De la aparitia sa, “Patimile lui Christos”, filmul lui Mel Gibson, a atras atentia… A fost numit, pe rand, o reprezentare magistrala, o epopee, o blasfemie, un film despre Iisus din care Dumnezeu lipseste cu desavarsire… Milioane de oameni l-au vazut, mii de romani s-au inghesuit la cinematografe, in bisericile care l-au proicetat, pe site-urile de torente sau pe hub-urile mai mult sau mai putin “cusere”… Presa a vuit, Vaticanul a organizat o vizionare privata inainte de lansarea filmului, reprezentanti de culte si oameni de cultura au simtit nevoia sa comenteze, intr-un fel sau altul…

Da, sintagma de “film controversat” i se potriveste intr-adevar, insumand sau subsumand toate pasiunile pe care a reusit sa le aprinda…

Daca ar fi sa il descriu eu insumi, as putea sa spun multe… si nimic… Este cu siguranta un film care nu te poate lasa indiferent. Este o epopee, o realizare magistrala, pe care eu insumi o recomand tuturor celor care o pot revedea macar o data pe an, atunci cand rememoram, in spirit de celebrare, evenimentele din Vinerea Mare. Lasand la o parte faptul ca este vorbit in limbile originale (o inovatie care “a spart piata”), lasand la o parte prejudecatile despre faptul ca este un film “violent” si “sangeros”, cred ca autenticitatea, pasiunea cu care a fost realizat, realismul sau sunt factorii care m-au facut sa il consider cel mai bun exponent de pana acum al evenimentelor din cea mai importanta “vineri” a istoriei noastre.

Da, este adevarat, socheaza, este violent, nu seamana deloc, dar absolut deloc cu alte ecranizari – incepand cu epopeea lui Zefirelli si terminand cu Filmul Iisus promovat de Alege Viata, sau cu orice alta pelicula apartinand genului. Marea majoritate a celorlalte ecranizari prezinta totul atat de simpatic, atat de romantic, incat iti pare ca totul, toate evenimentele,absolut tot ce s-a intamplat a fost relativ usor. Ai in fata un Iisus atat de divin, incat nu mai vezi Omul din El, si parca anuleaza acea expresie care i-a fost atat de draga pe tot parcursul vietii lui terestre – “Fiul Omului”. In toate celelalte ecranizari Il vezi pe Fiul lui Dumnezeu, cel care trece peste toate ispitele,care duce in spinare toata povara pacatelor omenirii cu o lejeritate care parca face sa dispara din importanta covarsitoare a momentului, care parca diminueaza efortul suprem, suprauman, pe care a fost nevoit sa il faca acest Dumnezeu in trup de OM in Vinerea Mare… Zbuciumul Lui din Ghetsimani, rugaciunea lui, acel “Tata, daca este cu putinta, fa sa treaca acest pahar de la Mine”… suferintele imense pe care a fost nevoit sa le indure pentru a plati pretul nelegiuirilor INTREGII umanitati… toate acestea imi par surprinse magistral in pelicula regizata de Mel Gibson… Atat de realist vazute, simtite, redate, incat motto-ul cu care incepe iti rasuna parca mereu in urechi… “Caci El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre”…

Dupa ce il revezi, an de an, parca apreciezi mai mult imensitatea gestului Sau. Parca uimirea pe care o ai ori de cate ori incerci sa intelegi ratiunea care a stat in spatele gestului Sau creste de fiecare data… Pentru ca, sa fim realisti, oricat de buni am parea in fata celorlalti, in interiorul nostru, in cotloanele fiintei noastre, in maruntaiele noastre, nici unul dintre noi nu este bun… Toti suntem niste netrebnici, niste nelegiuiti… Dar niste nelegiuiti pentru care a murit Christos, in Vinerea Mare. Niste nelegiuiti pe care El i-a iubit atat de mult, incat “paharul” maniei lui Dumnezeu si al semenilor nostri i s-a parut suportabil, baubil, incat si l-a asumat si l-a ingurgitat in locul fiecaruia dintre noi, pentru ca noi, leprele, cancerele, puroaiele, sa putem patrunde in prezenta Neprihanitului Tata. Si stiti care este culmea? Ca Dumnezeu, uitandu-se la noi, nu vede spuzeala din noi, nu vede bubele, mucegaiurile si noroiul, ci vede doar dragostea imensa a Fiului, care a acoperit toate acele morti ale noastre…

Inchei, la randul meu, cu imaginea Fiului inviat din morti, care a biruit moartea, pacatul, rautatea, si s-a inaltat la Tatal Lui si, prin adoptie, la Tatal nostru, unde a promis ca ne pregateste un loc. “Pentru ca acolo unde e El, sa fim si noi!”

Christos a inviat! Si… a inviat cu adevarat!

Vinerea mare, intreaga crestinatate se pregateste de cea mai mare sarbatoare, Pastele. Biserica s-a modernizat din Baia Mare, streaming live online slujba de Inviere… Europa se uita stramb la Romania care vrea sa isi ajute fii din Basarabia, calcati in picioare de regimul comunist mucegait, Moscova se agita ca sa isi pastreze dominatia in zona, SUA indeamna la respectarea legilor in Basarabia si sa respecte drepturile omului chiar daca ei isi apara anchetatorii “inchizitori”, G E are o pierdere de profit de 38% iar Google creste sensilbil cu 9% in profit pe cata vreme Romania este in topul economiilor europene deficitare, Ucraina se imprumuta de aproape 2.8 mld USD de la FMI.  Cel mai trist este insa ca anul trecut 1 milion de persoane au murit in urma actelor de suicid. Traim in lumea noastra, o lume nebuna…

La biserica de lemn Sfantul Nicolae, la Parintele Daniel, unde biserica este neancapatoare iar la slujbe se sta afara, in curtea bisericii, unde se poate sta pe banci de lemn, sau pe zidul care inconjoara iazul de acolo. Aici vine foarte multa lume, nu numai din cartier, ci si din alte parti ale Bucurestiului. La slujba s-a cantat impreuna cu preotii, s-a inconjurat biserica, pe urma toata lumea s-a miruit de pe Evanghelie si a primit flori sfintite care se pun la icoana. Fiecare biserica oficializeaza aceasta slujba dupa niste ritualuri bine stabilite. Dupa parerea mea aici e slujba cea mai reusita. Au fost multi oameni in varsta, dar si foarte multi tineri si copii. Au batut clopotele, a batut toaca. Biserica a fost luminata ca in zilele de sarbatoare. Preotul spunea ca ar fi frumos sa ne debarasam de tot ce avem urat in noi si sa ne trezim maine alti oameni, mai buni, mai toleranti, mai frumosi. A fost o seara frumoasa, iar maine seara slujba de Inviere va incepe de la ora 9,00 seara.

Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Starea întâi

1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind).

2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4. Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca unom.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind ?

11. Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16. Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

17. Cela ce în palmă
Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căcicu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33. Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou ?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,
Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46. Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin;
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,
Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

59. Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît,
Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

64. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

65. Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

66. De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?

67. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici”.

68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

70. „Când am să Te mai vad,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.

73. Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

75. Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Starea a doua

1. Cuvine-se, dar,
Săcădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6.  Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică.

10.  Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti
Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19.   losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,
losif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28.  Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul
S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pământule !

32. „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,

Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

41. Cum au suferit
Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

43. În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie
Căprin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

54.  Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

55. Iadul celcumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor !

57. Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim,  Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor
Împotriva duşmanilor, caun bun.

62. Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, cao bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a treia

1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele.

6. Fericite losif !
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

8. Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

10. Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înţeleptul:
„Groap’-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

14. losif şi Nicodim
Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa.

15. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te.

17. „Primăvara dulce,
Fiul meu preadulce.
Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”

18. Plângere pornit-a
Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir, să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

22.  Cade vânzătorul
În fundul gheenei,
În groapa stricăciunii.

23.  Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiurilor.

26. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patima ?”

27. Maica, mieluşeaua,
Mielul ei pe cruce
Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viaţă
losif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:

30. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă ?”

31. „Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-ndurare
Prin care rabzi acestea”.

33. Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor.

35. De mir purtătoare,
Venind la a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te, ’ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă !

37. „Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.

38. Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Tale Maice !

39. Prinse-au fost de frică
Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greşale
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

41. O, înfricoşată,
Străină vedere;
Pâmântul cum Te-ascunde !

42. Altădat’ un losif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi  moarte,
O, Făcător a toate !

45. Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înţelepţite.

46. Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne !

47. O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.

48. Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
’Nvierea Fiului tău !

49. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Vinerea Mare. Inainte de a ma duce sa ascult “Prohodul”, inainte de a ma cufunda, alaturi de ceilalti, in durerea si, totodata, in  speranta daruita prin sacrificiul Fiului Celui care ne-a dat totul, vreau sa-i iert pe toti cei care, dupa slaba mea putere de intelegere, mi-au gresit. Va iert pe toti si astept iertarea voastra, a tuturor celor pe care i-am suparat. Nu va pot ierta, insa, pe cei care ne mintiti, pe cei care traiti in lux din banii saraciei milioanelor de necajiti, pe cei care va  faceti cruce cu smerenie mincinoasa  dar   calcati in picioare poruncile Domnului, pe cei care ati inlocuit cinstea cu coruptia, adevarul cu minciuna si legea cu faradelegea. Este Vinerea Mare, POCAITI-VA! 

Si ieri dragilor va ziceam ca nu ma voi uita la meciul Stelei…ce convins eram…sunt o persoana credincioasa, dar nu bisericoasa, am propriile convingeri si moduri de exprimare a credintei. (apropo de asta cititi pe blogul lui victor un articol interesant pe aceasta tema in limba engleza: my-religious-belief ). Deci nu ma duc la biserica astazi ca sa consider asta un motiv de a nu vedea meciul Stelei…am dormit pana aproape de ora 11, deci nu imi mai este somn ca sa gasesc o scuza de genul: mi-e somn, vreau sa ma odihnesc…stiu bre (aici ma adresez celor care citesc regulat blog-ul) sunt platiti cu mii, zeci, sute de mii de euro, au masini de zeci de mii de euro, eu merg cu tramvaiul, dar e Vinerea Patimilor sa le dam inca o sansa. Sa vedem si meciul de la Medias…posibil pe seara sa ma intalnesc cu o persoana deosebita din trecutul meu…persoana deosebita nu spui …ma dau invins, o sa ma uit la meci…si in amintirea zilelor frumoase ale Stelei, nu cele de acum 22-25 ani, ci trecutul apropiat un mic filmulet cu rezumatul meciului Betis-Steaua 0-3, cupa uefa, sezonul in care s-a atins acea semifinala!

PS: saracu’ copchilu’ ala dupa 3-0

Am primit mai devreme un mail si pentru ca e azi e Vinerea Mare m-am gandit sa-l impartasesc cu voi:

CÂINELE CREDINŢA

Incredibil !

Vinerea Mare este zi de doliu pentru creştini. În această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Tradiţia spune că în Vinerea Mare nu se face treabă în casă, iar cei foarte credincioşi ţin post negru.

Faţă de persoanele în vârstă care se spovedesc şi se împărtăşesc de mai multe ori pe an, cei tineri merg la biserică în acest scop doar o dată pe an, în Vinerea Paştilor. Există credinţa că cine se spovedeşte şi se împărtăşeşte în Vinerea Mare o face pentru tot anul.

În Vinerea Mare se scoate Sfântul Epitaf din Altar (care simbolizează mormântul Mântuitorului) şi se aşază pe o masă în mijlocul bisericii, lângă crucea care se scoate cu o seară înainte. Încă de dimineaţă, credincioşii vin la biserică cu flori pentru Iisus şi pentru a trece de trei ori pe sub masa cu Sfântul Epitaf, gest ce semnifică patimile Mântuitorului atunci când şi-a cărat în spate propria cruce pentru răstignire.

Fiecare creştin, înainte de a trece pe sub masă, aşază florile pe Epitaf. În această zi este bine să ţineţi post negru, adică să nu mâncaţi şi să nu beţi apă până după terminarea slujbei. Oficierea acesteia începe spre seară, în jurul orei 18.00, în funcţie de fiecare biserică, şi se cântă Prohodul.

Credincioşii trebuie să aibă la ei cartea cu Prohodul, pe care, de altfel, o pot lua şi din biserică. Se înconjoară biserica apoi cu Sfântul Epitaf şi cu crucea. Credincioşii merg cu lumânări aprinse şi se roagă.

O datină străveche din Vinerea Mare este cea a scăldatului, care spune că cel care se va scufunda în apă rece de trei ori va fi sănătos pe tot parcursul anului. Cei mai mulţi se îmbăiază în această zi pentru a nu se prinde de ei, în decursul anului, bube, friguri sau alte boli.

Superstiţii

• Dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor.
• Femeile nu umplu borş, nu coc pâine sau altceva, ca să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu ţes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.
• În anumite regiuni, oamenii afumă casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori în zorii acestei zile, pentru ca dihăniile să nu se apropie de casă şi de pomi.
• În Vinerea Patimilor, imediat după trezire, e bine să calci pe o bucată de fier ca să nu te mai loveşti tot anul.

Cat despre vreme …….La Bucureşti vor fi 20 de grade ziua, iar noaptea între 5 şi 7 grade Celsius.

Numai bine!!!!

Un articol extrem de interesant , cel putin pentru mine, “Paştele, a doua mare sărbătoare a creştinilor, comemorează Învierea Mântuitorului Iisus  Hristos (fiul lui Dumnezeu), în a treia zi după răstignirea sa din Vinerea Mare.” am descoperit venit pe maill de la  Infoportal.ro 
Pentru ca azi este Vinerea Mare  redau mai jos  semnificatia acesteia, dar va recomand sa cititi intreg articolul.  

 În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor (ziua răstignirii lui Iisus), creştinii ortodocşi merg cu flori la biserică pentru Hristos şi trec pe sub masă de trei ori, simbol al potignirilor pe care le-a avut Mântuitorul atunci când şi-a cărat în spate propria cruce pentru răstignire. În seara zilei se oficiază Denia Prohodului, iar la sfârşit se înconjoară biserica. La plecare, preotul miruieşte credincioşii veniţi la denie şi le dă flori sfinţite de pe masa pe sub care au trecut şi pe care aceştia le pun ulterior la icoane.

Vinerea Patimilor este o zi de post negru, fără apă şi mâncare, pentru foarte mulţi credincioşi. Există credinţa că cel care posteşte va fi ferit de toate bolile, va fi sănătos şi va avea un an bun. Cine se spovedeşte şi se împărtăşeşte în Vinerea Mare va fi spovedit şi împărtăşit pentru tot anul. O altă tradiţie este cea a scăldatului, care spune că cel care se va scălda în apa rece de 3 ori, exact cum Ioan Botezatorul îi boteza pe oameni şi chiar şi pe Hristos în apele Iordanului, va fi sanatos pe tot parcursul anului.

[sursa poza]

Cum astazi e 14 octombrie, m-am gandit sa va zic “La multi ani!” voua, celor care purtati numele de Paraschiva sau Paraschiv.

Si pentru a ne spori cultura generala sau pentru a ne improspata memoria, ia sa luam aminte la ce zice tanti Wikipedia:

“Cuvioasa Paraschiva este o sfîntă venerată în Biserica Ortodoxă Română şi în alte biserici de rit oriental. Este sfînta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. Data de pomenire a ei este 14 octombrie. Din 1641 moaştele ei se gasesc la Iaşi, fiind aduse de domnitorul Vasile Lupu şi aşezate in ctitoria sa, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, iar mai apoi în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Este cunoscută în popor şi sub numele de Sfânta Vineri sau Vinerea Mare.”

Iar de pe site-ul crestinilor ortodocsi aflam povestea numelui – “Paraschiva – Sfanta Cuvioasa Paraschiva, sarbatorita in ziua de 14 octombrie, este socotita ocrotitoarea Romaniei. (pai a Romaniei sau numai a Moldovei?) Numele este specific crestin si are origine greceasca: Paraskeué, “pregatire”, dar si ziua de “vineri” (vinerea fiind ziua de dinaintea Sabatului), de unde denumirea populara de Sfanta Vineri (atribuita nu doar sfintei propriu-zise, ci si unui personaj feminin fantastic din basmele si legendele noastre, ce pare mai degraba imaginea increstinata a unei vechi zeitati pagane, ca si personificarea altor zile ale saptamanii, mai ales Sfanta Miercuri si Sfanta Duminica). Forma Parascheva este una grecizanta, la noi formele traditionale fiind Paraschiva (diminutive: Chiva, Chivuta) si Paraschiv (diminutive: Chivu, Chivut), astazi destul de rare ca nume de botez.”

Asadar, sa-i zicem “la multi ani!” si lui Chivu! dar insa totusi, am o “delema”: ce ne facem fratilor cu alea de le zicea nea Iancu “chivute“! O fi si ziua lor?

Si pentru a continua in aceeasi nota serioasa cu care v-am obisnuit pana acum, se cade sa adaugam si o melodie potrivita … dedicatie speciala pentru sarbatoriti: