Se ştie că, marii dascăli ai comunismului, numeau credinţa în Dumnezeu „Opium al popoarelor.“  Se ştie că una din priorităţile de bază ale comuniştilor era distrugerea credinţei. Loviturile date credinţei pe faţă şi mai ales cele date pe la spate, erau cu totul diabolice. Aşa că Lucifer a însărcinat cu distrugerea credinţei în ţările comuniste pe „diavolii roşii,“ care erau unii din cei mai brutali şi mai vicleni dintre diavoli pe care îi avea atunci în cohorta lui. Nu ne permite spaţiul şi nici nu e locul aici să înşirăm măsurile diabolice cunoscute cu care au lucrat ei. Acum, unde îşi bagă diavolul coada? Ei cereau ca bisericile să aibă un responsabil (un conducător) care să le reprezinte în faţa autorităţilor.

De ce trebuia acest reprezentant (conducător)?

Fără aceşti conducători, diavolul nu putea corupe mai mulţi credincioşi deodată, ci numai pe câte unul. Adică, dacă pe un ,,credincios” simplu îl câştigă diavolul de partea lui, nu-i afectează chiar atât de mult şi pe ceilalţi. Dar odată ce ,,biserica” are un conducător, i s-a  uşurat munca diavolului, care acum se ocupă mai cu seamă de acesta şi prin el  loveşte în toţi ceilalţi. (Omiletica învaţă că biserica ia forma conducătorului.) Comuniştilor le trebuia un conducător; dar nu orice conducător, ci unul care să vrea să se impună cu autoritate, un şef care să preia responsabilităţile şi să supună pe cei nesupuşi din ,,biserică” şi să-i denunţe la împuterniciţi partidului care erau în legătură cu securitatea. (Sunt o mulţime de denunţuri cunoscute cu toate că se ţineau secret.)

Cunoşteam un securist care era însărcinat cu problemele credincioşilor într-un oraş mare şi el îmi spunea: „Noi nu putem sta de vorbă cu toată Biserica, nouă ne trebuie un om care să o reprezinte şi cu acesta stăm de vorbă“.  Ori unele Biserici -  mai ales dintre cele de la ţară – nu aveau toate un conducător. Iar cei mai capabili fraţi, cunoscând Scriptura, nu-l voiau deoarece ştiau că bisericile lui Dumnezeu nu au un conducător în fruntea lor. Ţin minte discuţiile dintre ei, unii ziceau: „Nouă nu ne trebuie popă şi ne este de ajuns Domnul Isus păstorul nostru.“ Cei care s-au aliniat cu „diavolul roşu“, au întro-dus un şiretlic şi ziceau: ,,Nu-i popă, ci un frate care să împartă cina, care să fie prezent la înmormântări, boteze, căsătorii şi care să se intereseze de treburile  Bisericii, deoarece fraţii au de lucru etc.“

Biblia nu vorbeşte despre fraţi aleşi sau împuterniciţi în mod special

173

pentru botezuri, înmormântări, căsătorii, sau binecuvântări, dar şiretlicul acesta a prins cu toate că nu rămăsese nici un mort ne înmormântat, nici un credincios ne botezat, nici tineri ne cununaţi sau copii peste care să  nu se fi cerut binecuvântarea. Până în ziua de azi acest şiretlic – nelegiuit de scripturi– stăpâneşte mentalitatea ,,credincioşilor” adică: de a avea un frate special pentru aceste slujbe. (Ioan botezătorul aparţinea vechiului testament. A murit înainte de-a putea fi mântuit prin Jertfa Domnului Isus) Pe de altă parte, credincioşilor nu li se cerea să ştie atâta filozofie. Ei trebuiau să spună „diavolului roşu“ ceea ce deja ştiau: Adică: ,,Scris este că Domnul Isus a interzis  ca noi creştinii să avem conducători in fruntea noastră şi prin urmare: ,,înapoia noastră Satano!“ Marcu 8:33  Dar cei mai mulţi dintre ,,credincioşi” au acceptat, ba unii chiar s-au bucurat că „diavolul comunist“ le vine în ajutor. Dar ce sa întâmplat. Fraţii buni şi cu adevărat credincioşi, ştiau că Dumnezeu nu vrea conducători în fruntea bisericilor şi nu s-au pus conducători pentru că se temeau de Dumnezeu. De aici s-a născut o altă năzbâtie mai diabolică, de pildă: deodată ,,bisericile” se trezesc cu toţi conducătorii corupţi. Era tocmai ce voia diavolul, deoarece cu conducători neterminaţi duhovniceşte, moara diavolului macină ,,biserica” de minune.

Apoi fraţi de bază care aveau şira spinări dreaptă au fost anihilaţi de noii conducători ai ,,bisericilor”, (cu ajutorul comuniştilor) deoarece erau incomozi şi pentru unii şi pentru alţii. Vurbrand spunea cum un păstor de frunte l-a raportat organelor de stat şi fiind arestat a făcut ani grei de puşcărie. Fratele Alexandru Gheorghe îmi spunea  cum conducerea cultului şi a ,,bisericii” lui au luptat până l-a scos afară din ,,biserică” ca să poată fi arestat şi a făcut opt ani şi trei luni de puşcărie pentru vina că a lucrat pentru Dumnezeu fără să ţină cont de conducerea ,,bisericii” şi de ordinile organelor comuniste. Între timp conducătorii ,,bisericii” l-au denigrat în toată ţara imputându-i lucruri contrafăcute. Eu ca prin minune am scăpat să nu fac puşcărie cu toate că mă împotrivisem numai puţin celor ,,mari” din ,,biserică” deoarece am descoperit adevărul mai târziu şi s-au schimbat lucrurile.

Şi aşa după cum fiecare ţară are în legile ei de bază, un articol care obligă pe fiecare cetăţean să respecte legile ţării, aşa îl avea  şi Statul   Român.  Mai întâi, comuniştii îi puneau pe toate „vârfurile“ bisericilor să le jure credinţă, şi loialitate. (Cine nu ştie că pe timpul puteri comuniste în ţara noastră, – şi în cazul nostru- partidul comunist era şi statul şi guvernul şi poporul şi toate). Iar pe conducători mai mici îi pune să jure credinţă celor mai mari care juraseră la rândul lor în faţa conducătorilor de partid.  Toţi conducătorii ,,bisericilor” recunoscute în ţara noastră, jurau credinţă şi loialitate, direct sau indirect, diavolului comunist. Nu-i minune?

174

Fiecare vedea şi ştia căci Comunismul luptă să distrugă credinţa în Dumnezeu. Fiecare vedea şi auzea cum comunismul îşi bate joc de Dumnezeu şi de tot ce este Sfânt. Dar pentru liderii bisericilor recunoscute credinţa în Dumnezeu era doar o sursă de câştig fie material sau moral. Parcă visezi un vis urât când vezi că în acest jurământ implică  chiar şi Numele lui Dumnezeu. Ei n-au citit niciodată acest jurământ în faţa ,,bisericilor” lor. Ei n-au spus niciodată în public ce fac când mergeau săptămânal sau lunar să dea  raportul diavolului comunist despre tot ce se face în ,,biserică”. Şi astăzi se mai pune întrebarea: „cine au fost  informatorii” Şi ne mai mirăm că cei mai buni predicatori ai noştri au fost informatori şi ne-au vândut diavolului comunist. Iată cum sună acest jurământ:

b. Jurământul

,,Articolul 21 din decretul Nr.177% 3 August 1948. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 178/4 August 1948. Privind regimul general al cultelor religioase

 ,,Art. 21. – şefii cultelor, Mitropoliţii, Arhiepiscopii, superintendenţii, administratorii, apostolii, vicarii administrativi şi alţii  având funcţii asemănătoare aleşi sau numiţi în conformitate cu statutele de organizare ale cultelor respective, nu vor fi recunoscuţi în funcţie, decât pe baza aprobării date prin decret prezidenţial, la propunerea Consiliului de Miniştrii în urma recomandării Departamentelor cultelor. Înainte de intrarea în funcţiune toţi aceştia vor depune jurământul de credinţă în faţa ministerelor cultelor.

Forma de jurământ este următoarea:

,,Ca slujitor a lui Dumnezeu, ca om şi ca cetăţean, jur a fi credincios poporului şi de a apăra R.P.R. împotriva duşmanilor dinafară şi dinăuntru. 

Jur că voi respecta şi voi face să se respecte de către subalterni mei legile R.P.R. Jur că nu voi îngădui subalternilor mei să întreprindă şi să ia parte şi nici eu nu voi întreprinde şi nu voi lua parte la nici o acţiune de natură a aduce atingerea ordini publice şi integrităţii R.P.R. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

Această formulă de jurământ, este obligatorie şi pt. Conducerea asociaţiilor civile cu caracter religios prevăzut la art. 18.

Ceilalţi membri ai clerului ,aparţinând diferitelor culte, cât şi preşedinţii şi conducătorii comunităţilor locale, vor depune de intrarea lor în funcţie  în faţa şefilor ierarhici jurământul de credinţă după formula următoare:

,,Ca slujitor a lui Dumnezeu, ca om şi ca cetăţean, jur a fi credincios poporului şi de a apăra R.P.R. împotriva duşmanilor dinafară şi dinăuntru.

Jur a respecta legile R.P.R. şi de a apăra secretul de serviciu orânduit de stat. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.

Ceilalţi funcţionari din serviciul cultelor religioase vor depune în faţa autorităţilor competente de stat –jurământul de credinţă prevăzut la art. 8. Din legea 363 din 30 Decem. 1947 pt. constituirea statului român din. R.P.R”

175

Iată până unde au ajuns conducătorii noştri, să jure credinţă celor

care luptau din răsputeri să ne distrugă credinţa în Dumnezeu.

Ne putem deschide oare mintea să înţelegem încă un crâmpei din  „taina fărădelegii,“ că dacă îţi pui conducători, ei fac cu supuşii lor ce vor? Cu mici excepţii, (dacă sunt excepţii), toţi cei care ajung în fruntea bisericilor luptă ca cei conduşi sau stăpâniţi să le respecte voinţa chiar necondiţionat? Poate mă veţi întreba oare toţi au fost sau sunt răi? Sau îmi veţi spune: nu toţi au fost sau sunt răi! Dar răspunsul este: ,,Atâta timp cât nu au cuvântul lui Dumnezeu scris în scripturi la baza instalări lor în funcţia de conducători, predicatori sau lideri şi atâta timp cât calcă, nesocotesc şi lucrează împotriva voi lui Dumnezeu şi a învăţături Domnului Isus, care ne-a spus atât de clar ca să nu avem conducători sau lideri în fruntea noastră, eu îi socotesc nelegiuiţi şi ei nu pot avea parte de viaţa veşnică, nici ei şi nici cei conduşi de ei. Noi ne mirăm şi prim bine ostenelile şi munca lor dar nu ne mirăm de dezastrul general lăsat în urma lor. Cine vede că diavolul lasă să se lucreze într-o parte ca să poată dărâma mai mult în altă parte. Exemplu: ,,Lasă ca în biserică să se instaleze un predicator care ştie să predice frumos, casă scoată din lucru pe toţi ceilalţi care nu ştiu predica ca el. Lasă să se cânte cântări senzaţionale ca să poată lua cântarea din gura celor ce cântă din inimă. Lasă să se adune regulat sute şi mii de oameni ca să nu poată lucra toţi cu darul primit ţi să fie scoşi din slujba preoţiei care este dată fiecărui credincios, etc.

Pe de altă parte: ori cât de credincios şi bun ar fi un conducător, la plecarea lui, sau la moarte lui, rămâne un scaun gol în fruntea bisericilor care va fi ocupat de altul şi apoi de altul de care se va folosi diavolul mai târziu.

 Împotriva voi lui Dumnezeu, sau instalat în fruntea poporului Israiel împăraţi buni la început: David, Solomon, chiar şi Saul. Şi apoi o mulţime de împăraţi răi: Ahab, Roboam, Manase etc. poporul zicea:

,,Dă-ne un împărat ca să ne judece.”   Domnul i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. 1 Samuel 8:7.  Iar mai târziu Domnul spune: ,,Ţi-am dat un împărat în mânia Mea!” Osea 13:11. Şi mai târziu spune: ,,Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire şi pustiesc calea pe care umbli!” Isaia 3:12 Acesta este rezultatul conduceri centralizate şi acela-şi lucru sa întâmplat şi astăzi.

c . Slujitori sau şefi

Acum ne întoarcem din nou la ,,celebra minciună“ pe care ,,cei mari” o flutură de la amvoanele bisericilor noastre adică: ,,Noi suntem slujitori ai ,,bisericii” şi nu şefi“ Dacă cineva după ce citeşte aceste jurăminte,  (pe care le-au depus ei până la căderea comunismului) mai crede că ei nu sunt

176

şefi ci slujitori, atunci înseamnă că: „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi“ II Tesaloniceni 2.11,12.

 Diavolul comunist cerea şefilor bisericilor să-i jure credinţă şi nu slujitorilor bisericilor. Iar ei au jurat ca şefi, nu ca slujitori. Dându-şi seama că nu pot păcălii pe diavolul comunist, – cum îi păcălesc pe ,,credincioşii” lor, – recunosc că sunt şefi,  când zic că: ,, voi face ca şi subalternii mei“, „şi nu voi îngădui subalternilor mei“.  Deci nu voiau să rămână ca nişte şefi oarecare, ci şefi cu puteri deosebite, care pot face ce vor cu subalternii lor. Au jurat că vor face cu subalternii lor ce le v-a spune „diavolul comunist“. Comuniştii făceau legile pe care ei au jurat că le vor respecta, legi în care se prevedea în mod subtil distrugerea Bisericii.

Încă ceva: „mai marii“ nu-şi puteau transmite puterea decât prin şefii mai mici. Aşa că atunci când diavolul roşu impunea celor mari anumite lucruri acestea se transmiteau pe cale ierarhică în jos până la ultimul ,,credincios”, ca în lume. Cei ce se împotriveau trebuiau raportaţi autorităţilor şi securitatea îi lua în obiectivul ei.

Dar acest jurământ era numai o vulpe din mulţimea de vulpi  prinse de diavolul – cu un foc – când i-a pus pe duhovnicii ,,bisericilor” să-i jure credinţă. Domnul Isus a spus: „Dar Eu vă spun: >Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; n… Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: >Da, da; nu, nu>; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.” Matei 5.34. ,,să nu vă juraţi… nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”; şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată”. Iacov 5:12  Ei merg şi jură, -nici măcar un jurământ oarecare,- ci jură duşmanului, credinţă şi loialitate, jură că vor apăra secretul de serviciu orânduit de stat. Ce  năzbâtie! Slujitorii mai au şi secrete faţă de stăpânul lor ,,biserica”. Şi aceste secrete jură că le v-or şti numai „diavolul comunist“ şi ei. Tot slujitori sunt?: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său;” Ioan 15.15. Însuşi Domnul Isus a spus că stăpânul e acela care face ce nu ştie robul, şi acum, tot robii ,,bisericii” sunt?

Aşa că după faptele lor ar fi trebuit să fie scoşi toţi afară din ,,biserici” împreună cu apropiaţii lor, chiar dacă Biblia nu ar fi fost împotriva lor aşa cum este. ,,Bisericile” ar fi trebuit să intre în post şi în rugăciune, să ceară iertare de la Dumnezeu că nu au ascultat când a spus: ,,Voi să nu aveţi conducători ca neamurile, „ci cel mai mare să fie ca cel mai mic.” Luca 22:26

177

,,Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre.”

  Luca 11:52
Urmeaza:  Legarea şi dezlegarea, iertarea şi ţinerea păcatelor

O poveste in versuri, (scrisa in niste conditzii speciale) a procesului de alunecare de la Har la lege si apoi la instaurarea dominatiei impletite a legalismului religios cu comunismului ateu in adunari care odata au fost vii.

File de istorie

Cumparatorii de frati

“comoara aceasta o purtam in niste vase de lut.”

“voi ati fost chemati la libertate”

Cumparatorii

S-a petrecut demult, cu ani ‘nainte
cand duhul cel vrasmas si-a inventat
o noua-mbracaminte de cuvinte
si-o alta-nfatisare si-a luat.

Si-a petecit vicleanul cu mandrie
cuvintele ce rasunau pompos
pe mincinoasa lui filosofie
despre un viitor prea-luminos.

Vorbea despre dreptate, bunatate
fraternitate, pace, altruism,
ca fi-va un eden de libertate….
Si a numit edenul: comunism.

S-au strans cei pacaliti precum o pleava
iar el ii imbata cu noi minciuni
vorbind de-o Cale Noua si O Slava
si despre oameni ce vor fi mai buni.

Era o evanghelie straina
si un mesaj amagitor vestea
avea infatisare de lumina
ca ingerul ce-o propovaduia.

Putini vedeau ca haina-i stralucita
era doar petece si carpe vechi
filosofii sa duca in ispita
pe orbii muti si fara de urechi.

A-nvins usor multimea, ca o prada.
Parea fermecator vrajitul basm.
Invaluit de cantec, de parada
manifestatii si entuziasm.

Doar cei putini, din turma cea mai mica
ce cunosteau al glasului pastor.
vesteau pe mai departe fara frica.
Alt Domn, Alt Nume, Alt Mantuitor.

Vandutii

E greu sa vinzi pe-un liber, insa robii
se dau ei insisi spre a fi vanduti.
Mult mai usor de pacalit sunt orbii
si lesne-ncrezatori: cei surzi si muti.

A trebuit deci ca cu mai-nainte
de-a se vorbi de vinderea de frati,
sa-nceapa semanarea de cuvinte
ce-au inrobit pe cei eliberati.

Intaiul Legamant pentru robie
nastea si e simbolizat de-Agar
e plin de legi si reguli ce imbie
sa te intorci la lege de la Har.

Dar Sara reprezinta libertatea
La care-am fost prin Har rascumparati
De cel ce-a inrobit captivitatea
spre-a nu mai fi nicicand incatusati.

Prin reguli seci si vorbe repetate
prin ritualuri goale si pustii
Robie faci din dulcea libertate
Si robi din cei nascuti sa fie fii.

Asa a fost atunci: o mare parte
din cei care crezusera odat,
la lege s-au intors, la fapte moarte
zidind din nou ce-ntai au daramat.

Si Duhul lor a fost din nou sub lege
adus si iar Vrasmasului s-au dat
ca robi parand a nu mai ntelege
ca legea prisoseste spre pacat.

Cel plin de Har a fost dispretuit
si nu i s-a mai dat Lui locu-ntai,
in locul lui multi oameni s-au suit
cu capuri mari, dar fara capatai.

Cum legea niciodata n-a facut
nimic desavarsit, nici constiinta
acelora ce-n ea s-au bizuit.
ramas-a pentru cei maturi credinta.

sa se apropie de Dumnezeu.
dar cerberii stravechilor porunci
inchis-au Calea Vietii tot mereu
pe fii silindu-i sa ramana prunci.

A fost usor sa-i vinzi ca robi atunci
(vorbesc de anii-aceia de demult)
pe necrescutii fii, ramasi tot prunci
cu robii-asemanandu-se mai mult.

Comoara cea din vas a devenit
tot mai saracacioasa si mai pala
cand vasul a fost tot mai pretuit
si tot mai impopotonat cu fala.

VANZATORII

Nu-i rob acel ce prins, a fost legat
cu trupu-n lanturi grele si lacate
dar are-n el un dor nemasurat
spre neintarziata libertate.

Ci-i rob mai mult acel ce nestiind
ca-i rob, isi cauta avid stapani
la care se supune lingusind
si care-l jefuiesc tot mai hapsani.

Acel ce se supune el pe el
la tot felul de dumnezei de jos
cu fiecare zi cu-n putintel
respinge stapanirea lui Hristos.

Mai inainte de-a fi vanzatori
cand nici cumparatorii nu erau
vandutii inrobitu-s-au datori
la vechiul sarpe care-l admirau.

Si-au dat stapani de care le-au placut,
ca si la Domnul lor li s-au supus
Iar cand stapanii insisi i-au vandut
uitat-au ca ei insisi si i-au pus.

PRETUL

Cei ce-au vandut, ei n-au stiut ce vand
mai bine zis pe cine, caci micutii
vanduti de ei, aveau in ei purtand
chiar firave semintele virtutii:

Un duh mai-nalt chiar daca nadusit
o dragoste de adevar, chiar slaba
ce puse-n locul cel mai potrivit
ar fi rodit ca a semintei boaba.

insa-nrobite sub porunci si legi
ce inmultesc pacatul, nu talantul .
seminte nemurind, ramase-ntregi
cand Domnul este confundat cu altul.

Din dragoste de Domnul uneori
au spus prea multe si le-a fost tacerea,
de cumparat de-acei cumparatori
ce-aceasta le-o considerau averea.

Tacerea a fost marfa, pretul dar
cui sa-l platesti, cand nu e de vanzare?
Cand omul e sub lege nu sub Har
te duci la-al lui stapan la cumparare.

Dar cu ce pret au fost vanduti acei
a carora tacere estimata
a fost atat de scump de cei misei?
Si-n ce fel a fost suma achitata?

E simplu de-nteles de vezi un pic
ce-au pretuit atuncea vanzatorii:
valori acum egale cu nimic
din care-aveau de-ajuns cumparatorii.

Marete temple, falnice zidiri
ce-ncanta ochiul si maresc trufia
dar tot din miselestile gandiri
de-a creste astfel si mai mult robia.

Tacutii sa devina mai tacuti,
orbii mai orbi zicand ca vad, iar mutii
aliniati sa fie si mai muti
sporind mereu in paguba virtutii.

Vandutii-au fost vanduti de-ai lor stapani
pe-un pret de mai nimic, pe lanturi chiar,
sa-i lege si mai bine ca pe caini
pe cei ce i-au indepartat de Har.

N-am scris aici de-acei ce biruind
au stat sub Har, si au ajuns sa fie
o jertfa vie,-arzanda, stralucind….
dar poate scriu in alta poezie.

De-ai inteles ceva din ce ti-am scris
fratele meu priveste spre Calvar
sa poti fi UNA cu Acel ce-a zis
ca-n Moartea Lui am fost uniti, in Har.

Blogurile evanghelice au fost incalzite puternic de scandalul pastorilor care au turnat la Secu’. Cazul lui Iosif Ton a fost intors si pe fata si de dos, nu numai pe blogurile evanghelice, ci si pe blogurile (publicatiile) laice.

Iosif Ton mi-a fost un fel de mentor. Nu l-am cunoscut personal, dar cartile lui m-au ajutat sa cresc spiritual.  Recunosc ca am simtit un  gol in stomac, atunci cand am aflat ca a fost “turnator”.  Nu mi-am dat seama, pana acum, cat e de sudata  ”imaginea” unei persoane, de “lucrarea” acelei persoane.

Ieri am fost surprins de o declaratie, a lui Iosif Ton,  pe care am citit-o pe sit-ul lui Andrei Badin ( www.badin.ro):

“Spaima și groaza mea este alta. Cand, și dacă (!) se vor publica deodată toate dosarele informatorilor care au fost slujitori ai Bisericilor (pastori, diaconi, membri în comitete,etc.) se va vedea că fenomenul a fost mult mai masiv decât ne-am putut închipui noi. Pentru unii care nu înțeleg cum s-a ajuns la acea monstruozitate șocul va fi enorm. Unii s-ar putea să-și piardă credința. Unii se vor îndepărta de Biserică. Pentru această situație trebuie să ne pregătim noi (…)Am cunoscut enorm de multe aspecte ale fenomenului informatorilor. Am avut prieteni intimi care au devenit informatori. Am fost eu însumi o vreme informator. Au fost pastori care mi-au mărturisit că au fost frânți și au semnat angajament de informator.Vreau să vă spun că o destul de mare parte dintre pastorii de atunci au devenit informatori (…) Este rușinos actul de a fi fost frânt și de a fi colaborat. Dar mai groaznic este când sar pe tine unii care n-au trecut pe acolo și care nu te au la inimă și profită de situație și iți zic: “Deci și tu ai fost un turnător! Și tu ți-ai vândut frații! Și tu ești un Iuda!” Câți (pastori) oare îndrăznesc să se expună unui asemenea oprobiu?! Cei mai mulți speră că situația lor personală nu se va afla și astfel vor scăpa de rușine. Sau că vor muri înainte de publicarea dosarului lor. E mai bine să stea numai la judecata lui Dumnezeu decât la judecata unor oameni răi și fără mila!”

.

E drept ca oamenii sunt fara mila….dar domnule, daca ai turnat recunoaste! Suporta consecintele si vei fi reabilitat. Da-ti demisia, retrage-te, pleaca in strainatate, la munte, la tara la bunici, dar nu mai sta la anvoanele bisericilor noastre si nu ne mai chema pe noi la Adevar, tu care traiesti in minciuna!!!  Cum putem sa ne zidim lucrarea pe minciuna? Cum putem trai, mai ales ca pastori, sub norul negru si des al minciunii si inselatoriei?

.

Cu singuranta minciuna n-are picioare scurte…dar are picioare, si intr-o zi si ea va fi franta. Picioarele ei lungi  vor fi rupte. Adevarul va invinge!

Iuda continua sa traiasca printre noi. Mananca la mesele noastra. Predica la anvoanele noastre. Se impartaseste cu noi. Poate ca ne este prieten, ruda, cunostinta. Poate chiar noi suntem Iuda, cine mai stie? Ce e adevarul intr-o lume oarba? De ce vorbim de lumina, cand avem ochi, dar nu vedem nimic? Parca cea mai faimoasa zicere e aceasta, “speranta moare ultima!”, sau nu-i asa? Dar daca ne pierdem si speranta, oare ce ne  mai ramane de facut? Pai…,sa ne bucuram cu cei ce se bucura si sa plangem cu cei ce plang.

He, he, turnatorilor, ma intreb, oare cati vor plange, atunci cand voi veti plange?

Insa pana atunci, noi ne bucuram, ca habar n-avem cine a fost turnator! Dar nu-i nimic, mergem inainte…

( Pentru  cei interesati de acest subiect, va recomand un articol excelent, “Pandemie de Iuda”, avandu-l ca autor pe presedintele Comunitatii de Constanta, pastor Ghita Ritisan. Pentru a citi articolul intrati pe : http://www.crpc.ro/pages/pandemia.htm)