Ninguém tem coragem de nos perguntar qual foi o motivo da morte da Carol. O ser humano tem uma necessidade absurda de achar culpados para todo e qualquer problema que sofra, então é mais fácil achar que o obstetra errou ou que os neonatologistas não deram o seu melhor. Eu, é claro, não fujo à regra. A primeira reação que tive ao saber que a nossa filha estava enfrentando dificuldades para urinar por conta de uma infecção foi achar que a culpada era eu. Afinal, se ela nasceu prematuramente, de alguma maneira, a falha foi minha. Será que eu me descuidei e fiz algum esforço que causou a ruptura da bolsa? Será que o meu ritmo de tabalho prejudicou a continuidade da gravidez? Será que fui eu quem passou essa infecção para ela?

As dúvidas nessas horas são infinitas, poderia passar o dia apontando cada uma das questões que estavam – e ainda estão – povoando meus pensamentos. O fato é que a realidade não nos permite continuar buscando alternativas. A vida não é feita de suposições, mas de situações concretas. A Carol nasceu saudável, entre os bebês da UTIN com certeza era potencialmente a que tinha as melhores chances ser liberada a curto prazo, e sua evolução nos dois primeiros dias, os mais críticos, foi excepcional. Ela era um pequeno milagre.

Com a suspensão dos anitbióticos, que o bebê prematuro recebe de praxe -há sempre o risco da causa do nascimento antecipado ser decorrente de uma infecção intrauterina -,  a Carol ficou exposta a bactérias e vírus que não seriam perigosos para crianças nascidas no tempo certo, mas esse é o tratamento padrão. O sonho dava espaço ao pesadelo. Não houve tempo para reverter o quadro, a Klebsiella Pneumoniae, uma bactéria poderosa quando atinge recém-nascidos prematuros,  levou a nossa Carol em tempo recorde. Por se tratar de uma bactéria característica em ambientes hospitalares, principalmente UTI’s,  recebe a definição de infecção hospitalar. Essa foi a causa da morte. Fim de história.

Não cabe a mim julgar se houve ou não precipitação no tipo de tratamento dado a ela,  a nossa corujinha estava exposta aos mesmos riscos que tantos outros prematuros devido à sua baixa imunidade e, com toda a certeza, recebeu os melhores cuidados clínicos. Ela foi uma em um milhão, virou estatísca para o Ministério da Saúde.

Não é culpa dos médicos, não é culpa do hospital, não é culpa minha, não é culpa de D’us. E é com isso que precisamos nos acostumar.  Esse é o motivo pelo qual estamos aqui hoje, escrevendo este blog.

Eccovi uno spassoso e trashissimo video ad opera della BBC sul terribile parassita amazzonico candiru (vandellia cirrhosa), un piccolo pesce che normalmente si infila nelle branchie dei pescegatti e lì si installa arpionandosi con una spina al tessuto per succhiarne il sangue.

Come in un film horror, però, talvolta il candiru, attratto dall’urina, può finire per scambiare anche l’uomo per un ospite appetibile, inserendosi ferocemente in quasiasi orifizio…

Una curiosità: il candiru è citato anche da uno dei numi tutelari di Bizzarro Bazar, lo scrittore americano William S. Burroughs, nel suo celebre romanzo  Pasto Nudo.

Ziceau străbunii că despre morţi numai de bine. Excluzând tiranii de primă filă a istoriei şi criminalii de joasă speţă ar putea funcţiona această teorie şi astăzi. Numai că au apărut ziariştii şi pentru a se face remarcaţi au ţinut cu tot dinadinsul să arunce în recycle bin orice urmă de bun simţ. De normalitate nu mai vorbesc. Ne putem aştepta ca după moarte să se audă că am fi fost vârcolaci sau că ne spălam pe cap cu soluţie de parbriz. Asta în cel mai blând caz cu putinţă.

Dacă dă Domnul ca în viaţa pământeană să fii vedetă sau măcar cunoscut de un număr mai mare de oameni, ai pus-o. Inclusiv post-mortem. Cel mai recent exemplu este al ex-regelui pop. După câte s-au spus despre el nu credeam să mai fie multe. Eroare! S-a trezit o ciufută dimineaţa, nesatisfăcută de mărimea limbii partenerului de-o noapte şi s-a gândit că trebuie să împroaşte cu noroi pe cineva. Cu ăia vii e mai complicat, pot urma procese inutile. Morţii nu prea au de obiectat aşa că…un decedat trebuia să devină victimă. Nu ştiu cum a ajuns la Jackson ăl mic dar…el a fost “alesul”. Şi ce credeţi că făcea, în opinia, cică, a unui doctor personal. Nici mai mult nici mai puţin decât urina în pahar, taman în faţa copiilor. Ce obicei tandru! De fapt, ziarista vroia să demonstreze altceva. Ea avea bune intenţii. Se gândea să-l ajute… El de fapt avea vitiligo, acea boală care duce la albirea pielii şi nicidecum nu a apelat la operaţii estetice de albire a pielii. De parcă ar mai conta. 

Cum demonstra acest aspect? Simplu, la o studiere atentă a penisului cântăreţului, acesta era pătat, asemenea unui dalmaţian. Deci, ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat. Omul nu era atât de bolnav psihic. Să mai vorbească cineva de metode învechite de cercetare… Ideea e că nu ştiu ce relevanţă are pişatul în faţa plozilor. Ceva de genul tovărăşiei între sulă şi prefectură, nu are nimic de-a face cu ideea articolului. Probabil era partea de impact pentru cretini. Sau i-o cereau şefii în lipsă de vânzări. Oricum ai lua-o tot de prost gust se poate vorbi.

În rest, pace şi prietenie! Despre extratereştrii ce au luat prânzul cu membrii nenăscutului guvern Croitoru, cu altă ocazie…

Guma de mestecat stă în stomac aproximativ şapte ani, oamenii îşi folosesc doar 10% din creier, mâncatul în timpul nopţii îngrasă, barbatii se gandesc doar la sex…
Toate aceste mituri, şi nu numai, au fost combătute de studiile oamenilor de ştiinţă. Cu toate acestea continuăm să credeam în ele, mai mult decât atât, chiar şi unii medicii le consideră adevărate.

Mitul 1: Oamenii îşi folosesc doar 10% din creier

Oamenii au această convingere de peste 100 de ani, însa studiile au demonstrat ca ea este eronată, potrivit DailyMail. Diferite analize făcute creierului, cu cele mai performante aparate, au demonstrat că nicio zonă din creier nu este “inactivă”.

Mitul 2: O bucată de mâncare scăpată pe jos maxim 5 secunde nu ne poate îmbolnăvi

Microbiologii contrazic această părere. Câteva studii de laborator au scos la iveală faptul că bacteria Salmonella typhimurium contaminează alimentele în cele 5 secunde, provocând diaree şi stări de vomă.

Cât de repede se transmit bacteriile pe mâncare? În 99% din cazuri, bacteriile de pe faianţă s-au transmis în mancare în exact cinci secunde. Transferul bacteriile de pe suprafeţele din lemn este puţin mai lent (până la 68% din bacterii au contaminat mâncarea), iar transferul bacteriile de pe covoare se face şi mai greu (0,5% din bacterii au fost transmise in mâncare, în mai puţin de 5 secunde).

Mitul 3: Părul şi unghiile continuă să crească chiar şi la cadavre

Se pare că aceasta este doar o iluzie optică. Corpurile neînsufleţite se usucă, pielea îşi pierde elasticitatea, iar acest lucru apare mai evident în zona unghiilor şi cu pilozitate. Pentru a creşte, părul şi unghiile au nevoie de un complex de hormoni care “se deuactivează” în momentul în care organismul îşi pierde funcţiile vitale.

Mitul 4: Urina curată demotă un organismul sănătos

Câtă vreme urina este limpede şi are o culoare galben pal, nu avem motive să ne îngrijorăm pentru sănătatea noastră. În schimb, atunci când ea capătă o nuanţă mai închisă, mai mult ca sigur organismul nostru este deshidratat.

Acesta credinţă este pe jumătate falsă. Culoarea urinei depinde de cantitatea de substanţe care se dizolvă în lichid. Astfel, cu cât sunt mai multe substanţe care se dizolvă în urină, aceasta devine mai închisă la culoare.

Mitul 5: Guma se lipeşte de stomac şi rămâne acolo vreme de mai mulţi ani

Chiar dacă este mai greu de digerat, sistemul digestic are armele sale în lupta cu mâncărurile pe care la înghiţim. În ciuda părerii generale, guma de mestecat ajunge în intestine la numai două zile după ce a poposim în stomac. Chiar dacă este lipicioasă, guma nu are nicio şansă în faţa sucurilor gastrice din stomac.

Mitul 6: Niciodată să nu trezeşti somnambulii

Cei mai mulţi se tem să trezească un somnambul de teamă să nu-i provoace un atac de acord sau un şoc puternic care i-ar putea provoca leziuni cerebrale. Este adevărat că dacă trezeşti un somnambul s-ar putea să se sperie, să fie confuz sau ar putea devii violent. În câteva cazuri rare, s-a întâmplat ca unii somnambuli să comită crime. Cea mai bună strategie este să încercaţi să îi ghidaţi spre pat.

Mitul 7: Dacă mâncăm în timpul nopţii riscăm să ne îngrăşăm

Logica acestei sugestii este că dacă mâncăm foarte târziu în noapte, după care mergem la culcare, organismul nu mai are când să ardă caloriile. Sau o altă explicaţie ar fi că metabolismul se “leneveşte” spre sfârşitul zilei.

Însă, cele mai multe studii au arătat că nu ora la care mănânci contează, ci cât de mult. Secretul păstrării siluetei este să nu mâncaţi mai multe calorii decât poate organismul vostru să ardă.

Mitul 8: Vaccinurile ne îmbolnăvesc de gripă

Ideea că dacă faci vaccin te poţi îmbolnăvi de gripă este greşită. Vaccinul se face pe baza unui virus mort care protejează organismul. Virusul mort nu îmbolnăveşte şi nu provoacă infecţii. Se poate ca unele persoane să facă febra sau să se aleagă cu o durere de cap după ce se vaccinează antigripal. Acestea nu sunt simptomele unei gripe, sunt doar efectele vaccinării.

Mitul 9: Bărbaţii se gândesc la sex odată la 7 secunde

Dacă ar fi să dăm crezare acestei idei, un calcul arată că un bărbat care stă treaz 16 ore pe zi, se gândeşte la sex de 8.000 de ori. Ceea ce înseamnă că face acest lucru cam de câte ori respiră, pe zi, în timp ce este treaz.

Un studiu realizat în SUA, a arătat că 54% din barbaţii chestionaţi se gândesc la sex în fiecare zi, iar 43% de câteva ori pe lună. De cealaltă parte, 19% din femeile care au participat la sondaj, au spus că se gândesc la sex în fiecare zi, iar 67% de câteva ori pe lună.

Mitul 10: Gura unui câine conţine mai puţine bacterii decât cea a unui om

Acest mit provine din literatura medicală. Mai multe studii au arătat că muşcătura provocată de un om se infectează mai degrabă decât una provocată de un câine. Cu toate acestea, se pare că oamenii şi câini au aproape acelaşi tip de bacterii în gură.

Sursa: Realitatea.net

Nu am vrut să public fotografii frumoase de la Festivalul Vinului şi Viei Bachus 2009- Focşani, deoarece eu sunt ” GIgi contra ” , ci pentru că urăsc scenele de după şi anume ceea ce se vede ziua, mizeria făcută de noi , participanţii ! Hai că vă exemplific prin fotografiile expuse şi aş dori să remarcaţi atât remorca plină de gunoaie cât şi containerul în care s-a dat foc la gunoaie pentru a se mai “uşura” şi pentru a fi loc şi pentru gunoaiele aruncate pe jos, la întâmplare, în stil total (NE)civilizat .
Şi mai avem pretenţia să ne bucurăm de sărbătoare !
Ce să mai vorbim de fluviile de urină din subsolul pasajului c.f.r. , de pe clădirile ( blocuri, scări ) din zonă precum şi de excrementele întâlnite la orice colţ de clădire ?
CIVILIZAŢIE NU GLUMĂ, FRATE !

Fernando Ciabattari

Sim amigos e amigas, morar sozinho tem o seu lado difícil, de problemas, solidão, contas… Ai vocês me pergunta, mas será que só tem coisas ruins?

Eu lhes digo:  Não!! E hoje irei falar sobre a parte mais legal de morar sozinho que é:

A Festa no Apê.

Existem alguns segredos para uma boa Festa no Apê:

- Misturar um número infinito de pessoas, uma mais diferente do que a outra, em um espaço minúsculo, onde mal vivem 3 pessoas.

- Encher os convidados com um número não conhecido de bebidas. Vale tudo: Vodka vagabunda, cerveja quadrada, caipirinha com gosto de alho (porque não tinha nada pra amassar o limão e amassaram no socador de alho), leite de um mês atrás com jurupinga, água das plantinhas… Enfim, é líquido? Manda pra dentro.

- Não esquente muito a cabeça com comida. As pessoas dão pouca importância para este item. Nada de cozinhar, arroz, fazer lasanha, essas coisas. O segredo é comprar vários salgadinhos. Um monte de “Torcida” de tudo quanto é sabor resolve seus problemas.

-Esconda tudo, eu disse TUDO, que seja valioso para você, e que você não queira que quebre. Quadros, estátuas, livros, ursos de pelúcia, CDs, aparelhos de DVD, pratos, copos e seus animais de estimação. Essas coisas geralmente não duram mais de duas horas em um ambiente como esse.

- Não aceite em hipótese alguma “amigo do amigo” na sua festa. Geralmente eles não trazem nada, bebem mais que todo mundo, catam a menina que você ta afim, derrubam bebida no seu sofá e no outro dia não irão nem se lembrar da sua cara.

- Esteja preparado para atender o interfone para ouvir reclamação dos outros moradores. Seja simpático com eles e sempre alegue que não é uma festa e sim “uma reunião com meia dúzia de amigos”. No outro dia na reunião de condomínio, negue até a morte e ponha a culpa no morador do andar de cima.

- Marque bem os locais onde as pessoas devem fazer suas necessidades. Com o passar do tempo, as pessoas vão ficando desatentas. Confundem a pia da cozinha com o lixo, a pia do banheiro com a privada e a privada com chão.

- IMPORTANTE! Sempre tranque os quartos! Ou você corre o risco de ter que queimar no outro dia, o jogo de cama novinho que você acabou de comprar.

- Esconda o violão para evitar maiores embaraços e não permita jamais que aquele amigo que curte Wanessa Camargo chegue perto do aparelho de som dizendo: “escuta só essa musica, a festa inteira gosta”. Mentira!

- Se a policia chegar é sinal de que já passou 3 horas do horário que todos deveriam ter ido embora. É um bom momento para começar a expulsar as pessoas. Conheço um cara que não conseguia mandar ninguém embora das festas que ele dava, e até hoje ainda mora com a metade das pessoas que estavam na festa aquele dia.

- Não se iluda, no outro dia, você terá que arrumar tudo sozinho, pois, todo mundo saiu na surdina, deixando copos sujos, latinhas pela casa toda, 2 cm de urina no chão do banheiro, papel higiênico até no teto, comida pelo chão, camisinhas pelo seu quarto (eu avisei pra trancar), vômito nas plantas e meia dúzia de janelas e portas quebradas.

Sua casa nunca mais foi a mesma depois de uma Festa no Apê…

Mas quem disse que eu queria que fosse?

@daniepsv

De ce put trenurile?

Cu mare bucurie am aflat recent că regionala CFR Călători Constanţa organizează, pe 10 noiembrie 2009, licitaţie deschisă privind achiziţia de servicii pentru “Salubrizarea radicală, normală, curentă şi în parcurs a vagoanelor de călători aparţinând RTFC Constanţa”.Trecând peste întrebările: ce înseamnă salubrizare radicală, normală,  curentă şi în parcurs (ultimele două fiind oarecum evidente şi toate fiind nespus de dorite de către călători) pentru RCFR Constanţa (răspunsul îl aflaţi din caietul de sarcini), trecând şi peste întrebarea dacă produsele consumabile pentru efectuarea salubrizării sunt incluse în acordul-cadru, ar mai fi câteva chestiuni interesante:

1. Dacă suma reprezintă valoarea totală pentru 3 ani, rezultă că într-un an cu 12 luni (clasic) şi 30 de zile (în medie) “salubrizarea radicală, normală, curentă şi în parcurs a vagoanelor de călători aparţinând RTFC Constanţa” ar costa 2 407 RON pe zi. Recte 24 de milioane lei vechi pe zi, oricâte vagoane ar fi.
2. Deschidem caietul de sarcini şi găsim anexa în care este precizat numărul de vagoane despre care se face vorbire. Pentru fiecare dintre locaţii este prezentat numărul mediu lunar şi anual de vagoane care necesită operaţiuni de salubrizare radicală, normală şi curentă. Dacă luăm în calcul doar operaţiunile de salubrizare normală, reiese că acestea ar trebui efectuate, în cadrul regionalei, pentru 38180 de vagoane anual. Dacă toată suma anuală ar fi alocată doar acestor operaţiuni, suma care revine acestora este de 22,7 RON, deci două sute de mii de lei vechi per vagon. Salubrizarea normală se efectuează, conform caietului de sarcini, „o dată la 24 de ore, în staţiile stabilite în caietul de prestaţii de către beneficiar”.
3. Dat fiind faptul că mai există şi celelalte operaţiuni: salubrizare radicală, efectuată lunar (sau mai des, dacă e nevoie), salubrizare curentă, efectuată la fiecare îndrumare a trenurilor din staţiile de formare, între salubrizările normale şi salubrizarea în parcurs (doar la trenurile stabilite de beneficiar), reiese că suma alocată per vagon scade considerabil. Calculele ne arată că există 560 de vagoane anual care necesită salubrizare radicală şi 36820 vagoane care necesită salubrizare curentă. Adăugând şi operaţiunile de salubrizare normală şi presupunând că operaţiunile despre care discutăm ar fi egale valoric, avem un total de 75560. Astfel, suma alocată ajunge la 11,47 RON pentru un vagon, puţin peste o sută de mii de lei vechi.

În consecinţă, dacă salubrizarea unui vagon se face pentru o sumă între 5 şi 15 lei, ne mai miră că trenurile miros a urină, că toaletele sunt mizerabile, că nu există hârtie, că geamurile vagoanelor sunt mizerabile, că barele de acces şi mânerele sunt lipicioase, că scaunele sunt îmbâcsite, iar perdelele jegoase? Dacă în suma aceasta intră şi materialele consumabile (cârpe, substanţe dezinfectante, substanţe de curăţare, perii etc.) ne explicăm de ce totul e şters doar cu apă şi mirosul de clor e singurul care bate miasmele de urină şi fecale.

Realizarea corespunzătoare a operaţiunilor de salubrizare trebuie verificată de către beneficiar, multe dintre acestea având ca metodă de control pe simţurile, respectiv mirosul şi verificarea vizuală. „Aspectul curat” este definit în descrierea de calificative pentru aprecierea calităţii drept „Obiectul nu trebuie să aibă nici o murdărie frapantă optic”. În consecinţă, ce să mai înţelegi – că toţi oamenii regionalei cu astfel de responsabilităţi au nasul înfundat şi văzul afectat? Că sunt greu de frapat optic? Sau că treaba se face de mântuială, nimănui nu-i pasă, garnitura trebuie să plece şi totul se întâmplă prea repede pentru a putea face faţă salubrizării de 10 lei per vagon.

Caietul de sarcini conţine şi un îndrumar pentru aplicarea de penalităţi firmelor prestatoare în cazul nerespectării tehnologiei standard de salubrizare impusă, însă, pentru cineva care circulă frecvent cu trenul este evident că acestea nu sunt utilizate, deşi în unele cazuri ar putea constitui adevărate surse de venituri la bugetul regionalei.

Nici nu mai pomenim că participanţii la licitaţie au nişte super-condiţii de îndeplinit: dincolo de garanţia de 50.000 lei, aceştia trebuie să aducă dovada efectuării unor servicii similare (!) şi 3 scrisori de recomandare … Şi nici nu ne gândim că cei care vor licita vor încerca un preţ sub cel maxim recomandat de către beneficiar, ceea ce ne va reduce preţul per vagon sub cei 10 lei …

Acestea fiind condiţiile, e greu de presupus că vom călători prea curând în condiţii decente, în trenuri curate, cu toalete în care să nu îţi fie frică că te îmbolnăveşti doar dacă intri, cu mirosuri neutre măcar şi fără a coborî din tren ultra-frapaţi optic. Dar … încă sperăm!

… şi încă ceva: Să salubrizăm bine!

Date, cifre, informaţii despre licitaţie:

• durata acord-cadru: 3 ani
• valoarea maximă estimată a acordului-cadru: 2,6 milioane lei
• criteriul de atribuire: pretul cel mai scăzut.
• data de depunere a ofertelor: 10 noiembrie
• locaţia depunerii ofertelor: BRM Terminal Constanţa
• procedura de licitaţie: 10 noiembrie
• anunţul de participare: publicat în data de 24 septembrie
• loc de prestare al serviciului/serviciilor: Revizia de vagoane Constanta, Revizia de vagoane Mangalia, Post revizie Fetesti, Pel Tulcea, Statia Slobozia Veche, Statia Calarasi sud
• servicii solicitate: Servicii de eliminare a deseurilor si a apelor uzate; salubrizare si servicii similare,
• servicii conform vocabularului comun privind achizitiile: 90900000-6 – Servicii de curatenie si igienizare (Rev.2)
• prestatorul este obligat să contribuie la „imbunatatirea si modernizarea procesului tehnologic al pregatirii vagoanelor din puntele de lucru ale R.T.F.C. Constanţa prin investitii si prestari de servicii, în fiecare an de activitate”, în procent de 3% din valoarea anuală a contractului.

Um lance bastante curioso e absurdo marcou a rodada da semana passada na Liga do Qatar. Sem vergonha nenhuma, o árbitro suíço Massimo Busacca urinou dentro de campo antes de uma cobrança de escanteio durante a partida entre entre Al-Gharafa, time do meia Juninho Pernambucano, e Al-Khor.

- A Federação de Futebol do Qatar chegou a pensar em puni-lo. Mas parece que ele pediu desculpas depois da partida, dizendo que estava apertado. Por isso não creio que vão processá-lo. Mas acho que ele vai ficar um bom tempo sem apitar por aqui – afirmou o brasileiro Leonardo Vitorino, auxiliar-técnico de Caio Junior no bicampeão Al-Gharafa.

Considerado um dos melhores árbitros da atualidade, Massimo Busacca, que apitou as finais da última Liga dos Campeões e da Eurocopa, também foi suspenso por três partidas por ter feito gestos obscenos para a torcida durante a partida entre Baden e Young Boys, no último sábado, pela Copa da Suíça.

Segundo Vitorino, a atitude do juiz chocou o mundo árabe.

Na hora, não reparei. Foi do outro lado do banco de reservas onde eu estava. Todo mundo ficou surpreso, esse tipo de atitude é absurda em qualquer lugar, aqui mais ainda. Até porque aconteceu durante o período do Ramadã – observou, referindo-se ao feriado religioso muito respeitado pelos muçulmanos.

A partida, realizada no último dia 12 de setembro, terminou com a vitória de 4 a 1 do Al-Gharafa, com um dos gols sendo anotado pelo atacante Araújo, ex-Goiás e Cruzeiro.

Juan Manuel “Dinamita” Marquez ce la sta mettendo davvero tutta per prepararsi al meglio in vista della sfida di sabato 19 contro Floyd Mayweather Jr.
Durante lo speciale HBO 24/7 lo si vede prendere un bicchiere di vetro vuoto, entrare in bagno e riuscire qualche istante dopo con lo stesso bicchiere pieno della sua pipì.
Come egli stesso spiega, bere la propria urina lo ha aiutato molto nella preparazione degli ultimi incontri disputati: le proteine e le vitamine in essa contenute vengono rimesse in circolo con grandi benefici sull’organismo.

“Perchè non berle piuttosto che buttarle via?”

Non ho le competenze per commentare questa pratica; mi rimetto alla enorme stima che ho per il campione e il suo team.

Marquez dovrà fare attenzione ai colpi di rimessa di Mayweather, che è solito non caricare eccessivamente il pugno con tutto il suo peso e non sbilanciarsi troppo durante gli attacchi. Marquez invece tende a caricare di più i colpi quando sente di poter centrare in pieno il bersaglio. Soprattutto ora che ha acquistato peso per raggiungere le 144lbs fissate per questo match.
Se Mayweather dovesse prendere il suo tempo, contrattaccando sistematicamente i colpi di Marquez con risposte rapide, il messicano dovrà essere pronto a cambiare strategia, forzando un pò la sua naturale propensione a venire avanti e colpire forte; altrimenti Mayweather vincerà (probabilmente ai punti) il suo 40° match, rimanendo campione imbattuto.
Nacho Beristain lo sa, e sta dedicando molta attenzione a questo aspetto.

E allora sediamoci. Il culo nudo sul parquet.

Gambe incrociate. Ginocchia contro ginocchia. Come Budda di carne. Liturgia del corpo.

Capelli grondanti. Respiri immobili. Labbra socchiuse sul silenzio. Traiettorie di gocce sul collo. Sete e fame. Fretta.

Tu: Hai il cazzo duro.

Sei bagnata. Rispondo.

Sorridi. Questo non puoi saperlo.

Allungo la mano. Te la passo sul ventre. Scendo tra le gambe. Trovo le grandi labbra gonfie. Bagnate. Mi faccio un viaggio sulla tua pelle d’oca. Sui capezzoli duri. Solo con gli occhi.

Allunghi la mano. Mi accarezzi le palle. Me le stringi. Risali. L’altra mano te la metti nella fica. Immergi tre dita. Le usi per bagnarmi la cappella. Par condicio. Inizi a masturbarmi. Un ritmo tutto tuo. Mambo e tango.

Muovo le dita dentro di te. Il clitoride è una punta dura. Poi è solo calore. Un fiume di urina bollente sulla mano. Per terra. Sulle tue cosce.

Affogo.

Sonhei que meu amigo Moacir e eu estávamos num ponto de ônibus em Osvaldo Cruz, bairro em que passei minha adolescência. Esperávamos o ônibus que nos levaria para Realengo, para uma festa.

Levava às costas uma mochila antiga, cheia de buttons,  como a que usava anos antes, e duas meninas com pinta de roqueiras, pegaram um dos buttons e estavam predendo-o na alça da sua mochila. Irritado pelo roubo, dei-lhe um tapão na mão, que fez o button voar para muito longe, para dentro de um bar.

Este bar ainda existe, e fica na parede da estação de Osvaldo Cruz. Recebeu o nome de “Bunda de Fora”, porque as pessoas ficam de costas para a rua, onde está o ponto de ônibus.

Entrei no “Bunda de Fora” e procurei pelo meu button, mas não o encontrei. Meu amigo ria da situação, e as duas meninas roqueiras ficaram me ofendendo por causa do tapão que eu dei.

O ônibus estava vindo quando eu achei o button, perto de onde uns homens muito estranhos e sujos estavam mijando no muro da estação, então desisti de pegá-lo.

Acordei sem saber qual era o button, porque durante todo o sonho eu só via o seu verso, onde fica o alfinete.

Foi um sonho desagradável.

Rivangare episodi passati della mia vita. Questo è un mio punto forte. Soprattutto se si trattano di fatti definibili raccapriccianti e al limite della credibilità.

Una domenica estiva di 16-17 anni fa, la famiglia Carlone decise di impiegare le sacre ore di riposo e di preghiera, donataci dal signore, in una rilassante e simpatica gita a Torre Canavese, per vedere una mostra sui tesori dello zar. Di che zar si trattasse, non lo so.

Le intenzioni di trascorrere una giornata tranquilla c’erano. Peccato che furono sottovalutati dei fattori non proprio minimizzabili: in primis, mia nonna Luciana nella sua forma più smagliante di insopportabilità. In secundis, fu uno dei primi spostamenti a lunga distanza con il nostro storico ‘gioellino’ Ford Sierra Station Wagon 4×4 bordeaux. Peccato che, prima d’allora, non avessimo mai collaudato l’aria condizionata. Testardamente, il babbo ci obbligò a tenere i finestrini alzati per far sì che godessimo della brezza artificiale. Dovevamo solo tenere un po’ di fede e di pazienza, sarebbe stata una questione di pochi minuti.

Secondo lui.

Risultato: facemmo più di metà viaggio in modalità effetto serra, mentre fuori si squagliava l’asfalto. Tutti paonazzi, una volta giunti a destinazione, constatammo con immenso piacere che ad attenderci vi era una coda alla biglietteria chilometrica.

Come ingannare il tempo, se non facendo tappa alla lurida turca del bar?

Mia sorella sentì lo stimolo di defecare, subito dopo che io e papà uscimmo dai bagni. Che tempestività.

Per non dover ripetere l’attesa allo sciacquone, i miei genitori indirizzarono la piccola Elena ad una cacata più sauvage dietro ad una macchina. Il fato maligno volle far passare, proprio in quell’istante, una coppia di fidanzatini in amore. Mia sorella, inibita dall’imbarazzo, interruppe bruscamente l’atto della concimazione in fase, purtroppo, già inoltrata. In parole spicce, si smerdò tutta.

Non potendo prevedere un tale imprevisto coprofilo, si rimediò a quel piccolo contrattempo avvolgendo quel piccolo spargiletame di mia sorella con delle pagine di un quotidiano. Una vera e propria cronaca nera.

Deviazione momentanea di tappa: andammo al Meleto di Gozzano, loco in Agliè. Lì un turista, non molto attento, mi diede una botta in faccia con la sua macchina fotografica. Per tutto il corso della visita, tirai degli urli degni da attirare l’attenzione persino di Milingo. Per vendicarmi dell’offesa appena subita, mi fiondai con odio, assieme a mia sorella, in direzione della preziosissima macchina fotografica d’epoca a soffietto appartenuta al poeta. Seguì un meritato ammonimento da parte del sorvegliante.

Alle 17 circa, sfiancati, incominciammo ad avviarci verso la strada di casa.  Però, continuava a dolere il dente avvelenato di Torre Canavese. Senza perderci d’animo, decidemmo di ritentare la titanica impresa. Per rendere più facili gli spostamenti, ci dividemmo nel modo seguente.

SQUADRA 1: mamma, nonna, Elena;

SQUADRA 2: io e babbo.

Visita del tesoro finalmente fu.

La vescica di Luciana necessitava di essere svuotata. I bagni del museo regalarono l’ennesima piacevole sorpresa: il pavimento allagato con un miscuglio di acqua, urina e cartaigienica disciolta. La nonna, inevitabilmente, si inzaccherò la gonna alla zingara e gli zatteroni in sughero. La reazione fu scontata: la donna inveì contro il personale sfruttato, minacciando di denunciare il direttore.

Ma il momento clou della giornata sta per incombere: la sottoscritta, dopo aver sbranato un mastello di pop corn, decretò come latrina un campo da tennis a lei congeniale. Di lì a pochi istanti un giocatore, in fase di smash, pestò in pieno la mia cacca. Ebbe così inizio il primo e, spero, ultimo torneo di Merdedlon. Come discorso d’inaugurazione, una serie di bestemmie.

Con non chalance, facemmo finta di niente e ci accodammo alle imprecazioni nei confronti di questo ipotetico animale selvaggio che cagò sulla terra battuta.

Per fortuna, una giornata è composta da sole 24 ore. Questa, in particolare, si concluse con un’insistente richiesta da parte mia e di mia sorella di consumare una pizza alle 22.

Ecco la valida alternativa alle domeniche da trascorrere a rubare matitine all’Ikea.

Assistam o novo vídeo da campanha Xixi no Banho, realizada pelo S.O.S. Mata Atlântica

A cena abaixo foi fotografada na Av. Nilo Peçanha, em frente ao nº 50 (Edifício De Paoli), em pleno Largo da Carioca, centro do Rio de Janeiro.  O mais interessante é que a cena é muito mais corriqueira do que se possa imaginar.

Explico: é extremamente comum ver motoristas de ônibus urinando no veículos que eles dirigem.  Não dentro do veículo, mas fora, como um cão marcando seu território.  Esse aí da foto estava urinando na frente do ônibus.  Mais comum que isso é ver motoristas urinando na roda, inserindo seu “membro urinador” no vão existente entre o paralama e o pneu do ônibus (quase sempre na roda da frente).

No Largo da Carioca

Femeile vor putea urina fără să se mai aşeze, mulţumită ideii unui om de afaceri columbian care a inventat un soi de pâlnie de unică folosinţă care nu are nevoie de apă şi nu contaminează mediul înconjurător.

“Am inventat şi dezvoltat un vas de toaletă care nu are apă, tratează gazele toxinelor care au efect de seră, drept pentru care nu are miros şi nu contaminează”, a explicat omul de afaceri Oriol Ramírez.

Pentru ca femeile să poată folosi acest vas ecologic, omul de afaceri îl promovează peste tot ca pe o modalitate de “a urina din picioare prin intermediul unei avene de unică folosinţă, fabricate dintr-un material reciclabil”, având în vedere că la o singură tragere a apei la toaletă se consumă în medie şase litri de apă.

„Facem o campanie de sensibilizare a companiilor care instalează toaletele pentru doamne. Dacă sunt într-un loc cinci vase de toaletă, scoatem unul şi instalăm această avenă, iar la uşă punem afişe publicitare unde să li se explice femeilor ce boli pot lua dacă se aşează pe o toaletă obişnuită şi care sunt avantajele urinatului din picioare”, explică Ramirez.

Potrivit lui Ramirez,  femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani sunt de acord cu ideea în proporţie de 89%, iar vârsta a treia îi susţine invenţia în proporţie de 70-75%.

Acest vas special cu pâlnie a fost deja comercializat în lanţurile de magazine, dar nu s-a bucurat de succes, pentru că femeile nu sunt obişnuite să urineze din picioare şi trebuie să li se explice care sunt “avantajele” acestui lucru.

Oriol Ramirez susţine că mediul înconjurător va avea cel mai mult de câştigat de pe urma acestei strategii, apa va fi economisită iar producţia de gaze cu efect de seră va fi evitată.