Sometimes I wonder whether my shots reflect my moods.

Era odata un loc in care visele se puteau implini..

Acum,ca am mai crescut cu un an nu simt nimic nou.Nu am devenit mai fericita sau mai buna in acest timp.Dar nici nu am ramas aceeasi.Am ajuns intr-un moment in care am inceput sa ma apreciez,desi poate suna a narcisism.Pana la urma,stiu ca pe mine o sa ma am mereu.Si uite asa,in continuare nu o sa-mi pese de cei multi care fac figuratie in viata mea.

Acum un an,pe vremea asta,veneam din excursia de la Deva.Ciudat,eram cel putin fericita.Erau detalii ale existentei mele pe care nu le vedeam atunci.Sau refuzam sa le observ.Si mai si credeam ca lucrurile vor ramane la fel.E ciudat cata naivitate incape in gandirea unui adolescent.Pe atunci aveam nevoie decat sa vad un zambet ca sa zambesc si eu,de un sarut ca sa iubesc si de o privire ca sa merg mai departe.Acum…de ce nu mai e asa?I guess..shit happens

Everytime I try to fly
I fall without my wings

Astazi,zi naspa.E urat afara,stare nu tocmai buna.Am ajuns la stadiul in care putine mai sunt lucrurile care conteaza cu adevarat,putini sunt oamenii pe care ii vreau aproape sunt multe sunt clipele in care imi vine sa dispar,pur si simplu.Nu cred ca ar fi multi care mi-ar observa lipsa…

Vorbind cu Flavia,i-am spus de unul dintre visele mele,pe care mi-as dori sa-l indeplinesc odata…

Anitza: am o stare asa …de imi vine sa plec undeva departe
Anitza: nu am chef de nimic
Emoidul din Nemtia : poti sa vii la mine
Emoidul din Nemtia : e destul de departe?
Anitza: I want to be alone
Anitza: pe bune,as pleca asa sa ma plimb cu trenul
Anitza: si sa ma duc intr-un oras unde nu am mai fost pana acum
Anitza: si sa ma plimb asa de una singura
Anitza: de mult visez asta )
Emoidul din Nemtia : scrie pe blog,suna bine )

Nota : Emoidul din Nemtia=Flavia 

Nu mi-a mai ramas decat rutina…si viata,insa prea putina.

Mai putin de o saptamana pana in clasa a11a.Ceva nou?NU.Aceeasi stare de rahat,aceleasi replici pline de ura.Mai am 2 ani si parasesc orasul asta cu oameni de nimic.Dar timpul se scurge mult prea lent.

Stiti ce imi doresc?Sa dispar.Si stiti de ce?Pentru ca nu mai dispareti voi.

“Te nasti,traiesti putin si apoi mori…si intre timp ai intamplator senzatia ca zbori.”

Pe unii dintre voi va urasc mai mult decat pe altii.

In vantul mangaietor de primavara,imi indrept privirea pierduta spre vazduh si nu mai vad liniile curbe de altadata.Acum privesc spre ceva drept,lipsit de esenta si spirit.Unde e albastrul ochilor tai oglindit in infinitul cerului?Acum apare doar un cenusiu morbid si inecacios.Mirosul capsunilor timpurii l-am inlocuit cu unul de mucegai.

Si parca vantul inceteaza si el a razbi printre frunze,dar chipul incruntat ramane pe bolta cerului.

Atunci cand nu poti sa te exprimi prin cuvinte,taci.Cand ti-e frica de reactia altora la parerile tale,taci.Cand ai prea multe sa zici iti e frica sa nu ii plictisesti pe ceilalti cu povestile tale si … taci.

Poate azi toata lumea te intreaba ceva,poate azi toti sunt dispusi sa nu te judece si sa te asculte.Hmm…sau poate nu.Dar tu spera,ca de aia mai traim si noi in lumea asta:sa speram ca prostii la ceva mai bun.

In momentele astea de furie intensa,frustrari si stres continuu(care intr-o zi o sa ma imbolnaveasca de ulcer,ca am vazut eu la stirile protv) ,imi vine sa va spun ce cred despre voi in fata.Sa stiti cat de mult va urasc pe unii dintre voi si cat de scarba imi este de altii.Nu plang,mah,imi curge venin prin ochi,acum nici nu m-ati recunoaste.

Ce imi pasa mie ca intrebi ce mai fac,cand stiu ca nici in partea dorsala nu-ti pasa daca mai traiesc sau nu.Nici macar un telefon nu te deranjezi sa dai,intrebi pe unii si pe altii…

Si voi,care ziceti ca va pasa,ca nu mai puteti de dragul meu,ca ati face orice pentru mine…stiti ce faceti?NIMIC.Existati in viata mea pentru ca asa a vrut cel de sus.Nu mi-as dori sa fiti asa.Nu vreau parinti,vreau prieteni,ca m-am saturat de partea in care voi sunteti parintii unui copil de 5 ani.Am crescut,hello!O sa vina si vremea in care eu n-o sa va bag in seama si n-o sa ma intereseze ce vrei.O sa va doara atunci cum ma doare pe mine acum.

As scrie si de partea mov a vietii,dar ramane pentru mine asa cum am vrut mereu.

Nu stiu daca ar trebui sa fiu furioasa sau suparata.Viata este cum te astepti,pana intr-un moment in care totul poate fi dat peste cap.Dar eu nu vreau ca acel ceva sa se intample,ci vreau ca viata mea sa ramana asa cum a fost pana acum.

“Lasa,va fi bine..”

Pentru prima oara,dupa mult timp,ma simt singura.

Nici in lista asta de mess nimeni nu ma mai enerveaza cu buzz-uri,telefonul nu mai suna,iar eu,eu ce fac?Beau apa plata cu paiul dintr-un pahar promotional Coca-Cola.wow.I’m cool.

Stiam de mult timp ca viata te poate ridica in slavi si apoi,printr-un suflu usor…tu…cazi in abisul propriilor ganduri.E banal,dar adevarat.

De o singura persoana imi e dor acum.Parca imi era mai usor cu tine aici.Ma protejai doar prin cuvinte si prin privirea ta blanda.Lumea poate fi si rea,asa cum m-ai facut tu de multe ori sa inteleg.

Nu mai am apa.Ma duc sa iau si revin la rontaitul covrigilor de Buzau.

Daca am trecut peste asta,vom trece peste multe altele.

Drumuri scurte,ganduri lungi.In ziua aceea totul parea altfel.Pana si cioburile de pe strada aveau o poveste.Citeam cate un gand in fiecare pereche de ochi care ma privea.Obscur,de neinteles,sentiment care patrunde in atrii si ventricole si inunda inima.Nu stiam de ce eram acolo,de ce traiam momentul ala.Decat ascultam niste versuri de multe ori fredonate si priveam.Simteam cerul mai aproape,simteam presiunea urmatorului pas.Cu mainile inghetate,parca ma prabuseam la fiecare rasuflare si ma ridica..ceva,inca nu am aflat ce.

In fiecare zi mi-e tot mai dor de ceea ce eram…