Intr-o lume asa de superficiala conteaza doar aparentele; atata timp cat ai ce sa oferi, toti se strang in jurul tau - incearca sa te exploateze la maximum. Stii ca nu le pasa de tine, de nimeni, nici macar de tara in care vor trai mai departe copiii lor. Isi urmaresc doar propriul interes, te lasa balta cand nici nu te astepti. Uneori toti din jur ti se par atat de ipocriti, incat devii paranoic si ai impresia ca o sa innebunesti daca nu reusesti sa deosebesti adevarul de minciuna. Ajungi sa crezi ca prietenii nu-ti sunt prieteni si cel mai rau e ca nu poti avea incredere in nimeni. Par orbi, judeca in functie de ceea ce ar putea castiga; dreptatea nu e importanta pentru ei. Te mint in fata, ca si cum ai fi tampit; tu intelegi ca incearca sa profite de tine, creand o imagine falsa a lucrurilor. Vor sa te fure, dar iti zambesc fals si-ti spun tot ce vrei sa auzi atunci cand au nevoie de tine pentru a-si atinge scopurile. Te culci suparat si te trezesti regretand ca inca traiesti, dar nu vrei nici sa le dai satisfactie murind. Cand oameni josnici tin lectii de morala, te intrebi de ce ti-ar placea sa stai treaz in realitatea de cacat in care te afli. Cand ai vrea sa te ridici, sa faci ceva bun cu viata asta pe care o ai si vezi ca ti se pun bete in roate din toate partile, e aproape imposibil sa nu ti se faca sila de tot ce te inconjoara. Si te prefaci ca nu-ti pasa, doar ca sa treci mai usor peste toate; te inraiesti si ajungi cum n-ai fi vrut sa fii. Toata dragostea ta se transforma in ura…

Charles Dickens’ periodical publications were printed in a green wrapper.  A Dickens tale became instantly recognizable by this green cover; a fellow’s eye could be caught by the distinctive color and he’d think ‘Ah! The newest installment of Bleak House is out!’, promptly spending his one shilling at the newspaper stand.

Thackeray’s Vanity Fair was published in ‘gaudy yellow’.  On a side note, Thackeray did all his own illustrations.

I’m not sure if people get the same rush of excitement and expectation when they see the salmon colored pages of the Financial Times, but I do appreciate their use of this technique to distinguish themselves from rivals.

Original Vanity Fair Spy Print

Walter William Read, 1888 by LIB.
Born Reigate 1856. Played for Surrey XI at 17. Became Assistant Secretary at the Oval. An all-round sportsman. ‘Something in the City’.

‘W.W’ – Vanity Fair Spy Cricket Print dated 1888 by Libero Prosperi.

To see a full collection Vanity Fair Cricketers  including W. G. Grace click here

Download SantaRob no.2 here (1920 x 1200)

Download SantaRob no. 1 here (1920 x 1200)

The pics she requested were so damn hot, I had to do it right away…

Download HotRob here (1920 x 1200)

Lee Seung Seop, un coreean in varsta de 28 de ani, s-a prabusit intr-un internet cafe, dupa ce jucase Starcraft & World of Warcraft timp de aproximativ 50 de ore consecutiv. Cu sase saptamani inainte de moartea sa, fusese concediat pe motiv ca lipsea de la serviciu pentru a-si petrece timpul jucandu-se pe computer.

Jerome Moody a murit inecat in piscina. Nimic ciudat pana aici. Insa trebuie spus ca e cel putin stupid sa te ineci in piscina la o petrecere la care erau prezenti in jur de 200 de salvamari. S-a intamplat in 1985, la petrecerea organizata de salvamarii din New Orleans , pentru a sarbatori incheierea sezonului fara niciun deces. La sfarsitul patrecerii a fost gasit in piscina corpul neinsufletit al lui Jerome Moody in varsta de 31 de ani. Nimeni nu a observat pana atunci ca omul plutea fara suflare.

Yooket Paen a murit in timp ce se plimba prin ferma sa. A alunecat intr-o groapa, in cadere s-a agatat de un cablu de curent si s-a electrocutat. La inmormantare, sora sa, aratand cum s-a intamplat nefericitul eveniment, a alunecat si a atins acelasi fir. A decedat si ea tot prin electrocutare.

Horace Wells a fost cel care a descoperit anestezia dentara, substanta de care in scurt timp a devenit dependent. Sub influenta cloformului de care dese ori facea abuz, Wells a incercat sa omoare doua prostituate, turnand acid sulfuric pe ele. Dentistul a fost inchis la Tombs Prison, New York. Cand efectul drogului a inceput sa dispara, Horace Wells a realizat ceea ce facuse si, in disperare de cauza s-a sinucis. Mai intai a inhalat o doza mare de cloroform, dupa care si-a taiat o artera de la picior.

Chubbuck a prezentat trei stiri in primele opt minute ale telejurnalului, dupa care a urmat o stire despre un schimb de focuri ce a avusese loc cu o zi inainte, in incinta restaurantului Beef and Bottle (restaurant in cadrul aeroportului american Sarasota-Bradenton). Managementul restaurantului nu a permis televiziunii sa prezinte imagini de la fata locului, asa ca in timpul ce ar fi trebuit sa fie acoperit cu videoul, Chubbuck le-a spus telespectatorilor ca din moment ce postul de televiziune la care lucra, Channel 40, ii obisnuise cu sange, le va da o premiera mondiala, si anume o tentativa de suicid. Dupa aceasta, prezentatoarea a scos un revoler si s-a impuscat in cap. In primele secunde echipa a fost prea socata ca sa poata reactiona in vreun fel. Colegii sinucigasei au declarat ca in prima instanta au crezut cu totii ca prezentatoarea le-a facut o gluma proasta, dar cand au vazut modul in care ii zvacnea trupul si-au dat seama ca era totul real.

Eschil este considerat a fi parintele tragediei universale. In 458 I.H. Eschil a vizitat Sicilia pentru ultima oara in viata sa. In 456 se afla in orasul Gela, cand un vultur, confundandu-i chelia cu o piatra, i-a aruncat in cap o testoasa. Lovitura a fost letala pentru scriitorul grec.

Odata ce au decis ca influenta lui Rasputin asupra tarinei il faca prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au momit pe acesta in palatul conducatorului complotistilor, Printul Felix Iusupov. Aici, Rasputin a fost ospatat cu prajituri si cu vin in care fusese pusa cianura. Rasputin nu a fost afectat de otrava, (cantitatea de cianura folosita fiind suficienta pentru uciderea a sase persoane). Hotarat sa-si duca la indeplinire planul, Iusupov l-a impuscat pe Rasputin in piept, insa nici de data aceasta nu a reusit sa-l omoare. Iusupov l-a mai impuscat o data pe Rasputin si cand a vazut ca nici asa nu-l poate ucide, l-a lovit cu bata, l-a legat fedeles, dupa care l-a aruncat in raul Neva. Trei zile mai tarziu a fost pescuit din rau si autopsiat. Cauza mortii – inec. Bratele lui au fost gasite in pozitie verticala, ca si cum ar fi incercat sa se elibereze de legaturile cu care fusese imobilizat.

Dora Angela Duncan este considerata a fi intemeietoarea dansului modern. Cu toate ca in SUA – tara sa natala – nu a prea avut succes, Isadora a fost foarte apreciata in Europa. Duncan a murit rupandu-si gatul si strangulandu-se in acelasi timp, dupa ce si-a prins esarfa la roata masinii cu care se deplasa.

Pedro Lpez, arestat in 1980, a marturisit ca a omorat 300 de femei, dar au fost gasite doar 57 de cadavre ale acestora. Mama lui a fost o prostituata cu 13 copii; a fost alungat de acasa pe cand acesta avea 8 ani in 1957. A fost luat de un pedofil, apoi de o familie de americani care l-au inscris la o scoala de orfani. A fugit de la scoala ori cu o profesoara ori din cauza ca era molestat de una. La varsta de 18 ani a fost violat in grup de catre niste puscariasi. A declarat ca a omorat 3 dintre acestia in timp ce acesta era inca in puscarie. Dupa ce a fost eliberat din puscarie a inceput sa faca victime in randul fetelor din Peru. Mai tarziu a declarat ca in 1978 a omorat mai mult de 100 de peruance. A plecat in Columbia apoi in Ecuador omorand aproape 3 fete pe saptamana.

Contesa Bathory este considerata cea mai infama criminala in serie din istoria lumii. Multe zvonuri au circulat in acea vreme despre fetele de tarani angajate la castel care dispareau ca prin minune fara ca nimeni sa le mai vada vreodata sau sa mai stie ceva de ele. Aceste zvonuri au ajuns la urechile regelui Mathias al II-lea, care a trimis o comisie sa verifice autenticitatea lor. Soldatii au intrat in castel la timp pentru a descoperi cadavrul unei fete, o alta care era pe moarte si sa elibereze alte cateva, care se aflau inchise in temnitele castelului. Printre activitatile preferate ale reginei se aflau: mutilarea totala, mutilarea mainilor sau a organelor genitale, batai indelungate, muscaturi ale fetei si corpului, amputarea bratelor sau a altor parti ale corpului si infometarea victimelor pana la moarte. Se pare ca aceste crime au avut loc pe o perioada indelungata de 25 de ani. A fost condamnata numai pentru 80 de victime, insa se pare ca numarul lor neoficial se ridica la cateva sute. Datorita statutului ei social, contesa nu putea fi judecata, insa a fost inchisa intr-o singura camera a castelului, pana cand a decedat, patru ani mai tarziu. Rautatea extrema a acestei contese a insapimantat lumea, iar folclorul local i-a atribuit si fapte care se pare ca nu le-a infaptuit. Cea mai cunoscuta dintre ele este ca Elizabeth Bathory se imbaia in sangele tinerelor pe care le omora, insa aceasta teorie nu a fost dovedita nicioadata, negasindu-se dovezi in sprijinul ei.

Ted Bundy a fost condamnat pentru uciderea a 36 de femei intre anii 1974 si 1978. Obisnuia sa intre in vorba cu ele sa le castige increderea apoi le lovea cu un levier sau cu un obiect dur. Avea tendinte de necrofilie, facand sex cu cadavrele victimelor sale, facea acest lucru pana in momentul cand nu mai suporta mirosul de putrefactie. Majoritatea victimelor sale erau studente care stateau in campusurile universitare. A fost prins pe data de 16 august 1975 in Salt Lake City, iar pe 1 martie 1976 a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru rapire. Un an mai tarziu, Bundy reuseste sa evadeze si sa fie liber pentru 6 zile, dupa care a fost prins de politia din Glenwood Springs. A mai evadat inca odata pe 30 decembrie 1977, iar disparitia lui a fost observata de-abia dupa 17 ore. Bundy era deja in Florida pregatindu-si ultimile sale crime. In jumatate de ora a omorat doua studente si a mai ranit grav si violat alte doua intr-un campus universitar. Pe 9 februarie 1978 a rapit o fetita de 12 ani pe care a violat-o si omorat-o, a fost ultima sa crima. La proces avea 5 avocati numiti din oficiu, cu toate astea a decis sa se reprezinte singur, dovedindu-se un foarte bun avocat. In data de 24 ianuarie 1989, 2000 de volti au trecut prin corpul lui, omorandu-l in mai putin de 2 minute.

Vrajitoarea din Buchenwald, pe numele ei Ilse Koch, a fost sotia lui Karl Koch, comandantul lagarului de concentrare de la Buchenwald intre 1937 si 1941 si a celui de la Majdanek, intre 1941 si 1943. Imbatata de puterea absoluta pe care i-a pus-o pe tava sotul ei, aceasta nu s-a dat inapoi de la nicio fapta marsava. In perioada Buchenwald, a reusit sa uimeasca oamenii prin desfraurile, torturile si obscenitatea de care era capabila. Colectionara impatimita, Ilse si-a creat o macabra colectie formata din lampioane si genti confectionate din piele…umana. Pentru diversitate, se foloseau bucatile de piele tatuata. Datorita pasiunii ei, a fost promovata in cadrul lagarului pe postul de sefa a gardienelor. Dupa terminarea razboiului a fost judecata, inchisa, eliberata si iar inchisa. In final, s-a spanzurat in 1967, in inchisoarea pentru femei Aichach.

Alexander Pichushki a ucis 48 de oameni intre anii 1992 si 2006. Desi a recunoscut 63 de crime, doar 48 au fost dovedite pana acum. Era cunoscut lumii drept Ucigasul Tablii de Sah, deoarece vroia sa ucida 64 de oameni, exact cate patrate are o tabla de sah. Majoritatea victimelor sale erau batrani, obisnuia sa-i ademeneasca cu vodka, statea de vorba cu ei timp de o vreme apoi ii lovea puternic cu un ciocan in cap. Ca sa fie sigur ca vor muri, Pichushkin le indesa sticla de vodka in cap. A declarat ca atunci cand omora oameni, se simtea Dumnezeu, deoarece poate sa decida daca victima sa poate sa traiasca sau sa moara. Odata a spus: “Pentru mine o viata fara crime e ca o viata pentru voi fara mancare”. A fost arestat pe data de 15 iunie 2006 si condamnat pe 24 octombrie 2007 de 48 de crime si 3 tentative de crima. A fost condamnat la inchisoare pe viata, primii 15 ani trebuind sa-i petreaca la carcera. Anatoly Onoprienko a fost cunoscut ca Bestia din Ukraina, intre anii 1989 si 1996 a omorat 52 de oameni, in doar 6 luni (1995-1996) a omorat 43 dintre ei. Metoda lui era simpla, alegea o casa izolata, ii impusca pe toti locatarii ei, inclusiv copii, apoi incendia cladirea. De asemenea, omora orice martor ghinionist care se nimerea prin zona. Cand politia punea blocaje in satul in care acesta opera, Onoprienko se muta in alt sat si continua sa ucida. O cautare a fost lansata de politie, in martie 1996, dupa ce 8 familii fusesera omorate brutal in casele lor. Fusesera atatea omoruri intr-un singur sat incat fortele armate au fost trimise pentru a patrula pe strazi. In timpul acestei investigatii un om nevinovat a fost arestat si torturat (ardere, socuri electrice, batai) pana la moarte pentru crimele lui Onoprienko. Onoprienko a fost condamnat la moarte pe data de 31 martie 1999, dar din cauza intentiei Ucrainei de a intra in Uniunea Europeana, condamnarea cu moartea a fost comutata la inchisoare pe viata. Onoprienko este in viata si astazi.

 James J. Bulger este un cetatean american urmarit international pentru 18 crime. Este acuzat ca in perioada 1970 – 1980 a omorat cu sange rece peste 18 oameni, fiind suspect si pentru alte crime. De asemenea este acuzat pentru trafic cu droguri de mare risc si spalare de bani. Criminalul are mai multe identitati false, reusind sa se deghizeze foarte bine in ultima perioada prin tot felul de metode de machiaj, folosind chiar si mulaje. Recompensa oferita pentru capturarea lui se ridica la 1 milion de dolari.

Jorge Alberto Lopez-Orozco, un cetatean de origine mexicana este urmarit pentru triplu asasinat in County, Idaho. Acesta este acuzat ca a impuscat in cap si in piept o mama cu doi copii de doi, respectiv patru ani, pentru ca ulterior sa le dea foc in propria masina. Pentru crimele din august 2002, pentru Alberto s-a stabilit o recompensa de peste 150.000 de dolari.

Fonte: “Leggo“

“Mi mette molta ansia, nei rapporti con le donne, la consapevolezza di essere famoso. Mi mette a disagio l’idea che sto per ottenere qualcosa solo perché poco prima ero sul palco. La notorietà, nel mio caso, è fonte di ulteriori insicurezze”. Un timido con le donne Claudio Baglioni, per carattere a anche per la paura di essere “spiato”: “Ma sì – ha dichiarato a “Vanity Fair” – perché il personaggio noto è quello che può combinare meno di tutti: sei spiabile, ricattabile, raccontabile. Bisogna essere temerari per pensare di passare inosservati”.
Baglioni più volte, per questo timore, ha rinunciato a delle facili occasioni: “Sì, anche perché sono pigro e la cosa rischiava di diventare troppo difficoltosa: non ne valeva assolutamente la pena. Dopo un concerto, è vero che c’è il momento di grande adrenalina dove saresti disposto a fare chissà che, ma poi finisce che stai in camerino tre ore a salutare le persone. Pensi di fare questo mestiere per piacere
per risultare attraente, ma ti ritrovi, come una calamita, ad attirare di tutto, e non sarebbe certo bello far entrare in camerino solo le fan giovani e carine”.
Lui in fondo ha scelto la vita di coppia (“Credo che alla fine la mia vita sia quella, almeno so che cosa dire la sera e posso dire cose diverse ogni volta alla stessa persona. Scegliere una donna significa rinunciare alle altre, ma a volte la rinuncia alla scopata rassicura, fa sentire migliori”) e una sconosciuta che si dice disposta a tutto con lui non fa altro che metterlo in difficoltà: “Dopo che magari ti sei messo le lenti a contatto per toglierti gli occhiali, e hai fatto di tutto per diventare un po’ più caruccio, sentire una frase del genere da una donna senza averla corteggiata neanche venti secondi è umiliante”.

Por que todos los mortales tenemos que aguantar toda esta fiebre de twilight? a mi nunca me preguntaron si queria ver todos los dias las caras de hippies del Roberto Pattinson y de la Kristen Stweart, ok, esta cosa es todo un fenomeno para las millones de adolescentes obesas pero hay personas que todavia utilizamos el cerebro y que ya estamos hasta el tope de estos vampiros simples, hasta Taylor Lautner cansa con su nariz rara y sus poses “sexys”… ojala que un caza vampiro aparezca y elimine a toda esta bola de engendros, comenzado con la creadora de tan maravillosa “historia” Stephanie “la gorda” Meyer

click en las pics para agrandar

In the latest Vanity Fair, Christopher Hitchens tells the story of the popular writer Stieg Larsson, who died a few years ago at age 50.  The circumstances of that death are explored in Hitchens’ article.  Hitchens helps to correct a common misperception afoot here in the United States. Some of our demagogues use “fascist” and “communist” as synonyms, despite a long and detailed history that shows that communists are the sworn enemies of fascists.  How that distinction has been lost in some of the public discourse in the U.S. perhaps proves only some people’s inability to attend to history, coupled with a desire for delation. Christopher Hitchens reveals some of the stories that have been attached to Larsson’s death.

A report in the mainstream newspaper Aftonbladet describes the findings of another anti-Nazi researcher, named Bosse Schön, who unraveled a plot to murder Stieg Larsson that included a Swedish SS veteran. Another scheme misfired because on the night in question, 20 years ago, he saw skinheads with bats waiting outside his office and left by the rear exit. Web sites are devoted to further speculation: one blog is preoccupied with the theory that Prime Minister Palme’s uncaught assassin was behind the death of Larsson too. Larsson’s name and other details were found when the Swedish police searched the apartment of a Fascist arrested for a political murder.

Larsson’s The Girl Who Kicked the Hornet’s Nest will be out in English in the U.S. next year.  If you cannot wait, the novel is available now in the U.K. (as of 1 October).

“Soy consciente de que cada día vales lo que vale tu último programa.”

Ana Rosa Quintana en una entrevista concedida a la revista Vanity Fair

The newest Italian edition of Vanity Fair, features stunning pictures of Taylor Lautner and Kristen Stewart, all of which you may have not seen before. Taylor and Kristen look stunning but something’s missing…where’s Edward?

Attention c’est chaud et les c*** neries que je sors aussi sont gratinées je vous préviens C’est ça les joies de tenir un blog pour moi et malheureusement pour vous

Donc de nouvelles —encore !!!—photos du hot Rob pour Vanity Fair !! Hey Robbie t’en a pas marre de faire la même pose ? T’as pas chaud ? Tu veux pas nous la refaire mais SANS les vêtements ? Ah mais si !! Juste avec ta serviette autour du cou et ton morceau de maïs !! Si my Rob tu peux le faire !!!!

Parce que Miam miam ♥

Source

Durante entrevista a revista italiana ‘Vanity Fair’, o ex-vocalista do Oasis, Liam Gallagher, voltou a falar do futuro da banda. Ele acredita que a saída de seu irmão Noel, no fim de agosto, foi só um pretexto para poder lançar um álbum solo e afirmou que a banda seguirá com outro nome, sem o guitarrista. “Foi só um pretexto. Estava cansado e tinha vontade de fazer um trabalho solo e seguiremos adiante sem ele (Noel). O grupo vai mudar de nome, porque não seria a mesma coisa. Mas o resto da banda está comigo”, acrescentou Liam Gallagher. Ele também disse que desta vez a separação é definitiva, diferente dos conflitos anteriores. De acordo com ele, não existe uma discussão verdadeira ou um problema a ser resolvido.

Liam X Noel
As brigas e trocas de “elogios” entre os irmãos Gallagher sempre renderam ótimas manchetes para os jornais do mundo inteiro. Em um desses episódios, quem saiu prejudicada foi a MTV. No ano de 1996, Liam estava brigado com o irmão e alegou uma “dor de garganta” de última hora para não gravar o ‘MTV Unplugged’, que foi comandado por Noel (sendo assistido no auditório por Liam, acompanhado de uma garrafa de cerveja). Se não bastasse isso, Liam se recusou a seguir em turnê pelos EUA, deixando Noel sozinho. Quando resolveu voltar, Noel pegou um voo de volta para Inglaterra, retribuindo a gentileza do irmão.

Fallen: Teach me the ways of being sexually driven, Mr. Pattinson...

[click pics for a wicked close up]

I checked my calendar, ladies & YES!  It is STILL Robvember, indeed it is.

Check out these lovely new outtakes of Rob from his Vanity Fair magazine.  Thank you, VF, my new best friend LOL  Keep the outtakes coming, my friend! LOL

Source.

Special Thanks:  RP Life

Fonte: “style.it“

Con il cantautore sul set fotografico di Vanity Fair. Un dietro le quinte speciale per la regia di Duccio Forzano, firma storica dei suoi videoclip, alla vigilia del lancio del doppio album colossal Q.P.G.A

GUARDA IL BACKSTAGE

I have to admit, the past few days have been hard. This kind of happens to me sometimes. Especially when this Sam guy comes strolling around and being all swoony pants, like he did this weekend. Damn him. Even the 1.3 seconds he mentioned Rob (not by me bringing it up, mind you), I was all about Sam. But you know what, this is a Rob blog dammit.

So guess who came in and saved the day for you all of my lovely Rob-Hards? That’s right, more outtakes from the BEST photo shoot ever… Vanity Fair. If you are ever in a Rob slump, I swear these pictures are the best way to break out it. Get read to be died…

If this is what Rob looks like sleeping, I doubt he'd ever get sleep in my bed. Just sayin'.

Um, sweetie? Gonna need you to go ahead and uncover the sex hair. It's DYING to be free!

Srsly, will the Rob in a meadow fantasies never end? No? Good....

Apparently corn-on-the-dob turns me on. Please don't let there be any at Thanksgiving! Mental note: Bring extra panties!

And here are the rest for you “personal” enjoyment! Be sure to take lots of deep breathes while looking. Don’t need anyone at the hospital!

A esta altura qué comentario se puede agregar….Sras y srtas.  Su Majestad King Robert Pattinson

Download BeachRob here (1920 x 1200)

The magazine industry’s major players are about to form a new company that would allow them to take the digital future into their own hands.

According to The New York Observer, the company would make up one of the biggest alliances among rival publishers ever formed in print media, with Time Inc., Condé Nast and Hearst all expected to join, houses that together publish more than 50 magazines, including The New Yorker, Vanity Fair, Vogue, Time, People, Sports Illustrated, Esquire and O, The Oprah Magazine.

The new venture will be charged with setting up a seamless distribution channel for digital magazines across the iPhone, BlackBerry and other digital devices, creating a standard template for advertisers and readers. The group doesn’t plan to create a single digital e-reader product; instead the publishers want to set up an iTunes-like storefront for magazine content. In addition to electronic versions of mag content, the storefront would also allow for print subscriptions and sales.

I think it would be awesome and so convenient to have just one digital destination for all of these mags but I’m really missing ELLE here!

What do you think? Let me know @twitter.com/HauteCouturista!

Fonte: “style.it“

Ieri la paura di essere respinto, oggi quella di piacere “solo perché sono famoso”. Ieri la voglia di trasgredire, oggi quella di “parlare ogni sera con la stessa donna”. Il poeta dell’amore torna con la versione rivisitata del suo disco più rivoluzionario. E con questa confessione a sorpresa

di Sara Faillaci su Vanity Fair 48/2009

Claudio Baglioni non è quello che ti aspetti. A cominciare dalla casa, che fa pensare, più che a un cantautore, a un architetto [...]. Modernissima e minimalista, ha pochi mobili nei suoi tre livelli, e sul tetto una piscina a sfioro con vista a 360 gradi su Roma [...]
Quando ci incontriamo ha appena ultimato l’opera monumentale chiamata Q.P.G.A. Le quattro lettere stanno per Questo piccolo grande amore, l’album del 1972 che gli regalò due milioni e mezzo di copie e il successo improvviso e travolgente; il progetto, iniziato un anno fa, comprende un film, uscito a febbraio scorso, un libro autobiografico, pubblicato poco dopo, e ora un doppio cd dove ai brani originali dell’album, in parte rielaborati, sono state aggiunte 20 canzoni inedite [...]

Ad ascoltare le sue canzoni, sembrerebbe che abbia passato la vita da innamorato.
«I miei testi si concentrano di solito sull’innamoramento, quella fase esaltante che rappresenta l’inizio di una storia. Ma ho avuto solo due donne importanti nella mia vita: mia moglie (Paola Massari, sposata nel 1973 e da cui si è separato a fine anni Ottanta, ndr) e la mia attuale compagna (Rossella Barattolo, ndr), con cui sto da vent’anni».

Sta dicendo che c’è poco di autobiografico nella sua opera?
«Ciò che scrivi spesso è quello che vivi per contrasto [...]. A me è capitato di scrivere cose che non vivevo in quel momento, ma anche cose che non ho mai vissuto [...] La fantasia è inoffensiva, rimane un bel film, è la migliore amica dei timidi».

E lei è timido.
«A tal punto da pensare di non essere adatto a un mestiere come questo [...]».

Anche con le donne?
«Soprattutto con le donne. Da studente ero una frana, collezionavo un insuccesso micidiale dietro l’altro. [...].

Studiava Architettura, ma la laurea l’ha presa poi solo da adulto, nel 2004. Perché?
«[...] Ho smesso perché avevo iniziato ad aver successo con le mie canzoni».

E anche con le donne, a quel punto. Si sarà preso una rivalsa.
«Sì, ma è durata poco, perché mi sono sposato presto, a 22 anni [...]».

Sua moglie è stata molto gelosa?
«Quando stai con una persona nota, più che della persona sei geloso del tempo che dedica agli altri. Il palco dura molto di più del tempo di uno spettacolo [...]».

Però è sempre stato fedele.
«Ma sì, anche perché il personaggio noto è quello che può combinare meno di tutti: sei spiabile, ricattabile, raccontabile [...]».

[...] A lei è capitato di rinunciare alle occasioni per questo timore?
«Sì, anche perché sono pigro e la cosa rischiava di diventare troppo difficoltosa: non ne valeva assolutamente la pena [...]».

Come reagisce davanti a una donna che si dice disposta a tutto per lei?
«[...] sentire una frase del genere da una donna senza averla corteggiata neanche 20 secondi è umiliante [...]. Mi mette a disagio l’idea che sto per ottenere qualcosa solo perché poco prima ero sul palco [...]».

Questo piccolo grande amore racconta una storia tra ventenni vissuta nei primi anni Settanta. Era appena iniziata la rivoluzione sessuale: ha migliorato, secondo lei, i rapporti uomo-donna?
«Assolutamente no: ne siamo usciti entrambi perdenti, uomini e donne. È scomparso il mistero, e c’è una tendenza ad abolire immediatamente ogni distanza, a consumare e buttare. Gli uomini volevano tanto l’amore libero, le donne che ci stavano, ma oggi si scappa spaventati. Se mi entra una in camera, io rimango traumatizzato».

Le è mai successo?
«No, ma mi è successo di trovarmi delle ragazze dentro casa».

E che cosa ha fatto?
«Le ho accompagnate gentilmente alla stazione».
[...]