Mi-ar fi placut sa fie mai dulce cafeaua.
Dar vezi tu?
Oricat zahar as pune, tot amara e.

cam ce fel de inteligenta poti sa ai astfel incat sa intelegi in loc de: “buna mona, ce mai faci?”,  “buna guma, niste zahar ai?” ))) si sa ramai cu impresia ca ti-a spus ca esti cu acru si ca ti-ar mai trebui ceva dulce ))

priceperea fara calorii

Livraria PORTO DAS LETRAS: acesse www.estantevirtual.com.br/acervo/livrariaportodasletras

    Dedico este “post” à minha amiga Maria Valéria Rezende, pelas nossas conversas sobre Marx

“O resultado geral a que cheguei e que, uma vez obtido, serviu-me de fio condutor aos meus estudos, pode ser formulado em poucas palavras: na produção social da própria vida, os homens contraem relações determinadas, necessárias e independentes de sua vontade, relações de produção estas que correspondem a uma etapa determinada de desenvolvimento das suas forças produtivas materiais. A totalidade dessas relações de produção forma a estrutura econômica da sociedade, a base real sobre a qual se levanta uma superestrutura jurídica e política, e à qual correspondem formas sociais determinadas de consciênia. O modo de produção da vida material condiciona o processo em geral da vida social, político e espiritual. Não é a consciência dos homens que determina o seu ser, mas, ao contrário, é o seu ser social que determina sua consciência. Em uma certa etapa de seu desenvolvimento, as forças produtivas materiais da sociedade entram em contradição com as relações de produção existentes ou, o que nada mais é do que a sua expressão jurídica, com as relações de propriedade dentro das quais aquelas até então se tinham movido. De formas de desenvolvimento das forças produtivas essas relações se transformam em seus grilhões. Sõbrevém então uma época de revolução social…”

      Em 1859, Karl Marx conseguiu publicar alguns capítulos mais ou menos em estado legível das suas primeiras investigações sobre o capital, que ele começara a esboçar dois anos antes: Contribuição para a crítica da economia política (cuja tradução pode ser encontrada no volume dedicado a ele em “Os Pensadores”, organizado por José Arthur Gianotti, responsável também pela tradução, com a colaboraçãode Edgard Malagodi). Como acontecia muito comumente em Marx, quando ele publicou, já estava “alhures”, o texto já se tornara algo superado (no sentido pessoal, claro), e ele estava pronto para se dedicar ao Capital.

     O trecho que transcrevi é do prefácio que escreveu, sintetizando sua trajetória até os limites da grande obra da sua vida (cujo primeiro volume só apareceu em 1867, como desenvolvimento extremo das idéias da Contribuição).

      Esse texto de Marx é da maior importãncia: temos a base das suas principais idéias sobre o capitalismo e além disso, ele estava no centro do Império. Como narra o doutor Watson, voltando do Afeganistão, muito doente e combalido: “… senti-me naturalmente atraído por Londres, essa grande cloaca para a qual todos os vagabundos e ociosos do Império são irresistivelmente drenados.” ( UM ESTUDO EM VERMELHO). Marx, o homem do “tudo que é sólido desmancha no ar”, esperando que as contradições do capitalismo, tal como as diagnotiscava no seu centro, a capital-cloaca do império Britânico. Se pensarmos que, no mesmo ano Darwin publicou A origem das espécies temos uma espécie de ano-chave, cabalístico. E foi justamente em 1859 que nasceu Arthur Conan Doyle.

    Ao contrário de Agatha Christie, o criador de Sherlock Holmes não foi generoso na quantidade de histórias do seu herói (que foi um peso na sua vida e ele estava sempre disposto a matá-lo): seis coletâneas de contos e quatro romances; porém, a quantidade de material que um dos mais famosos personagens da cultura ocidental (e certamente o mais conhecido detetive), ao lado de Ulisses, Quixote, Hamlet e poucos mais, gerou é  incontável.

       A coleção Sherlock Holmes- Edição Definitiva- Comentada e Ilustrada, que agora chega ao sexto volume, pela Zahar, ajuda a compreender o mito Holmes, que ultrapassou o seu criador e os textos originais: nela, o gênio da dedução da Baker Street 221-B e seu parceiro Watson são tomados como seres reais, e todo o aparato de notas e informações é baseado nessa premissa lúdica e muito atraente para quem vive da bênção da leitura segundo Harold Bloom: “mais vida em tempo ilimitado”.

     Foi com os filmes estrelados pelo magnífico Jeremy Brett (ver foto acima; onde vemos que na sua composição de Holmes ele deixou qualquer clichê para trás e deu-lhe um toque “Hannibal Lecter”;  outro talentoso Holmes moderno foi James D´Arcy, porém logo o substituíram por Rupert Everett que deu um show de canastrice), numa série de televisão memorável, e também devido a essa coleção que fiz as pazes com Sherlock Holmes. Quando era garoto, tive a maior decepção com As aventuras de Sherlock Holmes (como explico na resenha abaixo). Mais tarde, lendo os romances, considerei Doyle um escritor medíocre, muito inferior à criadora de Poirot e Miss Marple. No cômputo geral, seu personagem valia mais como paradigma incessantemente reinventado.

      O sexto volume proporciona a oportunidade de reler justamente o “nascimento” de Holmes & Watson, UM ESTUDO EM VERMELHO  (1887), e constato que minha paixão pelo tipo de mistério arquitetado por Agatha Christie atrapalhou na avaliação dos talentos de Doyle. É certo que a história é fraca, o mistério incolor, as deduções cabotinas e nada convincentes. Holmes informa aos policiais da Scotland Yard, após a descoberta de um corpo numa casa deserta: “… o assassino foi um homem. Ele tinha mais de um metro e oitenta de altura, estava na flor da idade, usava botinas grosseiras de bico quadrado e fumava um charuto Trichinopolo. Veio para cá com sua vítima num fiacre de quatro rodas, puxado por um cavalo com três ferraduras velhas e uma nova na parte dianteira direita.  Com toda probabilidade, o assassino tinha um rosto avermelhado e unhas notavelmente compridas na mão direita. Estas são apenas algumas indicações, mas podem ajudá-los.” A não ser para impressionar o leitor, em que essas informações minuciosas, mas realmente inúteis, poderiam ajudar a polícia? Esse lado CSI oitocentista de Sherlock Holmes permanece o aspecto que mais me desaponta e irrita.

     Por outro lado, como é talentosa, colorida e bem-humorada a narração do Dr. Watson! Como resistiu ao tempo! Vemos de forma sintética o primeiro encontro dos dois, como começam a dividir os aposentos na Baker Street, as diferenças de temperamento, a fixação dos hábitos e manias do detetive, sua gangue de menores de rua, que se espalham por uma Londres-Babel. Há, ademais, todo o flash back ambientado em Utah, entre os mórmons, que explica o porquê dos assassinatos cometidos pelo vingativo Jefferson Hope (eu não dava grande valor a essa parte, porém agora a acho excelente e cheia de suspense). Levando isso em conta, até as vaidades de Holmes, ciosamente contabilizadas pelo seu parceiro (ou “discípulo”), que importância tem se os crimes (dois americanos são assassinados) são pouco interessantes e se os métodos para desvendá-los pareçam truques? São truques de um bom prestidigitador literário, é preciso que se faça a devida justiça a esse autor que foi um dos responsáveis por manter a era vitoriana como um fetiche absoluto na imaginação popular e na indústria cultural.

     Antípoda a Marx,  Holmes é o homem da ordem, da manutenção da lógica do capitalismo: “O fio vermelho do assassinato corre através da meada incolor da vida, e nosso dever é desemaranhá-lo, isolá-lo, e expor cada centímetro dele.”

     Temos, também, na fixação do Cânone Sherloquiano, as deliciosas notas em que, além das muitas informações da época, fanáticos pelo detetive analisam exaustivamente cada momento do livro, propondo interpretações e soluções para os desacertos e contradições (pois eles abundam, e os fanáticos pela obra são os primeiros a apontá-los), que são quase  um segundo livro para se ler.

_____________

 (resenha sobre os dois primeiros volumes da coleção da Zahar, publicada em “A Tribuna”, em 05 de agosto de 2006)

  Após a “Obra Completa” de Arthur Conan Doyle (1859-1930) envolvendo Sherlock Holmes, em três compactos volumes, pela Ediouro (nota de 2009: a editora Agir fundiu os três volumes num só), a Jorge Zahar lança agora uma iniciativa bem mais ousada: a tradução dos cinco volumes de uma enciclopédia sherloquiana, sob a responsabilidade de Leslie S. Klinger: Sherlock Holmes- Edição Definitiva – Comentada e Ilustrada. Por enquanto, há dois volumes no mercado e eles são uma verdadeira delícia para o amante da ficção, ainda que não exatamente pela qualidade da ficção de Conan Doyle.

    Pois, ao reler –no primeiro volume—As Aventuras de Sherlock Holmes (1892), senti a mesma e frustrante decepção que tive aos 12 anos diante da mesma coletânea inaugural de casos do mais cultuado detetive do mundo: histórias medíocres, mistérios pífios, demonstrações ocas da pretensa acuidade de Holmes, embora –então, como agora— o dr. Watson escapasse milagrosamente ileso do desastre. Isso sempre determinou uma antipatia invencível pelo personagem até que ele foi admiravelmente encarnado por Jeremy Brett (secundado por um igualmente mais-que-perfeito Edward Hardwicke como Watson). A magistral caracterização de Brett (similar à perfeição com que David Suchet encarnou Poirot) operou uma necessidade de reavaliar o fascínio e o carisma de uma das personagens fictícias mais célebres, imitadas, pastichadas, verdadeiro ícone cultural.

    E a essa expectativa a edição de Klinger atende fartamente: vastamente documentada, com anotações à margem do texto (é preciso que se faça justiça ao trabalho editorial, de primeira qualidade), ela se fundamenta num pressuposto fascinante: a crença na existência efetiva de Holmes & Watson, crença compartilhada há mais de um século por muita gente.

    No caso de Klinger, pouco importa se essa crença é simulada, produto de uma brincadeira intelectual, um auto-ilusionismo. O que importa é que ela funciona e faz da sua coleção um empreendimento importantíssimo para a literatura e a ficção, num momento em que a obsessão por histórias baseadas em fatos reais, reality shows e outras fórmulas acabam encenando pelo mundo afora uma espécie de morte da imaginação. Klinger vem reinstaurar o prazer de descobrir o “amigo imaginário”, aquele que nos dá acesso ao nosso próprio código pessoal. E o leitor de 40 anos, mesmo não se convencendo muito com relação a Arthur Conan Doyle, lembra-se de outras portas de acesso a esse mundo: Júlio Verne, Mark Twain, Agatha Christie, Robert Louis Stevenson.

    Pena que as aventuras de Sherlock Holmes ficam a dever, mesmo com o poder de persuasão do genial Jeremy Brett ou com o aparato de Leslie S. Klinger: por exemplo, na famosa e paradigmática Um escândalo na Boêmia, há uma ridícula aparição do cliente (o rei da Boêmia), que faz o leitor cair na gargalhada, não há mistério algum e ainda Holmes é derrotado, depois de encenar uma tola farsa; em A liga dos Cabeças Vermelhas há até um certo clima na narrativa do cliente, mas todas as ações de Holmes para solucionar o problema tiram o charme do conto, que fica como um protótipo distante dos seriados televisivos (Holmes seria um CSI hoje em dia); e, só para dar mais um exemplo, que raio de mistério seria Um Caso de Identidade?: no próprio ato de se contar o problema, qualquer leitor percebe a solução.

    Mesmo assim, e que se perdoe o paradoxo, vale a pena mergulhar nos volumes de Sherlock Holmes- Edição Definitiva, um presente para a memória afetiva de quem norteou sua formação pela leitura de livros.

____________________________________________________

serviço: Sherlock Holmes- Edição Definitiva- Comentada e Ilustrada. Organizador: Leslie S. Klinger. Primeiro volume: As Aventuras de Sherlock Holmes.495 págs. Segundo volume: As Memórias de Sherlock Holmes (1893). 427 págs. Tradução de  Maria Luiza X. de A. Borges. Editora Jorge Zahar.

Lingurita dupa lingurita, zaharul ne-ar putea fura ani buni din viata: un studiu realizat de cercetatori americani a demonstrat ca doar o mica cantitate de glucoza adaugata la dieta normala ii reduce durata cu 20%.

Dacă ştim, putem să ne ferim.

Azi ar fi bine dacă am elimina zahărul şi dulciurile din alimentaţie şi le-am înlocui cu “dulceaţa” fructelor.

Semne de alarmă pt diabet:

• Urinarea frecventă
• Sete excesivă
• Foame accentuată
• Scădere în greutate
• Oboseală
• Lipsă de interes şi concentrare
• Vărsături şi dureri de stomac
• Amorţeli ale mâinilor sau picioarelor
• Vedere înceţoşată
• Infecţii frecvente
• Vindecare lentă a rănilor

Toate semnele pot fi uşoare sau absente la persoanele cu diabet tip 2.

Dacă aveţi aceste semne, consultaţi medicul!

Sursa: aici

Ma uit în trecut si nu inteleg urma pasilor mei.
[Ana Blandiana]

Cand calea era atat de inflorata, eu m-am dus pe drum mucegait si
i-am pierdut urma celui dintai. Dar, putin mai tarziu, am cautat curba ce avea sa ma duca spre lumina si … am gasit-o!

.

Acum, am ramas cu foarte putine regrete-n suflet, c-o amara amintire ce mi-a umbrit trecutul o perioada buna de timp dar
pe care mi-o-ndulceste “zaharul” ce l-am gasit dupa lungi cautari!

Ma bucura asta si… ma face sa ma simt extraordinar!

Avea dreptate ala care a scris pe blogul lui Edy si al Loredanei… Cel mai bine e sa ai blogul tau… scrii ce vrei, cum vrei, cat vrei si ai grija singur de comentariile tale. Scriu si eu in sfarsit pe la 1 noaptea si pe la 2 dupa amiaza observ ca Andreea a comentat. Ii raspund si observ ca a disparut comentariul ei. Dorm… si cand ma trezesc observ ca a disparut si al meu. Al Andreei era in “Trash” si al meu statea frumos la “SPAM”. Pana la urma, de ce n-ati sters tot articolul? Ce sa le spun fetelor… Bafta in continuare cu cafeaua si zaharul (mai bine era sare si piper… acu’ mi-a venit ideea… numai dulce nu e blogu’) si la cat mai multe articole. Oricum nu ma potriveam. Si eu sunt adeptul ideii de blog personal… Adica <b>trebuieste</b> sa te intelegi mult prea bine cu partenerii pentru a iesi ceva bun (prin inteles vreau sa spun ca trebuie sa ai aceleasi idei/conceptii). Eu cum ma isterizez la orice mica gafa si chestie care se lungeste si nu se mai termina, am cedat… asta e… am zis ca nu ma bag in treaba voastra dar deja ma plictisisem.

Sper ca nu se supara nimeni. Asta e, sunteti fete, va intelegeti mai bine, ganditi la fel… acum serios… nu stricam peisajul?

Acum revin la ale mele… Băăăă!!! Mi-am facut carcalatoru’. Nu avea nimic (cica). Nici placa de varza… nici placa video. De fapt aia video cica n-ar merge… da’ dăşteptii de la emag zic ca ea e perfect functionala. Acum trebuie sa ajung pe acolo sa-i pun sa mi-o testeze si sa vada si ochiu’ meu. Ca io nu-i cred. Hai ca zici ca-s pe camp la cum vorbesc. Am avut doar niste mici (de fapt mari) probleme cu netul. Pica de cateva zeci de ori pe minut (da… zeci… de fapt de maxim 10 ori da’ nu conteaza). Am rezolvat. Pe integrata mergea putin bine apoi pica… dar isi revenea (m-am si electrocutat incercand sa scot si sa bag iar cablul), iar cealalta placa (ASUS NX1001) pica si trebuia sa dau restart ca sa-si revina. Cred ca e de la provider. Am dezactivat IPv6 si ce protocoale mai sunt pe acolo (am lasat doar IPv4 si Client for MS Networks) si acum merge perfect.

De pe la scoala… mai nimic interesant. Zilele astea m-a tot stresat marean… si aveam chef “din parti”… Azi am avut sedinta cu parintii si am murit de ras… de fapt n-am murit… dar am ras.

Atat si pentru azi… Va las o melodie si ma duc ca au inceput carcotasii.

PS. Imi place partea aia cu “With my fist in your face and your face on the floor”.

cald în bucătărie. na, că sună la uşă. cin să fie, cin să fie? nimeni. mde… bancuri proaste făcute oamenilor ocupaţi. mă întorc în bucătărie. iar sună. devin “uşor” nervos. nu mă mai uit pe vizor şi deschid:
- care eş…
îngheţ. scara plină de urlători care cîntă:
- mulţi ani trăiască…

mă rog. nu cîntă, intonează urlă etc. ionela, andra, anca, elena, gabi, nora, george, ioana, carmen, florin, simona, paul, lorena, cristean, anca, dan, mihaela, dan, andrei, angela, andrei, sanda, dragoş, aleaxandra, liviu, irina, aurelian, mirel, ella, emil, veronica, florin, nuami, cristian, maria, daniel, diana, zohar, ruxandra, cristian, ileana, florin, diana, ion, flavia, catalin, dorothea, bogdan, mihaela, bogdan, alin şi alţii pe care nu-i mai văd că scara are coturi. oricum vecinii au ieşit ca la bîlci şi nu înţeleg ce se întîmplă. îi bag în casă. locuri pe covor, gîrlă. scaune ioc. doama tanţa sparge scrumiera. aplauze prelungite.
- s-au spart ghinioanele.
- poate-mi plătesc unii facturile…
- nu mai fii şi tu supărat de ziua ta!
- nu sunt, dar ce mă fac cu voi. iaca nişte vin roşu, pahare sunt aici… uite tirbuşon… pe mine mă scuzaţi că am ceva treabă.
- ce ne faci?
- cozonaci!
- cînd sunt gata?
- vezi lopata!
- ne spui cum?
- da! pe drum!
aplauze unanime.
- nu vă primesc în bucătărie că e foarte cald ca să fie ingredientele calde.
- nu ne spui…
-…cum le pui?
- mai tîrziu
o să viu
să vă zic
că-s peltic!
plec spre cîmpul de luptă:
- un voluntar la mine fuge!
se reped vreo doi.
- doar unul!
mutre lungi.
- bine, veniţi amîndoi.
- ioane, ia tu te rog ligheanul ăla şi cazează-l pe masă.
- dane, pune în lighean făina. da, da, alea patru chile, că la cîţi sunteşi îmi trebuie un vagon de cozonaci. acu facem maiaua. lapte la încălzit cît să suporte mîna. pui laptele peste drojdie să se desfacă, un pic de făină şi nişte zahăr. vezi nu turna zahărul cu lopata că moare maiaua. aşa… batem uşor pînă face băşici. lăsăm să dospească. acu facem o gaură în făina din lighean, punem maiaua, gălbenuşurile, albuşele, restul de zahăr şi începem să frămîntăm. uşor ca să înglobăm tot. acu începe bîlciul. în vasul de pe aragaz e unt topit. amestecăm cu ulei ca să nu iasă cozonacul uscat. mă rog, aşa mi s-a spus că se întîmplă. începe partea grea. ioane, tu ţine, te rog, de lighean, iar tu, dane, stai de pază la grăsime.
- cît frămînţi?
- pai pînă nu mai rămîne aluat pe deşte şi oricum la cantitatea asta măcar o oră.
şi dăi şi luptă. moi mîinile în grăsimea călduţă, frămînţi şi iar… şi iar… scoatem coca din lighean, presărăm făină pe masă şi dă-i şi luptă şi luptă şi dăi.
- la cozonac ideea e frămîntatul, de aia e dificil să-l faci singur. ai grijă să nu torni zahăr prea mult şi lichidele, adică laptele şi ouăle să fie în funcţie de umezeala făinii. de aia e bine ca bucătăria să fie caldă. cozonacul e ceva viu căruia-i trebe’ să-i fie bine la facere, că să nu te refuze la crescut. proporţii găseşti la greu pe internet, dar eu pun după ochi, ţine de experienţă. la început e bine să fii foarte strict ca să n-o dai în bară.
terminăm, ei mai obosiţi de uitat, decît eu de frămîntat. aşa-s bătrînii. Punem aluatul în lighean la loc, acopăr cu o pînză albă şi mergem la un pahar de vin. ei. eu stau de umplutură. e secret de familie. nuca se fierbe-n lapte. cu cacaoa şi zahărul. se lasă la răcit şi se bat albuşele rămase de la gălbenuşuri. spuma care nu cade din vas se înglobează în crema răcită. între timp coca dă pe-afară. ţip:
- două voluntare.
andra şi carmen se reped la uşa bucătăriei:
- aici sunt formele…
- …păi văd şi nişte crătiţi…
- de forma cilindru aţi învăţat la şcoală?
- eu ştiam că…
- discutăm după. acu e muncă la greu. cineva tapetează formele cu unt şi făină. cineva ia aluat din lighean, pune pe masa presărată cu făină, ia de aici umplutură şi răsuceşte aşa… după care obiectul se depune în formă. pentru cratiţi folosiţi ideea de mel mel codobelc…
- punem apă?
- faci mişto?
- io? nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…
- bine. formele se lasă un pic să crească şi după asta se dau la cuptor. te rog să baţi nişte ouă. iei pensula şi îi pictezi. se poate presăra zahăr sau pune mieşi de nucă, dar pictatul le va da luciul de sărbătoare.
iese primul d ela cuptor. e fierbinte. îl aşez cu grijă pe o parte pe bufet unde pusei o placă mare de lemn.
- cîţi ies?
- şaişpe?
- cîţi???
- cîţi ai auzit. la un chil trebuie să iasă patru cozonaci în aceste forme. dacă ies mai puţini e semn de lene că nu l-ai bătut destul…
- …săracul de el.
- bine. căinează-l acu. faci mişto în continuare.
- io? nuuuuuuuuuuuuuuuuu…
- … da da.
în sfîrşit ultima tranşă e la cuptor.
- hai să ducem la popor cîţiva. mai vine un  voluntar?
- nu e periculos?
- da, dacă nu ai minte şi bagi în tine o tonă, dar uşor uşor cu vin roşu de buturugă e perfect.
apare elena, numai un zîmbet de la vin:
- gata cozonacii? îi încearcă cu degetul.
- ai grijă! da, sunt gata.
fetele iau cîte doi cozonaci şi ducem în casă. nu se taie. se rup şi fiecare ia cîte o fîşie fierbinte. vin, cozonaci, prieteni, ce mai viaţa e perfectă. mă iau cu vorba , cu vinul şi deodată simt miros de ars. ionela de colo:
- e semn că n-ai avut noroc în viaţă…
- bătaie, mai apuc să spun repezindu-mă în bucătărie.

Studiile arată că zahărul îmbătrâneşte, nu doar îngraşă. Zahărul distruge fibrele de colagen şi elastina, responsabile pentru o piele fermă şi proaspătă. Atunci când consumăm alimente bogate în zahăr (prăjituri, ciocolată, sucuri, fructe dulci etc.), moleculele de zahăr din sânge se lipesc de fibrele de proteine sănătoase (colagen, elastină), modificându-le forma şi proprietăţile.
Duşmanii pielii sunt:
- carnea roşie
- zahărul şi dulciurile, inclusiv fructele dulci
- toate produsele prăjite în ulei
- cafeaua care are drept rezultat creşterea nivelului de insulină ce “blochează” grăsimea în corp.
- painea alba
- pastele
- cartofii
Alimentele prietene pentru o piele strălucitoare sunt:

- peştele gras (somon, macrou, sardine, ton)
- fructele de mare care conţin acizi graşi esenţiali Omega 3 şi Omega 6 cu efect antiinflamator
- legumele proaspete fără amidon
- produsele lactate degresate, în special, iaurtul natural cu bifidus, care aduce 40% din nevoia zilnică de calciu.
- citricele
- fructele şi seminţele oleaginoase şi uleiurile extrase din ele (măsline, nuci, alune, migdale, avocado, floarea-soarelui, dovleac). Produsele bogate în acid linoleic ajută la fermitatea şi catifelarea pielii.

sau otrava alba, cum nu degeaba este renumit. pentru o dieta sanatoasa, si mai ales pentru cazul in care se vrea o scadere in greutate, zaharul este cat se poate de nociv. motive:

- aduce calorii goale

- da dependenta

- provoaca fluctuatii bruste ale glicemiei si duce la dereglarea metabolismului

mai jos dau cateva infromatii culese de pe net care sa sustina cele de mai sus:

Pentru un organism adaptat de milioane de ani sa se hraneasca cu zaharuri complexe din fructe, miere, cereale si legume, ingerarea unei ciocolate sau a altor dulciuri concentrate este un adevarat soc, care produce dezechilibre in lant:

Vestea rea e ca zaharul pare sa creeze un fel de dependenta, fiindca dulciurile declanseaza in creier eliberarea de substante numite opioide. Ele stimuleaza creierul sa produca dopamina si dau dependenta la aceasta si substantele asociate.

Oamenii reactioneaza diferit la efectele de tip drog ale zaharului. Cei care au niveluri scazute de endorfine naturale vor avea o reactie mai puternica. La femei, aceasta ar putea sa apara cuputin inainte de menstruatie.

Principalele efecte nocive ale consumului de zahar rafinat

• Diabetul este pe primul loc nu numai pentru ca este foarte raspandit(in Romania sunt peste 500.000 de diabetici) ci si pentru ca este cel mai periculos. Consumul de zahar si produse zaharoase este cel mai mare inamic al pancreasului care cu timpul, epuizat de efortul de a metaboliza cantitati mari de zaharoza, incepe sa nu mai functioneze la parametrii normali. Asa apare diabetul care genereaza complicatii grave in organism. Prognozele specialistilor nu sunt prea optimiste: in urmatorii cincizeci de ani daca nu apar modificari majore in stilul de alimentatie al omului modern, proportia diabeticilor se va dubla, poluarea si stresul favorizand aparitia aceastei boli.
• Caria dentara. Daca la inceputul secolului al XX-lea doar 5-10% din populatia sub treizeci de ani era afectata de aceste probleme, pe masura ce zaharul a fost adoptat in alimentatie s-a ajuns ca in tarile “dezvoltate” aprox. 95% din populatie sa sufere de afectiuni ale danturii. Popoarele care din motive de traditie sau dezvoltare economica slaba nu consuma acest produs, prezinta o incidenta a cariei de 10-20 de ori mai mica, in schimb se confrunta cu o explozie a problemelor dentare atunci cand ajung sa consume zahar.
• Obezitatea se instaleaza frecvent la marii consumatori de dulciuri. Acest lucru se produce desi zaharul nu este atat de bogat in calorii pe cat se crede dar are capacitatea de a afecta echilibrul hormonal, ceea ce duce la cresterea apetitului si la dezvoltarea tesutului adipos si a celulitei.
• Osteoporoza si probleme legate de asimilarea calciului. Una din problemele majore generate de consumul de zahar este dereglarea metabolismului calciului. S-a constatat in schimb, la persoanele care renunta complet la zahar si trec la o dieta cu multe fructe si legume crude, ca treptat calciul este din nou bine asimilat.
• Scaderea imunitatii concretizata in cresterea receptivitatatii organismului la diverse boli: viroze, candidoze, cistite, dermatoze infectioase etc. Se pare ca zaharoza afecteaza sinteza unor hormoni direct implicati in coordonarea activitatii sistemului imunitar.
• Cancerul, in special cel de colon. Studii recente au evidentiat faptul ca cei care consuma multe dulciuri si alte produse cu zahar sunt mult mai predispusi la cancer localizat mai ales in tubul digestiv. Incidenta cancerului de colon(intestin gros) este de pana la cinci ori mai mare la consumatorii de dulciuri decat la persoanele care consuma foarte rar sau deloc zahar.
• Alte boli cauzate de consumul mare de zahar sunt: alergiile, scleroza, cardiopatiile, gastrita, colita de fermentatie, tulburarile de ciclu menstrual la femei, reumatismul, anemia, astenia, sinuzita, rinita.
• La copii consumul frecvent de dulciuri influenteaza procesele de crestere, duce la aparitia rahitismului si a fragilitatii osoase, declanseaza pubertatea prematura, genereaza probleme de comportament(scaderea vointei, predispune la violenta, scade capacitatea de concentrare etc.)

Fată,

tu vreai a spune eu reţete cu ăi de ţin cură de slăbire. Păi se poate? Nici măcar Ioanei nu i-am dat hîrtia de la mama Valentina, care îţi spune şi ea să trăieşti foarte bine, nu ca zgîrcitul de Băsescu numai cu bine, că vorbii azi la telefon cu ea cîte-n lună şi în stele şi se simte ghinişor pe moldoveneşte de pe lîngă Roman, mai precis din Bătrîneşti de unde e ea. Şi sor-mea Ancuţa îţi ură de toate, numa’ să le poţi tu lua pe toate şi parcă văd că-mi faci o rentă mai ceva ca Ioana ce dă din colţ în colţ şi nu se-ndură de bătrîneţile mele. Bun aşa. Cu binecuvîntările terminarăm. Să trecem la tortul cela de-ţi linseşi deştele.

Iei nuci sau migdale dacă vrei să te dai mai cu moţ, că auzii că-ţi place să întinzi mese apelpisite, să dea invitaţi-n zbanţ de aruncă unu-ntr-altul cu telefoanele. Deci vreo 500 grame miez de nucă bine pisat. Tu ştiu că-l dai la maşinăria aia de nu lasă oamenii din bloc să doarmă, da’ e treba ta, nu mă bag. Pui 300 grame zahăr sau praf de ăla pentru diabetici, da’ mai cu milă, 300 grame de cacao de aia bună şi neagră, cu care auzii că face nepricopsitul ăla de Iancu nişte de alea cu lapte de-ţi rămîm dinţii precum coaja de copac, iar nu de mesteacăn, şi două. trei linguri de făină. Amesteci. Iei o cratiţă, nu cartiţă, pui două pahare sau trei de borsec sau sifon la fiert şi faci ca pe-o mămăligă cu amestecătura de mai sus. Baţi bine, fată, că atfel mai bine iei prăjituri de la Ana lu’ Copos, ăl’ de răposă Rapiduleţul şi banii uteceului. Laşi să se răcească. Da’ nu stai. Nu, că pui pe tine şi nu e în regulă. Uite la mine cum stă carnea, mai tare ca aia de viţel de la măcelăria din Miniş. Iei 10 ouă. Separi gălbenușele de albușe. Bați bine de tot albușele. Da’ bine, auzitu-m-ai? Iei cratiţa cu compoziţia  şi începi să încorporezi gălbenuşele şi albuşele bătute spumă cu răbdare. Nu amesteci ca pe tocăniţă de la dreata la stînga, ci de jos în sus, ca să prindă băşicuţe. Nu pui mai mult de o lingură o dată. Ai înţeles? Bun. Cînd ai terminat adaugi rom, vanilie, esenţă de portocale. Poţi pune şi stafide, da’ ai grijă ,că Ioanei nu-i plac. Atenţie la stafide. Nu le pui din pungă ca ţăranu’ de Iancu, că e leneş, ci înainte le laşi într-un pahar de rom să ia volum. E clar? Apoi iei o formă de tort, o tapetezi cu unt şi făină si dai la cuptor cu foc potrivit nu tare. Laşi pînă iese paiul curat. Pui la răcoare. Ai frişcă? Nu? Faci. Dacă nu faci, cumperi. Da’ nu de aia din tulpină de soia, ci de aia adevărată. După ce s-a răcit pui frişca pe blatul ăla la greu. Razi ceva ciocolata amăruie peste şi gata.

Cam asta e. Hai că eu îmi mai pun o votcă de la Ioana şi trag un trabuc de la tine.

La mulţi ani!

Hreanul se toaca pe robot, apoi se trece in blender pt o maruntire mai avansata. In timp ce functioneaza blenderul se adauga otet, sare, zahar si apa daca mai e nevoie, pina cind se obtine o pasta destul fluida. Se pune in borcane cu filet, de preferinta cit mai mici, cele de la mincarea pt copii sint cele mai bune. Cui ii place, poate pune si un ardei iute in fiecare borcan, un saculet cu boabe de mustar sau o ceapa. In loc de zahar se poate folosi miere.

Livro Vivências Fora do Corpo já disponível para compra

(clique no link abaixo)

http://drauziomilagres.blogspot.com/2009/10/vivencias-fora-do-corpo.html

.

.

.

Livro: Vivências Fora do Corpo – a aventura de cada um

(clique no link abaixo)

http://drauziomilagres.blogspot.com/2009/10/livro-vivencias-fora-do-corpo.html

.

.

.

… evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi.

Mai evitaţi şi excesul de fast-food, bere, dulciuri şi sedentarism!

Sau faceţi sport cât mai des!

In principiu se pot mura orice fel de ciuperci, dar de preferat sint ghebele, pleurotus sau champignion.

Ciupercile se curata, se spala bine si se pun la fiert in apa cu sare. Dupa citeva clocote, apa se arunca, ciupercile se spala sub jet de apa si se pun din nou la fiert.  Dupa ce sint fierte se spala bine in multa apa, mai ales ghebele si se lasa o ora la scurs.

Se pregateste o saramura din o lingura de sare la un litru de lichid, 250 ml otet la 750 ml de apa,  doua linguri de zahar, piper boabe, mustar boabe, o crenguta de cimbru,  foi de dafin si citiva ardei iuti. Se da in clocot si apoi se adauga ciupercile scurse. Se lasa pina a doua zi.

In borcane se pune  intii putina zeama, apoi un strat de ciuperci, apoi citeva rondele de ceapa rosie si un catel de usturoi si se completeaza cu zeama pina la nivelul ciupercilor, apoi alt strat de ciuperci, alta ceapa si usturoi si tot asa, pina se umple si se completeaza mereu cu zeama. In mijloc se infige un ardei iute iar deasupra se pun citeva bucati de hrean.

Lui Matei ii place foarte mult sa facem impreuna biscuiti de casa. Eu am o reteta foarte simpla, astfel incat imi este usor sa il implic: ma ajuta sa sparg oul, sa amestec untul si zaharul, imi cerne faina in bol si, bineinteles, modeleaza biscuitii cu degetele sau cu ajutorul formelor.

Ai nevoie de:

- 100 g faina alba

- 50 g de unt

- 75 g de zahar

- 1 galbenus de ou

- arome

Intr-un bol amesteci energic untul si zaharul, pana devin cremoase, apoi adaugi treptat galbenusul.

Cerni faina in bol, peste amestec si omogenizezi aluatul. Daca aluatul este prea tare sau se faramiteaza foarte usor, poti adauga treptat (amestecand incontinuu) iaurt, lapte batut sau lapte dulce. De asemenea, daca vrei sa diversifici poti adauga in aluat si alte ingrediente: caise uscate, cirese, nuci pisate marunt, fulgi de ciocolata etc.

Intinzi apoi aluatul si modelati impreuna biscuitii. Apoi ii asezi pe tava (unsa cu putin unt), pe care o bagi la cuptorul preincalzit (180°C) pentru 10 – 15 minute. Ar fi bine sa nu inghesui biscuitii in tava pentru ca isi vor mari putin volumul in timpul coacerii. Dupa copt, lasa biscuitii la racorit pe o suprafata aerisita si pudreaza-i cu zahar pudra.

Mi-ar fi placut acum sa fi stat intr-o casa de lemn pe lac. Sa fiu deasupra lacului, sa nu vad in jurul meu decat apa neagra, linistita si padurea de un verde inchis pana aproape de mal. Sa stau pe o terasa de lemn, intr-un hamac, sa privesc stelele si razele lunii reflectate in apa pretios. Nu stiu daca se poate dar eu as fi vrut (my wish is always a command :p ) sa aud doar greierii. Sa nu vad picior, pervertit, de om, sa n-aud glas de cataveica, sa nu bipaie nimic… Sa fiu doar eu cu fumul meu, cu un pepsi rece (cu zahar da? cu zahar! da-o dracu de glicemie) si poate cu dulcica mea matza (care sa nu miaune.. ii bag un ciorap in gura), cu greierii si astrele si atat. Sa fie cald, sa stau doar intr-o camasa lunga fara sa ma piste vreun nemernic de tantar. Sa nu ma vada nici naiba, sa pot sa ma intind in voie fara sa-mi pese ca mi s-au dezgolit coapsele, ca parul mi s-a ciufulit. Nu stiu cat de aiurea pare dar as vrea nu ma gandesc la nimeni si nimic. Aproximativ nimic. Sa ma gandesc doar la frumusetea momentului, sa ma las imbatata de imaginea vizuala si auditiva, tactila prin atingerea blanitei pisicutei mele. Mmmm, mie mi se pare divin. E ciudat ca uneori sa observi ca-ti doresti sa fii singur, izolat dar poate ca prea multa agitatie nu-ti lasa prea mult timp sa fii cu tine. Vreau sa fiu cu mine.

Nu ştiam de ce am făcut această poză.

Acum ştiu că am vrut să corelez imaginea cu gândaci articolul acesta.