acum hai sa tragem linie.ne intoarcem spre vietile noastre .separat si paralel.tu pe langa  mine si eu pe langa tine.

suntem la fel de diferiti ca la inceput ,doar ca nu am vrut sa vad adevarul , am spuse mereu “si daca..”,doar ca acum tigarile mele s-au terminat si nici berea din sticla nu mai are cu ce sa ma ajute si cred ca cel mai bine este sa accept realitatea.

nu stiu despre ce sa scriu , am sters si am scris si am sters si iar am scris de 100 de ori.am prea multe in minte si nu stiu cu ce sa incep.

vreau sa ma nasc iar si iar .. sa nu trec de varsta de 5 ani , sa stau la tara si sa fie iarna si sa imi coc mere pe plita .mere si covrigi..si sa fie zapada..multa zapada ..

Kinderela: asta e genul ala de baiat care cu o mana iti da si cu alta iti ia
Jellypisi: da!
Kinderela: gen..care nu stii ce vrea dar uneori esti sigura ca te vrea pe tine
Kinderela: iar alteori ca nu
Kinderela: :|
Jellypisi: da
Kinderela: urasc genul asta pt ca ma induc grav in confuzie
Jellypisi: si pe mine.
Kinderela: dar stii ca atunci cand nu poti sa invingi ceva
Kinderela: trebuie sa te aliezi
Jellypisi: sa ma aliez cu cine cacat?
Kinderela: sa faci ca el
Kinderela:
Kinderela: nu mai fi asa nervoasa
Kinderela: c-o sa fie bine

Ba nu inima , de data asta nu o sa fie bine.

ma uit la ea si este foarte diferita. nu mai stie ce sa faca.vrea ceva nou , nici ea nu stie ce vrea.nu-i iese nimic.este aiurita , sterge ce scrie si apoi se enerveaza ,zambeste si plange.mainile ei sunt conduse de tastatura , nici ea nu stie despre ce vorbeste.ar vrea sa fie totul bine .ar vrea si s-a saturat de cuvintele astea , pentru ca nu e bine.canta apoi tace ca o muta.se indoaie , se intoarce si priveste luminitele de pe bulevradul nicolae balcescu .vrea sa intre sa bea un ceai de visine , dar nimeni nu vine cu ea.sta si se cearta cu fostul prieten,il face prost, nu mai tine la el , vrea unul nou.

ma uit la ea ,merita un premiu pentru cat de bine joaca rolul.are un rol principal ce e drept.scenariul e prost si sarac in replici ,dar nu asta conteaza.conteaza ca s-a schimbat mai mult ca niciodata si tare are vrea sa inceapa o viata noua.mi-a zis de curand ca o sa faca asta , o sa o ia de la zero.dar e prinsa intr-un oras si mai avrea sa astepte putin.cred ca orasul i-a furat inima (fara sa stie , orasul nu stie , nu ..deloc) .

saraca , imi e mila de ea . e mai ratacita ca niciodata si nu stie pe ce cale sa o apuce.

iti spun si tie ceea ce mereu imi spun si mie , nu e totul tocmai perfect , dar o sa fie…

Intr-o frumoasa (a se citi friguroasa) dimineata de 1 Noiembrie, ma postez mot in holul Aeroportului Henry Coanda, in jurul orei 5 dimineata pentru intalnirea cu grupul pentru plecarea in ceea ce urma sa fie o aventura foarte aventuroasa – excursia in America de Sud.

Agentia de turism care a organizat grupul a intitulat excurisia: Comorile Americii de Sud. Urma sa zburam de la Bucuresti la Amsterdam si de acolo la Lima, in Peru, dupa care sa vizitam Bolivia, Argentina si Brazilia. Foarte interesant, nu? Stiam ca va fi obositor, vom avea un program incarcat, vom ajunge la inaltimi de 4300 m altitudine, vom vizita locuri indepartate si frumoase. Ce sa mai, eram foarte incantat de ceea ce urma sa se intample. Fac cunostiinta cu ghida, imi inmaneaza biletele de avion si un program si purced catre check-in. Incepe sa se stranga grupul, ma uit de curios sa vad ce fel de persoane vor merge in excursia asta: in general trecuti de 40-50 ani, cativa tineri plus una bucata ghida, cam la vreo 40 ani, despre care mi se spusese de la agentie ca stia locurile pe unde o sa mergem, intrucat mai fusese de vreo 3 ori. Toate bune si frumoase…

In jurul orei 7, decolam cu o cursa KLM catre prima destinatie de tranzit: Amsterdam. Zbor linistit, fara probleme, cu un Boeing 737-200. Mancam micul dejun si ne pregatim sufleteste pentru zborul cel lung si anchilozant catre Lima. Ajungem in Olanda la dupa 3 ore de zbor, schimbam terminalul si ne pregatim de imbarcare in cursa trans-atlantica. V-am zis ca aeroportul din Amsterdam este unul din preferatele mele? Este pentru ca e mare, civilizat, are multe magazine si multe locuri de relaxare si de pierdut vremea daca ai tranzitul lung. In cazul de fata era vorba doar de o ora si jumatate. Timp suficient pentru a ajunge de la poarta de aterizare la cea de decolare si ceva ocheade prin duty-free.

La poarta de imbarcare de unde urma sa plecam parcheaza un Boeing 777-400. Buuun, ma gandesc eu. E mare, e tare, nu am mai zburat niciodata cu modelul asta. Va fi interesant. Incepe imbarcarea si imi introduc  fizicul in aeronava albastruie.  Avionul are 3 randuri de scaune, fiecare rand avand cate 3 scaune. Aveam biletul pe randul din mijloc, la culoar in partea drapta. Deci nu era la geam. Nu-i bai. Important era sa treaca cumva repede timpul. Ma lovise o foameeee, nebuna. Era cam ora 11,30. Si ma mai frichinea si ideea ca o sa zbor vreo 14 ore cu namila de avion. Ce ma fac io 14 ore? Cum le fac sa treaca mai repede. Mai zburasem 13 ore, de la Munchen la Los Angeles si de la San Francisco la Frankfurt, acu’ cativa ani…deci se poate, ma gandesc. Nu o sa mor eu din atata lucru. Decat daca o sa isi dea in nas chestia zburatoare. Dar nu o sa isi dea, presimt eu.

Asezat comd pe scaun, incerc sa ma acolodez cu peisaju: vecinii mei din stanga, o familie pe la 60 ani de la noi din grup. Par simpatici. Deci e de bine. Pe partea drapta – culoarul, deci o sa ma invecinez cu stuardesa care ne aduce papa bun. In tetiera scaunului in fata, observ una bucata tembelizor. Buuun. Si pe deasupra este si aprins. Excelent. Pe ecran se perinda traseul si informatii despre zbor. Cu bucurie aflu ca de fapt, durata estimata de zbor este de 12 ore si 40 minutele. Bun, asa. Ma uit la cotiere si vad o chestie care se desprinde la actionarea unui buton. Apas si imi cade in palma, chestia, ca o telecomanda cu fir. Era fata/verso. Pe o parte era telefon pe celalalta, telecomanda tv-ului. Si butonez si butonez si gasesc un milion de filme, filmulete, muzica, informatii. Mama, ca acasa, doar ca zbori. Si ma apuc de vizionat. 2 filme, comedii de felul lor asa, un film de o ora cu Mr Bean, la care am adormit. Nu-i bai. Cand m-am trezit l-am reluat de unde am ramas ca ii pui pause ca la DVD player. De treaba olandezii! Norocul meu a fost cu tv-ul asta, ca nici nu am simtit cand au trecut cele 12 ore si ceva…

Aaaa si stati sa va spun…Ne-am dat mancare, nene, de ne-au indopat ca pe orataniile de curte. Ne-au dat sa luam si acasa. Si buna pe de-asupra. Si asta o spune unu’ care nu se impaca deloc cu mancarea gatita de pe avioane. Gustari, bauturi, paste, pui, peste, minciunele, micsunele, de toate ne-au dat. Am inceput „festinul” cu un vin rosu, din-ala la sticluta mica, 278 ml. Nu am inteles niciodata de ce sticlutele alea de vin din avion au 278 ml. Asa, fix. E cantitatea la care nu te imbeti? Sau ce?

Una peste alta, zborul a fost neasteptat de relaxant. Am ajuns la Lima, satul, odihnit, ca am dormit vreo 3 ore, vesel si gata de actiune (turistica, sper ca nu va gandeati al altceva!). Nu am amortit in scaun, nu m-am plictisit, a fost minunat. Si trebuie sa va mai spun ca am zburat pe un „drum” fara „gropi”. Adica turbulente, mai subtire, ca fac rau la stomac si era pacat de mancarea buna pe care ne-au servit-o.

Si ce-mi place mie cand zbori spre vest!  Si fusu’ (ala orar, ma refer) tine cu tine. Adicatelea…pleci din Europa la ora 11,30, zbori de iti ies ochii ca la melc si ajungi la Lima la ora 17. Mi-a placut! Partea nasoala e ca atunci cand ma intorc, tre’ sa „returnez” orele castigate acum. Asta e viata, asa-i in tenis.

In curand, o sa va povestesc aventurile din Peru, prima tara vizitata in excursia aceasta. Chiar aventuri! Asteptati si o sa vedeti.

Pana atunci, sa fiti iubiti si fericiti.

aseara am fost la concertul vama cu diana, andy si alte persoane simpatice. desi masa noastra era de 4 scaunde iar noi eram cam .. 10 12 .. am ocupat un loc printre primele randuri de unde nu am plecat pana la sfarsit.

concertul a fost senzational , tudor a fost genial .am ramas placut impresionata iar la urma am facut poze si am luat autografe.nu credeam ca tudor e asa de ..uhm nu gasesc cuvantul potrivit.a facut glume cu noi si nu doar atunci cand am mers la poze ci si pe toata durata spectacolului a fost plin de viata si totul a mers ca uns.

oricum a fost foarte foarte frumos ,desi au fost si momente neplacute (aici stiu eu la ce ma refer) .

deci , multumim vama .

Muzica în care se transformau lucrurile din jurul meu ca nişte culori amestecate la întâmplare avea nevoie de un călător obosit şi lipsit de gânduri, de un al fel de cutie de rezonanţă. tristeţea mea nu era de ajuns, nici mâna mea pe jumătate visată care ardea cu o flacără albăstruie, nici ochiul meu care începuse să picure pe dinăuntru şi să se alungească ca o lămâie. stând în fotoliu, cu capul electrificat pe jumătate, pe jumătate mirosind a petrol, oscilând între cele două lumi ca între două sicrie în care ar trebui să mă închid, aşteptam să mă înlocuiască în ambele lumi altcineva şi să mă lase să plec. din când în când îmi roteam încheietura mâinii drepte şi pipăiam cu cealaltă mână limbile neclintite ale acelor de ceas, subţiri ca nişte dumnezei de vată de zahăr ca nişte fire de salivă. stăteam în fotoliu ca într-un osuar, perfect nemişcat, cu picioarele adunate sub mine, de pază. unele lucruri o luaseră înaintea timpului, mâna mea de exemplu care ardea cu o flacără albăstruie îmi zâmbea dintr-un viitor care se îndepărta mereu ca o durere în ploapa subţire. apoi cealaltă mână începea să fumeze ca un înger păzitor aşezat de-a dreapta mea, în silă. şi iată cum am coborât atunci pe covor, picioarele mele au traversat încăperea dintr-un romb în altul, ritualic, am început să simt insecte minuscule eclozându-mi sub piele cu pocnete înfundate şi scurte; unele îşi luau zborul, altele se adânceau tot mai mult în carnea şi în oasele mele, devorându-le ca o flacără albăstruie; când am reuşit să privesc pe geam, în jurul meu se umpluse de aripi minuscule şi rozalii, de la celălalt capăt al încăperii fotoliul mă privea neîncrezător şi eu i-am făcut un semn să vină, aş fi vrut să mă aşez acolo, la geam, insecte minuscule ţeseau în jurul meu o pânză lipicioasă şi fină cu găuri la fel de mici ca o pată oarbă de pe retină; trebuia neapărat să dau un telefon, să încerc ceva, viaţa mea nu trebuia să se dizolve în felul ăsta, eu avem alt destin, existenţa mea trebuia să străbată până în cealaltă cameră şi să iradieze de acolo în ceilalţi, să se multiplice ea însăşi ca nişte insecte, să-şi treacă făptura larvară asupra tuturor, să invadeze distanţa dintre mine şi lume ca o spumă; dar nu mai eram în stare să disting nimic, decât zumzetul miliardelor de aripi minuscule care gravitau în jurul meu şi care devorau flacăra albăstruie a mâinii mele intrând şi ieşind din mine ca dint-un stup. din mecanismul complex al trupului meu vorbitor rămăseseră numai câteva metafore cu rotiţele defecte şi câteva oase pline de crăpături şi de găuri; aş fi vrut să fac o ultimă încercare să transcend şi să plec, când am auzit pocnetul ascuţit de balon plin cu aer al inimii mele care se vărsase pe podea. şi numai privind mai atent, cu ochiul care se resorbise pe jumătate, am văzut că balonul ce tocmai plesnise era nu inima, ci vezica urinară, iar lichidul care se împrăştiase cu un miros dulceag era galben şi înţepător ca un aer stătut într-o cameră goală.

Ce petrecere reuşită!, m-am gândit, când ultimul electron în care locuia sufletul meu s-a desfăcut în trei cuarci minusculi cu aripi rozalii, dizolvându-mă eu însumi, în semn de moarte, ca un insecticid inofensiv, ca un cub de zahăr într-o cană cu lapte.

mi-a placut mereu sa risc .nu cred ca tu stii asta pentru ca nu m-ai cunosct deloc cu adevarat.cel mai mult mi-a placut sa sar cu parasuta.sa simt adrenalina care imi strapunge pielea si vantul care imi inunda urechile.

nu ti-am zis pana acum , dar tu ai fost parasuta mea . (sau esti , vei fi , asta nu stiu nici eu :| ) si te deschideai fix atunci cand eram aproape de pamant si credeam ca nu o sa ma salveze nimeni.si ai facut asta de prea multe ori.te-ai deschis singura si eu ti-am multumit dupa, dar nu ti-am dat nimic in schimb.

cred ca te-ai saturat de multumirile mele stupide , pentru ca de data asta sunt prea aproape de pamant si nu te mai vad nicaieri.probabil ca ti-ai gasit alt spate pe care sa stai , alta persoana pe care sa o salvezi.si nu e bine , nu e bine deloc.

as vrea sa iti zic totul in cuvinte,doar ca ce zic eu nu se scrie,se simte..

aseara am visat un targ de haine.mi-am cumparat de acolo o haina invizibila , sa fiu langa tine si tu sa nu iti dai seama ca sunt eu -eu sunt doar amica ta..nimic mai mult.si am vazut ca nici asta nu a mers , asa ca am renuntat.

am nevoie de o noua parasuta si partea nasoala este ca nu stiu niciun magazin de unde pot sa cumpar.ma ajuta cineva ? :-s

si daca o vedeti puteti sa ii spuneti asa : “vom trece prin multe impreuna ,dar nu ai cum sa cazi cand tii pe cineva de mana. “

Fire…

Motto:

* Învaţă să priveşti fără imaginaţie, să asculţi fără distorsiuni, asta-i tot. Încetează să mai atribui nume şi forme la ceea ce este în esenţă fără nume şi formă, realizează că fiecare modalitate de percepţie este subiectivă, că ceea ce este văzut sau auzit, pipăit sau mirosit, simţit sau gândit, aşteptat sau imaginat, este în minte şi nu în realitate. *   ( Nisargadatta Maharaj )

*******

Solitude…

s-au frânt tăcerile-mi de rouă catifea,

strivindu-se de colţii hâzi ai unei rime…

sărutul umbrei s-a prelins pe o mărgea

doinindu-se a toamnei taină pentru, nimeni…

Sibilla

Şi dacă-aş îndrăzni să te cuprind  sărut, în chihlimbarul dorului baladă… Oare-ai putea să te abandonezi cum vânt, să-mi răvăşeşti mirările, dar, să-ţi rămân întreagă ?… ( Sibilla )

Stai… să-ţi mai spun de… roşu şi de-ţi fură, * ispita * dor şi nu observi, cu lipsa-ţi de*  măsură *…  Sau nu, te du. Te du acum, m-ai intristat… de vei mai reveni, cândva… nu vreau să ştiu nimic, te iartă, rogu-te, de-ai mai putea… Privesc, frunzişu-ţi frământându-se, mă minunez… nu eşti mesteacănul ce strâmb stătea, în cuget însă totdeauna drept… Să fie astfel, sau mă-nşel… balade ce ne leagă aripi de demult, rămâne-vor străjeri, arc peste hule dacă eşti, vei reuşi să redevi la fel… se cheamă că pe mine sau ispita treci prin rug… Te taci! Mă tac şi eu…  cum toamnele ce peste noi se curg, se curg…  Nu vreau să-aud, pricepi? Nici elegia lacrimei ce-am devenit n-o mai ascult… din stâncă de m-oi mai zvâcni arar, doar tu vei ştii că-s eu, o ciută-n cale de-ţi tresar… Acum, sunt numai micul fulg de-amurg…  ( fire… – Sibilla )

*******

Nimic nu e… întâmplător din câte par să se întâmple, nici rândurile aşezate Scări, nu dor, cum ignoranţa celui ce să urce vrea… neînfruntându-şi patimi mai întâi şi-ajunge, să nu mai ştie care treaptă e a sa şi care-l ispiteşte-n mreje, piază rea … doineşte dar, vocalele-a blândeţe, dă-i şansei de-a-ţi rămâne ţie, Tu… fii Înnţelept şi şezi deoparte de-ale multora * reţele * sau… * poveţe *…   ( Sibilla )

* Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe. *   ( Octavian Paler )

* Nu proştii au făcut ca inteligenţa să aibă ieşire la zâmbet. *   ( Vasile Ghica )

* Voinţa de a crede că viaţa e un miracol ne permite să asistăm la miracole, nu aşa-numitele “ritualuri secrete” sau “ordine iniţiatice”. Hotărârea omului de a-şi împlini destinul îl face pe om să fie adevărat, nu teoriile pe care el le dezvoltă pe seama misterului existenţei. *   ( Paulo Coelho )

* Destinul nostru este harta gândită de Dumnezeu înainte de a ne naşte, hartă concepută cu libertatea necesară de a ne descurca pe ea. *   ( Viorel Muha )

* Dacă nu găseşti nicio cale de ieşire, încearcă privind în Sus *….    ( anonimus )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe www.citapedia.ro

]]> http://orizonturi123.wordpress.com/2009/11/25/sentimente/ Wed, 25 Nov 2009 11:04:02 +0000 Orizonturi Eterne http://orizonturi123.wordpress.com/2009/11/25/sentimente/ http://jellypisi.wordpress.com/2009/11/25/pai-cam-ceva-de-genul-asta/ Wed, 25 Nov 2009 08:33:28 +0000 jellypisi http://jellypisi.wordpress.com/2009/11/25/pai-cam-ceva-de-genul-asta/

Ei bine , am inceput iar sa scriu pe blog..Adica , de 3 saptamani (sau mai mult) am tot ciit bloguri .cand nu aveam ce face, cautam un blog dragut si ma scufundam acolo , pana reuseam sa citesc toate post’urile.si de data asta promit ca o sa scriu.chiar o sa scriu. (sa stiti ca nu sunt prea buna la promisiuni ,dar ma straduiesc) .

P.s : o sa revin cu un alt post cat mai repede.

Muzika srpska…

Predrag Zivkovic Tozovac:

Malo po malo

Nedaj da te u zivotu muci
ono sto je proslo
cega vise nema
makar da je i najveca sreca
ili ljuta rana
tuga proslih dana

Ref. 2x
Malo po malo
nekad ni malo
uzmi od zivota
sta je ostalo

Pusti srce, neka se veseli
neka zadnju casu
sa nekim podeli
nek’ se peva, nek’ se vino pije
u ovom zivotu nista vecno nije

Ref. 2x

Miroslav Ilic – Oj Moravo tija reko:

Oj, Moravo, tija reko

Oj, Moravo, tija reko
tija reko, tija reko
oj, Moravo, tija reko
volesmo se, ja odreko

Volesmo se ja i ona
ja i ona, ja i ona
volesmo se ja i ona
sirotica i siroma

Sirotica nema dara
nema dara, nema dara
sirotica nema dara
ja siroma nemam para

Oj, Moravo, mutna vodo
mutna vodo, mutna vodo
oj, Moravo, mutna vodo
ti ostajes a ja odoh

Oj, Moravo, mutna reko
mutna reko, mutna reko
oj, Moravo, mutna reko
odlazim ti na daleko

]]> http://papaci.wordpress.com/2009/11/24/retus-in-p-ta-amzei/ Tue, 24 Nov 2009 08:22:33 +0000 papaci http://papaci.wordpress.com/2009/11/24/retus-in-p-ta-amzei/

un cersetor desena un licorn pe un perete. cu creionul. pe perete asezase o foaie. tusul se scurgea pe foaie. era un licorn in avant. varful creionului abia il tintuia pe hatie (pe el: pe licorn), iar mana ii era incordata de atata efort. acum sunt sigura ca fiara a reusit sa se desprinda.

el m-a injunghiat cu o curiozitate nevinovata. eu nu stiam ce scuza sa-mi gasesc. ce scuza mi-as putea gasi, eu mie, incat sa ma mai iert un pic. pe el l-am improscat cu o cvasi-minciuna. inca o pata pe care va trebui sa ma fac ca o sterg, candva. cum?

ei stateau la coada la covrigi iar stomacul imi bolborisea a proteste si a sete de faina arsa la foc de vatra.

gatul imi ardea dupa tigara pe care tocmai o strivisem cu varful ghetei.

fumul incepea sa se piarda si vedeam din nou ceata.

imi doream sa ma fi agatat de gatul licornului, sa ma fi dus cu el, oriunde o fi galopat cu schematicele lui copite de mina de creion cules din cine stie ce cos de gunoi.

tu habar n aveai.

„M-am întâlnit ieri cu el,

L-am văzut, am leşinat,

Am simţit nevoia să-i sar în gât,

Să-l sugrum, să-l sărut…

Azi noapte a venit la mine pe geam, în zbor,

Am fugit în gândul lui

Şi cu gândul ne-am iubit.

Frumos ca un zeu slab dar puternic,

Întunecat ca lumina pierdută în neant,

Radiând de frumuseţe intelectuală

Îmi vorbi în termeni necunoscuţi de mine

sursa: pics.hi5.com

Şi îmi mărturisii că mă iubeşte.

Atunci a venit lângă mine,

Ne-am aşezat pe bancă sub un copac

Şi porumbeii înroşiţi

De sângele iubirii zburau…

Ne-am sărutat,

L-am privit

Şi i-am spus ce-mi spuse şi el,

Dar cu cuvintele mele.

Luna veghea deasupra capului lui

Înarmându-l cu puterea dragostei.

sursa: freewebs.com

Şi valurile mării ne atingeau picioarele

Goale şi înfierbântate, iar nisipul

Sfârâia de frumos.

Ne-am privit până la venirea zorilor

Şi apoi m-am aşezat pe canapea.

El plecă în zbor,

Ieşi pe geam, urmat de o furtună

Însoţit de tunete şi fulgere… de nori cenuşii,

Şi ieşi…

apoi ne-am sărutat

Şi nu ne-am mai oprit

Nici până acum.”

sursa: mirelablog.supereva.ro

“Da-mi Doamne putere sa-nfrunt infinitul,

sa trec peste drumuri batute,

sa descopar in treacat sarutul,

si zborul spre culmi negandite.

Ascunde-ma Doamne in taina,

in palma cerestilor patimi,

sa-nvat ce inseamna iubirea,

sa uit rostuitele lacrimi…

Invata-ma mersul in soapta,

privitul in noapte, suspinul,

sa-mi scriu din infrangeri izbanda,

sa neg mai departe destinul…

Arata-mi parinte apusul,

si zorii trezirilor mele

dezleaga-mi sertarul cu bune,

arunca bagajul cu rele.

Da-mi soare in miezul de iarna,

da-mi floarea ce stie sa-mi cante,

si lasa-mi privirea-nsetata,

spre vesnica vara fierbinte…

Invata-m-apoi ridicarea,

trezitul la viata, pornirea.

Eu am invatat doar caderea,

 lovitul de prag, ratacirea…

Da-mi ploaia ce stie sa spele,

greselile mele stiute,

 si vantul ce poate sa stearga a pasilor urme gresite…

 Nu-mi cere sa fiu mai cuminte,

sunt omul cu bune si rele,

mai da-mi o speranta, parinte,

sa repet doar greselile mele…”

Autor: Pik-nik

Imi plac avioanele. Cu cat sunt mai mari, cu atat imi plac mai tare. Si de fiecare data cand stau in coloana la Otopeni sau Baneasa, ma uit sa vad daca aterizeaza vreunul. Si de multe ori le vad venind si trecand chiar pe deasupra masinii mele, apoi aterizand. Si de fiecare data mi se pare foarte tare. Nu ma satur sa le privesc. Foolish, huh?
Dar toata chestia imi place cand o vad din masina. Sau de oriunde de pe sol. Cand sunt eu in avion, se schimba perspectiva.

Well, sa ma explic.

Am o teama patologica de zbor. Mi-am propus ca in viata asta sa nu ma urc in avion. Am avut dintotdeauna o teama de a zbura, astfel ca ok, am zis ca nu doresc sa incerc mult prea minunatul aparat. Insa, asa cum de cele mai multe ori se intampla, de mai multe ori nu am avut incotro.

Degeaba. Tot mi-e teama.

De exemplu saptamana trecuta am avut de facut o vizita unui client la Timisoara. Si am luat bilete la Tarom. Cand m-am uitat pe bilete si am vazut ca la dus zbor cu un ATR….am facut pe mine instantaneu (ATR-ul e un avion din ala cu elice).

Well, m-am urcat in avion cu teama aferenta. Nu a fost chiar asa rau, actually, a fost un zbor ok. Chiar am incercat sa mananc ceva, dar era prea mult, nu mi-a iesit .

La intoarcere, insa, ar fi trebuit sa fiu mai linistit. Ca ma intorceam cu o magaoaie de Boeing 737.
Nope. Mai mult, la decolare parca mi se parea ca nu mai pleaca o data de pe pista aia. Si ploua. L

Apoi, pe la 8500 metri, a inceput sa se zguduie frumos. Mi-a stat si inima. Si timpul a stat in loc. Am zis, whatever, asta e.

Bine ca n-a durat mult, insa. Ca am ajuns teafar la Bucuresti. Data viitoare sigur plec cu masina.

PS. Sunt un mare fan al “Dezastre in aer” de la Nat Geo.

~~~