Vídeo mostra a evolução de quatro impérios europeus durante os séculos XIX e XX.

Le scritte erano state restaurate alcuni anni fa, durante un intervento di ripristino del palazzo del XIX secolo

SALERNO – Uova contro un palazzo storico di Agropoli: obiettivo, scritte di epoca fascista. Mani sconosciute durante la scorsa notte hanno infatti imbrattato la facciata di palazzo «De Stefano» uno dei palazzi storici del centro della cittadina cilentana. I vandali hanno preso di mira con il lancio di uova alcune scritte di epoca fascista inneggianti al re Vittorio Emanuele III e a Benito Mussolini. Le scritte erano state restaurate alcuni anni fa, durante un delicato intervento di ripristino del palazzo, che risale alla fine del XIX secolo. «Si tratta di un gesto sconsiderato – ha commentato l’assessore all’Identità Culturale del Comune di Agropoli Francesco Crispino – Quelle scritte vanno difese non certo per il loro contenuto, ma perchè rappresentano una testimonianza preziosa di un periodo della storia d’Italia». Crispino ha quindi annunciato che l¨amministrazione è pronta a collaborare con i condomini del palazzo per il ripristino delle scritte.

fonte www.corrieredelmezzogiorno.corriere.it/

Vasile SOARE
Ambasadorul României în Kazahstan, Kârgâzstan şi Tajikistan
19 aprilie 2006

Comunitea izolată de români basarabeni din regiunea Aktubinsk, nordul Kazahstanului.
Între 12-17 aprilie 2006, am efectuat o deplasare în regiunea Aktubinsk din nord-estul Kazahstanului, la 2220 km nord de Alma-Ata, capitala sudică a acestei tari, respectiv la cca. 150 km de graniţa cu Rusia.Scopul deplasării a fost de căutare a unor localităţi locuite compact de etnici români, asa cum reiese din unele date de arhivă şi însemnări ale unor lingvişti şi istorici din Kazahstan, cercetate de subsemnatul în ultimii ani.

Cu ajutorul unor localnici, pe parcursul a patru zile, am identificat şi am vizitat câteva localitati izolate în stepă, fondate de români basarabeni la începutul secolului 20 (1906-1910): Novosergheevka, Bogoslovka (trad: Binecuvântat de Dumnezeu), Besarabka, Cernovodsk. Toate aceste localităţi fac parte astăzi din raionul Alga (fost Kara-Hobda), regiunea Aktiubinsk. Români basarabeni mai locuiesc şi în localităţi precum Ilinca, Bolgarka, Alga (centru raional) şi oraşul Aktubinsk, centrul regiunii cu acelaşi nume. Localitatea cu cele mai multe familii de români basarabeni este Novosergheevka, situată izolat în plină stepă, la cca. 80 km de oraşul Aktiubinsk, de-a lungul pârâului Kara-Hobda.

La prima vedere, de departe aceste sate de basarabeni se deosebesc de alte sate din regiune locuite de populaţie kazahă, nomadă prin definiţie. Casele sunt mai îngrijite, au pomi fructiferi, viţa de vie şi fântâni (neîntâlnite în alte localităţi din stepa Kazahstanului). Cu toate acestea, traiesc extrem de modest.

Am întâlnit mai multe familii de români basarabeni, în general, batrâni care s-au arătat extrem de bucuroşi de oaspeţi din România: Cerempei, Capstrâmb, Cumpanita, Cristinoi, Tarus, Mânza, Mârza, Oltu, Racu, Dodon, Dreavu, Lazu, Iepuras, Cervinski, Sârbu, Muntean, Jenaru, Grecu, Rotaru.

Am fost surprins să constat că toti aceşti români basarabeni în vârstă vorbesc încă bine limba română, în grai moldovenesc, cu exceptia generaţiei tinere, sub 35-40 de ani, care nu mai cunoaşte aproape deloc limba nativă, vorbind limba rusă. Am fost, de asemenea, surprins să aflu cum această comunitate încă îşi pastrează tradiţiile şi obiceiurile populare atât de departe de patrie: torc lâna, ţes la razboi (majoritatea au covoare tesute în casă), fac pâine de casă şi alte mâncaruri traditionale, tin sarbatorile de peste an precum Pastele, Craciunul, îsi boteaza copiii si-si înmormânteaza mortii dupa ritualul crestin ortodox mostenit din generatie în generatie, stiu rugaciuni etc.
În discutii cu batrânii satelor vizitate am aflat istoria localitatilor din regiunea Aktubinsk/Kazahstan, fondate de români basarabeni înca la începutul secolului 20.

Primele marturii despre “migratia” taranilor din Basarabia în Siberia (reg. Omsk) si Nordul Kazahstanului dateaza la sfârsitul secolului 19 (în jurul anului 1890), când au avut loc transferuri în masa de tarani “din raioanele cu populatie deasa ale regiunilor europene ale Rusiei” (români basarabeni, ucrainieni, rusi, bielorusi). Mai întâi au fost organizate asa-zise “colonii pentru stramutati”, apoi a început procesul “stramutarii organizate” si chiar “voluntare” (aceasta a presupus trimiterea preliminara a unor reprezentanti pentru “alegerea” de pamânturi pentru consatenii lor din Basarabia).

Reforma agrara a guvernului tarist condus de Stolâpin în primii ani ai sec. 20 a lovit si în taranimea basarabeana (n.n. Basarabia era gubernie a Rusiei Tariste) Aceasta reforma prevedea ca taraniilor ramasi fara pamânt în Basarabia sa li se “ofere” pamânt în regiunile îndepartate ale Rusiei Tariste-Siberia si Nordul Kazahstanului. Migratia taranilor basarabeni ar fi atins apogeul în preajma Revolutiei de la 1905, cand rascoalele taranesti din Rusia au luat amploare, si s-a prelungit pâna spre anul 1914. Unele surse indica faptul ca, pâna în 1914, din Bucovina de Nord (Cernauti, Noua Sulita), din majoritatea judetelor Basarabiei, din Herson,Tiraspol, Nikolaev, Ismail au fost trimise în colonii din regiunile sus-mentionate 9,5 mii familii (aprox. 60.000 de persoane).

Lazu Iacov, nascut în Kazahstan în 1930, povesteste ca parintii lui au fost printre taranii din Basarabia care au venit în 1910 în regiunea Aktiubinsk, Kazahstan “la pamântul fagaduit”. “Au calatorit 6 luni cu carul cu boi” si când au ajuns aici si au vazut pustietatea stepelor kazahe au fost foarte dezamagiti. Drumul lung însa I-a determinat sa ramâna. Cam în aceeasi perioada au venit sute de familii din satele din sudul Basarabiei (raioanele Cahul, Ciadâr-Lunga, Floresti), dar si din alte raioane de pe malul stâng al Prutului, din Transnistria, Ismail si Nordul Bucovinei.

La început, basarabenii si-au facut bordeie în pamânt, unde au trait 1-2 ani, apoi si-au ridicat case din chirpici, jumatate sapate în pamânt si jumatate cladite deasupra – asa-zisele “zemleanka”. Asa au luat nastere treptat localitatile “Basarabca”, “Novosergheevka”, “Bogoslovka”, “Ilinca”, “Bolgarca” (ultima, locuita majoritar de gagauzi/bulgari din sudul Basarabiei), care la recensamântul din 1970 numarau cca. 3000 de persoane.

Aceste sate de basarabeni au devenit treptat cele mai “infloritoare”, dispunând de toate conditiile unei vieti sociale si culturale normale: magazin, camin cultural, scoala, biblioteca, statie de mecanizare a agriculturii. Basarabenii din aceste sate s-au evidentiat ca fruntasi în “munca socialista” în întreaga regiune Aktubinsk: tractoristii Nicolae Mânza, Petre Oltu si Simion Racu, metalurgul Nicolae Muntean, brigadierul de colhoz Nicolae Dreavu, colhoznica Anastasia Dodon, Ciobanul Andrei Muntean, bibliotecara Ana Cerempei (presedinta a Consiliului Satesc).

De notat ca aceste sate au atras si locuitori de alte nationalitati (ucrainieni, rusi, kazahi), care cu timpul au învatat graiul moldovenesc.

Batrânii satului, care îsi spun pâna astazi “români basarabi” mi-au povestit ca, locuind compact, si-au pastrat limba si traditiile: pe timpuri se organizau sezatori, nunti botezuri si înmormântari, mergeau cu uratul la Craciun, sarbatoreau Pastele asa cum stiau ei din Basarabia. Toate acestea s-au transmis din generatie în generatie pâna astazi. Interesant este ca majoritatea acestor români nu au vazut niciodata locurile de bastina ale parintilor si bunicilor lor din Moldova, Transnistria sau Bucovina.

În prezent, aceste sate sunt înca populate cu cateva familii de basarabeni fiecare, în majoritate batrâni, tinerii migrând spre oras la studii si în cautare de munca. Traiesc însa astazi foarte modest, continuând sa-si lucreze pamântul pe care l-au mostenit de la parintii “colonizatori”, neavând practic nici o speranta pentru viitor.
Probabil, aceste “insule basarabene” de limba si cultura româneasca în Kazahstan vor disparea într-un orizont de timp, la fel ca si istoria lor de peste 100 de ani.

În aceeasi regiune Aktubinsk din Nordul Kazahstanului am întâlnit si persoane care au fost deportate din Basarabia la 13 iunie 1941. Batrâni de peste 80 ani (copii la acea vreme) mi-au povestit în amanunte acele “momente de jale” – cum au fost treziti noaptea de soldati rusi, cum au fost încarcati în vagoane de vite, cum au fost despartiti copii de parinti si femei de barbati, cum au calatorit 2 saptamâni pâna în Kazahstan, cum au fost adusi în zone închise ale NKVD, cum au trait, cum au muncit din greu pentru a-si câstiga ratia de hrana insuficienta, cum au reusit sa-si pastreze credinta si fiinta nationala în conditii de trai si regim extrem de dure si inumane.

Oltean Elena, de 83 de ani, mi-a relatat ca “nici pâna astazi nu stie motivul pentru care a fost ridicata din Basarabia”. Din 13 iulie ‘41 nu si-a mai vazut tatal, iar mama a ramas singura având în grija 8 copii minori. “Din Basarabia au fost ridicati foarte multi în acel an”. Barbatii erau trimisi la munca în Siberia (la mine, defrisari de padure, constructii de drumuri, uzine grele etc), iar femeile, copiii si batrânii – în Kazahstan (la colhozuri, pentru munca în agricultura, moldovenii fiind recunoscuti ca buni lucratori ai pamântului).

În jurul orasului Aktubinsk am vizitat fostele “zone” unde au fost deportati românii basarabeni în ‘41, astazi sate mari, populate cu diverse nationalitati, printre care si conationali de-ai nostri.

Cei în vârsta vorbesc limba româna, îsi tin sarbatorile religioase, îsi pastreaza traditiile si obiceiurile stramosesti. Cei tineri deja nu mai cunosc limba, se casatoresc cu persoane de alte nationalitati si-si cunosc originea doar din povestirile parintilor si bunicilor.

Astazi, în regiunea Aktiubinsk din Kazahstran traiesc, conform statisticilor oficiale, în jur de 2500 de etnici români.

Sursa: http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=3203

No será esta ni la primera ni la última vez que hablare de Emilia Pardo Bazán en estas páginas.  En este caso  para tratar en cuestión su obra Insolación, publicada en 1889.

Acabo de volver a leer la obra y no dejo de pensar en el impacto que la misma causó. Insolación creó bastante malestar y levantó bastantes ampollas (sumadas a las anteriormente ya levantadas por la autora por distintos motivos) en la sociedad de la época debido al tema que se trataba en la novela. Los comentarios y actitud de otros dos escritores del momento, Clarín y Pereda, reflejan  la opinión general negativa que la Bazán y su obra despertó.

Para el lector contemporáneo,  los amoríos de Asís de Taboada  con Pacheco, su petimetre particular,  no pasan más que de unas ñoñerías inocentes, pero no hay que olvidar que en la sociedad de finales del siglo XIX estos amoríos, bastante explícitos y libertinos, fueron un escándalo que le valieron a la condesa unas cuantas críticas muy fuertes. El escándalo se produce porque, pase ya que es una mujer la que escribe (a pesar de que la condesa ya tenía el respeto de muchos, no dejaba de tener sus detractores que seguían opinando que escribir no era función de mujeres) hace además protagonista a otra mujer Francisca de Asís de Taboada. Además de un inaudito comportamiento  para la época, Bazán hace a la mujer sujeto de la trama, y le dota con la capacidad de desear a un hombre (capacidad que le estaba prohibida a la mujer ya que su funcion principal se debia a la casa y a la familia) lo que le lleva a tener relaciones bastante afectuosas (pecaminosas para el momento) con este casi desconocido.  Al final, la fuerza de la moral del sistema y de la Bazán pesan más que su crítica a la sociedad y termina esposando a los dos “tórtolos”. A pesar de este cierre, no puede ser considerado como una derrota y sumisión final al sistema patriarcal. Bazán nadaba entre dos corrientes en constante enfrentamiento: la del peso de su religión y la sociedad y la de su pre-feminismo.  Bastante difícil era ya escribir; bastante difícil era ya sacar a la luz a sus modelos.

Su laboratorio era un calvario que lo hizo millonario. Cinco estiraron la pata. Desde su propio hermano hasta una triste rata. Sus experimentos fueron criticados pero luego alabados. Inventó así la dinamita, que podía a su vez pulverizar a una termita y a amandititita. Murió a finales del XIX y a su familia no heredó más que nieve. Dejó un legado ampliamente aclamado. La más prestigiosa y galardonosa premiación de la que se había oído alguna canción. El premio Nobel como bien se llamaba aquél. No fue sino a finales del siglo XX que a alguien se le vino a la mente. Una ignominia de idea, una ironía por donde se vea. Los Anales de las Investigaciones Improbables inventarían sus premios ya no tan respetables. Intitulados Ig Nobel, por sus cualidades ignominiosas, no son más que investigaciones jocosas.

Escúchannos en vivo dando click al siguiente botón!

En vivo los MIERCOLES a las 20:00hrs!

Si no nos escuchaste en vivo, no te preocupes, puedes descargar el programa el día siguiente de su transmisión en los siguientes botones:

Descárgalo Aquí!

Descárgalo Aquí!

Otra opción de Floppy, es nuesto canal de TV , donde no necesariamente podrán ver el programa de radio pero que cuenta con una programación bizarramente variada y un par de sorpresas en la opción de “Video-On-Demand” – Para ver nuestro canal, da click en la siguiente imágen.

Disfruta de la programación pre-grabada de Floppy Radio TV aquí!

Si quieres estar al tanto del mundo Floppy así como notas y otras ocurrencias, síguennos en nuestra pagina de Twitter!

Búscannos como “floppyradio” o da click en la imágen!

Porque Floppy, también Twittea...

Si te interesa saber de donde sacamos la información del programa, puedes checar los siguientes links!

NOBEL

Lista y explicación: Premios Nobel 2009

Medicina: Telomerasa, La inmortalidad y el cáncer

Economía: La eficiencia de la no subcontratación y la economía de los recursos comunes

Química: Ribosoma, un traductor de proteínas.

Física: CCD y fibra óptica; ver mejor, transmitir más

Nobel de la paz por no ser Bush

IG NOBEL

Los ganadores al Ig Nobel 2009 fueron

Gente que gana el Nobel y Gente que lo merece y no lo gana:

Las 50 personas más importantes del mundo

Científicos desconocidos que cambiaron el planeta

TECNOLOGÍA

Herramientas para no perder tanto tiempo en la computadora

CINE

George Clooney abre FBI con Fantastic Mr. Fox

¿Cómo lo hicieron?

NY: I love you

15 millones para Woody si filma en Brasil

Entrevista con Sir Ian MCKellen

Behind the Scenes: Iron Man 2

ANIMACIÓN

50 mejores películas animadas según Terry Gilliam

VIDEOJUEGOS

¿Quiéres saber más de videojuegos?

EGS: México

TRAILER DE LA SEMANA

This is It

BICHO DE LA SEMANA

Padre de familia al estilo Disney

Una escena de 5 minutos de 2012, de Ronald Emmerich

Genial reedición a la grindhouse de los trailers de 2012

Una entrevista que resume el bodrio que fue Transformers 2, jeje.

Colisión en la Luna: aburridooo, sólo por NasaTV

Un mensaje de Michael Bay:

“Well its official: We have a great Transformers 3 story. The release date is now July 1st 2011. Not 2012.

Today is Day One. This morning started with an ILM meeting for five hours in San Francisco. Currently I’m flying with writer Ehren Kruger to Rhode Island to talk to Hasbro about new characters.

P.S. Megan Fox, welcome back. I promise no alien robots will harm you in any way during the production of this motion picture. Please consult your Physician when working under my direction because some side effects can occur, such as mild dizziness, intense nausea, suicidal tendencies, depression, minor chest hair growth, random internal hemorrhaging and inability to sleep. As some directors may be hazardous to your health, please consult your Doctor to determine if this is right for you.

Pain and Gain is right after shooting of Trans 3.

Michael

-F

Como ya muchos de ustedes saben, desde hoy 10 de octubre y hasta el 18 se llevará a cabo en Cintermex la XIX Feria Internacional del Libro Monterrey 2009, organizada por el Tec de Monterrey, teniendo como país invitado a España.

La relevancia de esta feria en la ciudad ha crecido conforme avanzan los años, siendo actualmente el evento cultural (o social) más concurrido y reconocido del año. Contará con la asistencia de 120 escritores internacionales, más de 40 conferencias magistrales y 700 casas editoriales (via).

Habrá talleres, pláticas, cuentacuentos, presentaciones de libros, mesas redondas, actividades infantiles… en fin, un gran número de oportunidades para acercarse a la literatura, y en el caso de esta edición, a la cultura española.

El primer evento en el marco de la Feria del Libro será la Feria de Becas y Oportunidades de Posgrado en el Extranjero, en la que participan organizaciones educativas de Canadá, Estados Unidos y Europa. Será en las salas 101 y 102 a partir de las 10:00 horas.

Sin embargo la ceremonia de inauguración de la Feria Internacional del Libro se llevará a cabo a las 13:00 en la Arcada de Cintermex, con la participación de autoridades del Tecnológico de Monterrey.

Les recomiendo ver el Programa de Actividades de hoy, y si les interesa alguna actividad, tomar su tiempo para llegar, ya que siendo el día de la inauguración se espera un gran número de asistentes, más si llevan automóvil, encontrar estacionamiento cerca de Cintermex será muy difícil.

Anímense a ir. Lo peor que puede pasar es que algún libro interesante se cruce en su camino. La pregunta es: ¿qué será lo mejor?

At about 2 in the morning I finally managed to find and book a hotel for Podgorica, I had to ring them as it said there was no availability online.

It costs €55 (and that’s the cheapest in town) which is a bit annoying as that’s not far off a week’s worth of hostels but I didn’t really have any other choice. There’s only one hostel there as I’ve mentioned earlier and that has an 11pm curfew (one of many daft rules they implement) which is no good to me when my bus won’t get in until well after midnight.

At least the hotel is right near the bus station apparently, so I’m not going to have to faff about with directions or taxis.

Podgorica isn’t actually supposed to be that good but I like to see a country’s capital city and I don’t think I could have got to Kotor (near the Montenegro coast line) direct from here anyway. I’m looking forward to Kotor, it should be a chance to relax after what’s been quite a hectic few weeks.

Bloody hell, how annoying. I just had to hand over €4 (which lets face it, is pretty much 4 quid these days) to ‘The Professor’ at checkout as I’d borrowed one of the city guides and left it in the bus station while rushing about yesterday. It’s only a crappy small magazine, one that in most cities would be free, so I thought he was trying it on at first (and maybe he was and did get them free or cheap, I can’t have seen him forking out €80 for 20 as he said) but it does say in tiny letters on the front €4. This is fastly turning in to an expensive week.

I just stopped for a lunch time pint at a place where I saw there was a wireless network and before ordering I asked if it was their’s and the barman confirmed it. Then after I’ve got the pint of Peja they give me the password which is wrong and it transpires they don’t know the right one, great. I wanted to stock up on my podcasts for my imminent 7 hour bus journey. I guess I’ll just have to find another pub, oh the hardship.

I know I’ve not said much about Pristina as there isn’t really much to say, it’s not done anything for me. To be fair it is a city in what is in effect a new country which is changing fairly rapidly so in another 5 years who knows what it will be like.

The only thing I can think to mention is that Bill Clinton appears to be pretty big over here, streets and shops named after him and bill-boards (geddit?) with his swede plastered on. The Kosovan government even subsidises the cost of cigars. I presume all of this is because he was the American commander-in-chief when NATO bombed Serbia to get them off Kosovo’s back.

The mozsters got me again (8 bites is the count) as I forgot to apply the repellent last night, blighters to the end they are.

I just had a very early tea at XIX only 90 minutes after my lunch as I had to fit it in before my bus ride. It was my first ‘Full English’ in 2 months and it was ruddy gorge’.

Crikey, I’m dying for a haircut but with still the best part of 2 months to go I’m likely to look like Pat Sharp on my return.

On the bus now, goodo. I just got a bottle of water and a bag of crisps before embarking and the shopkeeper said to me “Where you from?”, “Manchester” was my obvious reply. “Wayne Rooney!”. “No, Carlos Tevez”. “Ah, Manchester City”. That’s more like it fella.

Oh boy this is going to be a long journey. They’ve just switched the ‘entertainment’ on. Some DVD of people (Albanians I think) singing and dancing to that awful tuneless Turkish sort of music. It’s penetrating and therefore ruining my Mayo and Kermode (though he’s not on it this week as he has swiney) weekly film reviews podcast.

I’d honestly rather listen to drum ‘n bass than this, it’s the most horrific sort of music on the planet and every ruddy song is exactly the same. I could make a killing (pun intended) selling cyanide capsules to fellow passengers.

I’m going to have to switch to something louder to drown out this assault on the ears out. Cue my thoughts on Beirut’s ‘March of the Zapotec and Realpeople Holland’. Well it’s almost a companion piece to their first album ‘The Gulag Orkestar’ with the powerful horn section and graceful synths present again. I really like it but it’s not quite at the standard of Gulag (granted, a very high standard that was), I’ll need to download the album imbetween now.

Over 2 and a half hours in and that stuff on the box is still going, they’ve turned it down a fair bit now though so I can bare it. Oddly, currently on screen is a tall and skinny Albanian man in a suit who is a great lookey likey for Matthew Kelly.

On the way out of Kosovo the customs man who boarded the bus was looking for my inbound stamp, I knew I should have got one when coming from Macedonia. Luckily he just gave it me back and that was that.

Very strangely there was no Montenegro customs at all, that’s a new one on me. Another stamp goes begging. I’m telling ya, it’s an international conspiracy to deprive me of the travelling badges of honour that are righly mine.

Actually I take it back, there is a Montenegro customs, but it’s a good 5 miles I reckon from the Kosovan border. That’s a new one on me. Got a stamp though, whoo!

They’ve turned the sound back up. Boo.

Well it’s gone over 7 hours and still no Podgorica. I don’t think it’s helped that the driver has stopped for ages loads. I hope we get there soon, I’m dying to collapse in my bed. The good thing is that my hotel is supposed to be 200 metres from the station.

Also, I’ve just yawned and my ears have popped. That’s made the travesty of sound even louder. Not pleased.

Another bleedin’ stop. The driver has the bladder of an infant guinea pig. Onwards I say, onwards!

This is ridiculous. This numpty has more breaks than a Spanish builder, they last ages and ages too. I’m not sure what I hate him more for, his music taste or his laziness. Nearly half 1 in the morning, I’m not going to get very long for my €55.

I’m finally there readers, thank Jehova.

The hotel is really nice, 10% off with my ISIC too which will save me a fiver. Night.

Acum vreo 3 ani de zile in timp ce rasfoiam un album Taschen despre colectia de fotografii George Eastman House, o anumita fotografie mi-a atras atentia.
Facuta de Oscar Rejlander, celebru fotograf victorian, pe la mijlocul anilor ‘50 ai secolului XIX, portretul infatiseaza capul Sfantului Ioan Botezatorul, asa cum si-l inchipuia Rejlander.

Fotografia continua sa ma obsedeze si in ziua de azi, pentru mine este una din cele mai reusite fotografii alegorice. De altfel Rejlander poate fi numit un maestru al fotografiei alegorice, biblice, majoritatea pozelor lui te duc imediat cu gandul la Biblie, parca toate au ceva divin in ele. Pana si aceasta poza cu o fata citind o scrisoare te uimeste, orice gest devine arta. Nu degeaba Rejlander este considerat tatal “fotografiei artistice”.

O poza cu domnul din spatele camerei:

Poze selectate din colectia George Eastman House

Sentada en un banco de Oxford Street me encontré a esta dama del s.XIX. Me acerqué a ella y le pregunté si se había perdido, y me respondió que no. 

Que la que estaba en la época equivocada era yo.

  I found that 19th century young lady in Oxford Street and I asked her if she was lost.

I was answered: “it is you who is living on the wrong time period”.

Copyright © 2009 de las imágenes street style y el texto. Queda absolutamente prohibida la reproducción total o parcial de las imágenes street style con o sin ánimo de lucro sin expreso consentimiento del autor o sin citar el blog del que proceden.

A liturgia do 19º Domingo do Tempo Comum dá-nos conta, uma vez mais, da preocupação de Deus em oferecer aos homens o “pão” da vida plena e definitiva. Por outro lado, convida os homens a prescindirem do orgulho e da auto-suficiência e a acolherem, com reconhecimento e gratidão, os dons de Deus.

A primeira leitura mostra como Deus Se preocupa em oferecer aos seus filhos o alimento que dá vida. No “pão cozido sobre pedras quentes” e na “bilha de água” com que Deus retempera as forças do profeta Elias, manifesta-se o Deus da bondade e do amor, cheio de solicitude para com os seus filhos, que anima os seus profetas e lhes dá a força para testemunhar, mesmo nos momentos de dificuldade e de desânimo.

O Evangelho apresenta Jesus como o “pão” vivo que desceu do céu para dar a vida ao mundo. Para que esse “pão” sacie definitivamente a fome de vida que reside no coração de cada homem ou mulher, é preciso “acreditar”, isto é, aderir a Jesus, acolher as suas propostas, aceitar o seu projecto, segui-l’O no “sim” a Deus e no amor aos irmãos.

A segunda leitura mostra-nos as consequências da adesão a Jesus, o “pão” da vida… Quando alguém acolhe Jesus como o “pão” que desceu do céu, torna-se um Homem Novo, que renuncia à vida velha do egoísmo e do pecado e que passa a viver no caridade, a exemplo de Cristo.

**************************************************************

Com a PALAVRA consigo a VIDA:

• Marcador da Palavra da 19.ª Semana do Tempo Comum>> marcador_da_palavra_tc19

***************************************************************

Português:

• Leituras>> Leituras_D19B09-pt [ppt]
• Comentários às leituras>> ComumAnoB19 [pdf]
• Evangelho>> Evangelho_D19B09-pt [ppt]
• Reflexão sobre o Evangelho>> Reflexao_D19B09-pt [ppt]
• Comentário ao Evangelho do dia feito por São Cirilo de Alexandria – «E o pão que Eu hei-de dar é a Minha carne, pela vida do mundo»
• Hoje a Igreja celebra Santa Teresa Benedita da Cruz (Edith Stein), religiosa, mártir, padroeira da Europa, +1942

Español:

• Lecturas>> Lecturas_D19B09-es [ppt]
• Evangelio>> Evangelio_D19B09-es [ppt]
• Reflexion sobre el Evangelio>> Reflexion_D19B09-es [ppt]
• Comentario del Evangelio por San Cirilo de Alejandría – «El pan que yo daré es mi carne para la vida del mundo»
• Hoy la Iglesia celebra Santa Otilia,  Santa Edith Stein

English:

• Readings>> Readings_S19B09-en [ppt]
  
• Gospel>> Gospel_S19B09-en [ppt]
  
• Commentary of the day by Saint Cyril of Alexandria – “The bread that I will give is my flesh for the life of the world”
• Commentary on 1 Kings 19:4-8; Ephesians 4:30-5:2; John 6:41-51
• Today the Church celebrates St Teresa Benedicta of the Cross (Edith Stein), co-patron of Europe (1891-1942) – Feast in Europe

Français:

• L’Evangile>> Evangile_D19B09-fra [ppt]
• Commentaire du jour pour  Saint Cyrille d’Alexandrie – « Le pain que je donnerai, c’est ma chair, donnée pour que le monde ait la vie »
• Saint(s) du jour : Ste Thérèse-Bénédicte de la Croix (Edith Stein), o.c.d., copatronne de l’Europe (+ 1942),  St Amour, martyr (8ème s.)

————————————————————————————————-

Nota: Informação recolhida em Evangelho Quotidiano, Dehonianos, Paulinas, Benedictines de Catalunya, h2onewspt, Living Space, Lugar Sagrado e Hermanoleón Clipart.

————————————————————————————————-

TALLER

Fantasmas femeninos del siglo XIX

Mercedes Cabello de Carbonera

Zoila Aurora Cáceres

María Nieves y Bustamante

Teresa González de Fanning

SESIONES:

14 de agosto: El Universo narrativo de Mercedes Cabello de Carbonera.

21 de agosto: Zoila Aurora Cáceres entre el naturalismo y el modernismo finisecular.

26 de agosto: María Nieves y Bustamante y el discurso regionalista arequipeño.

2 de setiembre: Abyección, rechazo y nación en Teresa González de Fanning.

Dirigido por:

Mónica Cárdenas 
(Université Michel de Montaigne Bordeaux 3)

Richard Leonardo 
(GELLAC – Universidad Nacional Federico Villarreal – Universidad San Martín de Porres)

Horario:

 4:00 p.m a 6:00 p.m.

Información:

 http://gellac-unfv.blogspot.com/2009/08/taller-fantasmas-femeninos-del-siglo.html

 Solicitar inscripción:

gellac@gmail.com

Lugar:

 Av. Nicolás de Pierola 351. (UNFV – Facultad de Humanidades) en la Sala Antenor Orrego.

INGRESO LIBRE

Costo de Certificado:

S/. 5.00 soles 

Here’s another restaurant in Philly that we had yet to have visited: XIX (which is Roman numeral for 19). XIX is called XIX because it sits on the 19th floor of the Bellvue, a ritzy hotel in the heart of the city. The place is pretty regal looking with ceilings decorated with giant pearls, views of the city and a relatively diverse menu. We came here to celebrate our friend Sunwoo’s birthday so we got seated in a private dining area which kind of sucked since the service was so terrible because we were in an isolated area. The food was decent, and we had a fun time, so hopefully we’ll get another chance to check this place out.

The view

A place so classy, that it’s ceilings are adorned with pearls.

Sunwoo’s making moves.

Pretty good chicken. It was gonna be either the chicken or the perogies. I think I made the right choice.

En el ABECEDARIO, los jóvenes, preparan la revolución.

Probablemente, Víctor Hugo, pretendía alzar su voz descontenta ante la Francia del siglo XIX, lo que seguramente no imaginó, fue que décadas después, su obra pasara a ser la insignia de muchos.

Les Miserables (1862), es más que una novela, incluso más que un musical o una presentación excepcional de Susan Boyle; Les Miserables es sinónimo de lucha, de ideales, es un grito de los oprimidos y el objeto de estudio para cualquier ser humano que posea vestigios de utopía respirando en sus poros.

Estoy segura que hace falta más de esto hoy en día… más ideales, más lectura cognitivas y menos BlackBerrys.

There was a time, when men were kind
And their voices were soft
And their words were inviting
There was a time, when love was blind
And the world was a song
And the song was exciting
There was a time it all went wrong

I dreamed a dream in time gone by
When hope was high and life worth living
I dreamed that love would never die
I dreamed that God would be forgiving

But the tigers come at night
With their voices soft as thunder
As they turn your hope apart
As they turn your dreams to shame

I had a dream my life would be
So different from the hell I’m living
So different now from what it seemed
Now life has killed the dream I dreamed

http://www.youtube.com/watch?v=bgY-aCaGzRI