Acuma, la douăzeci de ani distanţă, se  vede limpede că în tot acest timp am mărşăluit aiurea pe o  derivaţie din drumul naţional  al infrastructurii comuniste. “O comunitate nu-şi poate clădi un destin viabil pe suportul unei minciuni”. Au zis-o mulţi, au gândit-o destui. Până de curând, însă, nu s-a-ntâmplat nimic  care să-mpiedice fuga spre roşu, îndepărtarea de normalitate. Tributari ai orizontului unic al panoramei comuniste, mărşăluitorii încă îl mai păstrează în stratul adânc al mentalului, în bună parte fiind transmis şi subconştientului colectiv. Probabil obişnuinţa de a trăi într-o istorie trucată a generat o acceptare resemnată a procesului tragic, nedrept  şi grotesc, al îngropării adevărului “revoluţiei” şi al mineriadelor sub ipocrizia comemorărilor, a diplomelor, privilegiilor, a “institutului iliescu” de întreţinere  a falsului. În fapt, toate astea au devenit surse ale a unui dezinteres aproape general faţă de ceeace ar fi trebuit să rămână momente eroice regeneratoare de patrie şi patriotism. Astfel, mai omogenă decât societatea încălţată de cizmăria ceauşistă de partid, structura dominatoare postdecembristă a făcut din adaptarea şi perfecţionarea metodelor de trucaj politic o “tehnologie de vârf”, dorindu-se un substitut inexpugnabil al vechii maşinării  securiste de apărare “a cuceririlor poporului” etc. etc. Clădită pe liantul corupţiei, o asemenea aşezare statală nefericită pare că ar avea nevoie să fie demolată.  Ori demolarea e ultimul lucru pe care şi l-ar dori un cetăţean onest şi lucid din această societate. Singură reformarea poate asigura ieşirea, oricât de mare rezistenţă ar întâmpina.

Însă nici producţia excesivă de trucaje, nici istoria, ea însăşi trucată, nu pot rezista la nesfârşit, cu toată cohorta de  personaje false, cu toate contrafacerile şi diversiunile,  oricât  s-ar fi investit în aşa ceva. Greşeala fundamentală a acestei structuri de “familie” s-a dovedit a fi subestimarea din start a potenţialului pericol al ieşirii din “cadru” al unui  “bastard” politic. Evident că dezvăluirile de pe poziţia  instituţiei prezidenţiale au condus la etichetele cunoscute de “rău absolut”, “sursă de scandal şi de haos” aplicate de “intangibilii” profitori ai mediului politico-financiar. Iar când personajul nonconformist, nearătos, necultivat,  cu destule defecte,  dar purtător al unei autenticităţi şi rezistenţe neaşteptate a ocupat un loc de tragere primejdios, toată politica autohtonă a devenit front. Un front pentru un război aproape comic dacă n-ar fi fost atât de păgubos pentru  problemele de zi cu zi ale cetăţenilor şi pentru viitorul comunităţii. Ce a urmat?… Contând pe efectul istoricei manevre “nu vă fie frică, ceauşescu pică”,  clica de extracţie comunistoid-securistă care şi-a aranjat “revoluţionar” transferul de putere şi avere după 89, a reeditat scenariul  de succes, avându-l drept ţintă constantă pe cel ce le-a trădat “interesele”. Într-o ofensivă media extrem de laborioasă, mergând pe ideea “ştiinţifică” a reactivării unor impulsuri încă prezente în subconştientul colectiv, direcţionând insistent depresiile sociale, cultivând intensiv psihoze şi provocând adevărate nevroze maselor de telespectatori, zi după zi, lună de lună, prin modul aproape terorist de abuzare  psihosocială, coordonatorii au declanşat un război de uzură morală a naţiei  de o absurditate totală şi o mizerie fără limite, dat fiind că asta putea însemna îngroparea şanselor ei de reconstrucţie şi reformare.

Astfel, în ultimii trei ani s-a repetat în formule rescrise cu cerneală democratică, adaptate noilor condiţii, punerea în scenă a lukrăturii murdare de cultivare a urii populaţiei în scopul recuzării democratice a “tiranului”.  Remake-ul, de un comic grotesc, a cărui reuşită ar fi putut avea urmări dramatice incalculabile (desigur, fără oribilul sacrificiu de vieţi omeneşti premeditat din luna decembrie de acum 20 de ani) a atins apogeul de 1 decembrie la Timişoara. Momentul se dorea unul al punerii “în operă”, al concentrării efectelor negative, al reactivării impulsului care a  scos în decembrie ‘89 lumea pe străzile oraşului martir. Scopul? Detronarea “morală” a “noului dictator” şi întărirea evenimentului printr-o altă proclamaţie, un “pact al  forţelor reunite într-un proiect”! Ce a ieşit de aici se ştie: un fiasco năucitor pentru orchestranţii istoriei trucate! Un studiu academic va lămuri toate astea dacă nu va fi lăsat pe seama unor istorici contributori la trucaje. Pot doar să remarc că aruncatul  unor sume uriaşe în această întreprindere falimentară, le-a “garantat” eşecul. Banii aceia mulţi, pătaţi, necontrolaţi, au produs, paradoxal, un dezechilibru mortal.  Înecate-n parale, vocile mediei au dizonat paroxistic de la “realitate”, patronii, sponsorii,  ca şi jurnaliştii şi politicienii “întreţinuţi” de aceştia s-au desprins de la sol, au pierdut raţiunea vorbelor şi orice contact cu bunul simţ. Chiar şi aşa au fost la un pas de izbândă! Încă nu sunt resemnaţi, de altfel. După cum nici învingătorii- mă tem- nu par a-şi înţelege fragilitatea şi rostul victoriei.

Viitorul politic al pedeleului depinde esenţial de ce se-ntâmplă în aceste două zile. De formula de guvernare pentru care vor opta. Desigur şi de ce vor face după, ca guvern. Traian Băsescu nu mai are nici o miză politică în acest mandat. Şi nici  rost de suport pentru partidul pe care l-a adus la cea mai bună poziţie din istoria sa politică. Rolul lui se va limita doar la a coopera constructiv pentru reformarea promisă, cu noii guvernanţi. Dar oare, va reuşi cu o asemenea “distribuţie” contestată de majoritatea celor care l- au susţinut şi s-au bucurat de realegerea sa?…   Responsabilitatea privind  eficienţa, marca transformatoare, poartă fundiţă portocalie. Nereuşita înseamnă, peste doi ani, retrogradarea. Dar poate asta şi vor: o clasă politică omogenă, în care baroni ticăloşiţi, umăr la umăr, fără nicio diferenţă “doctrinară” îşi vor susţine averile şi relaţiile în numele ţărişoarei….  Îmi vine-n minte sfârşitul celebrului Papillon. Eroul celei mai spectaculoase evadări dintr-un loc  de maximă siguranţă de la capătul lumii, protagonistul unui miracol singular, nu reuşeşte să respecte o interdicţie medicală banală de care depindea viaţa lui: să nu bea nimic o mică perioadă de timp. Istoria consemnează destule ironii triste de acest fel despre personaje care au scăpat din războaie, catastrofe, evenimente dramatice, pentru a pieri, din imprudenţă, în mod banal, inutil  şi complet neeroic…

.

Îndelung cultivată de oamenii cu capete ţuguiate şi “mama-omizilor” lor,  paranormalia-kultur se bucură de atenţia deosebită mai ales în  fabrica de horror’scop-uri. Infiltrată frecvent chiar cu diferite elemente de recuzită creştină bisericească  (icoane, invocaţii, focuri sacre etc) poate să bată orice credinţă (la fel cum pretinde şi satanismul) cu condiţia să fie bine administrată de persoane cu competenţe în domeniu. Domnul hrebe, de pildă, unul din iniţiaţii în ocultism politic autohton, după cum povesteşte chiar dumnealui, le foloseşte de multă vreme în nenumăratele combinaţii care l-au făcut celebru. O scăpare însă, ne mărturiseşte ingenuu zilele trecute şi a fost suficient ca fastuoasa piesă să cadă. Faustul politicii, ne dezvăluie mai departe cu sinceritate cum, ieşind de sub efectul flăcării sângerii a revoluţionarei margareta, împreună cu imprudentul său ucenic rătăcit în lumea tenebroasă a lui vanghelie nimeri drept sub cele mai neprietenoase astre. De aşteptat! Aşa că  ielele de vinerea neagră, furioase că au fost convocate într-o zi de altă culoare, cu flacără violetă, s-au răzbunat şi-au râs în hohote de nepriceputul său ucenic. Cortina! Înseamnă că de-acum nu va mai exista vrăjitoare dornică să-l dezlege de sforăriile în care a rămas prins. În schimb, mulţumită “înzestratului” crin, fabrica de personaje trucate încă  mai funcţionează. Nu trebuie să-l vezi decât odată pe agitatul personaj patrician pentru a te convinge că dumnealui n-are nevoie de ielele lui hrebe. Le are pe ale lui, de vreme ce e capabil să se auto-trucheze; să-şi garnisească de unul singur imaginea de cascador din oglindă cu fotograme de aroganţă vadimiană, să trimită upercuturi dure prin sticlă în stare să spargă arcada oricui nimerit în zonă, duşman, prieten, fără să-i dea răgaz să se ferească…

Arsenalul de temut al lucrătorilor din fostul sector al represiunii, prostirii şi prostituării a fost constant revizuit, îmbogăţit şi folosit în cei douăzeci de ani care se-mplinesc în aceste zile de la revoluţia-lor prin sacrificarea-altora. Probând toate chipurile binelui în sordide laboratoare subterane,  cercând arme tot mai sofisticate, revoluţia-lor a cucerit victorie după victorie asupra naţiei adunând oaste puzderie şi averi colosale. Sprayurile televizante au paralizat pe termen lung minţi cumsecade, au înţepenit în mare parte bunul simţ şi respectul, au băgat în depresie cultura şi educaţia şi au făcut din ipocrizie o probă politică eliminatorie. Energii uriaşe, cheltuieli exorbitante au fost absorbite de vârtejul murdar a cărui forţă distructivă o depăşeşte pe cea a unui război şi a câtorva cutremure şi inundaţii. Ajunsă pe o culme a răului, acestei invincibile forţe părea să nu-i mai stea nimeni şi nimic împotrivă. A fost suficient, însă, un pas greşit, nişte muppets prostănaci băgaţi la înaintare, ca dintr-odată să iasă la vedere, în toată imensa ei urâciune, o încrengătură doar întrezărită până nu demult: un loc al tenebrelor colcăind de şantajişti, interlopi şi prostituate. Oare se poate  construi o societate, normală, nu ideală, pe aşa ceva?… Cum farseorii, caraghioşii, nu mai pot ieşi din rol, sau încă mai sunt ţinuţi, cu disperare, acolo, asta ne dă ocazia, oricât ar fi de greţos spectacolul, să vedem toată fabrica de  armament de prostire în masă. Necesar şi firesc, urmează dezafectarea uriaşei gropi de făkături, bombe murdare, casete xxxx a codoşilor acestei lumi  întunecate cu toate sinistrele ei figuri.

Despre presa tipărită se vorbeşte deja la trecut. În curând un accesoriu “vintage” spune CTP nedând nici un credit rolului eticii în migraţia consumatorilor de presă spre virtual, urmaţi, obligatoriu, de producători. Fenomenul are loc de ceva timp, nu-i nici o surpriză, nici măcar pentru cei din branşă care nu ştiu să deschidă un calculator, cum se lăuda mai deunăzi domnul Vântu, patronul mult mediatizat al unui imperiu  lăbărţat băgat în renovare.  Corecte observaţiile CTP,  asta e soarta presei, numai că are şi etica un rol în  acest proces, cel puţin de  catalizator calitativ al fenomenului. Nu întâmplător primul cotidian devenit hârtie de şters geamuri e “cotidianul”! Cât despre rezistenţa previzibilă a tabloidelor asta intră în altă categorie etică. Una privind defecţiuni cronice benigne legate de incultură şi educaţie precară. Se observă şi celălalt motiv desprins din lecţia prezentelor alegeri privind ofensiva presei în mediul virtual, ceva despre care, probabil, se va mai vorbi. Diaspora, da, a avut un rol hotărâtor (vai, ce supărător pentru artizanii infernalelor manipulări de presă!) mai ales datorită internetului. E de aşteptat, prin urmare, ca viitoarele trusturi de presă electronică să funcţioneze după rostul şi metodele celei scrise, incluzând, după interese, exersata folosire de semne alterate. După chipul, asemănarea şi interesele patronilor, slujitorii vor intra supuşi, nerăbdători, în rolurile redistribuite, într-un mediu mai nesigur, însă, mai liber şi mai pretenţios.  De pildă, orientarea rapidă a unor  scribi, voci publice  care par a fi  simţit că-i rost de promisiuni foşnitoare în vorbele mogulului dat în consemn la graniţă aduce aminte de stilul “crin”, un prototip de neîntrecut al versatilităţii lipsite de scrupule. Mă-ndoiesc, însă, că posturile de mare forţă mediatică preconizate a domina spaţiul virtual ale unor trusturi manipulatoare vor mai avea vreodată capacitatea de spălare pe creier a celor de până acum. Destui români din afară ar fi putut cădea pradă  vorbelor grele sau viclene, suficient de prezente şi până acum în blogosferă, dacă, din fericire, n-ar fi avut termeni convingători de comparaţie:  ce văd, aud şi învaţă în mediul nou în care trăiesc acum şi ce ştiu că se petrece acasă, în ţară. Au putut alege, deci, în deplină cunoştinţă de cauză. Asta se va întâmpla în timp, treptat, cu toţi concetăţenii noştri indiferent unde traiesc.

Durata de funcţionare a unui personaj politic născut sau ajuns sub zodia proptelei depinde deopotrivă de slăbiciunea democraţiei şi de corupţia sistemului căruia îi aparţine proptitul. Când nevoile ieşite din comun şi din codul penal ale unor structuri bolnav-democratice devin prea imperioase, acest  C.A.R. furnizor de cârje politicienilor fără picioare, strâmbi sau dezvertebraţi e aproape de aşteptat. Politica în teritoriul proptelei fiind cu totul altceva decât solidaritate, sprijin, în sensul normal, moral, al termenului, ţine atâta vreme cât între proptele şi proptit merg bine treburile. În viziunea comandamentului acestui tip nociv  de structurare politică  poziţionarea proptitului  are ca ţintă  subordonarea statului sub acoperire democratică. Poveste veche şi tristă: o grămadă de proptele cât un teren de rugby în jurul unui balon turtit. În numele revoluţiei bunului simţ, propteaua crin, de pildă, continuă  intoxicarea cu  scrisori denigratoare la adresa contracandidatului, de parcă n-ar fi ajuns ieşirile  de “bun simţ” ale lui patriciu şi dinescu! Un teritoriu de ocupaţie cultivat  viclean de cooperativa proptelelor cu toate speciile de jurnalism degradat având ca scop hamletizarea şi lehametizarea! Din păcate, reuşite, pe alocuri. După cum se comportă televiziile, inclusiv cea naţională, suntem demult în geoanăland. Şi totuşi, pentru succesul deplin al acestei încercate instituţii a proptelii,  era nevoie şi de ceva cu parfum occidental.  Se găsi şi steguleţul:  un primar premiat,  preavansat în rang şi metamorfozat, proiectul ideal de proptea.  Numai că excesul poate avea şi efecte inverse. Aşa că facem un apel către proptele să facă un pas înapoi, ca nu cumva cu  zelul ăsta să facă din proptit, un priponit.

Domnul geoană zis prostănacu este prototipul de personaj agreabil, folosibil şi refolosibil. Parcă n-are umbră. Gata să bată mâna cu oricine îi furnizează un avantaj material sau politic. Avantajele astea puse împreună, îi  împrumută un fel de  personalitate rotativă precum o moară de vântu.  Îmi aduce aminte de biata România lui Ceauşescu care avea relaţii (mai mult sau mai puţin potrivite) cu mai mult de o sută de state, cum scria în documentele de partid comunist. Adevărată pionieră a globalizării! Plină peste  plan de pile, cunoştinţe şi relaţii în interior, exagerat de prietenoasă, după acelaşi prototip politic, în exterior. Asta desena siguranţa expresiilor mulţumite ale celor doi ceauşeşti şi ale camarilei lor dar şi a zâmbetului iliescean care le-a urmat după ce le-a făcut felul. Şi, desigur, piliturii politice  şi media care  li s-a asociat din plin.  Pace şi prietenie. Relaţii extraordinare cu toată lumea. Ce au însemnat relaţiile astea pentru sănătatea corpului naţiei, a sufletului şi minţii ei,  pentru câte generaţii, nu ştiu cum şi când se va putea ştii. Cât o afectează puterea lor acuma, după ce s-au ţesut straşnic într-o pânză de paingi mai lacomi şi mai veninoşi decât cei dinainte, n-ar mai trebui să ne intereseze, ne spune panoul vorbitor cu pretini.  Mai bine să privim spre viitor, ne-ndeamnă dumnealui pe un ton de pastor vanghelist. În viitorul ţesut de aceeaşi paingi şi de puzderie alţii, viguroşi şi hotărâţi,  în care ei toţi, împreună, cred cu tărie.

…Am vorbit în mai multe rânduri despre marginalizarea unei părţi a societăţii româneşti  cu deosebire a celei preocupate de educaţie, cultură, valori. Buldozerul imposturii trece cu egală lipsă de respect peste patrimoniul arhitectural naţional ca şi peste cel literar, artistic, în general. Dar această impostură are ceva în plus, greu de imaginat oricât de multe ipostaze ale ipocriziei am fi cunoscut pe aceste locuri şi în aceste vremi. Cu cât concentraţia de minciuni, de făcături e mai sordidă, cu atât vrea să apară mai drept cultivatoare de bine, de adevăr, de respect. Un mod eficace, elaborat cu abilitate, ieftin, prin care motorul comunisto- securist ar fi adus economii serioase la curtea lui ceauşescu. Folosit înainte de ‘89, câţi din floarea incomozilor dizidenţi, plus  oameni din cultură admiraţi pentru verticalitate şi demnitate  nu le-ar fi ciugulit din palmă aşa cum vedem că au ajuns acuma s-o facă! Unii fără pic de jenă, fără scrupule şi fără urmă de respect pentru ei înşişi. Uluitor tablou să vezi atâtea personaje de pe firmamentul vieţii publice şi culturale croindu-şi drum în curţile abjecţiei! Să-i auzi cum din mijlocul latrinei în care se-mbăiază cu voluptate se dau scârbiţi, loviţi de nişte căcăreze primite-n plină figură din partea unor “derbedei” mult mai puţin şcoliţi dar şi mult mai puţin ipocriţi! Nu mă-ncântă câtuşi de puţin lipsa de educaţie, de cultură, dimpotrivă, dar mă oripilează total falsitatea şi mizeria morală  în care se scaldă apreciaţi şi cunoscuţi purtători de lumină şi speranţă ai naţiei. Cu bagajul unei experienţe istorice şi cu mesajul confecţionat potrivit interesului noilor patroni, schimbarea la portofel a unor repere anticomuniste dezvăluie relaţia dintre “probitatea profesională”  şi mărimea contului. Transferuri tranzacţionate “spre încălzirea” prostimii, ca de pildă al fostului director al Europei Libere, aduc aminte de gunoaiele radioactive cumpărate de săracul stat român la iniţiativa unei facţiuni universitare ecologiste la scurt timp după ‘89. Luminiţa radioului din casele noastre întunecate de propaganda comunistă s-a stins definitiv. Agenturili străine au dispărut şi au reapărut în altă costumaţie, în ograda securiştilor şi penalilor proprietari majoritari ai reţelei trusturilor de presă. Beneficiarii dejecţiilor media ar respira uşuraţi dacă n-ar fi apărut vreo două breşe pe unde se poate strecura “dictatorul”. Luaţi pe nepregătite trebuie să găsească ceva în locul vechilor staţii de bruiaj. Ce lipsă de bun simţ şi de respect: câţiva inculţi să-şi permită să dea cu căcăreze în distinşii căcănari.

Cumsecadele prezidenţiabil al coaliţiei ne vinde pe datorie.  Cei care l-au împins până aproape de vârf abia aşteaptă să-l vadă pe vodă- bostănel la treabă: contracte, clauze şi dobânzi mai secretizate decât cele de la Petrom, Bechtel, Alro şi atâtea alte lichidări de resurse strategice ale românilor. Şi puzderie de găuri de tun în veniturile precare ale amărâţilor! Fiecare cămătar politic din tagmă are registrul de cheltuieli şi câştiguri precalculate, la zi. Toate pretenţiile lor sunt o gaură neagră de care se apropie  România împinsă de susţinătorii cosmonautului roşu. Miliardarii şi milionarii de la popota statului care cheltuiesc nebuneşte de câţiva ani ca să scape de “dictator” abia aşteaptă să-şi scoată înzecit cheltuielile. Privilegiaţii şi bugetofagii nu mai au răbdare să-şi reia locurile de huzureală în stranele parlamentului şi altor instituţii pline ochi de “exagerat de fericiţi”. Dacă socotim şi înţelegerile cu diverse grupuri negustoreşti-parlamentare, straniile coţcării ruso-române de care se ocupă guşă &comp, aranjamentele cu acoliţii din partea mirelui iohhanis, nu ştiu ce se va alege de năzuinţele acestei ţări ieşite din comunism într-o noapte de decembrie acum douăzeci de ani. E deprimant că o mulţime de conaţionali, destui dintre ei la limita subzistenţei, se angajează, inconştient, prin vot, să plătească datoriile exorbitante ale clanului geoană-costea şi să accepte, cu aplauze, obligaţiunile secrete care angajează libertatea şi identitatea ţării. Sacrificii uitate, istorie pervertită, valori îngopate. Destin de ţară amanetată de  moştenitorii unei speranţe pierdute asemenea nefericiţilor copii vânduţi pe nimic de părinţi dezumanizaţi. În plus, odată ce se vor vedea cu sacii-n căruţă,  comercianţii cu binele acestei ţări vor avea o problemă cu milioanele de consumatori! Prea numeros popor, prea multe guri. N-ar fi de mirare ca, după ce au prostit atâta omenire, după atâtea dovezi de “responsabilitate”, odată scăpate  de scandalagiu, clanurile să susţină “reformarea” ţărişoarei: una mai puţin aglomerată, mai uşor de gestionat; o “balama”, bine unsă şi din est şi din vest.

“Argumentele nu au efect însă, în faţa celui ce a ales să urască. Ele trec pe lângă el fără să-l atingă. Şi nu pentru că le contestă neapărat ci pentru că nu-l interesează. Chiar dacă ştie că mogulii nu sunt o ficţiune, că din spatele candidatului Mircea Geoană rînjeşte protector Ion Iliescu şi figurile sinistre ale baronimii PSD, că dacă Berceanu sau Videanu sunt nişte profitori ai sistemului, Vântu-Patriciu-Voiculescu–puşcăriabilii PSD, reprezintă însuşi sistemul, că cercetările comisiilor prezidenţiale pentru demografie, patrimoniu, sănătate, etc., reprezintă prima radiografie temeinică a societăţii, că Johannis este o interfaţă seducătoare care va fi prim-ministru câtă vreme îi va da voie Marean Vanghelie tânărul nostru alege să nu ştie. Realităţile respective sunt stocate într-un colţ al minţii pe care se fereşte să-l viziteze. El ştie una şi bună: monstrul din Loch Ness, cea mai mare calamitate a ţării de la invazia mongolă încoace, trebuie să dispară. N-ai auzit dom’le că nu mai vreau să-i văd mutra?”

(Bogdan Ivaşcu, http://grupareaaproape.wordpress.com/)

Aţi crezut, cumva, când eraţi mici în “bau-bau”? Nu ştiu dacă în formarea mea s-au folosit asemenea trucuri! Ar fi trebuit măcar să-mi amintesc dacă entitatea avea formă de om sau de altceva! N-am reuşit! …La asta mă gândeam, când, tastând pe “realitatea” am observat că nişte oameni de acolo nu fac altceva decât să inoculeze unora spaima de bau-bau! Bau-baul chel, saşiu gata să pape copii mici! Nu mai departe azi, un ins, cred că-l chema voicu, îl numea pe Băsescu “răul absolut”. O etichetă pe care o mai pun şi alţii, cu o expresie de “ură absolută” care n-are legătură cu nimic raţional, argumentabil. Monica Macovei (pentru ea am intrat pe postul ăla) împresurată de patru inşi nici nu apucase să zică ceva (conform tehnicii ştiute de a ” acoperi” gălăgios spusele nedorite,  folosită la televiziile  penalilor) că s-a şi auzit cuvîntul “scandal”. Scandalagiul ţării, previzibil  (v-aduceţi aminte cât era de “mâzgălită” MM când le ţinea piept “oamenilor de bine” care voiau ca justiţia să-mpartă certificate de bună purtare prădătorilor naţionali?) …Un matroz necioplit şi incult care de cinci ani dă buzna-n viaţa tihnită a civilizatei noastre societăţi făcând scandal! Ca şi bau-baul, trebuie ascuns, să nu fie văzut, auzit, decât prin ce se spune despre el! Şi au ei  grijă să-l descrie la televizii cât e de înspăimântător! De vinovat de toate relele! Ei, da’ vine câte un moment în care trebuie să faci concesii, aşa că, uite, şi-au călcat pe “deontologie” şi l-au invitat pe dictator în fabrica de filme! Hmm! …De fapt, împreună cu alte canale “libere” scopul era să fie “lovit în plex” cu-n filmuleţ-surpriză! Să se convingă poporul cu ce pericol naţional are de a face. Şi au văzut, oamenii, dar au văzut altceva, se pare! …Felicitări celor şi-au învins bau-baul copilăriei, dacă au avut parte de el, ca şi  celor ai caror părinţi şi moşi, au înfruntat îndrăzneţi şi demni, dacă nu mările lumii, măcar atâtea primejdii încât să le deosebească pe cele adevărate de trucuri. În fine, toată admiraţia pentru cei care-l preferă pe zmeu, în loc de făt frumos…

România din bască are de douăzeci de ani forma capului lui iliescu. Nimic din ce se-ntâmplă pe acest tărâm nu rămâne netransformat în ceva uşor de înghiţit şi digerat de către cei salvaţi de revoluţia dumnealui din basca lui ceauşescu. Pe măsură ce tehnologia de prelucrare s-a extins, domnul ion iliescu şi-a perfecţionat metodele politice, şi-a apropiat prieteni destoinici, neobişnuit de strângători, ajungând să ducă pe culmile puterii  o adunătură mai tare decât caraimanii patriei cu cruce cu tot. În acest scop, tot ce au avut de făcut gorilele dumnealui se poate rezuma, ca într-un angajament para-securistic, în două vorbe: să nu lase avutul ţării să le scape din bască şi să confecţioneze prostimii băşti după acelaşi model, dar din piele de urss întoarsă. Aşa au ajuns destui români să fie fermecaţi de  florile plantate de mineri, să susţină cu entuziasm pe cei mai de notorietate afacerişti cu  viitorul lor, pe cei mai dezvertebraţi  ziarişti, experţi în a-şi bate joc de ei şi de inteligenţa lor şi să-i aplaude cu entuziasm pe cei care au grijă ca producţia de băşti  să nu fie afectată de criză. Şi, mai nou, să se-nghesuie la pupat  icoana iohhanis de la sediul grivco. Decât s-ajungă naţia să vadă că ţărişoara din bască nu-i a ei, nu va fi a ei, nici a copiilor ei şi nici a copiilor, copiilor ei, predicatorul “Adevărului” social-liberal-original, încearcă s-o exorcizeze, acum repede,  cât o mai poate ţine-n bască.  Autorii “versetelor iliescene” nu pot pierde decât împreună.

Sibiului i se mai spunea “oraşul roşu”. Nu din pricina orientării politico- ideologice, cel puţin până acum, ci a zidurilor de cărămidă care înconjoară centrul istoric al vechii cetăţi medievale. Hermanstadt, burgul recondiţionat sub meisterul Iohannis vreme de două mandate, ar putea fi argumentul  potrivit pentru reclama “azi în Sibiu, mâine-n toată ţara”.  Că iadul pare a fi pavat cu fapte bune,  se vede şi după piatra adusă tocmai din China cu costuri enorme,  de ai putea crede că burgul roşu e încuscrit cu zambaccianul! Neplăcut surprinşi de atitudinea virtualului premier, mulţi sibieni desluşesc treptat, deşi cam târziu şi alte secrete. Aşa că nu-i de mirare că aprope jumătate din foştii lui alegători, i-au nesocotit opţiunile şi au virat spre portocaliu. Şi că preferatul sibienilor e, în mare parte, tot preşedintele Băsescu,  comparativ cu destule locuri ale patriei de pe care roşul nu se mai duce. Un afront limpede pentru meisterul Iohannis atât de răsfăţat până nu de mult! Cu atât mai mult acum când complotiştii revin în forţă împingându-l  în faţă. Cum teama că efectul narcotic al crinului negru se duce cât de curând a provocat un start extrem de pripit al planului “anti” stabilit cu mult înainte, nu le rămâne decât să joace cât mai impertinent rolul de cuceritori. O piesă cu premier de afiş,  un  actor de revistă de sezon pe gustul mogulilor. Ce comedie! Cinismul malefic al jongleriilor cu libertatea românilor nu are limite. Tandreţea celor doi prezidenţiabili care, după păruiala jucată de ochii prostimii, acum defilează prin televizii şi ziare ţinându-se de mână, fericiţi, scenele  duioase de-a cuceritorii iubiţi de naţiune, de pe sticlă, sunt de o ipocrizie fără egal! Oferta comercială ca la târgul de suflete, cu milioanele de voturi transferate din banca lui patriciu în eximbancul clanului geoană pare scoasă din scenariul unei parodii despre comerţul cu sclavi. Laude cu susţinerea din partea unor persoane cu un onorant statut civic (“de ce nu şi doamna Cornea?” Cum spunea un deputat pesedist) pentru profitorii asasinării inocenţilor din’89 şi responsabilii mineriadei din 13-15 iunie ‘90, e halucinantă. Patronii ruletei electorale joacă tare anunţând lumea că au câştigat potul cel mare: naţia abia aşteaptă să-i voteze cu amândouă mâinile. Au săpat degrabă o groapă uriaşă şi l-au pus pe primarul călător să spună hop. Să vedem cine cade în ea.

Ce succes de piaţă ar avea “fabrica” de ştiri dacă ar deschide, oficial, o secţie de diplome pentru eroii prostituţiei politice! După modelul revoluţionar “bebe ivanovici” nivelul bunăstării bursierilor de acolo ar bate orice criză! Să te ţii concurenţă pe sinecuri, sporuri, scutiri, croaziere parlamentare, legi cu dedicaţie, licitaţii cu aleasă consideraţie, nup-uri, din stabilimentul cu felinar pesedist! Câţi ar bate la porţile sale nerăbdători să prezinte dovezile beton ale implicării lor cu folos în prostituţia anti-băsescu şi pro-revoluţionescu pe lângă consacraţii hrebe, crin, iliescu, orban,vanghelie, guşă, ghişe, etc. (“Nici nu ştim câţi suntem”, cum ne spusese, cu francheţea bine-ştiută a gurii dumisale de graur, mai deunăzi, domnul geanozaur, prezidenţiabil de a’lu’nelu.) Cum duşmanul de clasă e unul singur iar ei sunt nenumăraţi, normal că le e frică! Normal că se adună regimentu’ zece cu patriciu enşpe! Membrii înfricoşatei reţele suspendatoare de acu’ doi ani jumate, n-au uitat de găluşca amară siliţi s-o-nghită atunci, aşa că n-au mai avut răbdare nici până la terminarea numărării voturilor, dând năvală să-l ia de gât pe piratul scandalagiu! Revoluţie, naţiune! Răzbunare! Tare de tot! Cu intelectuali de ai noştri, patrioţi, voluntari ori racolaţi cu metodă ca la popota lui ceaşcă! Nici nu s-a stins ecoul hohotelor de râs la fapta bună a roboţelului retehnologizat al mafiei pesediste, nici cel răsunător al palmelor aplicate artistic de muşchetarul lui patriciu pe obrăjorii lui trandafirii, că amândoi au şi sărit din poză! S-au pupat cu foc, s-au strâns în braţe parcă nu se văzuseră din mai 2007! Au scos în grabă toată falanga de elită la vedere, de la iliescu la verestoy! Luptători din rezistenţă, unul şi unul! Patriciu, srs, năstase, meleşcanu, ca să-i amintesc doar pe cei din prima ligă, sunt mulţumiţi! Bine că s-au încheiat încăierările trucate din faţa lumii, acum vine adevăratul reality-show! “Să vedeţi voi, după ce isprăvim cu căpcăunul ăsta, ce linişte o să fie! În ce  reformă băgăm prostituţia politică şi în ce prostituţie politică băgăm ţara!”

Eliberarea unor nefericiţi de sub dependenţa  alcoolului  sau drogurilor se face cu o metodică social-medicală în instituţii specializate dar şi acolo, cu toate eforturile profesioniste, sunt destule cazuri de eşec. Cu tot ajutorul familial sau instituţional, într-o asemenea situaţie, eliberarea din prizonierat  e problematică. Lipsei de voinţă şi de conştientizare în  evaluarea pericolului dependenţei i se asociază, de regulă, şi rezistenţa individuală la intervenţiile de ajutorare ale apropiaţilor. În privinţa  nevoii de dezintoxicare mentală  după decembrie’89 lucrurile stau exact invers! Nici n-avea cum să figureze aşa ceva pe vreo agendă publică, cât timp preocuparea prioritară a clasei politice  este tocmai producerea de dependenţă faţă de aditivi toxici  mentali, concomitent cu  marginalizarea celor ce opun o rezistenţă la “rezistenţa” prădătorilor şi diversioniştilor. Organizat profesionist, transferul pe alt nivel, mai distructiv, de degradare spirituală a naţiei, îşi arată din plin  efectele nocive! Un program în care raptocraţia autohtonă a demonetizat constant  respectul pentru cuvântul rostit public! În care nu  pune nici cel mai mic preţ pe  exigenţele etice ale electoratului şi nu ezită să arunce-n joc până şi apelul la valori (respect, bun simţ) inclusiv citate creştineşti ducând ipocrizia dincolo de limite. Fără să trezească silă şi dezgust! Nici nu-i de mirare după atâtea “strong substances” turnate în mintea unei bune părţi din această naţie nefericite! Cu linguriţa, cu biberonul, cu damigeana! Coabitarea televiziilor foştilor securişti cu alţi  jefuitori şi profitori ai resurselor naţiei într-o fortăreaţă statală pervertită politic a devenit astfel “realitatea” zilei! Ce fundătură pentru “libertate”! Mai bolnavi decât cei intoxicaţi, otrăvitorii  au reuşit  să-mpingă societatea într-un punct extrem de primejdios. Cu excepţia a doi, trei jurnalişti, a câtorva politicieni  şi a unei mâini de “golani” din pieţele blogosferei libere de mogulism, prea puţini par conştienţi că, nicicând amorţit,  sindromul suspendării prin puciul parlamentar din mai 2007 a uneia din Românii devine mai virulent ca oricând! Generate de instinctul de apărare a prăzilor obţinute prin rapt,  noxele florilor otrăvite bântuie porcin şi ameninţător prin spaţiul cotidian în care mai trăim liber, doar respirând prin filtrul bunei noastre credinţe.

-  Tre’ să scăpăm de Băsescu!
-  Iar vii cu refrenul, măi şmecheraşule? La dracu’, ne-am săturat şi noi de când o tot repeţi ca papagalu-n orice ocazie, la orice vorbă şi în orice scrisoare. Ce, nu se ştie asta, de luni, ani de zile, nu se bate apa-n piuă pe toate canalele? N-avem oameni plătiţi care doar asta fac, în toate ungherele, posturile, ministerele, vaaai, ce plicticos eşti! Ai grijă cu dezbaterea, vezi că nu candidezi la “mister Vama Veche”!
-  De ce mă jigniţi? Vă dau carnetul de membru penele! Cu autograf şi poză! Aţi  uitat ce i-am făcut  la Cluj?  Acuma vă găsiţi să…
-  I-ai făcut, pe naiba! Un filfizon disperat s-apuce la putere!
-  Cosmonăucule, eu ţi-l-am spălat pe iliescu şi eu ţi-l mâzgălesc la loc. Nu te lua de mine, că nu-i soacră-ta aici să te apere.
-  Lăsaţi prostiile că suspendăm alegerile! Pardon, şedinţa! Patriciu spune că dacă şi de data asta dăm chix, ne taie bonurile de masă. Ce să-i transmit? E nervos. După câţi bani a băgat… O  să scăpăm de Băsescu?  Hrebe, zi şi tu!
-  Păi să vedem: două mii de vagoane de rahat de la Securist-Express, din care o mie cinci sute livrate la Voiculescu şi la Vântu. Restul, la alţii, îi ştiţi. Plus pagubele! Povestea cu hayssam, ăia doi care l-au pescuit pe omul de la ani şi s-au înecat ca ţiganii la mal, neisprăviţii de la oengeuri cu prefraudarea care…
-  Problema-i Băsescu! Tre’ să scăpăm de dictator! Pe mine mă ştiţi, sunt om de cuvânt, o să reformez instituţiile statului, am luat deja legătura cu  o serie de şefi de stat, am fost la Kremlin, unde eram aşteptat, cu muzică, am trimis mesaje la Bruxelles, Strasbourg, Casa Albă, patriarhului Daniel, la armată, lu’  Severin, deşi e ocupat săracu’ cu un masterat în “formula apei”  pentru care a refuzat postul de …
- Prostănace, ce faci, repeţi aici, discursu’ ? Crezi că io-s  soacră-ta? Problema eşti tu! Te-ai băgat cu oiştea-n gard şi mai ai tupeul să caşti gura? Vezi să nu-ţi scape o virgulă şi să nu zici ceva-n plus, mai bine  muşcă-ţi limba! Ai grijă cum te exprimi: gesticulezi, crezi cu tărie, ca la învăţământu’ politic, vorbeşti mult, da’ nu spui nimic. Că şi dom Iliescu ne-a transmis: a venit momentul să scăpăm de trădătorul care a întinat nobilele idealuri ale capitalismului de cumetrie! Hai, la treabă, că mai sunt destule de făcut. Vom frauda şi ideea de fraudă! Vom băga ceaţă! Scandal! Televiziile să ia foc! Să scoată fum! Vom monta sindicatele, oengeurile! Pe Vadim, să sară calul!  Vom opri trenurile, circulaţia! …”Şi totuşi, dacă nu scăpăm?”

Din perspectiva cerinţelor unui management de ţară, portofoliul politic al lui antonescu este gol goluţ! Oricum, asta nu pare să conteze foarte mult. Nu mulţi sunt aceia care privesc răspunderea acordării unui vot printr-un astfel de filtru. Şi surprinzător de puţini veghetori ai neamului par a fi îngrijoraţi de faptul că prezidenţiabilul crin e coada de topor color inscripţionată cu săgeata a unui poftitor de aur negru şi de bani horror. Aşa că, cinstit băiat, pentru a justifica veleitarismul său de prezidenţiabil, încearcă să-şi facă până şi din încălcarea normelor de conduită obligatorii pentru orice cetăţean corect (acelea de a nu trage chiulul şi a încasa bani nemunciţi) o “calitate!” (Asta bineînţeles, cu suportul gălăgios al galeriei de ciraci pentru care accesul la ţurţuroiul de la butoi e garanţia fidelităţii fără limite). Validă probă, tot atât de absurd-comică  precum remarca lui geoană, roboţelul cel  învârtit cu cheiţă, privind frica lui Basescu de confruntare!… Din această similitudine de găunoşenie vine şi relaţia lor de siamezi politici pe care, străduindu-se excesiv s-o nege, o scot şi mai mult în evidenţă. Prin urmare candidatul crin declamă: “sunt diferit de ceilalti candidaţi prin trecutul meu, prin atitudinea mea. Eu cred că pentru viitorul Romaniei e nevoie de un preşedinte care să fie suficient de puternic, să fie independent faţă de propriul partid, de diferite clici, de înregistrări apărute peste noapte. Un om care să nu mintă şi un om care sa aibă curajul să-şi asume reformarea instituţiilor şi a clasei romanesti“. Hollywoodian portret, reuşită recitare! De aia lui patrician boy din Carpaţi nu-i tremură vocea, îndelung exersată, şi nici nu uită să-l eticheteze pe frăţânu geoană, pentru contrast, ca fiind “mincinos, populist, plicticos”! Un  “duce de râpă” pe care, cu tact şi gingăşie trebuie să-l salte din balansoar. Urmează, previzibil,  lovitura elegantă dată la gioale:  “dumneavoastră şi dl. Băsescu sunteţi reprezentanţii aceluiaşi sistem” (Însfârşit s-a găsit cine să-nfrunte sistemul) Mincinos sau nu, celălalt, vitregu, însă, o ia şi mai abrupt în direcţia binelui pe care vrea să-l aducă ţării când spune cum se vede el în “ceaşca” lui ilici: “viitorul presedinte trebuie să facă o majoritate parlamentară înainte de Crăciun şi să facă un plan anticriză foarte clar. A treia mare misiune a preşedintelui este să asigure continuitatea marilor proiecte de dezvoltare începute şi să asigure o funcţionare corectă a instituţiilor“. Exact ce aştepta boborul, nu? Doi într-unul! “Ştiţi că eu sunt un om de cuvânt care crede în instituţiile democratice de tip occidental şi că am intrat târziu în politică animat de dorinţa de a face bine”. Ştim, domnule geoană, cum să nu! Ştie şi guşă, hrebe, voiculescu, ştie şi patriciu, kondiakov, stancev, hayssam, iliescu, ştiu toţi tunarii din media! Şi crin! Chiar şi peste graniţă, se ştie, din golovin în golovin până la kremlin, nu de azi, de ieri, de când sunteţi împreună: “fie ca dupa 6 decembrie să nu mai fie Traian Basescu preşedinte“. Ei, vedeţi ce bine vă stă la amândoi pe un balansoar?

V-aţi imagina ce s-ar alege de un trib dintr-o zonă a patra, cincea, a lumii, în care şefia ar ajunge pe mâna unui războinic obişnuit să-şi verse săculeţul cu diamante la masa de joc a  omului alb?… În stare să-şi joace turma ca să-şi scape urma? Aşa se întâmplă, însă, numai în basme. În realitate, la noi, lucrurile sunt un pic mai relaxate. “După eliberarea sa din arest bossul din Ghencea a fost informat de şefii cazinoului Marriot, că datorează aproape doua milioane de euro, bani pe care îi poate plăti şi în rate”. Poate că purcarul cel sărac şi cinstit din altă poveste să fi pus mâna  pe nenumărate cirezi şi pe împărăţie, dar ciobanul din povestea cu oi şi măgari,  mai are, până atunci, de construit puzderie de biserici şi palate. Deşi dac-ar fi după unii dreptfurăcioşi cu inel în nas de prin partea locului, i-ar vinde şi mâine, oierului, tot. Şi tribul şi meciul. Fie şi pe datorie… Mai era o poveste, cred că şi pe asta aţi auzit-o, sau aţi văzut-o la desene, pe reţeaua de Cartoon, v-amintiţi? Una în care Bugs Bunny întinde o panglică peste ţinutul cu proşti pe care toarnă un nesfârşit şir de cârnaţi şi torturi. În final, după ce s-au ghiftuit toţi, trei zile şi trei nopţi ca-n basme, o turtă dulce uriaşă subtilizată dintr-un bucur-bazar cu snoave şi cimilituri se prăvale cu panglică cu tot peste netoţi. N-a pierit nimeni, staţi liniştiţi, mai are urecheatul, o turtă şi mai şi. … Cu poveştile, cum se vede, stăm bine. Şi cu turtele. Avem de unde alege. Uite, încă una, o poveste grozav de înfricoşată, ioi, ioi! Mi-e şi greu să v-o zic. …Se spune că de mult, când nu prea existau rânduieli şi legi, un războinic din alt ram al tribului, care poftea la şefie, ar fi sărit cu brişca la gâtul unui trădător din neamul lui care le tăiase mai toate pădurile, condamnând tribul la paragină şi sărăcie. Şi la boala somnului. “Şi, mai departe?” Mai departe, nu-i nimic, ce să fie! Ăsta-i basm. Brişcă de aia nu s-a inventat nici în poveşti.

În “Proiect de preşedinte”, o găselniţă preparată mai deunăzi, de cotidianul,  crinul organizaţiei petroliste era numit “oratorul”. O calitate seducătoare, încă, pentru destui conaţionali! Îmi vine-n minte admiraţia mai veche a unei vecine faţă de tot ce ieşea din gura altui orator, care, spre deosebire de crin făcea şi spume când perora, furibund, pe sticlă. Argumentele privind lipsa de potriveală a vorbelor cu faptele, logica, nimic nu putea îndoi puterea acelui “Da, aşa-i, da’ ce bine le zice!” Oratoria e altceva decât comunicare. Poate fi de mare folos  doar când e purtătoarea de cuvânt a valorii! Altfel, ţine de spectacol, de vedetism, sau elitism, de superficialitate, de fani cuceriţi de aspectul exterior, de trucuri verbale, de apetenţa pentru băşcălie, de atracţia pentru bătălii de carton. Tipul politicianului de decor cu sonor, crin, nu s-a făcut cunoscut prin vreo acţiune, o lege, ceva de importanţă pentru naţie, nu ştiu să fi avut iniţiative în beneficiul societăţii  (o “lege antonescu”, ar fi sunat frumos, nu?) să fi înobilat politica dâmboviţeană cu o marcă proprie. “A înobilat-o”, da, în acţiunea “patriotică” de suspendare a preşedintelui  alături de felix motanul şi de prea-liberala norica, în fruntea celei mai cunoscute “iniţiative reformatoare”(fără absenţe!) împreună cu grupul pe care-l ghida, cu zel, prin boscheţii parlamentului. În rest, nici măcar n-ai pentru ce să-l critici! Atâta amar de vreme să ocupe funcţii politice, numai de formă! Nu-i de mirare că doar forma contează şi acum în verbalismul dumnealui. O formă în care atacul facil, abil-ipocrit, e  modul în care-şi poate masca în ochii unora completa lipsă de substanţă. Asta şi dacă n-ai lua în  considerare pe cine şi ce reprezintă “oratorul”! Dacă n-ai observa ce diferenţă, de teatru absurd, e între ce spunea mai ieri şi ce spune acum despre personaje cu care a concubinat politic (pe moment, ţinute “la cutie”). Şi dacă n-ai vedea uriaşa discrepanţă între afinităţile lui politice reale şi preţiozităţile declarate! Şi dacă nu te-ar deranja atacurile meschine care vor  să provoace reacţii de justificare a posturii de “adversar jignit”! (O poziţie jenantă, domnule profesor, pentru un om onorabil fie el şi fost bibliotecar sau muzeograf  şi gratuit-jignitoare pentru boschetari). “Dar, dacă tot aţi reuşit să vă autojigniţi atât de inspirat, n-ar fi o idee rea să ajungeţi atracţia unui muzeu de boschetari politici, nu? Ce ziceţi?”

Organizatorul dezbaterii televizate se uită la ceas! Ora se apropia şi candidatul ia-l de unde nu-i! Îl apucă toţi nervii. Aşa că puse mâna pe telefon:
-  Alo, bună ziua!
-  Bună! Se auzi un şuşotit de la capătul firului.
-  Domnul Hrebenciuc e acolo?
-  Da, răspunse abia auzit vocea.
-  Pot vorbi cu el?
-  Nu, se auzi şuşotitul.
-  Dar domnul Guşă?
-  Domnul Guşă e la Moscova…
-  E vorba de dezbaterea programată,  cu cine pot lua legătura?
-  …..
-  Doamna Margareta e acasă?
-  Da!
-  Poate vorbi cu mine?
-  Nu, e ocupată!
-  Doamna Mihaela?
-  Ea e la Bancă!
-  Mai este cineva pe acolo?
-  Da, şopti vocea.
-  Cine?
-  Mai mulţi…  Şi un poliţist!
Surprins, organizatorul întreabă:
-  Şi ce caută poliţistul acolo?
-  Vorbeşte cu lumea. Cu Iliescu, cu Oprişan… Cu ziarişti, cu popi… Cu pompieri…  A venit şi Vanghelie…
Auzind vacarmul la celălalt capăt al firului organizatorul se sperie de-a binelea:
-  Pompieri?… Şi ce e cu zgomotele acelea?
-  Un elicopter!…
-  Un elicopter??
-  Da. Face parte din echipa de căutare! Sunt şi unii de la Armată… Organizatorul e din ce în ce mai speriat:
-  Dar ce se-ntâmplă acolo?
-  Şşşşşşt!… Mă caută!…

În lumea noastră relativă, oportunităţile, adică acele colace care apar când şi când, pe nisipurile mişcătoare ale vremii, pot ajuta, dar la fel de bine pot trimite definitiv la fund pe orice pescuitor de ocazii. Probabil e un raport aici, între “noroc” şi natura “norocosului”. Între adevărul şi percepţia noţiunii de “fraier” şi cea de “deştept”, asta evident, pe o plajă largă şi pe o scară de apreciere care nu pentru toţi şi nu peste tot e la fel. Îmi vin în minte vorbele unui şef de oenge dedicat ajutorării unor categorii de defavorizaţi: “dacă câştig la loto îi las dracului şi-mi văd de ale mele”. Pe tărâmul politicii, cum “deşteptăciunea” de acest fel devine pe zi ce trece idealul ţărişoarei, destui conaţionali “lasă dracului” orice  scrupul şi trec la aplaudat şi la pescuit oportunităţi soioase, dintr-acelea înşirate pe coada javrelor din presă şi din tomberoanele “bunului simţ” sau ale lui “câştigăm împreună”. Aşa că, frecvent oportunismul slinos care mimează “schimbarea” de fond, din convingere, din redimensionare lăuntrică a valorilor fundamentale, adică duşmanul de moarte al adevăratei înoiri, a aceleia care-i arată goliciunea, atrage minţi “curate”! Altfel spus, ca şi colesterolul, oportunismul are două forme: una care ajută, alta care distruge. Trebuie să recunosc că am scris rândurile de mai sus ca reflecţie la schimbarea “miraculoasă” de discurs a prezidenţiabilului crin! Un exemplu perfect de versatilitate menită să depună instant, pe venele percepţiei electorale, un strat gros de motorină. Atenţie, ne spun televiziile, crin schimbă placa! Adevărat: pe platouri, fără pauză de motor, se trage o dublă: crin se distanţează de recent-pupat poalele învăţătorului iliescu! Şi încă una dură: crin se delimitează de prea-guralivul său şef de campanie! Urmează alta şi mai tare: crin îl trage de nas pe geoană (aflaţi amândoi, încă, în braţele meisterului iohannis!) Şi una care bubuie: crin sare la gâtul mogulilor!” Grozav! “Cu permisiunea d-tră, domnule crin, o vreme ar fi în avantajul vostru, să nu vă mai foflinţaţi nici cu dl. patriciu. Sau, v-a spus deja, el,  asta?”

up-date

Un Băsescu care ar fi reacţionat pe măsura acelor provocări prosteşti de care părea foarte mândru acest obrăznicuţ dornic sa crească-n ochii clasei, m-ar fi dezamăgit. Aşa că e bine că a rezistat (chiar dac-a avut un moment de slăbiciune) şi n-a tras cu “tunul după ţânţar” (un ţânţar care se voia armăsar)

“Alo! Institutul liberal de bun simţ şi lustraţie, secţia, revoluţia binelui?
Cu sorin de la ligă, vă rog, şantajistul!… Cum, lipseşte de la serviciu?”

Una din ele, din poze, vreau să zic, pare a unui şcolar în aşteptarea unui premiu. Sau măcar, a unei menţiuni. Îmbrăcat corect, proaspăt tuns (“Ei, acuma semeni şi tu a băiat!”) competitorul, cam buhăit, obosit de stat pe tuşă, probabil, arborează o părere de surâs, mulţumit de cum arată. Dincolo de asta, sprânceana dreaptă uşor ridicată îi dă un aer de plictis şi superioritate, accentuată şi de încruntătura care vrea să sugereze că tocmai se ocupa cu ceva important. Vreau să aflu mai mult despre acestă poză care a monopolizat bunul simţ, vrând probabil să-l returneze de pe o poziţie înaltă, drept mulţumire celor ce l-au urcat acolo. Mai întâi miliardarului său protector, dar, bineînţeles şi oamenilor acelora în stare de orice pentru a câştiga respectul cuvenit patronilor lor care-şi bat capul zilnic, cum să ne dea nouă, spaime, crize, boc  şi “plouă”. Privesc în jurul pozei, nimic! Flutură vântu! Cum poate, totuşi, o imagine bidimensională să devină o prezenţă convingătoare în trei dimensiuni? Cu înşiruirile impresionante de calităţi ale candidatului crin de pe blogurile fanilor? Ce-i drept, astea dau lungime şi lăţime pozei! Îi întind obrajii, îi lungesc, iliescean, zâmbetul, îi subliniază aerul de vedetă, îi accentuează grija pentru presupuse treburi de răspundere. “Crin Antonescu a pierdut alegerile in colegiul bucurestean pe care il reprezinta in Senat si totusi, ca urmare a aranjamentului Hrebenciuc – Olteanu, legiferat in Parlament de coalitia anti-Basescu, impotriva vointei electoratului, Crin Antonescu a devenit senator. Asadar, Crin Antonescu ii datoreaza lui Viorel Hrebenciuc functia de senator. Cum vrea cineva care a pierdut colegiul in care a candidat acum un an, sa castige Romania, ramane un mister”, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com. Iar in luna martie, acelaşi distins candidat liberal, spunea:  “pot sa apreciez, ceea ce nu pot aprecia la altii, la alti oameni politici din Romania, la multi, faptul ca de la Ion Iliescu din `90 la Ion Iliescu din `96, la Ion Iliescu din 2000, din 2008, e o evolutie pe care n-ai cum sa n-o remarci si n-ai cum sa n-o respecti”.  Ca să vezi! Asta lipsea în poză: o mână prietenească întinsă cumătrului tuturor cumetrilor!…  În fundalul imaginii, în spatele candidatului din poză, pentru o clipă, se ivesc, plânse, umbrele celor schilodiţi şi alungaţi de venerabilul politician. Desigur, “bene-ficiarul” lungului pomelnic de laude înşirate ca într-o şedinţă tipică de promovare din vechiul pecere, nu observă. E mult prea preocupat de ideea de a împărţi autografe.

Cum viabilitatea unei construcţii depinde de scheletul de rezistenţă, e chiar amuzant să vezi că insistentul apel la rezistenţă al vocilor cu accent de ghencea vine din cimitirul comunist producător de fantome vii şi hiperactive pentru media. Izbitoare asemănare cu apelurile  “TVRLibere” din zilele “revoluţiei televizate” şi ale mineriadelor preparate securistic cu vizionare interactivă pentru prostime! Apelurile acelui “far national” spre care erau aţintiţi atunci ochii boborului seamănă comic cu chemările la rezistenţă şi respect ale lămpaşelor unor televizii actuale. La douăzeci de ani distanţă, capul lui adrian ursu, de pildă, emite-n alte condiţii, cu alte scopuri, dar pe aceleaşi lungimi de undă cu al venerabilului răzvan theodorescu cel “sechestrat” atunci, dacă v-amintiţi, la etajul unşpe al minciunilor televizate! Gena comună a soiului comunist de ieri cu cea a extracapitalismului original de azi, e vizibilă în tot ce spun şi ce fac scheletoconstructorii! Au întors propaganda pe dos şi s-au organizat în reţeaua naţională a banditismului legalizat democratic. Pe de o parte au tras  în cei paşnici, în “nostalgici”, în cei de bună credinţă, pe de alta, au folosit toate spaimele acumulate-n timp şi au confecţionat altele, tot pentru aceiaşi! Reţetă securistă de antrenare şi fidelizare! Au dat cu “dero” peste memorie şi au racolat noi vietăţi umane rapace şi agresive de grotă. Au reideologizat “pe invers” populaţia spălând cu spor creiere şi suflete.  Au făcut din cei ce au practicat “rezistenţa prin furt”, flămânzii din epoca ceauşescu, legitimatorii  hoţiilor lor fabuloase, trădători senini ori băşcălioşi tembeli, ai propriului lor drept la un viitor demn, ca şi al ţării care le oferă identitatea şi rostul în lume! Potlogării laborioase, manevre fascinante, costuri exorbitante! Doar că  “rezistenţa eroică” a făuritorilor şi apărătorilor de legi în folosul lor personal îşi vine singură de hac!  Sistemul monstruos  construit cu atâta abilitate în  douăzeci de ani  de iliescism multilateral dezvoltat, liberalizat şi mediatizat, pârâie ca o tiribombă din parcul de distracţii. 

Din stânga drumului, un nene cu o fizionomie uşor crispată care se vrea relaxată şi încrezătoare, priveşte ţeapăn de pe peretele unui cort de unde pare să primească ghionturi dure ascunse-n zâmbete amicale. Parcă mi se face milă. Ai zice că e un elev terorizat că n-o să poată niciodată spune bine lecţia cu care e îndopat. Mentori de elită apreciaţi oriunde-n lume pentru rezultatele celor preparaţi pentru astfel de încercări, îl instruiesc non-stop. Iar seara, înainte de culcare, o rubedenie severă din familie  îl pune să  mai recite odată lecţia pe care o repetă de luni de zile. Ascultător, o turuie cu voce supărată şi precipitată de megafon. Aşa-i când lucrezi sub presiune! Vai de ea viaţă: să visezi noapte de noapte, lozinci, slogane, ameninţări, căderi!… Şi mai ales pe omul ăla rău, care-i umileşte şi când nu spune nimic! Chiar şi când îl fac zoaie găştile reunite pe sticlă.  Sau îşi inchipuie că-l fac. Dictatorul nemilos cu privirea uşor saşie care-l urmăreşte acum, şi dintr-un panou! Până şi-n somn!… Şi-n vizite private! Chiar aşa! Pe cine şi de ce interesează asta? Ar trebui reclamaţi parlamentului! Şi CSAT-ului! Şi sindicatelor! Şi lui nea nicu văcăroiu. De ce atâta curiozitate pentru discuţia lui de la Moscova cu un membru GRU, fost spion sovietic, prieten vechi, garantat de Guşă? Puţin respect! Ce, n-are el, cui să dea socoteală? (Of, ce lehamite i se face  câteodată, de atâta hărţuială! Vanghelie, hrebe, felix şi, cu voia găştii, ultimul pe listă, nea nelu, nu-l lasă din gheare nici în concediu. Sule-n coaste!) Parcă tot patriciu e mai cumsecade. Ăsta s-ar fi dus singur la negustorul de energie din capitala ţării vecine şi prietene de nădejde, cum se ştie, de mult, de la istorie. Ori l-ar fi trimis direct pe D.I.P cu câţiva băieţi deştepţi. …Uneori i-ar plăcea să fie liber!! Ce bine ar trăi într-un cort ca ăsta, undeva departe de ispitele politicii, doar cu familia lui modestă. Cu nevasta şi copiii. Sigur, şi cu ceva parale. Dar fără…  “Aoleu, iar vine seara şi m-ascultă!”

Dintr-o ţară eminamente agrară acum un secol, am evoluat la una industrializată în socialism, iar de douăzeci de ani am trecut, eminamente, pe minerit. Vechea îndeletnicire cunoaşte noi forme, se extinde din subteran la suprafaţă, ia amploare de la an la an! În ultima vreme, mai cu seamă, ortacii ies din găurile de vierme direct pe sticlă, în misiuni tot mai devastatoare. Barajele de zi şi de noapte pe drumurile dinspre şi înspre Cotroceni sunt consolidate cu noi şi noi forţe: e greu să oprească scursurile umane care sunt de partea  dictatorului. Plină ţara de alcoolici, bărboşi şi curve! Milioane de depravaţi care trebuie reduse la tăcere!  Cum era de aşteptat, au apărut şi reacţiile:  gospodine pline de bun simţ, tineret cu apucături sănătoase, copilaşi nevinovaţi, le mulţumesc! Vor linişte! Într-un braţ cu crini, într-altul cu bâta, oamenii din subteran le promit că o să faca tot ce pot să-i salveze. În primul rând să intensifice asaltul asupra palatului, ştie toată lumea că acolo-i plin de droguri şi arme. Ortacul şef îi mână-n sedii, pe străzi, în pieţe. Prostituate, ţigani şi alcoolici peste tot! Mulţi se dau intelectuali! Acţiunile de curăţare se-ntind pe tot cuprinsul patriei în fel şi chip. De pildă, pentru a boicota întâlnirea nelegiuiţilor portocalii într-un loc anunţat de acum o lună, din căsuţele de turtă dulce ale lui  Santa Klauss se fac baricade! Ce glumă bună! Mai puţin glumeţ, un anunţ vine să bage spaima-n cei care vor cuteza să voteze în plină epidemie de gripă porcină: zeci de mii de decese! Dacă votează şi pentru referendum, risc dublu! Cifre de  groază, ca alea de la morţii revoluţiei! Ce ţi-e şi cu mineritul ăsta!…

up-date
Titlul postării, pus în ghilimele este titlul unui clip electoral din timpul campaniei pentru parlamentarele +prezidenţialele din primavara anului 1992. Realizat la sugestia tânărului “liberal” patriciu, cum s-a aflat mai târziu, clipul făcea referire la foştii membri de partid comunist, vreo cinci milioane fără a  socoti şi  alti votanti din familiile lor. O stratagemă  care a reusit pe deplin:  infricosati, toti cei care ar fi vrut sa voteze partidele istorice, inclusiv  pe liberali, l-au votat pe Ion Iliescu si partidul lui.  Asa a inceput dezvoltarea “mineritului” postdecembrist in Romania!…

Un preot se despartea de parohia sa dupa multi ani de slujire. Pe langa masa de adio, localnicii s-au gandit sa-i faca si un cadou. Ca peste tot, au invitat si un politician din partea locului sa spuna cateva cuvinte si sa-i inmaneze cadoul. Dar ca toti politicienii, a intarziat, si atunci parintele s-a gandit sa umple timpul cu un discurs. “Cea dintâi  impresie despre parohia aceasta mi-am facut-o cu ocazia primei spovedanii”, îşi aminti părintele. “M-am gândit ca am fost trimis într-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a mărturisit că furase un televizor, că le-a furat banii părinţilor, că a mai furat şi la locul de muncă, pe lângă faptul că avea o aventură sexuală cu soţia şefului. Uneori mai făcea trafic si vânzare de droguri. Şi la urmă a zis că i-a transmis o boală venerică sorei sale. Am rămas înmărmurit… stupefiat… şi foarte speriat! Dar după aceea am cunoscut oamenii, care nu semănau deloc cu acest individ. Mai mult, pot să spun că a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credincioşi, şi că am trăit aici ani minunaţi!” In acest moment soseşte politicianul, aşa că l-au chemat repede să ia cuvântul. După ce s-a scuzat pentru întârziere, omul  spuse: ” Niciodata n-am să uit când a venit părintele în parohie… De fapt, am avut onoarea să fiu primul care s-a spovedit la el…” Politicianul continuă să-l omagieze pe preot  şi să le aducă laude  sătenilor, într-o tăcere totală. La sfârşit, când bucatele şi vinul îi mai înviorară pe localnici, omul politic îşi drese glasul şi le  cântă un cântec de petrecere; iar la plecare  nu uită să le amintească că-i ştie oameni vrednici, dar să aibe grijă cu cine votează ca nu cumva să fie consideraţi “ţigani, alcoolici, drogaţi, iar femeile lor, prostituate”