• de ce pe toti cainii negri ii cheama blackie
• de ce colegul care de cateva luni incoace asculta numai nelly furtado a decis ca azi e ziua holograf greatest hits. doar pentru ca am elaborat nenumarate si exhaustive teorii despre ei being such pussies nu inseamna ca merit sa fiu pedepsita in halul asta. this is karma giving me the finger, i’m tellin ya
• de ce globuletele de pui cu susan de la wuxing suck ass
• de ce nu sunt acum printr-un parc cu cineva in loc sa-mi stric ochii si tineretea la calculator (ca bine le zice bunica-mea)
• de ce revin eu cu un mail in 10 minute inseamna, de fiecare data, ca persoana respectiva n-o sa-ti mai raspunda la telefoane cel putin 3 zile
• de ce exista oameni al caror par sta perfect aranjat, indiferent de intensitatea vantului si vicisitudinile sortii, IN FIECARE MOMENT AL FIECAREI ZILE! and i’m not even hysterical about it.
• de ce imprimanta scoate zgomote ciudate, prevestitoare de sfarsitul lumii, doar atunci cand printez eu ceva. and what’s that technologically challenged innuendo supposed to mean?
• de ce lumea ma uraste. is it my overwhelming smartness? my unique sense of style? faptul ca nu am ca avatar la mess o poza cu mine si o stanca in ipostaze indecente? what? what?

You’re Pale Fire!

Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

• mesajele tematice de craciun, paste si alte sarbatori legale. intr-adevar, ce poate fi mai incantator decat sa te trezeasca duminica dimineata la opt jumate (o p t j u m a t e ! !) un pios Fie ca lumina Sfintelor sarbatori sa va faca si sa va dreaga. si hai sa zicem ca nu somnul meu ar fi cel mai important aici (desi este) dar eu nu inteleg scopul si sensul acestor crase banalitati metafizice. de ce ar trebui sa ma bucur ca cineva imi trimite un esemes pe care l-a mai trimis si altor nustiucati indivizi inainte? si pe care probabil il primise de craciunul trecut pentru ca, nu-i asa, real men recycle.
• teamwork. dar nu mereu, doar atunci cand mi se pare ca ceilalti membri ai team-ului sunt semi incompetenti si pentru a nu-mi compromite viitorul academic trebuie sa ma ocup eu de tot work-ul. atitudine care contrar unor voci rauvoitoare nu poate fi considerata dictatoriala, ci in cel mai rau caz putin cam bossy, dupa cum ar zice anumite persoane. putin cam bossy fiind in cazul de fata o modalitate gingasa de a zice you’re a stubborn bitch and we hate you. ceea ce, intre noi fie vorba, it’s like music to my ears.
• combinatia pantaloni negri-camasa alba ca simbol al elegantei supreme. de preferat in compania a doua accesorii indispensabile, gentuta (roz, pentru o pata de culoare) si mapa burdusita cu toate lucrurile care nu incap in gentuta. si nu ca m-as da vreo mare fashionista, dar zau ca nu inteleg cine si de ce a decretat ca aceste glorioase outfit-uri ar avea vreo treaba cu eleganta. pentru ca oricat stau sa ma gandesc, mie una imi amintesc doar de cameristele alea naughty din diverse filmulete destinate adultilor. sau hai, si de tanti care face mici in bodega de langa pro tv. si totusi sunt must have-ul sezonului, mai ales pentru a obtine acel look minunat de studenta la ase meets chelnerita din piranha dupa care tanjim cu totii.

si ca sa ne energizam (respectiv eu) putin inainte de sedinta, sa ascultam si un theme song #7: red hot chili peppers(si ce daca a mai fost?)-can’t stop.

dragi copii, astazi in cadrul lectiei internetul doua puncte cum si de ce sa ne ferim de el vom analiza un instructiv studiu de caz. se face ca era o zi ploioasa de primavara. eroina pildei noastre, s-o numim ssilb, pierdea vremea pe net isi facea constiincioasa munca pentru care este platita. dupa cateva ore de truda neintrerupta, atentia ii este acostata de o ispita venita sub forma unui link aruncat de cineva pe mesinger (subliniati va rog cuvintele-cheie l i n k si m e s i n g e r). in urma unui scurt dar intens conflict interior (nu-ti mai irosi timpul cu toate mass message-urile dubioase versus clicaie odata linku ala, ce dreq), ssilb se hotari sa take that step forward. si asa ajunse intr-un loc minunat, unde iarba e mai verde si cerul mai senin iar pasarelele susura suav un incantator refren: personality disorder test.

Personality Disorder Test Results Paranoid |||| 18% Schizoid |||||||||| 34% Schizotypal |||||| 26% Antisocial |||||||||||||| 54% Borderline |||| 14% Histrionic |||||||||||||||||||| 86% Narcissistic |||||||||||| 42% Avoidant |||| 18% Dependent || 10% Obsessive-Compulsive |||||||||| 38

Take Free Personality Disorder Test

pentru cei mai neinitiati in the wacko ways of life, cateva precizari:

Histrionic Personality Disorder – individual often displays excessive emotionality and attention seeking in various contexts. They tend to overreact to other people, and are often perceived as shallow and self-centered.

Antisocial Personality Disorder – individual shows a pervasive disregard for, and violation of, the rights of others.

Narcissistic Personality Disorder – individual has a grandiose view of themselves, a need for admiration, and a lack of empathy that begins by early adulthood and is present in various situations. These individuals are very demanding in their relationships.

tema pentru data viitoare: faceti testul. because you too can find out if you’re a nutcase in just 3 easy steps!

nu stiu voi cum va relaxati inaintea unui examen greu (a se citi pentru care n-ai invatat nimic) dar eu am brevetat o reteta infailibila: messengerul. nu ma dau in vant dupa acest device al tehnologiei moderne, prefer discutiile face to face in care pot sa vad cum se incrunta si rade persoana respectiva, nu un smiley anemic. totusi in acele momente de maxima incordare mai sus descrise messengerul works like a charm. pentru ca inevitabil ajungi sa dezbati probleme de o rara importanta si gravitate, care fac ca pana si raportul de cauzalitate dintre conduita ilicita si urmarea socialmente periculoasa sa para piece of cake.

zilele trecute de exemplu, facand schimb de impresii cu infama pe diverse teme controversate si de un real interes pentru societate, s-a ajuns si la etern-fascinanta dilema why can’t men and women be just friends (asta dupa ce epuizasem, bineinteles, incalzirea globala si copiii orfani din namibia). dupa cum ii spuneam si ei asta e una din intrebarile la care n-am stiut niciodata sa raspund, in special pentru ca parerile mi se schimba de la epoca la epoca. imi aduc vag aminte ca back in my troubled youth articulasem o teorie quasi filosofica care demonstra ca intre cele doua regnuri poate exista o emotionanta si trainica prietenie. asta pana ce teoria mi-a fost rasturnata de insisi pilonii pe care se fonda, amicii x si y, in circumstante ce (nu) vor fi elaborate la o data viitoare.

in ultima vreme s-ar parea ca cercetatorii au ajuns la concluzia ca suntem doar niste animale de prada manate de instincte (too much animal planet lately, i know), ceea ce face aceasta crunta dilema mai de nerezolvat ca oricand. totusi, in asteptarea verdictului final, data viitoare cand va intrebati de ce vi se pare dubios sa-l vedeti sorbind un cico impreuna cu prietena lui cea mai buna, keep one thing in mind:

clar? alte intrebari? vedeti ca v-ascult data viitoare.

ps: indraznesc cu aceasta ocazie s-o rog pe domnisoara (domnul?!) care de o saptamana nimereste aici cautand frenetic pe net un barbat gonflabil sa se adreseze forurilor avizate. noi n-avem asa ceva, we only deal with the real stuff.

so there i was facandu-mi linistita proiectele la sociologia opiniei publice ca o studenta constiincioasa ce ma aflu, cand necuratu m-a ademenit sa arunc un ochi pe niste bloguri. si ce sa vezi? Mathesis ma loveste miseleste cu o leapsa. asa ca there you go, stiu ca abia asteptati sa aflati my dirty little secrets. da’ raman intre noi, da?

5. as putea sa ma uit la seinfeld de 57 de ori and i would still find it outrageously funny

4. n-am mancat in viata mea shaorma (nu ma simt inca pregatita sa fac acest pas)

3. urasc conversatiile telefonice care incep cu ‘buna ce faci?’

2. mi-e frica de insecte (da, de toate)

1. cand eram mica aveam two imaginary friends pe care-i chema clara si robert (nu, nu s-au casatorit pentru ca robert turned out to be gay)

si ca sa vedeti ca nu-s egoista, blagoslovesc cu aceasta leapsa pe cineva, pe albina si pe irene.

stiti momentele alea cand totul pare inutil? cand nimic nu te mai multumeste. cand ai avea nevoie de ceva, dar nu stii exact de ce. ei bine, at times like those cand nici macar pe prozac nu te mai poti baza exista totusi o speranta. o raza de soare ce lumineaza intunericul cotidian, pe numele ei de scena hai faiv.  

cand am acceptat inocenta o invitatie sa join aceasta retea malefica habar n-aveam despre ce e vorba. noroc ca perspicace cum sunt nu mi-a luat mult sa-mi dau seama. pentru ca analizand cateva profiluri la intamplare era evident ca e un loc de intalnire al unor persoane deosebit de interesante, reunite in acest cadru intim pentru a mai schimba o parere despre kafka, kant si alti jucatori de fotbal.

totul pe hai faiv e mult mai complex decat imi imaginam eu, cu legi nescrise pe care daca nu le respecti n-ai nici o sansa sa faci parte din aceasta elitista comunitate. daca-ti pui 2-3 poze esti fraier, frate. d-aia e limita de 20, ca sa arati lumii intregi ce viata sociala activa ai tu. daca iti pui poze cu fata, neaparat sa stai in profil ca e mult mai siecsi asa. da’ mai bine treci direct la partile esentiale, ca la o adica who cares about the face? musai sa ai o poza cu tine sprijinind lasciv un zid! si accesorizeaza-te si cu ochelarii de soare din colectia trei la zece mii by D&G. doar asa, for a touch of class. gura intredeschisa si privirea melancolic-visatoare sunt esentiale. altfel cum o sa te mai intrebe lumea de ce esti supy?

orice ar fi, nu uita sa arati ce ai mai bun. ia-l pe iuby din dotare si trage-l in poza ca doar d-aia ai pus mana pe nefericit,  sa te lauzi cu el. cu cat sunt mai explicite ipostazele in care va vede un internet intreg, cu atat inseamna ca va iubi mai mult. pa bune.

shi dak vreti sa vb mai mult datimi add pe mess la sexxy_angel2005. va pupik dulce!!1

uf credeam ca nu se mai termina saptamana asta. atatea chestii care sa mearga aiurea de mult n-am mai vazut. si vroiam sa va povestesc ca sa ne enervam impreuna dar intre timp m-am hotarat sa feng-shui my blog si sa nu las nici o energie negativa sa bantuie pe aici. asa ca forget all about job related stuff ca doar de-aia e vineri seara si the music’s playing on cum bine zice fatuca asta de la the cardigans.

totusi ziua asta libera nu e o idee asa buna pentru ca oamenii fac tot felul de lucruri pe care nu le-ar face in mod obisnuit. eu, de exemplu. i am deeply ashamed to say it dar..am fost prin plaza. nu mai aruncati cu rosii in mine, ca am fost in interes de serviciu.

desi cu totii stim ca o lege nescrisa zice thou shalt never go alone to thy plaza, sunt mandra sa anunt ca am invins singura monstrul (pentru ca he’s outta town si infama a refuzat sa ma acompanieze, dar nu asta-i important acum). care monstru trebuie spus ca a aruncat in lupta tot ce avea mai bun. in primul rand, men’s best friends, fufele. alea cu cizme albe de lac si cercei rotunzi mai mari decat capul de care erau agatati. si cu fufii din dotare, evident. aia cu tricouri mulate pe muschii fabricati la sala de la obor si cu trei mobile in fiecare mana.

coabitand in pace si buna intelegere cu sus-numitii, erau familiile iesite sa spend some quality time. adica sa se indoape cu niste crispy strips de la kfc (toti), sa se uite resemnat dupa sus-numitele (el), sa urle la ala micu sa nu mai arunce mancarea pe jos (ea), sa arunce mancarea pe jos (ala micu, apparentely the brains of the family).

departe de ispita marsava a caloriilor, vanturand apatic o sticla de izvorul alb dintr-o mana in alta ne ciocnim de fidelele asezamantului. pe la 25-30 de anisori, cu atitudinea specifica de interesting-misterious-independent ice queen, these fine broads isi cheltuie orele libere si salariile bunicele pe de-alde zara, mango si alte nume rasunatoare.

si vazandu-i pe toti cum se studiaza si se cantaresc cu ochi de expert, mi-am zis sfioasa ca nu mai e ca pe vremea mea si c-ar fi cazul sa-mi iau talpasita repejor. si sa ma indrept de ce nu, spre casa. cu toate ca e vineri seara, si cine sta vineri seara acasa?! i’m so last summer!

poate voi nu stiti, dar va spun acum. eu ma circul (expresia bunica-mii, gotta love it) destul de mult cu taxiul. intr-una din preumblarile trecute, la ceas de seara, asteptand sa se faca odata verde si incercand sa ignor manelele/radio deea/hiturile anilor ‘80 care rasunau melodios din boxe ma uitam pierduta pe geam.  pe geam, ce sa vezi? cateva domnisoare in tinute sumare si asa-zis provocatoare stateau pe bordura gata sa aline singuratatea oricarui domn serios care ar fi trecut pe acolo. si auzindu-l pe sofer cum perora foarte nemultumit ca nu le mai legalizeaza astia din uie odata dom’ne, mi-am dat seama ca sunt de acord cu el. sa le legalizeze. macar asa o sa-si paraseasca habitatul natural si o sa ajunga intr-un loc cat de cat decent, obligate sa aiba analizele facute etcetc. chiar daca sunt totusi unii care zic nu dom’ne, ca daca nu legalizam poate o sa dispara. mhm. asa cum si drogurile, jafurile si crimele au disparut doar pentru ca n-au fost legalizate.

oricum mie nu problema legalizarii mi se pare cea mai interesanta in cazul asta. ci de ce recurg unii la serviciile domnisoarelor? pai ar fi mai multe explicatii. in primul rand, sa presupunem ca tu, mascul feroce ai anumite nevoi/dorinte/fantezii pe care i le impartasesti ei. ea, fiinta pudica si semi neprihanita iti pune rapid pofta-n cui, refuzandu-te oripilata. asa ca mai devreme sau mai tarziu tu te vezi obligat sa apelezi la o domnisoara mai open-minded care sa-ti dea pofta jos din cuiul conjugal. explicatia e intrucatva acceptabila. in-tru-cat-va am zis, ca dupa cum stim de la amicul maslow incoace, la baza nevoilor umane  e si nevoia de sex care nesatisfacuta duce la frustrari blabla. buun.

alte voci, alte motive.  curiozitate cica. curiozitate sa ce? sa vezi cum e sa te infrupti din avutul public? in fine, pare-se ca aceasta curiozitate ar merge mana-n mana cu dorinta de evadare din rutina. evadare din rutina, ce emotionant. coelho would be so proud! nu-i mai simplu sa te duci la un magazinas din ala cu tot felul de device-uri care mai de care mai interesante si sa te aprovizionezi pentru urmatoarea reuniune cu ea? zic si eu.

c-or fi astea explicatiile ca n-or fi, habar n-am.  si nici nu ma pasioneaza subiectul intr-atat incat sa ma apuc de cercetari sociologice. da’ acum intre noi fie vorba, daca pe tavan e oglinda aia, esti sigur ca vrei sa te vezi in ea?

tocmai am citit un post care brought back so many memories. din vremea cand mergeam sa ma tund la getts, the good ol’ days. care mers la getts e un adevarat traseu initiatic, si cine isi imagineaza ca te duci te tunzi pleci se inseala a-mar-nic.

primul obstacol de trecut este domnisoara de la receptie,  pe langa care cerberul pare un innocent puppy. domnisoara de la receptie nu e niciodata singura, ci acompaniata de 1-2 domnisoare de la receptie wannabes. cu toatele isi indreapta ochii lor mari, umezi si blanzi spre tine de indata ce ai pasit in templu. dupa ce te masoara din cap pana-n picioare si retur te intreaba cu binecunoscuta voce dulceag-intepata daca aveti programare. chestia asta e un fel de secret entry code. daca n-ai programare vei provoca o adanca suparare domnisoarei de la receptie care te va ruga sa revii alta data. daca in schimb ai programare, apartii deja unei caste superioare si meriti sa fii condus in salonul de tuns. pentru ca evident nu esti in stare sa parcurgi cei trei pasi pana acolo on your own.

domnisoara de la intrare te va inmana apoi coafezei, care te va invita sa iei loc si sa servesti ceva. nu conteaza ca te grabesti si vrei sa get it over with, ea o va lua ca pe un afront personal daca nu bei o gura de ceva si nu o intrebi ce mai face si pe cine a mai tuns (coafezele de la getts au o gramada de povestioare despre fi-sa lu voiculescu si alte celebritati care le-au calcat pragul).

odata incheiata seria amabilitatilor, te va aseza pe scaun si te va infasura in minim doua halate-folii de impachetat senvisuri-whatever they are. oricum ai vrea sa te tunzi, nu e bine. coafeza iti va sugera alte stiluri pe care le-a vazut ea la seminarul de perfectionare (coafezele de la getts merg mereu la seminarii de perfectionare) si care n-au nici o legatura cu ce i-ai cerut tu sa faca.

la sfarsit te va intreba ingrijorat-satisfacuta daca iti place. whatever you do, don’t say no. nu vrei sa enervezi o persoana care tine o foarfeca this close to your head. coafeza te va conduce apoi spre iesire si te va inmana inapoi domnisoarei de la receptie (a se observa structura ciclica mai ceva ca-n romanele lui rebreanu). dupa ce platesti aceste minunate servicii domnisoarele te vor invita in cor sa mai veniti pe la noi si te vor petrece cu privirea plina de regrete ca pe un fiu ratacitor plecat la razboi.

ah stiam ca unealta asta machiavelica o sa ma corupa cand am mai multa treaba. it’s the devil, i tell you. de fapt eu citeam constiincioasa si cu voce tare cursurile (e o schema) dar lantul cauzal comp-net-blog a fost prea puternic si cum eu nu-s top of the food chain ca altii n-am putut sa-i rezist si pace. pentru ca eu de felul meu nu fac d-astea, cand invat apai invat nu ma joc. si nu mai observ nimic in jurul meu, nici paharul ala care zace nespalat de trei zile, nici ca m-a calcat cineva pe conversu stang in tramvai, ni-mic. problema nu e ca nu-mi place sa invat, cum ati putea crede ci ca nu-mi place sa-mi inghesui in creier un vagon de prea utile cunostinte, de la principiile statului taranesc la ce manca mao zedong dimineata. dar dupa cum stim cu totii, weekends don’t count unless you spend them doing something completely pointless prin urmare cu siguranta i made the most out of this weekend. asa ca savurati-va restul de duminica, eu o sa ma plimb in continuare prin birou intrebandu-ma ce relevanta are pentru viitoarea mea cariera de piarist/edvartaizar/vanzatoare la fornetti (zarurile nu au fost inca aruncate) opera scriitorului hassan al bana. cam peripatetic asa.