Am aflat acum vreo două zile, ca majoritatea dintre noi de moartea lui Michael Jackson şi nu are rost să dezvolt subiectul, nu ştiu nimic în plus faţă de celelalte milioane de oameni. Dar pe mine mă impresionează altceva, mai mult decât “moartea regelui pop” şi toate chestiile astea despre el. Moartea lui m-a făcut să mă gândesc la procesul vieţii, cum ne naştem si cum murim. Cum mor pe rând atâţia oameni din cei pe care îi cunoaştem până într-un final când rămân doar puţini din cei ce-i ştiam de mult. Cum îi să ajungi la 90 de ani şi să fii singurul din generaţia ta? Să rămâi un om bătrân într-o lume nouă în jurul tău, cu concepţii diferite, noi, străine.

Asta-i viaţa. Nu-i o luptă după bani, nu ştiu ce naiba îi, dar luptă după bani nu-i. Nici luptă după faimă, nici luptă pentru teritoriu. E un “set” de zile ce ţi se pun într-un sac ce trebuie să-l cari în spate. Nu-i viaţa nici grea nici uşoară. Îi aşa cum vrei să fie. Viaţa e chiar aşa cum alegi tu să fie. Îndiferent că-ţi omoară un părinte sau un frate, e alegerea ta dacă mergi mai departe sau nu. Strict alegerea ta dacă ce ţi se întâmplă te afectează sau nu, te distruge sau te împinge de la spate.

Asta cred că e. Un drum în care de obicei faci totul greşit, un drum în care ţi se pare că-i de făcut tot ce nu-i de fapt. O viaţă de care profiţi “că-i doar una”, zile în care dormi că ai “destul timp”. Culmea, e că nu ai cum să ştii ce trebuie să faci decăt atunci, când ajungi la 90 de ani si-ţi dai seama ce naiba era cu viaţa asta.

Totuşi, în spatele a tuturor concluziilor pe care le trag în fiecare zi, nu pot să-mi dau seama ce am de fapt de făcut, în ce parte să ma uit, cum să fiu, cum să gândesc.

Şi sunt ferm convinsă că nu sunt singura.

S-a mai scurs inca un pic de nisip din clepsidra, in cazul meu bolovani, pentru ca saptamana asta a trecut ireal de incet. La scoli ma abunda proiectele si partialele, si spiritul motivator s-a ascuns pe undeva bine bine, nu reusesc nicicum sa il gasesc. ”Lenea de iarna” e de vina, e momentul sa “hibernez”…..si totusi daca tot vine iarna, cand vine si zapada?!?

FILM: “Persepolis”(2007) e defapt o animatie, una foarte reusita. Filmul e facut dupa nuvela autobiografica a lui Marjane Satrapi, in regia lui Vincent Paronnaud. Titlul face referire la orasul istoric, Persepolis, care inseamna in greaca “Orasul Persilor”. In film e urmarita povestea unei tinere fete, pe background-ul revolutiei din Iran.

CARTE: “Candid sau optimismul” de Voltaire, nuvela filozofica cu un puternic iz de sarcasm. Nu va blocati cand cititi “filozofica”, e o lectura usoara si placuta.

MELODIE: Jack White si Alicia Keys – “Another way to die”, soundtrack-ul noului Bond. Desi filmul imi displace, melodia imi place foarte mult.

E frig si umezeala ! Se plimba incolo si-ncoace , ca sa uite si sa nu-si mai simta picioarele atat de reci . O zarisem de departe si apropiindu-ma de ea , mi-am slabit cadenta pasilor .

Nu eu am ales-o ci ea , dupa ce m-a estimat si m-a gasit bun . M-am oprit si eu . Nu stiu de ce o imbratisez . Poate ca este frumoasa , si-mi este si mie frig ! Recunoastem absenta sentimentelor si-n lipsa flacarii pasiunii , ca sa ne-ncalzim putin , ne dedam imediat si cu furie patimii , acolo in colt de strada . Pentru cateva clipe , fiecare din noi are o putere neexplicabila de-a crede ca am putea ocupa un loc unul in viata celuilalt .

Timpul inclestarii si-ncrancenarii noastre s-a diluat si -ncet imi pierd curajul sa-i spun , sa nu ma paraseasca . Imi zimbeste si ma convinge sa cred c-ar fi o eroare .

Voiam sa ne cunoastem ! Cine stie , poate odata o sa bem si-o cafea impreuna , prieteno !

Sunt elevi care doar viseaza sa joace intr-o piesa de teatru, sa apara pe scena in fata colegilor sai… Ei bine eu am trait acest vis. Am jucat anul trecut in “Jocul dragostei si al intamplarii” alaturi de colegii mei de la Grupul Scolar de Industrie Usoara, carora le transmit ca a fost o onoare sa urc pe scena alaturi de ei… Le multumesc si persoanelor care ne-au ajutat sa pasim in lumea scenei, mai ales pentru faptul ca ei nu au vazut in noi niste copii slabi, asa cum multi sunt tentati sa creada despre elevii liceelor mai slab cotate, ci niste oameni cu potential, niste oameni care vor sa realizeze ceva. Si judecand acum prin prisma locului 3 obtinut consider ca am realizat ceva.

Repetitiile nu au fost tocmai usoare, dar a meritat fiecare secunda petrecuta acolo… Mi-am facut prieteni, am cunoscut multe lucruri noi etc.

Tot parcursul piesei a reprezentat pentru mine un val de emotii si bineinteles mi-am pus de nenumarate ori inevitabila intrebare “Oare am facut bine?”.

Acum nu ar fi corect sa va spun eu tot, mai ales ca fiecare percepe lucrurile in felul sau… Incercati, participati, nu veti regreta … Tot efortul este rasplatit… Chiar si la Grupul Scolar de Industrie Usoara…

Cosmin Meraoiu

Vorbind despre editia a XXV-a editie a “Stagiunii…” pot spune ca a fost una plina de suspans si de emotii, dar catre final aceste stari de spirit au fost inlocuite de un sentiment placut… Faptul ca ai participat la un asemenea eveniment, ca ai urcat pe scena in fata atator oameni reprezinta o traire mult prea complexa, asadar nu poate fi exprimata in cuvinte…

Cat despre rezultat, zic ca a fost unul echitabil, iar acum astept cu nerabdare urmatoarea editie… Spor la treaba celor care se vor imiplica la anul.

Teodor Cosmin Bibire

]]>