Sa ca un prinţ al pruncilor şi inocenţilor pentru a căror cauză sfântă s-a luptat cu ori ce risc.Ioan Alexandru a trecut sub ţară la trainica temelie a Bisericii mileniului trei consolidată de înaintaşii credinţei începând cu apostolii, martirii şi mărturisitorii lui Hristos meşterul şi ziditorul Ei.

 Parintele Constantin Galeriu avea să citească peste câţiva ani de la plecarea lui Ioan din această lume,  la o comemorare a poetului printre ultimile mărturii lăsate de Ioan pe o scrisoare scrisa de mâna sa. Era un dialog peste moarte şi timp cu mama sa,  căreia-i prezenta martirii români  care veneau să aducă închinare Mântuitorului şi în cele din urmă pe însuşi  Iisus Hristos cel Înviat

“. …Domnul Iisus Hristos a venit şi El aici la mormântul tău, să vezi cine este Mântuitorul tău , maică, cine-ţi ia moartea şi păcatul.Ai crezut aducând atâţia oamneni aici că ei te mântuie, dar ei aşteaptă să fie mântuiţi de Iisus Hristos ca şi tine.Scumpă mamă, alături este Iisus Hristos înviat din morţi, cuprins într-o lumină extraordinară care învăluie pamântul şi ne cuprinde pe noi toţi.…O scumpă mamă acum că ţi-am adus lumina învierii la mormânt te las pentru o vreme pe întuneric. O să te descurci, dacă nu, strigă-mă şi am să vin să te ajut.Rămâi cu bine scumpă mamă, lumina învierii lui Iisus Hristos să-ţi ţină de urât şi de cald în această peşteră întunecată şi rece, rămâi cu bine. Soli Deo Gloria , Aleluia, Aleluia, Amin “ 

Doresc ca faptele şi învăţătura lui Ioan Alexandru redate pe acest blog să fie o transparenţă prin care  Duhul Sfânt să lumineze icoana Celui pe care Ioan L-a slujit şi  iubit cu toată făptura sa şi care la inspirat în scurta dar incandescenta sa vieţuire pe acest pământ: Iisus Hristos biruitorul morţii.

 Silviu Despa