Au fost odata in Rromania
Si inca mai persista
Mii de zdrente in lung si-n lat
Sparte toate-n pizda.

Si-erau rupte-n toate cele
Si foarte descentrate
Noroc cu Doctor Ciomu
Ca le-a cusut pe toate.

Povestea s-a axat mai mult pe un gen de femeie, acela de curva pe interes.
Sa continuam …

Voi toate cand va nasteti
Aveti sufletul pur
Dar de la o varsta
Va rupeti  toate in cur.

La 12-15 ani
incep viata de zdreanta
incep a-si rupe pizda
Pentru ceva baniin viata.

Acum ele-au messenger
Si conturi de haifaiv
Agata prostii acolo
Si-apoi se vad si live.

Mergand la intalnire
Il vede cu masina
Pe loc se-ndragosteste
Batandu-i tare splina.

Se da jos din masina
Iar chipul i se vede
Urat si slab cum este
Se naste-o aventura.

Dar dup-o scurta vreme
De muie si futut
Incepe sa se sature
Si vrea ca sa se termine.

Calvarul o sa inceapa.
Trantind refuzu-n fata
Fetita se agita
Si n-are ce sa faca:

– Te-am plimbat pe ici pe colo!
- Ti-am facut ce-ai vrut pe plac!
- Iar acum nu-ti mai convine?
- Vrei sa pleci de langa mine?

Iar acestea fiind spuse
Tarfa n-avu ce sa faca
Mai lua o data pula

SA FIE SANATOASA!

O poezie epocala,compusa de tata Smith,un romantic contemporan cu erectii ,ce trece printr-o perioada extrem de prielnica bagarii pulii,atit din cauza jobului cat si datorat inceperii scolii.
In aceasta opera lirica,prezinta o viziune de geniu asupra spiritului femeii curve,ii prezinta extrem de poetic si explicit,metamorfoza de cand o scuipa ma-sa din pizda si pana cand este o curva cu recunoastere  in 3 tari:Spania,Italia,Rromania. Poezia are la baza,fascinatia fomeii pentru misteriosul Gonzales,personaj de basm,misterios,vanjos,cu ceafa lata,cu o caracteristica aparte: lipsa unei nari. Toate femeile in esenta lor,vor sa-l cunoasca pe Gonzales, un Adam al pulii. Protagonistul mentionat indirect,este cel ce ajuta fetele sa devina femei de la 12 ani. Este intretinut in forma fizica excelenta prin expunerea in palma,in gura, in cur,in orice loc caldutz si umed.
Revenind la curva mistica,tata Smith ne expune curiozitata umana in materie de sex,combinata cu prostia neaosa,romaneasca. Curiozitatea impinge fiinta feminina sa ii permita misteriosului Gonzales sa-i exploateze toate gaurile,sa studieze anatomia si sa cunoasca diferite parti : anus,rect, uter,pereti vaginali,limba,omuleti, canini,molari,etc. Fomeia proasta,intra in  contact cu un nou mediu,online-ul, si toate instrumentele de comunicare ,messu,site-urile de socializare pline de cacat,gen hi5. Reprezentanta eternului feminin cu smecleu la coltul gurii,a inceput sa ia contact cu alti semeni,la fel de casati,devenind extrem de interesata  de obiectele pe care acesti printi cu parul placat si tricouri roz poseda: masini,bani,excursii,lanturi,ceasuri,toate fake-uri,cumparate de la zmeii cei rai, reprezentati de tigani, ce salasluiesc in regatul lor aurit ,numit Piata Ceair.
Dupa o perioada de cunoastere si acomodare a lui Fat-Frumos in Converse,incep futaiurile, orgiile,betiile,drogatul. Si aceste cacaturi,tin ca in nuntile imparatesti 3 zile si 3 nopti,dar nu din acelea pamantene. Si au trait ei pana la adanci penisuri in cur,pana cand si-au bagat pula si au renuntat.Trecand peste acest episod horror cu happy end, Gonzales a ramas nemuritor,la fel ca Luceafarul, fiind adulat de generatii intregi de adolescente,ce-l viseaza in ele,ramand cu gandul si mintea la el,pana in pragul mortii : sa-l mai simt in mine odata.
Si mi se scula ceva si v-am povestit asa.

“Zilnic intalnesc biserici fara cruce
Unele vadit devenite-n timp teatru sau muzeu
Altele au ascunse printre buze dorinte departe de Dumnezeu
Incoltite pentru fapte necurate unele sunt atat de departe
ca primesc ordine de la Satan si sunt oarbe
Nu vad! Sfarsitu e aproape!
Si poate pamantu’ va mai trai o mie sau zece mii
dar ma intreb ei unde vor ajunge de maine vor muri…
Si sper ca-n  iad vor ajunge si sper sa arda,
caci de rusine facut-au crucea ce le asigura
salvarea daca alegeau sa creada”
(din “Biserici Fara Cruce”, Tizizu)

„Mereu am dorit sa ajung  la infinit
sa imbratisez zenit
sa descopar cei dincolo de duh, de spirit,
sa ajung in dedesupturile esentei sa gasesc sens materiei
si ca Enoch din vechimi sa fiu instruit
doream sa las in urma ignoranta ce am gasito privilegiata in dorinta umana
firea lumeasca corupta de secole de inceste mentale
trimis-a pamantu’ in imensa zvarcoleala
doream sa ma desprind de teritoriul marginit
vroiam numaidecat in paradis…
Am gasit o instanta si am scris vers negru pe o foaie alba; adio omenire eu ma duc spre vecie!
Si plecat cu greutate stiind ca ce las in spate mia fost casa, mama, tata multi ani si jumatate
am strabatut astfel valea unde umbrele mortii ma pandeau si de inchideam ochii negresit ma devorau de-mi pierdeam vegherea ma ducea direct in ghena arzand inghetata deoarece n-am  reusit incercarii sa fac fata… acest drum l-am parcurs caci impunea doar nici un raspuns…tentat, lovit, tradat ,,,n-am cedat  …am escaladat si cel mai mare munte…de unde o punte si un abis ma desparteau de paradis”
(din “Coborare in Paradis”, Tizizu)

“Acum… concentreaza-ti vointa
manipuleaza-ti  dorinta
sa ai cat mai curata constiinta
daca nu vrei s-ajungi, generic sa te intrebi: de ce?
De ce am crescut brusc
Si parca m-am mutat in alt stup?
De ce? de ce nu vad sens in toate
Si nimic din toate nu produc placeri adevarate?
De ce? De ce fericirea pare doar o floare rara publicitara
Si cand  cumperi buchetul nu miroase a primavara?
De ce? De ce fratii mei ucid pe fratii mei,
Mamele mele plang copiii mei, de ce avem nevoie de titei?
De ce platesc eu razboaiele acelor zmei?!
De ce razboaile acelor zmei sunt platite de banii mei?!
De ce nu iti dai seama odata?! De ce nu vrei!?
Ai adevarul in fata… ridica capul, deschide ochii, constientizeaza…”
(din “De Ce”, Tizizu)

“Strazile bantuiau de creauturi ce vezi pe la Potter franturi
copiii unor oameni prea sclavuiti de un sistem ipocrit ca sa fie in stare sa ii creasca
normal pt ei inseamna sa semeni cu moartea la fata
sa i privesti pe restu toti cu greata, sa fii un jegos desinteresat, intoxicat
impiedicat in propria voma ca sa ai ce povesti acasa,
dar la masa e mai important ziarul de dimineata
iar tatal tau a ajuns sa te recunoasca doar dupa sapca
si apoi in strada…cauti drumul pe alee
invaluit de colorul albit deja a milioane de reclame
lumea se invarte porumbeii incep trimbite sa cante
girafe liliputane ti se urca pe spinare!!! numai poti de disperare!! Nu stii cine unde care!!!
si asa simtea cam fiecare, nimanui nu-i pasa!!!! si erau doar copii
erau copiii parintilor lor ce au uitat ca au copii…
In dezorientare, baieti ajunsi creaturi metrosexuale,
fetele nustiu pan la 3 sa numere da-s trisexuale!
aduceau idolilor seducatori inchinare!!!! rusine n-are! N-are, nimeni n-are!!
Dezlegati de realitate, obligati de societate
uitati de umanitate, unii mor faraa o paine
alti mor ca si un caine fara creier si demnitate.
Astea erau fapte, zi de zi an de an, asta era noua generatie!
si reprezenta in viitor anoastra natie!
Chiar o rasa pura nu puteam face,
am luat totusi masura
si o revolutie am inceput ca s-aducem in lume pace
si pacea vine prin razboi!!! Tu Doamne ai mila de noi,
dar pentru ca n-ai intervenit am trecut pur si simplu la nimicit
si am taiat de la radacina!!! am ucis poporul conducator, cel de diavol slujitor
pentru ca n-ea servit prea mult cu a lui minciuna!!!
asta e fapta CEA MAI BUNA ce puteam lasa la cei ce vin din urma!!”
(din “Poate Dracu Stie!”, Tizizu)

“Fiecare zi o citesc in versuri ce devin zilnic tot mai gri…
Intunecata omenire isi dezvaluie necontenit adevarata ei menire!
Picuri mici strapung solul plictisit,
Plangi cerule plangi!!
Doamne revarsa-Ti Manie!!
In dezvaluiri divine s-a profetit ca intunecatii vor invinge
Pentru inceput!
Pentru inceput vor creste dureri,
indivizii din tarana prefacuti ‘napoi in lut
vor sopti despre ei
despre fii ceresti coborati cu dor trupesc la fete omenesti,
observatori din nopti eterne vor impartasii blesteme firii pamantesti.
Giganti terifianti vor umple pamantul la fel cum razobaiele vor stoarce sange pan’ la ultimul,
vrajitori cu descantece vor robii suflete, vor imbolnavii cu sutele!
Carne in carne peste carne sucita cu placere corbii isi acopera ochii; sodomitii ar privi cu sete!
Dorinte bolnavicioase ura fara frica, inchipuire, desfranare!
Ramele sapa cat mai jos doar sa numai auda pas de om,
fiecare pom frunza si-o retrage, raul ‘napoi vrea sa dea in munte de unde impreuna sa fuga in nestiute
oriunde – departe doar de monstrii adamiti”
(din “Plangi Cerule, Plangi!”, Tizizu)

Se facea ca intr-o dimineata Printesa pleca de acasa. Ce-i drept, era un pic cam suparata. Nici nu mancase in dimineata aceea. Visele cu zmei nu-i dadura pace si acum suparata se grabea la treburile poporului. Se gandea ca mai are o zi si pleaca spre tinutul ei de bastina. Tinutul ei de bastina, unde o asteptau parintii ei si bunica ei, si o gramada de bunatati si prietenul Somn si prietenul Soare si tot ce e bun si frumos. Cand deodata un fulger strabatu toata printesa din varful dintilor pana in dreptul noadei. Ochii i se intunecasera, corpul i se covrigise intr-o incercare chinuita de ghemuiala, gura intredeschisa muti, iar creerul elibera o cantitate uriasa de : au ma doare!!! Privirea tulbura cauta vulcanul care erupea durerea. Era el, el, cel mai mare dintre toti. Cel mai drept dintre toti. El care ajuta atat de mult in comunicarea in trafic, el care ajuta atat de mult la apucat, tras, batut in masa, batut in taste … Printesa fugi pe scarile castelului, deschide usa care de abia se lasa deschisa, si plina de durere se duse si se aseaza pe tronul printului ei iubit impreuna cu o bucatica de apa vie inghetata din congelator. Printul veni repede si o intreba ce se intampla. Printesa ii arata. Daca n-ar fi fost deja marcat de semnul durerii, Printul avea toate sansele sa citeasca altceva din ce ii arata Printesa. Dupa o usoara prima confuzie, recunoscu problema printesei si ii ingadui sa stea pe tronul lui. Printesa hipnotizata si inconstienta de marea durere ce ii puse stapanire pe corp, pleca viteaza in treburile pe care le avea de facut. Poporul o astepta. Cu grija, se sui pe cei 115 cai si dadu bice dupa ce le arunca putin fanet. Cu chiu cu vai ajunse in fata casteluilui de clestar unde avea sa se intalneasca cu supusii ei. Deh, e greu sa mani atatia cai doar cu o mana, si hamul se stie bine ca se tine cu doua maini. La 10 si 10.
Printesa invata in ziua respectiva ca vulcanul topeste multi munti de gheata. Ca apa vie inghetata odata atinsa de caldura vulcanului se transforma in apa moarta. Ca vulcanul capata dimensiuni din ce in ce mai mari in timp ce si culoarea i se schimba, pesemne ca vrea sa intimideze adversarul. Vulcanul, odata devenit vulcan, nu mai arata si nici nu se mai comporta ca fratii lui, renegandu-i pe acestia. Numai cu timpul se poate reveni la ceea ce a fost el odata. Cel drept, se va intoarce fara indoiala la ceea ce a fost odata demult.

PS. Inchei cu un banc.
Un bogat bancher evreu isi insoara baiatul.
- Simon, fiule, maine zburam la Tel Aviv pentru nunta ta. Imi dau brusc seama ca nu ti-am spus multe lucruri despre viata. De maine vei fi impreuna cu sotia ta, trebuie sa stii unele lucruri. Uite, spre exemplu, cunosti degetele de la mana?
- Sigur, tata, degetul mare, aratator, mijlociu, etc
- Nu, fiule, stai sa-ti explic: exista degetul calatoriei, al directiei, al placerii, al casatoriei si al distinctiei.
- Ah, nu stiam asta, tata.
- Degetul calatoriei este degetul mare, care iti permite sa faci autostopul; degetul directiei, indexul, il intinzi ca sa indici un anumit lucru; degetul casatoriei, inelarul, pe care pui verigheta; iar degetul distinctiei, cel mic, pe care-l ridici cand bei cafea.
- Am inteles, tata, dar ai uitat degetul placerii!
- Ah, Simon, l-am lasat pe cel mai bun la sfarsit… degetul placerii este degetul mijlociu, cel mai lung si mai frumos… pentru placere, fiule… il umezesti cu limba… si numeri bancnotele.

goriulian

goriulian

Horia

catalina

quikdraw
Zmeul intors din Japonia

catalina

Leul de Oras

          Cu gând bun pe (în) post de Mărţişor, un Om de Încredere al Moravului m-a “silit” să trec în revistă acea zi deja trecută care aminteşte bărbaţilor cât de mult femeile înseamnă pentru aceştia şi, drept răspuns, care dovedeşte femeilor, îngrijorător de temporar, cât de buni şi de gingaşi pot fi bărbaţii uneori. Sărbătorile publice de tot felul, fie universal valabile, fie împrumutate, impuse sau imaginate, altele tradiţionale ori odinioară ilegale, se succed iulian-lunar mai des decât anotimpurile, odată cu fiecare Zi de Întâi. Anul Nou, Cuvioasa Brighita de la Kildare din Făurar, Mărţişorul, Ziua Păcălelilor, Ziua Muncii, a Copilului, Leontie de la Rădăuţi, Postul Maicii Domnului, Anul Nou Bisericesc, Sfânta Educaţie, Ziua Pomenirii celor Adormiţi şi Ziua PRO-Naţională. O grămadă de motive de sărbătoare pentru toţi şi toate se înghesuie să ne gâdile existenţa.

          Acum, la început de Martie, după o iarnă încărcată cu de toate, bune, rele, speranţe şi dezamăgiri, ce rămâne de urat?! O Primăvară Eternă!? Cică nimic nu e mai de prisos pentru un muribund decât să audă binevoitoarea sfidare: “Ai să te faci bine!“. Acesta, aflat la o oarecare distanţă faţă de Dincolo, n-ar preţui câtuşi de puţin cuvintele, în vreme ce delicateţea inutilă a sensului lor ar putea trezi în cel mai bun dintre cazuri un sentiment mult inferior alinării. Mama lui Tudor zice că muribundul ar putea opune o singură replică: “Dar nimeni nu e acum în locul meu!“.

          Şi totuşi, afară e Primăvară! Prima rază de Soare ce topeşte ultimul strat de rouă şi cel dintâi ghiocel ce-nvinge anotimpul ar putea aduce primăvara în suflet. În privire şi în zâmbet! Şi totuşi, dincolo de ale lor costume de scafandru, tot mai puţini sunt aceia care pot atrage şi atinge fluturii primăverii! Din ce motiv?! Simplu! Ne-am dezobişnuit să Credem în urări şi vise împlinite. Tot mai puţini trăiesc basmele, acelea cu Zmei care răpesc Prinţese şi le poartă spre Castelul ascuns în pădure. Pentru că e mai simplu şi mai la îndemână să-i spui cât trânteşti portiera în urma ei: “Preţioasă don’şoară, v-aţi lăsat agrafele pă bancheta din spate!“

Pasesc nesigura in nesigura padure – se pare ca ii inghit clipele precum aerul dintre fibre. Imi ticaie sub piele, in urechi si sub unghii timpul ascunsei paduri, timpul padurii pe care nu o vad: padurea care a fost si padurea care va fi. Timpul prinde aici noi valente si inghite praful care, intr-un pod vechi, ar fi asezat pe copertile unei carti: aici nu sunt carti, dar sunt copacii din care, intr-un timp oarecare, vom construi carti: de joc, de stiinta, de ghicit. De aceea ma doare acest timp. Si fiecare pas pe care il fac in cunoastepea padurii, fiecare pas mai departe seamana cu un cantec atat de straniu, un cantec nestiut pana acuma si probabil care nu va fi auzit niciodata – iar padurea…inghite pasii mei precum inghite alergarea nebuniei intelepciunii si a copacului ei pe cararile inguste si ascunse.

O padure este locul in care atat de multe ganduri pot sa cuprinda un om, incat nu stii niciodata daca ceea ce a fost gandit a fost gandul tau sau gandul vreunui arbust salbatic crescut din greseala mai aproape de carare. Padurea e locul in care cavalerii isi lasa lumina ochilor in luptele cu zmeii, invingandu-i – si locul in care acestia sunt iubiti de Fete Fara Nume. Padurea e locul in care nu stii daca mergi inainte sau inapoi, si nu recunosti niciodata o ulita pe care ai trecut – padurea e identica secvential, si schimbatoare secvential. Padurea e locul in care frunzele ticaie sub unghii si venirea iernii atrage miros de frunze ruginite din care ai vrea sa musti. Si noaptea, mai ales noaptea, padurea e locul in care e cel mai sigur sa iti pierzi pasii. Pentru ca totusi, candva, pasii iti vor fi regasiti.