O Palácio de Hofburg fica localizado em Viena, na Áustria, voltado para a Heldenplatz (Praça de Helden), e “é um impressionante conjunto arquitetônico no qual viveram Sissi e Francisco José, cujo amor se imortalizou no cinema. Embora estes amantes não foram tão felizes como pode-se ver no filme, o certo é que o palácio imperial é realmente fantástico. O primeiro palácio se construiu por ordem de Rodolfo I e seus descendentes foram acrescentando edifícios ao longo de seis séculos”.

Estivemos no Hofburg dia 12 de julho de 2009, confira o trecho do nosso diário:

“Dia de museus e galerias. Saímos por volta de 8:30. Pegamos o U3, metro que nos levou bem próximo do Hofburg (€9,8, existem descontos) (…) Fotografamos e filmamos a entrada. Visitamos os aposentos imperiais e o Museu de Sissi, Elisabeth, esposa de Francisco José, imperador que reinou no império austro húngaro até sua morte em 1916.

‘Os Aposentos Imperiais resultam fascinantes. Se chega a eles através da Escada Imperial. Destacam-se o Salão Imperial disposto com a porcelana real preparada para celebrar um banquete de luxo, as habitações de Francisco José muito austeras, o Salão de fumar, o lustre de cristal com 85 luzes da Sala de Audiências e os aposentos e o ginásio de Sisi. Estes aposentos estão decorados com excelentes tapetes de parede, numerosas fotografias e excepcionais estufas de louça rococó’.

A entrada incluiu um audioguia que, em espanhol e inglês, explicou detalhadamente toda a história do casal real e, particularmente, a vida e a morte de Sissi. Os aposentos imperiais e os utensílios usados na rotina da corte: prataria, ratos, talheres, centros de mesa, porcelanas e tudo o mais. Creio que ficamos viciados em audioguia, já que com ele fica muito melhor acompanhar o trajeto nos museus. Saímos cerca de 13:00h. Mal demos conta do tempo que ficamos lá dentro. Na escadaria da saída aproveitamos para lanchar o sanduba que trouxemos de casa. De lá seguimos para o Museu de Belas Artes (€10, existem descontos), mas antes fizemos algumas fotos no gramado em frente a biblioteca nacional. No museu pudemos ver: Caravaggio, Rubens, um Vermeer, Velásquez, Tintoreto, Ticiano, Brueguel, o velho Dürer, Rembrant, vários pintores flamencos. Referencia especial para a decoração das salas do museu e as clarabóias. Um espetáculo a parte.
Saímos por volta das 5h já com muita fome”.

Sabe quando você viaja com o seu amor e quer fazer aquelas fotos lindas a dois e não tem quem fotografe? E quando você pede para um passante na rua, e aquela pessoa tem muito boa vontade no coração, mas não tem a menor noção de enquadramento? Eu por exemplo detesto aquelas fotos de “corpo inteiro” em que a pessoa sai com o pé cortado! O que as pessoas tem contra os pés?

Pois se você acha que na sua lua-de-mel você só pode ter fotos a dois tiradas por transeuntes de noção de enquadramento duvidosa, fotos um do outro sozinhos, ou auto-fotos todas a uma distância nunca maior do que esta, e com horizonte torto:

Paris

Eu tenho para você a solução: invista em um tripé! Hoje em dia as câmeras fotográficas tem aquele dispositivo fantástico chamado timer, que permite que você faça o enquadramento dos seus sonhos e tenha dez segundos para correr e fazer parte da cena!

Foi assim que eu e o Rafa fizemos o tão elogiado auto-ensaio de noivos, há dois posts atrás.

Claro que isso exige uma dose de paciência e paixão pelo assunto. Algo como “agora é a hora das fotos”. Montar tripé, posicionar câmera, acertar enquadramento enquando o outro marca a posição da foto pacientemente e segue o “mais pra direita, mais pra esquerda”… Isso sem falar em carregar o equipamento por aí como um verdadeiro cabide.

Mas como prêmio, você pode fazer fotos assim:

Os dois juntinhos na hora que você quiser!

Ps. nosso tripé é grande, portanto gera o que muitos consideram um inconveniente, por ser um trombolho a mais para carregar. Uma solução menos, digamos, incômoda, são os minitripés. Montados, podem chegar a cerca de 20 centímetros. Dão menos liberdade, por dependerem sempre de algum suporte (banco de praça, mesa, cadeira, por exemplo), mas já ajudam bastante e cabem confortavelmente dentro de uma bolsa pequena sem incomodar ninguém. Além de serem bastante baratos.

Fotos: arquivo pessoal.

El tradicional Bienal de Arte de Venecia, en su quincuagésima edición, registró un récord de personas que asistieron entre junio y noviembre de 2009 con más de 375 mil personas.

Según informaron los organizadores, el número de visitantes aumento el 18% en relación con la edición pasada que se celebró en el año 2007.

Del número de visitantes se estima que un total de 130 mil sean estudiantes, según informó el Bienal por un comunicado.

Esta exposición de arte contemporánea que se presenta en la ciudad de Venecia, en Italia, suele presentarse cada dos años exhibiendo numerosos trabajos de artistas latinoamericanos.

Para esta edición se utilizó el lema “Crear mundos”, debido a que participaron artistas de 77 países, de los cuales fueron un total de 30 países latinoamericanos los que presentaron sus creaciones mas recientes.

En esta ocasión Daniel Birnbaum, director del evento, rompió con la tradición de exponer solo las obras realizadas y mostró el proceso creativo del artista, desde su visión hasta la conclusión de la obra.

La Bienal premió con el León de Oro a Yoko Ono y John Baldessari, por ser artistas que han revolucionado el lenguaje del arte.

Este maravilhoso quadro do austríaco Gustav Klimt está localizado no museu Obere Belvedere (Superior, na Galeria Austríaca) em Viena, Áustria. De acordo com alguns, a obra reflete o próprio Klimt com sua amada Emile; para mim, um quadro muito romântico, que ficará para sempre entre os meus prediletos.

O rapaz de cabelos cacheadinhos com uma coroa de folhinhas, a moça em seus braços, o ar de proteção, de amor, de romantismo, a prevalência do dourado e ao mesmo tempo o colorido são os elementos que me chamam a atenção. Há outras interpretações atuais para este mesmo quadro, de que a moça estaria resistindo às investidas do rapaz. Bom, eu prefiro acreditar que é uma cena de carinho, sem submissões ou recusa por parte da moça (deve ser porque sou uma pisciana totalmente romântica).

Eu gostei tanto, mas tanto, desse quadro que acabei comprando, no museu, alguns souvenirs em que ele está estampado, como um lápis (sou colecionadora), um espelho de bolsa, uma caixinha em lata e um pequeno porta-jóias, os quais seguem em foto abaixo:

Trecho de nosso diário de viagem:

“(…) pegamos um Trem (bonde) para a Sudbhanhof e de lá para o Obere Belvedere. Passeamos pelo grande jardim de cerca de 500m. Compramos as entradas e voltamos para o Belvedere Superior onde estão as obras de Klimt. Entramos e fomos direto para o setor onde estão as obras a partir de 1900. Lá encontramos alguns Monet, um Degas, um Renoir e outros impressionistas. Chegamos ao Beijo, obra mestre de Klimt, assim como Judith e Halofantes, dentre outras. Depois visitamos o resto da galeria que é dominada por pintores austríacos de várias épocas. Vimos belas esculturas de Rodin”.

Adrian Roman are 8 ani. Şi autism infantil. Înlăuntrul său se află o lume minunată doar a lui, pe care nu ştie, nu găseşte vreo modalitate să să ne-o împărtăşească şi nouă. Încearcă şi uneori ne arată o mică parte din America lui. Părinţii lui, Edit şi Daniel Roman, zîmbesc. Ştiu că este un pas în faţă, dar că mai sunt o grămadă de paşi de făcut. Poate, cu timpul şi sub îndrumarea părinţilor, va putea să ne prezinte America lui. Dar pentru asta are nevoie de ajutor.

certificatul medical

Familia Roman locuieşte în Sighişoara. Tatăl lucrează ca pompier, mama e casnică. E nevoită să stea acasă şi să aibe grijă de Adrian, minunea lor. De fiecare dată când cineva îi ajută – după cum poate – şi stă de vorbă cu Edit, aceasta are lacrimi în ochi. E felul ei de a mulţumi sincer. Ştie că fiecare minute trecut va îngreuna aducerea la normalitate a copilului ei. Pentru ea, orice ajutor e binevenit.

25.000 de euro – costurile

După lungi drumuri la medici şi logopezi, după sute de ore petrecute în faţa PC-ului, pe net, Edit a găsit o modalitateo soluţie. Terapia ABA.  Mama a încercat să ţină ea locul terapeutului, informându-se despre cum pe net. Rezultatele s-au văzut. “A făcut mari progrese din punct de vedere cognitiv şi afectiv,a învăţat cifrele, culorile, literele, chiar formează cuvinte cu literele din alfabetar sau pe tastatură, ştie id-urile de messenger şi parolele corespunzătoare, se imbracă şi se dezbracă singur, mănâncă la masă folosind tacâmurile. Cel mai mult îi place să se joace în bucătărie, să pună legume în vase şi se preface că găteşte”, spune mama lui Adrian. Dar fără un terapeut, specializat pe terapiile ABA, rezultatele nu mai pot creşte. Costul terapiei se ridică la circa 25 de mii de euro, suma imensă pentru familia Roman. Adrian ne poate arată America sa, dacă îl ajutăm. Punînd mână de la mână, puţin câte puţin, putem înfăptui o minune. Adrian să se descurce singur.
Dacă doriţi să îl ajutaţi la Banca Raiffeisen, filiala Sighişoara, pe numele tatălui său, Roman Daniel, următorul cont: RO98 RZBR 0000 0600 0360 5768. De asemenea, dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii sau ati mai trecut prin asemenea cazuri şi puteţi să o consiliaţi/ajutaţi pe mama lui Adrian, puteţi suna la nr. de tel.:0751.18.51.23 , îi puteţi scrie pe adresa de e-mail: roman.edit@gmail.com. De astfe, dacă doriţi să îl vizitaţi pe Adrian, iată adresa:Aleea Panselutelor,nr.15,ap.7, Sighişoara, jud. Mureş.

PS.: În ţară sunt, din cîte ştiu eu, maxim 8 centre în care se derulează terapia ABA (Iaşi, Timişoara, Bucureşti, etc). Centre aparţin unor fundaţii, însă se lucrează cu mai mulţi copii şi plăteşti o sumă între 600-2000 de lei pe lună.
PS.2: În prezent circa 500 de comentarii nu sunt publicate. Asta din mai multe motive, printre care şi acela că dacă donezi nu trebuie să te lauzi că faci o faptă bună. În afară de aceasta, va rog nu mai ne întrebaţi dacă merită sau nu să donezi. Am specificat clar ca informaţiile prezentate sunt veridice. Şi, în fond, nu sunt eu (şi nici cei ce scriu aici) în măsură să judece dacă da sau nu.

Natt i St. Cloud. Edvard Munch

plec cateva zile din bucuresti. v-a deprimat campania? va las cu adevaratele angoase, le-am vazut la viena, le cunoasteti, nu?

(Edvard Munch and the Uncanny)

Angst. Edvard Munch

Abschied (Despartire). Christian Griepenkerl

Disparate de Miedo (Nebunia groazei). Francisco de Goya

Pesta Kommer (Vine ciuma). Theodor Kittelsen

Carceri d'invenzione. Giovanni Battista Piranesi

Misterioasa sotie a lui Kim Philby

Cea mai redutabila cartita sovietica din toate timpurile a avut un punct vulnerabil. Kim Philby, omul infiltrat de KGB in fruntea contraspionajului britanic, ar fi putut fi deconspirat, in orice moment, de o femeie. Un risc pe care Philby si l-a asumat. Cine era femeia? Fosta sa sotie, frumoasa austriaca Litzy Friedmann. Un personaj la fel de fascinant ca si celebrul spion, insa mult mai misterios. Racolata ea insasi de NKVD la inceputul anilor ‘30, Litzy Kohlmann a fost primul “om de legatura” intre Philby si spionajul sovietic, in timpul razboiului din Spania. Biografia ei tumultuoasa constituie subiectul cartii “Un capitol din viata mea”, aparuta recent la Viena, sub semnatura scriitoarei Barbara Honigmann. O carte care dezvaluie detalii inedite despre tineretea lui Kim Philby, dintr-o perspectiva pe care arhivele secrete nu o pot oferi: perspectiva femeii care i-a influentat decisiv destinul. Cum a reusit autoarea sa afle asemenea informatii? Chiar de la mama ei, nimeni alta decat Litzy Friedmann insasi.

Un gentleman marxist
Kim Philby si Litzy Friedmann s-au cunoscut in toamna lui 1933, la Viena. Ea avea 23 de ani si el 21. Ea era fiica unor evrei saraci din Austria, el, unicul fiu al unei bogate familii din inalta societate britanica. Amandoi aveau insa puternice convingeri marxiste si frecventau cercurile “revolutionare”. Proaspat absolvent de Cambridge, Philby sosise la Viena animat de dorinta de a participa efectiv la “lupta de clasa”. Era o epoca violenta si tulbure. Confruntarile dintre sindicate si guvern impinsesera Austria in pragul razboiului civil. La Viena, Philby lucra pentru Organizatia Internationala de Sprijin Muncitoresc (MOPR). In secret, facea pe curierul pentru Partidul Comunist Austriac, aflat in ilegalitate. In timpul unei intruniri clandestine, Philby a vazut-o pentru prima oara pe Litzy Friedmann. A fost imediat cucerit de frumoasa bruneta, recent divortata. Pasiunea a fost reciproca. Multi ani mai tarziu, Litzy i-a povestit fiicei ei: “Era cu doi ani mai tanar ca mine… abia absolvise Cambridge-ul si era un barbat foarte chipes. Se purta ca un gentleman. Si era marxist. O combinatie rara. Schiopata usor, uneori mai vizibil, alteori mai putin. Ca multe dintre persoanele cu handicap, era foarte fermecator. Ne-am indragostit imediat.” Cei doi s-au casatorit in februarie 1934. Trei luni mai tarziu, Kim Philby se intorcea la Londra, insotit de proaspata lui sotie.

Racolarea

Barbara Honigmann sustine ca Philby ar fi fost racolat de NKVD abia dupa 1935, prin intermediul unui alt eminent absolvent de Cambridge, Douglas McLean. Mama sa i-ar fi marturisit acest lucru, comentand: “Englezii erau asa de naivi, asa de naivi”. Documente din arhivele sovietice, date publicitatii dupa detectarea deja celebrului Vasili Mitrohin, spun insa, o cu totul alta poveste.

Dragostea pentru Litzy l-a aruncat pe Philby direct in bratele spionajului sovietic. Potrivit “Arhivei lui Mitohin” (Allen Lane, the Penguin Press, Londra,1999), Litzy Friedmann fusese deja racolata de NKVD in 1933, la fel ca si buna sa prietena, Edith Suschitscky. Amandoua se aflau in legatura lui Arnold Deutsch (alias “Stefan”, alias “Otto”), si el evreu austriac, cel mai talentat “vanator de talente” pentru spionajul sovietic din epoca interbelica. In urmatorii ani, Deutsch avea sa racoleze celebra “celula de la Cambridge”.

In toamna lui 1933, Edith Suschitscky s-a maritat si ea cu un englez, doctorul Alex Tudor Hart si l-a urmat la Londra. Hart fusese si el racolat de Deutsch. El si Edith au primit – impreuna – numele conspirativ “Strela” (“Sageata”).

In mai 1934, Kim si Litzy Philby soseau si ei in Marea Britanie. Spre marea bucurie a lui Edith Suschitscky, care isi regasea astfel nu doar o veche prietena de la Viena, ci si o “tovarasa de lupta”. Aproape in acelasi timp se instalase la Londra si Arnold Deutsch.

Se pare ca Edith Suschitscky a fost cea care i-a atras atentia lui Deutsch asupra “potentialului” tanarului Philby. Cert este ca ea a intermediat prima intalnire “conspirativa” intre cei doi, in iunie 1934, pe o banca din Regent’s Park. Intrevederea a fost un succes. Philby a fost cucerit imediat de inteligenta si farmecul interlocutorului sau, un intelectual rafinat care se bucura deja de un imens prestigiu in mediile academice. Psiholog abil, Deutsch a speculat idealismul tanarului sau recrut. L-a invitat sa se alature razboiului secret lansat de Komintern impotriva fascismului, aflat in ascensiune in Europa. Prima sa misiune: sa rupa orice legaturi vizibile cu miscarile comuniste. “Avem nevoie de oameni care sa infiltreze In institutiile burgheze”, a explicat Deutsch. Kim Philby s-a angajat sa o faca.

Un debut anevoios

Au urmat trei ani dificili. Litzy a fost primita cu ostilitate fatisa de familia sotului ei. Ea i-a povestit, decenii mai tarziu, fiicei sale: “Mama lui Kim nu putea sa ma sufere. Era oripilata de mariajul nostru, pe care il considera o cumplita mezalianta. Singurul ei fiu sa se insoare cu o comunista evreica din Viena – ce cosmar!” Intre timp, Kim se straduia din rasputeri sa-si faca uitate vechile convingeri marxiste si sa isi croiasca o cariera in diplomatie. Fara succes. Cererile sale de a fi angajat la Foreign Office au fost respinse. Trecutul marxist si nevasta “atipica” nu erau bine vazute de “establishmentul” britanic. Abia a reusit sa obtina o slujba la o obscura publicatie lunara de orientare liberala, “Review of Reviews”. Mult sub asteptarile la care ar fi fost indreptatit un eminent absolvent de Cambridge.

La indemnul lui Arnold Deutsch, Philby s-a inscris intr-o organizatie de prietenie anglo-germana, botezata de Churchill, in epoca, “Brigada Heil Hitler”. Initiativa s-a dovedit un esec din punct de vedere informational. Philby era din ce in ce mai demoralizat.

In aceasta perioada, singurele sale contributii in favoarea spionajului sovietic au constat in identificarea altor potentiali “recruti” pentru Arnold Deutsch. El a fost cel care i-a recomandat pe Donald McLean si Guy Burgess, doi eminenti absolventi de la Cambridge. Impreuna cu Philby, Anthony Blunt si John Cairncross (racolati abia in 1937), vor intra in istoria spionajului sub denumirea de “Cei cinci magnifici”.

Razboiul din Spania

Cariera de agent sovietic a lui Kim Philby a inceput sa ia avant abia incepand cu anul 1937, dupa izbucnirea razboiului civil din Spania. Philby si-a oferit serviciile unei agentii de presa londoneze.

In februarie 1937, plecat corespondent in Spania, ca jurnalist independent, platit la bucata, pentru fiecare material transmis. In realitate, Philby avea alte prioritati, in afara gazetariei. “Sarcina mea era aceea de a obtine informatii la prima mana cu privire la orice aspecte ale efortului fascist de razboi”, avea sa noteze el, peste ani, in Memoriile sale. Potrivit “Arhivei lui Mitrohin” misiunea lui Philby fusese, in realitate, mult mai ambitioasa. El primise instructiuni sa-l asasineze pe generalul Francisco Franco, liderul fortelor nationaliste. Ordinul venise de la Moscova si fusese aprobat, cu siguranta, de insusi Stalin. Un ordin care i-a lasat probabil perplecsi pe controlorii de la Londra ai lui Philby. Acestia au avertizat, imediat, conducerea NKVD ca misiunea depaseste cu mult puterile tanarului lor recrut.

Philby s-a intors la Londra in mai 1937, fara sa-l fi vazut vreodata de-aproape pe Franco. “Era foarte deprimat”, se preciza intr-o nota informativa a NKVD. A reusit insa sa se angajeze la “Times” si sa se intoarca in Spania. Spre sfarsitul anului, un incident tragic avea sa-i aduca celebritatea. Masina in care calatorea impreuna cu alti corespondenti de razboi a fost lovita de o salva de artilerie. Trei jurnalisti au murit. Philby a scapat cu rani usoare si a scris un reportaj cutremurator. A devenit, peste noapte, un adevarat erou. Toate usile au inceput sa i se deschida. La 2 martie 1938, a fost decorat de insusi Franco. Intre timp insa, NKVD-ul renuntase la planul de a-l asasina pe liderul spaniol.

Litzy, omul de legatura intre Philby si Moscova

Barbara Honigmann dezvaluie in cartea sa ca mama ei a fost cea care, in timpul razboiului din Spania, a facut legatura intre Kim Philby si spionajul sovietic. La ordinele Moscovei, Litzy (care primise numele conspirativ “Maria”) se instalase la Paris. Calatorea, insa frecvent, pentru a-si intalni sotul in hoteluri din Biarritz, Perpignan sau Gibraltar. Relatiile dintre cei doi devenisera din ce in ce mai mult “profesionale”. Philby era un fustangiu notoriu, sau, cum ii placea sa se descrie, “un atlet al sexului”. La Paris, Litzy incepuse o aventura cu un sculptor olandez. Amandoi aveau o conceptie cat se poate de neconventionala despre casnicie. Totusi, la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Kim si Litzy s-au intors la Londra, ca sot si sotie. Philby a primit imediat un post in cadrul Sectiei D a SIS (Secret Intelligence Service), sectie care se ocupa cu organizarea de “actiuni subversive in spatele liniilor inamice”. Incepea, astfel, o prodigioasa cariera in cadrul serviciilor britanice de informatii. O adevarata mana cereasca pentru Moscova.

In septembrie 1941, Kim Philby a fost transferat la Sectia V -de contrainformatii – a SIS. Sediul ei se afla la St. Albans, la doar cativa metri de imobilul care adapostea arhivele operative. Imprietenindu-se cu arhivarul, mare amator de gin, Philby a reusit in numai cateva luni sa fotocopieze si sa trimita la Moscova dosarele tuturor agentilor britanici din strainatate. Ceea ce, paradoxal, i-a atras neincrederea mai marilor din NKVD. Acestia nu puteau crede ca englezii nu dispun de o retea de spionaj in Uniunea Sovietica. Ca nu exista nici macar o rezidenta la Moscova. Si totusi acesta era adevarul. Spionajul britanic avea cu totul alte prioritati, fiind canalizat exclusiv pe efortul de razboi. Rusii erau aliati si tratati ca atare. Cert este ca, pana in 1944, Moscova a fost extrem de reticenta fata de Philby si de ceilalti “magnifici de la Cambridge”, crezandu-i “agenti provocatori”, controlati de Londra.

Epilog

Kim si Litzy Philby au divortat in 1942. Mariajul se incheiase, in realitate, de mult. Dupa razboi, Litzy a parasit definitiv Marea Britanie si s-a instalat in Berlinul de Est. S-a recasatorit cu jurnalistul de stanga, Georg Kohlmann, cu care a avut un copil, astazi scriitoarea Barbara Honigmann.

Kim Philby a cunoscut o spectaculoasa ascensiune profesionala, ajungand sa fie cea mai nociva cartita sovietica din istorie. A fost, pe rand, seful Sectiei a IX-a din cadrul SIS (contrainformatii pe spatiul sovietic), sef de antena in Turcia si ofiter de legatura la Washington. Declinul sau a inceput in 1951, odata cu deconspirarea lui Burgess si McLean, care au reusit sa se refugieze la Moscova. Philby avea sa fie deconspirat abia in 1963. Si el a reusit sa fuga, cu sprijinul sovieticilor. A murit la Moscova, in 1988, alcoolic si profund deprimat. Viata in URSS se dovedise cu totul altfel decat isi imaginase.

Litzy Friedmann-Philby-Kohlmann a murit in 1991, la varsta de 80 de ani. Isi pierduse de mult toate iluziile cu privire la comunism, cu toate ca in Germania de Est se bucurase de un statut privilegiat. Acest statut i-a permis, in 1984, sa calatoreasca la Viena. A plecat cu doua valize si nu s-a mai intors niciodata.

Sursa:ziua.net (Miruna Munteanu)

Daca tot sunt in Viena si daca tot imi place atat de mult orasul asta, vreau sa spun ca aici si afacerile sunt altfel…conceptul de funky business chiar exista..si chiar poti folosi ca birou mobil o cafenea Starbucks, savura o cafea si pregatindu-ti analizele sau  rapoartele necesare….(cafeaua mea e acompaniata de o discutie interesanta cu doi americani si un german, despre importanta educatiei tinerilor….)

Apropo de conceptul de birou mobil, mai ales in consultanta, mi-a atras atentia acest articol, despre o companie canadiana din domeniul tehnologiei, ce da posibilitatea utilizatorilor sa inchirieze, oriunde in lume, spatii de birouri pentru exact atat timp cat le folosesc. Website-ul serviciului reprezinta o platforma complet automatizata, ce ii pune in legatura pe proprietarii de birouri cu persoanele care au nevoie de asemenea spatii, iar celor care inchiriaza le percepe o taxa de servicii intre 6% si 11% din costul chiriei. Inscrierea pe platforma este gratuita pentru proprietari.

Sursa: Antreprenor.net

Foto: Alice Drogoreanu

CAPITOLUL VI  – DIMINEAŢĂ BANALĂ

În odaia de han zorii pătrunseră prin ferestruică, trezind-o pe Oriana.

„Cine-o mai fi şi asta?” – se întrebă ea, observându-şi vecina de cameră, însă îşi aminti îndată.

- Bună dimineaţa! – îi spuse, cu un glas uşor tabagic, dar cald, Alizee. Cum te-ai odihnit?…

- Asta ar fi mai logic dacă mi-ai spune-o tu… – replică vrăjitoarea. Aşa, starea mea este una de somn perpetuu, n-am de unde să-mi dau seama dacă m-am odihnit sau nu. Cum am cearcănele?

- Terifiante… – răspunse blonda companioană, destul de surprinsă.

- Dar rânjetul?

- Tenebros.

- Înseamnă că m-am refăcut! Aseară cum arătam?

- Nu cred că ai vrea să ştii[1]… – ocoli Alizee, cu delicateţe, un răspuns tranşant.

Brusc, răsunară bătăi în uşă, făcându-le pe cele două femei să tresară.

- Patrula de grumi! – şopti Alizee.

Temerea se vădi a fi fost una puerilă, de dincolo auzindu-se vocea lui Our:

- Oriana! Te-ai trezit?…

- Da! Şi, dacă nu m-aş fi trezit, oricum mă trezeai tu…

Our nu păru să înţeleagă ironia şi continuă:

- Eu cobor în local, la agăţat…

- Bine! – încuviinţă vrăjitoarea, dându-şi ochii peste cap; datorită cearcănelor terifiante, ivirea albului ochilor în acest ancadrament creă un efect lugubru, bizar. Ai făcut pişi? – mai întrebă ea.

- Da!

- Unde?

- E pe coridor un ghiveci mai scund… Cobor!

Oftând, Oriana îşi strică, pentru un timp, rânjetul tenebros. Se adresă apoi însoţitoarei:

- Nu coborâm şi noi să servim micul dejun?

- Dimineaţa nu sunt ospătari? – răspunse Alizee mirată, printr-o altă întrebare.

- Ba sunt şi ospătari – făcu vrăjitoarea iritată -, da’ aşa zic eu când mănânc, că servesc masa!…

Alizee ar fi dorit să spună ceva despre editarea de fraze, dar se stăpâni la vreme, schimbând subiectul:

- Ce-ai visat?

- Ca de obicei, coşmaruri. Doar de vreo două ori am visat cu iepuraşi şi balonaşe de săpun. Ulterior, am fost terminată…

Ridicând din umeri, căci nu înţelegea cum pot coşmarurile să aibă un efect întremător, Alizee rosti ceea ce o frământa:

- Eu am avut vise eroice… Se făcea că lupt alături de prinţul Sior…

- A, cu Sior… – o întrerupse vrăjitoarea. Atunci, ai uitat un t… Marele T[2].

Cu toate că nu era iniţiată în literatura fantasy, Alizee se-mpurpură, aparent fără motiv. Curând, cele două femei erau gata să coboare în sala de mese.

- Când faci vrăjurile cu oglinda? – mai întrebă Alizee.

- Cu speculul – sublinie Oriana. Nu ştiu, poate după ce servim micul dejun. Dacă o să am chef…

- Dar, Elfa cea roşcată da’ vopsită zisese că atunci când fusese reţinută de sperieni…

- Zisese … fusese – o îngână vrăjitoarea. Te exprimi ca o sudistă!

Abandonând subiectul iniţial, după aceste scurte consideraţii filologice asupra timpurilor prozei, femeile porniră către salon. Acesta, cenuşiu în ajun, le aştepta, bizar, în nuanţe de roşu, într-un efect general tenebros. Într-un cuier, se zbătea piticul Our. Oriana îl smulse de acolo cu un gest plictisit, observând batjocoritor:

- De data asta, ai agăţat rapid…

Apropiindu-se, ospătarul sugeră, pentru micul dejun, felurite omlete, din ouă de marsupiale ale căror denumiri n-ar aduce prea multă lumină cititorului. Aleseră ceva la întâmplare, cerând şi cafea.

- Nu avem! – răspunse ospătarul mieros. Suntem în mileniul IV înaintea erei lor, nu se face cafea încă…

- Dar, ieri aţi avut! – obiectă vrăjitoarea, chipul devenindu-i abominabil.

- Ieri au fost interferenţe temporale da’ temporare şi de aceea… – se scuză ospătarul.

Nevoite să ia nu se ştie ce poşircă, femeile începură să mănânce, când apariţia unei arătări cu coama roşie le atrase atenţia.

- Elfa! – se miră Alizee. Cum ai scăpat?

„S-o fi teleportat, când i-a vorbit Onix de aproape” – îi trecu prin minte Orianei. „Scrie în Şarama: Pestilenţiala răsuflare eliberează Elfa…”.

- De unde să scap? – întrebă Elfa cea roşcată da’ vopsită, vădit mirată.

- Din beciurile Sar’a’labei… – îi aminti blonda, vopsită la rându-i.

- Ce să caut acolo? Doar ţi-am scris că ne cheamă Sirona.

Vrăjitoarea cea cu cearcăne terifiante îşi dădu seama că ceva este în neregulă: „Nebunul de Vania s-a apucat de fantasy şi fie că nu-i în stare să urmeze un fir coerent, fie face mişto de noi!… Las’ că vede el! Îi trimit un glob de foc…”. Alizee, însă, o consolă:

- Bine că n-ai făcut a moaca vraja cu oglinda…

- Cu speculul! – tună vrăjitoarea.

- Mă rog, cu speculul… – admise, împăciuitor, blonda cea scundă.

Our avu o curiozitate suplimentară, întrebând-o pe Elfă:

- Şi, totuşi, de unde vii acum?

- Am fost prin nordul Italiei şi-un pic pe la Viena…

Oriana, Alizee şi Our întrebară într-un glas:

- Şi ce ne-ai adus?…

[1] Aluzie la piesa Iubi a lui Florin Chilian.

[2] Marele T, personaj din Şarama; apare cel mai des sub chipul unui câine uriaş.

Cine a ajuns o data in pietele de Craciun de la Viena, cu siguranta vrea sa mai ajunga cel putin o data. Atmosfera este ca de poveste, mirosurile sunt cele mai placute, iar mancarea…. mmm, deja mi se face pofta cand imi amintesc.

Cine nu a ajuns inca la Viena de Craciun, nu-i nimic. Are tot timpul sa o faca: anul acesta, la anul, peste doi ani…pietele tot acolo vor fi. Istoria pietelor de Craciun de la Viena este foarte vasta si incepe acum mai bine de 700 de ani. Desi cea mai renumita piata de Craciun din Viena este cea din fata Primariei, in oras sunt instalate casute ca de poveste in peste 10 locatii, inclusiv la Palatul Schoenbrunn, astfel ca oriunde ai merge gasesti o noua piata de Craciun. Eu am gasit una chiar si in curtea (parcul) unei facultati.

Christkindlmarkt sau Piata de Craciun se desfasoara in fiecare an intre 15 noiembrie si 24 decembrie si pot sa va spun din proprie experienta ca am ramas placut surprins cand austriecii au strans totul dupa data de 25 decembrie, pregatind terenul pentru petrecerea de Revelion. Vin fiert cu scortisoara, alune prajite, fistic tras in caramel (preferatul meu), prajituri cu mere, carnati de toate felurile si prajituri pentru toate gusturile, cartofi copti, turta dulce, punch, castane coapte sunt numai cateva dintre bunatatile pe care le puteti gusta in Viena in perioada sarbatorilor de iarna. Aglomeratia totusi nu te sufoca, Viena fiind unul dintre cele mai aerisite orase pe care le-am vazut, iar locuitorii sai, oameni care stiu sa isi pretuiasca orasul.

Imbracat de sarbatoare, Viena este un oras simplu, dar totusi fastuos, care isi respecta turistii si le ofera tot ce si-au imaginat acestia, citind povesti de Craciun. Iar globurile, jucariile si produsele de sarbatoare te lasa cu gura cascata, dar si cu buzunarul gol. Un glob pictat manual pleaca de la 7 euro, un carnat nemtesc ajunge pe la 3-4 euro, o prajitura cu mere costa cel putin 2-3 euro, iar un pahar de vin fiert 3 euro. Cea mai ieftina modalitate de a vizita Viena este sa cumparati Wien Carte, un fel de abonament de 3 zile la metrou care costa in jur de 17 euro – pe care il taxati in fiecare dimineata si apoi circulati nelimitat cu orice mijloc de transport din oras.

Cu infrastructura deosebita, cu atractiile de Craciun, cu locuitorii mereu atenti cu turistii si cu bunatatile care iti iau ochii si iti alinta papilele gustative, Viena atrage cel putin 3 milioane de turisti anual la targurile de Craciun. Mai jos aveti cateva fotografii realizate anul trecut in Viena, exact in perioada Craciunului.

Ya tenemos a las 32 selecciones clasificadas para el Mundial de Sudáfrica. Las últimas en obtener su billete han sido Argelia, Grecia, Eslovenia, Portugal Uruguay y Francia. Los bleus lo han conseguido de manera escándalosa.

En la ida habían ganado 0-1 en Irlanda. En el partido de vuelta, en Saint Dennis, Robbie Keane empató la eliminatoria, que se fue a la prórroga. En el tiempo extra llegó lo más escándaloso que se ha visto en un campo de fútbol desde hace tiempo. Falta frontal que bota Francia. Squilacci, en fuera de juego, intenta llegar al balón. La jugada se debería haber anulado ahí, pero no. La pelota le llega a Henry, que toca el balón con la mano ¡dos veces! Después, Gallas remachó en boca de gol.

Francia no debería ir al Mundial. Una acción tan grave y tan injusta no puede dejar a Irlanda sin Mundial, sólo porque su rival era Francia. Si la FIFA busca impartir justicia en el fútbol, debería repetirse la prórroga. Aunque nos habríamos ahorrado toda esta polémica (y lo que vendrá en los días próximos) si se permitiera el uso del vídeo en casos como éste. Podría funcionar con un cupo, como el ojo de halcón en el tenis. Mientras esto siga así, el deporte rey verá cómo se queda atrás tecnológicamente y se sigue calentando el ambiente con polémicas que podrían ahorrarse perfectamente.

P.D: España vive días dulces. Antes éramos nosotros los que íbamos a las repescas. Ahora, mientras otros se la juegan a todo o nada, la Selección española disfruta de un partido amistoso en su paraíso particular, Viena. Los de Vicente del Bosque golearon por 1-5 a los austriacos, con goles de Cesc, Villa (2), Güiza y Pablo Hernández. Con esta goleada nos despedimos de la Selección hasta marzo.

Ca şi concluzie legată de Viena: este un oraş absolut superb cu oameni foarte mişto! E undeva între boem şi cosmopolit şi cel mai frumos este că acolo oamenii îţi lasă impresia că ai tot timpul din lume… ceea ce în Romînia nu ai, cu siguranţă. Am pus neşte poze pe facebook. O să mai pun şi aici, dar nu apar eu. Motive de securitate, să spunem.

Am fost la bal după cum am zis. S-a ţinut în Krystal Glam shit. Glamul şi cu mine nu avem nimic în comun. Muzica de doi lei, oamenii (nu vreau să-mi jignesc potenţialii colegi), spaţiul oribil şi kitschos rău de tot şi preţuri ridicate pînă la cer. Noroc că au cîntat iubiţii mei de la Şuie şi au făcut ceva atmosferă, dar dacă n-ai cu cine, n-ai şi gata!

Am decis ideea primului meu proiect filmic. Are ca temă autoportret. După lungi peregrinări, furii şi revolte am ajuns la o concluzie finală care n-are legătură cu nimic de pînă acum. Se va numi (cred) “5 lucruri pe care nu le ştii… despre mine” şi sunt 5 momente comice din copilăria mea… eram precoce şi spirituală, ce să mai? De fapt, unele le-am furat din copilăriile prietenelor – vreo două şi le-am adaptat la mine.

Aş vedea o mie de filme, dar momentan mă duc să-mi suflul nasul şi să mai pun un oscilo sub limbă. Cred că m-a prins gripa de picior. Acu rugaţi-vă să nu fie din asta nouă.

Azi îmi jurasem că-mi fac temele. Am făcut vreo două din o mie. E timp… hihi!

Puştiu a primit cadou de la toţi prietenii un X BOX 360 care va fi motivul despărţirii noastre, în curînd. Ne jucăm împreună, dar eu mă plicti repede. El, în schimb, petrece ore îm şir cu manetele în braţe. Într-o zi am crezut că vorbeşte singur, dar nu, el dădea comenzi vocale jocului. Nefericirea mea constă în două console şi-o carcasă. Nu-i funny?

Mîine e joi. Pentru mine nu ştiu ce e că-s cam derutata. În wk am de făcut o mie de lucruri. Sper să fac măcar 3 din ele. Sunt entuziastă şi mi-e sete de cunoaştere şi filme şi literatură. Nu am mai făcut nici atacuri de panică. Nici în aeroport şi nici în metrou or shit like that. I am back!

Motiv:  Rhodiolin de la Calivita. Sunt nişte vitamine antidepresive care mă ajută să nu mă mai cac pe mine la fiecare fază nasoală. Scuzaţi expresia.

Asta nu înseamnă că nu mai plîng atunci cînd văd cerşetori sau faze pe stradă. Sper să-mi amintesc să vă povestesc una din Viena. E superbă. Am plîns vreo juma de oră.

Închei.

Mi-e somn.

Mîine tatuajul meu face doi ani. Hugs!

Hay partidos que por uno u otro motivo son especiales para los jugadores. Una final contra Brasil, un partido en el mítico Wembley. La posibilidad de salir ovacionado en San Mamés. Vamos, que hay campos que a los jugadores les sacan ese puntito emocional tan necesario.

España vuelve a Austria, al estadio Ernst Happel de Viena, escenario de la final que encumbró a nuestra selección como la mejor del continente. Quizá por eso Del Bosque habla de premiar a los que jugaron aquél partido. Desconozco cuántos cambios pueden realizarse en estos encuentros, pero estoy casi seguro de que Del Bosque hará jugar a tantos como sea posible. Es un día para disfrutar, hacerse fotos y evocar los maravillosos recuerdos que, desde hace algo más de un año, nos trae Austria a los españoles.

La selección se hartó de destacar el gran trato que les habían dispensado los austriacos. Todo eran parabienes y, como de bien nacido es ser agradecido, la selección vuelve al lugar que la hizo grande para que Austria deguste las mieles del juego de La Roja. De paso, los españoles, nos sentaremos a babear una noche más con los INIESTA, Xavi, Silva, Villa y compañía.

Desde aquí, gracias a los austriacos: hoy, os vamos a ganar, pero os queremos igual

La Selección española regresa mañana a Viena, su paraíso. En el Ernst Happel, estadio que debemos visitar todos los futboleros españoles al menos una vez en la vida, España disputará un amistoso contra Austria para rememorar aquel glorioso mes de junio de 2008.

Quien no se emocione con este resumen de la Eurocopa es que no es español, como diría el gran Camacho.

Por cierto, me gustaría que España vuelva a jugar en el País Vasco. También que la Vuelta desfile por aquellas tierras. Sería una buena señal. Pero sinceramente creo que todavía tardaremos en verla cumplida.

Aceasta este Romania !!!

Click pentu a mari harta

În 1918, la sfârşitul primului război mondial, Transilvania, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu Regatul României (vezi: Marea Unire din 1918). Această unire a fost ratificată in 1920 prin Tratatul de la Trianon (în cazul Transilvaniei, Crişanei, Banatului si Maramureşului) şi prin Tratatul de la Versailles (în cazul Bucovinei şi Basarabiei). România anexase de asemenea Cadrilaterul, după înfrangerea Bulgariei in 1913 in cadrul celui de-al doilea război balcanic. Astfel, suprafaţa şi populaţia României s-au dublat în numai 5 ani, iar cel mai important, întreg poporul român era cuprins pentru prima oară între graniţele unui singur stat. România Mare va rezista in această formă până în 1940. În acest an, Uniunea Sovietică anexează Basarabia şi Bucovina de Nord prin Pactul Ribbentropp-Molotov, Ungaria primeste jumatătea nordică a Transilvaniei prin al doilea dictat de la Viena, iar Bulgaria primeşte înapoi Cadrilaterul prin Tratatul de la Craiova. Cedarea acestor teritorii fără rezistenţă armată a fost principala cauză a abdicarii regelui Carol al II-lea, accentuând instabilitatea politică a României din acea perioadă.

În scopul de a-şi recupera teritoriile pierdute, România intră în război de partea Germaniei şi invadează URSS-ul, reuşind să elibereze Basarabia în vara anului 1941. Din acest moment, România intră într-o competiţie acerbă cu Ungaria pentru simpatia lui Adolf Hitler, în speranţa ca după înfrangerea URSS-ului, Germania să permită recuperarea nordului Transilvaniei cu forţa. În acest sens, România a devenit principalul aliat al Germaniei în Europa de Est, furnizând cantităţi însemnate de petrol, grâu şi alte resurse, şi trimiţând peste 800,000 de trupe pe frontul de est.

În cele din urmă, Germania a pierdut războiul, iar Basarabia şi Bucovina au fost ocupate definitiv de URSS. Nordul Transilvaniei a fost recuperat în 1944-45, însa România Mare a încetat să existe.

Teritoriile României Mari care nu mai fac parte în momentul actual din România sunt: Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei, şi Cadrilaterul.  Conceptul politic, teritorial şi istoric de România Mare nu trebuie confundat cu partidul politic Partidul România Mare.

Recomandari :

Despre 1 Decembrie – Ziua Romaniei

1 Decembrie – 1 Decembrie – Scurt istoric – Ziua Nationala a Romaniei – Imnul Romaniei – 1 decembrie 1918