De fiecare data cand cunosc pe cineva si-mi place, fac greseala sa ma descriu, asa cum vrea, nu asa cum sunt. Asa cum oricine s-ar astepta sa fie o persoana frumoasa. Ma descriu cu minciuni sfruntate si cu fruntea patata de teama adevarului contrastant, si o fac mereu, desi cel care m-a iubit mai mult a facut-o cunoscandu-ma cu toate depresiile, regretele si insuficientele mele triste. Cu toate lacrimile si nefericirea auto-provocata din cele mai nesemnificative motive. Cu toate ca-i stricam intotdeauna sarbatorile, si nu stiam sa spun nici cel mai mic ‘Imi pare rau’.

Si mereu, si oricine, intreaba ‘Esti geloasa?’. Eu rad, si-mi tin discursul despre cum nu inteleg gelozia, despre cum nu m-am uitat niciodata in telefonul iubitului, despre cum n-am sunat niciodata un numar suspect din telefonul lui ascunzandu-mi respiratia grea dupa un numar privat! Si despre cum nu as face asta niciodata, fiindca eu cred in niste valori care nu-mi permit…
Parand dezinteresata si detasata ca un calugar budist, mint cu nerusinarea celui ce vrea sa desparta de imaginea sa orice amintire.

Sunt geloasa atunci cand vreo femeie rade zgomotos privindu-l in ochi pe iubitul meu. Sunt geloasa cand prietena mea cea mai buna face confidente unei colege de serviciu si cand n-am fost invitata la o petrecere, prietenii crezandu-ma plecata din oras. Sunt geloasa cand altii par sa simta mai profund decat mine, desi stiu ca acest lucru e vag si rar posibil. Sunt si atunci cand vad cum se naste creativitate din nemarginita fericire, amintindu-mi cum mie numai izolarea vinovata mi-a provocat talent. Si sunt geloasa si atunci cand fac pe altcineva sa pice in plasa geloziei. As fi geloasa pe tatal copiilor mei, daca as simti ca-l iubesc mai mult decat pe mine! Mi-as adapa vinovatia din pretexte egoiste, fade, inutile.
Gelozia mi-a dat cei mai inalti fiori, o am, o adapostesc si o reneg cu aceeasi seninatate. Si nu mi-e rusine sa mint in continuare ca si cum gelozia ar trebui exilata din tara sentimentelor, cand eu ma intorc la ea mereu, si mereu o mangai!

Si cer iertare tuturor celor care mi-au simtit veninul fara a-i cunoaste sursa. Nu-s asa precum ma descriu, fiindca n-as putea sa ma descriu asa cum sunt.
Solitara si poate mai mult trista decat vesela, insingurata intre amintiri si ganduri pe care nu le-mpart, sunt tot eu, si poate mai mult eu decat as fi daca n-as minti nonsalant ‘Nu sunt geloasa!’

proiector  anexită măturare  policondensare odorogit fumarolă  biotipologie

papirus  bugetar șevro studențește acuși șoș  otova

zdrobeală  ofilire  încărcătură  coviț cîrîit polivitamină pribegi

chițcăi harpsicord walkover pajiște  opacizare  pănglicuță oecologie

verișor introiecție  antitehnică prostit chivernisire epitet proțăpel

opresiv rocaille penaliza  șprițuire zerovalent foarte mîglaș

arbaletrier expozeu penetrabil alămire fațetat mărțînă  zulufel

inișor foșnet  anabaptism polietilenă necontenită lingușire funcționarism

jelț rivieră cadențmetru  magnezic

O specie de meduze veninoase, intalnite pana acum in Marea Mediterana, a aparut si in Marea Neagra, din cauza incalzirii globale, a anuntat vineri, coordonatorul proiectului european SESAME, Vangelis Papatanasiu, scrie Novinite.com.

In cadrul proiectului SESAME, oamenii de stiinta primesc fonduri pentru a studia schimbarile survenite in ecosistemele din Marea Mediterana si Marea Neagra in ultimii 50 de ani si incearca sa gaseasca solutii pentru protejarea acestora. In total, 68 de oameni de stiinta din 23 de tari sunt implicati in proiect.

Meduzele veninoase specifice Mediteranei au fost localizate recent si pe coasta turca a Marii Negre. Oamenii de stiinta nu stiu deocamdata daca acestea se vor raspandi si de-a lungul coastei bulgare, dar spun ca au descoperit deja si in Mediterana meduze specifice pana acum Marii Negre.

“Cu toate ca cele doua mari sunt foarte diferitem in ultimul timp au inceput sa apara asemanari intre ele”, a afirmat un specialist implicat in proiect.

Oamenii de stiinta spun ca, din cauza incalzirii globale, Marea Neagra incepe sa semene din ce in ce mai mult cu Mediterana, care, la randul sau, incepe sa aiba tot mai multe caracteristici de mare tropicala. Spre exemplu, in Marea Mediterana a fost descoperita o specie de peste caracteristica zonei tropicale, peste care devine toxic atunci cand atinge lungimea de 10 centimetri.

Sursa: Majesty

“Mi-e dor, atat de dor… De tine. De noi. De cum erai cu mine. De cum eram cu tine. Si nu pot si nu gasesc cuvinte sa spun cum, cand si cat de mult mi-as dori sa nu mai imi fie. Daca tu stii ce este acela dor, dor de o fiinta mai mult decat de orice alta fiinta, atunci te rog si implor, scapa-ma de el, de dor. Scapa-ma de intrus. Este dorul asta un blestem, este o cruce sub care eu, un simplu om, sunt doar o cocoasa si niste brate care se coboara inainte sa apuce sa se intinda. Pe care as vrea nespus sa ti-o arunc tie.

Iar daca tu stii cum este sa traiesti cu fiinta altuia intr-a ta, te rog, smulge-o din mine si las-o sa traiasca de una singura. Da-i inapoi dreptul la simtire! Lasa-ma si pe mine sa respir aerul meu, cu nasul si partea mea de viata. Lasa-ma nici mai mult, nici mai putin decat exact cum eram inainte de tine. Eram din varful degetelor pana la capatul firelor de par numai visuri frumoase, dorinte multe de fericire, speranta si tremur de incredere. Doamne, cat de frumoasa eram… Mii de cioburi s-au facut oglinzile in care iubirea si dorinta imi strigau asta. Acum, este si nu mai este viata mea…

Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa sperii zadarnic. Salveaza-ma de nesperanta asta! Ma chinuie, ma bantuie, ma arunca din liniste si ma tranteste in framantare. Imi este dor si nu mai vreau sa-mi fie. Cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire? Cum sa fac fara sa imi reproseze ca l-am lasat fara ceea ce ii era mai drag? Daca eu te simt arzand, te vad stralucind, te aud ascultand, tu de ce nu raspunzi gandurilor si simturilor? De ce nu te intorci spre mine sa ma privesti dincolo de iubirea trecatoare si sa-mi spui ca esti aici langa mine si ca te-ai nascut sa-mi sorbi de pe buze surplusul de dor?…. Este pentru ca tie… tie… nu iti este dor.

Mi-e dor sa te stiu departe de mine, acolo de unde nu o sa te mai intorci niciodata la mine atunci cand imi este greu, si rau, si trist, si urat si imposibil. Mi-e dor sa nu te mai simt si sa nu te mai vreau atat de aproape. Caut pamantul nedescoperit in care sa-mi ingrop amintirile si apele care sa-mi spele noptile in care ma cutremur de dor.

Mi-e un dor de moarte de atingerile tale care imi dau foc, de mana ta care trece de-a lungul sirii spinarii, de ochii care imi inspira curaj, de un sarut care ma ingheata, de buze care imi soptesc numele, de prezenta ta care sta trup langa trupul meu in secundele in care ni se scurg vietile. Mi-e dor si ma strange. Ma sufoca si mi-a secat puterile. In vis ma inec cu prezenta ta. In realitate, ma sufoc cu lipsa ei. Dorul asta ma arde chiar si atunci cand stau bine pe picioare. Daca ai fi departe insa, eu cum m-as mai putea intoarce la mine cu inima senina?

Scapa-ma de dor si de felul in care il simt ca doare. Da, Doamne, minte inimii si judecata si scapa-ma de boala dorului!

Am avut un vis frumos, mai dureros decat toate cosmarurile de pana acum: se facea ca nu or sa se mai vindece niciodata. Iar daca nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum?”

avea două coaste rupte
şi stătea legat în clădire de-un parapet mirosind a var proaspăt
trecut de ora cinci a dimineţii
cu grumazul sec
aşteptând-o pe hol în halat

uitase cum se mişcă degetele
cum se strânge pumnul plin cu oase
cum arde femurul când e lovit cu nojiţe din cauciuc

şi o muşca de coapse
crezând că se joacă de-a eroticul,
dar nu ştia că durerea îi înfigea Evei ace groase-n piept

şi o muşca de buza de jos mai groasă
crezând că trezeşte din cenuşă un eros mort,
dar nu ştia că veninul răsufla stricat prin aortele ei.

pe faţă i-au apărut bube,
şi azi dimineaţă, la ora opt, au găsit-o moartă
pe covor, în mijlocul camerei
cu ochii deschişi, cu mâinile împreunate spre icoane.

O amprenta de fericire…

*

*

O amprenta de fericire,

Un strop de iubire,

Un pahar de sange,

Un strop demidulce…

*

Un filmulet cu ea… cu ele

Clipele lor… clipele mele…

Amintindu-mi ceasuri rele

As putea aduce multa durere!

*

Dar nu! Mi-am amintit

Prefer un suflet fericit!

Dar nu! Nu vreau nimic!

Nici razbunare, nici profit!

*

Mai bine mai toarna niste vin

A fost frumos chiar de-a fost chin

Mai bine mai scuipam venin

Pe-asfalt ca sa nu le ranim!

*

Mai bine cheama-le pe fete

Caci langa ele n-am regrete

Cat sunt aici asa cochete

Nu vad si nici nu simt defecte!

*

Nu simt decat un gust placut

Nu visa mai departe caci ne-am…

Ci sa te multumesti cu-atat

Caci eu acum nu vreau decat…

*

O amprenta de fericire

Si-un picur de iubire

Cu un pahar de sange

Si-al tau sarut atat de dulce…

…

Nu plange!

*

*

Botiu Radu Ioan

Un tanar fumeaza in rockoteca H-H de pe strada Occidentului din Bucuresti, joi, 18 iunie 2009. Mihai Saracu/Demonul Schiop FOTO

Călcam pe praf şi cioburi de scoici, pe urmele altor oameni, visând la rândul meu la sărutul ei sărat, la zâmbetul narcotic şi ochii căprui ce îngheţau albastrul Mării Negre.

Sub talpa omnipotentă, cochiliile ritmau cântul calm al mării, iar valurile neobosite plesneau pe stânci ca beţele tobarului pe cinelul mare, plasându-mă iar la vechea vamă a visării. Lipsită de greutate, se arcuia în braţele mele. Începuse jocul cu regulile mării precum dansul nupţial al scorpionilor guvernat de duhoarea morţii şi raţiunea veninului. Picăturile de pe faţa şi pieptul ei mă făceau să mă gândesc la roua gingaşă de pe firul tăios al ierbii.

Luntraşul îmi zdrobeşte rotulele de ţărmul mării pe care nu era ea, ci doar întuneric, frig şi vin vărsat pe nisipul rece.

Si ce curva, una de mare lux… o curva de care te indragostesti, care te face sa o iubesti si care la un momentdat ti-o trage intr-un mare fel…

La inceput este asa de frumoasa… te face sa o iubesti oferindu-ti lucruri simple, pure, extraordinare… te face sa cunosti persoanele care iti vor fi cel mai dragi… dupa o vreme incepe sa te invete ce este durerea… dar nu te lasa sa o simti prea rau…

Atunci cand esti la varsta la care curiozitatea este foarte mare… setea de ea, de viata, este si mai mare te face sa simti primii fiori ai dragostei… si parca te face sa o iubesti mai mult decat pana atunci… te face sa o vezi doar in nuante de roz… te face sa plutesti. Dar… ca orice curva care se respecta… dupa atata bucurie te face sa suferi… iti da sa bei din veninul despartirii… te face sa cunosti regretul…

Dupa ce te lasa sa iti “lingi” ranile… iti va da sa bei iar din farmecul ei… te va face sa cunosti bucuria reusitelor profesionale, te va amagi cu idei de dragoste… te va lasa sa gusti cate putin… cand va considera ca trebuie… te va face iarasi sa te indragostesti… poate iti va oferi dragostea adevarata sau poate o dragoste imposibila… te va lasa sa te lupti, sa treci de la extaz la agonie… sa te bucuri si sa plangi.

Vine o vreme in care ea, viata, ne face sa ne simtim in al 9-lea cer… ne ofera posibilitatea de a concepe, iar noua femeilor de a da nastere unui copil… primul copil, cred eu ca este clipa de implinire maxima din viata unui om, pe care o mai poti atinge doar intr-o situatie similara.

In cursul ei firesc… in schimbul unei asemenea bucurii… iti va oferi o tristete pe masura, cel mai probabil iti va lua o persoana draga… (asta daca nu a fost inca asa cruda…) te va lasa cu sufletul pustiit de o asemenea pierdere… dar tot ea te va face sa treci peste… prin intamplarile bune sau mai putin bune prin care te va duce.

Si asa isi va duce cursul, in schimbul fiecarei clipe de bucurie iti va oferi una de tristete… te va face sa o urasti si sa o iubesti deopotriva… iti va da sa gusti din anumite bucurii doar pentru a le duce dorul…

Toate acestea se vor intampla pana cand… va veni clipa despartirii… vei tine “cu dintii” de ea… te vei ruga sa iti mai ofere o clipa… iar ea iti va oferi doar mirajul clipelor trecute… si te va parasi… ca o curva.

Contur pierdut

În zilele vieţii

Sub cearşaf de petale.

sursa: 3.bp.blogspot.com

Şoptindu-mi tacerea

O prind de cuvânt.

Neaua se scutură

De pe gene,

Roua-i sărută raţiunea.

Privirea-mi mângâie uşor

Zona neconturată.

sursa: sideris.ro

Din păru-i

Îmi cade trist toamna

Pe creştet.

Protejaţi de frică

Se scurge

Pe trupu-mi veştejit.

Neregulat sufletu-i bate

Prin curiozitatea necunoscutului…

sursa: mihai.cochinescu.com

]]> http://adriancalarasu.wordpress.com/2009/06/11/psd-pd-l-pnl-pc-udmr-prm-pntcd-plm/ Thu, 11 Jun 2009 10:29:11 +0000 Retoric http://adriancalarasu.wordpress.com/2009/06/11/psd-pd-l-pnl-pc-udmr-prm-pntcd-plm/ http://nutoataiarbaelafel.wordpress.com/2009/06/05/bacteriofag-asco-bacteriofag/ Fri, 05 Jun 2009 16:33:00 +0000 nutoataiarbaelafel http://nutoataiarbaelafel.wordpress.com/2009/06/05/bacteriofag-asco-bacteriofag/

-uite o undă de lumină.te vrea pe tine,vată de cortină.
du-te,aleargă fugi,te aşteaptă regnul fungi.
-tu să taci,nu vreau sfaturi de la familii de raci.
să mă aştepte mult şi bine,eu trăiesc foarte bine aici,îmbolnăvindu-te pe tine.
eu sunt o ascomicetă de înaltă calitate.o adevărată creatură de societate.
-ia mai taci,iubire.eşti doar o mică nenorocire.
ce se crede superioară,când defapt e inferioară.
tot timpul face rău şi se atinge de ce nu e al său.
eşti o scorpie cu gropiţe,mici mari uşor pestriţe.
du-te în reflectoare,au nevoie de un mare,talent,mare.
-păi aşa o să fac,dar mai întâi o să te prefac.
într-un monstru răufăcător şi albastru
ce suge sânge şi şi care tot timpul plânge.
s-a zis cu culoarea ta de rac.înţepat cu ac.

şi aşa racul a devenit cadavru.
şi ciuperca rege.

şi uite aşa am deformat o poveste.
şi am ajuns pe culmile unor creste.

colorin,colorado.
este cuento se ha acabado

Am spus la sfârşitul poeziei ”Abstract” că habar nu am avut ce a fost în capul meu când an scris-o. Între timp am aflat… ce vedeţi voi e doar o parte din ce m-a determiant să scriu acea poezie. Ce vedeţi sunt doar gânduri şi sentimente transpuse în desen.

Scito te ipsum – neterminat

Planşa are un an vechime, iar poezia are ceva mai mult de atât. Ambele necesită explicaţii şi vi le voi oferi, dar numai pe baza planşei şi nu în totalitate.

Întotdeauna am considerat că o poezie îşi pierde frumuseţea în momentul în care unul care nu e în stare să scrie aşa ceva începe să comenteze şi să găsească tot felul de înţelesuri pentru o poezie deja existentă. Nu. Poezia ar trebui lăsată în pace, aşa cum este ea. Nu vreau să jignesc nici un critic, dar asta e părrea mea proprie şi personală. Dacă autorul simte nevoia să ofere explicaţii, asta e cu totul altă poveste. El ştie ce a simţit când a scris-o şi ce înseamnă pt el. Dacă ar fi să dea o explicaţie, ar fi una subiectivă pt că poezia e bazată pe gândurile sale, pe experienţele pe care el le-a trăit. Un critic fie din întâmplare va găsi acelaşi sens, fie sensul va fi suferi o transformare.

În fine… priviţi planşa… totul începe de la panglica roşie care se înfăşoară în jurul crucii, trece pe sub banca elevului gri, îl încolăceşte, formează chenarul în care apare ochiul, după care dispare în spatele pergamentului. Panglica simbolizează ceva. Vă las să vă daţi seama ce…

apoi… mâna este ceea ce coordonează totul. ce se intmplă in partea dreaptă este influenţat de mână. În partea stângă a foii apar încă 2 elevi, din sticlă.

Privitorul poate aelge să privească planşa incepând de la panglică sau de la scări (depinde de fiecare spre ce este atras mai întâi). De sub banca elevului gri apare o fiinţă căreia i se vede un singur ochi. Ochiul mare poate fi al doilea său ochi sau poate reprezenta un al treilea ochi. Din nou vă las pe voi să decideţi.

Cam atât cu explicaţiile. V-am spus că nu vă voi dezvălui totul. Trebuie să gândiţi şi voi.

Următoarele planşe nu vor mai avea explicaţii. Cert este că toate planşele de aici au legătură intre ele, intr-un fel sau altul.

Analysis

Sora mea şi-a cumpărat un pahar din acela în care poate găba o poză, desen, etc… şi m-a rugat pe mine să-i fac un desen cu titlul ‘venin”, deci de ce să nu profit de ocazie şi să continui seria? . Asta înţeleg eu prin venin… şi dacă tot urma să stric o moacă, măcar să fie a mea – prima încercare de (auto)portret – nereuşit (nu sunt foarte mulţumit de planşa asta). Asta e cea mai recentă de până acum. Are doar 3 luni vechime.

Venin – schiţă rapidă

Iar acesta este desenul refăcut, după indicațiile pe care mi le-a dat: desen cu influenţe gotice .

Jack. toate drepturile rezervate
înapoi la ”desen”

Un simplu ipocrit,

Cu chip de om;

Veşmânt uman –

Un simplu

Doi

Ce-n suflet

Îl port.

        sursa: dorupope.com

E totul bi

Un drum bifurcat.

Din nou înghit

O moleculă de

Venin.

Venind

Te-aştept să vi.

E laş…

Tu vrei să uiţi

În urmă sa-l laşi.

E suflet la bi

E bi nedumerit –

Un simplu ipocrit.

sursa: ecopii.ro

meseria de comentator pe blog nu este deloc uşoară. trebuie să ai tot timpul replica pregătită,  să nu plictiseşti autorul cu nişte comentarii insipide. să-i zgîndări orgoliul, să-i adormi vigilenţa şi apoi să-i distrugi, dintr-o singură lovitură magistrală, întregul eşafodaj intelectual.

ca un jucător experimentat de şah, trebuie să-i anticipezi mutările. să ai spiritul vizionar al casandrei, să ştii unde va cădea lovitura lui de peste două replici şi să-l aştepţi la cotitura dialogului. să-l prinzi în strînsoarea nemiloasă a epitetelor cu dublu înţeles, sa te încolăceşti ca un constrictor şi să-i strecori şoptit veninul: blogul lui a devenit blogul tau.

Revista Descoperă avertizeaza: o flota de meduze mortale ameninta Marea Mediterana.  Corabiile portugheze (Physalia physalis) sunt niste animale marine inarmate cu tentacule foarte lungi, veninoase, atingerea acestor tentacule putand fi chiar mortala pentru om. Ecologistii ar vrea sca această specie să fie protejată, desigur. Nu-i nimic daca vor mai decima nițel populația umană de pe plaje. Intre timp, mare atenție la apa mării, ca omul inca nu e specie protejata de lege!

Corabia Portugheza

Excesul de caritate

Bunăvoinţa deschide cutia şerpăriei. Reptile veninoase se năpustesc asupra-ţi, îţi încolăcesc trupul, strîngînd cu putere, pînă cînd ultima suflare a voinţei tale dispare. Şi asta cînd tu credeai că la sînu-ţi ai încălzit prieteni de nădejde, oameni care-ţi vor binele, altruişti fără nume… Ai trăit, naiv şi binevoitor, o delapidare sentimentală. Ţi s-a dat cu mîna stîngă – ciuntă şi avară – şi ţi s-a luat înzecit cu mîna dreaptă. Actele caritabile sfîrşesc păgubos. Starea de bine e eutanasiată numaidecît. De altfel, şerpii al căror scuipat nu înveninează pînă la moarte se folosesc de puterea strînsorii lor. Capitulezi. Excesul de caritate nu e altceva decît curmarea propriei vieţi, curmarea voinţei. Şerpăria e liberă, tîrîtoarele îşi arată colţii tocmai atunci cînd în tine inima începe să bată din nou şi sufletul să-ţi zburde ca un vînt primăvăratic printre copaci în floare. O ceaţă neagră îţi coboară pe ochi ca un văl prin care abia vezi pîlpîirea unei flăcări niciodată stinse. O voce neştiută îţi repetă că te-ai născut întru bunăvoinţă. Odată, cînd ai primit şi tu ceva, a fost un act în alb: ai semnat că, pentru orice ţi se oferă, vei da, de înzecite ori, înzecit.