Am discutat, amical, cu un inspector vamal despre traficul ilegal de frontiera din zona Satu Mare si Sighetul Marmatiei. Recunosc ca, am cam luat partea contrabandistilor. A haiducilor…Mi-am amintit si i- am relatat  povestile auzite  in copilarie despre traficanti de vite cu Polonia si Cehoslovacia. M-a contrazis: cica nu am avut granita cu Polonia, iar statul cehoslovac a fost numai sub comunisti; si nu am avut granita nici cu acesta…Nu l-am mai contrat, deoarece platea el consumatia. I-am sugerat sa scrie si sa publice cazurile mai interesante pe bloguri in romana, ucraineana si maghiara. Totodata, sa inventeze personaje simpatice din tarile respective. Pentru succesul proiectului i-am mai  spus sa fabuleze ca participa la cercetari, in anumite cazuri, inspectori speciali polonezi si slovaci, dar cad mereu de fazani. Pe la sfarsitul sindrofiei am cazut de acord ca va publica  o carte  in  Romania si traduceri in  Ucraina si Ungaria. Este sigur ca vamesii celor trei tari o vor cumpara; fiecare, in zeci de exemplare. Nu mai stiu daca i-am spus bancul urmator: cand a aparut celebra carte,  <Ce este  militienii?  si ce doreste ei?>, cadrele  au fost obligate  s-o cumpere; librarul ii spune unui militian ca este epuizata.  ”O cumpar si epuizata!”  a insistat organul de ordine.

Postat de tibi în “biblioteca din chioşc”

Din motive numai de ei ştiute, mare parte dintre amatorii de circuit grecesc s-au răzgândit pe ultima sută de metri; totuşi, o mână de nebuni frumoşi sfidăm criza asta nesuferită şi ne hotărâm să plecăm. Un mare plus îl trec în contul agenţiei care în loc să ne returneze banii, ne face hatârul şi ne înlesneşte călătoria. Un mare şi sincer BRAVO pentru Paralela 45! Un şofer, o doamnă plinuţă dar foarte volubilă şi extrem de simpatică pe post de ghid, un ajutor de ghid cu eventuale funcţii de înlocuitor de şofer, 5 bărbaţi, două minore, un minor şi 11 doamne, ne ambarcăm într-un mini-autocar şi pornim la drum. Străbatem  oraşul adormit şi ne înscriem pe şoseaua către Giurgiu. La vamă, un grăsan fioros se uită urât la noi preţ de vreo cinci minute, după care ne face semn să plecăm din faţa ochilor săi, ca avea dumnealui şi treburi mai importante. Bine şi aşa! La vama bulgară, un vameş sever confruntă ce ravagii a mai făcut timpul pe mutrele noastre faţă de poza martor din paşapoarte şi ne lasă în pace. Mă aşteptam la şicane ceva mai mari. De-abia acum, putem să spunem linişiţi că am pornit cu adevărat la drum. Elada ne aşteasptă! Cu braţele deschise ? Vom vedea!
Dacă nu ar fi fost punctual vamal, habar nu am fi avut că am părăsit România. Aceeaşi şosea mizerabilă, aceleaşi case deşelate si dezolante, aceleaşi câmpuri parte în părăsire şi parte cultivate, mărginesc şoseaua. Sunt totuşi multe lanuri de floarea soarelui la bulgari. Multe. Ajungem şi la locul destinat primei pauze. Un restaurant cochet pare să te imbie; dar mai întâi, merg la toaletă. Gresie, faianţă, vopsit, aparent totul este normal dar, mizeria balcanică este la ea acasă. Am aflat de la doamna Mariana, ghidul nostru, că 4 % dintre bulgari sunt de etnie rromă. Ei bine, unul dintre ei, păzeşte intrarea de la toaletele de ambe sexe şi nimeni nu pătrunde acolo decât după ce-şi depune obolul de 20 de eurocenţi, în palma absolut jegoasă a individului care zâmbeşte tot mai încântat, după fiecare monedă încasată. Ies dezgustat şi nici foamea nu mă mai încearcă. Bine că mai avem ceva sandvişuri.
…Aflăm că în curând, vom intra pe autostrada către Sofia.  – Ei aş, autostradă, ricanez, in sinea mea! –Ei DA, autostradă! trebuie să recunosc! Tuneluri, viaducte, exact cum văzusem pe autostrăzile din Italia, Franţa, Austria, Germania. Deci, se poate! Sigur că se poate, numai că întotdeauna la alţii că la noi, nu prea se… Calitatea asfaltului, acceptabilă. Totuşi, autostrada asta pare destul de capricioasă; ba are gard despărţitor şi deci e autostradă, ba devine un simplu drum cu două benzi dus şi două întors, ba se reduce la o şosea comunală cu câte un singur fir pe sens. Ocolim Sofia pe şoseaua de centură, şosea în mare suferinţă, cu asfaltul spart, îngustă, aglomerată, dar măcar dotată corespunzator cu ‘centuriste’. Mde!
Peisajul este totuşi foarte frumos. Dealuri, munţi, culturi de porumb, grâu, şi chiar de viţă de vie. Ne îndreptăm hotărât spre Grecia. Aflăm că, mai înainte de graniţă, pe lângă o mică localitate (mândră nevoie mare că potrivit legendei  acolo s- ar fi  născut Spartacus)  vom vizita un butic poreclit “la bomboane”, de unde doritorii pot cumpară bineânţeles o largă varietate de bomboane şi alte nenumărate dulciuri, măsline şi ulei de măsline, la preţul incredibil de 18 euro 5 litri. Dacă vă convine, cumpăraţi vă rog. E mai ieftin decât în Grecia, bineinţeles. De ce ? Nu ştiu…
Ajungem la graniţă. Vameşul bulgar se uită atent la mutrele noastre, la paşapoarte, şi ne pasează vameşului grec. Acesta repetă operaţiunea, după care ne face plictisit semn să plecăm. Foarte curând, ajungem în prima localitate a circuitului nostru, un târguşor mic si cochet, Seres. Pare un imens Lipscani. Butic lângă butic, magazin lângă magazin, în plus de asta, hotel lângă hotel, toate asezonate cu o multitudine de terase, unde lumea se delectează cu ceaiuri, cafele, vin şi bere şi multe altele. Ne cazăm la unul dintre cele trei hoteluri deţinute de Kosta Famissi; hotel cochet, destul de confortabil pentru un turist obişnuit cu strictul necesar, dar cam prea încărcat de Kitch, după părerea mea. Un soi de sărăcie atent şlefuită. La intrare, coloane care nu au nici-un soi de stil, nici Ionic, nici Doric, nici Corintic. Simplă butaforie. Dar hotelul este denumit în mod pompos, hotel Galaxi!
După o scurtă raită prin târguşor, ne aşezăm la o ‘taverna’ unde luxul nu a prea dat de multişor târcoale dar, dacă la sardelele proaspete pregătite mirific la grătar asortezi (minim) o carafă de RETZINA MALAMATINA, viaţa începe să devină ceva mai optimistă. Când ceri cea de a doua carafă, din difuzoare începe să se scurgă muzica grecească, iar ospatarul vine cu două îngheţate. -N-am comandat asta! spun în rom-gleza mea chinuită. -E din partea casei! spune el. Stiu ei grecii ce ştiu! Sigur că o să cer şi a treia carafă … Staţi domol, că nu e prea mult. Carafa e de jumătate de litru, iar vinul are maxim 11 grade tărie. Este în schimb răcoritor … Chiar asfinţit, soarele Greciei încă işi mai revarsă canicula peste turistul profan.

Multi afirma ca biserica Noului Testament a fost o biserica de saraci. Dar aceasta afirmatie nu corespunde realitatii. Chiar si in evanghelia lui Luca, cu un accent deosebit pe actiunile sociale si de vindecare ale lui Isus, il intalnim adesea in casele oamenilor care se bucurau de bunastare economica. Matei, vamesul (Levi) da o masa in cinstea lui iar la masa respectiva Scriptura indica “o multime de vamesi si de alti oaspeti” cu siguranta din aceeasi clasa sociala si economica (5:29). Simon, fariseul, il invita de asemenea pe Isus la masa, desi scopurile lui sunt diferite, dar un fariseu nu era nici pe departe sarac (7:36). Iar intr-o zi de Sabat Isus intra sa manance in casa unui alt fariseu (14:1). Saracia in Noul Testament nu este descrisa doar in termeni economici sau financiari. Zacheu statea chiar foarte bine economic. Problema lui era o acuta lipsa spirituala. Era un exclus din societate din cauza relatiei sale stranse cu Romanii opresori. Iar Isus se opreste in dreptul lui mentionand ca mantuirea a intrat si in casa lui Zacheu. Ca si el este un fiu al lui Avraam. Un inclusivism total.

Suntem tentati sa privim cu invidie sau dispret la cei ce stau bine economic si financiar. Dar si ei sunt oameni cu aceleasi nevoi ca si ceilalti. Ba chiar mai mari, pentru ca uneori bogatiile materiale blocheaza accesul si timpul catre si pentru cele spirituale. Isus vrea si dintre acestia in Imparatia sa. Nu toti bogatii Il vor accepta, dupa cum nici toti saracii. Dar daca biserica Noului Testament ne este model, sa nu uitam ca atunci cand toate se dadeau dupa nevoi si toti laudau pe Dumnezeu, resursele erau oferite de cei care aveau. O biserica inclusiva va avea raspuns la nevoile ei.

Templul iudaic ajunsese pe timpul lui Isus la o segregare acerba. Oamenii erau declarati curati sau necurati, acceptabili sau neacceptabili, inclusi sau exclusi. Existau limite clare, semnalizate, pana la care aveai acces, in functie de statutul tau. Handicapatii, vamesii, sclavii, paganii, prostituatele, si femeile aveau accesul restrictionat. O persoana declarata necurata „murdarea” si pe ceilalti din jur prin simpla prezenta. Cine vroia sa ramana curat trebuia sa fuga de cei etichetati in categoriile mentionate. La periferia Templului era curtea Neamurilor sau a paganilor, dar si aici nu oricine era acceptat ci cei care erau deja in procesul de a deveni prozeliti. Aici se desfasurau tranzactiile cu animale si schimbul financiar din istoria descrisa in Matei 21, Marcu 11, sau Ioan 2. Iertarea costa scump. Urma apoi curtea femeilor unde aveau acces familiile evreilor, desi cei cu dizabilitati erau exclusi. Urma apoi curtea iudeilor unde doar barbatii evrei aveau acces. Se ajungea in sfarsit la curtea exterioara a templului, acolo unde se aduceau jertfele, iar zona era bine pazita, doar preotii aveau acces acolo. Si, bineinteles, Sfanta Sfintelor, unde doar Marele Preot intra doar o data pe an incorona acest sistem exclusivist, desi separarea initiala a celor doua camere ale templului sau Sanctuarului avusese cu totul alt scop. Nici nu este de mirare de ce Isus a reactionat atat de virulent fata de ceea ce se intampla la Templu pe timpul sau. El a protestat direct si palpabil impotriva acestei segregari ce distorsiona caracterul lui Dumnezeu. Templul, care trebuia sa il reprezinte pe El ca jertfa suprema, ajunsese sa il indeparteze pe om de Dumnezeu sau sa ii transmita ca nu este binevenit. Biciul din streanguri transmitea un mesaj mult prea inofensiv fata de privirea divina patrunzatoare pana in adancul mintii. Iar mesajul lui Isus era clar: o biserica inteligenta este o biserica inclusiva.

Adevărat vă spune că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.

Poate vă gândiţi că exagerez cu afirmaţiile. Nu am afirmat – am citat. Sunt spusele Domnului Isus şi nu le putem nega. (Matei 21:31)

Desigur că unii vor spune, vorbea pentru oamenii de atunci, contextul de acolo … etc, podul spre realitatea noastră se poate face uşor.

Cine sunt cei în viaţa cărora se vede o schimbare reală atunci când spun că se pocăiesc? Cine sunt cei cărora le este scârbă de felul vechi de vieţuire? Cine sunt cei care se întorc cu frângere şi zdrobire în inimă la Dumnezeu? Vameşii şi curvele.

De ce? Pentru că ei nu au impresia despre ei înşişi că sunt mai buni ca alţii, ei sunt în stare din groapa neagră a păcatului să-şi vadă adevărata stare – neputinţă şi inabilitate totală spirituală, grozăvia, scârboşenia şi putoarea păcatului lor şi nu în ultimul rând ei sunt cei care apreciază aşa cum puţini o fac – mântuirea lui Dumnezeu.

Noi, neprihăniţii, cei care nu am făcut păcate prea mari, care nu ne putem “lăuda” cu un vechi trai păcătos, nu vedem crima pe care am făcut-o trăind pentru noi înşine şi nu pentru gloria lui Dumnezeu, aproape că uneori credem că suntem pe drept fii lui Dumnezeu şi că Dumnezeu are câteva obligaţii faţă de noi. Noi, fiii, cei care am stat în acasă şi am slujit ca nişte robi, în biserică, cu credincioşie, nu putem accepta să ni se atribuie aceleaşi atribute ca vameşilor şi curvelor.

Îmi place enorm ce face Domnul Isus – verbal, îi pune în pilda lui, pe preoţii cei mai de seamă şi pe bătrânii norodului pe acelaşi piedestal cu vameşii şi curvele -  numindu-i fii pe amândoi (un fiu simbolizând pe vameşi şi curve iar cel de-al doilea pe preoţi şi bătrâni)

Una dintre surprizele cele mai mari pregătite de Dumnezeu pentru noi este că în ceruri vor fi o grămadă de curve şi de vameşi iar iadul va fi ticsit sau cel puţin, bogat populat cu “bătrâni” şi creştini “mai de seamă”.

Păcatul tău nu a fost mai puţin urâcios şi scârbos decât cel al unei prostituate. Păcatul tău nu a fost mai puţin ofensator pentru Dumnezeu decât cel al unui hoţ, trădător şi lacom vameş.

Când vine vorba despre păcat, trebuie să învăţăm că păcatul este în primul rând împotriva lui Dumnezeu şi că vom fi judecaţi datorită relaţiei pe care noi am avut-o cu Dumnezeu.

Şi apropo, nici un mântuit (fost “neprihănit”) nu e mai presus decât o prostituată sau un vameş (mântuiţi acum) – sunteţi amândoi fii. Slavă lui Hristos!