noul trend in materie de networking sau cum s-o chema este sa te adaugi pe facebook si sa pui comenturi. recunosc, casuta mea postala nu cunostea o activitate sexuala prea intensa, era ceva de genul mailuri dragute intre prieteni, chestii frumoase, prezentari, pe alocuri muzica, intr-un ritm placut si deloc agasant. De cand a inceput nebunia cu facebook, cu adaugatul de comentarii si poze si tot ce mai vrei, mailul meu da constant semne de oboseala, e asa ca un copac plin de mere care mai au un pic si cad pt ca nu le culege nimeni. acum problema este daca merele sunt rumene, aramii, coapte, frumoase sau pline de viermi. las lumea sa decida…

someone i really hate just discovered my blog…

i have 2 options: delete this one and create another or just don t give a shit?

or maybe change the name of this one? uhm…

let me think!

uneori imi doresc sa stau intr-o casa de turta dulce, sa fie cald si liniste, sa am pe langa mine spiridusi si tot felul de obiecte vorbitoare, si sa ma simt safe and sound fara sa fie nevoie sa ma gandesc la job, facturi, excel, alergaturi, cozi la supermarket, carucioare de metal lasate in ploaie, claxoane si parcari aglomerate.
uneori vreau sa inchid ochii si sa ma trezesc in alt timp si spatiu, just like that… vreau sa ma vad stand pe spate pe o pajiste verde sau alergand pe un camp cu zapada nebatatorita pana mi se taie rasuflarea; uneori imi spun ca sunt nebuna si ca lucrurile rele din jur nu exista decat in mintea mea exagerata, ca oamenii pe care ii credeam aproape sunt in acelasi loc, numai ca eu m-am indepartat si ii vad acum in intregime. uneori as vrea sa am curajul sa le spun oamenilor ca mi se par superficiali si ca stiu cand se folosesc de mine, numai ca mi-e mila de ei si decid sa-i ajut ca sa plece mai repede; uneori imi dau seama ca noi oamenii suntem defecti si goi, ca ne grabim sa facem multe lucruri numai ca sa nu stam si sa meditam la propria noastra fiinta si la nepasarea care ne inconjoara. uneori noi oamenii suntem tare tristi, dar ne hranim cu iluzii care ne fac zambitori, ne coloram cu vopsele care ne fac luminosi, ne poleim cu podoabe care ne fac veseli, ne manifestam zgomotos ca sa ne facem auziti. uneori noi oamenii parca uitam de noi…

… cand eram odata in starea ‘one tequila, two tequila, 3 tequila … on the floor’ i-am spus o definitie a dragostei  nu mai stiu de unde  – “vino sa pot regasi drumul spre mine” – dar n-a inteles nimic;

… dupa aceea cand i-am spus ca pentru mine cel mai erotic moment al unui  inceput de relatie e  chiar frantura aia inainte de primul sarut… mi-a spus iar ca n-a inteles …

… azi a iesit cu toata lumea in oras, de fapt si cu mine, am ramas putin dupa serv sa-mi vad niste prieteni pe care nu i-am mai intalnit de-o vreme decat pe net which is nothing; am ras, ne-am povestit, ne-am ametit, timp in care el alerga cu disperare dupa o tipa pe acolo… cand am plecat d. mi-a zis punandu-mi o mana pe umar: “lasa-l, e ametit si vrea sa se razbune …” mi-am strans lucrurile si am iesit, d. a mers cu mine spre casa, ma tot uitam in gol si era o liniste din aia surda; “de ce sa se razbune? de ce simt barbatii nevoia sa se razbune?“

… si tot n-a inteles nimic

din ciclul ‘caut job’ sau ’sa facem haz de necaz’ … am gasit un post de vanzatoare la mango, tot e bine!! :)

trebuie sa sun si sa intreb daca am reducere la haine, stiam ca se fura mult si angajatii sunt obligati sa plateasca pt ce dispare; cel putin asa era cum cativa ani.

azi am o zi libera si ma simt ciudat. n-am mai avut o zi libera de nu mai stiu cand, iar weekendurile nu prea le mai simt pt ca sunt demult programate cu chestii care raman in standby din timpul saptamanii.

vorbeam intr-o seara pe balcon with my lovely cheres amies blondes, si am ajuns la concluzia ca facem prea mult pt altii (ca sa nu spun ca ne agitam prea mult…) si ca n-are sens sa ajungem la extreme negative. pt ca daca ajungi sa te minunezi ca unii au timp de masaj sau de alergat zilnic, pt ca daca te uiti la tine si nu te poti recunoaste de cearcane, pt ca daca iti smulgi parul din cap si nu poti sa dormi, pt ca daca uiti de zile de nastere si de aniversari (afli pe ultima suta de metri ce se mai intampla in jurul tau) pt ca daca nu vezi ca s-a ars becul pe hol si nu mai ai cablu, inseamna ca ai o viata f trista. oricat de mult ai munci sau oricat te-ai dedica, nimeni nu ti va fi recunscator pt timpul care trece sau nu te va ajuta sa fii happy & shiny. daca n-ai viata personala, n-ai nimic; daca n-ai un moment in care sa fii atat de fericit incat sa-ti vina sa sari intr-un picior sau sa umbli de nebun prin ploaie, daca nu te opresti o clipa sa te bucuri de ceva sau sa vezi lumea din jur, daca nu vrei sa respiri si alt aer, sa bei o sangria sau sa dansezi pana la epuizare, sa mergi pe jos pana te ard picioarele, sa topai pana uiti de tine, inseamna ca simti destul de putin, ca traiesti cu limita si te daruiesti deloc sau cu frica. pacat… data viitoare cand vom vb despre asta, sper sa nu intreb iar: chiar crezi ca merita??? we already know the answer.

din fericire inca mai cred ca noi n-am ajuns acolo. din pacate vedem exemple in fiecare zi.

dar incepe weekendul, sa ne bucuram!! eu am cu ce sa ma joc zilele astea, yaaay

Jackie Kennedy and paparazzi

Jacky Kennedy, her couturier, her photographer

via: art photo gallery

citeam postul acesta de pe blogul elsei, si mi-am amintit de (stra)bunica pe care am pierdut-o fara sa stiu acum doi ani cand eram in vacanta. am revenit si intrand in camera ei, am gasit un pat gol si-un miros de carti vechi. atat. but hei, asta-i viata, toti venim de undeva si vom ajunge probabil cu mici variatii in acelasi loc.  am tot incercat de-a lungul vremii sa inlocuiesc senzatia asta de dor cu ceva, cu cineva, cu orice, dar nu merge; si mi-am dat seama intr-o zi, just like that, ca de fiecare data cand imi e dor de cineva care nu mai e, caut repede poze vechi, poze alb negru si ma uit peste ele pana imi trece; nu stiu care e explicatia, de fapt cred ca prefer sa nu vb deloc, si ma linistesc asa intr-un mod tacit. si-mi iese …

am inceput iar sa fumez, nu tot timpul dar destul … m-am apucat sa citesc tot felul de articole nasoale despre efectele fumatului, sa ma uit la poze cu copii afectati si plamani uscati de fum, dar am o stare de je m’en fichism total. am tot stat si m-am gandit pana cand m-au apucat asa niste nervi pe lipsa mea de motivatie incat imi vine sa-mi bag cu forta o interdictie care sa ma urmareasca forever and ever; e ca atunci cand stii ca esti intr-o stare jalnica si trebuie sa tii regim dar parca iti fac cu ochiul toate saormariile din colt si parca te lipesti de toate vitrinele cu cremshnit, eclere, ciocolata si clatite pt care merita sa zici: ‘imi bag picioarele, tin regim de luni’… uf, vorba lui emil: e greu viata pt unii

si nici pe mihaela radulescu pe blocuri sau drumuri nationale….

in momentul in care un medic de la institutul de pneumologie a afirmat ca aceasta campanie a fost initiata de ministerul sanatatii insa institutul de pneumologie nu a fost nici macar informat   (ca sa nu mai spunem consultat ) in legatura cu acest proiect, m-am hotarat sa ma revolt; pai cum puii mei e posibil sa fie cheltuiti opt sute de mii de euro pe o campanie de ***** cu un slogan cu tenta sexuala si cu una defiland in chiloti??? capul meu face clar analogie intre tigara si sex daca incearca sa vada dincolo de mesaj. toti cei pe care i-am intrebat au zis ca merge la fix cu ‘tigara de dupa…’. ma intreb in conditiile astea cine se lasa de fumat…

saptamana asta mi s-a dovedit inca o data ca proverbul ala cu ‘facerea de bine…’ e pe bune. am avut parte de atatea porcarii zilele astea incat ma simt la finalul unei curse de obstacole si sarituri in inaltime. dar stiu ca o sa treaca; o sa uit in curand faptul ca am vrut cu incapatanare sa stau langa o persoana egoista si imatura, ca am ajutat o prietena sa nu ramana pe drumuri iar ea acum e prea ocupata ca sa spuna ‘merci’, ca am sustinut oameni in care am crezut si pe care i-a luat valul ignorantei si abuzurilor, ca mi-au ajuns in fata ochilor tampenii despre mine de la persoane care nu ma cunosc, ca am revazut-o pe prietena cu care ma insela fostul cand zaceam acasa bolnava de sarbatori. dincolo de asta am o viata minunata: i’m looking for a new job (dar mai e pana in dec/ian), s-ar putea sa fie nevoie sa ma mut, sushi e plecat in rusia, frate-miu se insoara, iar mama crede ca sunt cea mai linistita si fara griji persoana de pe lume (care se descurca la multe chestii but fails when it comes to love and choosing people to care for).

another funny thing to remember… am iesit intr-una din serile astea cu el intr-un loc in care am mai mers cand vroiam sa scapam de iesiri zgomotoase cu multa lume (vine acolo un nene care canta atat de frumos la pian incat am realizat ca as putea sa stau ore intregi sa-l ascult fara sa ma plictisesc, sa vb sau sa simt lipsa cuiva); in fine, intr-un moment de slabiciune si la insistentele lui, am incercat sa-I povestesc de felul in care ma simt si de lucrurile care mi se intampla (sa povestesc nu sa ma vait); e ca atunci cand simti nevoia sa spui ceva si astepti sa fii imbratisat sau sa auzi ca totul o sa fie totul bine, sau poate, la naiba, sa n-auzi nimic dar sa ai senzatia ca te mai linistesti un pic chiar daca vorbesti pana iti dai si tu seama ca esti o tampita si aberezi aiurea, ca pari mai mult paranoica decat responsabila, mai degraba vulnerabila si usor de ranit, ca esti prea dramatica sau chiar penibilo-patetica. Si el ce face ? dincolo de a spune absolut convins ca afectiunea te face sa te simti obligat fata de o persoana (deci e useless), ma intreaba cum pot sa fiu asa, ca el de unde mai primeste sprijin daca eu nu sunt ok, ca el isi pierde toate sperantele si-l apuca disperarea. punct. end of story fara concluzie.

de-acum pt ceva vreme nu mai vreau sa ma gandesc la nimic, vreau sa am capul gol si mintea senina/senila, sa ascult muzica si sa fac tot felul de maruntisuri care imi plac, sa ma plimb aiurea pe strazi, sa ies la un vin fiert si sa iau totul asa cum vine. culmea e ca ma simt somehow libera…

to keep in mind: i’ll be fine..

]]> http://cieloblu.wordpress.com/2008/08/21/mom/ Thu, 21 Aug 2008 18:16:25 +0000 blu http://cieloblu.wordpress.com/2008/08/21/mom/

in seara asta ma simt razvratita si-mi vine sa plang; uneori cand raman singura si stau cu ochii in tavan, imi dau seama cat sunt de rea si ca oamenii (i mean friends) din jurul meu sunt prea buni pt mine. nu merit multe din lucrurile care mi se dau si nici nu stiu sa apreciez. n-am scuza, nu stiu sa ma justific. si parca nu mai stiu sa traiesc din plin, sa spun lucruri frumoase din tot sufletul, sa zburd pe strada intr-un picior de fericire, sa uit de teama. cred ca sunt obsedata de autocontrol si mi-e la fel de frica sa gresesc pe cat imi e sa pierd. totusi trebuie sa fac ceva … din pacate la spitalul 9 nu mai e loc : d trebuie sa ma gandesc la ceva zen si la faptul ca daca sunt nebuna, oricum sunt  inofensiva fata de altii. ma duc sa-mi iau o bere : )

as vrea sa mi cer scuze fata de vecinii mei, pe care de altfel nu prea ii cunosc desi stau de doi ani jumate in blocul asta, pt faptul ca m am apucat sa spal la 11 si ceva noaptea; din fericire pacate e prima data dupa cateva saptamani cand am ajuns atata de devreme acasa si mi s-au epuizat toate hainele curate. nu mai am nici macar sosete, am vrut sa-mi cumpar azi altele, dar am uitat. uneori mi-e teama ca o sa vina vecinii sa ma certe ca fac atata zgomot seara, e un adevarat concert cand incep si cu epilatorul sau cu fohnul. cu aspiratorul nu dau, deci nu e chiar scandal.  aspiratorul e foarte trist ca nu e inclus in petreceri din astea private intre electrocasnice la miezul noptii, dar n-am ce-i face, nu ma risc mai mult. hai noapte buna : )

in urma unui gand rapid si sub influenta unui iaurt cu pepene, creierul meu a ajuns la concluzia ca exista doua feluri de a raspunde la telefon:

unul ar fi: scoti grabita telefonul de prin geanta plina de maruntisuri inutile sau de prin pantalonii cam stramti, te uiti mirata si zici: of, cine naibii ma mai suna acuma?

al doilea ar fi: yaaaaaaaaay, ce dragut, ma suna cineva!!! cine-o fi?!

dupa ce mi-am dat eu seama cum sta treaba cu raspunsul la telefon, m-am hotarat sa fac parte din ultima categorie desi stiu ca de multe ori reactionez negativ :d

nu prea stiu ce se intampla in ultima vreme dar nu prea mai am chef de shopping. am fost azi prin unirii cu oana sa cumparam un cadeau de la body shop si abia asteptam sa scap de acolo. ma gandeam ca pe caldura asta romanii au navalit la terase, cand, ce sa vezi, era plin magazinul. de fapt era furnicar, ceea ce m-a obosit fantastic. vineri/duminica seara cand vad cum se aglomereaza masinile pe dn1 si cand intru in magazinele astea generale f mari (sorry, trebuia sa zic malluri), ma gandesc ca totusi puterea de cumparare a romanului e mare, altfel nu-mi explic de ce creste numarul de masini pe strada si de oameni la cumparaturi. am luat cadeau ( un cosulet cu crema si gel dus de mosk alb + strawberry lip gloss) dupa care am taiat-o repede cu gandul la o limonada proaspata cu gheata si la o terasa racoroasa de pe lipscani. yummy!!

dress in colours, go out, have a green apple, dance until your feet will hurt, remember life is shining sometimes and you’ll have your time to shine too.

din suflet vreau sa spun tuturor ‘paste fericit’, sa primim lumina si sa ne bucuram de ea. eu una ma simt linistita, sunt alaturi de familie (sau ce a mai ramas din ea), si astept sarbatoarea cu gandul la batranii de la azilul din vitan carora cu ajutorul colegilor mei le-am trimis niste pachete si urari de sanatate. imi vin in minte pozele cu ei si ochii inlacrimati de multumire si ma gandesc cati oameni cu banii sunt in bucuresti care habar n-au de azilele astea. but hei, e bine ca macar unii dintre noi mai vedem, ar fi tare trist sa orbim cu totii.

am scris putin in ultima vreme, poate din lipsa de timp, poate de lene si poate din lipsa de prioritati. am facut greseala sa vreau sa fac multe, foarte multe lucruri pe care le-am si inceput dar care n-au ajuns la nici un capat. acum vine primavara si initial am zis ca nu mai tin cont de nimic, ca m-apuc sa fac si sa traiesc de-a valma fara nici un fel de timing. dar sincer nu prea merge … am inca multe lucruri la care ma gandesc, am multe de scris, dar trebuie sa m-apuc sa-mi fac un plan orientativ de batalie, sa ma gandesc la ce conteaza cu adevarat si la ce merita. bine, daca stau sa ma gandesc la ce conteaza pt mine, poate ca iau in calcul in mod exagerat pana si salvarea buburuzelor de intoxicatii sau cine stie ce altceva care pt multi e aberant. stiu ca tind sa dau importanta maxima unor lucruri pe care multi altii nu le vad. stiu ca uneori am senzatia ca vad viata in pietre, scoici, frunze, fluturi, nori albastri care iau forma a tot felul de unduiri care mai pufoase si mai vesele, care mai transparente sau taioase, dar asa sunt eu, am nevoie sa ma alimentez cu resurse reale, vii, colorate, vizuale si foarte prezente. zilele astea ma misc mai incet pt ca sunt cam bolnava, stau in casa cam mult si realizez ca ritmul meu se incetineste considerabil in astfel de conditii. dar abia astept sa treaca, sa-mi iau tenisii colorati la pas si sa ma pierd in multime, sa vina summitul si sa nu-mi pese nici ca e aglomeratie, nici ca mi se termina bateria la mp3, nici ca am mult de munca, poate doar sa ma simt mai singura pt ca saptamana asta trei prieteni de-ai mei s-au hotarat sa plece definitiv din tara.

acum cativa ani mi-am propus sa urasc pe cineva din tot sufletul si l-am visat azi noapte, si-l tot visez din vreme in vreme… si nu ma intereseaza ce face. pe bune…

acum cateva luni in urma, la o betie foarte tare, cand a venit vorba de vise cineva spunea: daca ar fi fost freud aici, ce ar fi zis… ? : ) bine, acuma nu-mi imaginez ca debita una alta la betie asa ca noi oamenii de rand…

(check my mood: listening for ayo and watching for nothing outside the window)

i want to create a medicine that can cure all the pain in this world. but I don’t want it to be a pill. then what could it be?

dupa ce stau o noapte in club, in fum, aglomeratie si ma mai trezesc ca beau ceva alcool, a doua zi m-apuca un sentiment usor de vinovatie si ma gandesc: atatea ore de nesomn, atatea ore de fum, alcool, tigari, toate astea inseamna piele uscata, par afumat, cearcane, alea alea… si bag rapid baita, cremute abrazive, gel de dus cu portocale, gel de fata, apa termala, masaj cu fructe, e o treaba pe mine, pfiuuuuu … n-am cuvinte…

sambata seara am fost iar la sinaia, am ajuns dimineata acasa si mama avea un chef de discutii din alea serioase cu planuri de viitor. am scapat cu greu pt ca a venit un prieten si m-a luat spre bucuresti cu masina fratelui lui. pe drum am stat si m-am gandit ca e foarte usor sa renunti la gandul ca-ti trebuie casa daca ai o masina foarte mare. insa mai intai ai nevoie de bani sa cumperi masina (era un gl jeep something); dar daca ai bani pt o masina ca asta, mai bine iti iei casa. sau… cred ca devine prea complicat si nu ma mai duce capul, mai bine ma las de calcule d’astea grele.

sa revin la ce vroiam de fapt sa zic: la capatul unei saptamani haotice si muncite pana la refuz, o betie crunta rezolva brusc toate problemele, inclusiv depresiile alea dureroase cand tipul cu care ieseai se consoleaza in lipsa ta de la evenimente speciale cu o prietena buna care ofc nu-ti zice nimic. nu sunt prea razbunatoare, de fapt femeile in general nu se razbuna, doar spera ca roata se intoarce la un moment dat : )) offtopic, am facut o fapta buna zilele astea, si sper sa-mi spele toate momentele evil inside pe care o sa le am anul asta ; m-am dat peste cap sa imprumut bani pt un tip a carui mama e in spital fff grav bolnava, as in having cancer. habar n-are ca stiu tot si nici nu trebuie sa afle ca am taiat-o in milocul zilei de la serv (nici sefa mea nu stie ca m-am fofilat asa frumos) la un bancomat care nu mergea, am sunat-o pe o prietena sa-mi puna bani pe alt card si am alergat de nebuna prin pipera pana am gasit un bancomat ca lumea, i-am scos si i-am oferit. what a day… gata, a trecut, de maine o sa fie bine…

cher journal, sper sa avem o saptamana energica, am inceput cu o melodie frumoasa: press play

Let’s make it clear, n-am nemultumiri legate de munca sau de locul de munca, am doar o curiozitate nocturna: tu, ca femeie, dupa ce ti-ai tras-o cu un individ ciudat si bleah but whatever pt o pozitie high in companie, high as in verrrrrrrrrrrrrrry high (typical case), cam in cat timp iti dai seama ca un proiect nu merge asa cu doua trei discutii pe mail si cu ignoratul de lucruri fff importante pt oameni?! wtf means that ‘manager’ word for you? sunt pline internetul si librariile de carti, si daca nici asa nu merge, just use your intuition, act as if you would know what we are talking about. oooook, m-am linistit, acum pot sa ma gandesc linistita la ce ma intrebam in drum spre casa: ce am invatat eu de cand m-am mutat pe partea de management? ok… pai, de cand m-am mutat am invatat sa-injur, frate, asta aud in fiecare zi. si din alea zise cu pofta si cu patos, rad sa pic pe jos si nu alta ; de barfe nu zic nimic, slava domnului sunt peste tot, in orice coltisor de planeta. ce-am mai invatat? ca vrand nevrand ajungi sa iei alura aia a omului care lucreaza in multinationala, te ingrasi, iti cumperi un rucsac, te imbraci mai mult sport si cam neglijent, tii mai mult la corporatie si mai putin la oameni si iti cam iei de munca acasa. well, i’m sorry dar in afara de partea cu ingrasatul care s-a intamplat pana sa ajung aici, celelalte mai pot astepta. am mai invatat sa nu fiu portavocea cu emblema a unor idei absurde, sa nu ma stresez pt nu stiu ce sef cu accent ca nici el nu stie de mine, sa nu-i tratez pe oameni ca pe roboti pt ca si eu sunt om, sa incerc sa zambesc sau sa apreciez in fiecare zi un coleg care-mi zice o vorba buna, chiar daca din calculator razbat sute de critici si deadlineuri, sa nu renunt la timp pierdut pe balcon pt ca eu inca il consider my precious. apropo de asta, ieri pe balcon colegii mei imi dadeau idei de leacuri pentru gat, si ziceau ei acolo care mai de care mai inspirat. dintr-o data, o tipa care stia de hexoralete dar nu-si mai amintea exact denumirea spune voioasa: sa iei hexoral, u probably wouldn’t want to know what we all understood… dar who knows? it might work in some cases : )

ma gandesc foarte serios sa-mi pun lentile de contact (mereu uit ca am ochelari si-mi bag degetele in ochi), sa dorm mai mult (motai in meetingurile alea plicti de dim), sa merg la patinoar (era sa-mi rup piciorul acasa dar ma rog, macar s-o fac in glorie), sa nu mai mananc porcarii (a scary lady called diet is hunting me), sa nu mai uit sa iau camera foto de la serv (se intampla de vreo luna), sa-mi cumpar plastilina colorata, sa ascult ultimul album ‘radiohead’, sa ies in club mai des (azi mi-e somn), sa pun mana pe cartile alea care striga disperate din fotoliu, sa-mi cumpar dvd si sa ma uit la greys anatomy, ca reincepe de marti pe tvr1. iupiii

imi vine asa sa ma opresc cateodata din scrisul la tastatura, din mersul pe mijlocul drumului, din asteptatul la coada si sa ma intreb: noi ce mai facem? suntem ok ? ne merge bine ? cum care noi ? eu, tu, vecinul din stanga ta, amicul din crangasi, prietena din grozavesti? vad in jurul meu multi oameni tristi, am prieteni nemultumiti si nu stiu cum sa-i ajut. pt ca daca m-as apuca sa-mi impart cu ei nemultumirile, nu mi-ar ajunge timpul, asa ca prefer sa ma gandesc la ale lor, sunt rezolvabile pe termen scurt. nu, nu sunt altruista. mi-a zis cineva odata ca nefericirea unui om este alcatuita din suma nefericirilor oamenilor de langa el plus ale lui, cele pe care nu si le recunoaste. hmm… nu stiu ce sa zic…

nu stiu daca suntem bine, nu stiu ce ne dorim, ce ne mai bantuie, ce ne mai inspira, ce ne mai lasa muti de admiratie, ce ne mai taie rasuflarea, ce ne mai place din tot sufletul, ce ne face sa ne simtim siguri, sa n-avem indoieli, sa nu ne pierdem speranta. nu stiu, dar nu ma mai simt sigura de nimic asa in general…

zilele astea mi-am propus sa fiu statica din cauza frigului, insa din pacate am umblat aiurea jumatate de zi, dupa care am fost prin magazine cu o prietena draga cu care nu mai vorbisem de ceva vreme. am primit de la ea o cana maaaaare si o cutie cu petale de trandafiri, deocamdata am inaugurat doar cana, tot cu vin fiert ; apropo de faptul ca mai beau un vin din cand in cand seara, mi-a zis o doamna mai in varsta: ’lasa mama, ca uite-asa ne tine Dumnezeu’, si raspund : pai daca stiam eu, doamna, nu ma apucam mai demult de treba asta ? : d

dupa ce ma incalzesc putin, m-apuc sa citesc review-uri la aparate foto, anul asta poate s-o lipi unul ca lumea de mine, ma gandeam la G9. in mod sigur va fi mai bine sa-l testez inainte. cand a aparut ixus 75, am fost foarte incantata, dar dupa ce am facut poze cu el … hm, ochi rosii/neatenuati si n-are stabilizator de imagine.

am sa ma uit si la poze cu praga, pt ca tot aud ca pleaca lumea si mi-e ciuda ca eu n-am mai fost pe nicaieri. ce bine-mi pare ca macar pot sa stau pe net cat am chef sa ma uit la poze. si sa ascult muzica pe repeat fara sa ma bantuie careva.

ma tot gandesc ca aseara am visat fluturi, nu stiu ce o insemna, dar erau tare frumosi si fragili, si mi-era teama ca-i stric daca ma trezesc…

oare mos craciun asta o putea sa vina sa-mi faca si mie bradul? ca a trecut si saptamana asta si n-am reusit : (

acum mi-e somn rau, abia am venit din oras ; am fost cu ivona la targul de cadouri de la sala dalles, unde ca doua bezmetice ne-am uitat la tot felul de maruntisuri tipic impresionabile pt o femeie, si apoi la un suc la coffee grind, unde chelnerul a fost atat de scarbos incat mi-a stricat tot cheful. his lost, n-a primit bacsis, ntz, ntz. mi-am cumparat trei cutii goale pt cadouri, f frumoase si colorate, insa cadourile pe care le am sunt mult mai mici decat cutiile. drept pt care daca n-am cui sa le dau, cred ca o sa mi le pun sub brad si o sa fiu ff fericita in ziua de craciun cand o sa vad cate am primit…